Sunteți pe pagina 1din 2

Importanța Evaluării inițiale în învățământul preșcolar

Metode și tehnici de realizare

G.P.P.Nr.1 Slatina
Prof. Înv. Preșcolar :Mitru Aurelia
Prof.Înv.Preșcolar:Ciucă Irina

Evaluarea performanțelor în învățare la copilul preșcolar se realizează în modalității


specifice acestui nivel de educare și instruire având în vedere faptul că achiziționarea de cunoștințe nu
reprezintă un scop în sine în această etapă de vârstă.
Învățământul preșcolar nu face din transminterea de cunoștiințe un obiect expres de
preocupări,ci se folosește de cunoștințe pentru a ușura și optimiza procesul integrării copilului în
mediul social, ca și pentru a declanșa și stimula dezvoltarea potențialului biopsihic de care dispune
nativ copilul.
Din această cauză procesela evaluative sunt orientate către punerea în evidență a
progreselor pe care le realizează copilul în învățare,fapt care relevă hotărâtor în îmbunătățirea
parametrilor ai dezvoltării psiho-fizice,în dobândirea unei autonomii acționale și funcționale.
După funcțiile pe care evaluarea le îndeplinește în cadrul procesului mai larg al stimulării
potențialului biopsihic al copilului și al optimizării parametrilor generali ai dezvoltării acestuia,formele
de evaluare utilizate în grădinițe sunt:
-Evaluarea inițială,care constă în aprecierea nivelului general al dezvoltării copilului la intrarea
în grădiniță sau în momentul integrării lui în diferite categorii de vârstă ale preșcolarității(Nivelul I 3-5
ani sau Nivelul II 5-7 ani.
-Evaluarea continuă (sau de progres) pe care o regăsim în derularea tuturor activităților
curente din cadrul grădiniței și care operează în diverse forme:
-a observării continue a comportamentului copilului,a surprinderii reacțiilor pe care ei le au la solicitări
diverse, a semnalării progreselor pe care le obțin prin trecerea de la o sarcină la alta;
-a recompensării succeselor pe care copiii le obțin în învățare prin formule premiale de genul:„Bravo”,
„Foarte Bine”;
-a atitudinilor de sprijin, de încurajare pentru depășirea anumitor obstacole și dificultăți de învățare prin
formule de genul:„Se poate și mai bine”,„Mai încearcă o dată”
-Evaluarea sumativă (sau cumulativă) întervine la capătul unei componente tematice care se
desfășoară pe no durată mai mare de timp sau la sfârșit de semestru -când se revizuiesc
cunoștințele,deprinderile,abilitățile dobânditeîn acest interval -cu scopul explicit al întăririi și
stabilizarii noilor comportamente achiziționate.
Întregul demers evaluativ prezentat se realizează cu ajutorul unor metode adaptate,strategii
didactice specifice învățământului preșcolar și care se referă în mod special la:
-Metoda observației-constând în surprinderea și consemnarea evenimentelor definitorii
pentru dezvoltarea copilului.Rezultatele observației se materializează în aprecieri deschise ,directe cu
valoare evaluativă sau în consemnări în scris a unor date din a căror sinteză se poate realiza un tablou
complex al evoluției și dezvoltării copilului.
-Metoda consemnării grafice a preferințelor.Este o metodă care permite prelucrarea și
interpretyarea datelor obținute despre fiecare copil prin evidențierea zonelor de interes,a preferințelor
copilului,dar și a domeniilor în raport cu care el întâmpină dificultății.
-Metoda consemnării grafice a progreselor copilului,această metodă vizeză o metodă
comparativă și pune în evidență anumite manifestări prin valorile lor de start și prin valorile înregistrate
într-o fază ulterioară a angajării într-o activitate oarecare.
Acordarea de calificative se poate realiza prin apelul la exemplele de comportamente oferite
în Programa activităților instructiv -educative în grădinița de copii,aprobată prin O.M.nr. 4481/8
sept.2000,care sunt concepute pentru a permite îndeplinirea obiectivelor de referință cu care sunt în
relație.
-Metoda Portofoliului constă în selectarea,îndosarierea și păstrarea diferitelor lucrări ale
copiilor(desene,colaje,picturi),pentru ca pe baza probelor materiale ,să poată opera ulterior evaluarea de
tip cumulativ care va marca progresele pe care ei le-au realizat într-o unitate mai mare de timp.
Comparativ cu metoda consemării grafice a progreselor care surprinde evoluțiile în
domeniul achiziției de cunoștințe și/sau deprinderi acționale,portofoliul conservă tipuri de produse pe
care sunt capabili să le realizeze copiii.Ele pot fi analizate și de alte persoane care pot face precieri
generale asupra lucrărilor realizate de aceștia.
Testele standardizate-sunt instrumente de evaluare a performanțelor care vizează
modificările produs prin învățare,în principal în domeniul cognitiv.Acestea permit o evaluare mai
obiectivă a performanțelor în învățare ale copiilor,pe baza unor criterii de apreciere coerente și
explicite.
Iată câteva caracteristici rin care se deosebesc de alte instrumente de evaluare:
-sunt formate dintr-un grupaj de întrebări sau sarcini (itemi) care acoperă o arie de conținut(o parte a
programei);
-în structura lor sunt evitete formulările vagi;
-nu sunt mijloace curente de verificare ,ci sunt utilizate mai mult pentru verificări periodice;
-asigură condiții asemănătoare de verificare pentru toți copiii;
-Presupune un barem de corectare;
Aceste teste standardizate pot fi de mai multe feluri:
-itemi lacunari;
-itemi cu dublă alegere;
-itemi cu alegere multiplă;
-itemi de completare;
-itemi de tip pereche;
În concluzie,evaluarea în învățământul preșcolar are o deosebită importanță asupra
preșcolarului fiindu-i necesară în dezvoltarea lui ulterioară și mai ales în formarea personalității
acestuia pe parcursul dezvoltării acestuia.

S-ar putea să vă placă și