Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Stilul de predare – învățare cu care au fost obișnuiți până în acel moment. Dacă au fost
obișnuiți, de exemplu, cu o predare clasică, formală, abordarea non-formală, activă, prin joculețe,
prin învățare „aici și acum”, s-ar putea să nu funcționeze o perioadă de timp, elevul neluând în
serios această metodă de predare, privind-o ca pe o relaxare sau un amuzament continuu. Nefiind
în zona lor cunoscută, de confort, nu știu care sunt așteptările și astfel, au nevoie de o perioadă
de timp, de reguli clare, pentru a înțelege și a se bucura cu adevărat de aceste metode alternative
de instruire.
2. Dacă privește din punctul de vedere al profesorului:
Profesorul trebuie să preîntâmpine acest aspect atunci când configurează ora de clasă.
Activitățile trebuie să aibă un fir roșu logic, să fie diferite, pentru a evita plictiseala, oboseala și
pentru a stârni curiozitatea și setea de cunoaștere.
Profesorul trebuie să aibă noțiuni de psihologia copilului, psihologia vârstelor, despre
managementul timpului și, mai ales, despre stilurile de învățare.
Pornind de la această bază teoretică, învățând și din experiența personală sau a altora, este
necesar să se aplece cu dăruire asupra copilului, să își dorească să îi cunoască stilul de învățare,
potențialul cognitiv, etapa fiziologică prin care trece, realitățile mediului în care trăiește copilul
și, în felul acesta, să găsească cea mai bună variantă pentru a-l ajuta să își atingă și chiar
depășească potențialul.
Din păcate, profesorii culeg informații despre copil – că părinții au divorțat, că are un
ADHD, etc. însă aceste informații nu sunt utilizate în a adapta curriculumul și strategiile
didactice, ci, în unele cazuri, pentru a arăta cu degetul spre ce nu merge bine și de ce nu merge
bine.
Profesorul are posibilitatea de a pregăti sarcini diferite pentru copii. Un copil care are o
altă viteză de învățare și termină mai repede un exercițiu, evident că se va plictisi și nu va mai fi
atent la ce se întâmplă în clasă. Nu putem să îi reproșăm asta. Însă putem să avem noi sarcini
pregătite pentru el. Îl putem implica în ajutarea altui copil care rămâne în urmă, de exemplu,
dezvoltând astfel alte abilități personale.
Profesorul trebuie să se cunoască pe sine. Să își știe limitele, punctele nevralgice. El este
în clasă pentru nevoile de învățare ale copiilor, însă intră cu propriul său bagaj de nevoi și emoții.
Este important să conștientizeze ce butoane apasă comportamentul copiilor, în propria sa
experiență.
De exemplu, dacă profesorul ia ca fiind ceva personal lipsa de interes a copiilor pentru
oră, va gândi inconștient că el nu este suficient de bun, intrând astfel pe rolul de victima, pentru
a-și apăra poziția. În această situație, va pierde controlul clasei, copiii simțind slăbiciunea. Sau,
dacă își dorește cu tot dinadinsul să fie respectat, prin respect înțelegând că niciun elev nu trebuie
să miște în bancă, intră în rol de habotnic.
Însă, dacă se cunoaște și își știe slăbiciunile, atunci poate recunoaște și da la o parte
propria individualitate și nevoie și, astfel, poate fi pregătit să răspundă corespunzător la ceea ce
se întâmplă în clasă pentru a avea loc, eficient, actul educației.
Din păcate, în astfel de situații, se face apel la puterea catalogului, la nota la purtare, la
discuții cu dirigintele sau cu părinții. Sunt instrumente utile, însă trebuie folosite cu măsură.
Profesorul nu trebuie să uite că adultul poate alege, însă elevul este obligat să vină la
școală și să respecte regulile impuse de către adult. El este cel ce a hotărât că trebuie să facă
educație, caz în care, el nu trebuie să uite că este acolo pentru a face educație. El „are pâinea și
cuțitul”, el poate transmite pasiunea pentru o materie, curiozitatea, poate stârni setea de
cunoaștere. Iar toate acestea se pot transmite doar dacă le deține și profesorul, la rândul său.
Profesorul nu trebuie să uite de curriculum ascuns. Atunci când pregătește o oră de clasă,
trebuie să aibă în vedere și curriculum ascuns pe care îl transmite prin comportament, atitudine,
comunicare, rezolvare de probleme.
Prin implicare și dăruire, prin pregătirea predării adaptat la nevoile și potențialul elevilor,
profesorul poate realiza ore captivante, în care elevul să se implice activ în propria sa dezvoltare.