Mihaela Petruț

Lingvistică generală și românească

Anul I

LEMNUL CRUCII

-STUDIU FILOLOGIC-

GENERALITĂȚI

Cercetătorii care s-au ocupat de-a lungul timpului de versiunile românești, provenite
pe filieră slavonă, ale acestui text susțin despre Lemnul crucii că ar fi o continuare a
Legendei despre Adam și Eva.

În acest apocrif se precizează originea lemnelor din care au fost construite cele trei
cruci pe care au fost răstigniți Isus și cei doi tâlhari, precum și „drumul” pe care lemnele le-au
parcurs până să ajungă în Ierusalim. Lemnele din care au fost construite cele trei cruci sunt de
origine edenică, provenind din copacul crescut în mijlocul raiului, copac ce cuprinde trei părți:
partea lui Adam, a lui Dumnezeu și partea Evei:

 lemnul din care a fost construită crucea lui Isus Cristos a fost adusă de diavoli
în Ierusalim și provine din copacul crescut din capul lui Adam, din cununa
împletită din ramurile pomului cunoașterii; în acest mod, capul lui Adam va fi
îngropat în pietre, în locul răstignirii lui Isus;
 lemnul din care a fost construită crucea tâlharului credincios provine din partea
lui Adam, care va ieși cu apa Tigrului;
 partea Evei, care părăsește raiul o dată cu apa potopului, devine lemnul crucii
tâlharului necredincios.

VERSIUNILE APOCRIFULUI

Versiunea slavonă a apocrifului Lemnul crucii, atribuită lui Grigorie Bogoslovul, are
trei variante:

1. prima variantă cuprinde copiile cu cea mai clară prezentare, copii cu foarte
puține repetiții sau elemente neclare; este varianta cea mai apropiată de textul
original;
2. în a doua variantă se observă urmele repetatelor prelucrări și completări cu
diverse amănunte, dar și urme ale reducerilor unor fragmente;
Mihaela Petruț
Lingvistică generală și românească
Anul I
3. cea de-a treia variantă prezintă modificarea celei de-a doua grupe, diferența
constând în reducerea părții inițiale la o singură frază. Această scurtare a
introducerii are menirea de a face legătura cu Legenda despre Adam și Eva.

În mare parte, toate cele trei versiuni păstrează același fir epic, diferența fiind aceea că
a doua și a treia versiune nu mai cuprind părțile cu rol de legătură între unitățile mai mari ale
ciclului, fiind considerate inutile de către autorii prelucrării.

COMPOZIȚIA LEGENDEI

Lemnul crucii are o compoziție eterogenă, fiind o proză organizată liniar, unele
subcapitole având aspectul unor povestiri independente, iar altele fiind organizate sub forma
unor întrebări și răspunsui: Cum se începură aceale leamne sau cum crescură așea?, Cum
se împreunare leamnele în Ierusalim?

Această legendă a apărut pe teritoriul nostru mulțumită unor versiuni slavone.

Variantele apocrifului Lemnul crucii fac parte din miscelanee aparținând Bibliotecii
Academiei Române. Dintre cele 11 manuscrise care cuprind, integral sau parțial, această
legendă, cea mai veche versiune păstrată a Lemnului crucii este versiunea din ms. rom 469.

DESCRIEREA MANUSCRISULUI

Ioan Bianu, directorul de la acea vreme a Bibliotecii Academiei Române, este cel care
a cumpărat acest manuscris, necunoscând, însă, ultimul dintre posesori și nici titlul, întrucât îi
lipsesc șase coli și jumătate. Are dimensiunile 146/100 mm și cuprinde 476 de file legate
modern, numerotate cu cifre arabe.

Manuscrisul este alcătuit din caiete a câte 8 file, însă ultimul caiet are numai 6 file,
ceea ce înseamnă că nu se cunoaște nici finalul acestuia. Miscelaneul cuprinde două
manuscrise diferite: primul este alcătuit din 55 de caiete și se termină la fila 383, iar al doilea,
din care s-au păstrat numai 12 caiete, conține un ultim caiet cu doar șase file.

Miscelaneul a fost copiat de o persoană cu o caligrafie bună, o persoană care a scris cu

litere semiunciale textele (majuscule derivate din literele romane capitale, deosebindu-se prin
rotunjimea formelor).

Cele mai multe scrieri cuprinse în miscelaneu au titlurile în slavonă, textul propriu-zis
fiind românesc. Textul Cuvânt ales al lui Grigorie Bogoslov de cinstita cruce a lui Hristos și
Mihaela Petruț
Lingvistică generală și românească
Anul I
de ceale doao cruci ale celor doi tâlhari este cuprins între filele 407-427, întinzându-se de la
ultima pagină a caietului patru, până la a patra pagină a caietului șase.

Hârtia are o culoare gălbuie, a fost bine conservată și are călușurile la o distanță de 24
mm. Titlul este scris în totalitate cu chinovar, literele fiind mai îngroșate, iar inițialele frazelor
sau paragrafelor au fost scrise tot cu chinovar.

Majusculele au diverse dimensiuni: cele de la începutul fiecărui paragraf au o

dimensiune de 5 mm, literele de la începutul subcapitolelor au chiar și 9 mm, în timp ce slova
inițială a textului are și 20 mm, fiind scrisă pe mai multe rânduri. În general, literele obișnuite
variază între 3 și 5 mm. Un rând are între 51 și 56 mm lungime, însă poate varia în funcție de
organizarea textului (poate ajunge și la 18 mm lungime), distanța dintre rânduri este de 4 mm,
iar pagina pe care textul a fost scris are dimensiunile de 51/100mm. De asemenea, între
primul rând și partea superioară a foii, distanța este de 35-39 mm și între ultimul rând și
marginea inferioară a filei distanța este de 25-29 mm. Legătura filelor s-a făcut la 10-15 mm
de ultimele litere ale fiecărui rând, iar până la partea laterală a filei au mai rămas între 15 și 19
mm.

COPIE SAU ORIGINAL?

În ceea ce privește originalitatea textului, se poate spune că există mai multe semne
care conduc la ideea că acesta ar fi o copie a originalului și nu originalul în sine. Nicolae
Cartojan și Alexandru Mareș sunt de părere că grafia frumoasă, egală, lipsită de orice formă
de ștersătură, precum și omiterea unor slove sau cuvinte dovedesc faptul că textul nu este cel
original.

DATAREA

Pentru a face o datare cât mai precisă, cercetătorii au luat în considerarea

caracteristicile paleografice și cele lingvistice ale textului. Astfel, având în vedere fapte
lingvistice precum „mânile” sau „acmu”, Ivănescu plasează copierea miscelaneului în prima
jumătate a secolului al XVII-lea, în timp ce N. Cartojan susține că aceasta a avut loc în secolul
XVI. Desigur, încă nu se cunoaște o datare exact a textului, acest aspect rămânând în atenția
cercetătorilor.

LOCALIZARE
Mihaela Petruț
Lingvistică generală și românească
Anul I
Așa cum s-a întâmplat în cazul plasării exacte a apariției textului, la fel se întâmplă și
în cazul localizării lui. În text se regăsesc trăsături specifice mai multor zone, ceea ce i-a făcut
pe cercetători să aibă păreri diferite, spunând fie că acesta face parte din zona Olteniei, fie din
zona Munteniei, fie din nordul Ardealului.

Cu toate acestea, Emanuela Timotin, cea care a realizat acest studiu filologic, susține
că în text se găsesc atât trăsături specifice zonei nordice ( rostirea dură a lui [t]: nestâns,
utilizarea numeralului ordinal terminat în –le: al doile, al treile), trăsături care indică o
separație între nord și sud (rostirea dură a lui [ș]: acelaș, așa, greșala alternează cu
rostirea moale a acestuia: așea, greșise, șezând), trăsături care acoperă atât nordul cât și
sudul (fonetismul etimologic [ă] în nărod a fost identificat atât în textele nordice, cât și în
cele sudice); de asemenea, în text au fost identificate și labialele moi (mearseră), acest
fenomen de înmuiere a labialelor fiind o inovație propagată de la sud spre nord, teritoriile de
la sud la Mureș, inclusiv Oltenia.

Astfe, „se poate spune că această copie a fost realizată după un prototip nordic, fiind,
la rândul ei, de proveniență nordică, scribul fiind originar dintr-o zonă în care coexistau
particularități ale graiurilor nordice cu particularități ale graiurilor sudice, cu preponderența
celor dintâi.”1

MOTIVUL LEMNULUI CRUCII ÎN FOLCLOR

Printre motivele pe care N. Cartojan le identifică, se numără motivul focului veșnic,

păzit de fiare sălbatice și tema răsădirii unui pom din tăciuni udați cu apă adusă de un om care
dorește să ispășească un păcat greu, această temă fiind asociată în unele legende românești cu
tema celor doi tâlhari, alături de care a fost răstignit Isus Cristos.

TERMINOLOGIE SPECIFICĂ STUDIULUI FILOLOGIC

LEGÉNDĂ, legende, s. f. 1. Povestire în proză sau în versuri care conține elemente

fantastice sau miraculoase, prin care se explică geneza unui lucru, a unei ființe etc., caracterul
aparte al unui eveniment (istoric), al unui erou (mitic) sau al unui fenomen.

MANUSCRÍS, -Ă, manuscriși, -se, s. n., adj. 1. S. n. Text scris de mână sau, p.

ext., dactilografiat. ◊ Loc. adj. și adv. În manuscris = (încă) netipărit. 2. Adj. (Despre texte,

1
Emanuela Timotin, în Cele mai vechi cărți populare în literatura română, Academia Română, Institutul de
Lingvistică „Iorgu Iordan”, București, 2001
Mihaela Petruț
Lingvistică generală și românească
Anul I
lucrări) Scris cu mâna sau, p. ext., dactilografiat. [Var.: (înv.) manuscrípt s. n.] –
Din lat. manuscriptus (după scris).
MISCELANÉU, -ÉE, miscelanee, adj. (Livr.) (Despre rubrici în unele periodice sau
publicații ori volume) Care are un conținut variat și care aparține, de obicei, mai multor
autori. ◊ (Substantivat) Manuscris miscelaneu. – Din lat. miscellanea, fr. miscellanées.
SCRIB, scribi, s. m. 1. (La vechii egipteni) Funcționar inferior având atribuții de
contabil și de copist. 2. Persoană care redacta sau copia acte. 3. Scriitor sau gazetar fără
valoare, de obicei aservit unui partid politic. 4. Cărturar la vechii evrei care tălmăcea cărțile
lui Moise și interpreta poporului normele juridice. – Din fr. scribe, lat. scriba.
APOCRÍF, -Ă, apocrifi, -e, adj. (Despre scrieri) Care este atribuit altui autor decât
celui adevărat; a cărui autenticitate este îndoielnică. ♦ (Substantivat, n.) Scriere religioasă
nerecunoscută azi între cele canonice. – Din fr. apocryphe, lat. apocryphus.
Mihaela Petruț
Lingvistică generală și românească
Anul I

BIBLIOGRAFIE

 Cele mai vechi cărți populare în literatura română, Lemnul crucii, Editura
Fundația Națională pentru știință și artă, București, 2001;
 DEX – Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a revăzută și
adăugită, accesibil la https://dexonline.ro/(10.12.2020, 15:23).