NORMALITATE –BOALĂ PSIHICĂ

Psihiatria este o disciplină medicală, bolile ei specifice implicând un mod de

gândire medical. Circumscrierea noțiunii de boală presupune însă, în medicină în
general, dar în psihiatrie în special, persoana și înțelegerea conceptului de
normalitate.
La baza normalității stau trei tipuri de norme:
1. Norma medicinei statistice: un fenomen cu cât este mai frecvent, cu atât
poate fi considerat mai normal. Acest tip de normă este necesară, dar
insuficientă; ea trebuie corelată cu celelalte două tipuri de norme.
2. Norma ideală, valorică, ce se referă la idealul de normalitate, atât
individual, cât și comunitar. Normalitatea ideală este greu să fie atinsă, ea variază
mult și socio-cultural, referindu-se mai ales la felul în care individul și comunitatea
consideră că ar trebui să fie persoana.
3. Norma funcțională reflectă măsura în care o persoană își împlinește rolul
funcțional în sistemul în care există.
Opusă normalității se află anormalitatea. În perspectiva generală
antropologică, o îndepărtare, în sens pozitiv, de la normă definește persoanele
excepționale, geniile. Îndepărtarea în sens negativ de la normă spre minus, deficit,
dizarmonie, reprezintă boală (patologie).
Boala psihică constă într-o denivelare, dezorganizare, dezechilibrare a vieții
psihice și datorită acestui minus apar manifestări ce nu sunt evidente în starea
normală. Boala este o stare anormală, care apare la un moment dat, cu un anumit
tablou clinic, cu anume substrat etiologic, o anumită tendință evolutivă și
respondență terapeutică. De cele mai multe ori, în psihiatrie boala se definește
longitudinal, fiind corelată cu predispoziția interioară (vulnerabilitate de fond).
Episodul de boală este limitat în timp, corelat cu vulnerabilitatea circumstanțială. O
boală poate consta din mai multe episoade, între care există perioade de remisiune
(completă sau incompletă).
Boala psihică influențează funcționalitatea globală a persoanei, în timp putând
duce la diverse tipuri de deteriorare și dizabilități. Etiologia bolilor psihice este
complexă, nefiind supusă modelului explicativ liniar, de tip cauză-efect; vorbim
întotdeauna de mai multe cauze, care se intersectează și interferă reciproc, definind
astfel modelul explicativ circular-sistemic.
 Înțelegerea bolilor psihice trebuie să facă referință la o serie de alte discipline,
ce constituie baze explicative. Amintim pe cele mai importante:
1. Bazele biologice: neuroanatomia, neurofiziologia (neurotransmițătorii:
noradrenalina, dopamina, serotonina, acetilcolina, histamina, acidul
gamaaminobutiric, neuropeptide), genetica;
2. Bazele psihologice: geneza psihismului uman (psihontogeneza),
personogeneza și devenirea psihismului uman cu definirea personalității
(temperament, caracter);
3. Bazele sociale: existența fiecărui om (sănătos sau bolnav) se desfășoară
în cadrul unei socioculturi date, prin intermediul contactelor și al relațiilor cu ceilalți.
Importante sunt: rețeaua socială, rețeaua de suport social. Existența socială a unei
persoane se articulează cu ciclurile vieții. Perioadele de tranziție de la un ciclu la
altul pot fi perioade critice de vulnerabilitate pentru apariția unor afecțiuni psihice.