Bunicul

de B. Ștefănescu Delavrancea

Personaje: bunicul, cei doi nepoţi, mama

Trăsăturile personajelor:

Bunicul: blând, iubitor, sufletist, bătrân, răbdător

Nepoții: jucăuşi, prietenoşi

Mama: grijulie

Rezumatul textului

Bunicul, cu „pletele lui albe şi creţe parcă sunt nişte ciorchini de flori albe; sprâncenele,
mustăţile, barba ... peste toate au nins anii mulţi şi grei. Numai ochii bunicului au rămas ca odinioară:
blânzi şi mângâietori”, stă pe prispă şi numără florile care cad şi aşteaptă cu nerăbdare sosirea nepoţilor,
intră în jocul lor şi inventează răspunsuri pe înţelesul celor doi la fiecare întrebare.

El trăieşte prin prezenţa nepoţilor şi, în acelaşi timp, se teme ca cei mari să nu-i îndepărteze
de el. Dintr-o dată, este scos din gândurile lui de către nepoţii săi, un băiat şi o fetiţă, care, cum au intrat
pe poartă, s-au aruncat în braţele lui.

Au început discuţiile despre păsări, cocori, raţe, rândunele, unde zboară acestea. Bunicul,
încântat de prezenţa acestora, încalecă unul pe un genunchi si celălalt pe altul. Începe joaca: bunicul
cântă, iar copiii bat din palme, până când intră pe poarta mama copiilor. Aceasta îi atrage atenţia
bunicului că prea îi răsfaţă. Însă, bunicul, iubitor şi răbdător, continuă să le facă pe plac nepoţilor, până
când osteneşte.

Copiii au început să-l mângâie pe barbă, iar, la un moment dat, s-au făcut stăpâni pe ea.
Unul trăgea de o parte, iar celălalt de cealaltă parte. Aşa au procedat şi cu mustăţile. S-au certat, până
când au ajuns să tragă câte o palmă pe obrazul bunicului, băiatul pe partea fetei, iar fata pe partea
băiatului.

Bunicul are obrajii înroşiţi de palmele primite, dar surâde liniştit. Nepoţii, cu lacrimi în ochi,
îşi sărută fiecare partea lui de obraz, alintându-l pe bunicul iubitor.