Sunteți pe pagina 1din 1

Descriere roman „Iubito, te-am jucat la Poker!

Descriere
Poker, trafic de arme, două clanuri rivale, femei frumoase, demne de cele mai prestigioase podiumuri
din lume, bărbați senzuali desprinși parcă din revistele Vogue, confruntări periculoase, dar și dialoguri
savuroase și pline de umor, ce ar concura cu brio comicul de limbaj din piesele de teatru, comploturi,
intrigi, victorii, capitulări, alianțe și mai ales un pariu care generează o întreagă suită de evenimente
dirijate de gelozii, compromisuri, sacrificii.

„Iubito, te-am jucat la Poker” este romanul care cântă dragostea printre arme și coduri de onoare ale
Mafiei napoletane, este elogiul iubirii supreme până la abnegație, care trece dincolo de trădări,
minciuni, răfuieli, și care îi transformă până și pe gangsterii cei mai de temut ai crimei organizate în
personaje capabile de cele mai tandre simțăminte. Triunghiurile amoroase, dragostea fraternă și filială,
banii, luxul și puterea, pasiunea, ura, uneori luptele corp la corp, toate fac paradă pe scena unui
București care devine martor și complice de nădejde al personajelor, ființe complexe și imprevizibile,
al căror parcurs existențial dau cititorului impresia deloc greșită de bildungsroman.

Frivolitatea, pasiunea și uneori egoismul eroilor sunt admirabil compensate de inocența și candoarea
de care doar un copil poate da dovadă, astfel că multe dintre dialogurile memorabile sunt impecabil
dozate prin intervențiile micuței Sonia, care echilibrează balanța și îl înduioșează până și pe Antonio
Salamandra, il capo di tutti capi.

Narațiunea e sinonimă cu suspansul pur, acțiunea e demnă de o ecranizare de excepție, iar romanul per
total e ca un cocktail exotic pe care îl savurezi cu poftă. Ori ca pe o femeie fatală.

„Iubito, te-am jucat la Poker!” e romanul care nu te va lăsa să îți verifici Instagramul și care te va face
să închizi Netflixul.

Andreea Neagu (filolog)

S-ar putea să vă placă și