SIA

1)

CAUZA:

EFECT:

2)

O mișcare revoluționară desfășurată în Sudul Dunării, în primele 3 decenii ale sec XIX
este revoluția greacă. Cauza principală a revoluției a fost asuprirea otomană asupra grecilor, iar
consecintele: lupta pentru emancipare care se concretizează prin războiul de independență al
grecilor și Tratatul de la Adrianopol -1829, în urma căruia Grecia își câștigă independența.

3)

În Imperiul habsburgic cauzele politice s-au împletit cu cele naționale (națiunile luptau
fie pentru autonomie programul minimal, fie pentru crearea de state naționale independente,
programulmaximal). În luna martie a anului 1848 izbucneşte revoluția la Viena. 
Metternich a fost înlăturat de la putere, cenzura a fost desființată şi a fost adoptată o Constituție.
Trupele imperiale au intervenit înfrângând revoluția. La data de 2 decembrie 1848, Franz Joseph
a ajuns împărat austriac şi a instaurat regimul politic neoabsolutist. În teritoriile stăpânite
Imperiul habsburgic a aplicat politica dezbină şi stăpâneşte pentru instaurarea ordinii.
În statele germane, cauzele care au declanşat revoluția au fost realizarea reformelor şi a
unităților naționale. Revoluția s-a desfăşurat fie pe cale paşnică fie prin confruntări armate.
Revoluția a izbucnit în martie 1848 la Berlin. Regele prusac Wilhelm a acceptat formarea unui
guvern şi alegerea unei Adunări Constituante. În luna decembrie 1848 regele a profitat de
neînțelegerile dintre burghezia liberală şi muncitori, a dizolvat  Adunarea de la Frankfurt şi a
elaborat o Constituție monarhică. Revoluția a fost înfrântă prin forță armată, în iunie 1849.
Parlamentul de la Frankfurt nu a putut rezolva problema unirii germanilor într-un singur stat,
regele Prusiei refuzând Coroana.
 Asemănarea dintre acțiunile desfășurate în cadrul revoluției de la 1848-1849, în
spațiul Germanic este că atât în Austria cât și în Prusia revoluția se declanșează în
luna martie 1848, iar deosebirea este că una începe la Viena iar cealaltă la Berlin.
 altă asemănare este că ambele revoluții au fos înfrânte iar deosebirea este că
Imperiul habsburgic va fi condus de un împăratul Franz Joseph, care instaurează
un regim neoabsolutist, iar în Prusia Regele prusac Wilhelm a elaborat o
Constituție monarhică după care va refuza coroana.

4)

În Franța, revoluția a izbucnit la Paris. Revoluționarii au ridicat baricade pe străzi, s-au luptat cu
Autoritățile şi l-au înlăturat pe Ludovic Filip. La 25 februarie 1848 a fost proclamată republica,
s-au decretat drepturi şi libertăți democratice de către guvernul provizoriu. În luna martie 1848
este aleasă prin vot universal  Adunarea Națională, care adoptă o Constituție democratică. În luna
iunie în urma desființării cluburilor şi Atelierelor Naționale au izbucnit lupte între foştii aliați,
burghezia parlamentară şi muncitorii care susțineau ideile şi reformele socialiste. Burghezia
dorea reinstaurarea ordinii şi a câştigat confruntarea. Astfel că cele două cauze politice ale
revoluției din 1848, din Franța, au fost:
 În luna decembrie 1848 Ludovic Bonaparte, nepotul lui Napoleon, a fost ales
preşedinte prin vot universal. 
 La data de 2 decembrie 1852 s-a proclamat împărat sub numele de Napoleon al
III-lea. Acesta a promovat un regim autoritar în Franța.
 
5)

Două fapte istorice analizate sunt cele două etape a unificării Italiei, adică etapa a doua,
1852-1861 (perioada Cavour) și etapa a treia 1860- 1871 (Perioada Garibaldi).
Unificarea Italiei s-a produs în jurul Regatului Piemont-Sardinia, condus de dinastia de
Savoia, cu capitala la Torino. Arhitecţii unificări au fost regele Victor Emanuel al II (1849-1878)
şi primul ministru, Camillo Cavour.
   Primele acţiuni ale lui Cavour au vizat modernizarea regatului piemontez: modernizarea
armatei, a flotei şi a portului Genova, se construiesc căi ferate. Pe plan extern, Cavour a obţinut
spijinul Franţei conduse de Napoleon al III-lea pentru cauza unificării Italiei. Franţa şi Regatul
Piemont au fost aliate contra Rusiei în Războiul Crimeii.
În anul 1859 a avut loc războiul dintre Piemont şi Austria. Ajutată de trupe franceze,
armata piemonteză învinge Austria în bătăliile de la Magenta şi Solferino (1859). În urma
armistiţiului de la Villafranca, Franţa primea provincial Lombardia, pe care o ceda Piemontului,
care în schimb, în 1860 îi cedează Nisa şi Savoia. Prin tratatul de la Paris (1860), Franţa
recunoştea apartenenţa la Piemont a ducatelor italiene Modena, Parma şi Toscana, de unde
fuseseră alungaţi principii austrieci, care le stăpâneau, precum şi nordul statelor papale.
   Într-o a doua fază a unificării, un rol esenţial a jucat generalul Giuseppe Garibaldi.
Astfel, în 1860 a izbucnit o revoltă contra dinastiei Bourbon, care domnea în Regatul celor Două
Sicilii, care avea capitala la Napoli. Pe acest fond, cu sprijinul Regatului Piemontului, Garibaldi
debarcă în Sicilia, în fruntea unor trupe de voluntar (cămăşiile roşii), cucereşte insula, apoi
întregul regat. În timpul expediţiei lui Garibaldi, Piemontul a cucerit provincial Umbria şi o zonă
din centrul Italiei, care despărţea nordul de Regatul celor două Sicilii. Garibaldi acceptă ca sudul
peninsulei cucerit de el, să treacă sub conducerea dinastiei de Savoia.
În februarie 1861, primul parlament Italian convocat la Torino, proclamă constituirea
Regatului Italiei, constituţia piemonteză din 1848, fiind extinsă la nivelul întregului nou stat.

Deşi unificarea Italiei a afost aproape completă, mai existau 2 probleme:

1) problema Romei- stăpânită de papa Pius al IX-lea, care nu dorea să renunţe la stăpânirea sa.
La Roma existau din 1849 trupe franceze, care îl protejau pe papă.
2) problema oraşului Veneţia, casre se afla încă sub stăpânirea austriacă.
Pe fondul războiului prusaco-austriac din 1866, deşi italienii au fost înfrânţi în bătălia de
la Custozza, au primit la sfârşitul războiului Veneţia, Austria fiind învinsă de Prusia.
În anul 1870, pe fondul războiului franco-prusac, trupele franceze staţionate în Roma se retrag,
iar armata italiană ocupă oraşul, care devine capitală, iar papa s-a retras în palatul de la Vatican.
    Deşi anul 1870 a marcat unificarea Italiei, în afara statului au mai rămas alte teritorii
locuite de italieni, Tirolul de Sud (Trentino) şi portul Trieste.
În concluzie, putem spune că rolul conflictelor militare din deceniile 6-7, pentru spațiul
italian, a fost acela că luptând pentru unitate, statele italiene se vor uni pe rând, în funcție de
context, în mai multe etape. Acest lucru a fost posibil în contextul războaielor prusaco-austriece,
dar și cu ajutorul Franței. Contribuția ministrului Cavour și a generalului G. Garibaldi, au avut de
asemenea un rol esențial în unificarea statelor italiene, formându-se Italia.

SIB
argument

În opinia mea afirmația că...(se copie sursa istorică-afirmația)...este adevărată deoarece

această sursă ne vorbește despre împărații romani din sec IV care aveau atribuții militare dar se
considerau și trimiși ai lui Dumnezeu pe pământ.

Un prim fapt istoric care demonstrează acest lucru este domnia lui Dioclețian (284-305).
Acesta a pus capăt anarhiei militare prin instaurarea unui regim politic numit dominat, un sistem
bazat  pe puterea absolută a împăratului considerat a fi dominus(stăpân) şi deus(zeu).
A instaurat o formă de conducere numită tetrarhie prin care puterea a fost împărțită între
2 Auguşti și 2 Caesari. A mutat capitala la Nicomedia şi a condus asemeni unui stăpân absolut.
A mărit numărul provinciilor, scăzut  puterea  guvernatorilor,  a împărțit  armata în  trupe de 
graniță şi trupe  mobile. A introdus mercurialul(impunerea de prețuri maxime) şi i-a persecutat
pe creştini.
 
Al doilea fapt istoric este domnia lui Constantin cel Mare La începutul secolului al IV-
lea, împăratul Constantin cel Mare (306-337) a dorit să scoată Imperiul din criza puternică în
care se afla, printr-o serie de reforme. Printre acestea, cea mai importantă a fost inspirată de
viziunea pe care a avut-o înaintea bătăliei pentru supremație cu rivalul său la tron Maxențiu, când
i s-a înfățişat ca simbol al victoriei semnul crucii. Astfel el s-a convertit la creştinism iar în
anul 313 a promulgat  Edictul de la Milan prin care recunoştea creştinilor dreptul de a-şi celebra
public cultul.

  Un al treilea fapt istoric este domnia lui Teodosius I. Recunoaşterea creştinismului a

provocat o divizare a cetățenilor Imperiului pe criterii religioase.O serie de împărați au dorit să
întăreasc coeziunea statului prestabilind unitatea de credință. Împăratul Teodosius (379-395) a
proclamat creştinismul drept singura religie oficială acceptată din Imperiu,interzicând toate
cultele păgâne, în anul 392. În acelaşi timp, autoritatea imperială capătă o învestitură divină,
împăratul fiind socotit alesul lui Dumnezeu. Circumscripțiile ecleziastice au fost organizate după
modelul celor imperiale având în frunte un episcop. În câteva zone importante au fost stabiliți
patriarhi (Constantinopol, Ierusalim). Creştinismul a devenit religie universală. În anul 394 au
fost interzise jocurile olimpice care se celebraseră timp de un mileniu.

În concluzie, consider că împărații romani din secolul IV conduceau într-un mod

absolutist, aplicând forța, așa cum este cazul lui Dioclețian care instituie Dominatul, apoi
Constantin cel Mare care va da libertate de cult creștinilor și va câștiga sub semnul crucii o
bătălie importantă, și nu în ultimul rând Împăratul Teodosie, care desființează cultele păgâne,
proclamând creștinismul religie oficială în stat. Toate acestea au putut fi înfăptuite deoarece ei
aveau autoritate, erau conducători absoluți, generali și trimiși ai lui Dumnezeu. Astfel că dacă
Dioclețian persecută creștinii, ceilalți doi urmași ai săi, Constantin și Teodosius vor îmbrățișa
creștinismul, prin faptul că, primul va da libertate de cult creștinilor, iar al doilea va face din
acesta o religie de stat.
Deci afirmația poate fi considerată adevărată din punct de vedere istoric și sunt de acord
că în secolul IV, împărații romani, prin autoritatea lor au luat unele măsuri necesare, pentru a
menține Imperiul care era în declin.

S II
Sinteza

În secolul al XX-lea statul român a avut o evoluţie spectaculoasă trecând de la o

organizare democratică, la una autoritară şi apoi totalitară, pentru a reveni la democraţie spre
finalul secolului.

Referindu-ne la evoluția României în perioada 1947-1970, putem spune că după al doilea

război mondial, în România s-a instaurat regimul comunist, un regim totalitar, prin impunerea de
către U.R.S.S. a guvernului dr.Petru Groza, în 6 martie1945. Acesta a luat o serie de măsuri ce
urmăreau fie atragerea populației, fie distrugerea adversarilor politici. Dar la conducerea țării se
află regele Mihai, care nu recunoaște acest guvern și declanșează greva regală, în urma căreia va
obține câte un loc în guvern pentru reprezentanții P.N.L și P.N.Ț. În aceste condiții el va
recunoaște guvernul comunist, dar falsificarea alegerilor din noiembrie va duce la acapararea
puterii de către comuniști.

Așadar, două fapte istorice care se desfășoară în România, în 1947 sunt: 1),,înscenarea
de la Tămădău” și 2) Abdicarea forțată a regelui Mihai la 30 decembrie 1947, ultimul bastion în
calea cuceririi puterii de către comuniști.

,,Înscenarea de la Tămădău”din 14 iulie, a reprezentat ocazia de a fugi în străinătate,

oferită de comuniști, unui număr important de fruntași ai Partidului Național Țărănesc. La
aerodromul din Tămădău însă, autoritățile comuniste i-au arestat pe fugari și i-au pus sub acuzare
pentru „încercare de fugă într-o țară străină” Această provocare a fost organizată de Partidul
Comunist pentru a justifica desființarea PNȚ, lucru care s-a și întâmplat ulterior, în noiembrie
1947. Ca urmare a ”înscenării de la Tămădău” a fost organizat un proces-spectacol, după
modelul sovietic, în care liderii național-țărăniști au fost judecați și condamnați la închisoare, pe
perioade lungi, deși pedeapsa pentru încercarea ilegală de părăsire a țării era între trei și șase
luni. În urma acesteia, liberalii şi țărăniştii şi-au încetat activitatea. Liderii acestor partide, ca de
exemplu: Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Nicolae Carandino și alții, au fost condamnați
la ani grei de închisoare.
Un alt fapt istoric petrecut la sfârșitul anului 1947 a fost abdicarea forțată a regelui Mihai,
ultimul obstacol rămas în calea monopolizării puterii comuniștilor, care va fi silit la 30
decembrie să semneze actul de abdicare și să părăsească țara, plecând în exil. Astfel România
trece de a monarhie la republică. Noile conditii politice, dar mai ales schimbarea formei de
guvernare, au făcut necesară adoptarea altei constituții, fapt realizat in 1948. Conform acesteia,
numele țării era Republica Populară Română. Gheorghe Gheorghiu Dej devine șeful statului,
forța conducătoare în stat este P.M.R. iar organul legislativ era M.A.N. Măsurile vor continua și
în plan economic.

Așadar două acțiuni desfășurate de statul român în plan economic, între anii 1948-1952 au
fost: 1) naționalizarea întreprinderilor și 2) colectivizarea agriculturii.

Naționalizarea are loc în iunie 1948, în urma acesteia toate mijloacele de producție vor
trece în patrimoniul statului. În 1949 începe procesul de colectivizare a agriculturii, prin care se
confiscă pământurile țăranilor și se trec și acestea în patrimoniul statului. Țăranii care se vor
opune vor fi închiși sau deportați în Bărăgan, confiscându-li-se averile. Astfel că asemănarea
dintre naționalizare și colectivizare constă în faptul că toate bunurile devin proprietatea statului,
iar deosebirea este că naționalizarea se face în mediul urban, în industrie, iar colectivizarea, la
sate, în agricultură. În politica internă, ca organe de represiune se înființează Securitatea în 1948
și Miliția în 1949. În 1952, în conditiile amestecului U.R.S.S. in treburile interne ale statului
român, a fost adoptată o noua constituție care nu aduce modificări fundamentale in organizarea
politică, dar incălca foarte grav independența statului român.

Două evenimente desfășurate în politica internă a statului român, în perioada 1964-1965 au

fost: 1) Lansarea Declarației C.C. al P.M.R.și 2) preluarea puterii de către N.Ceaușescu în 1965.

Politica de desovietizare și destalinizare dusă de Dej, încă de la retragerea Armatei Roșii

din România va însemna o mini-liberalizare în domenii precum educație, cultură, sănătate .
Punctul culminant al no ii politici d use de către Dej l-a constituit Declaraţia P.M.R. din
aprilie
1964, prin care se proclamau drepturi egale pentru toate partidele comuniste, indiferent de mărimea
acestora, respectarea independenței lor și dreptul la o politică internă și externă proprie.Acest
document mărea și mai mult distanța față de Moscova. Sporirea autonomiei față de U.R.S.S. a
fost urmată de o slăbire a terorii, pe plan intern.
Un exemplu de distanțare a fost respingerea Planului Valev de către România, ceea ce a
dus în cele din urmă la dezintegrarea CAER. Planul Valev a fost un proiect de organizare
economică a țărilor comuniste est-europene, propus în 1964 de economistul sovietic Emil
Borisovici Valev. El prevedea specializarea respectivelor economii pe anumite ramuri de
producție, României revenindu-i rolul de țară preponderent agricolă.

Odată cu preluarea puterii N.Ceaușescu va continua politica lui Dej și va instaura un nou
regim, național – socialismul. Urmarea va fi adoptarea unei noi constituții prin care va schimba
numele statului în R.S.R., iar partidul își va relua vechea denumire de P.C.R.
 Consecințele celor două evenimente vor fi: distanțarea față de U.R.S.S. și inlocuirea
regimului stalinist cu național-socialismul.

Prezentare

Politica externă a României între1955-1960 a fost dictată de la Moscova, încă de la instaurarea

regimului comunist în țara noastră, după al doilea război mondial. În 1955 U.R.S.S. a creat
Pactul de la Varşovia, o alianţa militară a statelor comuniste unde România s-a numărat printre
membrii săi fondatori. Pentru a-și consolida poziția față de Moscova, Gheorghe Gheorghiu Dej,
participă la înfrângerea revoltei anticomuniste din Ungaria, din octombrie 19956. În 1958 obține
retragerea Armatei Roșii a U.R.S.S. de pe teritoriul țării noastre și va adopta o no uă politică: „a
taşa me ntul fa ţă de lagărul socialist” şi distanţarea faţ ă de Mo sco va prin d esc hide rea e co
no mică spre Occ ide nt. Prin creşterea importurilor şi a exporturilor, au fost re lua te le gă
turile cu statele comuniste aflate în conflict cu Moscova (China, Iugo s la via, Alba nia ) şi
au fost stabilite legături cu R.F.G., Anglia şi Franţa.
După moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej (martie 1965) a urmat la conducerea partidului Nico
lae Cea uşes c u. Acesta a continuat linia neco nfo rmă faţă de U.R.S.S.
Referindu-ne la politica externă din perioada 1965-1970, putem spune că după venirea lui
Ceaușescu la putere, linia relațiilor externe își continuă fluxul. Relațiile cu Occidentul continuă
să înflorească. În 1967 s-au stabilit relații cu Germania Federală, iar România a fost singura țară
din cadrul blocului comunist care a menținut relațiile diplomatice cu Israelul și după războiul de
șase zile. Data de 19 septembrie 1967 marchează un alt succes al diplomației românești: Corneliu
Mănescu, ministrul de externe de la acea vreme, este ales președinte al celei de a XXII-a sesiuni
a Adunării Generale a ONU, fiind primul diplomat dintr-o țară socialistă, care ocupa o funcție de
o asemenea importanță. În mai, anul următor, Charles de Gaulle vizita România, fiind prima dată
când un președinte francez ajungea în țara noastră.
Anul 1968 avea să fie faimos prin ceea ce s-a numit „primăvara de la Praga”. URSS și aliații săi
decid să invadeze Cehoslovacia, iar dintre țările semnatare ale Tratatului de la Varșovia,
România este singura care refuză să participe. Opozant al influentțelor sovietice, Nicolae
Ceaușescu a ținut o celebră cuvântare la București în care a condamnat acțiunea Moscovei
socotind-o drept amestec în treburile interne ale altui stat. Au urmat o serie de contacte cu diferiți
lideri occidentali. La 23 august 1969 un președinte american vizita pentru prima dată România.
Este de asemenea o perioadă de întărire a relațiilor cu Iugoslavia. In octombrie 1970, Nicolae
Ceaușescu și soția sa, vizitează Canada, Irlanda și SUA. Această relație stransă cu occidentul a
adus României nu numai un plus de prestigiu, dar si numeroase beneficii economice.
Din 1968, toate succesele de pe plan internațional au fost puse pe seama lui Nicolae Ceaușescu,
acesta fiind momentul în care a inceput să se creeze ,,cultul personalității” care a fost intensificat
odată cu vizita acestuia în China și Coreea de Nord, când s-a inspirat și mai mult din ideologia
celor doi lideri, Mao Ze Dong și Kim Ir Sen. În 1969 România a fost prima țară comunistă care a
fost acceptată în Fondul Monetar Internațional. Această instituție financiară mondială are drept
principiu întrajutorarea dintre membrii săi cu fonduri necesare ieșirii din situațiile de criză.
Din 1971, după vizitele lui Ceaușescu în China și Coreea de Nord, se pune capăt liberalizării și
se impune tot mai strict controlul partidului în viața economică, politică și culturală.
În 1971, ca urmare a acestor vizite în politica internă vor avea loc schimbări profunde, deoarece
va implementa modelul asiatic în România. Cu toate acestea, politica externă continuă să fie una
de succes.

S III METODICA

SUBIECTUL III
MODEL REZOLVAT
TITULARIZARE 2021

Condiția principală pentru realizarea unui demers didactic eficient este anticiparea de
către profesor a activităților ce urmează a fi desfășurate la clasă. Prin citirea personalizată a
programei școlare, sunt identificate competențele specifice fiecărei unități de învățare, ce trebuie
proiectate incă de la începutul anului școlar.Se stabilesc apoi conținuturile științifice în scopul
organizării acestora într-o structură logică. Etapa intermediară a realizării demersului didactic o
reprezintă stabilirea activităților de învățare, deoarece acestea trebuie să țină cont de
competențele specifice identificate anterior și de aspectele legate de evaluare. Ultima etapă este
stabilirea metodelor și instrumentelor de evaluare în scopul determinării cât mai exacte a măsurii
în care s-au realizat obiectivele propuse de către profesor.

Competențele specifice ale programelor se detaliază în timpul proiectării, pe lecții.

Activitatea didactică în cadrul secvenței date parcurge următoarele etape:

- identificarea competențelor specifice: „În ce scop voi face?”;
- selectarea conținuturilor : „Ce voi face?”
- analiza resurselor:„Cu ce voi face?”;
- stabilirea activităților de învățare:„Cum voi face?”;
- stabilirea instrumentelor de evaluare:„Cât s-a realizat?”

Competențele specifice propuse fac parte din domeniul achizițiilor, care permit învățarea
autonomă pe parcursul întregii vieți. Aceste competențe specifice permit transferuri
transdisciplinare care contribuie la realizarea profilului de formare al elevului.
Pentru secvența de față avem programele școlare de gimnaziu și de clasa a IX-a.

În primul caz, competența 2.1(prezentarea unei teme istorice prin valorificarea informațiilor
oferite de diverse surse) necesită utilizarea unor metode adecvate pentru dezvoltarea acestei
competențe.

Astăzi se dorește modernizarea demersului didactic prin utilizarea unor metode moderne
care pot contribui la sporirea eficienței lecției. Contribuind la predarea învățarea cunoștințelor, la
fixarea, consolidarea și evaluarea acestora, metodele moderne determină elevii să urmărească
atent, cu interes sporit și curiozitate lecția, să-și folosească imaginația și creativitatea, solicită
efortul personal de gândire etc.

Metodele de predare-învăţare reprezinta caile de realizare a obiectelor propuse de catre

profesor .Invatamantul modern presupune situarea elevului in centrul procesului instructiv
educativ,de aceea se impun metode participativ-active,mai concret realizarea obiectivelor lectiei
de istorie cu participarea si angajarea masiva a elevilor. O orientare moderna a metodelor si
strategiilor didactice presupune o mai buna formare la elevi a competentelor si deprinderilor
practice ,ii ajuta pe acestia sa isi exprime cu usurinta opiniile personale si sa realizeze un schimb
de idei cu ceilalti si,cel mai important,contribuie la masurarea si aprecierea competentelor.
Pentru formarea compententei 2.1 (Prezentarea unei teme istorice prin valorificarea informațiilor
oferite de diverse surse) se impune o ,,metoda de grup ce stimuleaza creativitatea
Așadar, pentru secvența dată am ales ca metodă grafică: ORGANIZATORUL GRAFIC
: organizatorul presupune esenţializarea unui material informativ care urmeazăsă fie exprimat
sau scris, prin schematizarea, sistematizarea şi vizualizarea ideilor.Organizatorul grafic poate fi
structurat pe cinci domenii: comparaţia, descrierea, structurarea pe secvenţe, relaţia cauză –efect,
detectarea problemei şi găsirea soluţiei.
 Avantaje
 eliminarea redundanţei din informaţie;
 structurarea informaţiei;
 reprezentarea vizuală a unor noţiuni, concepte, fenomene:
 facilitatea înţelegerii proceselor şi fenomenelor;
Etape:
Prezentarea temei/problemei şi identificarea domeniului în care se încadrează .opţiunea
asupra tipului de organizator grafic (tabel, schemă, arbore, diagramă,etc.). Realizarea
organizatorului grafic şi dezbaterea asupra informaţiei.
 
Sfaturi utile:
Elevii pot lucra pe grupe propunând diferite formule de organizare grafică a informaţiei.
 

APLICAŢIE.
 
Clasaa VIII-a
Unitatea de învăţare: ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂ
Lecţia: Dacia romană. Romanizare. Creștinism
Obiectiv de referinţă:
-să respecte principiile cronologice în prezentări orale şi în scris.

Strategie didactică
 metoda: organizatorul grafic
 mijloace: manual pentru clasa a VIII-a.
 forma de organizare a clasei: Activitate pe grupe.
  timp: 10 minute

Scenariul didactic: - activități de învățare

Profesorul propune elevilor activitățile de învățare:

1) să realizeze o axă cronologică în care să redea reperele cronologice care pun în evidenţă
principalele etape ale Romanizării. Axa ar  putea să arate similar celei prezentate mai jos:
2) să pună pe axă și alte evenimente cunoscute în timpul procesului romanizării.
 
1. Etapa preliminară (sec. I i. Hr. – sec. II d. Hr.) 
2. Etapa romanizării propriu-zise (106-275) 
3. Etapa romanizării după părăsirea Daciei de către romani (275-sec. VIII)

1 2 3

Se pot completa și alte evenimente intercalate;

ex. Războaiele daco-romane, 101-102; 105-106; Edictul de la Milan 313, etc.

Organizatorul grafic este o metodă intractivă de predare – învăţare Rolul profesorului în clasă,

este cel de „moderator” al unor dezbateri de idei şi probleme controversate ale istoriei,
„susţinător” al motivaţiei şi interesului elevilor pentru istorie, „ghid” al elevilor în procesul de
punere în valoare a abilităţilor personale şi de dobândire de noi competenţe.

Propunând deplasarea accentului de la profesor la elevi, aplicarea metodelor interactive

stimulează elevii să înţeleagă mai bine şi mai profund logica fenomenelor şi faptelor istorice,
stimulează formularea de opinii personale argumentate, încurajează deopotrivă parcursurile
personale dar şi spiritul de echipă, contribuie la formarea de deprinderi şi atitudini durabile.

Pentru atingerea competenței 2.2 (Argumentarea ….), o metodă adecvată ar fi dezbaterea,

care dezvoltă la elevi competențe de comunicare; prin exprimarea opiniilor, le dezvoltă gândirea
critică, încrederea de sine, dar și logica. Rolul profesorului va fi acela de moderator, el doar
intervine când apare o problemă, despre care elevii nu au prea multe informații, având nevoie de
explicații..

Dezbaterea este o metodă de argumentare interactivă ce presupune o temă de discuţie,

două echipe pro şi contra, unul sau mai mulţi arbitri şi o serie de reguli în funcţie de care se
construiesc şi prezintă argumentele. În funcţie de regulile aplicate se disting mai multe formate
de dezbatere, diferenţele regăsindu-se la nivel de structura formală, restrângerea temei aflate în
discuție și caracterul de competiție.
Dezbaterea este utilizată în principal pentru a deprinde argumentarea care presupune o serie de
abilităţi cum ar fi: formularea unor raționamente clare, coerente și structurate, documentare
riguroasă, identificarea surselor credibile de informații, construirea de discursuri publice de
impact, lucrul în echipă. De asemenea prin dezbatere sunt exersate abilitățile de comunicare în
spațiul public, de gândire critică și de argumentare logică. Dezbaterea poate fi utilizată şi pentru
a spori toleranța, acceptarea, gradul de înțelegere prin abordarea unor teme ”controversate”.

Functionalitatea metodei dezbaterii depinde de calitatea formativa a intrebarilor, in

varianta lor: frontala (De ce?), directa (Care sunt motivele pentru care sustineti ideea x),
inversata (Ce se intampla daca ?), de revenire (Cum credeti ca...), imperativa (Analizati
urmatoarea situatie...), de releu (Completati raspunsul anterior), de controversa (Exista sau nu
exista situatia x ?) / (Cerghit, Ioan, , . .)

Structura metodei dezbaterii implica trei momente decisive: introducerea prin

formularea intrebarilor sau a intrebarilor-problema; interventia participantilor; sintetizarea
discutiilor prin sistematizarea argumentelor, delimitarea aprecierilor, definitivarea concluziilor.

APLICAȚIE

Clasaa VIII-a
Unitatea de învăţare: ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂ
Lecţia: Poporul român- popor romanic
Obiectiv de referinţă:
-să analizeze sursele și să realizeze discuții.

Strategie didactică
 metoda: dezbaterea
 mijloace: manual pentru clasa a VIII-a.
 forma de organizare a clasei: Activitate pe grupe.
 timp: 20 minute

Scenariul didactic:
Pentru atingerea competenței 2.2. Profesorul propune elevilor dezbaterea a două teme :

1. Poporul român este un popor romanic; și

2. 2) Dacii au rămas în Dacia după retragerea aureliană.

Activități de învățare:
-argumentarea pro și contra că poporul român e un popor romanic și dacii nu au părăsit
Dacia după 276.
-exprimarea unui punct de vedere privind teoria continuității și a celei imigraționiste.
 De exemplu, vom alege Poporul Român-popor romanic și după ce elevii vor citi sursele
indicate de profesor se va iniția o dezbatere cu toată clasa în care se va debate cum s-a format
poporul român și ce părere au despre teoria lui A. D. Xenopol, despre continuitatea dacilor în
spațiul Carpato-Danubiano- Pontic. Ce cred despre teoria lui R.Roesler, dacă sunt pro sau contra.
Metoda dezbaterii a fost utilizată în cadrul temei Poporul Român-popor romanic,
observându-se că este o metodă ce îi pune pe elevi în situaţia de a-şi exersa capacităţile cognitive
precum selectarea informaţiei, analiza, comparaţia, sinteza, capacitatea de a concluziona.

Evaluarea școlară este actul prin care, referitor la o prestație orală, scrisă sau practică, se
formulează o judecată prin prisma unor criterii. Evaluarea și notarea școlară alcătuiesc o
modalitate de codare numerică, însoțită de aprecieri calitative a rezultatelor obținute de elevi,
servindu-se de scara de la 1 la 10.

Prin evaluare se înțelege măsurarea si aprecierea cantitativă a efectelor învățării școlare.

Dupî modul de integrare a verificării și evaluării în procesul de învățământ, evaluarea

este inițială, formativă(continuă) și sumativă.

1. Evaluarea inițială – probe inițiale de evaluare, orale sau practice sunt elemente pe baza
cărora se alcătuiește programul de instruire de către profesor(se stabilește nivelul de pregătire al
elevului la inceputul unei perioade sau etape de lucru, la începutul unei teme mari, capitol,
precum și condițiile în care acesta se poate integra în programul de instruire)

2. Evaluarea sumativă, cumulativă sau de bilanț, se realizează la finele unei etape de

instruire, la finele studierii unei teme, al unui capitol și, periodic, la sfârșitul semestrelor, al
anului școlar, al ciclului de școlarizare prin conceperea unor subiecte cuprinzătoare care să
acopere întreaga arie tematică abordată.

Trei deosebiri între cele două tipuri de evaluari constau în faptul că evaluarea inițială sau
predictivă 1) se efectuează la începutul unui program de instruire; 2) permite să se prevadă
şansele de succes ale programului; 3) profesorul poate să verifice punctele forte şi punctele slabe
ale elevilor – poate apoi alege modul cel mai adecvat de predare a noului conţinut, dar şi de a
gândi modalităţi de instruire diferenţiată, pe când cea sumativă(periodică sau finală) 1) se
realizează la sfârşitul unei perioade de învăţare, semestru, an şcolar, ciclu de studii, stadiu de
ucenicie; 2) are funcţie de constatare a rezultatelor şi de clasificare a elevilor și nu mai oferă
ameliorarea în timp a rezultatelor şcolare ale elevului; 3) se încheie cu atribuirea unei note sau a
unui calificativ, ori a unui certificat sau diplomă.

METODE DE EVALUARE

Metoda este o cale prin care profesorul oferă elevilor posibilitatea de a demonstra nivelul de
stăpânire a cunoştinţelor, de formare a diferitelor capacităţi testate prin utilizarea unei diversităţi
de instrumente adecvate obiectivului de evaluare propus.

1. Metodele tradiţionale
 • Probele orale
• Probele scrise
• Probele practice

2. Metode complementare
• observarea sistematică a activităţii şi a comportamentului elevilor
• referatul
• investigaţia
• proiectul
• portofoliul
• autoevaluarea.
O metodă complementară eficentă, adecvată secvenței B este PROIECTUL.

Proiectul - metodă complexă de evaluare individuală sau de grup, recomandată pentru evaluarea
sumativă.
-subiectul este stabilit de către profesor, dar după ce se obişnuiesc cu acest tip de activitate, elevii
însişi vor putea propune subiectele.
- presupune parcurgerea cel puţin a următorilor paşi :
 enunţarea sarcinii de lucru
 repartizarea responsabilităţilor în cadrul grupului
 colectrea datelor, a materialelor
 realizarea produsului
 prezentarea

- evaluează : - capacitatea de a observa şi de a alege metodele de lucru

- capacitatea de a masura şi de a compara produsele (rezultatele)
- capacitatea de a utiliza corespunzător bibliografia
- capacitatea de a manevra informaţia şi de a utiliza cunoştinţe
- capacitatea de a raţiona şi de a utiliza proceduri simple
- capacitatea de a sintetiza şi de a organiza materialul
- capacitatea de a realiza un produs.
- se poate derula într-o perioadă mai mare de timp, pe secvenţe determinate dinainte sau
structurate circumstanţial.
- criterii de evaluare: validitate, elaborare şi structurare, creativitate, calitatea materialului
utilizat, raportare la tema proiectului, documentare, lucru în echipă (distribuirea şi asumarea
adecvată a sarcinilor), calitatea rezultatelor (valorificarea în practică, aplicabilitate)

ITEMUL este parte a testului docimologic, care, în sens larg, e compus din întrebare și
răspuns așteptat.

După modul de obiectivitate se clasifică astfel: itemi obiectivi, semiobiectivi și subiectivi.

 1. Itemi obiectivi
 Solicită elevul să selecteze răspunsul corect din mai multe variante propuse.
 Se mai numesc itemi închişi, deoarece elevul nu este pus în situația de a elabora
răspunsul, ci de a-l identifica din mai multe variante posibile.

Din această categorie fac parte: itemii cu alegere duală, Itemii cu alegere multiplă itemii de tip
pereche.

2. Itemi subiectivi
 Permit evaluarea unor obiective complexe ale învățării, care vizează originalitatea
şi creativitatea elevilor, abilitățile de evocare, organizare şi integrare a idelor, de
interpretare şi aplicare a informațiilor dobândite.

Un test docimologic este însoțit de barem (o grilă de corectare şi notare), care prevede un anumit
punctaj pentru rezolvarea corectă a fiecărui item.

1) Exemplu:
Pentru secvența dată se cere:
S I Răspundeți cu adevărat sau fals.
a) F.Magellan a descoperit Brazilia
b) C.Columb a descoperit America(LUMEA NOUĂ)

BAREM DE EVALUARE 10p astfel:

 Câte 5puncte pentru : a) F; și b) A; deci 5p X 2=10p

2. Itemi semiobiectivi

 Solicită elevului elaborarea unui răspuns scurt sau răspunsul la întrebări

structurate:

Exemplu: Item semiobiectiv= întrebare structurată.

S II. 35puncte

SE DĂ TEXTUL

,,Mexicul se afla sub stapanire aztecilor popor razboinic ce subjugase celelalte triburi
bastinase iar Peru era locuit de incasi. Atat aztecii cat si incasii aveau o civilizatie straveche.
Erau organizati in triburi; clasa dominanta o forma aristocratia din randul careia proveneau
preotii si marii demnitari; marea masa a poporului o forma agricultorii mestesugarii si negustorii.
Taranii practicau agricultura cu ajutorul irigatilor si ingrasau pamantul cu cenusa iar mestesugarii
lucrau cu multa arta obiecte si podoabe din cupru si argint (…). Un aventurier spaniol pe nume
Hernando Cortez cu un detasament de 400 de oameni si cateva tunuri subjuga statul aztecilor
(1519-1521). Victoria acestuia se datorează faptului ca aztecii nu cunosteau armele de foc
armurile de fier si calul de care s-au speriat. Un alt aventurier Francisco Pizzaro cu un mic
detasament reuseste sa cucereasca Peru. Si acest stat a fost supus cu usurinta deoarece cuceritorii
au fost mai bine inarmati si au profitat de certurile interne dintre incasi”.

SE CERE:

a) Precizați o civilizație străveche despre care se vorbește în text și o ocupație

practicată de ei.
b) Comparați civilizația aztecă cu cea incașă și găsiți o asemănare și o deosebire.
c) Analizați textul și prezentați, comparativ, două motive pentru care, aztecii și incașii au
fost cuceriți cu ușurință.

BAREM 35 puncte astfel:

a) 5p pentru : oricare civilizație străveche( azteci sau incași) se ocupau cu agricultura.

b) 20p pentru:
Asem: ,,erau organizați în triburi”
Deos.: ,,aztecii erau stăpâni în America Centrală(MEXIC), iar incașii în America de
Sud(Peru)”
c) 10p pentru: prezentare ..... Motivele:
1) ,, aztecii nu cunosteau armele de foc armurile de fier si calul”
2) iar la incașii ,,certurile interne dintre incasi” de care au profitat cuceritorii spanioli.

5+20+10 = 35 puncte

3. Itemi subiectivi
 Permit evaluarea unor obiective complexe ale învățării, care vizează originalitatea
şi creativitatea elevilor, abilitățile de evocare, organizare şi integrare a idelor, de
interpretare şi aplicare a informațiilor dobândite.

Exemplu: ITEM subiectiv 50p

 Elaboraţi, în aproximativ o pagină, o sinteză despre marile descoperiri geografice,

având în vedere:

- precizarea a două state care au realizat primele descoperiri geografice, ce vor forma Imperii
coloniale; 6p
- menţionarea a două cauze ale marilor descoperiri geografice ; 8p
- prezentarea a două fapte istorice,(călătorii) din secolul al XV-lea, care au contribuit la
descoperirea unor noi spații; (una portgheză, una spaniolă) 14p
- menţionarea unei expediții din sec.XVI, în urma căreia s-a demonstrat sfericitatea
Pământului; 6p
- formularea unui punct de vedere referitor la importanța marilor descoperiri geografice pentru
Europa și susținerea acestuia cu un argument istoric. 10p
Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării,
evidenţierea relaţiei cauză-efect, respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice şi
încadrarea sintezei în limita de spaţiu precizată.

Barem 50p astfel : (44p+6p)

Informaţia istorică – 44 de puncte distribuite astfel:

- 6 puncte pentru precizarea Portugaliei și Spaniei ca state care au realizat primele

descoperiri geografice, ce vor forma Imperii coloniale

- câte 4 puncte pentru menţionarea oricăror cauze ale marilor descoperiri geografice (ex.
Progresele tehnice și căutarea unor noi rute comerciale) (4px2=8p)

- 2 puncte pentru menţionarea oricărui fapt istoric din secolul al XV-lea care a contribuit la
descoperirea unor noi spații (de exemplu: expedițiile lui Bartolomeo Diaz sau Vasco Da Gamma
pentru Portugalia și Cristofor Columb pentru Spania); (2p x 2 = 4p)
5 puncte pentru prezentarea faptului istoric menționat - o scurtă expunere în care sunt
precizate două informații referitoare la faptul istoric și se utilizează relația cauză-efect;
(5p x2=10p)
2 puncte pentru precizarea doar a unei informații referitoare la faptul istoric;

- 6 puncte pentru menţionarea unei expediții din sec.XVI, în urma căreia s-a demonstrat
sfericitatea Pământului ( de ex. Expediția lui Magellan)

- 2 puncte pentru formularea oricărui punct de vedere referitor la importanța marilor descoperiri
geografice pentru Europa(de ex. marile descoperiri geografice au dus la scumpirea vieții, etc)

8 puncte pentru susținerea punctului de vedere formulat – prezentarea oricărui fapt

istoric relevant, prin precizarea a două informații referitoare la acest fapt și utilizarea conectorilor
care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.) şi concluzia (așadar, astfel etc.)

Ordonarea şi exprimarea ideilor menţionate – 6 puncte distribuite astfel:

- 2 puncte pentru utilizarea limbajului istoric adecvat

1 punct pentru utilizarea parţială a limbajului istoric adecvat
- 1 punct pentru structurarea sintezei (introducere - cuprins – concluzie )
- 2 puncte pentru respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice
1 punct pentru respectarea parţială a succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice
- 1 punct pentru respectarea limitei de spaţiu