PLAN DE INGRIJIRE A PACIENTULUI CU AFECTIUNI ALE APARATULUI RESPIRATOR

RESPIRAŢIA – funcţia prin care se asigură continuu şi adecvat aportul de oxigen din aerul atmosferic până la nivelul
celulelor care-l utilizează, dar şi circulaţia în sens invers a CO2 rezultat din arderile celulare.
VENTILAŢIA PULMONARĂ – procesul prin care se realizează circulaţia alternativă expir-inspir a aerului, între mediul
extern şi alveolele pulmonare.
EVALUAREA PACIENTULUI:  principalele disfuncţii şi manifestări clinice  dispnee  durere  expectoraţie 
hemoptizie  oboseală  astenie.  motivele prezenţei la medic  când au început problemele de sănătate  de cât timp se
manifestă  dacă s-au agravat progresiv. Factori potenţiali ai unei suferinţe pulmonare  fumatul  antecedente personale 
expunerea la alergeni  factori poluanţi  f. psiho-sociali  condiţii de viaţă şi muncă.

PRINCIPALELE MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ ÎN AFECŢIUNILE AP. RESPIRATOR

 DUREREA TORACICĂ  diferă ca localizare, intensitate şi mod de apariţie  în funcţie de regiunea afectată şi
întinderea leziunilor, creează disconfort, perturbă somnul şi limitează mişcările.
 TUSEA  uscată sau umedă, dominantă în af. respiratorii, diferă ca frecvenţă şi mod de apariţie  poate duce la epuizarea
pacientului, la perturbarea somnului  uneori este necesară provocareatusei pentru a facilita evacuarea secreţiilor.
 EXPECTORAŢIA  prezintă caractere diferite şi reprezintă un produs patologic periculos pentru propagarea infecţiei 
examenul macroscopic şi de laborator oferă informaţii referitoare la diagnostic şi etiologie.
DISPNEEA  este consecinţa scăderii aportului de oxigen şi creşterea CO2  a obstrucţiei c. respiratorii, a comprimării
traheei şi bronhiilor  diferă în funcţie de tipul respirator afectat, de ritmul respirator şi circumstanţele de apariţie.
VOMICA  secreţie galbenă din canalul respirator, care poate fii unică sau fracţionată.
HEMOPTIZIA  eliminarea de sânge din c. respiratorii, dominantă în unele afecţiuni respiratorii.
SUGHIŢ  apare la iritatarea nervului frenic în pleurezii şi tumori pulmonare.

EVALUAREA FUNCŢIEI RESPIRATORII

 EX. RTG  poate evidenţia aspecte caracteristice pt. anumite boli pulmonare  apar opacităţi în cazul absenţei aerului din
alveole, lichid în alveole, tumori, corpi străini.
 RADIOGRAFIA TORACICĂ  se explică pacientului condiţiile în care se face examinarea  se conduce pac. la serviciul
RTG, explicândui-se cum tb. să se comporte în timpul examinării  se dezbracă regiunea toracică, parul se leagă,
lănţişoarele se iau în gură  se aşează pac. în poziţie ortostatică cu mâinile pe şolduri, coatele înainte, umerii lăsaţi, pieptul
lipit de ecran  se mai poate face şi în DD sau şezând  se ajută pacientul să ia poziţia corespunzătoare în timpul ex. RTG 
sugarii şi copii mici se fixează prin înfăşare sau în hamuri speciale  după examinare este ajutat să se îmbrace şi este condus
la pat  se notează în foaia de obs. ex. RTG efectuat şi data efectuarii
 BRONHOGRAFIA  introducerea unei subst. de contrast fluide în arborele bronşic, printr-un cateter sau bronhoscop,
după care se efectuează radiografia toracica
Materiale necesare: sedative, anestezice, expectorante, tusocalmante, sondă Metras, subst. de contrast, lipidol sau ioduran
B, scuipătoare.
Pregătirea pacientului: se explică necesitatea efectuarii tehnicii  să nu bea şi să nu mănânce în dimineaţa examinării  cu
1-3 zile înainte i se administrează expectoarante  în ajunul ex. se admin. o tabletă de fenobarbital  cu o jumătate de oră
înaintea ex. i se admin. atropină precum şi calmante pentru tuse  va fi ajutat să se dezbrace şi aşezat în DD, puţin înclinat
spre partea care trebuie injectată  medicul ef. anestezia căilor respiratorii, introduce sonda Metras în arborele bronşic şi
prin ea subst. de contrast uşor încălzită, încet cu pres. moderată  în timpul injectării subst. de contrast, pac. va fi ajutat să-şi
schimbe poziţia  în timpul ex. RTG este aşezat în poz. Trendelenburg şi toracele uşor ridicat  după
examinareimbrăcarecondus la pat  nu are voie să se alimenteze 2h până încetează efectul anestezicului  va fi
atenţionat să colecteze în scuipătoare subst. de contrast care se elimină prin tuse şi să nu o înghită (prod. intoxicaţie cu iod)
 BRONHSCOPIA  explorarea arborelui treheo-bronşic cu aj. bronhoscopului
Materiale necesare: măşti de unică folosinţă, mănuşi sterile, casolete cu comprese şi tampoane de tifon, pense, t. renală,
bronhoscop, sparay anestezic cu Xilină, adrenalină, iar suprafaţa mesei pe care se află instrumentarul va fi încălzită la 400C.
Pregătirea pacientului:  tb. convins de necesitatea examinării  în ziua premergătoare i se face o testare la Xilină(test.
alergenică)  la indicaţia medicului acesta va fi sedat atât în seara premergătoare cât şi în dimineaţa examinării  este
anunţat să nu mănânce în dimineaţa examinaării  pentru anestezie este aşezat pe un scaun, cu tăviţa renală în mâna dreaptă
iar după ce-şi deschide larg gura, scoate limba, imobilizând-o cu două degete deasupra şi policele m.stângi dedesupt 
medicul îi anesteziază limba şi faringele cu aj. spray-ului de Xilină, apoi anesteziază arborele traheo-bronşic instilând pic.
cu pic. anestezicul uşor încălzit  pacientul este condus în camera de bronhoscopie  în timpul bronhoscopiei este necesară
prezenţa a 2 asistente  as.1 aşează pacientul pe masa de ex. în DD, cu extremitatea cefalică în extensie, plasând sub umerii
acestuia o pernă tare ce aj. la extensia corpului  as.2 serveşte medicul cu instrumentar şi materiale  după examinare
pacientul nu va mânca 1h  as. va urmări în acest timp parametrii vitali, anunţând imediat medicul daca survin modificări
Incidente şi accidente: hemoragii, suprainfecţii, disfagie, dureri retro-sternale, cefalee, insomnie, tuse, expectoraţie şi stare
subfebrilă.
 PLEUROSCOPIA: endoscopia cavităţii pleurale şi a suprafeţei unui plămân după insuflarea prealabilă de aer în această
cavitate.
Scop: stabilirea etiologiei proceselor inflamatorii pleurale şi diagnosticarea unor tumori
Pregătirea pacientului:  va fi încurajat, explicându-i-se pe înţeles manevrele la care va fi supus  cu 1h înainte de
instituirea pneumotoraxului se admin. un tranchilizant uşor la indicaţia medicului  pac. este culcat în DL pe parte sănătoasă
 braţul de pe parte instituirii p-toraxului este adus în abducţie iar antebraţul flectat astfel încât palma să atingă urechea 
după sp. mâinilor se dezinf. regiunea indicată prin badijonare cu iod  as. oferă medicului seringa încărcată cu sol. de
novocaină pt. anestezie  medicul intr. intercostal acul Kuus, pe care-l conectează la aparat  se introduc 300-400ml aer în
cav. pleurală sub controlul continuu al presiunii  după crearea p-toraxului asistenta va ajuta pac. să se aşeze în DD, iar după
15min. în poziţie şezând  pacientul va acuza o mică apăsare pe partea cu p-torax, medicul fiind anunţat dacă apar
complicaţii (dispnee, cianoză, stare de rău general)  dacă nu apar probleme acesta va fii condus la serv. RTG  pt.
pleuroscopie pacientul va fi sedat atât în preziua ex. cât şi înainte de ef. tehnicii  în timpul examinării o asistentă va susţine
braţul pacientului aflat în abducţie, o altă asistentă servind medicul cu instrumentar şi materiale necesare  după
pleuroscopie se urmăresc parametrii vitali  pt. a preîntâmpina deschideraea plăgii se închide cu agrafe sau este fixată de
către medic  plaga operatorie va fii pansată destul de strâns cu feşe de tifon care vor înconjura cutia toracică  în primele 2
zile de la intervenţie se admin. un regim dietetic uşor de digerat, bogat în carbohidraţi.
 TESTUL TUBERCULINIC: modalitatea de depistare rapidă a tuberculozei, utilizând tehnica IID pe faţa anterioară a
antebraţului stâng a 0,1ml echivalentul a 2UI de tuberculină purificată (PPD)  citirea rez. se face la 48-72h identificându-se
existenţa unei arii eritemo-violacee circumscrise intepăturii  se apreciază reacţia la PPD masurându-se  maxim al erupţiei
cutanate  testul este pozitiv 10cm
 EXAMENUL SPUTEI: este util în evaluarea pac. cu cu af. pulmonare şi include ex. macroscopic, microscopic şi
bacteriologic  sputa este un lichid sau o secreţie gălbuie care se elimină cu saliva din c. respiratorii prin tuse  recoltarea se
face dimineaţa când bolnavul elimină toată sputa acumulată în timpul nopţii  recoltarea se face în cutii Petri sau scupătoare
speciale, după toaleta orofaringiană

METODE DE EXPLORARE

 MACROSCOPICĂ: sputa se adună într-un scuipător de catre pacient  o cantitate de 2ml. de secr. bronho-alveolară este
suficientă pt. ex. ulterioare  dacă se urmăreşte determinarea cantitativă atunci se face într-un vas gradat timp de 24h  pac.
sa scoată proteza, să nu înghită sputa, să nu scuipe în batistă, să expectoreze cf. instruirii efectuate  în cazul secr. naso-
faringiene abundente să se spele bine pe dinţi doar cu apă fiartă şi răcită, fără pastă de dinţi
 CITOLOGIC, BACTERIOLOGIC ŞI PARAZITOLOGIC: sputa se trimite la lab. proaspătă  dacă pac. elimină puţin, se
recoltează sputa pe 2-3 zile în vase închise, ţinute la întuneric şi frig  expect. poate fi activată prin aerosolizare timp de
15min. cu 10-15ml. de ser fiziologic + 1ml sulfat de stricnină 1/1000  la copii se recoltează direct pe mediul de cultură,
cutia Petri fiind ţinută la o dist. de 10cm. timp de 1 min., în timpul acceselor de tuse
 FROTIU FARINGIAN: se foloseşte un tampon steril umezit cu apă distilată sterilă  cu o spatulă se apasă limba pac.
introducându-se tamponul până in faringe  se solicită pacientului să tuşească, sputa eliminată fiind captată pe tampon şi
introdusă în eprubetă
 SPĂLĂTURĂ GASTRICĂ: utilizată pt. recuperarea sputei înghiţite  se aplică în special pt. identificarea bacilului
Koch, rezistent la acţiunea acidităţii stomacale  dimineaţa pe stomacul gol se intr. sonda în stomac şi o seringă sau o pâlnie
ataşată la aceasta  se introduc 200ml de apă dicarbonată încălzită la temp. corpului  după câteva minute se recuperează
lichidul introdus prin aspiraţie, care antrenează şi sputa înghiţită
 SPĂLĂTURĂ BRONŞICĂ: utiliz. la bol. cu TBC cavitar care nu expectorează  se pun în evidenţă bacilii încapsulaţi,
care nu apar în mod normal în spută  bol. inhalează ăn mod intermitent din ap. aerosol cu respiraţii adânci 5ml de ser
fiziologic + 1ml sulfat de stricnină  acesta ăncepe să tuşească, sputa fiind captată într-un vas steril  se repetă încă 3-4 zile
MĂSURĂRI ALE VENTILAŢIEI PULMONARE
 VOLUMUL CURENT (VC  500ml): cant. de aer mobilizată în timpul unui inspir-expir normal  scade în resp.
superficială şi creşte de 4-5X la efort fizic, resp. Kussmaull şi insuf. respiratorie
 VOL. INSPIRATOR DE REZERVĂ (VIR=1500-2000ml): volumul de aer care mai poate fii inspirat la sfârşitul unui
inspir normal
 VOL. EXPIRATOR DE REZERVĂ (VER=1500ml): vol. maxim de aer ce poate fii expirat
 VOL. REZIDUAL (VR=1000-1500ml / 1500/2000ml): cantitatea de aer care rămâne în plămâni după un expir maxim 
este format din aerul rezidual alveolar şi aerul aflat în spaţiul mort(c. aeriane până la alveole, acesta neparticipând la
schimburile gazoase)
 CAPACITATEA VITALĂ (CV= VC+VIR+VER  3500ml 500ml / 4000ml 500ml) vol. maxim de aer ce poate fi
expirat forţat după o inspiraţie forţată
 CAPACITATEA REZIDUALĂ FUNCŢIONALĂ (CRF= VR+VER  3000-3500ml): vol. maxim de aer ce poate
rămâne în plămân după un expir normal
 CAPACITATEA PULMONARĂ TOTALĂ (CPT=CV+VER  4.500-6000ml): vol. maxim de aer ce poate fi
înmagazinat în plămâni
 VOL. EXPIRATOR PE SECUNDĂ (VEMS=2500-400+ml sau 75-80% din CV): cantitatea maximă de aer expirat în
prima secundă a unu expir forţat ce urmează unui inspir maxim.