+

Curs 8 - Materiale Organice si Compozite

Fibre celulozice naturale

Interesul pentru utilizarea fibrelor celulozice (si in general a fibrelor naturale) ca
agent de armare in materialele compozite este de data relativ recenta si se datoreaza
faptului ca acestea prezinta o serie de avantaje comparativ cu fibrele sintetice:
a) se obtin dintr-o materie prima abundenta si regenerabila. Fibrele celulozice se obtin
din lemnul a numeroase specii de arbori (rasinoase - molid, pin; foioase - mesteacan,
plop) sau din diverse plante, atat din tulpina (in, canepa), cat si din fruct (coaja de nuca de
cocos, bumbac), frunze (sisal, bananier).
b) sunt mai ieftine comparativ cu celelalte fibre de productie industriala, utilizate la
armarea compozitelor polimerice.
c) comparativ cu agentii obisnuiti de ranforsare, precum fibrele de sticla, fibrele
celulozice prezinta proprietati mecanice specifice comparabile (datorita densitatii mai
mici). Totusi, proprietatile lor mecanice sunt mai slabe decat cele ale fibrelor aramidice
sau de carbon.
d) sunt foarte flexibile, ceea ce face sa nu se rupa atunci cand in timpul procesului de
prelucrare apar unghiuri ascutite;
e) nu sunt abrazive. Prin urmare se pot realiza compozite cu continut ridicat de fibre
naturale, care au proprietati mecanice inalte, fara a apare problemele de uzura ridicata a
echipamentului de procesare.
f) sunt netoxice, si ca urmare pericolul de aparitie a efectelor negative asupra sanatatii
operatorului in timpul prelucrarii este redus.
g) sunt biodegradabile, permitand obtinerea de compozite complet biodegradabile, cu
impact redus asupra mediului ambiant.

Compozitia chimica a fibrelor celulozice naturale

Compozitia si structura fibrelor celulozice sunt variabile, depinzand de planta de
provenienta, conditiile climatice, varsta plantei, procesul de obtinere.
Principalii componenti ai fibrelor celulozice sunt:

1
- celuloza – principalul component – in procent de 42-55%
- hemiceluloze – 10-25%
- lignina – 10-33%
- substante extractabile (ceruri, rasini)
- substante minerale (cenusa)

Structura fibrelor celulozice naturale

Fibrele celulozice naturale au o structura complexa, stratificata, formata din
straturi concentrice.

Structura fibrelor celulozice naturale (nu se cere)

Componenta de baza a fibrelor celulozice sunt microfibrilele celulozice, care sunt

structuri cristaline, cu diametrul de 100 - 300 nm si lungime variabila. Microfibrilele sunt
asezate in straturi (placi) formand un unghi cu axa fibrei. Intre straturile de microfibrile
se gasesc alte straturi alcatuite din lignina si pectina (polizaharida). Din punct de vedere
al rezistentei fibrei, valorile cele mai mari se inregistreaza in cazul unui continut mare de
celuloza cuplat cu un unghi mic format de microfibrile cu axa fibrei.

Obtinerea fibrelor celulozice naturale

Se realizeaza prin:
- simpla colectare - de exemplu bumbacul

2
 - diverse procedee de indepartare a ligninei, ce pot fi chimice, mecanice sau
microbiene (enzimatice).

Modificarea chimica a fibrelor celulozice naturale

Este utilizata in general pentru corectarea deficientelor fibrelor si imbunatatirea
caracteristicilor compozitelor obtinute.
Deficiente si remediere
a) Principalul defect al fibrelor celulozice este stabilitatea termica limitata, degradarea
lor incepand sa se manifeste in jur de 200°C. De aceea fibrele celulozice se pot utiliza
numai in combinatie cu polimeri termoplastici ce au temperaturi de curgere mai scazute:
polistiren, polietilena, polipropilena. In cazul in care pentru o amestecare buna sunt
necesare temperaturi mai ridicate (pentru a scadea vascozitatea topiturii de polimer),
timpul de expunere a fibrelor la temperaturi ridicate trebuie sa fie foarte scurt. Daca
degradarea termica a fibrelor are loc, rezulta produsi secundari ce pot deteriora
echipamentul de prelucrare si afecta proprietatile compozitului.
O metoda simpla de imbunatatire a stabilitatii termice a fibrelor celulozice este
acetilarea, care consta in modificarea la suprafata a fibrelor celulozice prin reactia
grupelor OH din celuloza cu derivati ai acidului acetic (clorura de acetil sau anhidrida
acetica).
clorura de acetil
O
+ CH3 C
Cl
- HCl
- CH3COOH
OH OOCCH3
O
CH3 C
+ O
CH3 C
O
anhidrida acetica

Modificarea fibrelor celulozice prin acetilare (nu se cere)

b) Un alt defect al fibrelor celulozice ca agent de armare este absorbtia ridicata de apa
datorita legarii moleculelor de apa, prin legaturi de hidrogen, de grupele OH din fibra.

3
Umezeala se acumuleaza atat in fibra cat si la interfata fibra-matrice, ceea ce are ca
rezultat modificarea dimensiunii compozitei (mai ales grosimea) datorita umflarii. Ca
urmare, adeziunea matrice - fibra este redusa, iar in cazul utilizarilor in aer liber
stabilitatea dimensionala a compozitei va fi puternic afectata. In plus, umezeala absorbita
in fibra se evapora in timpul procesarii la cald a compozitei si determina formarea de
goluri (porozitati) in material. Aceste goluri reprezinta concentratori de eforturi (initiaza
ruperea materialul sub o solicitare mecanica) si deci materialul are o rezistenta mecanica
mai redusa. Cantitatea de umezeala absorbita de fibra poate fi redusa dramatic prin
modificare chimica, cum ar fi acetilarea partiala a gupelor OH. In urma aceastei operatii
raman mai putine grupe OH disponibile pentru legaturi de hidrogen, si deci caracterul
hidrofil se reduce.
c) Dispersarea fibrelor celulozice in polimeri este de multe ori foarte dificil de realizat
datorita diferentelor mari de polaritate dintre polimerul nepolar si fibrele polare, si de
asemenea datorita legaturilor puternice de hidrogen dintre fibre. Ca urmare, fibrele se
aglomereaza in matricea polimera si actioneaza ca un concentrator de eforturi, conducand
la proprietati mecanice slabe ale materialului compozit. Un alt parametru f. important
pentru dispersarea fibrelor in matricea polimera este lungimea fibrelor. O valoare prea
ridicata a lungimii fibrelor va avea ca rezultat aglomerarea si incurcarea acestora, iar o
valoare prea redusa a lungimii va avea ca rezultat o armare necorespunzatoare a matricii
polimere de catre fibra. In ambele cazuri va rezulata un material cu proprietati mecanice
slabe. Se considera ca lungimea optima a fibrelor este de cca. 0,4 mm.
Pentru imbunatatirea dispersabilitatii fibrelor celulozice se aplica o serie de
metode ce implica hidrofobizarea suprafetei fibrelor:
- utilizarea unor agenti de dispersie - acestia actioneaza prin legarea fizica de suprafata
fibrei, impiedicand astfel formarea legaturilor de hidrogen intre fibre si marind caracterul
hidrofob al acestora.
- introducerea de noi grupe functionale mai hidrofobe, de exemplu prin acetilare.
d) Fibrele celulozice se degradeaza usor cand sunt expuse la mediul inconjurator.
Principalele cai de degradare sunt degradarea biologica, termica, hidrolitica, chimica,
fotochimica si mecanica. Pentru a evita ca acest lucru sa aiba loc, fibrele trebuie supuse
modificarii chimice cu diferiti compusi, inclusiv acetilare.

4
Utilizari ale materialelor compozite armate cu fibrelor celulozice naturale
- tevi si panouri cu matrice poliesterica
- industria ambalajelor - de exemplu cutiile pentru oua

Agenti de armare sub forma de pulberi

Se imparte in doua categorii si anume organici si anorganici.

Pulberi organice
Exemple: pulbere de celuloza, faina de lemn, amidon, pulbere de cauciuc, negru de fum

Avantaje
- reducerea pretului de cost al obiectului final deoarece sunt mai ieftine decat polimerul;
- reducerea modificarilor dimensionale
- imbunatatirea rezistentei la soc

Deficiente
- rezistenta lor termica este relativ scazuta

Pulberi anorganice
Exemple: silice, argile, oxizi metalici, carbonati, pulberi metalice, pulbere de sticla

Avantaje
- reducerea pretului de cost al obiectului final deoarece sunt mai ieftine decat polimerul;
- imbunatatirea unor proprietati

Fenomene fizico-chimice la interfata matrice polimera – agent de

armare
Conditii necesare pentru obtinerea materialului compozit
Supus unei solicitari mecanice de tractiune, un material compozit bun raspunde
prin cuplarea rezistentei la tractiune a agentului de armare (in majoritatea cazurilor sub

5
forma de fibre) cu tendinta de deformare a matricii polimere. In acest ansamblu, fibrele
au rolul de a prelua cea mai mare parte a efortului si de a diminua deformarea matricii, iar
matricea are rolul de a distribui sarcina uniform intre fibre. In conditiile acestui
"mecanism de cooperare" matrice - fibra, solicitarea de tractiune din fibre este
transformata intr-o solicitare de forfecare in matricea polimera.

Schema comportarii sub efort a unui MC armat cu fibre (nu se cere)

Sub actiunea fortei exterioare (F), matricea polimera se deformeaza (alungeste) cu

ΔlM, in timp ce fibra se deformeaza cu cu ΔlF.
Orice material, se deformeaza la inceput elastic si reversibil (adica relatia dintre
deformarea matricii ΔM si efortul unitar σ este liniara - vezi figura de mai jos), insa dupa
depasirea unei valori a efortului (efort de curgere σc), deformarea matricii devine plastica
si ireversibila.

ΔMmax = σc/Em unde:

- σc = efortul unitar de curgere

6
- Em = modulul de elasticitate al matricii polimere
Concluzia care rezulta de aici este ca materialul compozit trebuie proiectat astfel
incat matricea polimera sa nu ajunga in zona de curgere.
Pentru proiectarea unui material compozit cu proprietati bune, trebuie indeplinite
doua conditii importante:
- existenta unui raport optim agent de armare - matrice polimera
- existenta unei legaturi puternice intre matricea polimera si agentul de armare.