Cine fuge dupa doi iepuri nu prinde niciunul

Este o zi senina si geroasa de iarna .Natura pare incremenita din cauza gerului
apasator.In livada, copacii batrani ,goi si inghetati stau drepti,nemiscati ca niste
soldati de veghe. Nici o adiere,nici o miscare,nici un semn de viata.E o liniste
de nepatruns. La marginea livezii,Grivei, pare sa fie cam agitat..Adulmeca prin
zapada si ia urma formelor de labute mici si dese. Deodata,dintre copacii
incremeniti de ger,un iepuras cenusiu tasneste ca o sageata si trece ostentativ
drept pe sub nasul lui Grivei.Cu oarecare intarziere,dar hotarat,Grivei porneste
dupa el,la fuga. Ca un facut din directia opusa apare un alt Urechila cenusiu si
iute de picior. Grivei,pentru o clipa este descumpanit.Se afla intr-o mare
dilema.”Pe care sa-l urmaresc?”I-ar vrea pe amandoi.Prada este ispititoare.
Nehotarat priveste spre iepurasul care a iesit din livada.Da sa fuga,dar .. ca prin
minune iepurasul a disparut. Se intoarce iute in directia opusa,spre celalalt
iepure,o ia la fuga nehotarat,dar constata cu stupoare ca si acesta s-a facut
nevazut. Lui Grivei nu-i vine sa creada ca n-a putut prinde nici un iepure.Cu
botul pe labe,dezamagit ,isi pune pofta-n cui. Lacomia i-a venit de hac.A vrut
sa-i prinda pe amandoi,dar n-a fost in stare de nimic. -Grivei!Grivei!Cutu!Na!
se aude glasul stapanului,Doru.N-ai vazut iepurasii? -Ham!Ham!Ham! se
gudura Grivei pe langa stapan.”Nu i-am prins” -Cine fuge dupa doi iepuri nu
prinde niciunul,rade Doru mangaindu-l cu blandete pe cap.Asa-i si-n viata:Cine
vrea sa faca doua lucruri in acelasi timp,nu realizeaza nimic bun. 

Prietenul la nevoie se cunoaşte

[Schiţe]

La marginea unui sat trăia un băiat sărac, care planta flori şi le vindea pentru a-şi câştiga
existenţa. În mijlocul satului, într-o casă mare şi arătoasă, trăia morarul, un om foarte
zgârcit şi lăudăros. Morarul ştia de sărmanul băiat care trăia din negoţul cu flori şi ca să-i
ofere zilnic soţiei sale câte un coş cu flori, îl amăgea că îi este prieten şi ca prietenii
trebuie să împartă totul între ei. Cu toate că ştia că băiatul este foarte sărac, niciodată nu-l
răsplătea pentru coşul cu flori.
De la un timp, morarul venea foarte des pe la băiat dar nu pentru flori, ci pentru a-l lua
să-l ajute la diferite treburi în gospodărie. Pentru a-l convinge, el îi spunea mereu
băiatului:
- Băiete, vino să mă ajuţi, doar suntem prieteni adevăraţi şi ai mare noroc cu un aşa
prieten. Şi aşa morarul îl amăgea cu vorbe linguşitoare, fără a-i da vreodată bani. Bietul
băiat, trebăluind tot timpul prin gospodăria morarului n-a mai avut timp să-şi udeflorile şi
acestea s-au uscat. Acum era tare necăjit căci iarna era aproape şi el nu avea bani nici de
lemne, nici de mâncare. Singurul lucru cu care se consola era prietenia cu morarul. Aşa
că într-o zi, înfometat şi înfrigurat, bătu la uşa morarului, hotărât să-i ceară ajutor.
- Ce vrei de la mine şi ce cauţi la poarta mea? se răsti morarul la băiat, uitând că acesta l-
a ajutat atunci când a avut nevoie.
- Am venit să mă ajuţi, doar suntem prieteni şi ai spus că prietenii adevăraţi se ajută la
nevoie.
- Bine, bine – suntem noi prieteni, dar asta nu înseamnă să vii la uşa mea să mă faci de
râs. Fiecare are grijă de sine şi tu ar trebui să te gândeşti la ziua de mâine, aşa că îmi pare
rău. Frate, frate dar brânza-i pe bani, şi i-a închis uşa în nas.
În acel moment, sărmanul băiat a înţeles ce fel e prieten îi era morarul.