Pera:  Bună​

 Ursula. 
 
Ursula:  Bună​
 Pera. 
 
Pera:   ​
Hai să continuăm cu despărțirea.​Aș vrea să vorbesc, un pic, despre cele 5 etape pe 
care le­am regăsit în destul de multe lucrări și pe care le­am identificat și în viața mea 
și în experiența mea.  
 
Teoria spune că există cam 5 etape prin care trecem la o despărțire​
, ​
indiferent că 
suntem inițiatori sau abandonați​
. ​
Inițiatorul trece înainte de momentul efectiv al 
 ​
despărțirii, abandonatul începe procesul din momentul în care​a fost anunțat și 
partenerul pleacă.  
 
Şi etapele sunt după cum urmează.​
 Prima este ​
negarea​
, care poate dura ­ ​
are o 
durată foarte scurtă de timp ­ între 1 și 3 zile, sau ore, în care pur și simplu​
 e un gol 
emoțional​
, ​
nu­ți dai seama ce s­a întâmplat cu adevărat, lucrurile încă par ok. E ca și 
când partenerul a plecat o zi din oraș sau ceva de genul ăsta, nu­ți dai seama și nu 
percepi. 
 
Ursula:  Din perspectiva celui care va abandona, ​
această etapă poate să fie mai lungă. 
 
Pera:  Exact, are ​
și ​
un proces de ​
vinovăție​
. 
 
Ursula:  Da, ​
și​
 pentru ​ nu­i adev​
că: ​ ăr​
at, n­are cum s​
ă​
 fie a​
ș​ ​​
a, nu se poate să nu ​
funcționeze.​
 
Şi​
 aici la el este una dintre cele mai lungi etape. 
 
Pera:  Exact, ​
mulțumesc​
 pentru insight­ul asta.  
 
ă​
Apoi, a doua etap​ este ​
furia​ ă​
. Te apuc​ o furie...  
 Uite, acum ​
că­mi​ ă​
 dai o idee foarte bun​ ă​
, hai s​ ​
păstrăm​
 perspectiva: ​
tu încearcă să 
păstrezi perspectiva inițiatorului, c­o știi, iar eu o să încerc să vorbesc, am trăit­o și am 
simțit­o bine, a abandonatului.  
 
Deci furia... Eu ​
ca și abandonat am simțit o furie dinaia turbată pentru că pierdusem 
 ​
control.​Şi când scapă lucrurile de sub control, e normal, te enervezi la un moment 
dat, nu? Şi nu înțelegi ce se­ntâmplă. ​
De ce s­a întâmplat?  
 
De ce pleci așa? 
Ceri socoteală, cauți vinovați și bineînțeles că celălalt îi mai vinovat: ​
De ce nu vorbești? De ce nu comunici? De ce nu răspunzi?​
 Deci o puternică furie, 
care la mine a durat câteva săptămâni și cam asta e durata de viață.  
 
Îmi poți spune, la inițiator există furie?  
 
Ursula:  Sigur că da. Pentru că în momentul în care începe să­și dea seama că este 
dezamăgit și că e nefericit și că celălalt nu funcționează așa cum și­a imaginat el și nu 
are acele satisfacții în relație, începe să simtă acea furie.  
 
Şi atunci când începe să simtă acea furie, de obicei începe și acuzarea partenerului, 
din cauza ta mă simt nu știu cum; nu mă faci 
încep scandalurile, începe războiul: ​
fericit​
.​
 ​  ​
Şi​are diferite modalități prin care încearcă să îl determine pe partener să se 
schimbe, sau să funcționeze așa cum poate i­a promis, sau poate cum și­a imaginat și 
ăsta este un potențial cu foarte mare conflict.  
 
ah, m­am înșelat, el nu e așa cum 
Apoi este furia indreptată asupra propriei persoane: ​
mi­am imaginat, nu este ceea ce mi­am dorit eu; ce mă fac eu acum? ​
Sunt supărată 
atât pe mine cât și pe partener.  
 
Şi perioada aceasta de furie este cu un foarte mare potențial, așa beligerant să­i 
zicem, dar în această etapă mai poate să intervină schimbarea. Pentru că dacă ei 
 reușesc din acele conflicte să conștientizeze: ​
hei, dar noi ne certăm cam des, există 
foarte multă nemulțumire de­o parte și poate și de cealaltă.  
 
Şi dacă în această etapă intervine comunicarea, lasă armele jos și vorbesc despre 
problemă, nu despre trăiri, emoții, sentimente și acuze reciproce, aici poate să 
intervină schimbarea.  
 
Pera:  Următoarea etapă este ​
negocierea​
. Sună frumos negocierea, eu îi spun mai degrabă 
manipulare și șantaj. Dar este și are o componentă de negociere.  
 
În cazul meu ca abandonat, evident pui mâna pe telefon, începi să ceri explicații. 
Începi să ceri întâlniri, pentru a discuta. Ştiind butoanele emoționale ale partenerei / 
ale partenerului, începi să le apeși cu toată puterea și frecvența cea mai înaltă de care 
ești capabil.  
 
Încerci să dovedești în această etapă ­ practic cred că este o etapă a ego­ului, foarte 
puternică; cred că și până acum, cam toate 3 au fost ale ego­ului ­ vrei să dovedești 
că tu ești valoros. Spuneam că­ți pierzi sentimentul de valoare personală: cum să fii 
părăsit? Ca abandonat, mă gândesc: ​
cum eu să fiu părăsit? Nu se poate. Fără 
advertismente, ​  ​
sau​bine, advertismente pe care nu le­am văzut. 
 
Ş​
i începi să ceri acele confirmări, să le cerșești, să șantajezi, să manipulezi ca să le 
obții, să ți se spună. Încerci să­i smulgi celuilalt mărturisirea că a greșit cumva. Îi ceri 
să se întoarcă înapoi.  
 
Ţin minte foarte clar, mergeam ca un robot din cauza ego­ului meu și vroiam să fim 
din nou împreună, vroiam împăcarea. Noroc că fata a avut mai multe minte decât 
mine.  
 
 Ş​
i pe de o parte sufletește, eu simțeam că: ok, s­a teminat o etapă, s­au terminat niște 
lecții și că ar fi bine și sănătos să trec prin această perioadă singur, să­mi văd de viața 
mea și cândva voi fi bine, probabil în altă relație, sau singur, sau cum o fi.  
 
Ceva în mine spunea, lasă­o așa, let it go, vezi de treaba ta că o să fie bine, dar 
ego­ul meu ­ simțeam foarte clar cum urlau ­ acei mici dracuşori din capul meu 
fă­o să se supună, fă­o să recunoască ce mare greșeală a făcut; ​
spuneau: ​ să­ți 
​
dovedească că tu ești bărbatul number one,​
 sau dacă ești femeie probabil că te 
gândești că tu ești femeia number one.  
 
Ş​ Ş​
i te folosești de butoane emoționale, da? ​i faci să se simtă vinovată persoana 
cealaltă, că a plecat cum a plecat și încerci să­i demonstrezi, să­i argumentezi ce 
Ş​
greșeală mare a făcut și cum a procedat. ​i este de neînțeles cum a putut să facă 
lucrul ăsta.  
 
Ursula:  Da, și în această etapă, chiar și din perspectiva celui care a fost abandonat, aici se 
fac și destul de multe greșeli. Pot fi și lucruri bune, dar și greșeli, de genul: sex 
ocazional, sau cu anumite persoane, numai ca să­i arăți tu că: ​
uite eu sunt dezirabil, 
sunt dorit; sunt alți bărbați ​ care mă vor.​
sau femei, după caz, ​   
 
Răzbunări de diferite tipuri, care sunt tot o modalitate de a atrage atenția. Iar din 
perspectiva celui care abandonează, aceasta este etapa ­ cum spuneam mai înainte ­ 
bine, hai să­ți mai dau totuși o șansă; dacă 
de la furie ajungem în fază de negociere: ​
faci asta, atunci rămân cu tine, sau o să continuăm relația​
.  
 
Ş​
i în această etapă, așa cum spuneam și în etapa anterioară, când e în furie, dacă 
renunțăm la război și ajungem la comunicare și începem să negociem, se poate să nu 
mai ajungem în următoarele etape de despărțire.  
 
Dar situația se poate schimba foarte ușor în acest moment, pentru că deja în etapa de 
negociere, cel care va abandona, nu prea mai e dispus să... Vorbeai și tu mai înainte 
 de manipulare, șantaj emoțional și aici vorbim despre compromis. Adică el cumva în 
bine, ​
acel punct, pune în balanță niște lucruri și se gândește: ​ dar dacă măcar totuși o 
​
să facă acel lucru, o să continui relația, că hai nimeni nu­i perfect​ Şi​
. ​  de aici apar alte 
probleme.  
 
Dar da, negocierea în această etapă, și la abandonat, are un rol foarte important.  
 
Pera:  După ce nu mi­a ieșit, adică a fost un fel de agonie, care a durat câteva luni de zile, 
procese de tot felul, dar până la urmă, mare prilej de dezvoltare personală. Pentru că 
îți descoperi laturi și aspecte, care nu au ieșit la suprafață decât sub această presiune 
și tensiune uriașă, în care ți se dărâmă întreg castelul de cărți de joc, ca personalitate, 
ca și convingeri, ca tot. 
 
Ş​
i ăsta e un lucru bun până la urmă, că­ți dă șansa unui nou început. În același timp, 
depinde cum privești tu despărțirea. Acum, am suficientă maturitate ca s­o pot privi ca 
pe un nou început, ca pe o nouă oportunitate, dacă se întâmplă.  
 
Atunci însă, vedeam că e sfârșitul lumii și sunt destui oameni care o văd ca pe o 
Ş​
dramă fără ieșire. ​i unii își iau viața chiar sau intră în depresie ani de zile. Cred că nu 
mai pot să facă nimic și că nu va fi nimeni ca și fostul partener. Asta e trist, dar hai să 
nu zăbovim asupra acestor aspecte, revenim asupra lor mai târziu puțin.   
  
O a patra etapă din cele cinci, este ​
resemnarea​
 și este o depresie, eu zic firească 
până la urmă. Aici depinde de experiența de viață a fiecăruia, depinde din nou dacă 
ești inițiator.  
 
După ce s­a întâmplat despărțirea, oficial să spun așa, de obicei trece repede, pentru 
că inițiatorul a trecut prin această suferință, depresie, resemnare că nu mai e nimic de 
făcut.  
 
 Cel care a fost abandonat, intră în această etapă și este cea mai lungă dintre aceste 
etape ale doliului. Etapă, în care face ceea ce fac depresivii: nu se mai îngrijește, 
mănâncă aiurea, bea, ascultă muzică din asta de jale, ceea ce nu e foarte 
recomandat. Ar fi bine să asculți o muzică care te ridică emoțional și spiritual. Nu 
ascultăm o muzică care ne întărește emoția de depresie, suferință și abandon.   
 
Repet, în teorie se spune că este până la urmă normal, ca această suferință să 
Şi​
existe, să existe această depresie. ​  dacă durează între 3 și 6 luni de zile, este totuși 
acceptabil, până ne revenim complet. Problema patologică, medicală, ar putea 
începe dacă durează mai mult de 6 luni de zile, moment în care e nevoie să apelăm 
clar la ajutor, la specialist, să facem ceva în privința asta.  
 
Ursula:  Eu aș recomanda să apelăm la un ajutor specializat chiar și la început.  
 
Ş​
i vreau să fac o mică paranteză: am avut cazuri de persoane care au venit la mine 
Ş​
pentru că au fost părăsite. ​i într­adevăr se prăbușea cerul asupra lor: ajungeau la 
spital, nu mai mâncau, erau în perfuzii, și lucruri de acest gen.  
 
Ş​
i pur și simplu după o discuție, în 2­3 săptămâni, s­au repus pe picioare, 
conștientizând faptul că semnale au existat și că de fapt în relația respectivă stăteau 
din alte motive, doar ca să nu renunțe, atașați de investiția lor și așa mai departe. Dar 
asta o să discutăm în altă etapă.  
 
Bun, și acum din punctul de vedere al inițiatorului. Această etapă de resemnare este 
acea etapă în care se ridică acel zid, în care nu mai comunică, nu mai este implicat în 
relație, este apatic, este în lumea lui. 
 
De obicei evită orice formă de contact, stă foarte mult plecat de acasă, își dezvoltă 
alte preocupări, care să­l țină cât mai departe de partener. Se și simte cumva vinovat, 
dar și resemnat și încă nu a găsit complet motivația ca să iasă din relație, dar aia este 
etapa imediat următoare.  
 
Pera:  Ce drăguț. Acum îmi dau seama, ascultându­te pe tine ­ e prima oară când  am 
insight­ul ăsta ­ poți face o hartă a unei despărțiri, înainte ca ea să se întâmple, 
urmărind aceste aspecte.  
 
Tu, ca și abandonat, aflii de obicei, sau ești confruntat cu realitatea unei despărțiri, 
când celălalt deja a trecut prin tot procesul. E, urmărind la partenerul tău aceste 
semne, inclusiv etapa asta care e deja destul de vizibilă și procesul e dus departe: 
este apatic, caută să evite...  
 
Ursula:  Vine acasă târziu, nu vorbește, ​
lasă­mă în pace, mă doare capul.  
 
Pera:  E evitant practic. În momentul acela știm deja că lucrurile sunt destul de mult pe 
drumul greșit.   
 
Iar ultima etapă, este o ​
acceptare​
 efectiv, dacă vrei spirituală, emoțională, 
Ş​
psihologică, mentală. O acceptare că lucrurile s­au terminat. ​i mențiunea mea aici ar 
fi următoarea: ca și abandonat dar și ca inițiator interesul meu este să scurtez acest 
proces cât de mult se poate.  
 
Până la urmă asta stă în puterea mea: procesul meu interior, nu comportamenul 
Ş​
celuilalt. ​i mi­am dat seama, urmărind aceste etape și zăbovind asupra lor de multe 
ori, mi­am dat seama că există o cale extrem de simplă, de a scurta acest proces, cât 
de mult îți dorești tu. 
 
Ajungând de la primul pas: de la negare la acceptare, cât de repede poți tu. Momentul 
în care ai fost părăsit și să spunem că tu încerci să repari lucrurile, dar vezi că n­ai cu 
cine și cum, să spui: ok, asta a fost. Acceptând lucrurile că așa sunt, că nu trebuie să 
fie în controlul tău, că celălalt a plecat și că tu vei fii mai bine în alte situații, poți scurta 
enorm de mult acest proces.  
 
Ursula:  Sigur că da. Dar pentru asta ai nevoie de o altă percepție asupra relației, din start. 
Adică să înțelegem că relațiile nu reprezintă viața noastră și foarte important: să ne 
Ş​
păstrăm independența, chiar și emoțională, într­o relație. ​i să ne așteptăm la orice, în 
condițiile în care nu ne așteptăm la nimic. 
 
Să trăim fiecare zi a relației așa cum este ea, acceptând ideea ca nimeni nu a venit pe 
lume ca să ne însoțească pe tot parcursul vieții noastre, dacă nu simte intrinsec să 
facă asta, fără manipulare și șantaj emoțional.  
 
Ş​
i atunci când noi știm exact cine suntem și înțelegem că noi avem drumul nostru, iar 
relația este o întâmplare fericită, sau nefericită în acest caz, care ni se întâmplă, noi 
nu ne vom pierde atât de mult timp în acest proces.  
 
Dar da, în momentul în care noi punem toți sacii în căruța relației sau în cârca 
celuilalt, normal că în momentul în care el pleacă, sau ea pleacă, ne simțim pustiiți și 
goi.  
 
N­avem voie niciodată să ne pierdem pe noi înșine, să ne pierdem autonomia, 
Ş​
independența. ​i să fim întotdeauna autonomi și de sine stătători, indiferent de 
îndrăgostire, de relațiile pe care le avem și de conjuncturile din viața noastră.  
 
Pera:  Ce aș mai vrea să adaug, este că de fapt din ce spui tu, concluzia mea este: e 
important să avem un fel de pachet, sau manual al utilizatorului, în care să avem un 
arsenal de convingeri să spun, și o atitudine și o mentalitate sănătoasă, legată de 
relații, inclusiv de despărțiri, care să ne servească, nu să ne facă rău. 
 
Ş​
i­mi dau seama că eu trecând prin acest proces, m­am înarmat cu un set de 
tot ce mi se întâmplă este spre binele meu​
convingeri. De exemplu: ​ , o convingere. 
Pentru că într­adevăr ­ am și experimentat asta pe pielea mea ­ orice lucru care era 
rău în prezentul respectiv și momentul ăla și mi se părea o dramă și ce tare sufăr eu, 
 s­a dovedit a fi un semnal de alarmă sau un nou punct de pornire, sau un reset dacă 
vrei, al personalității mele, să mi se dea șansa la ceva mai bun.  
 
Întodeauna a fost ceva mai bun, după orice fel de suferință, inclusiv despărțiri sau 
respingeri și așa mai departe. E, văzând lucrul ăsta, am decis că de acum încolo o să 
consider că dacă, acum în multe situații din viață, dar și specific într­o despărțire, 
când lucrurile nu sunt în controlul meu total, să aleg să cred cu tărie, dacă se 
întâmplă inclusiv despărțirea, a fost un bine pentru mine.  
 
Ş​ Ş​
i am reîncadrat despărțirea. ​i acuma îmi spun dacă cumva sunt părăsit: ​
mi se 
șansa pentru ceva mai bun,​
 pentru că este firesc, în viață evoluăm tot timpul. Deci 
dacă sunt într­o relație și sunt fericit, înseamnă că ăsta e lucrul cel mai bun care mi se 
poate întâmpla. Dacă sunt părăsit, și acela este cel mai bun lucru care mi se poate 
întâmpla. 
 
Ş​
i am observat următorul lucru: comportamentul exterior sau întâmplarea exterioară 
Ş​
este identică, da? Ești părăsit ca și abandonat. ​i vedem toți drame, inclusiv oameni 
care se sinucid. 
 
Chiar a fost un caz care pe mine m­a pus pe gânduri: acel băiat care a fost părăsit de 
iubită și s­a urcat la volanul mașinii și a intrat pe contrasens cu 100 și ceva la oră și a 
murit o familie de 5 oameni, din dorința de a­și lua viața și pur și simplu de ce mare 
dramă a pățit el.  
 
Ursula:  Da, pentru că exact asta ­ scuză­mă că te întrerup ­ exact asta ne arată nouă 
tulburarea lui psihică de dinainte. Stimulul, adică relația și persoana cealaltă, n­a făcut 
decât să activeze tulburarea care exista de dinainte.  
 
Nu e normal să intrii într­o relație și să condiționezi toată viața de existența acelei 
persoane în viața ta. Nu e firesc să facem asta și să sperăm că deja începem, cât mai 
mulți dintre noi, să depășim acea epocă romantică: gen Romeo și Julieta, sau eu știu 
 ce alte credințe legate de iubire, atât de romanțată, fantezistă și dramatică și să 
începem să intrăm într­o eră ­ cu siguranță mulți dintre noi deja am intrat și sper că și 
ceilalți ni se vor alătura în curând ­ într­o epocă a rațiunii, în care înțelegem că 
inclusiv iubirea este ceva rațional.  
 
Ş​
i să facem diferență între îndrăgostire, care este o nebunie a simțurilor și un drog și 
să începem să vedem iubirea ca pe un lucru clar, rațional, pe care noi putem să­l 
înțelegem, să­l analizăm așa cum facem noi doi aici și să ne raportăm la ea dintr­o 
perspectivă normală și funcțională.  
 
Pera:  Deci, există categorie de oameni care inclusiv se sinucid, își iau viața, deși au trăit 
foarte bine poate, înainte să cunoască o anumită persoană, după care brusc nu mai 
pot. Asta­i o altă discuție.  
 
Ş​
i în același timp există oameni care trec foarte ușor peste moment, sunt părăsiți și 
spun ­ poate ca și mine acum ­: ​
tot ce mi se întâmplă e spre binele meu, există ceva 
mai bun, progresez; există beneficii chiar în acest lucru, că mi se oferă o șansă la 
altceva​
.   
 
Ş​
Ursula:  Până la urmă, orice relație ai avut te­a îmbogățit. ​i e important să luăm relațiile în 
momentul în care ele se întâmplă și să ne raportăm la ele în prezent. Adică, ce­mi 
aduce mie și cu ce mă îmbogățește astăzi pe mine relația și să nu facem proiecții 
asupra viitorului. 
 
Pentru ca așa cum tot spui tu ­ vreau și eu să întăresc asta ­ noi nu avem niciun drept 
să controlăm sau să ne dorim să controlăm destinul și viața unei alte persoane, 
indiferent cât de atașați suntem de acel om.  
 
Pentru că atașamentul acesta este un lucru foarte egoist: ​
eu vreau ca tu să faci 
pentru mine, ca eu să fiu fericit și nu mă interesează dacă tu ai chef sau n­ai chef​
. 
 Cam așa sună toată povestea asta, în care îi cerem celuilalt să se sacrifice pentru noi 
sau să ne satisfacă nouă dorințele și nevoile.  
 
Pera:  Observând că aceeași întâmplare exterioară: părăsirea, generează reacții atât de 
diferite, opuse chiar: unii trec ușor și chiar cu zâmbetul pe buze peste, alții fac foarte 
mult rău lor și altora, am decis că eu vreau să fiu de partea celor care tratează lucrul 
ăsta pozitiv. 
 
Ş​
i din moment ce comportamentul din afară e același, sau întâmplarea nefericită e 
aceeași și reacțiile sunt cu totul diferite, e clar că în interiorul fiecărui om se află cauza 
reacției lui.  
 
Ş​
i modalitatea în care noi vom reacționa este în funcție de cât de puternic sunt în 
interior, cât de multă experiență de viață am dobândit și discernământ, cât de multă 
siguranță de sine am și dacă trăiesc sau nu într­o mentalitate de abundență. 
 
 Asta e foarte importantă și pe mine m­a ajutat enorm de mult să­mi dau seama, că 
dacă sunt părăsit de o persoană, există multe alte persoane, diferite clar, cu care mă 
potrivesc foarte bine, cu care pot să trăiesc lucruri extraordinare și pot să fac lucrurile 
diferit, dar la fel de bine și poate chiar mai bine.  
 
Ş​
i atunci, trăind în această mentalitate, nu mai este o dramă, și dimpotrivă pot să­l 
respect pe celălalt, să­i respect deciziile și chiar să rămân prieten cu cealaltă 
persoană, să mai povestesc și așa mai departe.  
 
Ursula:  Cu aspectul acesta, în care să rămânem prieteni cu persoane din trecutul nostru, nu 
sunt neapărat de acord și o să și vorbim despre asta la un moment dat.  
 
Pera:  Ok, perfect. Deci cam asta a fost cu etapele despărțirii. 
 
 Mai am o întrebare pentru tine. În experiența ta, la terapii, în cabinet, aș vrea să te 
întreb ­ e o curiozitate de­a mea și poate și de­a ascultătorilor ­ când vin oameni la 
tine, vreau să știu așa: bărbați și femei, dacă vin cu problema asta cu despărțirea și 
Ş​
părăsitul. ​i al doilea lucru: cam în ce etapă vin? Dacă putem să le încadrăm cumva 
în etapele noastre de despărțire.  
 
Ursula:  Da, acum din perspectiva celui care a fost abandonat, ei vin de obicei în etapele 1, 2 
și 3. Deja în etapa de resemnare, nu prea, pentru că au ajuns intrun punct în care ok, 
îmi accept soarta și asta e.  
 
Vin în momentul în care au acel șoc al despărțirii, în momentul în care își dau seama 
că li se destructurează realitatea și există schimbări: nu mai mănâncă, nu mai dorm, 
încep să aibă ruminații, gânduri obsesive chiar și o stare depresivă, furioasă și de 
V​
diferite tipuri. ​in atunci și bărbați și femei abandonați.  
 
Cei care sunt inițiatorii viitorului abandon, vin tocmai pentru că au aceste sentimente 
de vinovăție și vor să se asigure că au explorat toate opțiunile și au dat toate șansele 
înainte să ia o astfel de decizie. Bine, aici vorbim mai mult de relații de lungă durată, 
sau unde sunt implicați și copii și alte lucruri.  
 
Pera:  Deci, săracii inițiatori, ăia chiar muncesc să facă lucrurile să meargă.  
 
Ursula:  Da, ei chiar muncesc. Chiar la ei există cumva și motorul și voința și dorința, ca relația 
să fie în regulă, dar după cum spuneam, cei care vor fi abandonați, ei sunt de obicei 
persoane care stau intro anumită zonă de comfort și lor le convine pe principiul merge 
și așa.  
 
și ce dacă nu mai e ca la început? E normal, am văzut eu că așa e în toate 
Adică: ​
relațiile: rutină, blazare, plictiseală ​
și aia e.​
​  Nici nu­și pun problema că și­ar dori 
altceva. Sunt persoane pentru care relația a fost un obiectiv în sine: ​
tot ce îmi doresc 
este să am o relație, să mă mărit, să fac copii,​  ​
 după care intră într­o​apatie 
existențială și o lene, în care nu se mai îngrijesc, nu­i mai interesează practic viața, că 
ei consideră că și­au atins obiectivele vitale și atunci normal că partenerul își dorește 
mai mult, își dorește să evolueze. 
 
Ş​
i am întâlnit și astfel de cazuri, în care venea un el sau o ea și­mi spunea că­și 
Ok, avem și o casă și un copil, dar partenerul meu nu 
dorește mai mult de la viață. ​
vrea, nu vrea să călătorească, nu vrea să mergem să explorăm, nu vrea să ne facem 
o afacere nouă, nu vrea nimic din toate astea și simt că mă blochează, mă ține în loc.​
  
 
Ş​
i evident, îi spune partenerului, tot în etapa aia, în care măcar încercăm să 
Dar ce­ți trebuie ție prostiile astea, 
comunicăm și se lovește de un refuz, de un zid.  ​
dar ce nu ți­i bine, dar ce­ți trebuie mai mult​
 și așa mai departe.  
 
Am întâlnit foarte mulți bărbați, inițiatori, care­și dau seama că nu mai sunt fericiți 
acasă și nu mai sunt înțeleși, că nevasta s­a delăsat, sau nu mai e interesantă, sau se 
preocupă excesiv de mult de copii și asta e o altă problemă. 
 
Ş​
i atunci nu vor să iasă din relație, că bărbații sunt destul de comozi și au acasă un 
cuib, unde au o nevastă care gătește, face copii și de mâncare și așa mai departe. 
Rămân în relație fizic, psihic nu.  
 
Ş​
i pentru ei, soluția este să­și găsească în exterior o amantă / un amant, relații de 
lungă durată. Adică nu vorbim de sex ocazional de­o noapte, relații afective, intime 
care durează 3, 5, 10, 15 ani cu o altă persoană și practic ei, în felul ăsta, își găsesc 
spun echilibru.  
 
Ş​
i­au abandonat soția emoțional, de foarte mulți ani și sunt convinsă că au ajuns în 
Ş​
punctul acesta al resemnării. ​i în etapa resemnării, în loc să ajungă la acceptare și la 
divorț, își găsesc și­și construiesc o altă relație în altă parte, rămânând doar cu 
numele, să zicem, sau fizic, într­o anumită relație.  
  
Sunt și femei care fac asta, însă surprinzător, femeile nu sunt capabile de relații de 
amantlâc, de acest gen, pe termen lung. Ele, în momentul în care au găsit un bărbat, 
imediat fac  switch­ul, sau mă rog, într­o perioadă rezonabilă de timp. Că unora, ca să 
ajungă la punctul în care să iasă din relație, au nevoie și de un 1 an, 2 sau eu știu, dar 
ele nu au relații cu amanți pe 15 ani. Așa ceva nu fac femeile. 
 
Şi​
 asta nouă ne arată că uite, vorbim de comoditatea bărbaților și de faptul că deși se 
zice că bărbații părăsesc, femeile sunt cele care în momentul în care au găsit o altă 
variantă mai bună, au plecat. Deși și ele au trecut prin toate aceste etape. 
 
Ş​
i am spus și de bărbații care­și găsesc acele amante. Ei au trecut prin toate etapele, 
au ajuns în fază de resemnare și când au ajuns în fază de resemnare, fiind puși în 
situația de a alege între 2 opțiuni: ​
ce fac acuma?  plec? da dar copii, casă, ratele la 
bancă, statutul social​ sau îmi găsesc diferite distracții de diferite 
 și așa mai departe ​
tipuri în altă parte​
 și pe cea de acasă o desconsideră complet și nici nu mai există 
nimic între ei.  
 
Ş​
i cum spuneam mai înainte, asta este o capcană, în care cad foarte multe relații. În 
momentul în care apar copiii și femeile se focalizează excesiv de mult pe copii, ­ 
Ş​
excesiv de mult: în sensul că dorm cu ei în pat ­ bărbatul e trimis în altă cameră. ​i 
Ş​
după aceea, copilul primu are 4 ani, urmează și al doilea. ​i uite așa se prelungește o 
stare în care ei doi stau împreună, doar având acest obiectiv comun, familia.