Yasunari Kawabata

O mie de cocori
CUPRINS:
CARTEA îNTâI
Senbazuru sau Pşsşrile albe./5
CARTEA A DOUA
Asfinşit de soare deasupra pşdurii/37
CARTEA A TREIA
Vasul de shino/59
CARTEA A PATRA
Rujul de buze al mamei/76
CARTEA A CINCEA
Stea dublş/100

CARTEA îNTâI
Senbazuru * sau Pşsşrile albe
Kikuji fşcuse câşiva paşi în incinta templului Enkakuji, din Kamakura,
dar şovşia încş. Sş intre sau sş nu intre la aceastş ceremonie a ceaiuluiş şi
apoi, n-o sş ajungş prea târziuş
Cu toate cş domnişoara Kurimoto Chikako, profesoarş în arta ceaiului,
nu uita niciodatş sş-1 invite atunci când îşi organiza reuniunile care se şineau
în pavilionul din grşdina templului, el nu se dusese totuşi la niciuna din ele de
când îi murise tatşl. Aceste invitaşii nefiind, în ochii lui, decât simple gesturi de
politeşe în memoria rşposatului sşu pşrinte, nu le dşdea nici o atenşie.
Pentru invitaşia de astşzi gazda insistase însş în mod special, adşugind
câteva cuvinte scrise de mina ei: şinea foarte mult sş-i prezinte o tânşrş fatş,
una din elevele sale.
Citind aceste cuvinte, Kikuji îşi reaminti de petele acelea urâte pe care le
vşzuse pe sânul lui Chikako.
Nu avea mai mult de opt sau nouş ani pe atunci: venise împreunş cu
tatşl sşu, tocmai când dânsa, în camera sa, cu sânul dezvelit, tşia, cu o
forfecuşş subşire, firele dese de pşr ce creşteau pe acele pete. Erau nişte pete
scârboase, vineşii şi negricioase, mari cât podul palmei, ce i se întindeau pe
sânul stâng şi mai jos de el, însoşite de smocuri rare de pşr.
 Î O, eşti cu bşiatul dumitale! exclamase ea surprinsş, cşutând sş-si
strângş gulerul chimonoului cu un gest * Motiv ornamental reprezentând îo mie
de cocori", inspirat dintr-un joc de copii ce constş în confecşionarea de pşsşri
de hârtie.
şovşielnic. Pşrea însş mai fâstâcitş din pricinş cş lşsa sş se vadş graba de
a-şi ascunde pieptul. Apoi se întorsese pe jumştate şi-şi trşsese încet, alene
reverul chimonoului sub panglica obf-ului.
De bunş seamş, nu vizita tatşlui lui Kikuji o stingherise pe ea, ci
prezenşa neaşteptatş a bşiatului. Se vede treaba cş femeia din casş nu-i vestise
decât sosirea unui singur vizitator, a bştrânului.
Trecând prin dreptul camerei în care se afla Chikako, tatşl lui Kikuji pşşi
mai departe şi intrş în încşperea de alşturi, unde stşpâna obişnuia sş-şi şinş
lecşiile. Aici, în faşa peretelui cu tokonoma1, privind îndeaproape kakemond2-
(care era expus acolo), întrebase cu o voce distratş: î Aş putea sş beau o ceaşcş
de ceaiş î Desigur, rşspunse ea.
Totuşi, nu se grşbise sş vinş în încşperea unde aşteptau ei.
Pe genunchi avea un ziar desfşcut, astfel cş firele de pşr pe care le tşia
cşdeau pe hârtie. Erau fire tari, ca acelea dintr-o barbş de om matur. Iar Kikuji,
copilul, vşzuse totul.
Era la amiazş, dar şoarecii alergau şi se jucau prin pod cu zgomot. Afarş,
lângş verandş, strşlucea un piersic înflorit.
Chikako se aşezş lângş foc ca sş pregşteascş ceaiul, însş mişcşrile îi erau
vagi şi domoale, ca şi când se gândea la altceva.
Zece zile mai târziu, Kikuji o auzise pe mama lui spunândui tatşlui sşu,
pe un ton ce pşrea a-i dezvşlui un mare secret, cş Chikako n-o sş se mşrite
niciodatş, din cauza petelor pe care le avea pe sân. în naivitatea sa, mama lui
Kikuji credea cş soşul ei nu ştie nimic, în mod vşdit, ea era pştrunsş de milş
pentru Chikako, iar expresia pe care o luase dovedea cş era sincer mişcatş.
Î Ah! Daş
Tatşl lui Kikuji rşspunsese monosilabic, prefşcându-se cş e surprins de
cele ce-i comunica soşia lui. Apoi sfârşi prin a spune:
1 Brâu foarte lat, bogat ornamentat, cu care se strânge chimonoul.
2 Nişş decorativş în camera de primire japonezş, cu tablou şi aranjament
floral.
3 Tablou executat pe o fâşie îngustş şi lungş de mştase sau hârtie, care
se atârnş de obicei în tokonoma.
Î Poate cş lucrul nu e chiar atât de grav. cu condişia ca soşul sş fie la
curent şi chestiunea sş fie lşmuritş înainte de cşsştorie!
Î La fel i-am vorbit şi eu. Totuşi, îşi dai seama, nu e prea uşor pentru o
femeie sş declare cş are nişte pete cât toate zilele pe piept.
Î Nu zic nu, dar nici ea nu mai este o fetişş!
Î Oricum, îşi vine greu sş mşrturiseşti un asemenea lucru. Pentru un
bşrbat, fireşte, e altceva; chiar dacş nu dezvşluie taina decât dupş cşsştorie, el
va face puşin haz şi totul s-ar da uitşrii.
Î şi-a arştat ea acele peteş î Nu vorbi prostii!
Î Atunci şi-a mşrturisit, am înşeles!
 Î Da. A fost astşzi aici pentru lecşia de ceai şi vorbeam ca de obicei ba de
una, ba de alta. Cred cş a ajuns sş mi se destşinuie din întâmplare, fşrş sş se
gândeascş mai dinainte.
Tatşl tşcea.
Î Sş presupunem cş se mşritş, reluş mama. Ce crezi cş va gândi despre
asta soşul eiş î Probabil cş i-ar fi destul de dezagreabil. Dar cine ştie dacş mai
pe urmş o tainş ca asta nu are şi partea ei bunş, as zice un anumit îvino
încoace", pricepiş. Mş întreb chiar dacş acest cusur nu contribuie sş punş în
valoare celelalte calitşşi ale ei, ca un punct de atracşie, în tot cazul, dupş
pşrerea mea, nu este o piedicş de neînvins.
Î Am încercat s-o consolez spunându-i şi eu acelaşi lucru, şi atunci ea
mi-a mşrturisit deschis cş o patş mare îi acoperş tot sânul.
Î Aşaş!
Î Da. Se gândeşte la copilul pe care ar putea sş-1 nascş şi pe care va
trebui sş-1 hrşneascş. Iatş ceea ce o întristeazş.
Chiar dacş lucrurile s-ar aranja cu soşul, ce va face cu copilulş î Vrei sş
spui cş acest semn din nşscare o va împiedica sş alşptezeş î Nu tocmai. Dar ea
nu poate sş se împace cu gândul cş, atunci când îi va da sân, copilul ei va avea
sub ochi aceste pârdalnice de pete. Eu nici nu m-am gândit la asta. Când le ai
însş pe tine, asemenea pete îngrozitoare te fac sş prevezi toate consecinşele, e
normal. Dupş ce se va naşte, copilul va cere sş sugş; şi în ziua când va începe
sş vadş cu ochii lui, primul lucru pe care-1 va vedea vor fi aceste pete oribile pe
sânul mamei. Cea dintâi impresie a lui în aceastş lume, sentimentul inişial pe
care-1 va avea legat de mama lui, va fi viziunea acestor cumplite semne de pe
sânul ei.
O amintire penibilş, ce nu-1 va mai pşrşsi toatş viaşa.
Î Desigur, desigur. Dar nu înseamnş oare sş mergem cu gândul prea
departeş î Poate cş da, deoarece, la urma urmelor, poşi creşte un copil şi cu
lapte de vacş, sau dându-i o doicş.
Î Principalul, dupş opinia mea, este ca ea sş fie în stare sş-şi alşpteze
singurş copilul.
Î Cu neputinşş, îşi spun! Mie mi-au dat lacrimile când mi-a povestit
despre asta. închipuieşteti-1 pe micul nostru Kikuji: crezi tu cş aş fi putut eu
sş-1 mai hrşnesc dacş aş fi avut astfel de pete pe sânş î Asta e drept, recunoscu
tatşl.
Lui Kikuji i se urcş sângele la cap, observând cum tatşl sşu se prefşcea
cş nu ştie nimic. Clocotea de furie fiindcş chiar şi el vşzuse petele acelea urâte
de pe pieptul lui Chikako şi era gata sş-1 urascş pe un asemenea pşrinte care
nu pşruse câtuşi de puşin jenat de prezenşa fiului sşu.
Dar acum, când îşi reamintea aceastş întâmplare veche de aproape
douşzeci de ani, Kikuji nu se putea opri sş nu zâmbeascş gândindu-se cât de
stingherit trebuie sş fi fost tatşl sşu în realitate.
Ceea ce nu-1 împiedica pe acelaşi Kikuji, ca, de la vârsta de zece ani sş-şi
aducş adeseori aminte de cuvintele mamei sale şi sş reflecteze asupra lor. De
câte ori nu fusese cuprins de groazş la simpla idee cş ar putea sş aibş ca frate
vitreg sau ca sorş vitregş un copil de şâşş crescut la acest sân pocit.
 şi se îngrozea, nu numai cş ar avea fraşi sau surori din altş legşturş, dar
cş ar putea sş existe un asemenea eventual vlşstar, în sinea lui era convins cş
un copil de şâşş, sugând lapte de la un sân acoperit cu acele oribile semne din
nşscare, cu firele lor de pşr tare, trebuie sş aibş neapşrat ceva diabolic în fiinşa
lui.
Din fericire Chikako n-a avut nici un copil. Poate cş chiar tatşl lui Kikuji
era acela care nu voise sş aibş copii cu ea. Cine ştie dacş nu tocmai el îi
spusese acea înduioşştoare poveste a petelor şi a copilului, care o tulburase
atât de mult pe mama lui Kikuji, cu intenşia bine precizatş de a o convinge sş
nu aducş pe lume un copil!
Adevşrul este, în orice caz, cş nici înainte, nici dupş moartea tatşlui lui
Kikuji, nu apşru pe lume vreun copil care sş fie al lui Chikako.
Dar fiindcş Chikako îi fşcuse mamei lui Kikuji acele confidenşe la foarte
scurt timp dupş ce el, însoşindu-1 pe tatşl sşu, descoperise taina, s-ar putea ca
ea sş fi recurs la aceasta din precauşie, spre a o lua înaintea mşrturisirii pe
care bşiatul i-ar fi putut-o face mamei sale. Cine poate sş ştieş
Nu e mai putin adevşrat cş Chikako nu s-a mşritat niciodatş şi oricine e
îndreptşşit sş se întrebe dacş pânş la urmş petele acelea nu i-au înrâurit în
mod direct destinul.
Cât despre Kikuji, şocul pe care-1 resimşise, copil fiind, la vederea acelor
pete a fost ca o loviturş care a sşpat în el o amintire de neşters. Cine ar putea
sş spunş dacş propriul sşu destin n-a fost influenşat, pânş la un anumit punct,
de impresia aceea de atunciş
Prima imagine ce-i rşsşri în minte, acum, când primi invitaşia şi aflş cş
Chikako îi propunea sş-i facş cunoştinşş la acea reuniune de ceai cu o tânşrş
fatş, era tocmai viziunea petelor ce marcau sânul amfitrioanei, aşa încât nu şi
le mai putea scoate cu nici un chip din cap.
ÎFata pe care vrea sş mi-o prezinte Chikako probabil cş are o piele moale
şi curatş", îşi spunea Kikuji, vorbind prin contrast.
Apoi gândul i se întoarse la tatşl sşu şi se întrebş dacş el nu mângâiase
cu degetele sale petele acelea, sau dacş nu se juca uneori cu ele, bunşoarş
muşcându-le uşor cu dânşii.
Acestea erau deci himerele pe care le plşsmuia el în timp ce-şi continua
drumul pe sub coroanele arborilor din preajma templului, ascultând cântecul
zglobiu al pşsşrelelor.
Mai târziu (şi aceasta se întâmplş doar la câşiva ani dupş incidentul ce-i
tulburase copilşria), Chikako pierduse în chip vizibil tot ceea ce ar fi putut sş
aibş feminin în şinutş şi în trşsşturi. Acum era o fiinşş cu totul asexuatş. Iar
Kikuji, legşnat în gândurile lui, o vedea în acest moment activş şi plâns de
energie, prezidând reuniunea de ceai pe care o organizase. îNumai cş pieptul ei,
cu semnele acelea din nşscare, probabil cş nu mai are puterea de atracşie de
altşdatş", îşi spunea el.
Începuse sş râdş de propriile lui închipuiri şi de ideile acestea deşşnşate,
când auzi la spatele sşu, pe cşrare, paşii a douş tinere persoane care se
grşbeau. Kikuji se dşdu la o parte, fşcându-le loc sş treacş, nu însş fşrş a le
întreba dacş acesta era drumul ce ducea la pavilionul unde domnişoara
Kurimoto îşi şinea reuniunea sa de ceai.
Î Da, domnule, rşspunserş într-un glas cele douş fete.
Pe lângş cş o ştia foarte bine, lui Kikuji îi fu destul sş vadş veşmintele
acestor tinere, ca sş nu mai aibş nici o îndoialş: ele se duceau la o reuniune de
ceai. Dacş le adresase totuşi întrebarea, era pentru a se obliga el însuşi, într-un
fel, sş ia parte la reuniune.
Una dintre fete purta unfuroshiki1 de mştase roz cu desen pe motivul
senbazuru în alb. şi era frumoasş.
Când el ajunse sub streaşinş pavilionului, fetele care i-o luaserş înainte
îşi scoteau tabi2 din picioare, pentru a se încşlşa cu altele curate. Pe deasupra
umerilor lor, Kikuji aruncş o privire în camera ceaiului, a cşrei uşş era
deschisş: o salş de opt rogojini, cu o asistenşş numeroasş; se aflau acolo numai
persoane îmbrşcate în chimonouri de culori vii, strânse laolaltş, aproape
înghesuite.
1 şesşturş pştratş ce serveşte ca fular sau pentru învelirea obiectelor pe
care cineva le are în irtânş.
2 şosete cu degetul mare separat.
Chikako, cu privirea sa cercetştoare, îl zşri îndatş pe invitatul ei şi se
ridicş repede sş-1 întâmpine în prag.
Î Ah, intrş, intrş, te rog! Se întâmplş aşa de rar sş te vedem la noi, fii bine
venit. Pe aici, dacş vrei; hai, intrş, nu te sfii!
Spunând acestea, îi arştş cu un gest uşa glisantş ce dşdea spre locul de
onoare, lângş tokonoma.
Simşind toate privirile îndreptate asupra lui, Kikuji roşi şi o întrebş pe
Chikako: î Nu sunt decât doamneş î O, erau adineauri şi câşiva domni, dar vşd
cş au plecat.
Dumneata eşti floarea reuniunii noastre!
Î Eu, floareş protestş Kikuji.
Î Da, da, e o cinste ce şi se potriveşte de minune.
Kikuji arştş cu mâna cş ar intra mai bucuros pe cealaltş uşş. Pe când
întorcea capul, vşzu cş cele douş fete de adineauri, care îşi schimbaserş
sandalele şi le înfşşuraserş pe cele cu care veniserş în basmaua de mştase
împodobitş cu senbazuru, aşteptau respectuoase în faşa uşii, la intrare, ca sş-1
lase pe el sş treacş primul.
Kikuji pşşi în anticamera unde domnea o anumitş dezordine din cauza
hainelor şi pachetelor lşsate acolo de invitaşi, a cartoanelor cu prşjituri, a
pungilor şi cutiilor cu obiectele preşioase rezervate ceremoniilor de ceai. Sub
streaşinş din mizuya1 o servitoare spşla ceştile şi celelalte ustensile necesare.
Chikako îl urmş pe Kikuji acolo şi, cu palmele lipite de genunchi, se
înclinş şi se aşezş dinaintea lui.
Î Cum şi se pareş îi şopti ea pe urmş. Simpaticş, nu-i aşaş î De cine
vorbeştiş o întrebş Kikuji pe acelaşi ton. Fata care poartş unfuroshiki cu
senbazuruş î Iatş cine se intereseazş de furoshikil Lasş cş te ştiu eu! îşi vorbesc
de una dintre tinerele persoane care stşteau în picioare, acolo, la intrare. Aceea
mai frumoasş. E domnişoara Inamura: Inamura Yukiko.
 Kikuji încuviinşş vag cu o mişcare din cap.
1 Anticamera pavilionului de ceai, servind de oficiu.
Î Mi se pare cş ai un ochi destul de priceput ca sş bagi de seamş
amşnuntul cafuroshiki, insinua Chikako. Adineauri am crezut chiar cş aşi venit
împreunş. Mşrturiseşte, hai, cş nu şi-a fost greu s-o descoperi!
Î Ce idee! protestş încş o datş Kikuji.
Î Ai avut noroc, în orice caz, fiindcş ai întâlnit-o pe drum. Tatşl dumitale,
ştii, cunoştea bine familia Inamura.
Î Daş î Avea pe vremuri o prşvşlie de mştşsuri la Yokohama.
Fata, înşelegi, nu ştie încş nimic de planurile noastre, şin sş şi-o spun
dinainte.
De fapt, în trşncşneala ei, Chikako depşşise cu mult tonul şuşotelii şi
locul unde se aflau nu era despşrşit de salon decât printr-o uşş subşire. Kikuji
se simşea puşin stânjenit.
Dar iatş cş Chikako se apropie şi mai mult de el şi-i strecurş la ureche: î
Din pşcate a intervenit ceva cam neplşcut. Anume, doamna Ota. pricepi. e şi ea
aici. şi cu ea a venit şi fiica sa.
Chikako îl fixş pe Kikuji cu o privire scrutştoare, apoi continuş: î Îşi dai
seama, nu eu le-am invitat pentru astşzi; dar la o reuniune ca asta, la o
ceremonie a ceaiului poate, în principiu, sş vinş oricine, chiar oameni de pe
stradş. Cu câteva momente mai înainte, bunşoarş, a trebuit sş primim douş
perechi de americani, care treceau pe aici din întâmplare. Sunt dezolatş, dar ce
puteam sş fac, de vreme ce doamna Ota a cşzut aşa, pe nepusş masşş Probabil
cş a auzit vorbindu-se de reuniunea noastrş şi a venit. De prisos sş-şi mai spun
cş ea nu e, fireşte, la curent cu nimic, în ceea ce te priveşte.
Î şi eu, nici eu. începu Kikuji, care voia sş spunş: îN-aveam nici o intenşie
sş mş pretez la o întâlnire clasicş în vederea cşsştoriei." Dar în ultimul moment
gâtul i se usca şi nu mai fu în stare sş articuleze cuvintele pe care le avea pe
buze.
Î Dumitale, în fond, şi-e egal, nu-i aşaş Dacş poate sş fie cineva jenat
aceea e doamna Ota şi numai ea!
Kikuji se simşi iritat auzind-o pe Chikako vorbindu-i pe tonul acesta.
Legştura pe care tatşl sşu o avusese cu ea nu durase, asta e limpede de
tot, mai mult decât rşstimpul unei scurte aventuri; dar ea continuase sş vinş în
casa lor pânş la moartea lui şi sş-şi desfşşoare aici utila sa îndeletnicire de
menajerş. Fireşte, prezenşa ei se impunea de la sine la reuniunile de ceai. Dar
se afla acolo mai ales pentru simplii invitaşi, ca sş ajute la menaj.
Ar fi fost cu totul comic ca mama lui Kikuji sş se simtş, pe atunci,
muşcatş de gelozie pentru o persoanş înzestratş cu atât de putinş feminitate.
Totuşi, e sigur, ea sfârşise prin a descoperi cş soşul ei cunoştea foarte bine, şi
nu întâmplştor, petele pe care Chikako le avea pe piept; dar pe vremea aceea
lucrurile se sfârşiserş cu bine şi încş de mult, astfel cş Chikako, cu aerul
nepşsştor al aceleia care a uitat totul, stştea fşrş pic de emoşie alşturi de soşie,
care ar fi putut sş-i fie rivalş.
Kikuji, la rândul lui, se obişnuise sş-şi priveascş existenşa proprie drept
ceva fşrş însemnştate, şi încetul cu încetul uitase violenta antipatie ce i-o
nutrise în copilşrie. De la un timp, a început s-o trateze doar cu dispreş. O, ce
bine ştia aceastş femeie sş se facş necesarş în familie prin serviciile sale,
reuşind sş nu se mai vadş cş era cu totul lipsitş de farmec feminin! De altfel, tot
datoritş acestei familii îşi putuse asigura, ca profesoarş de arta ceaiului, un
succes demn de invidiat.
Femeia din ea nu putuse cunoaşte, desigur, decât o singurş experienşş
de dragoste în viaşa ei, şi anume aventura unicş şi efemerş pe care o avusese
cu tatşl lui Kikuji, dupş care flacşra s-a stins, în aceastş ordine de idei, Kikuji,
dupş moartea tatşlui sşu, nu se mai putea gândi la ea decât cu un sentiment ce
se apropia de compasiune.
Cât despre mama lui Kikuji, oare cum ar fi putut sş nutreascş ea vreo
urş faşş de Chikako, de vreme ce avea de înfruntat o cu totul altş problemş,
infinit mai gravş, care se punea prin doamna Otaş
Cşci domnul Ota şi tatşl lui Kikuji, amândoi adepşi ai artei ceaiului, se
aflau în strânse legşturi de prietenie. Dupş moartea domnului Ota, tatşl lui
Kikuji fu acela care se însşrcina sş vândş colecşia artisticş a prietenului sau. El
a intrat astfel în relaşii cu vşduva prietenului sşu, care a devenit apoi amanta
lui.
Chikako nu pierduse prilejul s-o informeze pe soşie despre aceasta, fşrş
sş mai stea pe gânduri. Ea se simşi în mod firesc datş la o parte şi atunci
acşiona drastic. Ba chiar mai mult decât atât. Nu-1 urmşrea ea pe tatşl lui
Kikuji ca o umbrş, ca sş-i supravegheze orice mişcareş Nu se ducea la vşduvş
ca s-o rşpunş cu mustrşrile saleş Ai fi zis cş gelozia ei, amorşitş de ani şi ani de
zile, renşscuse deodatş în acea împrejurare.
Mama lui Kikuji, dimpotrivş, mai degrabş se înroşea în faşa intervenşiilor
puşin prea zgomotoase ale lui Chikako, care puneau în pericol reputaşia
familiei. Cşci nimic n-o putea stşvili pe aceastş Chikako, care spunea tot ce-i
venea la gurş despre doamna Ota, în prezenşa chiar a copilului, a lui Kikuji. Iar
în ziua când mama lui, indignatş, voise s-o potoleascş, ea îi rşspunsese cş
lucrurile merseserş şi mai departe.
Î Ultima oarş, zisese ea, atunci când am fşcut-o cu ou şi cu oşet pe
vşduva domnului Ota, am auzit plânsul unei fetişe în camera alşturatş. Era
fiica lor, care ascultase la uşş.
Î O fatşş Au deci o fatş! exclamase mama lui Kikuji, încruntându-şi
sprâncenele.
Î Da, o fetişş de doisprezece ani, dupş câte mi-a spus ea. Pesemne-i cam
proastş, doamna Ota asta! în loc s-o certe pe mititica aceea, aşa cum mş
aşteptam sş facş, dumneaei o ia în braşe, o pune pe genunchi şi se aşazş cu ea
în faşa mea, silind-o sş participe la aceastş comedie a înduioşşrii.
Î Biata copilş!
Î Ea e unicul instrument de care dispunem spre a pune conştiinşa mamei
sale la încercare! Deoarece copila ştie tot ce se petrece în casş.
şi, întorcându-se cştre Kikuji, adşugase: î O copilş drşgşlaşş totuşi, cu o
faşş rotundş şi frumoasş.
 Tânşrul nostru domn Kikuji n-ar face oare bine sş-i strecoare o vorbş
despre ea tatşlui sşuş î Ah, terminş o datş şi nu-şi mai rşspândi veninul peste
tot! izbucnise în cele din urmş mama lui Kikuji, ieşindu-şi din fire.
Î Nu e bine, doamnş, sş pşstraşi toatş otrava asta în suflet.
Hotşrâşi-vş s-o aruncaşi afarş! Dumneavoastrş slşbişi vşzând cu ochii în
timp ce persoana aceea e mai înfloritoare ca oricând. Proastş cum o ştiu, e în
stare sş plângş pânş nu mai poate, şi apoi sş ia o mutrş înduioşatş, uitând
totul, închipuişi-vş cş în camera unde îşi primeşte vizitatorii mai troneazş un
portret imens al rşposatului sşu soş! Ah, nu înşeleg cum suportş domnul
Mitani mascarada asta!
şi iatş cş tocmai aceastş doamnş Ota, obiectul discuşiilor dispreşuitoare
pe care le auzise Kikuji, se afla acum aici, venise sş asiste, la mult timp dupş
moartea tatşlui lui Kikuji, la o ceremonie a ceaiului organizatş de Chikako. şi
nu numai cş venise ea, dar o adusese cu sine şi pe fiica sa!
Kikuji simşi cş i se înfige un cui în inimş.
Dacş era adevşrat, aşa cum pretindea Chikako, cş de data asta doamna
Ota nu fusese invitatş, nu era mai puşin surprinzştor sş afle cş legşturile dintre
ele continuaserş, totuşi, şi dupş moartea tatşlui sşu.
Chikako îi dşdea oare lecşii despre arta ceaiului domnişoarei Otaş Fşcea
asta la cererea mamei saleş Acestea erau întrebşrile pe care şi le punea Kikuji.
Î Dacş nu vrei s-o vezi, rosti atunci Chikako în timp ce-1 interoga din
privire, am s-o rog sş plece.
Î Mi-e perfect egal. Dar dacş vrea sş plece, sş fie sşnştoasş!
Î Una ca eaş! N-ai sş crezi cumva cş are atâta tact! De-ar fi aşa, pşrinşii
dumitale n-ar fi avut de îndurat atâtea necazuri.
Î A venit cu fiica ei, nu-i aşaş se informş Kikuji, care n-o cunoştea pe fatş.
Dacş îi era foarte neplşcut sş facş cunoştinşş cu tânşra fatş purtând furoshiki
cu senbazuru în prezenşa doamnei Ota, i se pşrea şi mai penibil s-o întilneascş
aici, pentru prima oarş, pe fiica ei.
Nu mai putea suporta şuşoteala asta a lui Chikako, care-i sfredelea
urechile, începea sş-l calce pe nervi.
Î Dupş cât se pare, i-o tşie el înşlşând capul, acum toatş lumea ştie cş mş
aflu aici. Nu mai pot deci sş dau înapoi.
şi intrş în salon pe uşa de lângş tokonoma, trezindu-se astfel chiar în
locul de onoare.
Nou-venitul tocmai fşcea o plecşciune în timp ce Chikako, venind în
urma lui, îl prezenta asistentei ridicând puşin glasul şi vorbind pe un ton mai
degrabş ceremonios: î Am plşcerea sş vş prezint pe domnul Mitani, fiul
celebrului colecşionar şi amator de ceai.
Kikuji fşcu o nouş plecşciune şi, ridicând ochii, zşri în faşa lui toate acele
chipuri feminine pe care la început îi fusese greu sş le distingş, în tulburarea
sa, într-atât de orbite îi erau privirile la vederea mştşsurilor sclipitoare ale
chimonourilor. Dar dupş ce-şi regşsi calmul, constatş cş o avea în faşş, în
dreptul lui, chiar pe doamna Ota.
Î Ce noroc, zise ea, ce noroc sş te vedem aici!
Si toatş asistenşa putu sş audş vocea ei afectuoasş şi neprefşcutş.
 Î E atâta timp de când nu te-am mai vşzut!
Cu un gest discret o trase uşor de mânecş pe fiica sa, aşezatş alşturi de
ea, ca pentru a o pofti sş-1 salute şi ea pe tânşrul din faşa lor. Fata, roşie şi
fâstâcitş, fşcu o micş plecşciune.
Kikuji era departe de a se aştepta la una ca asta: el nu putu sş descopere
nici cea mai micş urmş de antipatie sau de reşinere la doamna Ota, care era
numai spontaneitate şi tandreşe. Nepşsştoare la tot ceea ce puteau sş
gândeascş ceilalşi, ea se bucura din toatş inima de aceastş întâlnire, fşrş nici
un gând ascuns.
Fiica ei,_din contra, stştea cu ochii în jos şi fu rândul doamnei Ota sş
roşeascş de îndatş ce observş aceasta.
Totuşi continua sş-1 fixeze cu privirea pe Kikuji, pşrând a-i spune cât de
mult i-ar fi plşcut sş fie alşturi de el şi sş-i poatş vorbi.
Î Practici şi dumneata arta ceaiuluiş sfârşi ea prin a-1 întreba.
Î Din pşcate nu; sunt cu totul profan.
Î O, dar nu se poate sş n-o ai în sânge!
Pşrea într-adevşr foarte emoşionatş; ochii îi erau umezi.
Kikuji, care n-o mai vşzuse pe doamna Ota de la funeraliile tatşlui sşu,
gşsi cş ea se schimbase prea puşin în cursul acestor patru ani. înfşşişarea care
nu-i trşda vârsta, acelaşi gât suplu şi delicat, ceafa lungş contrastând cu
umerii rotunzi şi tari; apoi nasul subşire şi gura micş în comparaşie cu ochii.
Iar nasul şsta, dacş-1 priveşti bine, atât de perfect ca linie şi atât de mic, cş nu
te poşi opri sş nu zâmbeşti. şi aceastş buzş inferioarş uşor rşsfrântş, care pare
îmbufnatş când vorbeşte.
La fiica doamnei Ota regşsea ceafa lungş şi umerii rotunjişi ai mamei.
Gura, dimpotrivş, îi era vizibil mai mare, cu toate cş fata şinea buzele mereu
strânse; şi lui Kikuji îi venea parcş sş râdş vşzând gura atât de micş a mamei
faşş de aceea a fiicei sale. în privinşa ochilor, ai fetei sunt poate mai mari şi mai
negri decât ai mamei. şi s-ar spune cş sunt înecaşi de tristeşe.
Tocmai atunci Chikako, dupş ce potrivise cşrbunii pe foc, se întoarse şi
spuse: î Domnişoarş Inamura, vei binevoi sş prepari un ceai în onoarea
domnului Mitaniş Dacş nu mş înşel, dumneata n-ai oficiat încş astşzi.
Î Da, desigur, rşspunse tânşra fatş ridicându-se numaidecât.
Kikuji ştia foarte bine cş domnişoara cu senbazuru era aşezatş lângş
doamna Ota, cu toatş cş, din momentul când le vşzuse pe doamna Ota şi pe
fiica ei, nu-şi îndreptase nici o clipş ochii spre ea.
Rşsucindu-se lângş cşldşrusa în faşa cşreia se oprise, tânşra persoanş se
adresş lui Chikako şi o întrebş în care ceaşcş sş pregşteascş ceaiul.
Î Cred cş ceaşca de oribe1 care se aflş acolo ar fi cea potrivitş, zise
Chikako. Ea o ceaşcş pe care tatşl domnului Mitani o aprecia mult. De la el o şi
am, adşugş ea întorcânduse cştre Kikuji.
1 Tip de ceramicş din secolul al XVT-lea, folositş în arta ceaiului pentru
coloritul ei sobru.
Aceastş ceaşcş, pe care tânşra fatş o pusese acum dinaintea ei, Kikuji şi-
o amintea, neîndoios, foarte bine. Tatşl lui se servea de ea, e adevşrat, dar el o
avea, la rândul sşu, de la doamna Ota, de la care o cumpşrase.
 Deci, ce va fi gândind, ce va fi simşind doamna Ota, vşzând cş reapare
aici preşiosul obiect ce fşcuse parte, altşdatş, din colecşia soşului eiş Kikuji îşi
punea aceastş întrebare, foarte surprins de o asemenea lipsş de tact din partea
lui Chikako.
Cât despre doamna Ota, nu era oare şi ea la fel de lipsitş de sensibilitate
şi delicateşeş
În vreme ce tânşra fatş, purş şi luminoasş, oficia pentru el ceremonialul
ceaiului, trecutul celor douş femei mature îi apşrea ca un cuib de vipere.
De aceea Kikuji îi aprecie şi mai mult frumuseşea.
În mod sigur, fata cu furoshiki de senbazuru nu bşnuise nimic despre
intenşiile lui Chikako. Ea terminase prepararea ceaiului fşrş cea mai micş
tulburare şi acum venea sş-i ofere ea însşşi ceaşca lui Kikuji, în faşa cşruia o
depuse.
Kikuji gustş mai întâi ceaiul, apoi contemplş ceaşca: un smalş negru cu o
patş albş înşuntru, pe fund, unde era pictatş, tot în negru, o frunzş tânşra de
ferigş.
Î şi-o aminteşti, nu-i aşaş îl întrebş Chikako din celşlalt capşt al
încşperii.
Î Mi se pare cş da. rşspunse el pe un ton nesigur, punând ceaşca la loc.
Î Privind aceastş gingaşş mlşdişş de ferigş ai cu adevşrat impresia cş eşti
la munte, explicş Chikako. E o ceaşcş ce se potriveşte de minune primelor zile
de primşvarş şi ştiu cş tatşl dumitale o folosea adeseori. Acum sezonul este
poate cam înaintat, dar asta nu înseamnş cş domnului Mitani îi va face mai
puşinş plşcere sş se serveascş de aceastş ceaşcş, în amintirea tatşlui sşu.
Î O, când e vorba de o piesş atât de valoroasş, rşspunse Kikuji, ce
importanşş mai are cş tatşl meu a şinut-o în mâinile sale! Dacş ne gândim cş
aceastş ceaşcş dateazş din epoca Momoyama, când marele Rikyu mai trşia
încş, şi cş ea a trecut din generaşie în generaşie, vreme de aproape patru
secole, prin mâinile savante ale atâtor maeştri ai ceaiului, cât de puşin
important este locul pe care tatşl meu îl ocupş în acest şir!
Kikuji ar fi vrut, prin aceste cuvinte, sş desprindş de persoana lui
semnificaşia pe care o avea acum ceaşca, dar gândul i se întorcea mereu, fşrş
sş vrea, tocmai la asta. De la domnul Ota la soşia lui, apoi de la doamna Ota la
tatşl lui, iar de la acesta la Chikako, ceaşca fusese transmisş din om în om; şi
iatş cş domnul Ota şi tatşl lui Kikuji, cei doi bşrbaşi, erau morşi în prezent, pe
când cele douş femei se gşseau aici, la aceastş reuniune de ceai. Obiectele au,
se poate spune, un destin bizar, iar acela al ceştii, fie şi numai pentru acest mic
fragment din istoria ei, este ieşit din comun! Cu atât mai mult cu cât toate, sau
aproape toate persoanele de faşş, doamna Ota şi fiica sa, Chikako, domnişoara
Inamura, precum şi alte fete, duseserş aceastş veche ceaşcş la buzele lor, o
atinseserş cu mâinile lor, îi mângâiaserş forma delicatş.
Spre cea mai mare uimire a lui Kikuji, doamna Ota declarş deodatş: î As
vrea sş beau şi eu ceai în ceaşca asta. Data trecutş am bşut în altş ceaşcş.
Era cazul sş te întrebi dacş aceastş femeie se dovedea de o prostie totalş
sau de o indiscreşie neruşinatş, iar Kikuji suferea în sinea lui vşzând-o pe fiica
ei lşsându-şi cu îndurerare ochii în jos.
 Tânşra fatş cu salul brodat cu pşsşrele albe începu o nouş pregştire a
ceaiului, de astş datş în onoarea doamnei Ota.
Întreaga asistenşş îi urmşrea cu încordare fiecare gest. Nu, domnişoara
Inamura nu ştia, desigur, nimic din sumbra istorie a ceştii negre; ea îndeplinea
fiecare mişcare conform învşşşturii pe care o primise. Stilul ei era mai degrabş
rece, fşrş pecete personalş. Corectitudinea şi cumpşnirea şinutei sale, acea linie
inflexibilş a corpului, din partea de sus a bustului pânş la genunchi, totul
exprima o distincşie sigurş.
Ramurile proaspşt înfrunzite îşi împleteau umbrele pe fereastra din
spatele ei, iar lumina difuzş se aşternea ca o blândş lucire pe umerii sşi,
alunecând pe mânecile chimonoului, ale cşrui tonuri deveneau şi mai aprinse;
însuşi pşrul ei pşrea cş strşluceşte, în aceastş transparenşş, mult prea
luminoasş desigur pentru un salon de ceai, floarea tinereşii sale sclipea cu
putere. Fata folosea drept şervet o bucatş de mştase de un roşu viu, care nu
şoca în mâinile ei de fatş tânşrş, ci, din contra, crea o impresie de mare
prospeşime.
Cu fiecare gest al ei ai fi zis cş înfloreşte un trandafir roşu.
În jurul ei zburau parcş în stol o mie de pşsşri albe.
Doamna Ota, şinând în mânş ceaşca, observş: î Verdele ceaiului, în
negrul acesta, aminteşte primele frunze ale primşverii, când se deschid
mugurii.
Ea se feri sş spunş cş ceaşca fusese cândva unul din obiectele preşioase
ale rşposatului ei soş.
Dupş cum cerea obiceiul, acum, cş şedinşa de ceai se apropia de sfârsit,
se trecu la ceea ce se numeşte aprecierea pieselor, adicş la contemplarea
savantş a obiectelor de artş alese pentru reuniune. Dar fetele, care nu se
pricepeau fireşte prea mult în aceastş materie, se mulşumirş sş asculte
explicaşiile date de Chikako.
Mizuzashi1, ca şi chashaku2 erau piese din colecşia tatşlui lui Kikuji,
lucru pe care nici Kikuji, nici Chikako nu-1 amintirş.
Invitatele se ridicarş una câte una şi plecarş, în timp ce Kikuji, ultimul,
rşmânea pe loc. Doamna Ota se apropie de el şi-i zise: î Te rog sş mş ierşi dacş
adineauri te-am supşrat, dar, vşzându-te aici, cum puteam sş nu mş gândesc
la trecutş î Câtş distincşie ai cşpştat între timp!
1 Recipient pentru apş, folosit în ceremoniile artei ceaiului.
2 Bastonaş de bambus cu care se bate esenşa de ceai pânş se face
spumş.
Vorbea cu sinceritate şi lacrimile îi umezirş iarşşi ochii.
Î şi doamna, mama dumitale. Ah! Aş fi vrut sş vin la înmormântare, dar
pânş la urmş n-am îndrşznit.
Faşa lui Kikuji se crispa.
Î Ce trist! Mai întâi tatşl dumitale. şi apoi mama!
Î Acum te duci acasşş î Nu, imediat nu.
Î Aş dori atât de mult sş ne putem revedea! Aş avea atâtea sş-şi spun.
Din încşperea vecinş Chikako îl chemş pe Kikuji şi doamna Ota se
retrase, nu fşrş a lşsa sş se vadş cât de mâhnitş şi nşpşditş de regrete era. Fiica
ei, care o aştepta în grşdinş, îl salutş pe Kikuji în acelaşi timp cu mama. Ea îi
aruncş o privire lungş, parcş rugştoare.
În camera de alşturi, Chikako se grşbea, cu servitoarea şi câteva eleve, sş
repunş totul în ordine.
Î Despre ce şi-a vorbit doamna Otaş îl atacş ea de îndatş pe Kikuji.
Î O, nimic deosebit.
Î Fii cu bşgare de seamş! Nu te lşsa prins de expresia înduioşatş şi de
aerele de nevinovşşie ale acestei femei.
Dş întotdeauna impresia cş pune sentiment în toate; dar, de fapt, nu ştii
niciodatş ce gândeşte. E o persoanş ciudatş!
Î Cu toate astea, asistş regulat la reuniunile dumitale, nu-i aşaş i-o
întoarse Kikuji cu o notş de ironie. La drept vorbind, de când vine aiciş
Fşrş sş mai aştepte însş rşspunsul, atât de nerşbdştor era sş scape din
aceastş atmosferş înveninatş, Kikuji ieşi afarş, unde îl urmş şi Chikako.
Î Cum o gşseşti pe domnişoara Inamuraş E drşguşş, nuş î Da, fşrş
îndoialş; dar mşrturisesc cş aş fi preferat s-o întâlnesc în altş parte decât aici.
Prezenşa dumitale, aceea a doamnei Ota, fantoma tatşlui meu. Prea mult!
Î Fiindcş te nelinişteşti pentru nişte lucruri ca astea!
Lasş-le încolo! Doamna Ota n-are absolut nimic de-a face cu domnişoara
Inamura.
Î Tocmai pentru ea mş simşeam jenat.
Î Pentru eaş Cum aşaş Sunt cu adevşrat dezolatş cş doamna Ota şi-a
creat o asemenea neplşcere şi-şi cer încş o datş scuze. Dar în ce o priveşte pe
domnişoara Inamura, te rog n-o amesteca în toate astea! E altceva.
Î Dacş vrei dumneata. Deocamdatş, însş, îşi cer îngşduinşa de a pleca.
Voia sş i-o reteze scurt, deoarece dacş ar fi continuat sş vorbeascş în
timp ce mergea, Chikako fşrş îndoialş nu i-ar fi dat drumul aşa uşor. Când se
pomeni singur în faşa azaleelor îmbobocite ce se aşterneau la poalele costiştei,
respirş adânc. Se mustra amar în sinea lui cş acceptase aceastş invitaşie a lui
Chikako şi totuşi emoşia ce-o încercase la vederea tinerei fete cu pşsşri albe îşi
pşstra în el întreaga prospeşime. De bunş seamş ei îi datora cş nu plecase de la
reuniune cu inima împovşratş, dupş ce le întâlnise pe cele douş metrese ale
tatşlui sşu, dintr-o datş. Dar o mânie surdş îl rşscolea la gândul cş aceste douş
femei erau acolo, pe deplin vii, şi cş-i vorbeau de tatşl sşu, în timp ce propria
lui mamş era moartş. Si, numaidecât, în minte îi rşsşrirş dezgustştoarele pete
de pe pieptul lui Chikako.
Frunzişul tinşr fremşta în briza rşcoroasş a serii; Kikuji îşi scosese
pşlşria şi mergea încet, cu ea în mânş. Pe când se apropia de poartea
templului, o zşri acolo, stând în picioare, puşin ascunsş în umbrş, pe doamna
Ota. Pe furiş, aruncş o privire în jurul lui, gândindu-se s-o evite. Apucând pe
unul sau pe celşlalt colnic ce flancau poarta, ar fi putut sş treacş dincolo;
totuşi, urmş drumul drept, dar cu trşsşturile feşei puternic înşsprite.
Vşduva îl zşrise încş de departe. Ea îi ieşi înainte, cu o vie roşeaşş în
obraji.
Î Te aşteptam, îi spuse ea. Voiam sş te mai vşd o datş.
 Mş vei socoti poate îngrozitor de indiscretş, dar mi-era imposibil sş te
pşrşsesc aşa. fşrş sş ştiu mşcar dacş vom mai avea prilejul sş ne revedem
vreodatş.
Î şi fiica dumitale unde eş î Fumiko a plecat înainte. E cu nişte prietene.
Î Ea ştie cş mş aşteptaiş î Da, rşspunse doamna Ota, privindu-l drept în
ochi.
Î Probabil cş nu i-a plşcut acolo, nu-i aşaş Mai adineauri mş neliniştisem
destul de tare din pricina ei: s-ar zice cş-i vine greu sş mş vadş.
Kikuji vorbise într-un fel nu tocmai clar, pe un ton echivoc, în acelaşi
timp şi serios şi glumeş.
Doamna Ota îi rşspunse cât se poate de simplu: î Da, cred cş-i era penibil
sş te întâlneascş.
Î Tatşl meu va fi fost pentru ea cauza multor necazuri, zise Kikuji, voind
sş subînşeleagş: aşa cum şi dumneata ai fost pentru copilul care eram eu
cândva.
Î O, nu, nu e ceea ce crezi, protestş doamna Ota. Dimpotrivş, tatşl
dumitale şinea mult la Fumiko. Tocmai asta voiam sş-şi pot explica dumitale
într-o zi; despre asta voiam atâta sş-şi vorbesc. Fetişa la început a rşmas mereu
rezervatş, cu toate cş el îi arşta foarte multş bunşvoinşş. şi apoi, spre sfârşitul
rşzboiului, când bombardamentele se înteşiserş, ea s-a schimbat deodatş şi nu
mai avea decât o dorinşş: sş se devoteze tatşlui dumitale. Sş se devoteze, e,
fireşte, o vorbş mare î şi ea nu era decât o fetişş pe atunci î dar s-ar fi dus pânş
la capştul lumii, de pildş, ca sş-i gşseascş un pui sau puşin peste, sş-i procure
orez, pe care 1-ar fi cşutat chiar sub bombe, fşrş sş-i pese de pericol. Tatşl
dumitale se mira el însuşi de aceastş metamorfozş bruscş, iar mie mi se
încleşta inima vşzând ce e în stare sş facş dragostea filialş din fiica mea. Asta
îmi mşrea remuşcşrile.
Kikuji afla deci abia acum, care era originea acelor surprinzştoare daruri
pe care se întâmpla ca tatşl sşu sş le aducş acasş, a acelor alimente mai mult
decât preşioase pe vremea aceea, din care se înfruptase toatş familia. îTrebuia
deci sş-i fim recunoscştori fiicei doamnei Ota, şi eu şi mama mea", gândi el.
Î N-am înşeles niciodatş prea bine de ce fiica mea se schimbase aşa,
dintr-odatş; probabil se gândise cş fiecare eram ameninşaşi sş murim de la o zi
la alta. I se va fi fşcut milş de mine. Fapt este cş s-a consacrat în întregime
tatşlui dumitale, de bunşvoie şi cu toate puterile.
Tragismul unui rşzboi ce se apropia de sfârşitul lui catastrofal putuse
foarte bine sş şteargş, într-adevşr, în ea, pânş la un anumit punct, amintirea
unui tatş pe care-l pierduse deja, spre a se ataşa mai mult ca oricând de
prezenşa vie a mamei sale, singura ei avere, şi s-o facş sş înşeleagş în ce
mşsurş dragostea tatşlui lui Kikuji era unica ei salvare.
Î Ai observat inelul pe care-1 avea astşzi Fumikoş întrebş doamna Ota.
Î Nu.
Î E un cadou de la tatşl dumitale. ştii, desigur, cş el avea obiceiul sş se
întoarcş la cşminul sşu la primul semnal de alarmş, chiar când se afla la noi.
Fumiko şinea atunci cu tot dinadinsul sş-1 însoşeascş, spunând cş nu se putea
şti la ce riscuri se expune pe drum. şi odatş, plecând astfel cu el, nu s-a mai
întors. îMşcar de-ar fi ajuns acasş la el, îmi spuneam eu; acolo ar fi la adşpost."
Dar mş mai întrebam dacş nu muriserş cumva amândoi, pe drum. A doua zi
dimineaşa, m-am pomenit cu ea. Mi-a povestit cş 1-a însoşit pe tatşl dumitale
pânş la poartş: izbutiserş sş ajungş pânş acolo; la întoarcere însş, a trebuit sş
intre în nu mai ştiu ce adşpost antiaerian, unde a fost nevoitş sş stea toatş
noaptea.
Atunci, când a revenit la noi dupş aceastş întâmplare, tatşl dumitale i-a
dat inelul, îân semn de mulşumire pentru ieri searş, Fumichan"1, i-a spus el.
S-o fi ruşinat acum, în faşa dumitale, cu acest inel, asta cred.
Ascultând-o, Kikuji se simşi cuprins de dezgust. Era pur şi simplu
grotesc din partea doamnei Ota sş-şi închipuie, aşa cum pşrea a o face, cş
aceastş poveste ar putea sş atragş simpatia lui Kikuji faşş de dânsa. şi totuşi,
ciudat lucru, el n-avea pentru ea vreun sentiment de urş, nici mşcar de
neîncredere. Cşci emana din ea un fel de cşldurş dulce, nici el nu ştia ce şi
cum, care-1 lşsa dezarmat.
Cş fiica se devotase astfel, pânş la sacrificiu, era, neîndoios, din pricinş
cş nu mai putea suporta s-o vadş pe mama ei pradş tristeşii sale. Cât despre
doamna Ota, spunând acestea despre fiica sa, vorbea într-un chip nu mai
puşin transparent despre marea ei dragoste. Da, aceastş dragoste şi-o
destşinuise ea acum. Dar cuiş Pe cine lua drept confidentş Kikuji îşi dşdu
seama cş, pe cât pşrea, ea 1 chan î diminutiv adşugat numelor de copii.
nu prea fşcea deosebirea între tatş şi fiu. Tandreşea pe care şi-o revşrsa
foarte natural asupra lui Kikuji era ca un mod de a-şi deschide inima în faşa
tatşlui acestuia.
Cât despre resentimentul pe care Kikuji îl împşrşea altşdatş cu mama sa
împotriva doamnei Ota, dacş nu era înlşturat cu totul, pierduse în orice caz
mult din virulenşa lui.
Kikuji merse chiar pânş la a-şi spune cş, dacş nu va lua mşsuri, va
ajunge fşrş vrerea lui s-o asculte cu sentimentele tatşlui sşu pe aceastş femeie
care-1 iubise atât de mult. Oare nu alunecase deja în iluzia unei lungi
intimitşşi cu eaş
Da, simşea acum în sinea lui de ce tatşl sşu, care o rupsese atât de
repede cu Chikako, rşmşsese legat de cealaltş pânş la moarte. şi înşelegea
totodatş cât de mare putea sş fie dispreşul lui Chikako pentru aceastş femeie.
Nu se simşea oare şi el cuprins pe neaşteptate de ispita de a face sş sufere
aceastş pradş uşoarş, de a o tortura dupş bunul sşu placş î Te duci deseori la
reuniunile lui Kurimotoş întrebş el deodatş. ştiu cş nu se dşdea în lşturi sş te
chinuiascş, altşdatş.
Î Da. Ea e cea care mi-a scris dupş moartea tatşlui dumitale, mşrturisi
doamna Ota, lşsându-şi capul în jos.
Mş simşeam atât de singurş. şi eram fşrş nici o apşrare împotriva a tot
ceea ce atingea memoria lui.
Î Dar fiica dumitale te însoşeşte totdeauna aiciş mai întrebş
Kikuji.
Î O, desigur, Fumiko vine cu mine împotriva voinşei sale.
 Continuând sş meargş, strşbştuserş pasajul de nivel, apoi trecuserş de
garş; dar urmau drumul înainte, îndreptându-se cştre colina din faşa templului
Enkakuji.
Doamna Ota putea sş aibş cam patruzeci şi cinci de ani, deci era cu cel
putin douşzeci de ani mai în vârstş decât Kikuji; totuşi, ştiu atât de bine sş-1
facş sş uite aceastş diferenşş, încât el credea cu adevşrat cş strânsese în braşe
o femeie mai tânşrş decât dânsul.
Voluptatea ce-o gustş era aceea a unei plşceri pe care numai experienşa
partenerei sale era în stare sş i-o procure; cu toate acestea, tânşrul nu simşise
nici o clipş timiditşşile lipsei lui de experienşş. Avea impresia cş lua pentru
prima datş cunoştinşş de ceea ce este o femeie, învşşând totodatş ce înseamnş
sş fii un bşrbat. Kikuji era uimit de aceastş revelaşie şi de deplina deşteptare a
virilitşşii lui.
Nu ştiuse pânş acum cş o femeie poate fi atât de nesfârşit mângâietoare,
capabilş sş te conducş, urmându-te totuşi: acea pasivitate voluptuos de activş
şi plinş de cşldurş care te aruncş într-o mare de parfumuri dulci. El, care nu
încercase decât un fel de dezgust dupş satisfacerea dorinşei, de fiecare datş
când profitase de libertşşile ce i le oferea viaşa sa de celibatar, se mira acum cş
înoatş, contrar aşteptşrilor, în rşsfşşurile unei beşii pe cât de plşcutş pe atât de
potolitş. ştia cş orice altş partenerş 1-ar fi lşsat rece şi ar fi respins-o de lângş
el, pe când acum, pentru prima datş, trupul lui cşuta sş simtş cşldura dulce a
celuilalt trup strâns drşgşstos lângş el, prelungind la nesfârşit îmbrşşişarea.
Nu, el nu cunoscuse niciodatş la o femeie aceste unde mângâietoare ale unei
cşlduri fşrş sfârşit, pe care simşurile lui îmbştate le sorbeau cu deliciu, în timp
ce înlşuntrul sşu celebra triumful cuceritorului, al învingştorului ce-şi lşsa
picioarele sş fie spşlate de sclave. Totodatş însş se simşea ca un copil mic care
viseazş şi care se refugiazş la cşldurş, în braşele mamei sale.
Eliberându-si umerii şi ridicându-se puşin într-un cot, Kikuji întrebş
deodatş: î Kurimoto are nişte pete mari din nşscare, ştii astaş
Dar, conştient de cruzimea întrebşrii lui, nu merse, în starea sa de
voluptate, pânş la a-şi da seama cât de mult putea s-o loveascş prin asta pe
Chikako.
Î Sunt aici, uite aşa, acoperind tot sânul.
şi arştş cu palma desfşcutş.
Se supunea unui impuls ciudat şi oarecum tulbure, neştiind prea bine de
unde îi venea aceastş dorinşş bruscş, aceastş poftş avidş de a se trşda pe sine
însuşi şi totodatş de a rşni pe altcineva. Sau poate nu era decât un mijloc de a
masca, din pudoare juvenilş, curiozitatea ce i-o stârnea acest trup femininş î O,
lasş, e dezgustştor! zise ea distratş, fşcând un gest de a se acoperi cu
chimonoul, ca şi cum nu înşelegea despre ce era vorba. E prima datş când aud
asta, adşugş nepşsştoare; sub chimono aşa ceva nu se vede.
Î Nu, bineînşeles; totuşi, când.
Î Ceş î Sunt momente când ies la ivealş. Sunt plasate aşa, aici şi aici.
Î Oh, obraznicule. Cauşi sş vezi dacş nu am şi euş î Câtuşi de puşin, la
naiba! Dar dacş ai avea şi dumneata pete în locul acesta, mş întreb ce-ai face şi
ce s-ar întâmpla din pricina lor în momentul de faşşş î Unde le are eaş Aiciş (şi
ochii i se coborârş asupra pieptului, calmi.) Apoi i se adresş foarte naturalş: De
ce-mi pui aceastş întrebareş Cu ce te-ar deranja eleş
Kikuji fu dezarmat. El voise sş-şi strecoare în dânsa propria lui otravş,
dar cu un rezultat atât de slab, cş otrava se întorcea acum în el şi-1 rşscolea
din nou.
Î Foarte mult, sş ştii! Singura datş când am vşzut acele pete nu aveam
decât opt sau nouş ani. Dar de atunci m-au obsedat mereu.
Î Zşu, şi de ceş î Dar dumneata n-ai suferit din cauza astaş stşrui Kikuji.
îşi aduci aminte când Kurimoto a venit la dumneata, chipurile din partea
mamei, ca şi din a mea, cu învinuirile şi calomniile ei furioase.
Ea lşsş capul în jos în semn de încuviinşare, schişând o uşoarş mişcare
de a se depşrta; dar braşele lui Kikuji o strânserş atunci şi mai tare.
Î Ei bine, nimic nu-mi va smulge din cap ideea cş toatş rşutatea ei nu
avea în momentul acela altş cauzş decât ciuda, turbarea de a se şti cu sânul
însemnat de petele acelea; fşcea din asta o întreagş dramş.
Î Dar e îngrozitor ceea ce spui!
Î şi cşuta poate, totodatş, sş se rşzbune pe tatşl meu.
Î Pentru ce sş se rşzbuneş î Drama ei. Petele. E aproape sigur cş din
cauza lor a fost pşrşsitş. Iar ea era cu atât mai neconsolatş. Cu atât mai
amşrâtş.
Î Oh, destul. Sş nu mai vorbim despre acele cumplite pete. Mi se face rşu.
şi totuşi, îşi spunea Kikuji, ea e departe de a-si închipui ce poate sş
însemne aşa ceva!
Î Domnişoara Kurimoto nu-şi mai face, desigur, inimş rea din cauza asta.
Probabil cş nici nu se mai gândeşte la ce-a fost. Sunt lucruri care se uitş.
Î Crezi cş, chiar dacş au trecut, asemenea lucruri nu lasş urmeş
Doamna Ota cşzu pe gânduri.
Î Se întâmplş uneori ca, în amintire, trecutul sş ne fie mai drag, zise ea
visştoare.
şi abia atunci Kikuji aruncş mşrturisirea pe care fusese totuşi ferm
hotşrât sş n-o dea în vileag: î Spune-mi, cunoşti fata care stştea lângş
dumneata, mai adineauri, la reuniunea de ceaiş î Yukikoş Fireşte cş da. E fiica
domnului Inamura, nuş î Kurimoto m-a invitat anume pentru a-mi face
cunoştinşş cu ea.
Î O!
Ochii mari ai doamnei Ota se cşscarş şi mai mult, învşluindu-1 cu
gravitate pe Kikuji.
Î Prezentarea unei logodnice, deci! şi eu care n-am observat nimic!
Î As! Nu, nu! protestş Kikuji. Nu e vorba de cşsştorie, te asigur. Nimic de
genul acesta.
Î O, ba da! şi iatş cş eu plecând de acolo, am.
Kikuji o vşzu nşpşditş de suspine, apoi icnetul îi zgudui umerii şi câteva
lacrimi mari se rostogolirş pe pernş.
Î De neiertat! Sunt de neiertat! De ce nu mi-ai spus nimicş
Vşzu cum îşi ascunde faşa în pernş, plângând neîncetat.
Dar nu înşelegea prea bine de ce.
 Î Dacş e ceva rşu în ceea ce-am fşcut, zise el, nu mica formalitate în
chestiune schimbş ceva. Cş am fşcut-o plecând sau nu de acolo, asta n-are
absolut nici o importanşş.
Nu e nici o legşturş între cele douş situaşii.
Kikuji vorbea cu toatş convingerea; era exact ceea ce gândea. Dar în
aceeaşi clipş revşzu imaginea domnişoarei
Inamura din momentul când prepara ceaiul dupş regulile artei, iar acel
furoshiki roz îi reapşru şi el în minte, cu motivul lui de senbazuru. şi simşi un
impuls de urş faşş de trupul femeii care suspina alşturi de el.
Î Nenorocita de mine, ce-am fşcut. Sunt o pşcştoasş, o femeie blestematş!
bâiguia ea în mijlocul suspinelor, cu sughişuri care-i cutremurau umerii
rotunzi.
Kikuji ar fi recunoscut cş trebuie sş-1 scandalizeze aceastş aventurş,
numai de-ar fi simşit cea mai micş remuşcare.
Cşci, fşrş a mai vorbi de aceastş primş întâlnire cu domnişoara Inamura,
el se afla, oricum, în braşele amantei tatşlui sşu.
şi totuşi nu: pânş în clipa de faşş el nu avusese un singur moment
conştiinşa cş fşcuse ceva rşu; nu simşise nici o secundş vreun regret sau vreo
urmş de remuşcare.
Sşvârşise, totuşi, un pşcatş
Nici nu-şi mai aducea bine aminte cum ajunseserş aici, el şi aceastş
femeie, în modul cel mai firesc din lume, de bunş seamş, prin forşa
împrejurşrilor. Dar, dacş ar fi sş creadş ceea ce spunea acum, ea se caia
amarnic cş îl sedusese, îl sedusese însş cu adevşratş O, nu. Kikuji era sigur de
asta: pe lângş cş nu avusese o astfel de intenşie, ea nu avu, nici o clipş,
conştiinşa cş a fşcut-o; iar el ştia foarte bine cş nu avusese nici sentimentul,
nici chiar bşnuiala cş s-ar fi lşsat târât de ea. Urmaserş pur şi simplu,
amândoi, o înclinare trupeascş, fşrş sş întrevadş aspectul moral al problemei,
fşrş sş se gândeascş la aşa ceva: nici el, nici ea nu vşzuserş nici cea mai micş
piedicş în calea lor; şi niciunul, nici celşlalt nu putuserş rezista. Morala, în
fond, n-avea nimic a face în treaba asta.
Ajunseserş, aşadar, la poalele colinei din faşa aceleia pe care se aflş
templul Enkakuji, şi acolo au intrat într-un han, ca sş mşnânce ceva. Asta
deoarece conversaşia, sau mai bine zis confidenşele doamnei Ota vorbind
despre tatşl lui Kikuji nu se mai sfârseau. Nimic nu-1 obliga, bineînşeles, pe
Kikuji s-o asculte, şi el gşsea chiar ridicolş slşbiciunea pe care i-o arşta.
Doamna Ota, din contra, atât de pştrunsş de subiectul ei, atât de nşpşditş de
emoşie, vorbea, vorbea fşrş întrerupere, fşrş sş fie clştinatş nici de cea mai micş
îndoialş cu privire la interesul pe care-1 manifesta interlocutorul ei. De'fapt,
uşor înduioşat, fşrş vrerea lui, prin propria sa rşbdare, Kikuji n-o ascultase, la
început, decât cu un sentiment de vagş simpatie, dar pânş la urmş se lşsş
cucerit, încetul cu încetul, de cşldura şi dulceaşa firii ei afectuoase şi tandre, de
delicioasa intimitate pe care ea o crease între ei. şi în curând simşise cş-i place
sş se lase cu totul pradş acestor sentimente, sş se învşluie, sş se îngroape în
ele. în aşa mşsurş încât, la un moment dat, îi veni sş se gândeascş la fericirea
pe care trebuie sş o fi cunoscut tatşl sşu.
 Dar, dacş e vorba sş gşseascş cu orice preş ceva sş-si reproşeze, atunci e
numai emoşia aceasta. Da, de îndatş ce-a lşsat sş treacş prilejul ce i se oferise
ca s-o respingş, sş se depşrteze de ea, ce altceva mai avea de fşcut decât sş se
lase tot mai mult în voia pornirilor tandre ale inimii saleş
Dacş începuse, mai înainte, sş-i vorbeascş deodatş şi aproape fşrş voia
lui despre Chikako şi despre domnişoara Inamura, o fşcuse fşrş îndoialş sub
presiunea acestui sentiment întunecat, a acestei pşrşi de umbrş ce rşmşsese în
adâncul inimii lui. Voise sş arunce din nou afarş otrava pe care o înghişise, dar
iatş cş dşduse greş.
şi plştea din greu, într-adevşr, cu aceastş inimş acum mai sfâsiatş ca
oricând de noi remuşcşri, şi el atât de zguduit, atât de ruşinat de sine, atât de
furios, încât nu mai avea decât o poftş oarbş sş fie feroce. Sş caute prin
cuvintele lui s-o rşneascş şi mai mult!
Î Hai sş încercşm sş uitşm totul, zise ea. Sş spunem cş nu s-a întâmplat
nimic.
Apoi, dupş o clipş, cu un murmur: îNimic. Absolut nimic." î Fireşte cş nu
s-a întâmplat nimic! şuierş Kikuji. N-ai fşcut decât sş reînvii puşin amintirea
tatşlui meu! Nimic altceva, asta-i tot!
Î Cumş
Uluitş, ea se ridicş, smulgându-şi faşa din pernş: o faşş rşvşşitş, cu
pleoapele roşii din pricina plânsului şi chiar cu albul ochilor puşin înceşoşat.
Dar, aruncându-şi privirea în ochii aceia mari, Kikuji putu sş citeascş în ei şi
fermecştoarea stare de încântare a femeii.
Î Nu eu voi susşine contrariul, vai! Eu nu sunt decât o biatş femeie.
Î Nu îndruga poveşti! îi aruncş Kikuji, dezvelindu-i sânii cu un gest
brusc. Dacş ai avea cumva vreun semn din nşscare, undeva, pe aici, ar fi cu
neputinşş sş uit vreodatş.
E lucrul cel mai impresionant!
Era surprins el însuşi de ceea ce spunea.
Î Nu mş privi aşa, te rog. Nu mai sunt prea tânşrş.
Cu buza rşsfrântş, Kikuji, rânjind, se apropie şi mai mult.
Se strânse lângş ea, potolit deodatş de dulcea sa moleşealş; legşnat de
suavele ondulşri voluptuoase ce mai pşstrau parcş din cşldura lor de adineauri.
Liniştit, destins, se lşsş sş alunece în braşele somnului.
Iar când reveni din nou în acea lume confuzş care penduleazş între vis şi
realitate, auzi pşsşrile cântând. Era prima datş, i se pşrea lui, când se trezea
astfel, în cântecul pşsşrelelor.
Ceaşa dimineşii fşcea sş strşluceascş frunzişul verde al copacilor, iar el
avea capul atât de limpede, de parcş ar fi fost spşlat cu rouş. Nici urmş din
gândurile tulburi de mai înainte.
Doamna Ota dormea încş, cu spatele întors cştre el.
Kikuji se întrebş când se rşsucise oare, apoi, sprijinindu-se în cot, îi
contemplş îndelung faşa pe care se rşsfrângeau primele raze ale dimineşii. Pe
buzele lui înflori un zâmbet uşor.
Trecuserş cincisprezece zile de la reuniunea de ceai din pavilionul
templului Enkakuji, când fiica doamnei Ota se prezentş la Kikuji în vizitş.
 El o pofti în salon şi, spre a încerca sş-şi potoleascş bştşile inimii, se duse
el însuşi alşturi şi deschise bufetul punând pe o farfurie câteva prşjituri. Venise
singurş, sau mama ei o aştepta în faşa porşii neîndrşznind sş intreş se întreba
Kikuji, fşrş sş ghiceascş rşspunsul.
Când se reîntoarse în salon, fata se ridicş de pe scaun pentru reverenşş.
El observş buza inferioarş uşor rşsfrântş a gurii ei închise, în timp ce fata
înclina capul.
Î lartş-mş cş te-am fşcut sş aştepşi, zise în chip de scuzş.
şi trecu în spatele ei ca sş deschidş uşa de sticlş ce dşdea spre grşdinş.
Bujorii albi din vazş rşspândeau un parfum delicat. Fata îşi mişcş umerii
rotunzi, aplecându-se uşor înainte, în timp ce el se întorcea de la uşş.
Î îmi dai voieş.
şi Kikuji se aşezş pe un scaun fşrş sş mai aştepte. Un sentiment potolit,
pe care nu şi-1 putea explica, îl nşpşdi deodatş, vşzând cât de mult semşna cu
mama ei.
Î Mi-am permis sş vin la dumneavoastrş fşrş sş vş fi prevenit, începu ea,
cu ochii în jos.
Î Dar îmi face plşcere. Nu ti-a fost greu sş gşseşti drumul pânş aiciş î Nu.
Kikuji îşi aminti îndatş cş ea venise adesea pânş la poartş, când îl
conducea acasş pe tatşl lui, în timpul bombardamentelor, dupş cum îi
povestise doamna Ota în grşdina templului Enkakuji.
Era cât pe ce sş i-o şi spunş, dar se opri în ultima clipş; apoi continuş s-o
contemple în voie, fiindcş ea şinea mereu ochii în jos.
El se simşi pştruns din nou de un val de cşldurş î la amintirea
desfştşrilor doamnei Ota. Nu se putu opri sş nu se gândeascş încş o datş la
farmecul deplin şi dulce al îmbrşşişşrii sale. Se lşsş astfel pradş reveriei,
profund uşurat, uitând aproape sş şinş seama cş se afla în faşa tinerei fete.
Era ca şi cum prudenta lui rezervş se topise dintr-o datş, cu atât mai
mult cu cât nu-i putea întâlni deloc privirea şi nici nu şi-o putea arunca pe a
lui în ochii aceia care stşteau aplecaşi cu încşpşşânare în jos.
Î Mi-am permis sş vin.
Într-un sctirt moment de întrerupere ea îşi ridicş în fine capul şi îl privi
drept în faşş.
Î Mi-am permis sa vin. E în legşturş cu mama: pentru a vş cere o favoare.
Î Kikuji îşi opri rşsuflarea.
Î Aş vrea s-o iertaşi pe mama.
Î S-o iertş Ce vrei sş spuiş
Dar, în pofida uimirii pe care o arşta, el înşelese, din prima clipş, cş
mama îi mşrturisise totul fetei.
Î Dacş e cineva care trebuie sş fie iertat, acela sunt eu, se împotrivi
Kikuji.
Î şi aş fi fericitş dacş aşi ierta-o de asemeni pentru tot ceea ce se referş la
tatşl dumneavoastrş, mai spuse ea.
Î Dar şi în acest caz, mai degrabş tatşl meu ar trebui sş fie iertat. Mama,
dupş cum ştii, nu mai e pe lumea asta.
 Cine ar mai putea deci sş-i ierte acum ceva mamei dumitaleş î Tatşl
dumneavoastrş a murit atât de repede! Mş întreb mereu dacş nu din cauza
necazurilor pricinuite de mama. Mama dumneavoastrş la fel, poate din motive
şi mai întemeiate. I-am şi spus asta mamei!
Î îşi faci prea multe scrupule. Eşti nedreaptş cu ea.
Î Ah, de ce n-a murit ea prima, înaintea pşrinşilor dumneavoastrş!
Tânşra fatş era gata sş-şi piardş simşirea, atât de mult îi rşnea pudoarea
dialogul acesta penibil.
Kikuji, înşelegând cş ea nu vorbea, în fond, decât despre relaşiile lui cu
mama sa, îşi dşdu seama cât de mult o lovise şi o jignise pe fatş acest lucru în
sentimentele ei intime, cât de adânc o umilise.
Î Vş rog, iertaşi-o pe mama! repetş ea, pşrând a face apel la ultimele forşe
spre a rosti aceste cuvinte.
Î Nu iertare, ci omagiul gratitudinii şi respectului meu profund îi datorez
eu mamei dumitale, preciza el cu tşrie.
Î Ea este cea vinovatş, cu toate slşbiciunile sale; şi aş vrea sş nu vş mai
îngrijişi deloc de ea. Vş rog, nu vş mai gândişi la mama!
Vorbise repede, cu glas întretşiat şi tremurştor. Kikuji pricepea abia
acum ce voia sş spunş ea cerând acea iertare: las-o în pace pe mama! Nu
încerca s-o mai revezi! Iatş care era sensul intervenşiei sale.
Î Nu încercaşi nici sş-i mai telefonaşi, adşugş fata.
În ciuda roşeşii aprinse ce-i înflşcşra obrajii, ea ridicş faşa ca pentru a-şi
înfrunta pudoarea speriatş şi-şi înfipse privirea drept în ochii lui Kikuji. Dar
ochii ei mari erau plini de lacrimi, iar privirea sa, fşrş cea mai micş urmş de
duşmşnie, avea, din contra, ceva rugştor, ca un apel disperat.
Î înşeleg, zise el, în cele din urmş. îşi cer scuze.
Î Vş rog! îndrşznesc sş contez pe dumneavoastrş.
Aceste ultime cuvinte o fşcurş pe sşrmana fatş sş se înroşeascş şi mai
mult, iar Kikuji vşzu cum i se împurpura chiar ceafa lungş şi albş. Oare pentru
a pune în valoare frumuseşea gâtului lung şi gingaş, purta ea acea micş broşa
albş înfiptş la reverul taioruluiş î La telefon mama mea a acceptat sş vinş la
întâlnirea pe care i-aşi propus-o, începu ea atunci sş explice, ceva mai puşin
crispatş. Voia sş se ducş acolo cu orice preş, dar am oprit-o eu. M-am agşşat de
ea cu toate puterile, în clipa când voia sş iasş pe uşş. Iatş de ce-aşi asteptat-o
în zadar.
Într-adevşr, Kikuji o chemase la telefon pe doamna Ota, dupş trei zile de
la întâlnirea lor. Ea îi rşspunsese cu o voce ce nu lşsa nici o îndoialş cât de
bucuroasş era; dar pânş la urmş nu venise la cafeneaua unde o aşteptase el.
De la acea convorbire telefonicş nu mai ştiuse nimic de ea.
Î Mai pe urmş, am fost tare rrâhnitş din pricina mamei.
Dar atunci, pe moment, o gşseam atât de odioasş, cş m-am opus cu
înverşunare; eram atât de înfuriatş cş nu-mi dşdeam seama ce fac. îFumiko,
mi-a zis ea, du-te tu la telefon şi spune-i cş n-am sş vin. Te rog, fş asta!" şi m-
am dus la aparat; dar, cu receptorul în mânş, mi-a fost cu neputinşş sş
vorbesc. Cu obrajii scşldaşi în lacrimi, mama nu pşrşsea din ochi aparatul: însş
pe dumneavoastrş vş vedea ea, domnule Mitani, nu aparatul. Aşa este ea, asta-i
mama!
Rşmaserş un lung moment fşrş sş spunş nimic, în cele din urmş, Kikuji
fu acela care rupse tşcerea prelungş.
Î Dupş reuniunea de ceai, întrebş el, de ce ai plecat înainte, în timp ce
mama dumitale a rşmas sş mş aştepteş î Fiindcş voiam sş ştişi cş, în fond, nu e
rea.
Î Ea, femeie reaş! Dar crede-mş, e prea bunş!
Fata lşsş ochii în jos şi Kikuji îi observş din nou faşa: nasul subşire şi
perfect ca formş, gura, cu buza inferioarş uşor rşsfrântş. Gingşşia trşsşturilor
ei îi amintea de mamş.
Î De mult ştiam cş doamna, mama dumitale, are o fatş, reluş Kikuji. Mi
s-a întâmplat adesea sş doresc sş stau de vorbş cu dumneata despre tatşl meu.
Fata înclinş capul în semn de încuviinşare.
Î şi eu am avut acest gând.
ÎDacş nu s-ar fi petrecut nimic între mama ei şi mine, îşi spuse Kikuji, aş
putea acum sş vorbesc liber cu ea despre tata!" Dar, judecind bine î sş fie oare
atât de ciudatş Tocmai datoritş faptului cş avusese ceva cu doamna Ota, el
putuse sş-i ierte legştura cu tatşl sşu şi sş înşeleagş bine cele douş inimi ale
lor. Ciudşşenie a vieşii!
Aici ajunsese Kikuji cu reflecşiile lui tşcute, când fata socotind probabil
cş-şi prelungise vizita peste limita îngşduitş, se ridicş grşbitş. El ieşi s-o
conducş.
Î Sper ca într-o zi sş putem vorbi împreunş despre tata, zise Kikuji. şi mai
sper cş-mi vei vorbi şi despre mama dumitale.
E o persoanş atât de demnş de laudş!
Fşrş îndoialş, ceea ce spunea pornea dintr-un instinct de egoism, dar era
exact ce gândea.
Î Da. însş. n-o sş vş cşsştorişi în curândş î Euş î Dumneavoastrş. Am
aflat de la mama. E vorba de domnişoara Inamura Yukiko.
Î Nici vorbş. Nici nu s-a pus problema.
Drumul cobora în pantş, îndatş ce trecea de poarta grşdinii, fşcând o
curbş dupş un mic povârniş, de unde, întorcând capul, nu mai vedeai decât
vârfurile arborilor din grşdina lui Kikuji. în timp ce mergea, Kikuji evoca în
gând pe fata cu senbazuru, de care îi adusese aminte acum vizitatoarea lui.
Când ajunserş la cotiturş, ea se opri şi îşi luş rşmas bun.
Kikuji se întoarse şi începu sş urce din nou spre poarta lui.
CARTEA A DOUA
Asfinşit de soare deasupra pşdurii *1*
Kikuji se pregştea sş plece de la birou, când primi un telefon de la
Chikako.
Î Spune-mi, te duci direct acasş disearşş
Era tocmai ceea ce avea de gând sş facş, dar acum schişş un gest de
nemulşumire, prevşzând vreo încurcşturş.
Î Pşi, sş vezi.
 Î Da, da, astş-searş întoarce-te cât mai devreme, dacş vrei. Pentru tatşl
dumitale, înşelegiş Astşzi e ziua când avea obiceiul sş-şi invite prietenii la o
reuniune de ceai. Mi-am adus aminte pe neaşteptate şi a trebuit sş pregştesc
ceva în pripş.
Kikuji nu rşspunse nimic.
Î Am orânduit în micul pavilion de ceai. Alo, mş asculşiş.
Da, am curşşat în chashitsu^ şi apoi mi-a venit chef sş gştesc ceva la
bucştşrie.
Î Dar unde eşti acumş î La dumneata, se înşelege, la dumneata acasş.
lartş-mş, ar fi trebuit sş-şi spun asta de la început!
De uimire, lui Kikuji îi pieri glasul.
Î Amintindu-mi de aceastş aniversare, n-am putut sş rşmân aşa, cu
braşele încrucişate, fşrş sş fac nimic, înşelegiş şi mi-am spus cş orânduirea în
clwshitsu are sş mş calmeze, poate, putin. O, ştiu, ar fi trebuit sş-şi cer voie!
Dar sunt sigurş c-ai fi refuzat.
Micul pavilion şi camera lui de ceai nu mai fuseserş folosite niciodatş de
la moartea tatşlui lui Kikuji. Cel mult, 1 încşpere specialş folositş pentru
practicarea ceremoniilor de ceai (cha – ceai, shitsu – încşpere).
dacş mama lui mai dşduse pe acolo, din când în când, înainte de a muri,
ca sş se retragş în linişte şi singurştate. Uneori stştea rnai mult timp înşuntru,
dar fşrş sş aprindş focul; cerea doar sş i se aducş apş fiartş într-un ibric de
aramş.
La drept vorbind, lui Kikuji nu-i plşcea s-o lase pe mama lui izolându-se
acolo şi torcând cine ştie ce gânduri sumbre.
Neliniştit, el voise de mai multe ori sş se ducş la ea, dar, pur şi simplu,
nu îndrşznise.
Mai trebuie spus cş înainte de moartea tatşlui, aceea care avea grijş de
pavilion era Chikako. Rareori se întâmpla ca mama sş se hotşrascş sş-i calce
pragul.
Iar dupş moartea mamei sale, chashitsu fusese definitiv închis. Numai o
servitoare bştrânş se ducea sş-1 deschidş, o datş sau de douş ori pe an, pentru
aerisire. Aceasta era o femeie credincioasş, care-i slujea încş din timpul vieşii
tatşlui sşu.
Î De când n-a mai fşcut nimeni curşşenie acoloş îl sfichiui vocea lui
Chikako pe un ton ce lui i se pşrea din ce în ce mai neobrşzat. Rogojinile, a
trebuit sş le scutur şi iar sş le scutur; nu mai ieşea mucegaiul din ele! Sş nu-şi
vinş sş crezi! în sfârşit, dupş ce am dereticat bine, mi-a venit chef sş gştesc
ceva şi m-am şi apucat de treabş. Pe nepregştite, n-am avut, fireşte, la
îndemânş tot ce trebuia; totuşi, am fşcut ce-am putut. Aşa cş te aştept sş vii
cât mai repede.
Î Poftimş Zşu dacş ştiu ce sş mai zic!
Î însş, dacş o sş fim numai noi doi, dumneata şi cu mine, o sş fie prea
trist. De ce n-ai invita câtiva prieteni de la birouş î Inutil sş mai vorbim: nimeni
de aici nu practicş arta ceaiului.
Î Asta n-are importanşş, din contra! E mai bine sş fie nişte profani, cşci
n-au sş ia seama la preparative.
 Î Nu, îşi spun, inutil sş mai vorbim! i-o tşie scurt Kikuji pe un ton
categoric.
Î O, aşa va sş zicşş Pşcat! atunci ce-o sş facemş.
Stai! Câtiva prieteni de ceai de-ai tatşlui dumitale, ce ziciş.
Ba nu; nu-i putem invita, aşa. Am gşsit! Dacş i-am spune domnişoarei
Inamura sş vinş eaş î îşi arde de glumeş N-ai sş faci asta!
Î De ce nuş Dumneata nu ştii, nu te amesteci, las' pe mine! De regulş,
familia, pricepi, şine la asemenea proiecte.
şi apoi, va fi pentru dumneata un prilej s-o revezi pe domnişoara
Inamura, cşreia îi vei putea vorbi cu inima deschisş. Dacş o chem şi dacş ea
acceptş sş vinş, va fi ca o mşrturisire din partea sa şi vei şti cş e de acord.
Î Nu admit asemenea tertipuri! zise Kikuji dezgustat.
Vezi-şi de-ale dumitale! Dacş insişti, nu mai vin acasş.
Î Bine, bine! Dupş cum se vede, nu putem discuta despre asta la telefon,
aşa cş lşsşm chestia pe mai târziu.
Vino repede acasş.
Î în ce mş priveşte, nu e vorba de nici o îchestie"! Nu vreau sş mai aud
nimic despre aşa ceva!
Î Foarte bine. N-o sş mai auzi nimic. Iau totul asupra mea şi voi face
dupş capul meu, gata!
Ce otravş şi femeia asta cu indiscreşia ei! Fşrş nici o jenş! şi cu metodele
astea de a te lua în stşpânire! Kikuji, indignat, nu suporta decât cu dezgust
autoritatea pe care ea o exercita asupra lui. Revşzu încş o datş îngrozitoarele
pete ce-i acopereau jumştatea stingş a pieptului. Auzea, de parcş-i ciocşnea în
cap, hârşâitul zgomotos al mşturii când fşcea curşşenie în pavilionul de ceai;
simşea cş i se stoarce în creier cârpa udş de care se folosise ea ca sş spele
treptele de afarş.
Pe lângş aceste violente imagini ale dezgustului sşu, Kikuji îşi mai fşcea
sânge rşu din pricina necuviinşei, în acelaşi timp ridicolş şi odioasş, prin care
Chikako îşi îngşduia, cu de la sine putere, sş-i intre în casş în absenşa lui şi sş
meargş chiar pânş la a gşti!
Mşcar de s-ar fi mulşumit sş deretice prin cfiashitsu, şi sş aranjeze
câteva flori în memoria defunctului, asta i s-ar mai fi iertat.
şi iatş cş deodatş, în dezgustştoarea învşlmşşealş a tuturor acestor
sentimente respingştoare, imaginea domnişoarei Inamura şâşni în el ca o
scânteie.
Nu cumva Chikako, pe care moartea tatşlui sşu o îndepşrtase cu totul de
el, nu cumva îşi fşcuse acum planul sş se apropie din nou şi sş-1 prindş iarşşi
în plasa ei prin mijlocirea acestei tinere feteş
Telefonul ei, impertinent şi caraghios, atât de caracteristic şicnelilor sale,
nu numai cş-1 surprinsese pe Kikuji, dar îl şi neliniştea. El vedea în tonul
folosit de Chikako, în modul ei de a-1 lua cu cinism peste picior, de a-i provoca
înadins râsul amar, de a întrece orice mşsurş, un fel de ameninşare. Dar toate
acestea nu se datorau oare, în ultimş instanşş, propriei lui slşbiciuniş Numai
un asemenea gând îl oprise î Kikuji era perfect conştient de asta î sş nu
explodeze şi sş-şi arunce toatş mânia pe telefonul acela neruşinat. Dacş
Chikako fşcea uz fşrş nici un menajament de autoritatea ei asupra lui, nu era
oare din pricinş cş avea motive temeinice sş se simtş cea mai tareş
Cu aceste gânduri în cap, Kikuji, plecând de la birou, se duse în Ginza,
pentru a se înfunda în atmosfera îmbâcsitş, sufocantş, a unei bodegi
minuscule. Cş voia sau nu, el nu mai putea acum sş nu se întoarcş acasş, aşa
cum îi dictase Chikako. Avea însş o mare povarş pe suflet.
Era oare posibil ca Chikako sş fi aflat despre întâlnirea lui cu doamna
Ota, dupş ce plecaserş de la reuniunea ei de ceaiş şi ştia cumva cum se sfârsise
totul în micul han din Kita-Kamakuraş Avea puşine şanse sş prindş de veste.
afarş doar dacş cele douş femei nu se vor mai fi vşzut dupş aceea.
Tonul acela poruncitor de la telefon trebuia sş-1 punş oare numai pe
seama mojiciei ei fireştiş Aşa sş fie, într-adevşrş
Sau mai bine sş vadş în asta graba de a-şi duce uneltirea pânş la capşt,
de a folosi acest procedeu spre a-si atinge şinta în legşturş cu domnişoara
Inamuraş
Neputând sş rşmânş prea mult în localul acela strimt şi ticsit, Kikuji ieşi
afarş şi se îndreptş spre garş. Se urcş în primul tren, pentru a se duce acasş.
Pe fereastra vagonului supraaglomerat, între Yurakuso şi Gara centralş
din Tokio, privirea îi fu atrasş de un bulevard mşrginit, de la un capşt la altul,
de mari copaci verzi.
Era un bulevard ce se întindea de la rşsşrit spre apus şi pe care asfinşitul
de soare îl fşcea parcş sş ardş. Aceastş lungş panglica strşlucea în luminş ca o
bandş de oşel lucios, iar uriaşii copaci ce-o mşrgineau, vşzuşi în contra luminii,
pşreau de un verde neobişnuit de întunecat; apoi, jos, la sol, densitatea umbrei
ce-i scotea în relief era ca un izvor de rşcoare. Ce frumoşi copaci, cu frunzişul
lor des, etalându-şi cu mândrie ramurile impunştoare! şi în spatele lor, ceva
mai retrase, ici şi colo, se înşlşau faşadele solide ale clşdirilor cu arhitecturş
occidentalş.
În mod ciudat, bulevardul ce se oferea privirii era în momentul acela
absolut pustiu, pe toatş lungimea lui, pşrând o dungş de linişte şi nemişcare, o
dungş albş de luminş ce se întindea pânş la zidurile palatului imperial din
fund, unde se termina. Ce contrast între goana trenului supraaglomerat şi
pacea suveranş a acestei vaste artere, perpendicularş pe calea feratş! Strada
pşrea cş se scufundş într-o minunatş linişte, la ceasul acesta larg al
asfinşitului, pentru a se pierde, ca într-o feerie, în chiar panorama
crepusculului!
O clipş, Kikuji crezu cş zşreşte, înaintând prin umbra prelungitş a
copacilor atât de potolişi şi atât de rşcoroşi, silueta gingaşş a unei fete şinând
în mânş unfuroshiki cu senbazum.
Da, vedea pânş în cele mai mici amşnunte pşsşrelele albe ce împodobeau
şalul ei de mştase roz!
Inima începu sş-i batş cu putere la aceastş viziune şi starea sufleteascş i
schimbş. Ce-ar fi ca ea sş fi ajuns înaintea lui acasşş
Gândurile i se întoarserş din nou la Chikako şi la tot ceea ce putea sş
umble prin capul ei. Cşci, mai adineauri, ea îi propusese întâi sş aducş acasş,
cu el, câşiva prieteni, şi nu-i spusese s>-o invite pe fatş decât dupş refuzul sşu.
Sş fie o cursşş Avea ea, de la început, intenşia s-o cheme pe domnişoara
Inamuraş Kikuji nu mai înşelegea nimic.
Când ajunse acasş, abia trecu pragul cş Chikako îi şi ieşi înainte.
Î Eşti singurş
El rşspunse cu un semn din cap.
Î Ce bine cş n-ai adus pe nimeni. Ea e aici!
Apoi, în timp ce-i lua din mânş pşlşria şi servieta, îl descusu: î Nu vii
direct de la birou, nu-i aşaş
Kikuji se întrebş dacş duhnea sau dacş se vedea dupş înflşcşrarea din
obraji cş bşuse.
Î Unde-ai fost şi ce-ai fşcut, spuneş Te-am sunat la birou şi mi s-a
rşspuns cş plecaseşi de acolo. Socotind timpul cât îşi trebuie ca sş ajungi pânş
aici, trebuia sş fii de mult acasş.
Î Ei poftim!
Hotşrât lucru, cutezanşa lui Chikako întrecea orice mşsurş!
Cumş Nu era de-ajuns cş venea în casa lui şi fşcea tot ce credea ea de
cuviinşş, fşrş mşcar sş se scuze, dar îl mai şi şinea din scurtş Trecu în camera
lui fşrş sş scoatş o vorbş.
Chikako veni dupş el. Costumul japonez îl aştepta pregştit, pus la
îndemânş de servitoare. Chikako dşdu sş-1 ajute sş se schimbe.
Î Nu, te rog, lasş. N-aş vrea sş abuzez, cşci, într-adevşr, m-aş simşi jenat
sş încalc pânş într-atât regulile celei mai simple politeşi sau îndatoririle
elementare ale ospitalitşşii!
Am sş mş schimb singur, dincolo.
şi, ca pentru a înlştura orice intervenşie din partea ei, Kikuji, care îşi
scosese haina, trecu în anticamerş.
Îmbrşcat în costumul japonez, se reîntoarse apoi în camera lui unde
Chikako, aşezatş ca sş-1 aştepte, îl şi luş în primire, lansându-i: î Celibatarii
şştia, zşu cş da, se descurcş bine!
Î Gşseştiş î Da. Numai cş, asemenea fel de a trşi e plin de neajunsuri şi
sper cş n-ai sş-1 prelungeşti mai mult decât se cuvine.
Î Ce spui! Dupş cele ce am vşzut la tata.
Ea îi aruncş o privire încruntatş. Kikuji observş cş-şi pusese un şorş de-
al mamei sale, pe care i-1 dşduse, desigur, servitoarea, îşi rşsfrânsese mânecile
şi el se mirş vşzându-i braşele acelea vânjoase şi albe, aproape prea albe, cu
umflştura proeminentş a muşchilor tari.
Pe un ton de astş datş ceva mai convenşional, Chikako îi spuse: î Pentru
moment, am introdus-o în salon. Dar n-ar fi mai simpatic s-o primim în
pavilionul de ceaiş î Nu ştiu dacş acolo e luminş. Nu-mi amintesc sş-1 fi vşzut
vreodatş cu luminile aprinse.
Î S-ar putea aranja o cinş cu lumânşri, ar fi mai drşguş.
Î O, nu!
Î Ah, era sş uit, fşcu apoi Chikako, schimbând deodatş subiectul, ca şi
cum atunci şi-ar fi adus aminte: adineauri, la telefon, domnişoara Inamura voia
sş ştie dacş e invitatş şi mama ei. I-am rşspuns cş asta nu ne-ar face decât şi
mai multş plşcere. Dar, din pşcate, doamna Inamura era angajatş mai dinainte
pentru astş-searş, aşa cş am hotşrât, în încheiere, ca domnişoara Inamura sş
vinş singurş.
Î Am hotşrâtş Vrei sş spui cş dumneata ai hotşrât totul, aşa cum şi-a
convenit dumitale, şi cş dumneata ai silit-o sş vinş. Cine a mai pomenit sş
invişi lumea asta, în ultima clipşş Ce lipsş de tact! Ce-or fi crezând despre noiş
î Da, se poate ca formele sş nu fi fost respectate tocmai cum trebuie. Dar din
moment ce domnişoara a venit şi e aici, înseamnş cş nu mai e nici o lipsş de
tact din partea noastrş.
Î Cum adicşş î Stai sş vezi! De vreme ce ea a venit astşzi, înseamnş cş
acceptş cu plşcere ideea cşsştoriei. Nu spun, fireşte, cş treaba se desfşşoarş
dupş toate regulile clasice. Dar ce-are a faceş O datş faptul împlinit, n-aveşi
decât sş faceşi haz amândoi pe seama inişiativelor mele îtrşsnite"! Dar ia
aminte, dacş procedezi într-un fel sau în altul, asta n-are nici o importanşş: ce
e scris sş se întâmple, se întâmplş totdeauna.
Cel puşin aşa ştiu eu, din experienşa mea.
Tonul ei cşpştase o siguranşş arogantş, ca şi cum ar fi ştiut ce simşea şi
gândea Kikuji în legşturş cu fata.
Î Nu cumva i-ai şi spus totulş î Fireşte cş da. E la curent cu torul.
Spunând acestea, ea luş un aer care lşsa sş se înşeleagş limpede: aşa cş
trebuie sş te hotşrşşti!
Kikuji se ridicş şi strşbştu galeria, îndreptându-se spre salon. O clipş,
lângş pomişorul plin de rodii, se opri şi se strşdui sş-şi compunş o înfşşişare
mai convenabilş. Cum sş se prezinte astfel, cu aerul acesta morocşnos, în faşa
domnişoarei Inamuraş
Trecând distrat în umbra neagrş a copşcelului, imaginea acestuia îi
readuse în minte petele de pe sânul lui Chikako.
Kikuji dşdu abştut din cap. Ultimele raze ale apusului luceau încş pe
lespezile din mica grşdinş ce-i conduceau paşii pânş la salon, ale cşrui uşi erau
larg deschise.
Domnişoara Inamura, într-un colş din larga încşpere pe jumştate
întunecatş, forma o patş albş ce pşrea cş rşspândeşte luminş. Pe tokonoma se
aflau câşiva irişi aranjaşi frumos într-o vazş. Era oare un semn al destinuluiş
Cşci acelaşi motiv împodobea obi-utinerei fete, încingând-o parcş cu un brâu de
flori de iris. La urma urmei, poate cş nu era decât o simplş coincidenşş,
deoarece irisul, floarea primşverii, constituie unul din motivele cele mai des
folosite pentru a exprima sentimentul acestui anotimp, starea de spirit a
acestor ultime zile de primşvarş.
Nu erau, de altfel, irişi sşlbatici, ci stânjenei care se încadrau în
aranjamentul din tokonoma. Dupş pozişia înaltş şi dreaptş a lujerelor cu florile
şi frunzele lor şi, de asemeni, dupş prospeşimea lor, se putea uşor ghici cş
Chikako le aranjase acolo doar cu puşin timp înainte.
A doua zi era duminicş şi ploua, în cursul dupş-amiezii, Kikuji se duse
singur în chashitsu ca sş repunş la locul lor obiectele pe care le scosese în
seara din ajun. în sinea lui, spera însş sş mai soarbş o datş atmosfera tinerei
fete, ca şi cum s-ar fi putut sş mai pluteascş încş acolo parfumul domnişoarei
Inamura.
 Dupş ce-i ceruse servitoarei sş-i aducş o umbrelş de ploaie, tocmai se
pregştea sş pşşeascş peste pietrele aşezate ca nişte insulişe pânş la uşa
pavilionului de ceai, când observş cş apa curgea şiroi în apropiere de rodii.
Ridicând ochii, constatş cş se fşcuse o gaurş mare în jgheab.
Î Va trebui sş punem pe cineva sş repare asta, îi zise servitoarei.
Î Aveşi dreptate, domnule.
Se întâmplase de mai multe ori ca, atunci când ploua noaptea, sş fie
trezit din somn de zgomotul fşcut de aceastş scurgere prin spşrturş şi sş nu
mai poatş dormi.
Î Dar dacş vom începe cu reparaşiile, ştii cum merg lucrurile: nu vom mai
termina niciodatş. Mai bine ar fi sş vindem tot, înainte de a se strica prea tare.
Î Toşi cei care au locuinşe mari spun la fel în ziua de azi, îşi exprimş
pşrerea servitoarea. Cu toate astea, domnişoara care a fost asearş aici era
încântatş sş vadş o casş atât de mare. Are de gând sş vinş sş stea la noi, nu-i
aşaş
Fşrş îndoialş, acesta era un fel de a lşsa sş se înşeleagş cş n-ar trebui
vândutş casa.
Î Doamna Kurimoto a stat deci de vorbş cu dumneataş î Da, domnule. şi
domnişoara abia venise, cş a şi plimbat-o prin toatş casa.
Î Asta mai lipsea!
Asearş fata nu lşsase sş se ghiceascş nimic din vorbele ei. Cum venea
astaş El credea cş nu intrase decât în salon, pentru a trece de acolo în micul
pavilion din grşdinş, pe poteca aceasta de pietre, exact aşa cum se pregştea sş
facş el acum.
Cu câteva ceasuri înainte, în cursul nopşii, fiindcş nu putea sş doarmş,
se simşise atras spre chashitsu, ca şi cum ar fi vrut sş mai respire o datş acolo
parfumul ei. Dar se oprise şi reflectase îndelung; îşi spusese, încercând sş
adoarmş, cş ea fşcea parte dintr-o lume diferitş de a lui, cu totul inaccesibilş. O
persoanş dintr-o altş lume. Pentru totdeauna.
Cş Chikako a plimbat-o prin toatş casa, era, fireşte, ultimul lucru pe care
el şi-1 putuse imagina.
Kikuji o rugş pe servitoare sş-i aducş nişte cşrbuni aprinşi în chashitsu
şi porni pe cşrşruia de pietre.
În seara din ajun, fiindcş trebuia sş se ducş în Kita-Kamura, Chikako
plecase împreunş cu domnişoara Inamura, lşsând în grija servitoarei sş facş
ordine în pavilionul de ceai. Aşa cş nu-i rşmânea acum lui Kikuji decât sş punş
la loc vesela de valoare şi celelalte obiecte strânse provizoriu într-un colş al
încşperii celei mici. Din nefericire însş, el nu prea ştia unde anume trebuie
aşezat fiecare lucru în parte.
Bombşnind cş Kurimoto ştia, desigur, mai bine decât el, se întoarse spre
a privi la kakemono, atârnat în ajun, portretul unui poet; era o micş lucrare de
Sotatsu1, un gingaş desen în tuş, cu un colorit foarte fin, realizat din tonuri
estompate.
În cursul serii domnişoara Inamura îl întrebase cum se numeşte
personajul înfşşişat de acest portret, dar el nu putuse sş-i rşspundş decât: î
Trebuie sş-şi mşrturisesc cş nu ştiu. în operele de acest gen, personajele sunt
totdeauna tratate în acelaşi fel încât, fşrş versurile respective, e greu sş
ghiceşti.
Chikako intervenise: î Trebuie sş fie poetul Muneyuki2, iar poezia zice
cam aşa: îVerdele pinului se menşine tot anul, dar el e mai strşlucitor în
preajma primşverii". Sezonul este cam pe trecute în momentul de faşş, trebuie
sş recunoaştem. Dar tatşl dumitale, domnul Mitani, aprecia mult aceastş operş,
pe care o expunea adesea, primşvara, în chashitsu, ca ornament.
La aceste explicaşii, Kikuji adşugase atunci cş nu se putea şti cu
adevşrat, dupş desen, dacş îl reprezenta pe Muneyuki sau pe Tsurayuki3; şi la
fel gândea şi acum, contemplând acest chip a cşrui seninştate nu era tulburatş
de nici un detaliu personal ce-ar fi putut duce la identificarea lui. In schimb,
micul tablou cu linii extraordinar de pure avea o putere de sugestie
impresionantş. Poetul fşcea o impresie de grandoare. Contemplându-1 numai o
clipş, îşi simşeai toatş fiinşa pştrunsş de puritate şi nevinovşşie.
Tabloul de aici, irişii din camerş! Cum sş nu se gândeascş din nou la
domnişoara Inamuraş îl trezi din reveria sa sosirea servitoarei, care aducea
focul şi apa caldş.
Î Iertaşi-mş cş am întârziat, dar am vrut sş încşlzesc mai întâi apa. E mai
uşor sş ai apa fiartş de la început.
1 Sotatsu Nonomura (7-1634), pictor însemnat, pşrinte al şcolii
decorative Korin, prieten şi colaborator al pictorului Koetsu Hon-ami (1557-
1637).
2, 3. Minamoto Muneyuki (ş-939) î poet, contemporan cu Tsurayuki.
Ea crezuse pesemne cş-i ceruse foc pentru ceai. în realitate, el nu se
gândise decât la rşceala ce domnea în pavilion şi n-avea deloc intenşia sş se
foloseascş de ibric.
Ca sş n-o dezamşgeascş totuşi, potrivi focul sub pirostrii, însş fşrş nici
un ceremonial şi aşezş deasupra ibricul de aramş.
Din cea mai fragedş copilşrie, Kikuji ştia despre reuniunile de ceai, al
cşror fervent adept era tatşl sşu, dar niciodatş nu se simşise îndemnat sş le
practice şi el. De altfel, nici tatşl sşu nu stşruise sş-1 înveşe aceastş artş.
Chiar şi acum, în timp ce apa începea sş sfârâie în ibric, Kikuji, cufundat
în gândurile lui, se mulşumi sş mişte puşin capacul, fşrş vreo solemnitate
deosebitş, urmându-şi mai departe firul reveriei.
Încşperea mirosea puşin a aer închis; rogojinile prinseserş mucegai. Cât
despre tonalitatea sobrş a pereşilor, atât de potrivitş pentru a pune în valoare,
ieri searş, silueta tinerei lui invitate, astşzi i se pşrea foarte tristş.
În cadrul acesta, Yukiko îi lşsase asearş impresia unei tinere persoane
obişnuite sş trşiascş dupş moda occidentalş, care nu îmbracş decât la anumite
ocazii costumul japonez şi nu reia decât în mod cu totul excepşional jocul
formelor tradişionale. Ca şi cum s-ar fi scuzat, el îi spusese: î îmi închipui cş
aceastş invitaşie pe nepusş masş a lui Kurimoto te-a deranjat. Tot a ei a fost
ideea sş te primeascş în pavilionul de ceai.
Î Mi-a spus cş e aniversarea şedinşelor de ceai ale tatşlui dumitale.
Î şi mie mi-a adus aminte de asta. Uitasem complet.
 Î Domnişoara Kurimoto e o maestrş de ceai care, mş tem, face o ironie
invitând o debutantş ca mine la o asemenea aniversare. Sunt cu atât mai puşin
demnş de aceastş cinste, cu cât, în ultimul timp, n-am urmat lecşiile cu prea
multş râvnş.
Î Abia azi-dimineaşş Kurimoto şi-a adus aminte deodatş de aceastş
aniversare şi s-a hotşrât sş vinş sş facş ordine în pavilion. Miroase a mucegai,
nu-i aşaş şi, cu o voce şovşitoare, adşugase numaidecât: î Oricum, e pentru
mine un prilej fericit cş te-am putut cunoaşte. Regret doar faptul cş ne-am
cunoscut prin intermediul acestei femei. Regret mult. mai ales pentru
dumneata.
Fata îl privi încurcatş: î De ceş Dacş n-ar fi fost aici domnişoara
Kurimoto, nimeni nu ne-ar fi prezentat unul altuia.
Era pe cât de simplu, pe atât de adevşrat. Fşrş Kurimoto, ei nu s-ar fi
întâlnit niciodatş. Aceste cuvinte furş pentru Kikuji ca o loviturş nşprasnicş de
bici. Oare nu mşrturisea prin aceasta cş-si dşdea acordul pentru proiectul de
cşsştorieş
El era convins de asta. Aerul ei încurcat, privirea interogativş fuseserş
pentru el ca o şâşnire de luminş.
Kikuji se mai întreba, între altele, ce trebuie sş gândeascş ea auzindu-1
spunându-i profesoarei de ceai îKurimoto" şi atât, fşrş nici o altş formulş de
politeşe. Tânşra fatş ştia oare cş domnişoara Kurimoto fusese amanta tatşlui
sşu, chiar dacş aceasta n-a durat decât rşstimpul vinei scurte aventuriş î Eu,
voi sş explice el, am numai amintiri amare în legşturş cu persoana lui
Kurimoto.
Glasul i se înfundş.
Î Mi-ar fi extrem de neplşcut sş ştiu cş ea e unealta destinului meu; nu
vreau sş cred cş gratie ei te-am cunoscut pe dumneata.
În timp ce ei vorbeau astfel, Chikako intrase şi adusese cina pentru trei.
Î Mş primişi şi pe mine la masşş zise ea, lşsându-se sş cadş pe rogojinş,
ca spre a se mai odihni puşin.
Apoi, întorcându-se cştre domnişoara Inamura, îi spuse, aplecându-şi
uşor bustul cştre ea: î Sunt dezolatş, credeşi-mş, cş sânteşi singurul oaspete.
Mi-e teamş cş vş plictisişi.
Pe urmş, înclinându-se în faşa lui Kikuji, adşugş numaidecât: î Dar sunt
încredinşatş, domnule Mitani, cş tatşl dumitale e fericit şi cş el se aflş acum
printre noi.
Tânşra fatş se mulşumi sş-şi lase ochii în jos, afirmând încş o datş cât de
puşin calificatş se simşea sş treacş pragul acestui chashitsu atât de venerat de
rşposatul tatş al domnului Mitani.
Chikako, fşrş sş ia în seamş aceste proteste, se porni sş povesteascş ce
rol important jucase pavilionul acesta înainte de moartea domnului Mitani,
depşnându-şi amintirile fşrş şir şi fşrş noimş.
Ea pşrea sş nu aibş nici cea mai micş îndoialş cu privire la contractarea
cşsştoriei între Kikuji şi domnişoarea Inamura.
 O declarş şi mai limpede, în faşa fetei, spunându-i lui Kikuji, din uşş, la
plecare: î Data viitoare o sş mergem noi în vizitş la domnişoara Inamura. Dar o
sş avem grijş sş ne anunşşm din vreme!
Domnişoara Inamura, aprobând din cap, pşruse gata sş spunş ceva, dar
se oprise deodatş, parcş fşrş sş vrea, cu o expresie finş de sfialş tulburatş.
Kikuji era departe de a se aştepta la o asemenea dare în vileag a
sentimentelor sale şi fu nşpşdit de un val de cşldurş în tot corpul: avea
impresia concretş cş simte cum cşldura din el se strecoarş în fatş; şi, totuşi,
sumbra şi murdara perdea în spatele cşreia el se zbuciuma atât, nu putea fi
datş cu nici un chip la o parte.
Chiar şi acum, singur în liniştea camerei de ceai, o vedea încş înaintea
lui, aceastş perdea de bezne şi mânjeli. şi nu numai din cauza lui Chikako, care
i-o prezentase pe domnişoara Inamura, o, nu! Cşci şi în el, în el însuşi,
sşlşşluiau aceleaşi urâşenii!
Lui Kikuji îi stşruia în minte o imagine: îl vedea pe tatşl sşu, cu dinşii sşi
îngşlbenişi, înfigându-şi gura în petele dezgustştoare ale lui Chikako; şi simşea
cş el nu se deosebeşte, în acea imagine, de tatşl sşu.
Tânşra fatş nu era deloc mâhnitş cş Chikako fusese pricina întâlnirii lor;
dar el, Kikuji, nu putea suporta sş ştie cş ea jucase rolul de intermediarş între
fatş şi dânsul. Era în asta ceva care-1 supşra pânş la a-1 paraliza; iar dacş
aceastş tulburare explica pânş la un punct nehotşrârea şi laşitşşile lui, nu era
numai atât. O, nu, mai erau şi alte lucruri care-1 apşsau amarnic.
Dacş o detesta pe Chikako, ştia de asemeni cât de puşin sincer era cu el
însuşi aşâşându-şi ura sub pretextul cş ea era aceea care îi impunea cşsştoria
cu domnişoara Inamura.
În definitiv, ea se afla în elementul ei jucând acest rol şi nu constituia
decât o anumitş înlesnire.
Dar, în acest punct al gândurilor sale, Kikuji se simşi ca pşlmuit la ideea
cş domnişoara Inamura ghicise poate ce era în sufletul lui şi rşmase încremenit
el însuşi constatând deodatş cât de mare era laşitatea sa, de care pânş atunci
nu-si dşduse seama.
La sfârşitul mesei, profitând de o clipş când Chikako se retrşsese ca sş
pregşteascş ceaiul, el încercase sş reia dialogul întrerupt de aparişia acesteia: î
Dacş trebuie sş vedem în Kurimoto o unealtş a destinului, atunci mş gândesc
cş avem, dumneata şi eu, o concepşie foarte diferitş despre destin.
Asta a fost tot ce putuse sş spunş şi înşelegea prea bine cş fraza lui
rşsuna ca o scuzş slabş, ca o justificare stângace şi inutilş.
Iar acum da, acum înşelegea nemulşumirea pe care o încerca, dupş
moartea tatşlui sşu, sş-şi ştie mama singurş în acest pavilion de ceai. Da, acum
îi era clar: tatşl sşu altşdatş, apoi mama sa, şi în prezent el însuşi, venind sş se
izoleze în acest pavilion, se regşseau aici, fiecare singur cu gândurile sale.
Afarş, ploaia cşdea cu stropi grei pe frunzişul înclinat spre pşmânt al
copacilor. şi iatş cş în şfichiuirea aceasta neîntreruptş auzi rşpşitul picşturilor
pe o umbrelş ce se apropia.
De dincolo de uşş vocea servitoarei îl anunşş: î A venit doamna Ota.
Î Doamna Otaş!
 Î Da, domnule. şi cred cş e bolnavş, aşa de rşu aratş.
Kikuji, pe care aceastş veste îl fşcu sş sarş în picioare, rşmase şintuit
locului, fşrş sş mai poatş spune nimic.
Î Unde dorişi s-o primişi, domnuleş î Chiar aici.
Î Foarte bine.
Ca sş vinş pânş în chashitsu, doamna Ota trebui sş strşbatş grşdina prin
ploaie. Nu mai avea umbrelş şi faşa ei era udş când intrş. Dar nu de ploaie, ci
de lacrimi îi era udş faşa. înşelegând aceasta, Kikuji se repezi s-o întâmpine
aproape strigând: îCe s-a întâmplatş
Cu ochii în ochii lui Kikuji, cu privirea agşşatş de el a deznşdejde, se
pşrea cş numai asta o şine sş nu leşine.
Kikuji, bşnuind aceastş primejdie, nu îndrşznea sş-şi întoarcş privirea de
la ea, într-atât era de sigur cş femeia s-ar prşbuşi dacş ar slşbi-o din ochi.
Scruta fşrş sş vrea cearcşnul adânc ce-i brşzda faşa, pielea boşitş din jurul
ochilor obosişi, înfriguraşi, încremenişi, şi totuşi încşrcaşi de o tandreşe
imploratoare prin torentul de lacrimi, plini de o inexprimabilş blândeşe.
Î îşi cer iertare, zise ea. Nu mai puteam sş aştept. Trebuia sş te vşd.
Glasul ei, întreaga ei fiinşş nu exprimau decât dragoste.
Fşrş extraordinara şi duioasa cşldurş ce emana din ea, Kikuji n-ar fi
suportat sş-i vadş faşa aceea atât de truditş.
Îşi simşea el însuşi inima zdrobitş de cumplita suferinşş al cşrei
spectacol i-1 oferea persoana ei. Dar deşi ştia prea bine cş numai el era cauza
acestei dureri, se adâncea totuşi, ca o consolare, în baia de tandreşe infinitş cu
care îl învşluia ea.
Î Intrş repede, intrş înainte de a te uda de tot, îi spuse el, luând-o în
braşe ca s-o ridice şi s-o tragş înşuntru, nu fşrş o uşoarş bruscheşe din pricina
grabei.
Î Lasş! Dş-mi drumul! murmurş ea, încercând sş meargş singurş. Sunt
uşoarş, nu-i aşaş î Da.
Î Am slşbit mult în ultimul timp. Nu mai sunt ca înainte.
Kikuji începea sş-şi reproşeze violenşa gestului de adineauri.
Î Fiica dumitale nu-i îngrijoratşş î Furrtiko.
Dupş felul cum îi rostise numele, Kikuji crezu, o clipş, cş Fumiko o
însoşise pânş aici.
Î A venit cu dumneataş întrebş el.
Î O, nu. Am venit pe ascuns, mşrturisi ea cu un suspin adânc. Fiica mea
nu rnş mai slşbeşte din ochi. Pânş şi noaptea se trezeşte la cel mai mic zgomot
pe care-1 fac. N-o mai recunosc deloc, atât de mult se chinuie din pricina mea.
şi îmi pune nişte întrebşri cumplite: îDe ce sunt unica ta fiicşş De ce n-ai
avut şi alşi copiiş Puteai sş ai cu domnul, Mitani, nuş." şi lucruri de-astea! i în
timp ce vorbea, doamna Ota îşi mai reveni puşin.
Kikuji ghicea, din vorbele ei, ce insuportabilş tristeşe o.; apşsa pe fatş
vşzându-şi mama suferind din cauza lui. > Când auzi cş ea mersese pânş acolo
încât ar fi dorit ca mama ': ei sş fi avut un copil cu tatşl sşu, un spin i se înfipse
deo-; datş în inimş. î
 Cu privirea mereu pironitş în ochii lui Kikuji, doamna: Ota reluş: îî< î S-
ar putea ca Fumiko sş fie acum pe urmele mele.
Am profitat de lipsa ei ca sş fug de acasş. Ea probabil se gândea cş n-am
sş ies din cauza ploii.
Î Din cauza ploiiş Ce vrei sş spuiş î Da. Ea mş crede prea slşbitş ca sş
înfrunt timpul urât.
Kikuji înclinş capul, în tşcere. Doamna Ota îl întrebş: î Fumiko a fost în
vizitş aici alaltşieriş î Da. Ca sş-mi cearş sş te iert, mi-a zis ea. Iar eu nu ştiam
ce sş rşspund la asemenea cerere.
Î Ah, înşeleg ce-i în sufletul ei! şi, cu toate astea, iatş-mş din nou aici! De
ce-am fşcut pasul acelaş. E îngrozitor, îngrozitor!
Î Dar, spune, ce alt sentiment aş putea sş am pentru dumneata, decât de
gratitudineş î O, mulşumesc. E mai mult decât aş fi dorit. Nu-mi pot ierta cş
am fost atât de nenorocitş dupş aceea.
Î De ceş Nimeni şi nimic nu te şine legatş. afarş doar dacş nu e vorba de
fantoma tatşlui meu.
Faşa doamnei Ota rşmase nemişcatş, ca şi cum nici n-ar fi auzit
cuvintele lui. Kikuji avea impresia cş vorbeşte în gol.
Î Sş uitşm totul, sş nu ne mai gândim, zise ea. N-ar fi trebuit sş mş las
atât de tulburatş de telefonul domnişoarei Kurimoto! Mi-e ruşine.
Î şi-a telefonat Kurimotoş î Da, azi-dimineaşş. Ca sş-mi spunş cş mariajul
dumitale cu domnişoara Inamura e ca şi fşcut. Oh, de ce a trebuit ca tocmai ea
sş-mi dea vestea astaş Ai fi putut sş-mi spui dumneata.
Un val de lacrimi îi umplu ochii şi Kikuji se aştepta s-o vadş suspinând
din nou, când ea zâmbi deodatş. Nu cu un zâmbet forşat, ca atunci când vrei sş
râzi printre lacrimi, o nu! Ci cu un adevşrat zâmbet de copil, dulce şi candid.
Î încş nu m-am hotşrât dacş sş intru în aceastş poveste, protestş Kikuji.
I-ai permis cumva lui Kurimoto sş flecşreascş ceva pe seama meaş V-aşi
întâlnit între timpş î Nu, n-am vşzut-o. Dar, dupş câte o cunosc, e foarte
probabil sş ştie ceva. Chiar azi-dimineaşş, la telefon, a putut sş bşnuiascş ceva.
Sunt atât de stângace, vai! Atât de nevolnicş! Am avut ca o sincopş şi probabil
cş am scos un strigşt. Or, la telefon ghiceşti foarte uşor care sunt simşşmintele
celuilalt, nu-i aşaş în orice caz, ea mi-a spus: îDragş doamnş, te rog nu le sta în
cale."
Umerii începurş sş-i tremure, ca şi cum ar fi fost zguduitş de friguri.
Gura îi era crispatş şi faşa-i descompusş reflecta o nelinişte fşrş margini; pşrea
gata sş cadş în nesimşire.
Kikuji se ridicş şi întinse mâna s-o prindş de umeri şi s-o susşinş, dar
doamna Ota îl apucş de braş: î Mi-e fricş, oh, mi-e fricş, suspinş ea, cu obrajii
cuprinşi de o mare paloare ce-i trşda vârsta.
Privirea îi rştşcea în toate pşrşile. Apoi deodatş, reveninduşi în fire,
cercetş încşperea şi întrebş: î şsta-i pavilionulş
Kikuji, fşrş sş înşeleagş ce voia sş spunş, rosti un îda" vag, fşrş
convingere.
Î Minunat dwshitsul fşcu ea.
 Spunea aşa pentru faptul cş fostul ei soş fusese de nenumşrate ori
oaspetele acestei camere de ceaiş Sau poate se gândea la tatşl lui Kikuji.
Î E prima datş când vii aiciş o întrebş Kikuji.
Î Da.
Î La ce te uişi cu aerul şsta ciudatş î La nimic. la nimic.
Î Asta-i o picturş de Sotatsu: portretul unui poet.
Doamna Ota încuviinşş cu un semn din cap şi îşi lşsş ochii în jos.
Î şi totuşi ai mai fost aici, în casş la noi.
Î Nu, niciodatş.
Î Adevşratş se mirş Kikuji.
Î A, ba da, iartş-mş. O datş. la funeraliile tatşlui dumitale.
Glasul îi era atât de slab, încât Kikuji se grşbi sş propunş: î N-ai vrea sş
bei un ceaiş Are sş te mai întremezeş şi am sş beau şi eu o ceaşcş.
Î Cu plşcere, zise ea. îmi dai voie sş-1 preparş
Pe când se ridica, se clştinş puşin, dar fşcu eforturi sş-si pşstreze
echilibrul.
Kikuji se duse şi deschise cutiile aşezate într-un colş, din care scoase
cestile. O clipş, se gâhdi cş aceste obiecte fuseserş folosite în ajun pentru ceaiul
domnişoarei Inamura.
Dar înlşturş repede acest gând şi se întoarse cu preşioasele piese în
mânş.
În faşa focului, vrând sş ridice capacul ibricului, doamna Ota nu-şi putu
stşpâni tremurul mâinii, şi se auzi un uşor clşnşşnit de fier. Când îşi aplecş
trupul înainte, cu ceainicul în mânş, câteva lacrimi îi cşzurş cu zgomot pe
marginea vasului.
Î Tatşl dumitale 1-a cumpşrat de la mine şi pe şsta, zise ea.
Î Daş Nu ştiam.
Kikuji nu resimşi nici un fel de jenş auzind-o spunând cş acest obiect
provenea din colecşia soşului ei, atâta na- ( turaleşe şi simplicitate pusese
dânsa în mşrturisirea sa.; Preparş ceaiul şi-1 pofti sş vinş sş-şi ia singur
ceaşca.
Î Nu pot s-o aduc, se scuzş ea.
Kikuji se aşezş alşturi de ea şi sorbi din ceai. într-un acces de slşbiciune,
doamna Ota cşzu pe genunchii lui. El o cuprinse cu mâinile de subşiori, şi îi
simşi rşsuflarea tot mai scurtş şi mai deasş.
S-ar fi zis cş şinea în braşe un copil, atât de uşoarş şi de lipsitş de puteri
era ea.
*3* î Doamnş! O, doamnş!
Kikuji scutura tare trupul ce pşrea fşrş viaşş. O şinea de gât, cu
amândouş mâinile, tare, aproape s-o sugrume. Degetele-i simşeau osul ascuşit
al claviculelor sub piele, cu adâncitura de sub beregatş mult mai pronunşatş
decât ultima datş.
Î Nu poti sş faci nici o deosebire între mine şi tatşl meuş î Oh, eşti crud.
suspinş ea cu o voce duioasş, cu ochii închişi.
O voce din altş lume, ce se strşduia parcş din greu sş revinş pe lumea
aceasta.
 Kikuji, de fapt, nu se adresa atât doamnei Ota, cât îşi exprima zbuciumul
propriei lui conştiinşe. Docil, fşrş sş se împotriveascş, se lşsase târât, împins şi
el în acea altş lume. Cşci nu putea sş gşseascş alt nume pentru acest univers
ciudat ce excludea orice distincşie între tatşl sşu şi el. Aceastş lume din care a
trebuit sş se smulgş la început, pentru a suporta apoi tortura neliniştii lui.
Se întreba dacş era prima sau ultima din lume, aceastş femeie care lui i
se pşrea cş nu mai este realş; o fiinşş din care se retrşsese individul concret,
pentru a-1 lşsa pe el numai în prezenşa Femeii.
Reprezenta ea oare elementul feminin originar, sau era ultima lui
incarnare pe pşmântş Deoarece în universul ei, în lumea extra-temporalş în
care se refugiase, era limpede cş nu mai fşcea nici o deosebire între fostul ei
soş, între tatşl lui Kikuji şi între fiul acestuia.
Î Mşrturiseşte cş nu te gândesti decât la tatşl meu; cş ne confunzi cu
totul pe el şi pe mine!
Î Cer iertare! E îngrozitor! Oh, sunt atât de vinovatş!
Un nou val de lacrimi îi şâşni în ochi, scurgându-i-se pe obraji.
Î De ce n-am murit, vai! Cum aş vrea sş mor în clipa asta, oh, ce fericitş
aş fi! Kikuji, m-ai strâns adineauri de gât ca sş mş ucizi. De ce n-ai fşcut-oş î
Bine, bine! Nu vorbi prostii! E absurd, dar ca sş fiu sincer am aproape poftş s-o
fac acum.
Î Adevşratş Oh, cât de mult aş vrea, dacş ai şti!
şi cu un gest uşor, îşi întinse spre el gâtul lung.
Î Slabş şi neputincioasş cum sunt, n-ar fi greu.
Î şi pe fiica dumitale ai pşrşsi-o aşaş î Dupş tot ce s-a întâmplat, eu n-am
sş mai pot duce o viaşş ca asta. Am sş mor de remuscşri; aşa cş, te întreb, o sş
ai grijş de Fumiko, daş î Ah! numai de-ar semşna cu dumneata!
Ochii doamnei Ota se deschiserş larg şi-1 fixarş adânc pe Kikuji, care se
simşi ruşinat de aceastş frazş ce-i scşpase fşrş sş ştie cum şi nici pentru ce.
Ce-o sş creadş ea acumş
Ea îi luş palma şi i-o puse pe piept, apşsând-o acolo tare.
Î Simtiş Bate foarte neregulat! N-am s-o mai duc mult.
Nu cumva fraza lui Kikuji îi aruncase inima în aceastş stare de agitaşieş î
Care e vârsta ta exactş, Kikujiş
El nu rşspunse!a întrebarea sa.
Î Sunt sigurş cş n-ai treizeci de ani, nu-i aşaş Oh, femeie pşcştoasş ce
sunt! Dezgustştor de vinovatş! Cum ai putea sş mş ierşi vreodatşş Nici eu nu
sunt în stare sş înşeleg.
Se ridicş pe jumştate, îndoindu-şi genunchii sub ea şi sprijinindu-se într-
o mânş.
Kikuji se aşezş şi el.
Î Nu, tşgşdui ea, n-am vrut sş-şi mânjesc cşsştoria, crede-mş, şi cu atât
mai puşin sş-i fac rşu lui Yukiko. Totuşi, iatş cum s-au întors lucrurile.
Î Nu ştiu deloc dacş am sş mş hotşrşsc sş mş însor cu ea, îi spuse pentru
a doua oarş Kikuji. Dar fiindcş te frşrnântş aceastş idee, am sş-şi mşrturisesc
cş dumneata, aş putea spune, m-ai purificat de trecut.
'âA.
 Î Da; aceastş Kurimoto, care şine cu tot dinadinsul sş contracteze
cşsştoria, a avut şi ea în trecut o scurtş aventurş cu tatşl meu şi ea este aceea
care strecoarş în mine otrava acestui trecut. Dumneata, dimpotrivş, pe
dumneata tata te-a iubit pânş în ultima sa zi. şi mş gândesc cş a fost o mare
fericire pentru el.
Î Trebuie sş te însori cu Yukiko cât mai repede cu putinşş.
Î Asta mş priveşte numai pe mine.
Privind în gol, îl fixş cu un aer absent. Obrajii i se îngşlbenirş.
Cu un gest maşinal îşi duse mâna la frunte: î Credeam cş am sş leşin. Mi
se învârte capul.
şi fiindcş voia cu orice preş sş se întoarcş acasş, Kikuji chemş un taxi şi o
însoşi pe drum.
În maşinş se ghemui într-un colş, cu ochii închişi, rşmânând nemişcatş
în chip îngrijorştor. S-ar fi zis cş orice putere o pşrşsea, cş viaşa însşşi se
scurgea din ea. Mâinile îi erau reci ca gheaşa când Kikuji o conduse pânş în
prag, fşrş sş intre înşuntru.
În aceeaşi noapte, pe la orele douş, fu chemat la telefon de Fumiko.
Î Domnul Mitaniş Acum o clipş. mama. (urmş o scurtş tşcere, apoi
articula distinct). mama a murit.
Î Cumş Ceş Ce spuiş I s-a întâmplat ceva mamei dumitaleş î A murit. O
crizş cardiacş, în ultimul timp folosea multe somnifere.
Lui Kikuji îi pieri glasul.
Î Aş îndrşzni sş vş rog ceva, domnule Mitani.
Î Ceş î Dacş aveşi vreun doctor pe care-1 cunoaşteşi bine, aşi vrea sş
venişi cu elş î Un doctor, ziciş A, da, un doctor. înşeleg, da. Vin imediat.
Surprins sş afle cş nu era nici un doctor acolo, Kikuji înşelese totul într-o
clipş: doamna Ota se sinucisese, şi Fumiko îl chema în ajutor spre a încerca sş
disimuleze faptul.
Î O sş mş ocup eu, fii fşrş grijş.
Î Contez pe dumneavoastrş.
Fumiko probabil cş stştuse şi se gândise mult, cumpşnind bine înainte
de a-1 suna. Dovadş, tonul acela scurt şi ferm, fşrş nimic în plus decât strictul
necesar. Kikuji rşmase unde se afla, aşezat în faşa telefonului, şi închise ochii.
Revedea în minte asfinşitul de soare pe care-1 vşzuse din tren dupş
întâlnirea cu doamna Ota în hanul din Kita-Kamakura. Soarele vesperal ce
cobora peste boschetele templului Hommonjoni, la Ikegami.
Un soare roşiatic ce pşrea sş mângâie copacii aceia venerabili înainte de a
se scufunda la orizont, învşpşind vşzduhul cu licşririle lui sclipitoare.
Iar pe cerul strşlucitor se profila, într-o linie sumbrş, creasta dantelatş a
bştrânilor copaci, printre ramurile cşrora se mai strecurau încş razele unei
lumini scânteietoare, ce-1 silise sş-şi închidş ochii obosişi.
Ca acum, în dosul pleoapelor sale se îngrşmşdise tot aurul cerului de
searş; iar în acest aur i se pşru cş vede, ca şi acum, zburând miile de pşsşrele
albe de pe un anumit furoshiki roz.
CARTEA A TREIA
Vasul de shino
 Kikuji îşi amânase vizita de condoleanşe pentru a şaptea zi de la
funeraliile doamnei Ota, când se oficia prima comemorare funebrş. şi în ziua
urmştoare se gândea sş plece de la birou înainte de ora obişnuitş, ca sş nu
ajungş cu întârziere, dar, nehotşrât şi emoşionat, tşrşgşna atât de mult
lucrurile, cş nu ieşi de la serviciu decât la ora când se termina de regulş
programul.
Fumiko îl întâmpinş în antreu, înclinându-se şi îngenunchind cu palmele
lipite de pşmânt. S-ar fi zis cş se sprijinea în mâini, ca sş-şi stşpâneascş
tremurai umerilor, în aceastş pozişie, îşi ridicş ochii cştre oaspetele ei: î Vş
mulşumesc pentru florile pe care mi le-aşi trimis ieri.
Î O, te rog!
Î întrucât aşi trimis flori, nu credeam c-o sş mai venişi.
Î De ceş Nu te-ai gândit cş aş fi putut sş trimit florile înainteş î Nu, nu
mi-a trecut prin minte aşa ceva.
Î Am fost ieri la o florşrie din acest cartier, destul de aproape de
dumneata.
Cu un gest din cap, Fumiko încuviinşş.
Î Ghicisem de la început de la cine veneau, cu toate cş nu erau însoşite
de nici un bileşel.
O clipş, Kikuji se revşzu în prşvşlie, în mijlocul florilor respirând
parfumul lor discret, ca un balsam pentru tristeşile lui, aducând oarecare
uşurare poverii pe care i-o producea gândul la greşeala fşptuitş, o îndulcire a
meditaşiilor amare ce se îndreptau toate cştre doamna Ota.
Fumiko, de asemeni, prin primirea ce i-o fşcuse, îi rşcorea parcş sufletul
în aceste momente.
Ea purta o rochie albş de bumbac. Obrajii palizi nu-i erau fardaşi, îşi
dşduse doar cu puşin ruj pe buzele ofilite de mâhnire şi care pşreau uscate.
Î Am socotit cş era mai bine sş nu vin ieri aici, adşugş
Kikuji.
Cu o mişcare, Fumiko îşi trase genunchii într-o parte, ca pentru a-i face
loc vizitatorului sş intre. Kikuji pşşi înşuntru, înşelegând cş ea rostise cele
câteva fraze în prag numai ca sş-şi stşpâneascş lacrimile şi cş, de va mai sta
mult aşa, are sş izbucneascş în suspine.
Î Nu vş puteşi închipui cât de mult m-am bucurat primind florile! Dar
nimic nu vş putea împiedica sş venişi ieri, zise ea, ridicându-se spre a-1 urma
pe Kikuji în casş.
Î Nu voiam sş fiu un nepoftit în mijlocul familiei, mşrturisi Kikuji,
strşduindu-se sş vorbeascş pe un ton cât mai degajat.
Î Oh, sunt lucruri de care eu nu mai şin seama, declarş
Fumiko fşrş şovşialş.
Altarul decedatei se afla în salon, cu o fotografie a doamnei Ota în faşa
urnei. Kikuji vşzu, nu fşrş surprindere, cş nu mai erau alte flori acolo, în afarş
de ale lui. Fumiko le luase pe celelalte, pentru a nu le lşsa decât pe cele trimise
de elş Sau poate celebrarea celei de-a şaptea zile de doliu avusese un caracter
strict intimş
Kikuji îşi zise cş mai degrabş aşa a fost.
 Î E un mizuzashi, nu-i aşaş întrebş el.
Î Da, rşspunse Fumiko, înşelegând cş se referea la vasul în care aranjase
florile; mi s-a pşrut cş era mai potrivit pentru armonie.
Î S-ar zice, un foarte bun shino1, afirmş Kikuji.
Vasul, de formş rotunjitş şi zvelt, relativ mic pentru un mizuzashi, cu
granulaşia lui matş şi coloritul bştând uşor în galben, se potrivea foarte bine cu
florile: trandafiri albi şi câteva garoafe de nuanşş roz.
1 Ceramicş tipic japonezş datând din veacul al XVI-lea şi corespunzând
exigenşelor sobre ale artei ceaiului.
Î Mamei îi plşcea sş-l foloseascş pentru flori şi de aceea nici nu 1-a
vândut.
Kikuji se prosternş în faşa altarului decedatei şi depuse tşmâie. Apoi,
împreunându-şi mâinile, se rugş, cu ochii închişi, cerând moartei sş-1 ierte.
Dar aceastş rugşciune, pe care el ar fi vrut-o adâncş şi fierbinte, fu parcş
temperatş, înmuiatş de o gratitudine plinş de emoşie la amintirea dragostei
defunctei, a cşrei duioşie îi uşura şi îndulcea pşrerile de rşu.
Fusese oare ea împinsş la moarte de sşvârsirea pşcatului, nemaigşsind
nici o altş cale de mântuireş Sau alesese moartea din pricina iubirii sale, pe
care nu şi-o mai putea înşbuşiş
Pşcatul sau iubireaş Aceasta era întrebarea ce-1 tortura pe Kikuji de o
sşptşmânş, zi şi noapte, fşrş sş gşseascş rşspuns.
Iar acum, cş se afla aci, îngenuncheat, cu ochii închişi, lângş altarul
moartei, nu i se pşrea deloc surprinzştor cş se simte, cum şi era, învşluit de
plşcuta şi suava ei cşldurş înmiresmatş, fşrş ca totuşi ceva sş evoce în el vreo
imagine a trupului ei. Aceastş prezenşş în acelaşi timp sensibilş şi totuşi fşrş
corp, mai mult muzicalş decât plasticş, el o primea într-un mod foarte natural
şi o socotea cu totul conformş cu firea adâncş a femeii care fusese doamna Ota.
De când o ştia moartş, Kikuji nu mai putea sş doarmş şi recurgea la
alcool şi la somnifere. Dar şi cu acestea, somnul îi era pe cât de uşor pe atât de
scurt, mereu întrerupt de bruşte treziri, deşi încşrcat de vise frumoase, iar nu
de coşmaruri: vise ce-1 pştrundeau de voluptate şi-şi prelungeau dulceaşa mult
timp dupş ce se trezea. Se întreba, nu fşrş uimire, cum putea o moartş sş
perpetueze astfel, prin vis, cşldura îmbştştoare a îmbrşşişşrilor sale. Cşci el le
simşea neîncetat deliciul, dar îi venea cu atât mai greu sş creadş cş se întâmplş
aşa ceva.
Prima datş, în noaptea pe care o petrecuserş împreunş la hanul acela din
Kita-Kamakura, ca şi ultima datş, când venise la el în pavilionul de ceai, ea
exclamase: îOh, ce vinovatş sunt!" î dar spunând aceasta, ea fremşta mai mult
la chemarea sau la amintirea desfştşrilor trupului decât tremura de teamş sau
de deznşdejde. Nu se întâmpla oare acum acelaşi lucru cu Kikuji, în faşa
altarului din casşş Fiindcş, în timp ce se mustra cş pricinuise moartea doamnei
Ota, i se pşrea totuşi cş aude, vie şi apropiatş, vocea iubitei care plângea de
asemeni şi ea, întocmai ca altşdatş, cş fşptuise greşeala, crima, pşcatul lor.
Kikuji redeschise ochii. La spatele lui se afla Fumiko, ale cşrei suspine le
auzea acum bine. Ea îşi înşbuşise plânsul pânş atunci, apoi trebui sş-si dea
drumul, sşrmana, ca sş se uşureze.
 Încş în genunchi şi fşrş a îndrşzni sş se întoarcş, Kikuji încercş sş spunş
ceva.
Î De când dateazş portretul acestaş fu întrebarea lui.
Î Cinci sau şase ani, cam atât. Era o fotografie micş, pe care am mşrit-o.
Î N-a fost luatş în timpul unei şedinşe de ceaiş î Ce repede v-aşi dat
seama!
Fotografia mşritş nu înfşşişa, de fapt, decât faşa; bustul era tşiat la
înşlşimea unde se încheia chimonoul, fşrş sş lase sş se vadş aproape nimic din
umeri.
Î Cum aşi ghicit cş lua parte la o şedinşş de ceaiş î O simplş impresie,
explicş Kikuji. Privirea e coborâtş şi ochii atenşi, ca şi cum ar supraveghea
acşiunea mâinilor.
Umerii nu se vşd, e adevşrat, dar se percepe totuşi o anumitş încordare
în toatş şinuta corpului.
Î Din pşcate, se vede mai mult din profil şi cu toate cş mama şinea la
aceastş fotografie a ei, eu am ezitat s-o spun.
Î E un portret excelent, care o aratş în toatş seninştatea ei.
Î Da, însş e totuşi pşcat cş are chipul întors astfel. Era mai bine dacş ar fi
fost luatş din faşş, privind spre oaspeşii care îi oferş tşmâie. Nu credeşiş î Mde!
Ah, da, poate ai dreptate.
Î Vedeşiş îşi apleacş uşor capul şi se uitş în altş parte.
Î Exact, aşa-i. Nu bşgasem de seamş.
Kikuji se gândea la ceaiul pe care ea îl preparase la el, cu o zi înainte de a
muri. O revedea aievea, cu mişcarea mâinii ce şinea ulcica de bambus, în timp
ce lacrimile îi curgeau pe ceainicul clocotind. El se apropiase de dânsa sş-şi ia
ceaşca de ceai iar lacrimile se uscaserş când terminş de bşut. Abia apucş sş
punş ceaşca dinaintea lui, cş ea se prşbuşise pe genunchii sşi.
Î Pe vremea când a fost fşcutş aceastş fotografie nu slşbise aşa, începu
Fumiko şovşitoare, apoi mşrturisi: î Nu ştiu. dar nu-mi place sş expun o
fotografie de-a ei. care îmi seamşnş mult! Asta mş face sş roşesc.
Kikuji întoarse capul spre a întâlni privirea ei, dar ochii care nu se
dezlipiserş pânş atunci de spatele lui, se lşsarş deodatş în jos. Era momentul,
gândi el, sş se ridice din faşa altarului moartei şi sş vinş sş ia loc lângş Fumiko.
Dar cum sş facşş Cu ce cuvinte sş-i cearş iertareş
Zşrind vasul de shino, sau mai bine zis rnizuzashi ce servea la
aranjamentul floral, îşi puse uşor mâinile pe rogojina din faşa acestei ceramici,
ca s-o contemple şi s-o aprecieze pe îndelete, aşa cum cere ritualul atunci când
e vorba de piese folosite în arta ceaiului.
O delicatş nuanşş de roşu se rşspândea foarte fin peste suprafaşa albş şi
matş, atrşgştoare şi plşcutş prin ea însşşi, dar fşrş sş strice şi sş tulbure recele
natural şi pur al faianşei. Spre aceastş suprafaşş emoşionantş întinse el o
mânş care voia sş pipşie.
Î îmi place un bun shino zise el. E dulce. ca un vis!
Era sş spunş: dulce cum poate sş fie dulce un vis despre o femeie. Dar
izbuti sş se opreascş la timp, rostind doar ultimele cuvinte.
Î Dacş vasul vş place, îngşduişi-mi sş vi-1 ofer în memoria mamei.
 Î O, nu! se opuse el tresşrind.
Î Ba da, primişi-1 vş rog. Pe mama are s-o bucure dacş-1 luaşi. Iar ca
shino cred cş nu e o piesş urâtş.
Î în mod evident, e de foarte mare valoare!
Î Este tocmai ceea ce mi s-a mai spus; de aceea am şinut sş aranjez în el
florile pe care mi le-aşi trimis.
Cu ochii umezişi, zguduit de o emoşie bruscş şi puternicş, Kikuji,
mulşumindu-i, declarş cş primeşte cadoul.
Î Mama are sş fie fericitş.
Î Numai cş, la mine, înşelegi, riscş sş nu fie decât un simplu vas de flori,
deoarece eu nu sunt în stare sş-l folo-63 sesc pentru adevşrata lui menire de
mizuzashi, singura întrebuinşare de care ar fi demn şi care ar putea sş-1 punş
în valoare.
Î N-are importanşş! şi mama punea flori în el, astfel cş va fi foarte bine
aşa.
Î Da, dar când vorbesc de flori, nu înşeleg prin asta simpla lor aranjare
pentru arta ceaiului. Nu e pşcat ca piese ca aceasta sş fie îndepşrtate de la
destinaşia lor originarş şi realşş î Oh, cred cş şi eu am sş încetez sş mai practic
arta ceaiului.
Dupş pşrerea lui Kikuji, ar fi fost o necuviinşş sş rşmânş mai mult lângş
tokonoma, în faşa cşreia se rşsucise ca sş vorbeascş cu fata. De aceea se ridicş
si, împingânduşi perna spre uşa ce dşdea în verandş, se aşezş în locul acela.
Fumiko, aşezatş în spatele lui de când el se prosternase la picioarele
altarului defunctei, n-avea pernş sub genunchi.
Iar acum pşrea singurş, pşrşsitş acolo în mijlocul încşperii. Mâinile i se
odihneau pe genunchi, cu degetele puşin îndoite; şi deodatş, cu un tremur
scurt, pumnii i se încleştarş.
Î Domnule Mitani, fişi bun, iertaşi-o pe mama! rosti ea lşsându-şi capul
în jos şi înclinând bustul atât de brusc, încât Kikuji crezu o clipş cş era cât pe
ce sş cadş la pşmânt.
Î Nu vorbi aşa, te rog! se împotrivi el. Dacş e cineva care trebuie sş-şi
cearş iertare, acela sunt eu, care nu mş consider totuşi îndreptşşit s-o fac!
Fapta e fşrş scuzş!
Ruşinea ar trebui sş-mi interzicş sş mş mai prezint în faşa dumitale!
Î Toatş ruşinea se rşsfrânge asupra noastrş, rşspunse Fumiko, roşind. As
vrea sş dispar, dacş ar fi cu putinşş!
O datş cu roşcata ce-i nşpşdi obrajii nefardaşi şi gâtul lung şi subşire,
Kikuji, tulburat, vşzu deodatş în ce mşsurş durerea o epuizase, o anemiase:
puşinul sânge ce-i mai ajungea în faşş, abia dacş reuşea sş coloreze foarte slab
în roz, pe alocuri, paloarea accentuatş a chipului ei.
Î Probabil cş m-ai urât din toatş puterea, zise el.
Î Sş vş urşscş De ceş Oare mama v-a urâtş î Nu. Dar eu sunt vinovat de
moartea ei.
Î Ea însşşi a voit sş moarş, în orice caz, asta e pşrerea mea. De opt zile
nu fac decât sş reflectez la asta, aici, singurş.
 Î Ai rşmas singurş aiciş î Oh, am trşit multş vreme singure, mama şi eu,
şi m-am obişnuit cu aceastş existenşş solitarş.
Î şi din vina mea, iatş-te şi mai însinguratş acum!
Î Vş asigur cş ea însşşi a voit sş moarş. Dacş pretindeşi cş sânteşi vinovat
de asta, cu atât mai mult aş fi eu! şi dacş trebuie sş aruncşm vina pe cineva,
aceea aş fi eu! Dar n-am face decât sş întinşm şi sş-i veştejim moartea, şinând
sş ne socotim vinovaşi şi sş ne mustram întruna. Eu cred cş sentimentele de
aceastş naturş, atunci când sunt cultivate de cei vii, nu fac decât sş mşreascş
povara morşilor.
Î Poate cş ai dreptate. Dar dacş n-aş fi cunoscut-o pe mama dumitale.
Kikuji se întrerupse, nemaiputând continua.
Î Morşii dorm în pace, gândesc eu, dacş sunt iertaşi; iar mama a murit ca
sş i se ierte. O veşi face, nu-i aşaş îi veşi da iertareaş
Cu aceste ultime cuvinte, Fumiko se ridicş şi ieşi din salon.
Kikuji, rşmas singur, avea impresia cş i se ridica o perdea de pe
gândurile ce-1 frşmântau.
Î Sş uşurezi povara morşilor. da, i se pşrea cş acum înşelege ce înseamnş
asta. A te chinui, din pricina lor, e ca şi cum i-ai jigni. Un rşu pe care li-1 faci
fşrş sş vrei!
Morşii nu le fac moralş celor vii; ei nu le mai cer acestora sş le aplice
categoriile lor morale.
şi Kikuji mai contemplş o datş portretul doamnei Ota, aşezat acolo, lângş
florile aranjate pe tokonoma.
Fumiko se întoarse în salon, aducând tava cu ceai: douş ceşti de
porşelan, una roşie şi cealaltş neagrş.
Puse în faşa lui ceaşca neagrş, cu ceai verde, bancha1.
Kikuji ridicş ceaşca pentru a se uita la marca imprimatş pe fundul ei.
Î De cine esteş întrebş el fşrş vreo altş introducere.
Î De Ryonyu, dacş nu mş înşel.
Î şi cea roşie tot de elş î Aşa cred.
Î Sunt deci pereche, presupuse Kikuji îndreptându-şi privirea spre ceaşca
roşie din faşa lui Fumiko.
Erau douş ceşti minunate ca formş şi ca mşrime, foarte indicate pentru a
degusta din ele bancha, dar care lui Kikuji îi rşscolirş gânduri mai puşin
plşcute.
Când tatşl sşu venea la doamna Ota, dupş moartea soşului ei, nu se
foloseau oare amândoi de ele, cea neagrş pentru tatşl lui Kikuji, iar cea roşie
pentru doamna Otaş
Un serviciu pentru doi îndrşgostişi. Poate cş le luaserş cu ei şi în
cşlştorie, întrucât Ryonyu nu era de o valoare care sş interzicş asemenea
întrebuinşare. şi dacş lucrurile se întâmplaserş aşa, Fumiko trebuie sş o ştie
neapşrat: el avea deci motive sş se mire cş fata alesese tocmai aceste ceşti
pentru ei doi. Asta putea sş fie o aluzie de prost gust.
Dar cum putea crede cş ea fşcuse aşa ceva cu ironie sau din viclenieş Nu,
totul trebuia pus pe seama sentimentalismului ei candid de fatş tânşrş. A unei
emoşii cşreia nici el însuşi nu-i rşmânea strşin, e adevşrat.
 Obosişi cum erau amândoi din pricina mâhnirii, le era desigur greu sş se
apere împotriva unor astfel de accese de sentimentalism; dar tocmai de aceea,
aceastş pereche de ceşti cşpştş o greutate de simbol, unindu-i profund în doliul
ce le era comun.
Fumiko cunoştea foarte bine legşturile pe care le avusese tatşl lui Kikuji
cu mama ei, şi apoi Kikuji însuşi tot cu ea, pe deasupra, ştia cum murise
mama sa. Iar ei îşi luaserş amândoi sarcina, ca nişte complici, sş disimuleze
sinuciderea, lucru ce-i lega şi mai mult, în tainş.
1 Ceai de calitate inferioarş, obişnuit.
În timp ce Fumiko se dusese dincolo sş pregşteascş ceaiul, probabil cş
plânsese; avea cum ochii înroşişi.
Î Cred cş am fşcvit bine c-am venit sş te vşd astşzi, zise Kikuji. Ceea ce
spuneai adineauri demonstreazş poate cş între cei morşi şi cei ce le
supravieşuiesc nu poate sş fie vorba de a da sau de a primi iertarea, nici
altceva de genul acesta, în ceea ce mş priveşte, totuşi, vreau sş mş consider şi
sş cred cş sunt iertat de mama dumitale.
Fumiko aprobş, înclinând capul: î Fiindcş altfel n-aşi putea s-o mai
iertaşi niciodatş pe mama, care de bunş seamş nu şi-a iertat sieşi.
Î E poate necuviincios, scandalos chiar, sş mş aflu aici, în faşa dumitale,
şi sş-şi vorbesc, observş Kikuji.
Î De ceş întrebş ea ridicând ochii spre el. O condamnaşi pe mama pentru
felul cum a muritş şi eu, când a murit, fusesem cuprinsş de mânie în
deznşdejdea mea şi mş gândeam la început cş moartea nu rezolvş nimic. Tot ce
a fşcut mama nu poate fi înşeles sau interpretat decât greşit, iar moartea vine
sş pecetluiascş oarecum aceastş neînşelegere, sş o facş definitivş. A muri
înseamnş a refuza orice înşelegere, şi pentru totdeauna, din partea celorlalşi.
Nimeni nu mai poate sş înşeleagş faptele unui mort, nimeni nu mai e în mşsurş
sş le scuze.
Kikuji rşmase tşcut, dându-şi seama cş Fumiko se aruncase şi ea în
asaltul acestui misterios zid al morşii.
Se simşea surprins s-o audş spunând cş moartea ar fi un refuz de a fi
înşeles de alşii.
Chiar şi acum, el îşi spunea cş era o mare deosebire între femeia care ştia
cş fusese rnama lui Fumiko, şi aceea pe care Fumiko se strşduia sş o înşeleagş.
Pentru el, a da sau a primi iertarea era unul şi acelaşi lucru în visul sşu,
în reveria de îndrşgostit unde regşsea prezenşa cşlduroasş a acelui trup de
femeie şi în care nu înceta sş vibreze la talazurile voluptuoase şi tandre a cşror
sursş era. O beşie mângâietoare, al cşrei farmec îl gusta pânş şi în armonia
desşvârşitş a acestei perechi de ceşti, cea neagrş şi cea roşie!
Nu, Fumiko nu ştia nimic despre feminitatea mamei sale. Nu avusese
cum s-o cunoascş.
şi cât de ciudat este cş un trup nşscut din trupul acela a putut rşmâne în
asemenea mşsurş strşin, neştiutor, cu toate cş în copilş s-a transmis, atât de
fin, atât de subtil, forma însşşi a trupului matern!
Încş din pragul uşii, la intrare, nu se simşise el oare pştruns de un
sentiment blând, gingaş şi tandru, ce-i venea de la Fumikoş Nu ştia el oare cş
aceastş emoşie şi-o datora înainte de toate asemşnşrii dintre cele douş chipuri,
expresiei pe care o recunoscu pe faşa lui Fumiko şi care-i amintise dintr-o datş
de trşsşturile mamei eiş
Doamna Ota pşcştuise regşsind în Kikuji imaginea tatş-' lui lui. Dar, la
rândul sşu, Kikuji regşsi în fiicş imaginea mamei ei! Sş se afle deci închişi cu
toşii în acest cerc infernalş Cşrui blestem le erau cu toşii victimeş Kikuji se
simşea acum împins foarte firesc spre ea, şi nimic în el nu; se ridica împotriva
acestei atracşii.
Privirea nu i se mai dezlipea de la gura micş, pe care tristeşea doliului o
uscase, o crşpase, cu acel fermecştor aer supşrat al buzei umflate, atârnatş î
acea plşpândş rşsfrângere atât de înduioşştoare! şi îşi spunea cş, hotşrât lucru,
îi va fi cu neputinşş sş se certe vreodatş de-adevşratelea cu ea. Ce-ar putea sş
facş el ca s-o aşâşe împotriva luiş î Poate fiindcş era atât de sensibilş, atât de
gingaşş, mama dumitale n-a putut sş mai suporte viaşa, îi mşrturisi el. De-ai
şti cu câtş cruzime am rşvşşit-o eu, chinuind-o cu propriile mele spaime
morale, aruncând asupra ei propriile mele nelinişti! Timid, şovşitor, nu sunt
decât un laş care.
Î Nu, mama singurş a fost vinovatş, şi dumneavoastrş nu trebuie sş vş
acuzaşi, rosti cu tşrie Fumiko. Slşbiciunea ei, stşrile ei depresive. cşci nu pot
crede cş întâi cu tatşl dumneavoastrş. apoi cu dumneavoastrş. nu, aşa ceva nu
era în firea ei, în caracterul ei adânc.
Fumiko, spunând acestea pe un ton şovşielnic, roşi din nou la propriile
cuvinte. Flacşra ce-i învşpşie obrajii pşrea şi mai vie acum, dupş roseaşa palidş
de adineauri. > îşi lşsş capul în jos şi-şi întoarse ochii, ca spre a ocoli privirea
lui Kikuji. Dar continuş, strşduindu-se sş se stşpâneascş: î De aceea, poate,
chiar de a doua zi dupş moartea ei am început sş mş gândesc la mama, vşzând-
o mai purş şi mai frumoasş. Sau mai degrabş nu, nu eu idealizam astfel
imaginea ei: era ca şi cum aceastş imagine a mamei devenea de la sine mai
frumoasş şi mai purş în mine.
Î Aşa se întâmplş totdeauna când moare cineva care şi-e drag, observş
Kikuji.
Î Dar eu cred cş ea a murit mânatş de ce era mai bun în ea, şi
nemaiputând sş suporte rşul pe care-1 fşcuse.
Î îRşul" acela nu mi se pare atât de condamnabil. Nu, nu cred!
Î Zbuciumul acela al ei, suferinşa. Erau o sfâşiere pentru ea.
Fumiko se opri, cu lacrimi în ochi. Kikuji era ispitit sş creadş cş fata
încerca sş-i spunş cât de mult îl iubise mama ei.
Î Morşii aparşin în întregime sentimentelor adânci din inima noastrş,
rşspunse el. şi acolo putem sş-i iubim nespus, nu-i aşaş î Dar au murit prea
devreme! continuş el suspinând, lşsând sş se înşeleagş prin aceste cuvinte cş
vorbea de pşrinşii lor, ai amândurora.
Î Iar noi suntem, şi unul şi altul, copiii lor unici, adşugş
Kikuji, constatând deodatş, în timp ce spunea aceasta, cum totul ar fi şi
mai rşu încş, şi mai îngrozitor, şi mai tenebros, dacş doamna Ota n-ar fi avut
aceastş fiicş, îi spuse, aproape fşrş sş vrea: î Mama dumitale mi-a povestit cu
cât devotament 1-ai îngrijit pe tatşl meu când erai micş.
 Dar fiindcş rostise aceastş frazş, nu-i mai rşmânea acum decât sş spere
cş se exprimase cu destulş naturaleşe. Poate cş aşa va reuşi s-o determine sş
vorbeascş despre tatşl sşu, sş-şi aminteascş de vremea când acesta frecventa
casa şi venea aici s-o întâlneascş pe doamna Ota, prietena lui.
Fumiko rşspunse însş scurt, fşrş întârziere, declarând cu precipitare: î Vş
rog sş mş iertaşi, dar o fşceam din cauza mamei, de care îmi era atât de milş.
încş de pe atunci ea pşrea sş sufere foarte mult, încât mş temeam sş n-o pierd.
Încercase sş-şi înşbuşe suspinele şi se aruncase cu pieptul înainte,
sprijinindu-se cu amândouş palmele pe rogojinş.
Kikuji îi vşzu umerii încovoindu-se în clipa când o podidirş lacrimile.
Abia arunci observş el cş fata era cu picioarele goale, fiind luatş prin
surprindere de vizita lui neaşteptatş. Iar încercşrile pe care le fşcea sş-şi
ascundş picioarele sub ea, îi dşdeau o înfşşişare şi mai abştutş. Pşrul îi cşdea
pânş pe rogojinş, în faşa ei, atingând aproape ceaşca roşie, de care nu se mai
atinsese.
Apoi se sculş în picioare şi ieşi din salon, cu faşa îngropatş în palme.
Kikuji aşteptş câtva timp, pe urmş, vşzând cş nu mai vine, se ridicş şi
trecu în antreu, unde, cu glasul puşin mai tare, întrebş: î îmi dai voie sş mş
retrag acumş
Fumiko reapşru aproape imediat în faşa lui, întinzându-i un pachet
înfşşurat într-un/wros/n'fa'.
Î Dacş vreşi sş-1 luaşi î şi vş rog sş mş iertaşi cş vş încarc astfel.
Î Dar ce-i aiciş î Vasul de sliino.
Cum putuse sş-1 pregşteascş atât de repedeş se mirş
Kikuji. Cşci a trebuit sş scoatş florile, sş verse apa din el, sş-1 cureşe, sş-
1 şteargş, sş-1 punş în cutia lui, sş facş apoi pachetul, sş înfşşoare totul
înfuroshiki. un adevşrat tur de forşş.
Î şii neapşrat sş-1 iau chiar aziş Florile erau încş în el.
Î Vş rog, fiindcş vş place!
Întrebându-se dacş datoritş durerii doliului pregştise atât de repede acest
cadou Ia despşrşire, Kikuji îl luş ceremonios din mâinile ei, spunând: î îl
primesc cu o profundş recunoştinşş!
Î Ar fi fost datoria mea sş vş aduc acasş acest vas, zise ea, dar din pşcate
nu e cu putinşş.
Î De ceş
Fumiko lşsş întrebarea fşrş rşspiins.
În prag, dupş ce Kikuji îşi luş rşmas-bun şi se îndreptş spre poartş ca sş
plece, ea îi strigş, vorbind repede: î Vş mulşumesc pentru vizitş. şi. vş rog, nu
vş mai gândişi la mama. însuraşi-vş cât mai curând!
Î Cumş Ce-ai spusş
Kikuji întoarse capul, dar în zadar. Ea stştea pe loc, nemişcatş, cu faşa
plecatş spre pşmânt.
Întors acasş, Kikuji aranja un buchet din aceleaşi flori în vasul de shino:
trandafiri albi şi garoafe roz.
Pentru prima datş de la moartea doamnei Ota, el avea sentimentul cş o
iubeşte cu adevşrat. Era convins, pe deasupra, cş aceastş iubire îşi gşsea
oarecum confirmarea în adâncul fiinşei lui prin existenşa lui Fumiko, prin
prezenşa acestei fiice a defunctei.
Duminicş îi telefona.
Î Tot singurş, acasşş î Da; însş încep sş mş simt cu adevşrat însinguratş.
Î N-ar trebui sş rşmâi aşa.
Î O ştiu prea bine.
Î Chiar la telefon ai impresia cş auzi tşcerea din casa aceea pustie.
O auzi râzând uşor.
Î Ar trebui sş faci ceva. De ce nu invişi prietenele sş vinş pe la dumneataş
î Ar trebui s-o fac, dar mi-e teamş sş nu se descopere ceva în legşturş cu
mama.
Nestiind ce sş rşspundş, Kikuji întrebş: î Dacş nu mai e nimeni decât
dumneata în casş, n-ai putea ieşi de-acoloş î Bineînşeles cş da. N-aş avea decât
sş încxii uşile cu cheia.
Î Arunci de ce n-ai trece pe la mine, într-una din zilele asteaş î
Mulşumesc. Am sş mş gândesc.
Î şi cu sşnştatea cum staiş î Merge, mulşumesc. Atât doar cş am slşbit
puşin.
Î Mşcar dormi bineş î Aproape deloc.
Î Ah, asta nu-mi place!
Î Am de gând sş lichidez cu casa şi sş închiriez o camerş la o prietenş.
Î Sş lichideziş î Da.
Î Vrei sş vinzi casaş î Nu gşsişi cş ar fi cea mai bunş soluşieş î Nu ştiu. şi
eu vreau s-o vând pe-a mea.
Fumiko rşmase tşcutş.
Î Alo! Eşti acoloş. Zşu cş nu se poate discuta nimic la telefon! Uite, fiindcş
azi e duminicş, de ce n-ai veni pânş aiciş Nu ies din casş.
Î Daş.
Î în vasul dumitale de shino am pus flori dupş moda occidentalş. Dar
dacş ai sş vii, va servi ca mizuzashi.
Î O şedinşş de ceai, vreşi sş spuneşiş î Nu neapşrat; dar ar fi pşcat ca un
shino sş nu-şi gşseascş, mşcar o datş, adevşrata sa întrebuinşare, de ulcior de
apş. Piesele de ceai sfârşesc prin a-şi pierde orice semnificaşie şi întreaga
valoare dacş frumuseşea lor nu e apreciatş şi pusş în evidenşş în contact cu
alte piese, a cşror frumuseşe compune o armonie.
Î Nu pot, pricepeşi., azi mş simt şi mai puşin prezentabilş decât data
trecutş. Nu îndrşznesc sş vin aşa.
Î Ce-are a faceş Nu va fi rumeni în afarş de mine ca sş te vadş.
Î Totuşi. nu, scuzaşi-mş.
Î îmi pare rşu! Chiar nu vrei deloc sş viiş î La revedere.
Î Pe curând, atunci. şi îngrijeste-te bine. Mi se pare cş a venit cineva în
vizitş. La revedere.
Vizitatoarea era Chikako.
Kikuji se încruntş, temându-se cş ea auzise convorbirea lui la telefon.
Î Ce cşldurş înşbuşitoare! Bunş ziua. în sfârşit, s-a fşcut vreme frumoasş,
era şi timpul, şi am profitat ca sş mş reped puşin încoace.
 Pe când vorbea, Chikako observase deja vasul de shino.
Î în sezonul şsta, ceaiul îmi dş un pic de rşgaz. Voiam doar sş-şi cer
îngşduinşa sş intru o clipş în diashitsu.
Îi întinse lui Kikuji un carton de prşjituri cu un evantai legat deasupra.
Î Pavilionul de ceai trebuie sş miroasş iar a mucegai, aşa cred.
Î Aproape sigur.
Î Ulciorul şsta de shino nu-i de la doamna Otaş îmi permitiş
Vorbise cu un aer degajat, apropiindu-se de tokonoma, pentru a
îngenunchia în faşa florilor. Când îşi puse mâinile pe rogojinş, înclinând capul,
Kikuji observş cum umerii ei tari, cu osatura robustş, se încordarş uşor. Lşsa
impresia unui animal rşu care îşi vşrsa veninul.
Î E o achizişie pe care ai fşcut-o acumş î Nu, e un cadou.
Î Un cadouş Bravo! E un dar foarte neobişnuit! în amintirea defunctei,
cumvaş
Chikako se ridicş din nou în picioare şi se întoarse cştre Kikuji.
Î Nu crezi cş piese de valoarea asta devin mai preşioase dacş le capeşi pe
calea normalş a achizişieiş Iar domnişoara Ota şi 1-a oferit în dar, pur şi
simplu! şi n-ai avut nici un scrupul când 1-ai primitş în locul dumitale, as fi
socotit asta puşin cam exagerat, ca sş nu spun îngrijorştor.
Î Am destul tirnp sş mş gândesc.
Î Da, va trebui sş reflectezi bine, aşa zic şi eu. Sunt multe obiecte aici
care provin din colecşia domnului Ota; dar tatşl dumitale le-a cumpşrat pe
toate, chiar atunci când întreşinea legştura sa cu doamna Ota.
Î Nu-mi place sş aud vorbindu-se despre aceste lucruri pe tonul şsta!
Î Foate bine, foarte bine, fşcu ea, fşrş sş mai insiste.
şi Chikako se retrase. Kikuji o auzi vorbind cu servitoarea într-o altş
încşpere, de unde reapşru în curând, cu un şorş la brâu.
Î Moartea doamnei Ota a fost o sinucidere, nu-i aşaş aruncş ea deodatş,
spre surprinderea lui Kikuji.
Î Nu, câtuşi de puşin.
Î Nuş în ce mş priveşte, nu m-am îndoit nici o clipş.
Era totdeauna în ea ceva neliniştitor, greu de pştruns.
şi spunând asta, îl fixş pe Kikuji cu o privire tşioasş, pândindu-i
gândurile.
Î Chiar şi tatşl dumitale o gşsea de neînşeles; o şi spunea adeseori. Dar,
în lucrurile astea, femeile au felul lor de a vedea: ea era înzestratş cu un nu
ştiu ce cam prea inocent, un aer copilşresc care nu se mai potrivea cu vârsta ei,
o gingşşie cleioasş.
Î Opreşte-te, te rog! E groaznic sş auzi vorbindu-se de rşu despre morşi!
Î De bunş seamş, dar asta n-o împiedicş pe aceastş moartş sş se punş în
calea proiectului dumitale de cşsştorie.
Femeia asta i-a adus destule necazuri şi tatşlui dumitale!
Necazurile, mai degrabş Chikako şi le va fi adus ei înseşi! gândi Kikuji în
sinea lui. Cum aventura ei cu tatşl sşu nu fusese decât un joc efemer, la drept
vorbind doamna Ota n-o deposedase de nimic. Chikako n-avea, într-adevşr, nici
un motiv temeinic sş-i poarte picş. Dar ce gelozie feroce îi nutrea ea acestei
femei care ştiuse sş-1 pşstreze pe tatşl sşu pânş în ziua morşii lui!
Î Eşti prea tânşr, domnule Mitani, ca sş înşelegi o femeie de felul ei.
Moartea sa te-a salvat, asta şi-o spun eu.
Kikuji se întoarse cu spatele, fşrş sş rşspundş.
Î Fii sigur cş n-aş fi îngşduit pentru nimic în lume ca ea sş meargş pânş
acolo încât sş punş beşe în roate cşsştoriei dumitale, continuş Chikako. De
altfel, a ajuns sş-şi dea seama singurş cât de rea era! Pesemne fiindcş rşutatea
drşceascş îi luase minşile şi-a pus capşt zilelor! Aşa cum era ea, a fost convinsş
cş-1 va reîntâlni pe tatşl dumitale pe lumea cealaltş, sunt sigurş de asta.
Kikuji simşi un fior rece în şira spinşrii.
Chikako, ajungând în grşdinş, se întoarse pentru a adşuga: î Acum mş
duc în pavilionul de ceai. Liniştea de acolo are sş-mi facş bine.
Kikuji, nemişcat, rşmase sş contemple florile îndelung.
Albul trandafirilor şi rozul pal al garoafelor pşreau cş se contopesc şi
formeazş o singurş culoare cu nuanşa caldş a vasului de shino.
În mintea lui apşru silueta fetei care plângea, ghemuitş în mijlocul odşii
pustii.
CARTEA A PATRA
Rujul de buze al mamei
Kikuji nu ieşise din casş de câteva zile; în dimineaşa asta însş,
întorcându-se din cabinetul de toaletş, o vşzu pe bştrâna lui servitoare aşezând
o ramurş de zorele într-o cşldşruşş agşşatş pe perete şi-i spuse cş astşzi are de
gând sş pşrşseascş patul.
Intrş totuşi din nou în aşternut şi, cu ceafa sprijinitş în pernş, începu sş
contemple floarea ce atârna în tokonoma.
Î E singura care a înflorit azi-dimineaşş, îi spuse servitoarea, din odaia
alşturatş. N-o sş vş duceşi la birou nici aziş se interesş ea.
Î Nu. Am sş mş scol din pat, dar mai stau o zi acasş, sş mş restabilesc
complet.
Gripa de care suferise, însoşitş de mari dureri de cap, îl obligase sş
întrerupş serviciul şi sş rşmânş mai multe zile acasş.
Î Unde zici cş ai gşsit zorelele asteaş o întrebş pe bştrâna slujnicş.
Î în fundul grşdinii, într-un rşsad de myoga1. Era singurul lujer în toatş
brazda, cu cârcei prinşi pe myoga.
Se vedea bine cş erau zorele sşlbatice, cu floarea lor micş, de un vineşiu
palid, cu frunza fragilş şi cârceii subşiri şi gingaşi.
Zorelele acelea şi frunzele lor pline de sevş ce atârnau din vechea
cşldşruşş, al cşrei lustru roşu cşpştase o patinş de vechime, trezeau un plşcut
sentiment de prospeşime.
Încş de pe vremea când îl slujea pe tatşl lui Kikuji, bştrâna servitoare ştia
sş se arate îndemânatecş în asemenea 1 Specie de zorele.
inişiative. Cşldşruşa pe care o alesese spre a pune în ea zorelele era o
piesş veche, purtând o semnşturş pe jumştate ştearsş de trecerea vremii. Pe
cutia ei se descifra numele de Sotan; iar dacş indicaşia era exactş înseamnş cş
avea o vârstş de peste trei secole.
 Kikuji, deloc mai priceput decât bştrâna lui slujnicş în arta aranjşrii
florilor la şedinşele de ceai, avea totuşi impresia cş zorelele acelea s-ar
armoniza perfect cu ceaşca din care tocmai bşuse ceaiul când se sculase.
O floricicş, atât de efemerş încât nu supravieşuieşte nici mşcar o
dimineaşş întreagş, aşezatş într-o cşldşruşş ce trecuse cu pietate prin atâtea
mâini timp de mai mult de trei secole. acesta era contrastul ce reşinea
gândurile lui Kikuji, în vreme ce privirea-i continua sş admire, într-o lungş
contemplaşie meditativş, aranjamentul din tokonoma.
E ceva acolo mai tehnic şi de o mai adâncş frumuseşe, obşinut din
accentuarea acestui contrast, îşi spunea el, decât, bunşoarş, buchetul de flori
aşezat dupş moda occidentalş în vasul de shino, vechi şi el de mai bine de trei
secole.
Dar aceastş fragilş floare sşlbaticş, aproape prea firavş ca sş fie aranjatş,
bare cât o sş şinşş în timp ce lua micul dejun, Kikuji îi spuse servitoarei: î Mi-
era teamş sş nu vşd floarea ofilindu-se sub ochii mei; dar nu: rezistş încş!
Î Da, mai rezistş.
O clipş se gândi din nou la intenşia de a cşuta sş punş nişte bujori în
vasul de shino pe care i-1 dşduse Fumiko în amintirea mamei ei, deşi sezonul
acestora trecuse, îşi zise cş ar mai fi gşsit el undeva câşiva bujori, chiar la data
asta.
Adresându-se servitoarei, îi spuse: î Uitasem cu totul cş aceastş
cşldşruşş se mai aflş în casş la noi. îmi pare foarte bine cş te-ai gândit s-o scoşi
la ivealş.
Î Mş bucur cş vş place.
Î Ai fşcut-o fiindcş 1-ai vşzut pe tatşl meu aranjând zorelele în ea, nu-i
aşaş î Nu, domnule, dar m-am gândit cş s-ar potrivi, deoarece au amândouş
agşşştoare.
Î Agşşştoareş Aşa ai spusş se veseli Kikuji, mirat de rşspunsul ei.
Voi dupş aceea sş se apuce sş citeascş ziarul, dar durerile de cap
revenindu-i brusc, se întinse pe rogojinile din salon, nu fşrş a întreba dacş în
camera lui s-a fşcut curat şi dacş poate sş se întoarcş în pat.
Î Numai o clipş, şi am sş termin repede cu dereticatul, rşspunse
servitoarea, venind în grabş şi ştergându-se pe mâini dupş spşlatul veselei.
Câteva momente mai târziu, când Kikuji se întoarse în camera lui,
observş cş zorelele fuseserş luate de pe tokononm, ca şi cşldşruşa cu lustru
roşu. Oare spre a-1 scuti sş vadş o floare ofilitş avusese servitoarea grijş sş le ia
de acoloş Kikuji, care se amuzase de rşspunsul ei cu îagşşştorile", trebuia sş
recunoascş totuşi cş femeia pşstrase datina aranjamentelor rafinate introdusş
de tatşl lui în casş.
Dar lşsat aşa, singur, în tokonoma, vasul de shino pşrea abandonat.
Dacş Fumiko 1-ar vedea astfel, îşi zise el, ar crede fşrş îndoialş cş acest cadou
al ei este neglijat!
Chiar în ziua când primise în dar acest ulcior de apş, îşi aminti Kikuji, el
se grşbise sş punş în el trandafiri albi şi garoafe roz. exact aşa cum fşcuse
Fumiko împodobind altarul doamnei Ota. cu trandafirii şi garoafele pe care i le
trimisese el însuşi în a şaptea zi de doliu. Plecând de la vizita de condoleanşe pe
care i-o fşcuse lui Fumiko, el intrase în aceeaşi florşrie şi cumpşrase aceleaşi
flori ca şi în ajun. Dar din ziua aceea nu mai pusese mâna pe ulciorul de shino
din pricina unei emoşii ciudate, ce-i fşcea inima sş batş cu putere.
Pe stradş, de exemplu, privirea îi era atrasş, fşrş sş vrea, de silueta
femeilor ce puteau sş aibş vârsta doamnei Ota, când le vedea din spate. De
îndatş ce-si dşdea seama de asta, se mustra amarnic, de parcş ar fi sşvârşit
cine ştie ce pşcat. De altfel, dacş le privea mai de aproape, constata de fiecare
datş cş asemşnarea acestor siluete cu aceea a doamnei Ota era inexistentş,
afarş doar de o anumitş rotunjime a soldurilor. şi din nou un freamşt al
dorinşei punea stşpânire pe el şi-1 aşâşa spre o beşie voluptuoasş, care-1
arunca însş, numaidecât, printr-o bruscş trezire, în groaza pşcatului comis sau
a crimei pe care avea impresia cş era pe punctul de a o comite.
ÎCine se joacş în felul şsta cumplit cu mineş" se întreba el. îCe monstru
mş face sş mş simt vinovatş" Dar în zadar încerca, scuturându-se astfel, sş
domoleascş demonul din el sau sş alunge imaginile ce-1 chinuiau. La
exclamaşiile lui, la întrebşrile lui, nu primea alt rşspuns decât dorul de fiinşa
iubitş şi dorinşa de a-şi revedea amanta defunctş.
Cşci aceste imagini deveneau tot mai puternice, tot mai stşruitoare. şi
Kikuji se temea pentru propria lui salvare, dacş nu izbutea sş scape de aceste
viziuni ce-i aduceau în faşş, atât de vie, atât de tulburştoare, prezenta î irealş
totuşi!
Î a trupului femeii moarte.
Oare cşinşa sş fie aceea care provoca şi rşscolea în el aceste ispite
morbideş în cele din urmş se ridicş din aşternut şi se duse sş ia mizuzachi din
tokonoma şi sş-1 punş din. nou, cu bşgare de seamş, în cutia lui. Dupş care se
culcş iarşşi, privind pe fereastrş în grşdinş.
Contempla astfel grşdina când începu sş tune. Furtuna se stârnise
undeva mai departe, dar se înteşea şi se apropia repede, bubuiturş dupş
bubuiturş, trşsnet dupş trşsnet.
Kikuji vşzu în curând fulgerele luminând copacii din grşdinş şi
proiectându-le silueta sumbrş pe un fond strşlucitor.
Când se porni însş ploaia, furtuna pşru sş se îndepşrteze treptat-treptat.
Începu sş plouş atât de tare, încât pietrele de pe cşrare erau împroşcate
cu stropi mari de noroi.
Întorcând ochii de la acest spectacol, Kikuji se sculş din nou din pat şi se
duse la telefon. O sunş pe Fumiko acasş.
Cineva îi rşspunse cş se mutase de acolo.
Î Cumş! exclamş el cu uimire.
Apoi, înşelegând cş ea vânduse probabil casa, se scuzş şi întrebş dacş s-
ar putea sş capete noua ei adresş.
Î Vreşi sş aşteptaşi un pic, mş duc sş vşd, îi rşspunse de la celşlalt capşt
al firului un glas ce pşrea sş fie al unei servitoare.
Persoana de dincolo reveni la aparat şi-i dictş adresa rar, cuvânt cu
cuvânt, ca şi cum descifra ea însşşi pe o bucatş de hârtie. îLa domnul Tozaki",
notş Kikuji, dimpreunş cu numşrul de telefon.
Fşrş sş mai aştepte, ceru acel numşr.
 Vocea lui Fumiko se auzi peste puşin, limpede şi aproape veselş: î
Scuzaşi-mş cş v-am fşcut sş aşteptaşi. Fumiko la telefon.
Î Aici Mitani. Bunş ziua. Te-am cşutat la vechiul dumitale numşr.
Î Oh, îmi pare rşu, zise ea, coborând simşitor tonul vocii, exact aşa cum
fşcea şi mama sa.
Î De când te-ai mutatş Nu mi-ai spus nimic.
Î Da, tocmai voiam. Locuiesc de câtva timp la o prietenş.
Am vândut casa.
Î A, daş î Am stat mult şi m-am întrebat dacş trebuie sş vş spun sau nu.
La început nu voiam sş fac nimic şi mş gândeam cş nu e cazul. Dar, în ultimul
timp, m-au apucat remuşcşrile şi mi-am simşit conştiinşa încşrcatş cş nu v-am
anunşat.
Î Bineînşeles, trebuia sş-mi spui!
Î într-adevşrş Aşa credeşi şi dumneavoastrşş
Simşindu-se deodatş reîntremat, parcş reîmprospştat şi cu inima
învioratş, Kikuji se mirş cş o simplş convorbire la telefon a putut sş aibş un
asemenea efect, îi spuse: î De câte ori privesc ulciorul de shino pe care mi 1-ai
fşcut cadou, mi se face dor sş te revşd.
Î Daş ştişi cş mai am un shinoş O ceaşcş micş, îngustş şi alungitş. Mş
gândisem sş v-o dau împreunş cu mizuzashi: dai cum mama se folosea adesea
de ea, rujul ei de buze se pare cş a lşsat o urmş care nu se mai ia.
Î Rujul de buzeş Cum aşaş î Mama însşşi mi-a arştat, mai demult,
aceastş urmş.
Î Dar cum se poate ca un ruj de buze sş se imprime aşa de tare pe un vas
de pşmânt arsş î La drept vorbind, nu e chiar asta. Shino are el însuşi o patinş
de un roz ce bate spre galben; iar când mama voia sş şteargş rujul ei de buze,
avea impresia cş acesta nu se mai duce. Examinând eu însşmi ceaşca dupş
moartea ei, mi s-a pşrut cş vşd pe margine o uşoarş urmş de ruj.
Fumiko nu-şi dşdea oare seama ce efect aveau asupra lui Kikuji vorbele
eiş
Tulburat, incapabil sş mai continue discuşia despre acest subiect, se
strşdui sş schimbe vorba.
Î Aici toarnş cu gşleata. Plouş tot aşa de tare şi la dumneataş î La mine e
potop. Tunetele şi fulgerele m-au speriat de-a binelea adineauri. Sş mş fi vşzut
cum tremuram!
Î Puhoiul şsta o sş rşcoreascş vremea, înseamnş c-o sş fie bine. în zilele
din urmş am stat în casş şi n-am sş ies nici astşzi. Nu vrei sş te repezi pânş la
mineş î Vş mulşumesc, dar aveam de gând sş vin sş vş vşd dupş ce-mi voi gşsi
de lucru. Pentru cş sunt în cşutare de lucru.
Kikuji voia sş spunş ceva, dar ea nu-i dşdu rşgaz şi încheie repede: î Voi
fi foarte fericitş sş vin. E foarte drşguş din partea dumneavoastrş cş mi-aşi
telefonat, mi-a fşcut mare plşcere.
Sş vş spun drept, mş gândeam cş n-ar trebui sş ne mai vedem. Dar, în
definitiv, de ceş.
Kikuji aşteptş mai întâi sş înceteze ploaia, apoi o rugş pe servitoare sş
strângş aşternutul.
 Acest telefon, care se terminase prin fixarea unei întâlniri cu tânşra fatş,
îl lşsase nedumerit. Dar ceea ce-1 nedumerea şi mai mult era efectul enigmatic
pe care-1 produsese, ca şi cum sunetul glasului fetei ar fi avut puterea sş
şteargş în adâncul sufletului sşu gustul amar al pşcatului care-1 lega de
mamş, sş izgoneascş simşşmântul de groazş ce i-1 stârnea moartea ei.
Oare vocea tinerei fete sş aibş atâta putere spre a-1 face sş creadş cş
mama ei mai trşia încşş
Pradş gândurilor lui şi cu mintea vraişte, Kikuji trecu în cabinetul de
toaletş pentru a se pregşti, în timp ce se rşdea, se distra de unul singur
muindu-si pşmştuful în apa de ploaie, frecându-1, cu braşul întins în afarş, de
frunzele ude ale copacului de lângş fereastrş.
Ceva mai târziu, dupş ora mesei, auzi pe potecş paşii cuiva care se
apropia. Crezând cş vine tânşra fatş, se repezi la uşş s-o întâmpine. Era
Kurimoto Chikako.
Î Ah, dumneataş î Ce furtunş! Am venit sş vşd ce mai faci. E atâta vreme
de când nu mai ştiu nimic de dumneata!
Î N-o duc prea bine. Sunt puşin bolnav.
Î Se şi vede. Ai o minş cam proastş, zise Chikako privindu-1 în faşş şi
încreşindu-şi fruntea.
ÎM-am dat singur de gol, ca un prost! gândi Kikuji. Fumiko, îmbrşcatş
europeneşte, n-ar fi avut lipşitul acesta de geta1 care m-a fşcut sş dau fuga!" î
Ai fost la dentistş S-ar zice cş te-a întinerit.
Î Da, cu ploile asta de varş am mai puşinş treabş şi-am profitat ca sş-mi
schimb dinşii. Cei noi sunt încş prea albi, e adevşrat; dar asta n-are nici o
importanşş, fiindcş dupş câtva timp n-o sş se mai observe.
Chikako înainta spre camera lui Kikuji şi prima ei ocheadş fu cştre
tokonoma.
Î Totul gol; e mai odihnitor aşa, nu gşseştiş îi aruncş
Kikuji.
Î Ploaia nu permite sş faci mari aranjamente, e drept.
Dar ai fi putut mşcar o floare sau douş.
Apoi, întrerupându-se şi întorcându-se brusc, întrebş: î Unde ai pus
vasul de shino de la domnişoara Otaş
Kikuji nu rşspunse.
Î Ar fi mai bine sş i-1 dai înapoi, dacş vrei sş mş asculşi pe mine.
Î Asta mş priveşte personal.
Î Poate cş nu într-atât pe cât crezi.
Î Oricum, pe dumneata nu te priveşte!
Î Poate cş nu, fşcu ea râzând cu dinşii aceia albi, falşi.
Dar, dacş am venit azi aici, e înainte de orice ca sş te previn.
Întinzând braşele îşi desfşcu palmele cu un gest larg, de vrşjitor care
alungş duhurile rele, rostind cu o voce pateticş: 1 Sandale specific japoneze, cu
talpş de lemn şi o cureluşş < trece printre degetul mare şi al doilea.
Î Ieşişi de-aici, demoni afurisişi! Vş dau afarş!
Î Mş sperii, o ironiza Kikuji.
 Î Mi-am propus sş te însor, dupş cum ştii, şi ca mediatoare, îmi permişi
sş-şi spun.
Î Dacş vrei sş vorbeşti de domnişoara Inamura, i-o tşie Kikuji, îşi
mulşumesc, însş nu te mai obosi degeaba.
Î Ei, ei, nu face pe copilul bosumflat refuzând o partidş care şi se
potriveşte de minune, numai pentru cş mediatoarea nu-şi place! Rolul meu este
doar sş servesc de pod între douş şşrmuri şi, o datş ajuns dincolo, poşi sş faci
ce vrei. Tatşl dumitale, sş ştii, nu era atât de susceptibil: el s-a priceput
totdeauna sş se foloseascş foarte bine de mine.
Kikuji schişş o strâmbşturş.
Ca de obicei când vorbea cu pasiune, Chikako îşi împinse înainte umerii
înalşi.
Î Eu nu sunt dintre femeile acelea care se impun, ca doamna Ota, trebuie
sş ştii asta, continuş ea. Nu e genul meu. şi am sş şi-o spun o datş pentru
totdeauna: ceea ce am avut eu cu tatşl dumitale n-a lşsat urmşri, lucru pe care
nu pot decât sş-1 regret; dar n-am vrut sş fac din asta atâta caz, ca altele. Am
zis: îGata!" î şi totul s-a sfârsit. (Chikako lşsş ochii în jos.) Ceea ce nu înseamnş
cş i-am purtat picş tatşlui dumitale, iar el n-a şovşit sş facş apel la mine ori de
câte ori puteam sş-i fiu de ajutor cu ceva. şi mş consulta, într-adevşr, fşrş nici
cel mai mic gând ascuns. Unui bşrbat îi e mai uşor sş-si facş o complice dintr-o
femeie cu care a avut o legşturş, în ce mş priveşte, datoritş tatşlui dumitale mi-
am dezvoltat puterea de a înşelege şi am cşpştat oarecare înşelepciune a vieşii,
un mod just de a vedea lucrurile.
Î în concluzieş î Ar fi bine sş primeşti sfaturile experienşei însuşite de
mine şi ale concepşiei mele juste despre lucruri. E cel mai sşnştos mod de a
vedea.
Impresionat de acest ton de cordialitate obiectivş, Kikuji nu era departe
de a crede cş exista ceva adevşrat în ceea ce spunea ea.
Chikako scoase un evantai înfipt în pliurile de la obi.
Î Ca sş înşelegi bine psihologia omeneascş, adşugş ea, nu trebuie sş fii
nici exagerat de masculin, nici exagerat de feminin.
Î Aha! Aşadar inteligenşa e rezervatş fiinşelor asexuateş î Nu râde şi
recunoaşte cş, dacş deosebirea nu este prea mare, e cu atât mai uşor sş
înşelegi atât psihologia unuia cât şi a celuilalt sex. Doamna Ota, bunşoarş,
crezi dumneata cş a murit aşa, lşsându-si fiica singurş pe lumeş
E pur şi simplu de neconceput! şi dacş ascult ce-mi spune inima mea, ea
urmşrea ceva: dacş mor, îşi zicea dânsa, îi las lui Kikuji grija de a se ocupa de
fiica mea; ea nu va fi singurş pe lume.
Î Cumş Ce spuiş tresşri Kikuji, adânc tulburat.
Î Dupş ce am judecat bine, asta e ipoteza Ia care m-am oprit. Moartea ei,
s-o recunoaştem, trebuia sş se punş în calea cşsştoriei dumitale şi desigur cş a
fşcut-o cu un scop.
Ea n-a murit aşa, simplu, stingându-se la capştul vieşii, ca toatş lumea.
Nu. Ea a pus în asta o intenşie.
Î E o idee fixş a dumitale! ripostş Kikuji. Numai la asta te gândeşti!
 Ceea ce nu-1 împiedica sş-şi simtş inima zdrobitş de aceastş idee fixş a
lui Chikako. Fu cuprins de o nelinişte apşsştoare. Iar afarş un fulger îl fşcu sş
tresarş.
Chikako nu-i dşdea pace: î I-ai vorbit de domnişoara Inamura! E
adevşrat, spuneş
Vşdita temeinicie a acestei întrebşri îl descumpşni. Prins din scurt, se
prefşcu pur şi simplu a nu şti nimic şi replicş: î Dumneata însşşi, dacş nu mş
înşel, i-ai telefonat doamnei Ota şi ai anunşat-o cş m-as fi logodit cu
domnişoara Inamura!
Î I-am spus, într-adevşr, rugând-o sş nu punş piedici acestei cşsştorii.
Câteva ceasuri dupş aceea, noaptea, doamna Ota a murit.
Între ei se lşsş tşcerea. Dar dupş o clipş, Chikako reveni la subiect: î Cum
se face cş ai aflat cş-i telefonasemş A venit pesemne la dumneata sş se
tânguiascş.
De surprizş, Kikuji nu putu sş rşspundş nimic.
Î Sigur, sigur, aşa trebuie sş se fi întâmplat, e adevşratş
Ea a scos un şipşt, atunci când îi vorbeam eu la telefon.
Î Ceea ce, s-ar putea spune, e ca şi cum ai fi ucis-o, declarş Kikuji.
Î Fie, dacş şii neapşrat! Asta va uşura şi mai mult conştiinşa dumitale.
Eu şi aşa am obiceiul sş joc numai rolurile rele! Tatşl dumitale nu s-a dat în
lşturi niciodatş sş vinş şi sş mş caute când avea nevoie de cineva care sş
îndeplineascş, cu sânge rece, asemenea sarcini. şi, fşrş sş merg pânş acolo
încât sş spun c-aş vrea sş cresc şi mai mult în ochii lui, dacş am venit astşzi
aici, este tocmai spre a-mi lua aceastş rşspundere.
ÎE în stare sş-si verse acum toatş fierea din ea, gândi Kikuji în sinea lui;
îşi aruncş tot veninul pe care i 1-au picurat în inimş gelozia şi ura vreme de
atâşia ani!" î Nu sunt obligatş sş ştiu tot ceea ce se vorbeşte, reluş ea cu o
înfşşişare vicleanş; n-am decât sş mş prefac cş habar n-am de ce s-a petrecut
în culise. şi eşti liber sş crezi, fşcând o mutrş dezgustatş, cş femeia bştrânş
care sunt se amestecş în ce n-o priveşte. tot voi reuşi, pânş la urmş, sş te
smulg din ghearele acestui demon, ca sş poşi avea o cşsştorie fericitş.
Î Ah, mai slşbeste-mş cu aceastş cşsştorie fericitş! Ai înşelesş î Bine,
bine, am auzit, rosti ea împşciuitoare. De fapt, n-am nici un motiv s-o amestec
pe doamna Ota în afacerea asta. în fond, poate cş nu era o femeie chiar atât de
rea, adşugş ea cu o voce mai blinda. Punându-si capşt vieşii, poate cş n-a voit
altceva decât sş doreascş, fşrş sş o spunş, ca fiica ei sş-şi aparşinş.
Î Iarşşi prostia asta! se revoltş Kikuji.
Î şi totuşi, aşa este, crede-mş! N-ai sş pretinzi acum cş doamna Ota n-a
nutrit niciodatş ideea de a şi-o da pe fiica ei! Ar însemna sş fii un visştor de
nelecuit! Sş presupunem chiar cş n-ar fi voit-o în mod conştient, era totuşi cea
mai fierbinte dorinşş a inimii ei. în ce-o priveşte, niciodatş n-a încetat o singurş
clipş sş se gândeascş la tatşl dumitale, ziua şi noaptea, în somn şi treazş. O
posedatş, o nebunş, dar candidş şi binevoitoare, dacş vrei. şi, prin forşa
lucrurilor, propria sa fiicş îşi avea locul ei în aceste fantezii, fşcea parte din
delirul şsta. pânş la a-si jertfi viaşa. Dar când priveşti lucrurile obiectiv, din
afarş, ea apare ca o fiinşş lovitş de blestem, ca o femeie ce poartş pecetea unei
groaznice fatalitşşi. E o jucşrie, un instrument al diavolului care si-a întins
plasa sub paşii dumitale.
Kikuji întâlni privirea sticloasş a ochilor mici ai lui Chikako, cu
sprâncenele ridicate, fixându-1 cu insistenşş. şi îşi întoarse faşa de la ea.
Era, fşrş îndoialş, o anumitş laşitate din partea lui s-o lase sş triumfe
atât de facil, iar Kikuji nu se codea sş-şi reproşeze aceastş slşbiciune de
caracter; dar adevşratul motiv pornea de la uimirea pe care i-o producea
conşinutul neaşteptat al frazelor ei.
Lui nu-i trecuse niciodatş prin gând cş doamna Ota ar fi dorit sş-1
însoare cu fiica ei, şi nici chiar acum n-o putea crede. Din otrava pe care
gelozia a aruncat-o în sufletul lui Chikako, iatş ce a rezultat: nşscociri
rşutşcioase, bazaconii veninoase, la fel de dezgustştoare ca şi petele acelea de
pe pieptul ei! Atât şi nimic altceva.
şi totuşi, aceste fraze neroade îl loviserş ca un trşsnet şi-1 umpluserş-de
groazş.
Putea el afirma cş n-a dorit niciodatş, mai mult sau mai puşin tainic, ca
lucrurile sş se petreacş aşa cum i le înfşşişa acum aceastş femeieş
A iubi pe fiica femeii pe care ai iubit-o, asta nu este, în sine, ceva atât de
ieşit din comun. Dar dacş Kikuji, plutind încş în beşia şi desfştşrile sşrutşrilor
mamei, se lşsa fşrş voia lui sş alunece spre propria fiicş a iubitei sale, cum ar
putea el sş ştie dacş nu era târât pe aceastş pantş de forşa vreunei puteri
diaboliceş
I se pşrea cş însşşi fiinşa lui se schimbase deodatş, firea lui cea mai
profundş se metamorfozase parcş din ziua când o cunoscuse pe doamna Ota.
Da, şi era undeva în adâncul sşu ceva ce se afla ca sub puterea unei vrşji.
La toate acestea se gândea Kikuji, când servitoarea veni sş-l anunşe: î
Domnişoara Ota e aici şi vş lasş vorbş cş are sş treacş în altş zi, dacş aveşi o
vizitş.
Î Nu, nu, sş intre! Numai sş nu fi plecat!
şi Kikuji se ridicş repede, ducându-se s-o primeascş.
Î Bunş ziua! zise Fumiko alungindu-şi puşin gârul alb şi subşire ca sş
ridice ochii şi sş-1 înfşşoare cu privirea pe Kikuji.
În mica scobiturş dintre rşdşcina girului şi coşul pieptului, el zşri o
umbrş chihlimbarie şi se întrebş dacş era un efect de luminş, sau ea slşbise
într-adevşr atât de mult.
Î Kurimoto e aici, o preveni în şoaptş Kikuji.
Se simşise foarte încurcat cş trebuia sş-i anunşe o veste ca asta, dar în
prezenşa fetei totul deveni uşor şi cuvintele îi alunecarş ca de la sine pe buze.
Fumiko fşcu un semn discret din cap: î Am recunoscut umbrela
profesoarei de ceai.
Î Ah, daş Aceeaş
O umbrelş cu minerul cenuşiu, lung, se afla în antreu, sprijinitş de uşş.
Î Vrei sş mş aştepşi o clipş în chashitsul Cred cş n-o sş mai stea mult.
Era singura soluşie pe care o gşsi în momentul acela Kikuji, învinuindu-
se în sinea lui cş nu se descotorosise mai repede de Chikako, mai ales cş
aştepta sosirea tinerei fete.
 Î Mulşumesc, dar prezenşa ei nu mş stinghereşte, declarş Fumiko.
Î Nuş Atunci, intrş te rog.
Fata intrş şi o salutş pe Chikako, ca şi cum n-ar fi ştiut nimic de
duşmşnia ce i-o purta, ba chiar mulşumindu-i pentru condoleanşe.
În pozişia convenşionalş a profesoarei de ceai, cu umşrul stâng puşin
adus înainte şi cu bustul şeapşn, Chikako se înclinş uşor ca sş rşspundş: î
Doamna, mama dumitale, era o fire atât de blândş!
Când fiinşe gingaşe ca ea ne pşrşsesc, e ca şi cum lumea, şi aşa destul de
rea, si-ar pierde ultimele ei flori.
Î Mama mea nu era o floare atât de preşioasş precum spuneşi
dumneavoastrş, replicş Fumiko.
Î Dar ce durere pentru ea, ca, pşrşsindu-te, sş te lase singurş pe lume!
Fumiko îşi şinea ochii în jos, cu gura încleştatş şi cu buza inferioarş
puşin rşsfrântş.
Î N-ai de gând sş reiei lecşiile de ceai spre a încerca sş-şi mai alungi
urâtulş î O, deocamdatş nu.
Î şi-ar face totuşi bine, te asigur.
Î E un lux pe care situaşia mea nu îngşduie sş mi-1 permit în momentul
de faşş.
Î Auzi ce spune! exclamş Chikako, desfşcându-şi palmele pe care pânş
arunci le şinuse încrucişate pe genunchi.
şi eu care venisem la domnul Mitani tocmai ca sş aerisesc şi sş înviorez
puşin pavilionul de ceai, socotind cş a venit timpul, acum când sezonul ploilor
a trecut!
Apoi, strecurând o privire complice spre Kikuji, adşugş: î Ei, acum cş
domnişoara Ota e aici, ce ziciş î Ce anumeş î Ar fi un prilej bine venit sş
scoatem mizuzashi de shino şi sş-1 onorşm în memoria mamei dumitale, stşrui
Chikako.
Fumiko îşi aşinti privirea asupra ei, în timp ce bştrâna se grşbi sş-i
explice: î Putem sta de vorbş despre doamna, mama dumitale.
Î N-as vrea sş încep sş plâng într-un chashitsu, i-o întoarse Fumiko.
Î Ce conteazş, o datş ce şi noi ne vom amesteca lacrimile cu ale dumitale!
Prin urmare, s-a fşcutş Cşci, înşelegi dumneata, din ziua când soşia domnului
Mitani va pune piciorul în casş, eu nu voi mai putea cşlca în acest pavilion de
ceai când şi cum îmi place, cu toate cş el înseamnş pentru mine atâtea şi
atâtea amintiri.
şi dupş un râs scurt, ca pentru a se supune convenienşelor vorbind mai
explicit, adşugş: î Vreau sş spun, bineînşeles, dacş domnul Mitani se va
cşsştori cu domnişoara Inamura Yukiko!
Fumiko încuviinşş din cap, cu faşa nemişcatş. Dar o anumitş dizgraşie se
citea totuşi pe acest oval ce semşna atât de mult cu acela al mamei sale.
Kikuji interveni, rşstindu-se la Chikako: î Cum poşi sş vorbeşti de o
cşsştorie asupra cşreia nu s-a hotşrât încş nimicş Asta înseamnş sş abuzezi de
domnişoara Inamura, nu-şi dai seamaş î Sş fim bine înşeleşi: vreau sş zic, dacş
şi ea va fi de acord! fşcu repede Chikako, pentru a se adresa apoi tinerei fete,
cşreia îi spuse: De câte ori se pregşteşte ceva frumos, trebuie sş-şi bage coada
şi dracul, nu se poate altfel! De aceea, te-as ruga, domnişoarş, sş te prefaci cş
n-ai auzit nimic, atâta vreme cât treaba nu se va fi încheiat.
Î Fireşte, încuviinşş Fumiko cu un nou semn din cap.
Cu acestea, Chikako o chemş pe bştrâna servitoare şi se duserş
împreunş în chashitsu, pentru a face curşşenie.
Din grşdinş i se mai auzi o datş glasul spunând: î Fii atentş, aici, în
umbrş, frunzele copacilor sunt încş pline de apş.
Kikuji îi spuse lui Fumiko: î Ai auzit, azi-dimineaşş, în telefon, cu ce furie
ploua aici în timp ce vorbeam cu dumneataş î Oare se poate auzi zgomotul unei
averse la telefonş
Nu mi-am dat seama. Dar se poate foarte bine sş-1 fi simşit, fşrş sş-i fi
dat atenşie în momentul acela. Venea de aiciş
Fumiko îşi întoarse ochii spre grşdinş, de unde, prin frunziş, strşbştea,
de data asta, tşrşboiul pe care-1 fşcea Chikako dincolo, f ş când curşşenie în
pavilionul de ceai.
Privind şi el spre grşdinş, Kikuji continuş: î Nici eu nu cred cş am auzit
aversa care cşdea la dumneata; dar ploaia aceea cu vijelie fşcea un asemenea
zgomot, aici, încât îmi închipuisem cş nu se poate sş nu se transmitş prin fir.
Prea ploua torenşial!
Î Mai mult ca de orice mie mi-a fost fricş de fulgere şi trşsnete.
Î Mi-ai şi spus-o la telefon, ştiu.
Î E curios, într-adevşr, cum poşi sş semeni cu mama ta pânş în cele mai
ciudate amşnunte! şi mama se temea de tunete, iar când eram micş ea îmi
ascundea capul sub mâneca chimonoului în timpul furtunii. Vara, când voia sş
se ducş undeva, se uita totdeauna pe cer, sş vadş dacş timpul nu era
ameninşştor. şi eu, încş şi acum, dau sş-mi ascund capul sub mâneca
chimonoului când tunş.
Mşrturisind aceasta, schişş un gest uşor, ca de ruşine sau de scuzş, ce-i
rotunjea umerii mici. Apoi se ridicş, spunând: î V-am adus cescuşa de shino,
de care v-am vorbit.
Nu lipsi decât o clipş şi reveni în salon cu un mic pachet, pe care-1
depuse pe rogojinş, lângş genunchii lui Kikuji. Dar cum el şovşia sş-1 deschidş,
Fumiko îl luş şi scoase din cutie ceaşca, strimtş şi de formş alungitş.
Î Dacş mi-aduc bine aminte, zise Kikuji, mama dumitale folosea şi cşnite
de genul raku, semnate de Ryonyu1, mi se pare.
Î Da, însş preferinşa ei se îndrepta cştre ceaşca de shino.
Ea spunea cş ceramicile acestea colorate, o ceaşcş roşie şi cealaltş
neagrş, nu lasş sş se aprecieze nuanşa frumoasş, limpede şi chihlimbarie a
ceaiului bancha sau sencha2.
Î într-adevşr, într-o ceaşcş neagrş nu te bucuri de reflexul auriu al
ceaiului, admise Kikuji.
Vşzând cş întârzie sş ia în mânş ceaşca depusş în faşa lui, Fumiko îi
spuse: î Poate cş nu e un foarte bun shino.
Kikuji o asigurş numaidecât cş e o piesş întru totul excelentş.
De aceea şi întârzia sş ia ceaşca în mânş, cşci prefera sş-şi desfete ochiul
privind-o cât mai mult.
 O nuanşş roşie abia perceptibilş se suprapunea pe albul mat al
smalşului, aşa cum îi spusese azi dimineaşş Fumiko 1 Ryonyu (1756-1834),
maestru ceramist care a creat celebra linie a vaselor de raku.
2 Ceai verde, amşrui.
la telefon. Privind ceaşca mai îndelung, puteai crede cş vezi cum roşul
înainta, ca prin transparenşş, în suprafaşa albş. însşşi marginea ceştii se
colora uşor cu un gşlbui-roz, mai pronunşat într-un anumit punct.
Era oare locul pe care-1 atingeau buzele când beauş
Poate şi ceaiul lşsase aceastş urmş abia vizibilş, dar poate cş o fşcuse şi
rujul buzelor feminine ce se depusese acolo de atâtea şi atâtea ori.
Dacş te uitai mai bine, puteai observa o nuanşş de ruj pe fondul
smalşului gşlbui. Sş fie, deci, aşa cum susşinea Fumiko, rujul de buze al
doamnei Ota, care sfârşise, dupş multele atingeri, sş se impregneze în însşşi
granulaşia ceramiciiş
Acest fugitiv şi subtil amestec de tonuri brune şi roşii se regşsea pânş şi
în fina reşea de crşpşturi de pe pereşii ceştii, cu condişia, bineînşeles, s-o
cercetezi cu multş atenşie.
ÎO urmş ofilitş de ruj de buze, asemeni unei petale veştejite de trandafir,
ca sângele uscat", îşi spunea Kikuji cu o emoşie stranie, ce fşcea sş-i batş inima
în piept, în acelaşi moment însş, îl cuprinse un fel de dezgust, o scârbş ce
mergea pânş la greaşş, paralel cu o anumitş tentaşie ce-1 atrşgea în mod
irezistibil, lşsându-i un gol în cap, aproape ameşindu-1.
Pe suprafaşa exterioarş a ceştii, împodobind forma desşvârsitş a acestui
cilindru strimt, fusese pictat un motiv de iarbş cu foaia latş, de un albastru-
verzui, aproape negru. şi din loc în loc, pe foile de iarbş, nişte pete, ai fi zis de
ruginş.
Simplitatea salvatoare a acestui desen viguros, antrenând privirea lui
Kikuji, îl smulse din vestigiul morbid al simşurilor lui. El putea sş aprecieze
acum în voie linia distinsş şi nobila puritate a formei.
Î Ce splendoare! fşcu el, luând, în sfârşit, cescuşa în mânş.
Î Eu n-aş putea sş-mi dau seama, zise Fumiko; dar mamei îi plşcea sş se
serveascş de aceastş ceaşcş.
Î E o piesş creatş anume pentru personalitatea femininş, afirmş Kikuji,
nu fşrş a resimşi în el, deodatş, vie şi caldş, tulburştoarea feminitate a doamnei
Ota.
Cum de i-a dat în gând lui Fumiko sş vinş şi sş-i arate, tocmai lui, acest
shino pştat cu rujul de buze al mamei saleş
A fşcut-o din candoare, sau din lipsş de tactş Kikuji nu izbutea sş-şi dea
seama. Dar nu se putea apşra împotriva fluidului acela docil pe care i-1
transmitea ea, acel ceva extrem de învşluitor ce simşea cş-1 pştrunde pânş în
adâncul inimii.
Cu o mişcare înceatş rşsuci ceaşca, între degete, pe genunchi, ferindu-se
totuşi sş dea cu ochii de locul înroşit.
Î Eşti bunş s-o pui la loc în cutia saş sfârşi prin a o ruga pe fatş. Mi-e
teamş sş n-o vadş Kurimoto şi sş nu înceapş iar cu trşncşnelile ei.
Î Da.
 Fumiko puse, supusş, ceaşca la loc în cutie şi refşcu pachetul.
Fşrş îndoialş, adusese aceastş piesş ca sş i-o ofere lui Kikuji, dar, fie nu
îndrşznea sş-i spunş asta, fie îşi închipuia poate cş lui nu-i plşcuse ceaşca de
shino, ezitş.
Se ridicş şi se duse în antreu, unde voi sş lase pachetul.
Între timp apşru Chikako, vârându-şi capul, din grşdinş, pe fereastrş.
Î Vrei sş-mi dai mizuzashi acela al domnişoarei Ota, îi strigş ea lui Kikuji.
Î N-ar fi mai bine sş folosim unul din ulcioarele noastre de apşş fu de
pşrere Kikuji. Tocmai când domnişoara Ota e aici, sş ne servim de al ei.
Î Ce vorbeşti, domnuleş! Dar tocmai fiindcş e şi ea aici, e bine sş-1
scoatem. Avem s-o pomenim pe rşposata ei mamş şi conversaşia noastrş se va
desfşşura în prezenşa vasului de shino al doamnei Ota.
Î Doamna Ota pe care o urşşti atâta!
Î Euş şi de ce as urî-o, mş rogş Nu era o femeie în genul meu, iatş tot ce
pot sş spun. De altfel, cum ar putea cineva sş-i urascş pe morşiş Fireşte, nu ne
asemşnşm întru nimic şi n-aveam nici o simpatie pentru ea; cu toate astea, sau
chiar din cauza asta, mi se întâmpla adesea s-o ghicesc pânş în adâncul
sufletului şi sş-i citesc toate gândurile ascunse.
Î E, de bunş seamş, o manie la dumneata sş ghiceşti gândurile altora!
Î N-au decât sş facş în aşa fel încât sş nu le pot ghici; nimic mai simplu!
Fumiko reapşru pe coridor şi veni sş se aşeze jos, pe genunchi, nu
departe de prag.
Chikako se rşsuci cştre ea, cu umşrul stâng mult ridicat în sus, şi o
întrebş: î Ne dai voie, nu-i aşa, sş ne servim de vasul de shino al doamnei,
mama dumitaleş î Dar se înşelege, vş rog, rşspunse Fumiko.
Kikuji se duse sş aducş shino din dulapul în care îl pusese.
Chikako, vârându-şi evantaiul la brâu, luş ulciorul cu cutie cu tot sub
braş şi se întoarse în grşdinş.
Revenind lângş prag, unde se aşezase tânşra fatş, Kikuji îi mşrturisi: î
Am fost cu adevşrat uimit, azi-dimineaşş, aflând cş te-ai mutat şi cş te-ai
zbştut singurş sş vinzi casa. Nu ti-a fost prea greuş î Nu. A cumpşrat-o un
prieten şi treaba s-a fşcut fşrş prea multe complicaşii. Mai mult chiar, el mi-a
propus sş mş duc la Oiso şi sş ocup acolo, dacş vreau, un pavilion în care a
locuit el însuşi înainte de cumpşrare. Dar nu şineam sş trşiesc singurş într-o
casş, fie ea oricât de micş: prefer sş stau într-o camerş închiriatş, pânş gşsesc o
slujbş.
Iatş de ce locuiesc deocamdatş la o prietenş.
Î şi ai gşsit slujbşş î încş nu. Cşci, sş vedeşi, am constatat cş nu mş
pricep sş fac nimic practic, îi spuse ea cu un zâmbet de scuzş. Intenşia mea era
sş nu vin sş vş vşd decât dupş ce-mi voi fi aranjat situaşia. Gşsesc cş nu e nici
o bucurie sş ne revedem în timp ce eu sunt încş pradş dezolşrii, fşrş slujbş, fşrş
casş.
Kikuji era cât pe ce sş nu se poatş abşine şi sş spunş cş e mai bine aşa.
Dar, cu cât încerca sş-şi imagineze singurştatea în care trşia Fumiko acum, cu
atât reuşea mai puşin, deoarece, în realitate, ea însşşi pşrea sş nu se
sinchiseascş de asta.
 Î şi eu aş vrea sş-mi vând casa, zise Kikuji. Dar pânş acum am tot
amânat, deşi sunt absolut hotşrât s-o fac. Dovadş cş n-am pus pe nimeni sş
repare jgheabul stricat, dupş cum poşi vedea şi singurş, şi n-am mai schimbat
rogojinile vechi.
Î N-aveşi de gând sş faceşi nunta aiciş întrebş ea cu vşditş naivitate. Veşi
avea timp sş le terminaşi pe toate, pânş atunci.
Kikuji o privi lung în ochi: î Faci aluzie la pşlşvrşgelile lui Kurimotoş.
Crezi în mod serios cş aş putea eu sş mş însor, acumş î Dacş spuneşi aşa
gândindu-vş la mama, n-ar trebui sş vş mai tulburaşi din pricina asta, vş
asigur. Ea a pus destul la inimş aceastş poveste pentru ca dumneavoastrş sş
aveşi tot dreptul s-o daşi uitşrii.
Mâinile dibace ale lui Chikako puseserş repede totul la punct, pregştind
pavilionul pentru şedinşa de ceai.
Î Cum vi se pare cş se armonizeazş ulciorul de apş cu celelalte pieseş se
interesş ea; dar Kikuji nu avea pşreri în aceastş privinşş.
Funuko, vşzând cş Kikuji tace, nu spuse nici ea nimic.
Amândoi se mulşumirş sş-şi aplece privirea spre rnizuzashi de shino.
Aceastş piesş, folositş de Fumiko ca vazş de flori pe altarul funerar
înşlşat în memoria doamnei Ota, şi cşreia Kikuji îi dşduse aceeaşi întrebuinşare
dupş ce fata i-o fşcuse cadou, îşi regşsea acum, în fine, adevşrata sa funcşiune
de ulcior de apş rece în mâinile savantei profesoare de ceai care era Kurimoto
Chikako.
Ciudat destinul acestui obiect! Dar, la drept vorbind, nu avea el soarta
tuturor pieselor de artş legate de ritualul ceaiuluiş încş înainte de a fi intrat în
posesia doamnei Ota, de-a lungul celor trei sau patru secole ce se scurseserş
din ziua când acest mizuzashi a ieşit din cuptor, transmis din mânş în mânş şi
din generaşie în generaşie, ce istorie fantasticş avusese el, cu viaşa şi tainele
fiecşruia dintre stşpânii lui succesivi!
Î Alşturi de ibricul de aramş şi de ceainic, nu şi se pare minunat ca o
materie atât de fragilş cum e pşmântul de shino, sş suporte comparaşia în chip
armonios, prin echilibrul şi forşa sa interioarşş îi spuse Kikuji lui Fumiko.
S-ar fi zis cş lumina blinda, lucioasş şi albş, ce juca pe suprafaşa delicatş
a vasului, era o luminş interioarş, o strşlucire emanatş de însşşi argila din care
era fşcut ulciorul.
Dimineaşa, Kikuji îi declarase lui Fumiko, la telefon, cş el n-ar putea sş
priveascş acest mizuzashi, fşrş sş fie cuprins de dorul de a o vedea pe ea, pe
fatş. Iar acum se gândea cş delicata şi gingaşa albeaşş a pielii doamnei Ota
avea, în esenşa ei cea mai tainicş şi în întreaga forşş a farmecului ei, ceva
misterios, ceva ce evoca însşşi feminitatea.
Fereastra şi uşa glisantş din chashitsu fuseserş, pe o asemenea cşldurş,
lşsate deschise; şi în cadrul ferestrei, unde alternau jocurile de lumini şi de
umbre fşcute de frunzişul unui arşar din apropiere, se profila silueta lui
Fumiko, cu pşrul ei pe care îl stropeau umbrele aproape lichide ale frunzelor şi
ramurilor copacului. Vşzut în contra luminii, gâtul ei subşire pşrea chiar mai
lung decât era în realitate.
 Braşele ce-i ieşeau din mânecile scurte ale rochiei formau o punte sidefie
ce se întindea pânş în umbra adâncş şi verdele proaspşt al frunzişului. Ea era
subşire şi zveltş la trup, iar braşele şi umerii aveau o graşie nu mai puşin
înduioşştoare în linia suavş a conturului lor.
Chikako, ale cşrei priviri se opriserş de asemeni asupra ulciorului, sfârşi
prin a declara la rândul ei: î Un adevşrat mizuzashi nu-şi capştş întreaga
valoare decât atunci când îşi joacş rolul sşu în arta ceaiului. Zşu aşa! E o
ruşine sş fie folosit pentru a pune flori în el, dupş moda occidentalş!
Î Mama îl folosea adesea pentru flori, zise Fumiko.
Î Numai într-o stare de visare obşinutş dupş toate regulile prestabilite,
acest ulcior poate evoca memoria mamei dumitale! Ah, sunt sigurş cş ea ar fi
fericitş sş-şi vadş acest mizuzashi în pavilionul de aici!
Era poate o ironie în aceste cuvinte cu douş înşelesuri, dar Fumiko dşdu
replica fşrş nici o prefşcştorie: î Mama se servea de el numai ca vas de flori, iar
eu însşmi m-am hotşrât sş renunş la practica artei ceaiului.
Î Oh, nu vorbi aşa, nu, nu! exclamş Chikako, aruncându-si privirile în
cele patru colşuri din chashitsu. Eu, care cunosc atâtea camere de ceai, nicşieri
nu mş simt într-o dispozişie aşa de perfectş şi de seninş ca aici.
Apoi, întorcându-se cştre Kikuji, adşugş: î In anul care vine va fi a cincea
comemorare a morşii tatşlui dumitale, domnule Mitani. Ce-ai zice s-o celebrşm
printr-o şedinşş de ceaiş î E o idee, şi mş gândesc cş ne-am putea amuza sş
pşcşlim invitaşii servindu-i cu obiecte de artş false, în locul unora autentice.
Î Falseş! De unde-ai mai scos-o şi pe-astaş în colecşia domnului tatşl
dumitale nu existş nici o singurş piesş care sş nu fie autenticş!
Î Adevşratş Eu zic, totuşi, cş n-ar fi deloc rşu sş punem capşt emfaticei
îndepliniri a ritualului tradişional, folosind, fşrş excepşie, numai piese false,
rosti Kikuji, adresându-se de data asta lui Fumiko. Mie mi s-a pşrut totdeauna
cş aerul rânced din aceastş camerş era otrşvit; poate cş 1-am purifica dacş am
organiza aici o ceremonie comemorativş printr-o şedinşş de ceai bazatş foarte
solemn pe falsuri!
Iar dupş un asemenea act de exorcism vrednic de laudş, pentru salvarea
memoriei rşposatului meu tatş, voi zşvori pentru totdeauna în aceastş încşpere
frumoasa tradişie ritualş a artei ceaiului, de care, trebuie sş recunosc, n-am
fost niciodatş prea pasionat.
Î Cu alte cuvinte, bştrâna profesoarş de ceai, aici de faşş, sş calce cât mai
rar în acest urgisit chashitsu spre a-1 aerisi şi a-i reda puşinş viaşş, zise
Chikako, învârtind cu îndemânare un chasen1 de bambus.
Î N-aş fi îndrşznit sş merg cu gândul chiar pânş acolo!
glumi Kikuji.
Î Dar nici eu nu te-aş fi luat în serios, replicş Chikako.
Dacş şii totuşi sş te eliberezi neapşrat de aceste vechi legş-
1 Mic bştştor folosit Ia zdrobitul ceaiului.
turi şi sş ai consimşşmântul meu, ei bine, nu-1 vei avea decât numai
dacş vei accepta noile legşturi ale cşsştoriei pe care şi-o propun.
Spunând acestea, Chikako depuse în faşa lui Kikuji, cu un gest scurt,
ceaşca plinş de ceaiul pe care tocmai îl preparase.
 Apoi, cştre Fumiko: î Silitş sş îndur zâmbetele înşepştoare ale domnului
Mitani, ajung sş mş întreb dacş n-ai încredinşat unor mâini nedemne preşiosul
ulcior de apş al doamnei, mama dumitale!
Aproape cş-i vşd chipul rşsfrângându-se, ca într-o oglindş, în luciul
gingaş al vasului de shino.
Repunând jos, în faşa lui, ceaşca din care bşuse ceaiul, Kikuji aruncş şi
el o scurtş privire spre mizuzashi, nu fşrş a-si spune cş pe capacul negru al
ulciorului, în acea oglindş de smalş, se reflecta în acel moment poate tocmai
chipul lui Chikako.
Fumiko, de partea ei, nu reacşiona în nici un fel şi avea un aer absent.
Asta fiindcş nu voia sş intre în contradicşie cu profesoara care-o învşşa arta
ceaiului, sau fiindcş se ferea sş ia parte la aceastş discuşieş Kikuji nu-şi putea
lşmuri adevşratul motiv. şi aşa lui i se pşruse ciudatş supunerea cu care ea
consimşise sş vinş şi sş se aşeze aici, în chashitsu, în prezenşa lui Chikako. şi
chiar când aceasta se porni sş-i vorbeascş despre cşsştoria lui Kikuji, fata nu
fşcu nici o mişcare. Ura pe care Chikako i-o pşstra doamnei Ota, dispreşul pe
care-1 arşta fiicei sale, soiul acesta de provocare jignitoare ce se ascundea în
fiecare din cuvintele ei, nimic n-o putu scoate pe Fumiko din paşnica sa
nepşsare.
Doliul s-o fi aruncat oare într-un asemenea abis de tristeşe, încât nimic
nu mai era în stare s-o tulbureş Era oare atât de cufundatş în durerea sa, încât
bştşile vântului neprietenos sş nu mai fie pentru ea decât nişte nevinovate
adieri ce agitau în zadar suprafaşaş
Sau era mai curând faptul cş-i semşna atât de mult mamei sale, cş avea
aceeaşi fire incapabilş de a se rşzvrşti fie în contra ei, fie împotriva altcuiva, şi
care perpetua atât de minunat în persoana sa imaginea însşşi a unei absolute
şi feciorelnice candoriş
Cât despre Kikuji, el nu fşcuse nimic, nici nu încercase mşcar s-o apere
pe tânşra fatş împotriva rşutşşilor şi jignirilor la care fusese expusş; îşi dşdea
perfect seama de asta şi gşsea propriul sşu comportament incalificabil.
Dar ce sş mai spunem atunci de monstrul pervers şi duşmşnos pe care-1
întâlnea în persoana lui Chikakoş î a acestei Chikako care puse capşt şedinşei
prin a-şi servi abia acum, la urmş, ceaşca de ceai ce si-o pregştise.
Bşu şi, scoşând din obi ceasul pe care-1 avea acolo, zise: î Ceasurile
astea minuscule, ce pacoste pentru femeile bştrâne cu vederea slabş! Domnule
Mitani, ar trebui sş-mi dai mie ceasul acela vechi al tatşlui dumitale.
Prea puşin dornic sş-i satisfacş aceastş dorinşş, Kikuji declarş cş nu are
cunoştinşş despre un astfel de ceas.
Î Ba da, e un ceas de buzunar: 1-am vşzut adesea la tatşl dumitale!
Trebuie sş-1 ştii şi dumneata, adşugş ea întorcânduse cştre Fumiko, cu un aer
de inocenşş bine studiatş.
Fumiko lşsş ochii în jos fşrş sş spunş nimic.
Chikako îşi reluş apoi, imediat, înfşşişarea de femeie harnicş şi ocupatş:
îS-a şi fşcut douş şi zeceş! Sşrmanii mei ochi se înceşoşeazş şi nu mai pot sş
deosebesc cele douş limbi ale ceasului.
 La trei am o lecşie pentru un mic grup reunit la domnişoara Inamura.
Dar am şinut sş trec mai întâi pe aici, domnule Mitani, sş te vşd şi sş-i
transmit rşspunsul dumitale.
Î Pe care te rog sş i-1 dai limpede şi precis, aşa încât sş nu mai aibş nici o
îndoialş, întşri Kikuji, de altfel cu totul de prisos.
Î Fşrş nici o îndoialş: limpede şi precis! fşcu Chikako, zâmbind. şi şi-aş
mai cere permisiunea, dacş-mi îngşdui, sş vin într-o zi aici, cu acel mic grup,
pentru o şedinşş de ceai.
Î Pentru asta, n-ai decât sş spui familiei Inamura sş cumpere casa. Am
de gând s-o pun în vânzare.
Fşrş sş-i mai dea vreo atenşie lui Kikuji, Chikako se întoarse cştre
Fumiko şi-i spuse: î Ai sş mş însoşeşti, nu-i aşaş Numai sş fac puşinş ordine
aici, şi plecşm, îmi va fi plşcut sş fac câşiva paşi cu dumneata.
Î Am sş vş dau o mânş de ajutor la rânduit.
Î Foarte bine, mulşumesc.
şi fşrş sş mai aştepte, Chikako se ridicş şi trecu în mizuya, unde se auzi
numaidecât clipocitul apei la spşlarea vaselor.
Cu vocea joasş, Kikuji îi spuse repede fetei: î N-aveai alte treburi pentru
azi dupş-amiazş, nu-i aşaş Atunci, vrei sş rşmâi aiciş Nu te duce cu ea!
Fumiko dşdu din cap şi şuşoti: î Mi-e fricş de ea.
Î La naiba, n-ai nici un motiv!
Î Nu, nu; nu îndrşznesc.
Î Arunci ieşişi împreunş şi te întorci de îndatş ce ai sş scapi de ea.
Fumiko dşdu iarşşi negativ din cap şi se ridicş, fşcând un gest cu
amândouş mâinile spre a-şi netezi cutele rochiei.
Crezând cş era sş se împiedice, Kikuji întinse braşele s-o ajute. O roşeaşş
bruscş nşvşli pe chipul tinerei fete.
Rşnitş încş de când Chikako pomenise de ceas, pudoarea fşcuse sş-i
rşsarş în obraji un mugur roşu; acum avea douş flori mari de roşeaşş în obraji.
şinând cu multş bşgare de seamş vasul de shino sub braş, Fumiko trecu
în mizuya, de unde se auzi croncşnitul lui Chikako: î Fireşte, nu te mai
desparşi de amintirea mşmichii dumitale!
99CARTEA A CINCEA
Stea dublş
Kurimoto Chikako se duse la Kikuji pentru a-l anunşa cş Fumiko se
mşritase, la fel ca şi domnişoara Inamura.
Era în varş. Nu se întunecase încş, deşi trecuse de orele opt şi jumştate.
Dupş cinş, Kikuji se întinsese în galerie şi se amuza privind licuricii zburând în
colivia cea micş pe care o cumpşrase servitoarea: vedea cum lucirea proiectatş
de graşioasele insecte, la început mai mult alburie, se intensifica şi se colora în
galben, pe mşsurş ce crepusculul se îngrosa. Se înserase de-a binelea, dar
Kikuji n-avea de gând sş se scoale şi sş aprindş lumina.
Abia se întorsese acasş, dupş câteva zile de vacanşş petrecute pe
marginea lacului Nojiri, în vila unuia dintre prietenii lui, tânşr cşsştorit, care
avea şi un copil mic, nşscut de curând.
 Kikuji, care nu se pricepea deloc la copii mici, nu era în stare sş aprecieze
ce vârstş putea sş aibş acest sugar şi cu atât mai puşin dacş era frumos sau
nu. Nepreaştiind ce sş spunş, el exclamase: î O, iatş ce copilaş durduliu! E
voinic!
Î Ah, nu tocmai, rşspunsese la aceasta şotia prietenului sşu. Când s-a
nşscut era atât de mititel, cş şi-era milş de el; dar în ultimul timp s-a întremat
mult.
Kikuji fluturş mâinile dinaintea ochilor bebeluşului.
Î Nu clipeşte încş din ochiş întrebase el.
Î A început sş vadş lucrurile, distinge formele, dar ochii lui nu s-au
obişnuit încş sş reacşioneze. Abia mai târziu se va deprinde sş-i mijeascş.
Copilaşul durduliu, aşa cum îl numise, nu avea decât vreo sutş de zile, în
timp ce el îi dşdea cu generozitate cinci sau şase luni. De aceea, poate, îşi
spusese Kikuji, tânşra soşie a prietenului sşu, cu pşrul nepieptşnat, cu faşa
marcatş de paloare, purta încş semnele oboselii de pe urma naşterii recente.
În casa aceea, unde totul se învârtea în jurul pruncului, Kikuji se simşise
cam stingher. Dar, pe drum, la întoarcere, el revedea încontinuu imaginea
tinerei mame, acea soşie palidş şi supusş, care, deşi atât de mşrunşicş şi de
subşiricş la trup, şinea în braşe şi-şi mângâia odorul cu o bucurie plinş de
extaz. Cât de fericitş era tânşra femeie, în tihna vieşii estivale de acolo! Cşci,
pânş atunci, tânşra pereche stştuse la pşrinşi; şi acum era prima datş, dupş
naşterea copilului, când ei se regşseau, într-adevşr, unul cu altul, aici, în
aceastş casş de vacanşş de pe malul lacului.
Chiar şi acum, reîntors acasş şi întins în galerie, Kikuji, visştor, se
gândea încş la acea tânşra mamş cu înduioşare, cu un fel de sfântş nostalgie.
şi tocmai în momentul acela reveria îi fu întreruptş dintr-odatş de vizita lui
Chikako.
Ea dşduse buzna înşuntru, exdamând, fşrş alte scuze: î Oh, ce întuneric,
Doamne!
Apoi, apropiindu-se şi aşezându-se la picioarele lui Kikuji, zise: î Zşu aşa,
celibatarii şştia sunt demni de plâns. Nu vine nimeni sş le aprindş lumina când
dumnealor au chef sş stea lungişi!
Kikuji îşi trşsese picioarele sub el cu o mişcare ce lşsa sş se înşeleagş cş
ar vrea sş se scoale, pe urmş se aşezş din nou, încet, mai mult fşrş sş se
gândeascş la ce face.
Î Nu te deranja, te rog! spuse încet Chikako, întinzând mâna dreaptş spre
el ca sş-şi întşreascş îndemnul, înainte de a se înclina pentru obişnuita
plecşciune.
Îi povesti dupş aceea cş se întorsese dintr-o cşlştorie la Kyoto şi cş pe
drum fşcuse un ocol prin Hakone. La Kyoto, în casa profesorului ei de ceai, îl
revşzuse pe negustorul de antichitşşi Oizumi, pe care-1 cunoscuse şi tatşl lui
Kikuji.
Î Cum era şi normal, am vorbit mult despre tatşl dumitale, iar acest
domn a şinut sş-mi dea adresa hotelului unde tatşlui dumitale îi plşcea sş
descindş în companie galan101 tş: un han discret, de tip japonez, în cartierul
Kiyamashi.
 M-a sfştuit chiar sş trag şi eu acolo! Ce lipsş de tact! Cşci sunt convinsş
cş tatşl dumitale a fost acolo cu doamna Ota.
Oamenii sunt în stare sş-şi închipuie cş pe mine nu mş sperie nimic; însş
cine ar putea sş doarmş liniştit într-un loc unde stşruie amintirea a doi amanşi
decedaşiş
Dacş cineva dovedeşte lipsş de tact, îşi spunea Kikuji, e tocmai aceastş
Chikako, care vine sş-mi depene mie poveşti din astea! Dar se abşinu sş
vorbeascş tare.
Î şi dumneata, reluş Chikako, te-ai întors de la Nojiri, nu-i aşaş
Expresia ei lşsa sş se vadş limpede cş nu ignora nimic.
Abia intratş în casş, îşi luase probabil toate informaşiile de la servitoare,
acesta era sistemul ei obişnuit, sş intre în casş fşrş sş se anunşe.
Î M-am întors doar de câteva ceasuri, rşspunse Kikuji, pe un ton puşin
iritat.
Î Iar eu de câteva zile, declarş Chikako cu un accent sec, nu fşrş a-şi
întinde înainte umşrul stâng, dupş care urmş: între timp, din nenorocire, s-a
petrecut un lucru deosebit de neplşcut şi pe care nu pot sş mi-1 iert deloc.
Am rşmas eu însşmi ca trşsnitş! închipuie-şi, eram departe de a avea cea
mai micş bşnuialş, când.
şi toate astea, pentru a-i spune cş domnişoara Inamura era în momentul
de faşş mşritatş.
Întunericul ce plutea în galerie îi îngşdui lui Kikuji sş-şi exprime în voie,
cu toatş expresia feşei, şi surprinderea şi pşrerea de rşu: ştia cş Chikako nu
putea sş observe nimic.
Totuşi, silindu-se sş ia un ton cât mai natural, întrebş: î Ah, daş şi când
s-a mşritatş î îşi pşstrezi sângele rece al unuia pe care aceastş chestiune nu 1-
ar privi câtuşi de puşin, remarcş Chikako, cu o nuanşş uşor ironicş.
Î şi-am spus de-atâtea ori cş nu mş interesa deloc aceastş propunere de
cşsştorie! replicş Kikuji.
Î în vorbe, se înşelege! rşstşlmşci Chikako. Faşş de mine, cşutai sş salvezi
aparenşele şi te purtai totdeauna ca un om pe care aceastş bştrânş Kurimoto îl
calcş pe nervi cu ispitirile ei diavoleşti, însş, oricât te-ai preface şi ai vrea sş
arşşi cu tot dinadinsul cş nu-şi place, trebuie sş recunoşti cş fata nu era de
lepşdat!
Î Ce tot îndrugi acoloş şuierş Kikuji cu un râset acru.
Î Spune drept, îşi plşcea. Da sau nuş î O gşsesc absolut fermecştoare,
dacş e vorba.
Î Ei, veziş Te ghicisem eu de mult!
Î Dar nu vşd legştura: poşi sş spui cş o fatş e fermecştoare, fşrş ca, prin
asta, sş vrei sş te însori cu ea!
În felul acesta protesta Kikuji, care simşise totuşi o împunsşturş în inimş
aflând de cşsştoria domnişoarei Inamura, a acelei drşgşlaşe Yukiko, a cşrei
imagine încerca sş si-o reînvie acum cu un soi de aviditate ce semşna cu o sete
intensş.
În realitate n-o vşzuse decât de douş ori.
 În pavilionul de la templul Enkakuji, unde Chikako organizase o
reuniune de ceai, pentru el anume, ca s-o poatş vedea îndeaproape. Câtş
naturaleşe şi câtş distincşie gşsise în gesturile ei! Câtş graşie în comportarea
sa! şi se simşea şi acum emoşionat, amintindu-şi linia chimonoului ei cu
mâneci largi, pşrul ei în care cşdea lumina ce pştrundea pe fereastrş şi în care
se jucau agale umbrele firave ale frunzişului din apropiere. Dar faşa ei nu, faşa
nu reuşea sş i-o revadş cu aceeaşi limpezime cu toate cş revedea foarte bine
acelfukusa1 roşu şi frumosul/uros/îzfcî roz, împodobit cu albele senbazuru, pe
care-1 purta când o întâlnise pe cşrarea ce ducea spre pavilion, în grşdina
templului.
Când ea venise la el, dupş aceea, Chikako însşşi pregştise ceaiul. Emoşia
ce-1 strşbştuse în prezenşa tinerei fete fusese atât de puternicş, încât, chiar şi
a doua zi, crezuse cş regşseşte în chashitsu mireasma subtilş a parfumului ei.
Avea încş dinaintea ochilor florile de iris ce-i împodobeau obi-vl. Dar
trşsşturile ei, expresia feşei sale îi scşpau şi de data aceasta.
Kikuji se consola gândindu-se cş la fel de greu îi era sş reînvie în
memoria lui trşsşturile pşrinşilor sşi, morşi totuşi 1 Mic şervet de mştase.
nu prea de mult, în timp ce în faşa fotografiei lor le recunoştea dintr-o
datş: da, acestea sunt! într-atât de adevşrat este cş în lumea asta, cu cât unele
fiinşe vş sunt mai scumpe şi mai dragi, cu atât mai palidş e imaginea pe care v-
o lasş, în timp ce tot ceea ce este urât şi respingştor se imprimş adânc în
amintire!
Imaginea pe care o pşstra memoria lui despre tânşra fatş, forma ochilor
ei, a obrajilor, era la fel de improbabilş şi de fragilş ca o razş de luminş, pe când
petele acelea afurisite de pe pieptul lui Chikako le revedea cu o exactitate
cumplitş, ca pe o pecingine dezgustştoare.
Aici, în galerie, în ciuda obscuritşşii, Kikuji putea sş-şi reprezinte foarte
bine îmbrşcşmintea de pe dedesubt a lui Chikako, lenjeria ei de mştase albş de
Ojiya. Un singur apel la amintirea lui ar fi de-ajuns ca sş zşreascş petele sub
aceastş lenjerie, care, dacş ar fi luminatş, ar constitui un ecran pe care s-ar
proiecta ele. Dar însuşi întunericul era o condişie ce favoriza limpezimea
viziunii lui, astfel încât revedea acele pete cu scârbş şi oroare.
Î Când întâlnesti o tânşra persoanş seducştoare, n-o laşi sş-şi scape din
mâini aşa, prosteşte! argumentş Chikako.
N-ai sş gşseşti de douş ori în lume o Yukiko, sş ştii! De şi-ai petrece toatş
viaşa cşutând, n-ai sş mai descoperi una ca ea. Ceea ce-şi spun acum e un
adevşr la mintea oricui, pe care n-o sş treacş mult şi-ai sş-1 înşelegi şi
dumneata.
Tonul ei avea ceva aspru, tşios. Continuş pe aceastş temş, cicşlindu-1: î
Sş dovedeşti atâta lipsş de experienşş în privinşa lucrurilor şi a vieşii î şi sş te
arşşi atât de pretenşios! Asta are sş vş schimbe amarnic destinele: vreau sş
spun destinele amândurora, şi al dumitale, şi al domnişoarei Inamura.
ştii, desigur, cş, în ce-o priveşte, fata era departe de a fi fost împotrivş! şi,
îşi dai seama ce rşspundere vei avea dumneata dacş s-ar întâmpla sş nu fie
fericitş în cşsştoria asta a eiş
Kikuji nu scoase o vorbş.
 Î Mai ales cş ai avut prilejul s-o cunoşti! închipuieste-şi cş Yukiko are sş
regrete, dupş câşiva ani, cş nu s-a cşsştorit cu dumneata! în locul dumitale, nu
m-aş simşi deloc cu conştiinşa împşcatş!
Vocea sa distila veninul urii.
La ce bun sş turuie atâta, acum, cş Yukiko se mşritaseş î Dar ce vşd,
nişte licurici în colivia asta micş de aiciş întrebş ea deodatş, întinzând gâtul.
Licurici, când suntem în sezonul greierilor de toamnş! E ca şi cum ai vrea sş
pşstrezi cu orice chip stafia verii care s-a dus. S-ar zice cş ai pierdut de tot
simşul anotimpurilor!
Î Bştrâna mea servitoare, ea i-a adus, rşspunse Kikuji.
Î Iatş, într-adevşr, tot ce poşi aştepta din partea unei servitoare! Dar
asemenea lucruri n-ar fi ajuns sş se întâmple la dumneata, dacş ai fi cultivat,
aşa cum se cuvine, arta ceaiului. Noi, în Japonia, avem respectul
anotimpurilor.
Ar fi fost greu de susşinut cş era departe de adevşr în ceea ce spunea,
într-adevşr, cum puteai sş negi cş zvâcnetul luminos al licuricilor era oarecum
în contradicşie cu realitatea anotimpuluiş La lacul Nojiri, Kikuji auzise deja
şârâitul greierilor de toamnş. I se pşrea chiar ciudat cş nişte licurici au mai
putut rezista pânş în zilele astea târzii.
Î Dacş ai fi cşsştorit, soşia ar avea grijş sş te scuteascş de copilşriile astea
jalnice: ea n-ar lşsa sş stea atârnate sub ochii dumitale nişte rşmşşişe atât de
întristştor de întârziate.
Dupş aceastş remarcş, vocea lui Chikako se colorş de emoşie: î şi eu,
care credeam cş fac un ultim serviciu în memoria rşposatului dumitale pşrinte,
mijlocind aceastş cşsştorie!
Î Sş faci un serviciuş Tatşlui meuş se mirş Kikuji.
Î Da, fireşte. şi când colo, te gşsesc întins în galerie, pe întuneric,
contemplând licuricii şştia nenorocişi! Aflş cş şi domnişoara Ota a gşsit, între
timp, prilejul sş se mşrite.
Î Cumş Când s-a întâmplat astaş strigş Kikuji, care acum nu mai era în
stare sş-si ascundş nici surprinderea, nici emoşia.
ÎChikako mi-a observat, desigur, tulburarea", gândi numaidecât.
Î Am rşmas şi eu uluitş când am aflat vestea, dupş ce m-am întors de la
Kyoto. Ai crede cş s-au înşeles amândouş sş-şi celebreze, dacş s-a mai pomenit
una ca asta, cşsştoria în acelaşi timp! Eh, tineretul de azi, orice s-ar zice, nu te
mai poşi bizui pe el! Abia aflasem de cşsştoria lui Fumiko şi tocmai apucasem
sş-mi spun cş de acum încolo nimeni nu va mai sta în calea cşsştoriei
dumitale, când aflu, poftim, cş domnişoara Inamura s-a mşritat şi ea. Mi-a
luat-o înainte, cum s-ar spune; dar totodatş mş întreb de ce atâta tşrşgşnealş şi
şovşialş din partea dumitaleş Tot ce s-a întâmplat, este numai din vina
dumitale!
Kikuji, în ce-1 privea, nu se gândea decât la Fumiko. Nu se putea obişnui
cu gândul cş ea se mşritase.
Î Ajunsesem la concluzia cş doamna Ota reuşise, chiar dupş moarte, sş
împiedice cşsştoria dumitale cu domnişoara Inamura; dar acum, când şi fiica ei
s-a mşritat, cred cş, în sfârşit, casa dumitale a scşpat pentru totdeauna de
aceastş piazş-rea.
Chikako îşi îndreptş privirea, îndelung, spre grşdinş şi zise: î Ce-a fost a
fost! Acum ar trebui sş te ocupi puşin de pomi şi de grşdinş. Uite, chiar
noaptea te simşi apşsat aici, atât de deasş şi de neîngrijitş e verdeaşa!
De la moartea tatşlui sşu, adicş de patru ani încoace, Kikuji neglijase,
într-adevşr, sş angajeze un om pentru a-i întreşine grşdina. Cu arborii aceştia
lşsaşi la voia întâmplşrii, sub frunzişul prea stufos, ai fi zis cş zşpuşeala de
peste zi rşmânea acolo şi noaptea.
Î Servitoarea nu se osteneşte nici mşcar sş stropeascş, spre a mai rşcori
puşin aerul. Zşu, ar trebui sş-i spui.
Î Te amesteci în lucruri care nu te privesc! i-o tşie scurt Kikuji.
Dar, oricât ar fi strâmbat el din nas la orice nouş observaşie fşcutş de
Chikako, nu era mai puşin adevşrat cş se lşsa învins şi dominat de gura ei
nşprasnicş. De fiecare datş când o vedea, se întâmpla acelaşi lucru.
Ea cşuta sş fie causticş şi aprigş, dar numai spre a-i capta atenşia şi a-i
putea citi astfel mai uşor gândurile, spre a pştrunde în taina sufletului sşu.
Kikuji ştia asta; şi dacş lşsa impresia cş face jocul ei, avea totuşi mereu grijş sş
rşmânş circumspect. Dar Chikako nu se dşdea bştutş: ea fşcea sş se creadş cş
nu înşelegea nimic, deşi vedea totul şi ştia perfect în ce ape se scaldş el. De
altfel, nu se codea, când avea prilejul, sş se comporte în aşa fel încât el sş-şi
dea seama cât mai limpede de asta.
Pe deasupra, folosea cu predilecşie un ton sau un limbaj ironic, aşa încât
Kikuji nu era niciodatş surprins de ceea ce putea sş spunş ea. Ba, într-o
anumitş mşsurş, chiar se aştepta s-o audş vorbind despre una sau despre alta,
şi asta cu atât mai mult cu cât ei îi plşcea sş scormoneascş printre lucrurile ce
puteau sş-1 enerveze cel mai tare şi sş-i stârneascş dezgustul.
Chiar şi astş-searş, ea nu încetase o singurş clipş sş pândeascş reacşiile
lui la primirea veştii celor douş cşsştorii, a lui Fumiko şi a domnişoarei
Inamura. De ce oareş se întreba el cu suspiciune. Chikako voise sş-1 însoare
cu Yukiko şi cşutase, în consecinşş, sş-1 îndepşrteze de Fumiko. Dar acum,
când amândouş se mşritaserş, la ce-i mai putea folosi sş ştie ce gândeşte el şi
care era nuanşa sentimentelor saleş Cşci ea stştea mereu la pândş, voind sş
pştrundş pânş în cele mai adânci cute ale inimii lui.
Kikuji se gândi la un moment dat sş aprindş lumina în camerş şi pe
galerie: era ceva grotesc în întrevederea asta a lor, continuatş pe întuneric şi
într-o aparenşş de intimitate, foarte depşrtatş de realitatea raporturilor lor! Ea
putea sş-1 întrebe despre felul cum îşi îngrijea sau nu-şi îngrijea grşdina, asta
nu însemna nimic mai mult în ochii lui Kikuji decât un gen de convorbire
grosolanş şi indiscretş ce intra în obiceiurile ei şi de care el nu se sinchisea
câtuşi de puşin.
Dar adevşrul e cş-i era silş sş se ridice, astfel cş renunşş pânş la urmş sş
mai aprindş lumina.
Chikako, deşi la sosire scosese nişte strigşte de nemulşumire gşsindu-1
pe Kikuji stând întins în galerie, pe întuneric, nu se gândi nici ea sş se ridice şi
sş se ducş pânş la comutator.
 Ea, care altşdatş nu-şi mai gşsea locul şi se arşta atât de harnicş în
privinşa acestor mşrunte treburi gospodşreşti.
Sş fie oare din pricinş cş femeia asta atât de serviabilş faşş de familie, nu
mai avea chef de nimic, acum cş rşmşsese doar cu Kikujiş Sau era, pur şi
simplu, efectul vârsteiş Ori poate socotea cş asemenea treburi nu se mai
potriveau cu demnitatea pe care o cşpştase de când profesa arta ceaiuluiş
La acestea se gândea Kikuji, pe care Chikako îl trezi din reveria lui,
vorbindu-i de altceva: î Anticarul Oizumi, din Kyoto, m-a însşrcinat sş-şi
transmit o dorinşş a lui, îi spuse ea pe un ton degajat. Dacş, din întâmplare, ai
cumva intenşia sş-şi vinzi colecşia, el ar fi foarte bucuros sş se prezinte în chip
de cumpşrştor şi m-a rugat sş-şi fac cunoscut acest lucru. S-ar putea, e foarte
normal, sş vrei sş-şi organizezi altfel viaşa, acum dupş ce domnişoara Inamura
şi-a scşpat. Obiectele de artş probabil cş nu mai au aceeaşi importanşş pentru
dumneata. şi ceaiul. Am sş mş simt foarte tristş, eu, care de-atâta vreme m-am
ocupat cu aceste treburi, când trşia tatşl dumitale, sş vşd cş nu mai am nimic
de fşcut aici. Fiindcş, dupş cum constat, chashitsu nu mai e aerisit decât în
rarele ocazii când mai trec eu pe la dumneata.
Totul deveni limpede pentru Kikuji, care înşelegea acum planul lui
Chikako. El o fşcuse sş rateze aceastş cşsştorie cu Yukiko. Deci, terminase
pentru totdeauna cu el, afarş doar dacş nu va încerca sş mai tragş un ultim
folos de pe urma lui exploatându-1 în privinşa vânzşrii colecşiei pe care o avea.
De aceea şi pusese la cale aceastş combinaşie cu anticarul Oizumi din Kyoto.
Lucrul era cât se poate de evident.
Dar, în loc sş se supere, aşa cum ar fi fost îndreptşşit sş o facş, Kikuji se
simşi, dimpotrivş, uşurat. Avea prilejul sş scape de o povarş ce-1 apşsa pe
umeri.
Î Cum am intenşia sş vând tot, pânş şi casa, zise el, s-ar putea sş intrşm
în tratative. Am sş reflectez la asta.
Î Cu un negustor care 1-a cunoscut şi 1-a servit pe tatşl dumitale, fu de
pşrere în continuare Chikako, fşrş îndoialş te vei descurca mai uşor decât cu
altul.
Spunându-şi în sinea lui cş Chikako cunoştea probabil mult mai bine
decât el fiecare piesş din colecşie, Kikuji se gândi cş ea îşi şi fşcuse, desigur,
socoteala asupra micului câstig ce-i revenea din afacerea asta.
şi, în aceeaşi clipş, privirea i se îndreptş cştre chashitsu.
Bogata eflorescenşş albş a unui oleandru strşlucea în' faşa pavilionului,
îmbşlsşmând o noapte atât de neagrş cş nu se mai distingea nimic altceva, în
afarş de aceastş albeaşş fantomaticş, nici mşcar conturul mai întunecat ce se
profila pe cer, al celorlalşi arbori din grşdinş.
Kikuji dşdea sş iasş din birou, la sfârşitul zilei de lucru, când soneria
telefonului îl fşcu sş se întoarcş din drum.
Î Aloş î Fumiko la aparat, se auzi o voce slabş şi depşrtatş.
Î Alo, aici Mitani.
Î Fu-mi-ko la aparat, articula vocea, mai clar.
Î Da, acum te aud mai bine.
 Î Sunt cu adevşrat jenatş cş vş deranjez, zise ea, dar trebuia sş vş
telefonez ca sş-mi cer scuze. Altfel ar fi fost prea târziu.
Î Pentru ceş î V-am trimis ieri o scrisoare, uitând, în ultimul moment, s-o
timbrez.
Î Cumş Nu, n-am primit-o încş.
Î Cumpşrasem zece timbre la poştş, apoi am vârât scrisoarea în cutie.
Când am ajuns acasş, am observat cş aveam la mine toate cele zece timbre! Nu
mai ştiu ce-am fşcut! şi voiam sş-mi cer scuze înainte ca scrisoarea sş vş
parvinş.
Î Dar nu-i nimic, lasş! Un lucru atât de mşrunt! zise Kikuji, gândindu-se
cş-i scrisese probabil ca sş-1 anunşe cş se cşsştorise. Sper, cel puşin, cş e o
veste bunş, adşugş el.
Fumiko însş pesemne cş nu auzi tot ce spusese el.
Î Pânş acum, continuş ea, v-am vorbit mereu la telefon, dar nu v-am scris
niciodatş. Am şovşit pânş în ultimul moment, întrebându-mş dacş se cade sş vş
trimit aceastş scrisoare, şi aşa, înşelegeşi, am uitat sş lipesc timbrele pe ea.
Î Unde eşti acumş î în Gara centralş, la un telefon public. Sunt mai multe
persoane lângş mine care aşteaptş sş vorbeascş.
Î La un telefon publicş se mirş Kikuji, înainte de a reveni la primul sşu
gând şi de a spune: Trebuie sş te felicit!
Î Ah, daş. Aveşi dreptate, aşa-i, mulşumesc. Dar cum aşi aflatş î
Kurimoto mi-a spus.
Î Domnişoara Kurimoto, ziceşiş şi ea de unde ştieş
Hotşrât lucru, femeii şsteia nu-i scapş nimic!
Î Acum îşi va fi uşor s-o şii la distanşş, dupş tot ce s-a întâmplat! Ultima
oarş când am vorbit la telefon, auzeam zgomotul ploii în aparat.
Î Da, mi-aşi spus. Atunci luasem o camerş la o prietenş şi mş întrebam
dacş trebuie sş vş anunş sau nu.
Aceeaşi şovşialş m-a cuprins şi de data asta.
Î Sş-şi spun drept, îmi pare bine cş-mi anunşi personal aceastş veste şi
acum mş simt mai uşurat. Fiindcş şi eu stşteam în cumpşnş, ca şi dumneata,
dupş cele ce-mi spusese Kurimoto: nu ştiam dacş trebuie sau nu sş-şi adresez
felicitşrile mele.
Î E o tristeşe pentru mine cş pierd astfel legştura cu dumneavoastrş, zise
ea cu o voce nşpşditş deodatş de melancolie, care-i aminti lui Kikuji vocea
duioasş a doamnei Ota.
şi fiindcş el nu spunea nimic, reluş: î Dar, oricum, tot trebuia sş mş
depşrtez de dumneavoastrş, îmi dau seama de asta. şi dupş o tşcere. Chiar în
ziua când am cşpştat slujba, am gşsit şi aceastş camerş de şase rogojini, nu
mai mare.
Î Cumş î E destul de greu sş începi lucrul tocmai pe o cşldurş ca asta.
Î Da, înşeleg! Mai ales când abia te-ai mşritat.
Î Ce-aşi spusş Mşritatş Am auzit bineş î Da, şi primeşte felicitşrile mele.
Multş fericire!
 Î Mieş Vreşi sş spuneşi cş eu m-am mşritatş Glumişiş î Nu te-ai mşritatş
î Euş Ce idee! Cum aşi putut crede cş mi-ar fi inima la mşritat, într-un moment
ca şstaş. Dupş ce-am pierdut-o pe mama. şi în felul pe care-l ştişi!
Î Ei bine.
Î Profesoara Kurimoto v-a spus astaş î Da.
Î Dar cum e cu putinşşş Nu mai înşeleg nimic! şi dumneavoastrş aşi dat
crezare unei asemenea nşzbâtiiş.
Aceste ultime cuvinte Fumiko le rosti ca şi cum şi-ar fi pus ea însşşi
întrebarea sieşi. Luându-şi inima în dinşi, Kikuji spuse: î Nu, la telefon nu e
posibil. Pot sş te întâlnescş î Da.
Î Foarte bine. Mş reped la Gara centralş. Aşteaptş-mş acolo.
Î N-aş vrea sş.
Î Preferi sş ne întâlnim în altş parteş î N-aş vrea sş aştept în stradş. Aş
veni la dumneavoastrş acasş, dacş-mi îngşduişi.
Î S-a fşcut! Vrei sş mergem împreunşş î în cazul acesta, va trebui sş ne
întâlnim în oraş.
Î Vino sş mş iei de la birou, dacş vrei.
Î Nu, prefer sş mş duc direct acasş la dumneavoastrş.
E mai simplu.
Î Perfect. Plec şi eu imediat. Dacş ajungi înaintea mea, intrş şi asteaptş-
mş liniştitş în casş.
ÎDacş Fumiko s-a urcat în primul tren, la Gara centralş, va pleca înaintea
mea", îşi spunea Kikuji. Dar, în timp ce gândea astfel, el nu pierduse totuşi
speranşa de-a cşlştori în acelaşi tren cu ea. Pe peronul gşrii, o cşutş cu ochii
prin mulşime, avid. în zadar.
Când ajunse acasş, ea îl aştepta, într-adevşr, de câteva minute.
Bştrâna servitoare îi spuse cş fata se aflş în grşdinş, şi Kikuji se grşbi sş
se ducş la ea, fşrş a mai trece prin casş.
Fumiko aştepta acolo, aşezatş pe o piatrş, la umbra marelui oleandru cu
ramurile încşrcate de flori albe. Piatra pe care stştea pşrea puşin mucedş, mai
ales în partea de dedesubt, cşci, de la ultima vizitş a lui Chikako, servitoarea
luase obiceiul sş stropeascş în fiecare zi grşdina înainte de întoarcerea
stşpânului; vechea pompş de apş mai funcşiona încş.
Kikuji se îndreptş cu paşi repezi spre arborele uriaş, ale cşrui flori albe,
mângâiate uşor de adierea serii, pşreau cş încoroneazş capul tinerei fete. în
general, oleandrii au un frunziş foarte des, din care şâşnesc flori învşpşiate, cu
tot atâtea mici limbi de foc: ei creeazş o impresie de varş fierbinte. Dar acesta,
cu bogşşia lui de flori albe şi parfumate, rşspândea o foarte plşcutş senzaşie de
rşcoare. La umbra lui înmiresmatş, Fumiko era îmbrşcatş într-o rochie albş de
bumbac, cusutş la guler şi pe marginea buzunarelor cu tivuri subşiri de un
albastru închis. Soarele ce cobora la asfinşit îşi strecura prin frunziş, bştând în
ochii lui Kukiji, razele de aur roşu care fşceau sş scânteieze cerul.
Î Ce bine îmi pare cş te vşd aici! exclamş el cu afecşiune, apropiindu-se
de tânşra fatş.
Fumiko pşru cş voise sş spunş ceva înainte de a vorbi el, articulând
câteva cuvinte nelşmurite, dar se opri în clipa când dşdu sş se ridice, cu umerii
uşor aplecaşi, ca şi cum bucuria spontanş din glasul lui Kikuji ar fi intimidat-o
puşin.
Î Am venit, rşspunse ea, fiindcş mi-aşi spus lucrul acela la telefon: sş vş
dovedesc contrariul.
Î Cşsştoria, vrei sş spuiş Am fost şi eu foarte surprins, te asigur.
Î Surprinsş Cum adicşş întrebş Fumiko, lşsându-şi ochii în jos.
Î De douş ori, dacş pot sş spun aşa: înffi, la vestea despre pretinsa
dumitale cşsştorie şi apoi aflâhd cş nu e adevşrat.
Î şi amândouş veştile v-au surprinsş î Nu e firescş fşcu Kikuji pornind
înaintea ei pe cşrarea, indicatş de pietre, ce ducea la galerie. Sş intrşm, o pofti
el.
N-ar fi trebuit sş mş aştepşi afarş; de ce n-ai intrat în casşş
Se aşezarş în galerie şi Kikuji îi explicş: î Uite, chiar aici stşteam şi mş
odihneam, acum câteva zile, dupş ce mş întorsesem dintr-o scurtş vacanşş,
când a apşrut Kurimoto. Era pe înserate.
Dinşuntru, servitoarea îl chemş sş-1 întrebe ceva, desigur în legşturş cu
cina pe care i-o comandase la telefon în momentul când plecase de la birou.
Profitş de aceastş scurtş întrerupere ca sş se schimbe şi sş îmbrace un
chimono uşor, de cânepş albş.
Fumiko, la rândul ei, pşrea a-şi fi regşsit frumuseşea.
Aşteptş pânş când Kikuji îşi reluş locul şi întrebş: î De fapt, ce v-a spus
exact domnişoara Kurimotoş î Cş te-ai mşritat, atât.
Î şi aşi crezut-o pe cuvântş î Ce motive ar fi avut sş trânteascş o
minciunş cu privire la acest capitolş î Dar n-aşi avut nici un fel de îndoialşş
Douş lacrimi strşlucitoare tremurau pe marginea pleoapelor, udând ochii
mari, negri, ai fetei, care rosti repede: î Cum m-aş fi putut gândi sş mş mşrit,
acumş Aşi crezut într-adevşr c-as fi fost în stare sş fac astaş Dupş toatş
durerea, cu toatş tristeşea pe care am cunoscut-o noi, mama şi eu. când chinul
nu s-a terminat încş!
Ascultând glasul acesta al ei, Kikuji fu îndemnat sş creadş, o clipş, cş
mama era încş în viaşş, cş se afla acolo, lângş el.
Î E o mare slşbiciune a noastrş a amândurora, a mamei şi a mea, sş ne
bizuim mereu şi deplin pe alşii. E destul sş avem sentimentul cş suntem
înşelese de cştre ceilalşi, ca sş ne încredem în oricine, fşrş control şi fşrş
mşsurş. Nu-i aşa cş e o iluzie deşartşş Cşci totul nu e decât o imagine falsş,
propria stare sufleteascş se reflectş ca atunci când te oglindeşti în apş, zise
Fumiko, care era gata sş izbucneascş în suspine.
Dupş un rşstimp de tşcere, Kikuji, revenind la problema care-1 preocupa,
zise: î Ultima datş, eu eram acela care te întrebam dacş ai putea crede cş aş
dori sş mş cşsştoresc. şi-aduci aminteş
A fost în ziua ploii aceleia mari.
Î în ziua aceea cu furtunş, când tuna şi fulgera de te apuca groazaş î Da,
atunci. şi iatş cş acum dumneata îmi spui acelaşi lucru, aproape cuvânt cu
cuvânt.
Î Oh, nu! Nu e deloc acelaşi lucru!
Î Totuşi, mi-ai repetat de mai multe ori cş am sş mş însor, stşrui Kikuji.
 Î Dar la mine nu e aceeaşi situaşie, nu ne putem compara, declarş
Fumiko ridicând spre el privirile înecate de lacrimi.
Î Aceeaşi situaşie, cum adicşş î Da, a dumneavoastrş şi a mea î sunt cu
totul diferite.
Sau poate ar fi mai bine sş spunem, în loc de situaşie, acea parte de
umbrş din destin.
Î Conştiinşa pşcatului, asta vrei sş spuiş Dar este în aceeaşi mşsurş
povara mea.
Î Nu! exclamş ea, scuturând cu putere din cap. O lacrimş, una singurş,
alunecş din ochiul stâng pe obrazul fetei, care se grşbi sş precizeze: Pşcatul de
care vorbişi, mama 1-a luat cu ea în mormânt. şi-apoi, eu nu cred cş a fost un
pşcat: eu cred cş a fost doar suferinşa ei.
Kikuji lşsş capul în jos.
Î Pşcatul nu se şterge probabil niciodatş, adşugş
Fumiko; pe când suferinşa şi mâhnirile se uitş.
ÎVorbind de acea parte de umbrş, nu faci decât sş întuneci şi mai mult
moartea mamei dumitale, aşa mi se pare mie.
Î Profunzimea durerii, despre asta ar fi trebuit sş vorbesc, se corectş
Fumiko. Asta e ceea ce voiam sş spun.
Î Profunzimea durerii. murmurş Kikuji, care voia sş spunş: îAdicş
profunzimea iubirii", dar se opri în ultima clipş.
Î şi pe urmş, dumneavoastrş vi se fşcuse acea propunere de cşsştorie cu
Yukiko, ceea ce înseamnş o mare deosebire! reluş Fumiko, care şinea sş
readucş discuşia în planul realitşşii. Domnişoara Kurimoto socotea cş mama se
împotrivea acestei cşsştorii. Probabil cş se temea sş nu constitui şi eu o piedicş,
şi tocmai de aceea v-a spus cş m-am mşritat. Nu credeşiş î Dar ea mi-a spus,
totodatş, cş şi domnişoara Inamura s-a mşritat!
Fumiko rşmase o clipş uluitş, apoi dşdu tare din cap, zicând: î Nu-i
adevşrat! Nu e cu putinşş. E încş o minciunş, şi nu pot sş cred. Când ar fi
fşcut-oş î Cşsştoriaş O, destul de recent.
Î Nu! Nu e cu putinşş sş fie adevşrat. Sunt sigurş!
Î Kurimoto mi-a spus cş v-aşi mşritat amândouş în acelaşi timp, Yukiko
şi dumneata, zise Kikuji cu o voce nehotşrâtş. Asta m-a fşcut sş cred în
povestea cşsştoriei dumitale. Dar se poate sş fie, totuşi, adevşrat în ce-o
priveşte pe Yukiko, mai ştiiş î Ei bine, nu, vş asigur: nimeni nu se mşritş în
toiul verii. Cine poate sş poarte douş rânduri de rochii pe o asemenea cşldurşş
E incomod şi te faci leoarcş de nşduşealş.
La aşa ceva nu se expune nimeni.
Î Fşrş îndoialş, ai dreptate. Dar asta înseamnş cş nu se celebreazş
niciodatş vreo ceremonie nupşialş în timpul veriiş î Foarte rar. în general, cei
care vor sş se cşsştoreascş totuşi în acest sezon, amânş nunta pentru toamna.
şi deodatş, din ochii umezi ai lui Fumiko î cine ştie de ce î izbucnirş
lacrimi. Cu capul înclinat, tânşra fatş privea urmele pe care le lşsau lacrimile
ce-i cşdeau în poalş.
Î De ce, de ce umblş domnişoara Kurimoto cu asemenea minciuniş î De!
Se poate spune cş ne-a înşelat pe amândoi! reflectş
 Kikuji la rândul sşu, în timp ce se întreba care putea fi cauza ce-o fşcea
pe Fumiko sş plângş în momentul acesta.
Fapt sigur este cş mşritişul lui Fumiko e o minciunş.
Dar poate cş Chikako nşscocise minciuna asta tocmai fiindcş Yukiko se
mşritase cu adevşrat şi voia acum s-o îndepşrteze de el pe Fumiko! Cel puşin
aşa încerca sş-şi explice lucrurile Kikuji, fşrş a gşsi însş acest argument prea
convingştor. De altfel, nu se putea împiedica sş nu aibş o îndoialş chiar în
privinşa realitşşii cşsştoriei lui Yukiko.
Î Oricum ar fi, atâta vreme cât nu ştim dacş domnişoara Inamura s-a
mşritat sau nu, e greu sş ne dşm seama pânş unde a mers domnişoara
Kurimoto cu gluma ei.
Î Cu glumaş Numişi asta o glumşş î Mş rog, e un fel de a spune.
deocamdatş.
Î şi dacş nu v-aş fi telefonat eu astşzi, aşi fi continuat sş credeşi cş m-am
mşritatş Ca glumş, o gşsesc mai mult decât proastş! E cu adevşrat o rşutate!
Bştrâna servitoare îl chemş din nou pe Kikuji, care se întoarse peste
puşin, cu o scrisoare în mânş.
Î A sosit scrisoarea dumitale, zise el; scrisoarea netimbratş.
Se pregştea sş o deschidş, dar Fumiko interveni: î Nu, nu, vş rog, n-o
citişi!
Î De ceş î Nu vreau. Daşi-mi-o înapoi.
Spunând acestea, Fumiko, fşrş sş se ridice, se aplecş spre el, ca sş ia
scrisoarea.
Î Daşi-mi-o, vş rog mult!
Cu o mişcare iute, Kikuji ascunse scrisoarea la spatele lui. Ea se aplecş
şi mai mult, încercând s-o apuce cu mâna dreaptş, sprijinindu-se, fşrş sş vrea,
cu stânga, pe genunchiul lui. Kikuji retrase scrisoarea şi mai departe, în aşa fel
ca fata sş nu ajungş la ea, iar Fumiko, cu mâna întinsş, era gata sş cadş peste
el, pierzându-şi echilibrul în timp ce se înclina spre dreapta. Atinsese cu faşa
pieptul lui Kikuji, într-atât de mult se aplecase. Ar fi cşzut cu totul peste el,
dacş nu s-ar fi sprijinit cu mâna stânga pe genunchiul lui, putând astfel sş se
ridice şi sş se retragş în pozişia normalş cu o mişcare plinş de supleşe. şi
totuşi, mâna aceea Kikuji abia dacş o simşise! Nu era mai grea decât o
mângâiere! Cum de se putuse retrage ea astfel, atingându-1 numai puşin, când
îşi pierduse întregul echilibru al corpuluiş
Kikuji, care se aşteptase sş fie apşsat de toatş greutatea corpului ei,
rşmase uimit sş constate cât era de uşoarş şi fu aproape gata sş scoatş un
strigşt. Deodatş, se simşi nşpşdit de fluidul acela tulburştor al feminitşşii, de
emoşia acestei prezenşe feminine în care regşsea, fşrş voia lui, prezenşa însşşi a
tuturor farmecelor doamnei Ota.
Fumiko se ridicase în chiar clipa când el se aştepta s-o prindş în braşe.
Cum fşcuse oareş Cum a izbutit sş se retragş aşa de repedeş De unde îi venise
puterea sş evite cşderea chiar când se rşsturnase dejaş Prin ce mişcare de o
nemaipomenitş sprintenealş reuşise sş-i scapeş Era aici ceva ca o magie, un fel
de vrajş al cşrei mister şinea de ce e mai tainic în instinctul feminin. Cşci
tânşra fatş pşrea cş se evaporase chiar în timp ce el credea c-o va primi în
braşe şi nu resimşi din partea ei decât o rşsuflare transmisş de un efluviu
cşlduros.
Parfumul ce se degaja din corpul tinerei fete îl tulburş adânc pe Kikuji.
Fumiko lucrase în toatş aceastş zi de varş.
Respirând acum mireasma ei, Kikuji se simşi învşluit deodatş de
parfumul îmbştştor al doamnei Ota. Acest parfum reînvia aidoma îmbrşşişşrile
ei.
Î Scrisoarea, vş rog, daşi-mi-o! îl rugş încş o datş
Fumiko.
şi Kikuji cedş.
Fumiko luş scrisoarea şi, întorcându-se pe jumştate într-o parte, o rupse
în bucşşele. Privirea lui Kikuji surprinse, pe ceafa şi pe braşele ei, broboane
mici de sudoare.
În momentul când fusese gata sş cadş peste el, faşa i se albise brusc,
pentru a se împurpura apoi numaidecât, dupş ce izbutise sş se redreseze. Fşrş
îndoialş, numai puterea acestor emoşii, pe o asemenea cşldurş, fşcuse ca
transpiraşia sş strşluceascş dintr-o datş pe trupul tinerei fete.
Masa de searş, pe care Kikuji ceruse sş-i fie adusş de la un restaurant
din apropiere, n-avea nimic deosebit.
Mica ceaşcş de shino se afla la locul ei, în dreptul lui Kikuji, pregştitş
pentru ceaiul lui. Servitoarea o pusese acolo, aşa cum fşcea în fiecare zi, la
orice masş.
Ceaşca a fost primul obiect pe care îl observş Kikuji.
Fumiko o vşzuse şi ea, cşci întrebş: î E ceaşca de care vş servişi în mod
obişnuitş î Da.
Î îmi vine sş intru în pşmânt de ruşine, zise ea cu un accent plin de jenş,
dar fşrş sş bage de seamş cş Kikuji era poate şi mai încurcat decât ea. Mi-am
adus multe mustrşri, adşugş repede, cş v-am dat un asemenea obiect.
Pomeneam şi despre asta în scrisoarea mea.
Î Dar de ceş î Fiindcş. vş ceream iertare cş v-am fşcut cadou o piesş
lipsitş de orice valoare artisticş.
Î Aceastş ceaşcş, lipsitş de valoare artisticşş Dar tocmai dimpotrivş!
Î Nu, nu e un shino deosebit de preşios, şi dovada e cş mama se servea
de ea la mesele de toate zilele.
Î Nu am pretenşia sş mş erijez în cunoscştor, dar socot cş aceastş piesş
este excepşionalş, afirmş Kikuji, luând ceaşca în mânş ca s-o priveascş mai
deaproape.
Fumiko nu era totuşi mulşumitş: î Existş piese de shino mult superioare!
zise ea. încât, atunci când vş servişi de asta, nu se poate sş nu vş gândişi la
celelalte, prin comparaşie. Veşi fi totdeauna obligat sş le gşsişi mai frumoase!
Î în colecşia noastrş nu cred sş se mai afle mşcar o singurş altş ceaşcş de
shino.
Î Le veşi putea vedea în altş parte, dacş dumneavoastrş nu aveşi. Ah, ar fi
prea trist dacş ar trebui sş spuneşi cş ceaşca dumneavoastrş e o piesş
inferioarş. Vreau sş zic, pentru mama şi pentru mine.
 Kikuji avu o uşoarş tresşrire la ultimele ei cuvinte, dar se grşbi sş
rşspundş: î Cum mş lepşd din ce în ce mai mult de arta ceaiului, nu risc sş am
prilejul sş admir alte ceşti.
Î Cine ştieş. Poate din întâmplare. De altfel, cred cş aşi şi vşzut, desigur,
pânş acum unele mai frumoase.
Î Dacş e aşa, atunci înseamnş cş nu mai poşi face nici un cadou, fiindcş
nu e vorba de o veritabilş capodoperş!
Î Da, este exact ceea ce voiam sş spun şi eu, rşspunse Fumiko, privindu-
1 drept în ochi. M-am gândit mult la asta, şi de aceea vş ceream în scrisoarea
mea sş spargeşi aceastş ceaşcş şi sş aruncaşi cioburile.
Î S-o spargş! O asemenea ceaşcşş fşcu el foarte mirat şi cşutând s-o
smulgş pe Fumiko din seriozitatea ei gravş.
E o ceaşcş ieşitş dintr-unul din cele mai vechi cuptoare ale şcolii, aşa
cred, acum trei sau patru sute de ani! La origine, se poate sş nu fi fost
conceputş decât ca o simplş cupş, fşrş sş aibş nimic de-a face cu arta ceaiului.
Dar iatş, sunt trei secole de când e folositş ca o micş ceaşcş de ceai.
Nenumşraşi profesori au pşstrat-o şi au transmis-o mai departe cu mare grijş.
De asemeni, unii amatori au întrebuinşat-o cu siguranşş ca ceaşcş de voiaj şi
au purtat-o în lada lor, din loc în loc, cine ştie pe unde, în mijlocul atâtor
primejdii. şi în felul acesta a ajuns pânş la noi. Oh, nu, nu e o piesş pe care
cineva si-ar putea permite s-o distrugş aşa, din capriciu!
Cu atât mai mult cu cât pe marginea acestei preşioase ceşti se vedea, aşa
cum îi spusese Fumiko însşşi, amprenta buzelor şi a rujului mamei sale. O
pecete de neşters, mşrturisise ea; o urmş ce rezista la toate spşlşrile, dupş cum
spusese doamna Ota fiicei sale. şi într-adevşr, acea patş abia vizibilş nu se
îndepşrtase nici când Kikuji, o datş stşpân pe ceaşcş, încercase el însuşi s-o
cureşe. Nu era, fireşte, culoarea exactş a rujului de buze, ci o uşoarş urmş
brumşrie accentuatş foarte fin de o patş de carmin pe care numai cu greu o
puteai observa. De bunş seamş, se putea spune cş e acolo rşmşşişa ofilitş a
unui vechi ruj de buze, deşi în mod foarte probabil nu era decât tonul natural
şi roşiatic al pşmântului de shino. Dar cine putea ştiş Din momentul când
aceastş ceaşcş si-a gşsit întrebuinşare în arta ceaiului, atâtea buze s-au lipit de
ea, din generaşie în generaşie, şi totdeauna în acelaşi loc, încât n-ar fi imposibil
ca ele sş-şi fi lşsat astfel sigiliul pe ea! Iar dintre toate aceste buze, cele ale
doamnei Ota, care folosise ceaşca pentru serviciul zilnic, nu o atinseserş oare
de cele mai multe oriş Cât despre aceastş folosire zilnicş a ceştii de shino,
Kikuji se întreba de asemeni dacş doamna Ota era aceea care hotşrâse sş-i dea
aceastş destinaşie, sau dacş nu cumva tatşl sşu avusese inişiativa în acest
sens, ceea ce lui i se pşrea mult mai probabil.
El se gândea acum la perechea de ceşti de Ryonyu, cea neagrş şi cea
roşie, întrebându-se dacş nu de ele se serviserş îndrşgostişii în momentele lor
de intimitate: ceaşca roşie, cea mai suplş şi mai finş, pentru doamna Ota, iar
cea neagrş, mai virilş, pentru tatşl sşuş
Da, trebuie cş tatşl sşu o va fi îndemnat pe doamna Ota sş foloseascş
mizuzashi de shino nu ca ulcior de apş pentru şedinşa de ceai, ci ca vazş de
flori în casş: o vazş în care ea se deprinsese sş punş trandafiri şi garoafe; şi tot
el, probabil, a determinat-o pe iubita lui sş introducş în serviciul zilnic mica
ceaşcş de shino în loc s-o rezerve numai pentru arta ceaiului. şi, în universul
acesta pe care-1 alcştuise el însuşi, în aceastş lume pregştitş pentru graşie şi
pentru farmecul iubitei lui, în aceastş subtilş schimbare de atmosferş al cşrei
secret îl deşinea numai el, da, în climatul acesta de o tainicş armonie trebuie
cş-i plşcea lui sş se cufunde în desfştştoarea contemplare a frumuseşii amantei
sale, a frumuseşii doamnei Ota.
Moartea i-a rşpit pe amândoi, iar ulciorul de shino ca şi mica ceaşcş de
ceai au ajuns acum în posesia lui Kikuji. şi Fumiko e şi ea aici, în casş la el,
alşturi de el.
Î Nu e un capriciu, protestş Fumiko, ci vreau cu adevşrat s-o distrugeşi.
Numai fiindcş v-aşi bucurat atât de mult atunci când v-am dat mizuzashi, m-
am gândit apoi, sş vş aduc, ca o completare, şi cealaltş piesş de shino pe care o
aveam. Dar aproape imediat dupş aceea mi-a pşrut rşu cş am fşcut-o şi de
atunci nu încetez sş mş învinuiesc întruna!
Î Adevşrul este cş o ceaşcş de valoarea acesteia n-ar trebui sş fie folositş
la serviciul de fiecare zi. S-ar putea sparge!
Î Ceşti de shino se gşsesc atâtea şi încş mai bune! Ar fi pentru mine o
prea mare mâhnire, înşelegeşi, dacş ar trebui sş vş gândişi la altele când o
aveşi în mânş pe aceasta.
Î Bine, bine, lasş! Nu poşi sş oferi totdeauna numai ceea ce e mai presus
de orice!
Î Nu neg asta. însş totul depinde de cel cşruia îi e destinat cadoul şi de
împrejurare.
Rşspunsul lui Fumiko îl izbi pe Kikuji. Voia oare ca sş spunş prin asta
cş, pentru amintirea mamei sale, cât şi pentru a se gândi la ea însşşi, din
adâncul inimii lui, nimic nu putea fi mai potrivit decât o capodoperş de artş
perfectşş El aprecia foarte mult sentimentul tinerei fete, care dorea sş nu
ataşeze la memoria mamei sale decât cea mai înaltş şi cea mai purş perfecşiune
artisticş. Acestei dorinşe, cea mai intimş a sufletului ei, i se supusese Fumiko
atunci când îi fşcuse cadou acel mizuzashi de shino: o capodoperş a cşrei
materie emoşionantş, cu acea suprafaşş fremştând misterios şi pşrând cş
iradiazş o cşldurş, în ciuda inertei sale rşceli de obiect concret, fşcea mai mult
decât sş i-o aminteascş pe doamna Ota: o reînvia în inima lui cu o supremş
forşş de evocare şi cu o suveranş putere de înrâurire.
Da, ulciorul de shino apşrea în ochii lui în toatş perfecşiunea sa absolutş,
de neîntrecut; şi graşie lui, prin efectul puternic al autoritşşii lui magistrale, el
se simşea transpus într-o lume de înalte gravitşşi estetice, unde nu mai
rşmânea nici un colşişor întunecat, nici o urmş din mâhnirile apşsştoare şi din
remuşcşrile pşcatului. Nici cea mai micş umbrş.
Contemplând aceastş capodoperş, Kikuji se lşsa furat de gândul cş şi
doamna Ota atinsese cea mai înaltş perfecşiune, cş fusese ea însşşi o
capodoperş de frumuseşe femininş; şi îşi spunea cş nimic impur, nimic dubios,
absolut nimic tulbure sau dizgraşios nu poate face pereche cu frumuseşea. O
capodoperş e, prin definişie, strşinş de orice imperfecşiune.
 Când vorbise cu Fumiko la telefon, în ziua aceea ploioasş cu furtunş, îi
mşrturisise cş îndelunga contemplare a vasului de shino trezea în el dorinşa de
a o vedea pe ea. Avusese curajul sş-i spunş asta fiindcş vorbea la telefon. Iar
Fumiko îi pomenise atunci de cealaltş piesş de shino pe care o mai avea,
gândindu-se chiar din acea clipş sş-i ofere în dar mica ceaşcş de ceai.
Cş ceaşca de shino nu era o capodoperş care sş se compare cu
mizuzashi, se prea poate, la urma urmei. Si, cu aceastş concluzie care-1
întorcea la firul meditaşiilor lui, Kikuji reluş dialogul: î Mi-aduc aminte cş tata
avea o lşdişş de ceai pentru cşlştorii şi sunt sigur cş ceaşca pe care o punea
acolo nu valora cât aceastş ceaşcş de shinol î Ce fel de ceaşcş era aceeaş î
Habar n-am, cşci n-am vşzut-o niciodatş.
Î O sş-mi îngşduişi s-o vşdş întrebş Fumiko. Sunt încredinşatş cş ceaşca
de voiaj a tatşlui dumneavoastrş e o piesş infinit superioarş. şi dacş-i aşa, cum
şi cred, o sş mş lşsaşi s-o distrug pe asta, nu-i aşaş î Mş faci sş mş cutremur!
rosti Kikuji.
La desert, Fumiko, în timp ce curşşa cu îndemânare seminşele dintr-o
felie de pepene verde, stşrui sş vadş ceaşca de voiaj. Kikuji îi spuse servitoarei
sş se ducş sş deschidş chashitsu, apoi ieşi el însuşi în grşdinş. Avea de gând sş
se ducş singur sş caute ceaşca şi apoi sş se întoarcş imediat, dar tânşra fatş se
luş dupş el.
Î Nici nu ştiu mşcar unde poate fi lşdita aceea. Ar trebui s-o întrebşm pe
Kurimoto, ea ştie mai bine decât mine!
fşcu el, întorcându-se cştre ea.
Fumiko se oprise sub marele oleandru încşrcat de flori; el nu-i vedea
decât picioarele, încşlşate în chip ciudat cu sandale japoneze peste ciorapi de
modş occidentalş.
Descoperi lşdita de ceai într-un dulap din perete, în mizuya, şi se
întoarse numaidecât în odaia principalş, punând pachetul în faşa tinerei fete,
aşezatş jos. O clipş, Fumiko aşteptş ca el sş desfacş ambalajul şi, vşzând cş n-
are de gând, întinse mâinile: î îmi daşi voieş Am s-o deschid eu, zise ea.
Î Ce de prafş exclamş Kikuji strângând uşor pânza în care era înfşşuratş
lşdita ca sş se ducş s-o scuture afarş.
Pe raftul din mizuya, zise el când se întoarse, am gşsit un greiere mort şi
o grşmadş de gândaci scârbosi se nşpusteau asupra lui.
Î şi, totuşi, camera de ceai e foarte curatş, observş
Fumiko.
Î Da, Kurimoto a fşcut ordine acolo cu puşin înainte.
Chiar în seara când a venit sş-mi spunş cş dumneata te-ai mşritat, la fel
ca şi domnişoara Inamura. Dar se întunecase şi poate cş n-o fi vşzut greierele
captiv.
Fumiko, dupş ce scosese din lşdita un sşculeş, în care, dupş câte se
pşrea, se afla ceaşca de voiaj, se strşduia, cu degetele puşin nerşbdştoare şi cu
bustul înclinat mult înainte, sş dezlege sforicelele de mştase.
Kikuji, care o privea din profil, reşinu cş frumoşii ei umeri rotunzi se
subşiau când se apleca astfel înainte şi o datş mai mult se minunş de
uimitoarea gingşşie a gâtului ei.
 O vedea, o datş mai mult, cum îşi strânge gura în efortul pe care-l fşcea
şi buza-i inferioarş, puşin umflatş, îşi reliefa uşor carnaşia tulburştoare, îi
admira de asemeni fineşea urechii, cu loburile rşsfrânte atât de fermecştor.
Î Un fcarafsH1! anunşş apoi, întorcându-si privirile cştre Kikuji, care
venise şi se aşezase lângş ea.
şi puse ceaşca jos, pe rogojinş.
Î Ce splendoare! exclamş încş o datş, cu încântare.
Era o micş ceaşcş de karatsu, de formş lunguiaşş şi îngustş, ca şi
cealaltş, care putea fi folositş atât la degustarea celui mai nobil ceai verde, cât
şi la bşutul zilnic al ceaiului obişnuit.
Î Ce linie maiestuoasş şi câtş forşş de expresie! se entuziasma Fumiko. E
de-o clasş infinit superioarş ceştii de shino.
Î Karatsu şi shino nu pot fi comparate între ele, afirmş
Kikuji. Sunt douş tipuri cu totul diferite.
Î E destul sş le punem una lângş alta, susşinu Fumiko.
şi o sş vedeşi: diferenşa de calitate sare în ochi. Asta e mai presus de
orice discuşie!
Sedus el însuşi de forşa ce se degaja din acest karatsu, Kikuji luş ceaşca
în mânş şi o şinu câtva timp pe genunchi ca s-o priveascş mai bine. La un
moment dat, întrebş dacş sş se ducş sş aducş ceaşca de shino din casş.
Î Nu, lşsaşi, mş duc eu! zise Fumiko, ridicându-se repede şi fugind în
casş.
Puseserş cele douş ceşti, de shino şi de karatsu, una lângş alta. O clipş,
privirile li se încrucişarş, se întrepştrunserş profund, dar numaidecât dupş
aceea ele coborârş şi se îndreptarş cştre ceşti.
Emoşionat şi chiar intimidat puşin, Kikuji se grşbi sş spunş: î Privindu-le
astfel, una lângş alta, nu mai încape îndoialş cş avem în faşş o ceaşcş
masculinş şi o ceaşcş femininş.
Fumiko, neputând sş articuleze nici un cuvânt, se mulşumi sş aprobe
din cap.
Kikuji se simşi ciudat de tulburat de brusca rezonanşş pe care propriile
lui cuvinte o cşpştau în el.
1 Ceramicş de influenşş coreeanş, confecşionatş începând din secolul al
XV-lea la Karatsu (port în Kyushu).
Ceaşca de karatsu, fşrş nici un fel de desen ornamental, avea un fond de
un albastru-verzui accentuat, de-a lungul cşruia se reflecta, ici şi colo, cşldura
unui roşu închis, rşsunştor ca o dominantş şi totuşi aproape indistinct.
Volumul ceştii, cu fundul ei uşor ieşit în afarş, îi dşdea un aspect de echilibru
perfect şi de calmş vigoare.
Î Tatşl dumneavoastrş trebuie sş fi avut o predilecşie deosebitş pentru
aceastş ceaşcş, deoarece o lua în toate cşlştoriile sale. De altfel, gşsesc cş i se
potrivea de minune.
Fşrş îndoialş, era destul de riscant sş se exprime în felul acesta, dar
Fumiko pşrea cş nu şine seama de aşa ceva.
Kikuji, din contra, nu îndrşzni sş meargş pânş la a spune cş ceaşca de
shino i se potrivea uimitor, prin analogie, mamei lui Fumiko. Cu toate acestea,
cele douş ceşti, una lângş alta, pşreau cş sunt cele douş suflete, al tatşlui lui
Kikuji şi al mamei lui Fumiko.
Aceste douş piese, vechi de trei sau patru secole, înlşturau din gând orice
idee morbidş şi îndepşrtau inima de orice imaginaşie tulbure. Puternica
vitalitate pe care o exprimau ele producea un efect direct, sensibil, care trezea
chiar o anumitş emoşie senzualş.
În ce-1 privea pe Kikuji, nu numai cş el avea aproape sentimentul cş
regşsea în faşa lui sufletul tatşlui sşu şi pe acela al doamnei Ota, dar i se pşrea
cş ele se întruchipaserş în forma cea mai desşvârşitş ce li se putea atribui.
Existenta palpabilş a celor douş obiecte, realitatea lor concretş, totul i se
impunea cu atâta autoritate, încât însşşi prezenşa lui Fumiko, pe care o vedea
dinaintea lui pe deasupra celor douş ceşti, i se pşrea foarte normalş, ca lucrul
cel mai firesc şi cel mai puşin vinovat din lume.
O datş, la prima comemorare funebrş dupş decesul doamnei Ota, el îi
spusese fetei cş faptul de a se afla amândoi unul lângş altul era poate mai mult
decât necuviincios. Dar sentimentul vinovşşiei lui, teama sau teroarea
pşcatului sşu se spulberaserş acum, izgonite parcş de granulaşia finş şi de
suprafaşa purş a ceştilor de karatsu şi de shino.
Î Admirabil! murmurş el, ca şi cum ar fi vorbit de unul singur, în fond,
tatşl meu nu era un om care sş se pasioneze de artş din simplu diletantism,
urmând doar imboldul gusturilor lui estetice; şi mş întreb dacş el nu cşuta o
uşurare şi un adşpost împotriva pşcatului şi a chinului remuşcşrilor sale,
atunci când se înconjura de obiecte de acest gen, înzestrate cu magia puritşşii
şi a perfecşiunii.
Î Cumş Ce spuneşiş î Când priveşti aceste ceşti, nu te mai poşi gândi
deloc la greşelile sau la pşcatele pe care le-au putut sşvârşi proprietarii lor din
trecut. Perioada cât a trşit tatşl meu, nu e decât un incident efemer şi
neglijabil, în comparaşie cu lunga şi impresionanta existenşş a acestei opere.
Din aceste ceşti.
Î Dar moartea e atât de aproape de noi! Sş te cutremuri, nu alta! îi
rşspunse Fumiko. Am ajuns sş cred cş e o eroare sş mş gândesc atât de mult la
moartea mamei mele, de vreme ce moartea e acum atât de aproape, sub tşlpile
mele, ca sş zic aşa. De aceea, încerc din toate puterile sş mş eliberez de aceastş
obsesie.
Î Ai dreptate, zise Kikuji. Dacş te gândeşti prea mult la cei morşi, rişti sş
sfârşeşti prin a crede cş nu mai exişti nici tu însuşi.
În acel moment intrş bştrâna servitoare, aducându-le ibricul plin cu apş
fiartş. Vşzând cş întârzie atât de mult în micul pavilion de ceai, ea se gândise
probabil cş vor avea nevoie de apş caldş pentru prepararea ceaiului.
Kikuji cutezş sş facş propunerea de a prepara ceaiul dupş ritualul servirii
lui în cşlştorie, cu ceştile de karatsu şi de shino care se aflau în faşa lor.
Fumiko aprobş, docilş, cu un semn din cap şi murmurş: î înainte de a
sparge ceaşca de shino, îi veşi acorda astfel graşia de a mai servi ceaiul în ea
pentru ultima datş.
Scoase din lşdişş un clwsen şi trecu în mizuya ca sş-1 clşteascş.
Lunga zi de varş nu-şi stinsese încş luminile, la apus.
 În timp ce mânuia minusculul chasen ca sş prepare ceaiul în mica
ceaşcş, Fumiko zise: î Ca în cşlştorie, deci.
Î Da, ca în cşlştorie. Sş zicem cş suntem la un han.
Î Nu neapşrat. Mai bine pe marginea unui râu, sau pe vârful unui munte.
Ar fi trebuit chiar sş folosim apş rece, ca şi cum am fi luat-o de la izvor, într-un
colş sşlbatic.
Dar când ridicş chasenul deasupra ceştii, privirea ochilor ei negri se
îndreptş o clipş cştre Kikuji, înainte de a se reîntoarce la ceaşca pe care o
rşsucea încet în palmş.
Kikuji, cu ochii fixaşi la ceaşcş, şi-o închipuia venind spre el, lşsându-se
în jos, oprindu-se dinaintea genunchilor lui; si, în afecşiunea sa, i se pşrea cş
Fumiko însşşi se apleca încet spre el.
Pe urmş aşezş în faşa ei ceaşca de shino a mamei sale; dar, de astş datş,
trebui sş întrerupş prepararea: cşci, mic cum era, chasenul nu fşcea decât sş
atingş cu smucituri scurte buzele ceştii.
Î Merge greu! oftş ea.
Î Cu o ceaşcş aşa de îngustş, te cred cş nu-i uşor, îi rşspunse Kikuji.
Adevşrul era însş cş mâinile tinerei fete tremurau atât de tare, încât pânş
şi braşele ei tresşreau.
Iar când voi sş-şi stşpâneascş mişcşrile, îi fu cu neputinşş sş potriveascş
chasenul în mica ceaşcş de shino.
Fumiko îşi aplecş faşa deasupra pumnului crispat şi î suspinş: î Mama,
nu vrea.
Î Cumş
Kikuji sşri în picioare şi se repezi s-o prindş cu amândouş mâinile, de
umeri, pe fatş, ca şi cum ar fi fost vorba sş trezeascş din amorşealş victima
unei vrşjitorii.
Fumiko nu-i opuse nici o rezistenşş.
N-a fost chip sş adoarmş toatş noaptea şi a aşteptat pânş s-a crşpat de
ziuş, când s-a sculat din pat de îndatş ce primele lumini ale zorilor pştrunserş
prin crşpştura obloanelor.
Atunci ieşi din casş şi se îndreptş spre clwshitsu.
Pe lespezile de piatrş se aflau încş cioburile din ceaşca ce fusese spartş.
Kikuji strânse de pe jos patru mari cioburi pe care le aşezş în mijlocul
palmei, reconstituind astfel forma întreagş a ceştii, afarş de o bucşşicş ce lipsea
pe margine, cam de lşşimea unei unghii.
Se aplecş şi începu sş caute printre pietre, cu speranşa slabş de a gşsi
fragmentele care lipseau, dar nu dupş mult timp renunşş la aceastş
investigaşie zadarnicş.
Când se ridicş, ochii îi zşrirş licşrind printre copaci, la rşsşrit, o unicş
stea strşlucitoare.
Rşmase îndelung în picioare, contemplând luceafşrul dimineşii, visştor,
ca un om care lşsase sş treacş mulşi ani fşrş sş mai revadş aceastş stea. şi
urmşrea cum pe cerul matinal se îngrşmşdeau norii ce se ridicau o datş cu
zorile.
 Pe geana treptelor de nori, steaua pşrea cş luceşte cu o scânteiere mai vie
ca oricând. Colşurile ei sclipeau şi radiau ca şi cum s-ar fi oglindit în pânza
unei ape.
Cu sentimentul adânc de prospeşime pe care vederea stelei îl produse în
el, Kikuji se simşi deodatş ruşinat cş voise sş strângş de pe jos cioburile din
ceaşca spartş.
Aruncş din mânş bucşşelele pe care abia le culesese.
În seara din ajun, când Fumiko azvârlise ceaşca de shino pe pietre, cum
ar fi putut oare s-o opreascşş
Tânşra fatş dispşruse din chashitsu aproape pe neobservate, şi el nu
prinsese de veste cş plecase cu ceaşca în mânş.
Nu apucase sş scoatş decât un strigşt îAh!" zşrind-o aplecatş peste
lespedea de piatrş, prşvşlitş parcş de propria ei mişcare. şi, fşrş a încerca sş
caute cioburile împrşştiate pe piatra ce se afla acum în întuneric, o prinse pe
Fumiko de amândoi umerii, spre a o şine sş nu cadş.
Î Piese de shino. sunt atâtea altele mai frumoase.
bâiguise ea.
Se temea oare chiar aşa de mult de comparaşiile pe care le-ar fi putut
face elş
Cuvintele acestea ale slabului ei murmur nu încetaserş sş-1 urmşreascş
pe mşsurş ce noaptea înainta. Le repeta necontenit în sinea lui, iar ecoul lor i
se prelungea în inimş şi se încşrca de tristeşe, copleşitor ca plânsul fşrş
consolare al pudorii rşnite.
În aşa fel încât abia avusese rşbdare sş aştepte sş se facş ziuş pentru a
alerga în grşdinş sş caute bucşşile din ceaşca de shino spartş.
Le strânsese de pe jos, dar ca sş le arunce apoi iarşşi, numaidecât, sub
licşrirea luminoasş a stelei aceleia. Iar acum.
Î Oh! exclamş el deodatş.
Îşi îndreptase din nou privirea spre cer, dar steaua dispşruse.
Nu trecuse decât o clipş, cât aruncase doar o scurtş privire spre cioburile
împrşştiate pe jos şi norii o acoperiserş cu totul.
Kikuji continuş sş scruteze cerul spre rşsşrit, cu insistenşş: se simşea
pşgubit, ca şi cum i s-ar fi furat ceva. Nu ştia unde sş mai caute steaua îlui" în
dosul perdelei de ceaşş, care pşrea totuşi uşoarş ca un voal de mştase. La
orizont, cerul purpuriu se limpezi complet, întinzându-se peste linia crestatş
formatş de acoperişurile caselor din oraş.
Îân orice caz, nu pot sş le las aici!" îşi spuse Kikuji cu jumştate de glas,
hotşrându-se sş strângş pentru a doua oarş cioburile, pe care le vârî în mâneca
chimonoului.
Nu-1 lşsa inima sş le abandoneze aşa, acolo, în grşdinş; şi apoi, mai era
un risc pe care el voia sş-1 evite: Chikako, cu mania ei de a veni în vizitş pe
neaşteptate, ar putea foarte bine sş dea de ele.
Deoarece Fumiko spşrsese aceastş ceaşcş, şi pentru cş ea dorise cu
deznşdejde sş se întâmple aşa, ar însemna sş procedeze împotriva intenşiilor ei
voind sş pşstreze cioburile.
Cel mai bine ar fi, poate, sş le îngroape aici, printre pietre.
 Aşa gândea Kikuji. Totuşi, el se întoarse în casş, unde înfşşurş cu grijş
cioburile într-o bucatş de hârtie, punându-le, deocamdatş, într-un dulap de
haine. Dupş care reintrş în aşternut.
Când şi unde ar fi putut el sş compare ceaşca sa de shino cu alte piese
asemşnştoareş şi de ce ar fi fşcut-oş Hotşrât, nu izbutea sş înşeleagş ce voise sş
spunş Fumiko!
Si cu atât mai puşin înşelegea acum, în aceastş dimineaşş, dupş o
noapte de neuitat, când în sufletul lui nu exista nimeni pe lume care sş se
poatş compara cu Fumiko, cea fşrş asemşnare, ce devenise pentru el fiinşa
necesarş, element decisiv al destinului sşu!
Niciodatş pânş în aceste momente, el nu putuse sş uite cş Fumiko era
fiica doamnei Ota. în clipele de faşş însş, parcş nici nu s-ar fi gândit vreodatş la
asta. Iar iluzia perfidş în care regşsea, printr-o transpunere diavoleascş, trupul
îmbştştor al mamei în acela al fiicei, chiar şi aceastş iluzie încetase sş-1 mai
urmşreascş. Acum, Kikuji se simşea eliberat de torturile şi de iadul în care era,
de atâta vreme, închis.
Îşi datora oare salvarea acestei feciorii rşpuseş
Fumiko nu-i opusese, la rândul ei, nici o rezistenşş: el nu avusese de
învins decât casta ei pudoare. şi, dintr-o datş, prin acest act ce-ar fi putut sş fie
socotit drept culmea unei fapte infernale, Kikuji scşpş de sub povara
blestemului, se simşi salvat din abisul în fundul cşruia se zbştea pânş la sleirea
tuturor forşelor sale, pânş la pierderea de sine.
Chinuit, victima unei otrşvi lente, i se pşrea cş-si datoreazş vindecarea
miraculoasş absorbirii unei doze fatale din chiar aceeaşi otravş.
De îndatş ce ajunse la birou, Kikuji o cşutş pe Fumiko la telefon, la casa
de comerş unde era angajatş: un magazin de stofe angro din cartierul Kanda,
aşa dupş cum îi spusese ea. Domnişoara Ota nu venise în dimineaşa aceea la
serviciu.
Kikuji, care şinuse sş se ducş totuşi la birou dupş noaptea sa albş, îşi
spuse cş Fumiko nu se trezise poate la timp, neputând sş adoarmş decât
târziu, spre dimineaşş. Dacş nu cumva, de ruşine, n-o fi îndrşznit sş iasş în
ziua aceea din casş.
O cşutş din nou dupş-amiazş, dar ea tot nu venise, şi Kikuji ceru adresa
ei de acasş, pe care n-o ştia.
Scrisoarea pe care o primise de la ea ieri conşinea probabil aceastş
adresş; dar Fumiko o rupsese înainte ca el sş fi apucat s-o citeascş şi vârâse
bucşşelele în buzunar. Din vorbş în vorbş, în timpul mesei, el reşinuse, printre
altele, numele casei de comerş unde lucra ea, dar omisese sş-i cearş adresa
unde locuia. De altfel, cum era sş se gândeascş la asta, când avea sentimentul
cş ea nu putea sş fie în altş parte decât acolo unde se afla el însuşiş
Când plecş de la birou, Kikuji porni sş caute casa unde ea închinase o
camerş, şi sfârşi prin a o gşsi. Era în spatele parcului Ueno.
Fumiko nu era acolo.
O fetişş de vreo doisprezece-treisprezece ani, în uniformş de elevş şi care
de bunş seamş tocmai se întorsese de la scoalş, se ivise o clipş în prag, apoi
dispşruse în interior imediat dupş ce el îi pusese întrebarea.
 Î Domnişoara Ota e plecatş de azi-dimineaşş, îi rşspunse fetişa, revenind
din casş. A spus cş se duce într-o cşlştorie cu o prietenş.
Î în cşlştorieş se mirş Kikuji. S-a dus într-o cşlştorieş
Azi-dimineaşşş La ce orş a plecatş N-a lşsat vorbş unde se duceş
Fetişa dispşru din nou ca sş întrebe, dar de astş datş nu se mai întoarse
pâriş la el. Dinşuntru, îi strigş: î Nu ştiu. Mama nu-i acasş.
Desigur, fetişa asta la care el remarcş sprâncenele subşiri şi îndepşrtate
se speriase de înfşşişarea lui.
Se întoarse în stradş şi porni'ânapoi. Ar fi vrut sş ştie mşcar care era
fereastra cânTerei unde locuia Fumiko. Casa avea un etaj şi pşrea confortabilş,
cu o grşdinişş în faşş.
Moartea e atât de aproape de noi! Aşa-i spusese Fumiko.
Kikuji se simşi ca încleştat cu picioarele în pşmânt când îşi aduse aminte
aceastş frazş.
Scoase batista şi-şi şterse faşa. Avea senzaşia cş nu-i mai curge nici o
picşturş de sânge prin vine şi începu sş-şi frece tare fruntea şi obrajii. Când se
uitş la ea, batista îi era udş de pete negricioase de sudoare. Tremurând, simşi
cum un fior rece îi trecu prin şira spinşrii.
Î N-are nici un motiv sş moarş. îşi zise el. N-are nici un motiv.
Nu, n-avea nici un motiv sş moarş! Fumiko, care-i reînviase pofta de a
trşi! Fumiko, care-1 readusese la viaşş!
Dar, docilitatea ei desşvârşitş din seara din ajun, da, acea supunere
totalş pe care i-o arştase ea, nu era oare dictatş numai de moarteş
Sau poate, ca şi mama ei, se va fi socotit nemşrginit de pşcştoasş prin
însşşi supunerea de care dşduse dovadşş
Numai Kurimoto trşieşte! izbucni Kikuji, scuipând fiecare cuvânt ca pe o
otravş aruncatş în faşa unui duşman invizibil.
şi grşbi pasul spre umbra parcului din apropiere.

SFÂRŞIT