AZI e o zi MINUNATA!

povesti cu talc autor C. Alin BALASOIU

Deschizand usa, de parca un uragan la adus, nepotelul navali in casa bunicului : " Bunicule! Bunicule! Am ajuns! Unde
esti? " " Aici dragul meu! " ii raspunse bunicul cu bratele largi deschise si cu ochii sclipind de bucurie. "Vino sa te stranga
mosul in brate!" " Ai vazut ce zi frumoasa este? Si cata veselie e in jur? Azi e o zi minunata! " ii spuse bunicul in timp ce
mangaia parul ciufulit al lui Vali. " Bunicule, pot sa te intreb ceva? " ii spuse Vali " Desigur, orice" ii raspunse cu drag
bunicul. " De ce de fiecare data imi spui ca Azi e o zi minunata? " " Pai dragul mosului, pentru ca asa si este. AZI e o zi
MINUNATA!" " Si cum vine asta bunicule? Fiecare zi e minunata? Pai daca azi ploua si maine ploua si mai tare? Si daca ieri a
fost frig? Toate zilele sunt minunate?" " Da dragul meu. Fiecare zi in care te vad sau ma pot gandi la tine e minunata,
fiecare zi in care aud pasarelele ciripind e minunata, fiecare zi in care cineva imi deschide usa si ma intreaba de vorba e
minunata, fiecare zi in care ..." " Stai! Pai in toate zilele tu faci cate ceva din ce ai zis acuma" " Pai da", zise bunicul. "De
aceea in fiecare zi pot spune AZI E O ZI MINUNATA! Pe langa asta, Vali, sa stii un mare secret. Viata este asa cum o simtim
noi ca este. Viata este asa cum o planificam in fiecare zi de dimineata cand ne trezim! Daca primul lucru la care te gandesti
cand te trezesti este ca iti lipseste jucaria rosie, ca tu nu o sa primesti niciodata bicileta care o vrei, ca nu .. nu .. nu ... ei
bine, asa se si intampla. Pentru ca tu asa simti. Si pentru ca ce simti iti creaza ziua. Si atunci, de ce sa nu te trezesti si sa zici
in gura mare ' AZI E O ZI MINUNATA!' Si de ce sa nu spui fiecarui om pe care il intalnesti secretul ca azi e o zi minunata?
Spune-i si iti vei face si tie si lui ziua minunata"

Vali lua aminte la lectia spusa de bunicul. Si, cum stia ca bunicul este un om intelept si ca tot ce il invatase pana acum
a fost cum a zis bunicul, se hotara ca de maine sa isi creeze singur ziua. Sa nu astepte ca altii sa o faca pentru el. Ajuns
acasa, a atarnat pe perete in fata patului, un smiley galben mare ca un soare, pe care a scris mare de tot "AZI E O ZI
MINUNATA!", astfel incat primul lucru pe care il vede cand deschide ochii sa fie acesta.

******************************

Zilele au trecut si Vali a vazut ca bunicul a avut dreptate. De cand vedea dimineata ca incepe o zi minunata, de cand a
inceput sa spuna parintilor si prietenilor ca e o zi minunata, Vali se simtea in permanenta minunat! Bunicul a avut (din nou)
dreptate! Si a mai observat ceva, cu cat spunea mai multor oameni, nu numai ca le aducea un zambet pe buze lor dar parca
fiecare zambet ii umplea si mai mult paharul fericirii lui. Si el se simtea tot mai MINUNAT!
******************************

Vali e mare acum. Smileyul de la capul patului e acelasi, doar ca il vede si sotia lui dimineata. In plus si baietelul lui are
un smiley aidoma, in camera lui. Si toata viata lui e minunata! Acum a inteles de ce. Bunicul a avut atata dreptate. Daca
viata o privesti ca pe zilele care le traiesti, daca toate aceste zile sunt MINUNATE, atunci si viata este MINUNATA! Cum e
ziua ta azi? Sunt sigur ca MINUNATA! Ai mai spus cuiva secretul azi? Daca nu, ziua nu e trecuta! Incearca si tu experimentul
si vei vedea daca bunicul a avut dreptate. AZI E O ZI MINUNATA!

Povestea tristeţii triste

povesti cu talc autor Inge Wuthe

A fost odată o femei bătrână şi micuţă, care se opri la marginea drumului lângă o arătare ghemuită. Adică această
arătare nu avea trup, ci aducea cu o pătură gri cu contur omenesc. Cine eşti? întrebă curioasă bătrânica, aplecându-se. Doi
ochi lipsiţi de luciu priviră obosiţi în sus. Eu…eu sunt tristeţea, şopti o voce, atât de încet încât femeia avu mari dificultăţi să
o înţeleagă. A, tristeţea! exclamă bucuroasă bătrâna, ca şi cum ar saluta o veche cunoştinţă. Mă cunoşti? întrebă tristeţea
cu neîncredere. Bineînţeles că te cunosc, răspunse bătrâna, din când în când mai însoţit o parte din drum. Da, dar…, spuse
tristeţea cu suspiciune, de ce nu fugi de mine? Nu ţ-ie frică? De ce aş fugi de tine, draga mea?ştii foarte bine că ajungi din
urmă orice persoană care încearcă să fugă, şi nu te laşi izgonită atât de uşor. Însă, ceea ce vreau să te întreb – arăţi – scuză-
mi această constatare absurdă – arăţi atât de tristă. Sunt…sunt tristă, răspunse arătarea cenuşie cu voce sfâşiată. Femeia
mică şi bătrână se aşeză şi ea la marginea drumului. Aşa deci, eşti tristă, repetă dând din cap înţelegătoare. Tristeţea oftă
adânc. Să existe întradevăr cineva care să o asculte? De câte o încercare zadarnic şi… Of, ştii, începu ea ezitând şi foarte
mirată, treaba stă în felul următor: în mod evident, nimeni nu mă place. Este destinul meu să merg la oameni şi să rămân
un timp printre ei. La unul mai mult, la altul mai puţin. Însă aproape toţi reacţionează ca şi cum aş fi ciuma. Au dezvoltat
atâtea mecanisme să nege prezenţa mea. Sigur ai dreptate, zise bătrâna femeie, dar povesteşte-mi mai mult. Tristeţea
continuă: Au inventat vorbe de al căror scut să mă lovesc. Spun lucruri ca „prostie – viaţa înseamnă distracţie” şi râsul lor
prefăcut le creează dureri de stomac. Spun „Ce nu te omoară te face mai puternic” şi apoi suferă de dureri de inimă. Spun
„Trebuie doar să te strădui puţin” şi simt apoi dureri în umeri şi în spate. Spun „Doar cei slabi plâng” şi de la lacrimile
acumulate simt că aproape le explodează capetele. Sau se anesteziază cu alcool şi droguri ca să nu trebuie să mă mai simtă.
O da, confirmă bătrâna, astfel de oameni am întâlnit des în viaţa mea. Dar tu vrei de fapt să-i ajuţi prin prezenţa ta, nu-i
aşa? Tristeţea se încovoie şi mai mult. Da, vreau, dar pot ajuta numai dacă oamenii mă primesc. Ştii, încercând să le creez
puţin spaţiu între ei şi lume, un interval de timp să se regăsească, vreau să le construiesc un cuib în care se pot retrage
pentru a-şi îngriji rănile. Cine este trist este foarte sensibil şi aproape de sufletul său. Această întâlnire poate să fie foarte
dureroasă, deoarece unele suferinţe pot reveni la suprafaţă ca o rană care nu s-a vindecat bine. Dar numai cine permite să
simtă durere, cine poate fi trist din cauza suferinţei de care a avut parte, cine găseşte copilul din sine şi plânge toate
lacrimile înghiţite, cine acceptă mila pentru rănile interioare, acela, înţelegi, doar acela are şansa ca rănile sale să se vindece
cu adevărat. În schimb, ei acoperă cicatricele mai cu un râs strident. Sau se blindează cu o armătură de amărăciune. Acum
tăcu tristeţea, iar plânsul ei era adânc şi disperat. Mica femeie luă în braţele sale arătura încovoiată. „ce moale şi fină o
simt”, gândi ea şi mângâie cu grijă arătura tremurândă. Plângi, tristeţe, şopti ea cu dragoste, odihneşte-te să-ţi aduni
puterile. Ştiu că mulţi oameni te resping şi te neagă. Dar ştiu şi că unii sunt pregătiţi pentru tine. Şi crede-mă, devin tot mai
mulţi cei care înţeleg că tu faci posibilă eliberarea din închisoarea lor interioară. De acum înainte te voi însoţi pentru ca
descurajarea să nu aibă nicio putere. Tristeţea încetă să plângă. Se ridică şi privi mirată spre însoţitoarea sa. Dar spune-
Povestea tristeţii triste povesti cu talc autor Inge Wuthe A fost odată o femei bătrână şi micuţă, care se opri la marginea
drumului lângă o arătare ghemuită. Adică această arătare nu avea trup, ci aducea cu o pătură gri cu contur omenesc. Cine
eşti? întrebă curioasă bătrânica, aplecânduse. Doi ochi lipsiţi de luciu priviră obosiţi în sus. Eu…eu sunt tristeţea, şopti o
voce, atât de încet încât femeia avu mari dificultăţi să o înţeleagă. A, tristeţea! exclamă bucuroasă bătrâna, ca şi cum ar
saluta o veche cunoştinţă. Mă cunoşti? întrebă tristeţea cu neîncredere. Bineînţeles că te cunosc, răspunse bătrâna, din
când în când mai însoţit o parte din drum. Da, dar…, spuse tristeţea cu suspiciune, de ce nu fugi de mine? Nu ţie frică? De
ce aş fugi de tine, draga mea?ştii foarte bine că ajungi din urmă orice persoană care încearcă să fugă, şi nu te laşi izgonită
atât de uşor. Însă, ceea ce vreau să te întreb – arăţi – scuzămi această constatare absurdă – arăţi atât de tristă. Sunt…sunt
tristă, răspunse arătarea cenuşie cu voce sfâşiată. Femeia mică şi bătrână se aşeză şi ea la marginea drumului. Aşa deci,
eşti tristă, repetă dând din cap înţelegătoare. Tristeţea oftă adânc. Să existe întradevăr cineva care să o asculte? De câte o
încercare zadarnic şi… Of, ştii, începu ea ezitând şi foarte mirată, treaba stă în felul următor: în mod evident, nimeni nu mă
place. Este destinul meu să merg la oameni şi să rămân un timp printre ei. La unul mai mult, la altul mai puţin. Însă aproape
toţi reacţionează ca şi cum aş fi ciuma. Au dezvoltat atâtea mecanisme să nege prezenţa mea. Sigur ai dreptate, zise
bătrâna femeie, dar povesteştemi mai mult. Tristeţea continuă: Au inventat vorbe de al căror scut să mă lovesc. Spun
lucruri ca „prostie – viaţa înseamnă distracţie” şi râsul lor prefăcut le creează dureri de stomac. Spun „Ce nu te omoară te
face mai puternic” şi apoi suferă de dureri de inimă. Spun „Trebuie doar să te strădui puţin” şi simt apoi dureri în umeri şi în
spate. Spun „Doar cei slabi plâng” şi de la lacrimile acumulate simt că aproape le 3/27/2016 2/2 explodează capetele. Sau
se anesteziază cu alcool şi droguri ca să nu trebuie să mă mai simtă. O da, confirmă bătrâna, astfel de oameni am întâlnit
des în viaţa mea. Dar tu vrei de fapt săi ajuţi prin prezenţa ta, nui aşa? Tristeţea se încovoie şi mai mult. Da, vreau, dar pot
ajuta numai dacă oamenii mă primesc. Ştii, încercând să le creez puţin spaţiu între ei şi lume, un interval de timp să se
regăsească, vreau să le construiesc un cuib în care se pot retrage pentru aşi îngriji rănile. Cine este trist este foarte sensibil
şi aproape de sufletul său. Această întâlnire poate să fie foarte dureroasă, deoarece unele suferinţe pot reveni la suprafaţă
ca o rană care nu sa vindecat bine. Dar numai cine permite să simtă durere, cine poate fi trist din cauza suferinţei de care a
avut parte, cine găseşte copilul din sine şi plânge toate lacrimile înghiţite, cine acceptă mila pentru rănile interioare, acela,
înţelegi, doar acela are şansa ca rănile sale să se vindere cu adevărat. În schimb, ei acoperă cicatricele mai cu un râs
strident. Sau se blindează cu o armătură de amărăciune. Acum tăcu tristeţea, iar plânsul ei era adânc şi disperat. Mica
femeie luă în braţele sale arătura încovoiată. „ce moale şi fină o simt”, gândi ea şi mângâie cu grijă arătura tremurândă.
Plângi, tristeţe, şopti ea cu dragoste, odihneştete săţi aduni puterile. Ştiu că mulţi oameni te resping şi te neagă. Dar ştiu şi
că unii sunt pregătiţi pentru tine. Şi credemă, devin tot mai mulţi cei care înţeleg că tu faci posibilă eliberarea din
închisoarea lor interioară. De acum înainte te voi însoţi pentru ca descurajarea să nu aibă nicio putere. Tristeţea încetă să
plângă. Se ridică şi privi mirată spre însoţitoarea sa. Dar spunemi acum cine eşti de fapt? Eu, răspunse bătrâna zâmbind,
eu sunt speranţa!mi acum cine eşti de fapt? Eu, răspunse bătrâna zâmbind, eu sunt speranţa!

Câinele și tigrul

povesti cu talc

Un caine se rataceste prin jungla. Plimbandu-se el linistit vede un tigru indreptandu-se in goana spre el, cu intentia
clara sa-l manance. " Am incurcat-o! Ma va manca tigrul!!" gandi cainele Dar imediat vede niste oase pe jos. Se aseaza pe
burta si incepe sa roada oasele, cu spatele la tigru. Chiar inainte ca tigrul sa sara, cainele exclama satisfacut, frecandu-se pe
burta: " Mmmm, delicios tigru! Oare or mai fi si altii pe aici?" Auzind, tigrul se opreste din salt si infricosat se prelinge pe
langa copaci, luand distanta: " A fost cat peaci! Cainele aproape ca m-a dat gata!" O maimuta care a urmarit scena dint-run
copac, sperand sa se puna bine cu tigrul, fuge dupa acesta ca sa-i povesteasca inselatoria. Cainele nostru o vede. Maimuta il
ajunge pe tigru, si-i spune pe fata toata tarasenia. Tigrul, inecat de furie zice: " Urca in spinarea mea si vei vedea ce ii voi
face eu cainelui!" Acum cainele vede tigrul cu maimuta in carca si se gandeste: " Ei, cum o mai scot la capat de data asta?"
Dar in loc sa fuga se intoarce cu spatele la atacatori prefacandu-se ca nu i-a vazut. Si... cand acestia au fost destul de
aproape zice: " Unde e maimuta aia?! De juma de ora am trimis-o sa-mi aduca un tigru si nici acu nu s-a intors!!! "

Câinele și tigrul povesti cu talc Un caine se rataceste prin jungla. Plimbanduse el linistit vede un tigru indreptanduse in
goana spre el, cu intentia clara sal manance. " Am incurcato! Ma va manca tigrul!!" gandi cainele Dar imediat vede niste
oase pe jos. Se aseaza pe burta si incepe sa roada oasele, cu spatele la tigru. Chiar inainte ca tigrul sa sara, cainele exclama
satisfacut, frecanduse pe burta: " Mmmm, delicios tigru! Oare or mai fi si altii peaici?" Auzind, tigrul se opreste din salt si
infricosat se prelinge pe langa copaci, luand distanta: " A fost cat peaci! Cainele aproape ca ma dat gata!" O maimuta care a
urmarit scena dintrun copac, sperand sa se puna bine cu tigrul, fuge dupa acesta ca sai povesteasca inselatoria. Cainele
nostru o vede. Maimuta il ajunge pe tigru, sii spune pe fata toata tarasenia. Tigrul, inecat de furie zice: " Urca in spinarea
mea si vei vedea ce ii voi face eu cainelui!" Acum cainele vede tigrul cu maimuta in carca si se gandeste: " Ei, cum o mai scot
la capat de data asta?" Dar in loc sa fuga se intoarce cu spatele la atacatori prefacanduse ca nu ia vazut. Si... cand acestia au
fost destul de aproape zice: " Unde e maimuta aia?! De juma de ora am trimiso sami aduca un tigru si nici acu nu sa
intors!!! " Morala: Sunt situatii in viata noastra in care experimentam situatii dificile. Sunt convins ca daca am putea sa ne
rescriem sau controlam viata, leam elimina cu multa bucurie. Iar atunci cand furtuna se abate asupra noastra, de obicei ne
adapostim, intram in defensiva si asteptam sa vina din nou vremuri mai bune. Ceea ce trebuie sa constientizam este ca
tocmai aceste situatii delicate ne pot ajuta sa ne transformam in diamante. Doar luand atitudine si incercand sa ramai calm,
atunci cand toti ceilalti se pierd cu firea, poti iesi victorios! Morala: Sunt situatii in viata noastra in care experimentam
situatii dificile. Sunt convins ca daca am putea sa ne rescriem sau controlam viata, le-am elimina cu multa bucurie. Iar
atunci cand furtuna se abate asupra noastra, de obicei ne adapostim, intram in defensiva si asteptam sa vina din nou
vremuri mai bune. Ceea ce trebuie sa constientizam este ca tocmai aceste situatii delicate ne pot ajuta sa ne transformam
in diamante. Doar luand atitudine si incercand sa ramai calm, atunci cand toti ceilalti se pierd cu firea, poti iesi victorios!