Cine sunt EU

Iosifescu Rareș, Clasa a X-a A

I took a deep breath

and listened to the old bray of my heart.
I am. I am. I am.
– Sylvia Plath, The Bell Jar

Eu, Rareș Iosifescu, un simplu punct material pe harta globului Pământesc, un

elev de mijloc la Sanatoriul... pardon ...Colegiul Național Mihai Viteazul și probabil

unul dintre sutele de mii care se stresează scriind eseuri similare.

Posibil v-ați dat seama deja seama că nu sunt tocmai cea mai optimistă

persoană, nu-i așa? Totuși, meditând la celelalte defecte pe care o să le dezvălui ceva

mai târziu, m-am gândit că, în mod surprinzător, am și unele calități.

Borcanul Calităților lui Rareș:

Sunt rațional și am o gândire logică. Îmi place să planific orice lucru până la

cel mai mic detaliu.

Mă consider o persoana empatică și un prieten loial. Încerc să ajut cât pot,

indiferent dacă asta presupune să mă pun în planul secund. Poate prefer să mă încarc

cu sentimentele celorlalți special pentru a le evita pe ale mele. Ce mai îmi place să mă

autosabotez.

Sunt sincer, serios și sensibil, valori ce le consider cele mai reprezentative

personalității mele.
 Sunt frumos, inteligent și deosebit: cel puțin asta îmi zice mama, deși nu o

cred.

Lăsând gluma la o parte, recunosc că îmi este neimaginabil de greu să mă

descriu. Mai ales fiind nevoit să-mi destăinui sentimentele adăpostite în cele mai

întunecate cotloane ale sufletului, aruncate de colo-colo.

Se spune că personalitatea unei persoane este egală cu suma experiențelor

trăite. Eu nu cred că este adevărat, cel puțin nu în totalitate, deoarece dacă trecutul ar

fi singurul lucru care ne-ar putea defini, nu ne-am putea tolera pe noi înșine. Trebuie

să învățăm să ne convingem că suntem cu mult mai mult decât greșelile pe care le-am

făcut ieri. Să învățăm că suntem și zilele de mâine, toate zilele de mâine.

În alte ordine de idei, sunt un om care încearcă să devină cea mai bună

versiune a sa. Învăț cum să-mi controlez anxietățile – lupii fără colți. Poate nu voi

reuși de fiecare dată să-mi controlez sentimentele, și acesta nu este chiar un lucru rău.

La urma urmei, suntem oameni, iar emoțiile sunt ceea ce ne caracterizează ca specie.

Da, pot fi impulsiv. Sau închis în propria persoană. Chiar și naiv. Aceste

defecte obișnuiau să mă irite și mă frustrau. Însă, cu timpul, am reușit să-mi accept

aceste puncte mai puțin plăcute ale personalității mele. Mi-am dat seama că aceste

minusuri sunt fix cele care mă fac uman.

Cine voi fi? este, fără doar și poate, întrebarea care mă tulbură și cu care mă

confrunt din ce în ce mai des, apropiindu-mă de un nou capitol al vieții, în care va

trebui să-mi aleg una dintre căile șerpuite, intercalate și mai mult sau mai puțin

bătătorite pe care voi fi nevoit să o parcurg. Știu că îmi va fi greu, dar îmi doresc să-

mi parcurg drumul inițiatic și să mă dezvolt în persoana în care vreau să fiu. Care este

acest ideal? Încă nu știu și poate nici nu voi afla vreodată. Cu toate acestea, îmi doresc
să-mi găsesc un singur lucru mare-mic, și anume fericirea, care poate însemne ceva,

cineva sau poate undeva.

Înțeleg unghiurile drepte și instrucțiunile clare. Machete și schițe. Lucruri care

pot fi desenate pe hârtie. Pentru mine totul este în alb sau negru. Îmi doresc să văd

culoare, s-o simt. Îmi doresc să zâmbesc fără să mi se facă vreo poză sau să râd fără

să-mi maschez inseuritățile.

Prin urmare:

Acesta sunt eu. Cel puțin partea pe care o cunosc și sunt confortabil și dispus

să o arăt. Îmi continui drumul inițiatic, simțindu-mi inima strângând amintiri, locuri și

oameni.