Inhibitorii de SGLT2

Co-transportorul de glucoză și sodiu 2 (SGLT2) este exprimat din abundență la nivelul tubului contort
proximal renal. Aici, el este responsabil pentru 90% din reabsorbția glucozei filtrată glomerular. Restul de
10% din reabsorbție este făcută de SGLT1, astfel încât urina finală nu conține în mod normal glucoză.
Principalele medicamente antidiabetice care inhibă activitatea SGLT2 sunt următoarele:

• empagliflozin
• dapagliflozin
• canagliflozin

Consecința inhibării SGLT2 este pierderea prin urină a aproximativ 75g de glucoză pe zi. Cu alte cuvinte,
pragul renal de eliminare a glucozei scade semnificativ. Datorită modului de acțiune, inhibitorii de SGLT2
pot fi folosiți în diabetul de tip 2 împreună cu orice altă medicație.

Principalele efecte ale inhibării SGLT2 sunt următoarele:

1. Scăderea HbA1c (↓0,5%)

2. Scăderea glicemiilor a jeun și postprandiale
3. Scădere ponderală (↓2Kg)
4. Creșterea glucagonului
5. Creșterea corpilor cetonici
6. Scăderea ușoară a tensiunii arteriale (↓5mmHg)
7. Reducerea spitalizărilor pentru insuficiența cardiacă
8. Reducerea riscului cardiovascular
9. Reducerea riscului de progresie a bolii renale cronice
10. Crește riscul de cetoacidoză euglicemică
11. Crește riscul de infecții genitale fungice

Agoniștii de receptor de GLP1

Glucagon-like peptide 1 (GLP1) este un hormon secretat de celulele L intestinale (ileon), ca răspuns la o
masă. O altă sursă de secreție minoră cantitativ, dar posibil majoră funcțional este celula alfa pancreatică.
Atât glucagonul, cât și GLP1 provin din conversia enzimatică a aceleiași molecule, proglucagon.
Proglucagonul provine din transcripția și apoi translația genei glucagonului, atât în celula alfa pancreatică,
cât și în celula L intestinală. În funcție de tipul de enzime disponibile local (prohormon convertaze) va
rezulta în final fie glucagon, fie GLP1. Din momentul secreției, GLP1 este degradat rapid, în câteva minute,
de o enzimă numită dipeptidil peptidaza 4 (DPP4). În diabetul zaharat de tip 2 există o rezistență la
acțiunea GLP1, cu nivele normale sau ușor scăzute ale acestuia față de normal.

1
Agoniștii de receptor de GLP1 (GLP1 receptor agonists - GLP1RA) pot fi cu durată scurtă de acțiune (6-12h)
sau cu durată lungă (1-7 zile). Datorită beneficiilor cardiovasculare suplimentare prezente doar la GLP1RA
cu durată lungă de acțiune, aceștia sunt de preferat în practica clinică actuală. Principalele efecte biologice
ale GLP1RA cu durată lungă de acțiune sunt următoarele:

1. Creșterea secreției de insulină glucozo-dependent (efect incretinic)

2. Reducerea glicemiilor a jeun și postprandiale
3. Scăderea HbA1c
4. Scăderea apetitului și creșterea sațietății
5. Scădere în greutate (↓5Kg)
6. Scăderea secreției de glucagon
7. Scăderea ușoară a tensiunii arteriale (↓5 mmHg)
8. Creșterea ușoară a frecvenței cardiace (+5 bpm)
9. Reducerea riscului cardiovascular
10. Pot apare ca efecte adverse greață și vărsături