Disputa lui Isus cu Satana – Studiu lingvistic

Textul Învățătură cân s-au pricit Satana cu Dumn<e>z<e>u , conține o serie de slove,
printre care amintim: А (A), Б (B), В (V), Г(G), Д (D), Е (E), Ж (J), З (Z), И (I), unele dintre
acestea având valoare de cifre. În ceea ce privește interpretarea generală a slovelor folosite în
text, cele mai multe corespund unei singure valori fonetice, însă se întâlnesc situații în care o
slovă poate nota mai multe sunete sau unui sunet îi pot corespunde două sau mai multe slove. De
exemplu, slova e notează în general sunetul [e] și apare în poziție postconsonantică.
Semnele de punctuație întâlnite în text sunt: punctul (.), două puncte (: ) și trei puncte (...).
Punctul, în general, poziționat în jos, în rând, are cea mai mare frecvență și înlocuiește
multe dintre semnele de punctuație întâlnite astăzi. Astfel, îl întâlnim marcând sfârșitul
propoziției: ,,Și va fi roadă cum n-au fostu. Atunci va domni Mihail Craiu.”, despărțind părți de
propoziție între ele, asemenea virgulei din limba literară actuaă: ,,Că al tău iaste ceriul .iară
pământul este al mieu.”(97/25,26). Punctul poate înlocui semnul întrebării (?): ,,Dară derep ce ai
vinit tu aice.”(93/25,26), și pe cel al exclamării (!): ,,O vai de tine și de puterea și de luminile
tale. becisnice și prăpădite. diavole.”(94, 2-3) ori poate marca vorbirea directă (:): ,,Slugile tale
Satano sîntu aceste. Furi. și tâlhari” (94/15), ,,Răspunsă Hristos.”
Vocalele
[ă] neaccentuat în poziția [a] se conservă de cele mai multe ori: bărbați, împărăția, păcatele.
Dacă provine din a latin, neaccentuat, [ă] fie se păstrează: blăstemă-te-voiu, cătră, fărmăcătorii,
rădica, fie evoluează în [e]: besearecă, temite. B
Morgologia
Substantivul
Substantivul mână reprezintă la plural forma mânule. Însoțit de adjectivul posesiv
postpus, substantivul mamă are în text formele: muma-ta și mâne-ta. Pentru forma de singular a
substantivului grăunte, întâlnim în text forma grăunț, în timp ce pentru forma de feminin
singular, latură, copistul notează forma lature. Substantivul în acuzativ, cu funcție sintactică de
complement direct se construiește cu ajutorul prepoziției pre în unele cazuri: să mânie pre
Dumn<e>z<e>u, să te pierzu pre tine, pre Satana îl spânzură, dar întâlnim și exemple, nu
puține, în care acuzativul nu se exprimă cu ajutorul prepoziției: goli<i> să-i îmbrace,
flamânzi<i> să-i hrănească, însețați<i> să-i adape, postitori<i> să-i cinstească.
La vocativ sunt întâlnite numai forme etimologice sau analogice în e: becisnice și
prăpădite, diavole, mișeale, Doamne, soațe iar la plural notăm forma în lor: fraților.
Articolul
Articolul posesiv este marcat atât variabil: al tău iaste ceriul, pământul iaste al mieu,
vârtutea feciorilor altora și o pun la ai săi, cât și invariabil: iau untul altor vaci și-l lăpesc la a
sale, mulți-s ceia ce făcu bucuriile meale decât a tale dară unde are fi ceale 26 de vame scaune
a meale.
Adjectivul
[I] este păstrat în pluralul adjectivului gol: golii
Pronumele

Pentru pronumele personal în dativ, persoana a-II-a singular consemnăm forma –îț: acmuș-
îț voiu eu arăta.
Pronumele (adjectivul pronominal) meu apare exclusiv sub forma originară, mieu: cuvântul
mieu, îngeri<i> miei-s.
În ceea ce privește pronumele demonstrativ, notăm formele: alalți și acește – pentru acestea. În
multe cazuri pronumele și adjectivul demonstrativ apar lipsite de particula deictică –a, iar
adjectivul este de obicei postpus: arepile ceale de focu, ceale ce iau laptele, fărmăcătoarele
ceale, Fiiul Celuie de sus, îngerilor celor iuți; În unele cazuri este posibilă reducerea lui [ea], [ia]
la [e] sau [ie]. Pentru forma adjectivului demonstrativ genitiv-dativ, feminin singular acelea
întâlnim forma aceiia. Este consemnată și o formă de dativ-posesiv: cu îngeri-ți cu totul.
Pronumele relativ-interogativ carele apare o singură dată. Pronumele relativ ce înlocuiește
frecvent pronumele care: Ioan ce m-au botezat, ori adverbul de întărire și: Ba, Sătano, ce mai
vârtosu voiu fi cu el. Pronumele interogativ ce are într-un exemplu sensul de ce: Ce nu umbli ce
dereptul?
În rândul pronumelor negative, Liliana Gache semnalează forma nimănui.
Verbul
Conjugarea. Verbul a învia este folosit la conjugarea a-III-a: a învie, ,,cela ce învie din
morți”.
Diateza.
Autoarea sus aminitită remarcă o situație în care pentru verbul a se naște, copistul
folosește diateza activă în locul celei reflexive, de exemplu: ,,că vei naște din trupul ei”, cu
sensul ,,te vei naște din trupul ei”
Moduri. Timpuri. Auxiliarul a avea din structura perfectului compus are, la persoana a-
III-a sg., forma au: ,,Ioan ce m-au botezat într-apa Iordanului”, ,,Hristos peritoriu au vinit”,
,,va fi roadă cum n-au mai fost”.
Auxiliarul atestat pentru codiționalul optativ prezent, persoana a-III-a singular este are,
iar Liliana Gache extrage următoarele exemple: ,,S-are face cât un grăunțu”, ,,are mearge”, ,,are
mearge”, ,,o are slobozi”, ,,s-are roade”. La viitor, auxiliarul a vrea apare în text cu formele:
oi : ,,m-oiu lupta’’, va: ,,va pierde”, veri: ,,acolo veri întra tu”, voiu: ,,le voiu pierde”, voru:
,,voru face”.
În studiul Lilianei Gache sunt notate și formele de viitor alternante: vei gice și vei gicea.
Adverbul
În același studiu sunt consemnate următoarele forme ale adverbului: acmu, acmuș, amu
pentru ,,acum”. Este înregistrată și locuțiunea adverbială de nimică pentru ,,deloc, în niciun fel”.
Prepoziția
Sunt înregistrate destul de frecvent forme vechi ale prepozițiilor: cătră, întru, suptu, pre.
Întru are într-un exemplu accepția ,,spre”, ,,pentru”: vor duce sufletul întru lumina sfinților, iar
prepoziția pre apare și cu sensul ,,după, asemănător cu”: eu amu născut pre Adamu pre chipul
mieu și pre obrazul mieu.
Conjuncția
Conjuncția coordonatoare adversativă dar apare cu forma dară; Dară omul deacă va
greși, Dară oamenii ce vor face?.
Aceeași formă apare în unele exemple exprimând un raport de coordonare conclusivă: Ce simtu
dară luminile meale ?; Vezi, dară, că-s mai puternic eu.

Sintaxa
În ceea ce privește sintaxa frazei, Liliana Gache observă că textul cuprinde în cele mai
multe cazuri fraze scurte cu propoziții aflate în raport de coordonare sau de subordonare, urmând
topica obișnuită. Sunt întâlnite și fraze care cuprind propoziții intercalate: ,,În vremea aceaea,
cându să sui Isus pre măgura Elionului, zisă ucenicilor săi”, ,,Dară oamini<i> ce voru face
voia mea, ce vei face lor?”, ,,Eu-l voiu ierta și, diacă să va schimba de aice, da-voiu sufletul
lui...”
Coordonarea se realizează prin juxtapunere cu precădere la nivelul subordonatelor: ,,…ca
să te pierzu pre tine și să te aruncu suptu adâncul iadului” ,,...că-i fără de numărul putearea
mea, că îngerii miei îs foarte mândri” dar și la nivelul principalelor: ,,...tu pasă acolo în ceriu și
șezi acolo la scaunul Tatălui.”, ,,Al tău iaste ceriul, iară al meu iaste pământul”
Coordonarea copulativă se stabilește frecvent, atât între propoziții principale, cât și între
propoziții subordonate: ,,Răspunsu și zisă” , ,,să se pierzu pre tine și să te aruncu”.
O apariție extrem de frecventă are conjuncția și în structuri narative caracteristice
exprimării populare, de exemplu: ,,Și ieși diavolul afară cu colbul înainte..”, ,,și știu diavolul că
să postește Fiiul sfânt și să mânie diavolul pre Dumn<e>z<e>u. Și zisă Fiiul lui
Dumn<e>z<e>u cătră diavol”, ,,Și să întoarsă Isus cătră elu și să dusă Isus pre o măgură
ascuțită și înaltă. Și văzu Isus de-acolo...și întunearece de întunearece viindu asupra Mări<i>i
sale. Și stătu diav<o>lul...și zisă către ei...”
 Unele propoziții interogative sunt introduse prin conjuncția adversativă dară: ,,Dară
omul, deacă va greși ție și va face lucrurile meale...?”, ,,Dară oameni<i> ce vor face voia mea,
ce le vei face lor ?”, ,,Dară omul ce nu să va pocăi…și nu va fi om bun?”
Lexicul
Cuvintele dispărute din limba actuală, învechite sau regionale
Latine
Cumândare (< commando, -are)= jertfă, pomană ,,ș-apoi fac prinoase și prescure și cumândări”
Cust ( consto, -are)= viață, trai ,,voi înmulți custul”= a îmbunătăți traiul
Încrunta, format din în+crunta (< cruentare) cu sensul: ,,a însângera”, « te-am vrut ucide și te-am
vrut încrunta »
Pâne (< panis) cu sensul de hrană, bucate: « Și vor merge oameni<i> la acea pâne și la acea apă.
Scopi (<scuppire sau scoppire) = a scuipa: ,,scopire-aș pre tine”

Slave
Hrăpi= a scuipa: ,,și vru să deaie în Hristos și hrăpi asupra lui Hristos”
Iazer= ,,loc adânc pe care sătenii îl cred fără fund și în care locuiesc balaurii” , ,,iazerul focului”,
desemnează iadul
Oltariu= altar, ,,pre oltariul tău vițăi”
Pistrală= ,,unitate de măsură, distanță până la care poate ajunge o săgeată, un proiectil”, ,,așe de
departe ca la o pistrală de locu”
Posnic= persoană care postește, smerit, ,,posnicilor nu va face milă”
Năstămatu= aprig, ucigător, ,,focul nestămatu”
Prilisti= a amăgi, a înșela, ,,și vei prilisti oamini”

Maghiare
Acar (< magh. Akar)= ori, măcar: « ,Acar de unde am vinit eu, ce grije ai tu ? »
Ciubăr (< magh. Csobor)= vas de lemn pentru cărat apă, vin. ,,și buciuml de vie va lăsa un
ciubăru de vinu”
Hamiș( < ung. Hamis)= viclean, șiret ,,și ceia ce gioară hamisu”
 Vorbirea directă apare pe toată întinderea textului. Practic, avea de-a face cu un dialog
marcat constant de verbe declarative: răspunsă, spusă, zisă. Verbele sunt întodeauna însoțite de
subiectul exprimat. Textul, realizat pe baza unei serii de întrebări și răspunsuri, se deschide cu o
frază introductivă, care indică locul de desfășurare a dialogului: În vremea aceaea, cându se sui
Isus pe măgura Elionului, zisă ucenicilor săi. Povestirea se încheie cu o frază care aparține
vorbirii directe și care se identifică cu o morală pe care autorul o aduce la cunoștințacititorului:
Derept acea, fraților, și noi să ne rugăm să ne deaie Isus Hristos împărăția sa cea sfântă întru
veac<i>i netrecuți și nitrecuți.
Textul cuprinde expresii populare care vin să întregească specificul narativ al
legendei: ,,Și văzu Isus de-acolo un tunearecu mare de diavoli, mulți câtă frunză și iarbă”,
,,Până nu m-oiu lupta cu tine să nu-m gici pre nume”.

Bibliografie:
Cele mai vechi cărți populare în literatura română, Disputa lui Isus cu satana, Studiu filologic,
studiu lingvistic și ediție de Liliana Gache, FUNDAȚIA NAȚIONALĂ PENTRU ȘTIINȚĂ ȘI
ARTĂ, București, 2001.