ŞCOALA GEOPOLITICĂ GERMANĂ.

GENEZĂ, EVOLUŢIE, REPREZENTANŢI

Gândirea geopolitică europeană de la sfârşitul secolului XIX şi

începutul secolului XX a fost dominată, în chip incontestabil, de şcoala
germană.
Precursorii spirituali ai geopoliticii germane sunt consideraţi
Johann Gotfried Herder (1744-1803) şi Carl Ritter (1779-1859), ale căror
idei au fost întotdeauna apreciate şi promovate de către geopoliticienii
germani influenţi – Friedrich Ratzel şi Karl Haushoffer.
În esenţă, Johann Gotfried Herder a conceput civilizaţia unui popor
ca pe o unitate organică. Influenţat de teologia protestantă, Herder a arătat
că “cel care a dăruit omului Raţiunea I-a dăruit-o împreună cu limba”. În
viziunea sa, Raţiunea este particularizată la fiecare popor prin Volksgeist
(Spiritul sau Geniul poporului), în vreme ce istoria se va diversifica prin
destinele individuale ale fiecărui popor.
Carl Ritter (1779-1859) reia o parte din ideile lui Herder în a sa
Erdkunde (Geografie). Acesta va respinge teza iluministă a “egalităţii şi
identităţii oamenilor”, subliniind acţiunea combinată a “condiţilor
naturale exterioare asupra dezvoltării omenirii” şi a “influenţei interne a
naturii pur spirituale, independente de mediul exterior, asupra dezvoltării
omului, popoarelor şi statelor”.
În viziunea sa, există o legătură inextricabilă între popor şi
pământul pe care acesta locuieşte sau, folosind cuvintele sale, “în fiecare
popor se oglindeşte patria (das Heimatland) lui”.
O parte dintre conceptele lui Carl Ritter (“individ geografic”,
“graniţe naturale”, “spaţiul geografic natural, înzestrat cu o configuraţie
unitară”, “teritoriu natural”, vor fi preluate şi dezvoltate de către
discipolul său, Friedrich Ratzel.
Generalul Erich Ludendorf (1863-1937) a contribuit la îmbogăţirea
gândirii geopolitice germane cu reflecţiile sale privitoare la importanţa
războiului de mişcare şi la influenţa armamentului de tip nou asupra
viitoarei poziţii a Germaniei în lume. Acest general, secundul lui Paul
von Hindenburg în primul război mondial, a susţinut teoria războiului
“total”. În conformitate cu această teorie, asigurarea victoriei trebuie
făcută prin înarmarea întregii populaţii şi implicarea tuturor forţelor
economice şi sociale ale ţării în efortul de război.
Noţiunile şi conceptele create de aceşti gânditori vor fi analizate şi
emendate critic de principalii corifei ai şcolii geopolitice germane. În
cadrul acestei prelegeri, va fi tratată succint gândirea lui Friedrich Ratzel
şi Karl Ernst Haushofert.

1
 Friedrich Ratzel (1844-1904)
Friedrich Ratzel (1844-1904) a fost un savant expert în geografie,
biologie, chimie şi alte ştiinţe.
Începuturile geopoliticii germane se cristalizează practic la finele
secolului XIX, când lumea europeană dobândise o adevărată conştiinţă a
spaţiului, în condiţiile tendinţei puterilor europene de a stăpâni tot
mapamondul. Conştiinţa spaţiului din lumea europeană a fost precedată,
în acelaşi secol, de conştiinţa naţională generată de impunerea statelor-
naţiune în detrimentul imperiilor.
Conştiinţa spaţiului şi rolul omului în spaţiu a fost intens analizat
de către celebrul geograf german Friedrich Ratzel, întemeietor al
geografiei umane, autorul celebrei Antropogeographie (1882). Ulterior, în
Franţa, Paul Vidal de la Blache va introduce noţiunea Géographie
humaine.
Întemeietorul geografiei umane este considerat şi precursor al
geopoliticii, datorită faptului că a scris o lucrare celebră, Politische
Geographie (publicată în 1897). În această lucrare sunt definite o serie de
concepte şi noţiuni mult utilizate ulterior în cadrul geopoliticii.
Concepţiile lui Friedrich Ratzel sunt puternic influenţate de
darwinismul şi naturalismul din secolul XIX
În Politische Geographie, Friedrich Ratzel analizează statul (Der
Staat) în funcţie de următoarele caracteristici politico-geografice: spaţiul
(Das Raum), poziţia (Die Lage) şi graniţele (Die Grenzen).
Un alt concept important creat de către Friedrich Ratzel este cel de
centru statal (Das Mittelpunkt). Centrul statal este reprezentat de nucleul
geografic originar din care s-au dezvoltat ulterior statele (cele şapte coline
ale Romei, Valea Nilului în Egipt, Sumerul în cazul civilizaţiilor
mesopotamiene). Mihai Eminescu arăta că Mittelpunkt-ul poporului
român este Transilvania.
În viziunea specialistului german, graniţa nu este o noţiune statică,
ci una dinamică, legată de centrul statal.Graniţa evoluează în timp, în
funcţie de adăugarea unor noi spaţii concentrice în jurul Mittelpunkt-ului,
în funcţie de expansiunea teritorială a statelor. În viziune ratzeliană,
graniţa este un adevărat „organ periferic” al statului. Linia de graniţă (die
Grenzlinie) – frontieră, în accepţiunea românească a termenului – are şi o
componentă simbolică. Spre exemplu, Rinul reprezintă graniţa simbolică
a Germaniei spre vest iar Nistrul graniţa simbolică a teritoriilor româneşti
spre est.
În viziunea lui Ratzel există graniţe naturale (se suprapun unor
forme de relief: în principal munţi, ape) şi graniţe politice (create în mod
convenţional), graniţe „corecte” (Rechtegrenzen) şi graniţe „incorecte”
(Schlechtegrenzen). În viziunea lui Ratzel, graniţa pe ţărmuri este cea mai
„corectă”, fiind o graniţă „naturală”

2
 Importanţa graniţelor este direct proporţională cu mărimea şi
importanţa statelor, fiind cuantificată prin spaţiu, poziţie, energia
centrului, populaţie şi cultură. Graniţele statelor aflate în creştere se află
în permanentă mişcare, îndepărtându-se treptat de Mittelpunkt.
Fenomenul de expansiune a graniţelor poate naşte conflicte, inclusiv de
tip militar, în viziune lui Ratzel graniţa constituind un „front de atac”.
În viziunea geografului german există „şapte legi universale” care
pot fi observate în cadrul fenomenului de expansiune spaţială a statelor.
1. creşterea spaţială a statelor acţionează în tandem cu dezvoltarea
culturii acestora
2. extinderea statelor se desfăşoară în paralel cu creşterea influenţei
lor economice, comerciale şi ideologice
3. statele se extind încorporând de obicei entităţi statale de mai
mică importanţă
4. graniţa este un organism viu, a cărui amplasare denotă
dinamismul, forţa şi schimbările teritoriale ale statului
5. expansiunea spaţială este determinată geografic deoarece statul
încearcă să înglobeze regiunile importante pentru viabilitatea sa: ţărmuri,
bazine fluviale, câmpii, teritorii cu multe bogăţii naturale
6. statul are o tendinţă „naturală” de extindere, dacă la periferia sa
se află o civilizaţie inferioară celei proprii;
7. tendinţa generală de absorbţie a naţiunilor (statelor) mai slabe
declanşează amplificarea acaparării de noi teritorii, în cadrul unei mişcări
ce se autoalimentează.
Friedrich Ratzel este, practic, creatorul celebrului termen
Lebensraum („spaţiu vital”), definit drept „zona în interiorul căreia o
naţiune dispune de toate mijloacele care îi permit să subziste” şi în care
poate să îşi desfăşoare toate posibilităţile. Această noţiune a fost
deformată de către oamenii politici şi geopoliticienii nazişti, care i-au
imprimat un puternic trend ofensiv şi i-au forţat sensul iniţial (rezervat
numai spaţiului germanic), extinzându-l asupra unor teritorii uriaşe din
estul Europei,
Friedrich Ratzel a abordat şi un concept care îi interesează mult pe
români: Mitteleuropa (Europa centrală). În viziunea sa, „Europa centrală
se întinde de la Alpi până pe toată lungimea Mării Nordului şi de la
Canalul Britanic (Marea Nordului) până pe culmile Carpaţilor, de-a
lungul marilor fluvii europene Rhinul şi Dunărea. Este un spaţiu
geografic variabil unitar, ce cuprinde în proporţii aproximativ egale toate
formele de relief şi care beneficiază de o aceeaşi climă, de o faună şi floră
unitar distribuită, cu căi de comunicaţie naturale”.

3
 Karl Ernst Haushoffer (1869-1946)

Adevăratul fondator al şcolii germane de geopolitică, Karl Ernst

Haushoffer a urmat iniţial o strălucită carieră militară. A fost ataşat
militar al Germaniei la Tokio (1908-1910), publicând în 1912 o carte
intitulată Dai Nihon, Betrachtungen über Groß-Japans Wehrkraft,
Weltstellung und Zukunft – Marea Japonie. Reflecţii despre puterea
militară, poziţia în lume şi viitorul Marii Japonii).
Influenţat de stagiul său diplomatico-militar în Imperiul Soarelui
Răsare, în 1919 publică o celebră teză de doctorat: Orientări
fundamentale în dezvoltarea geografică a Imperiului Japonez 1854-1919,
coordonată de celebrul geograf şi explorator polar Erich von Drygalski.
Geopolitica sa este influenţată mult de ideile expertului în „ştiinţa
statului” şi creatorul din 1899 al termenul geopolitică (Geopolitik) Rudolf
Kjellen, de ideile lui Friedrich Ratzel şi de ideile geopoliticianului
britanic Sir Halford J. Mackinder.
Karl Ernst Haushofer devine primul profesor de geopolitică din
lume la Universitatea din München, unde creează o Catedră, o „Revistă
de geopolitică” (Zeitschrift für Geopolitik, 1924-1944) şi o şcoală de
geopolitică. Din cadrul acestei şcoli de geopolitică au făcut parte, printre
alţii, Otto Maul, Erich Obst, Richard Hennig, Albrecht Haushoffer (fiul
lui Karl Ernst Haushoffer) etc.
Fostul ofiţer al armatei imperiale germane (a celui de-al doilea
Reich, Carl Ernst Haushofer considera că geopolitica este „ştiinţa care se
ocupă cu analiza statului din punctul de vedere al instinctului de
expansiune, izvorât dintr-un complex de temeiuri mai ales geografice”.
În viziunea sa, geografia politică reprezenta „învăţătura despre
distribuţia puterii statale în spaţiul suprafeţei terestre şi despre
condiţionarea sa de pământ, prin formă, spaţiu, climă şi înveliş”.
Geopolitica însă este „ştiinţa despre formele de viaţă politice în
spaţiile de viaţă naturale, ce se străduieşte să înţeleagă dependenţa lor
geografică şi condiţionarea lor de-a lungul mişcării istorice”.
În 1924, Carl Haushofer publică Geopolitik des Pazifischen Ozeans
(Geopolitica Oceanului Pacific). Considerând că puterile maritime, Marea
Britanie şi SUA reprezintă pericole majore pentru dezvoltarea şi
expansiunea Germaniei, Karl Haushofer a teoretizat necesitatea eficării
Axei Berlin-Moscova-Tokio. În viziunea sa, doar alierea Germaniei cu
Rusia (inclusiv sub forma Uniunii Sovietice) şi Japonia putea ajuta la
păstrarea poziţiei sale de mare putere. Într-o formă inversată (păstrarea
poziţiei Rusiei ca mare putere), această idee a fost preluată post 1990 de
geopoliticienii.
În 1927, Haushofer publică lucrarea Grenzen in ihrer
geographischen und politischen Bedeutung (Graniţele în importanţa lor

4
geografică şi politică). Preluând ideile organiciste ale şcolii germane de
geopolitică, Haushofer considera aici că perpetuarea existenţei statului
(conceput în calitate de organism viu) poate fi asigurată numai prin
dobândirea unui „Mare Spaţiu” (Grosseraum). Spaţiul în cauză urma să
fie obţinut prin punerea în valoare a potenţialităţilor poporului
(Volk) german, a sângelui (Blut)/rasei şi a culturii (Kultur) germane.
Aceste idei, preluate şi amplificate de regimul nazist, urmau să-i aducă
atât autorului, cât şi ştiinţei geopolitice, mari deservicii.
În 1928, Hausfhoffer publică împreună cu Lautenbach, Maul şi
Obst o lucrare monumentală, Bausteine zur Geopolitik (Materiale pentru
geopolitică)
În tot cazul, Haushofer nu concepea realizarea „expansiunii spre
est” (Drang nach Osten) drept cucerirea pământurilor de la slavi (aşa cum
o concepeau naziştii), ci prin reorganizarea Europei de Est. Ruşii urmau
să colonizeze vastele pământuri asiatice nelocuite şi să edifice împreună
cu germani o „nouă ordine eurasiatică”. În viziunea lui Haushofer,
germani urmau să se opună împreună cu ruşii puterilor thalasocratice
(maritime) – pe atunci SUA şi Marea Britanie.
Din punct de vedere al ştiinţei geopolitice edificate de Haushofer,
atacul Uniunii Sovietice de către Germania a fost total antiştiinţific
deoarece Haushofer a militat toată viaţa pentru alianţa dintre Germania şi
acest stat.
În 1931 publică lucrarea fundamentală Geopolitik der Pan-Ideen
(Geopolitica pan-ideilor). Aici autorul consideră că, din punct de vedere
geopolitic, pe harta lumii urmează să apară mai multe „pan-organisme”:
Pan-Europa, care urma să fie controlată de Germania; Eurafrica
(bazinul Mediteranean şi nordul Africii), care urma să fie controlată de o
formaţiune politică numită Pan-Europa; Pan-Rusia, zonă care se întindea
pe spaţiul dintre Elba şi Amur; Pan-Pacific, zonă ce urma să fie
controlatăde Japonia, aflată însă în discpută cu puterile coloniale
europene şi S.U.A.; Pan-America şi Pan-Islam (Orientul Mijlociu). În
linii generale, pan-ideile lui Haushofer se potrivesc tulburător de bine cu
conceptele avansate post 1990 de teoreticienii lumii multi-polare.
Deşi este considerat şi în prezent de mulţi cercetători un exponent
al regimului nazist (deşi soţia sa a fost evreică iar fiul său a participat la
un complot împotriva lui Hitler, fiind executat pentru aceasta în 1945),
multe dintre ideile sale geopolitice au fost reabilitate post 1990 (deloc
surprinzător, mai cu seamă în Rusia). Ca într-o tragedie antică, Karl Ernst
Haushofer s-a sinucis împreună cu soţia sa în noaptea din 10-11 martie
1946. Cu el lua sfârşit tradiţia geopolitică germană din perioada
interbelică.