www.referat.

ro

DEGRADAREA SOLURILOR

Solul este partea superficiala a scoartei terestre care permite dezvoltarea plantelor si
animalelor. El s-a format de-a lungul timpului prin actiunea îndelungata si
interdependenta a factorilor climatici si biotici asupra rocilor parentale. Spre deosebire
de celelalte resurse naturale, solul este limitat ca întindere si are caracter de fixitate. O
data distrus, el nu se va mai putea reface asa cum a fost, pentru ca nu se pot reproduce
conditiile formarii lui. Infatisarea solului este evidenta si influenta proceselor de
modelare a reliefului,astfel, pe povârnisuri, sub un covor vegetal natural, neinfluentat
sensibil de om, au loc deplasari usoare de material, o eroziune foarte slaba, care nu
influenteaza vizibil profilul solului. Acelasi
lucru se petrece si pe suprafetele orizontale, unde au loc depuneri neînsemnate de
material, care se însereaza pe nesimtite în sol, ceea ce face ca nici aceasta sa nu sufere
modificari însemnate. Dar starea aceasta, echilibrata, nu este generala, din contra, pe
întinderi mari, solul fie ca este deplin format, fie ca este în decurs de formare, este supus
unor procese puternice, degradarea.
Cauzele degradarii solului sunt fie naturale, fie legate direct sau indirect de activitatea
omului. Procesele naturale, care duc
la degradarea solurilor sunt procesele de modelare a reliefului care se desfasoara cu mai
multa putere decât pot avansa procesele pedogenetice. Acestea sunt: eroziunea,
alunecarea, curgerea, solifluxiunea, prabusirea si într-o masura mai mica "creep-
ul",aluvionarea si coluvionarea. Eroziunea-prin
aceasta notiune în sens restrâns, se întelege actiunea de desprindere si îndepartare a unor
particole de diferite forme si marimi din scoarta terestra, datorita apelor curgatoare,
vântului, valurilor sau ghetarilor si zapezilor.Fiecare din acesti agenti pot avea rol
dominant în anumite regiuni sau în anumite perioade.Rolul mai important îl au apele
organizate în retea hidrografica si apele provenite din precipitatii torentiale care coboara
ca o pânza subtire pe suprafetele întinse de pe povârnisuri. Eroziunea exercitata de apele
care se scurg pe versanti duce pe de-o parte la formarea de ogase si râpi, sapate atât în sol
cât si în roca de sub el, si pe de alta parte la alternare de material de pe suprafete întinse
din orizonturile superficiale ale solului numita impropriu "eroziune în supratafa".
Suprafetele pe care se desfasoara aceste procese, cat si intensitatea lor sunt variate,
depinzând de înclinarea povârnisului, de însusirile fizice ale solului si rocii, si de gradul
de acoperire cu vegetatie. Deflatia-modelarea reliefului
datorita actiunii vântului, numita deflatie, are rol hotarâtor în regiunile desertice, dar ea
are un rol sensibil si în regiunile muntoase, în locurile unde acesta este puternic, sau în
cele colinare si de câmpie, unde nisipul are întindere mare si vegetatia este
saracacioasa,astfel, în delta, pe grindurile nisipoase, are loc înaintarea dunelor peste
suprafete cu soluri fertile,iar peste munti are loc roaderea solurilor.
Alunecarea-deplasarea materialului sub forma de strate de grosimi si întinderi variate,
joaca un rol foarte însemnat, s-ar putea spune chiar determinant, în modelarea reliefului si
în degradarea solurilor din anumite regiuni de pe suprafata pamântului.La noi în tara,
urmarile acestui proces se pot întâlni pe suprafete foarte întinse producând uneori pagube
mari. Prin alunecare, solul este supus adesea la diferite
schimbari sau degradari,astfel în unele cazuri, pe o pornitura provenita dintr-o arie cu un
sol si o vegetatie uniforma înainte de deplasare, se poate ajunge la un adevarat mozaic de
soluri si de asociatii vegetale dupa alunecare. Curgerea-
deplasarea materialului,mai mult sau mai putin,de noroi duce, pe anumite suprafete la
sfarâmarea si amestecarea solului cu roca, formând materialul care coboara pe fundul
vailor cu panta mare, ca un suvoi, cu o viteza variata, în unele locuri doar de câtiva
decimetri pe zi. Solifluctiunea-despre solifluctiune în sensul restrâns
al acestei notiuni, nu poate fi vorba decât în tinuturile cu clima rece si înghet permanent.
Este vorba de curgerea stratului dezghetat peste stratul înghetat.
Prabusirea-pe coastele foarte repezi, au loc prabusiri, fenomen care consta în ruperea si
caderea unor blocuri din partea de sus a abruptului sau de pe tot abruptul - sol si roca - la
baza povârnisului, unde se sfarâma si se amesteca. Acest fenomen este caraceristic
povârnisurilor repezi, sapate în roci poroase (locss, nisip, pietris), sau în roci carstificabile
, cu goluri subterane. "Creep"-ul este un fenomen foarte frecvent pe toate povârnisurile,
care afecteaza în deosebi orizonturile superioare ale solului.
Aluvionarea-dintre procesele de depunere, aluvionarea cuprinde suprafetele cele mai mari
si este mai usor de observat. În timpul viiturilor apele ies din matca lor si acopera o parte
din lunca, lasând la retragere un strat de aluviuni, variat ca grosime si textura, în functie
de marimea viiturii si de natura rocii din care provine materialul. Aceste aluviuni
provoaca schimbari însemnate ale însusirilor solurilor, pâna se ajunge la integrarea
stratului de aluviuni în solul pe care l-au acoperit,insa în unele locuri stratul de aluviuni
este atât de gros, încât solul acoperit iese de sub influenta proceselor patogenice, iar pe
aluviunile acoperitoare se formeaza cu timpul unsol nou.
Couvionarea-pe unele suprafete de pe podul teraselor sau de pe sesul luncilor, în
apropierea povârnisurilor care le domina, are loc depunerea unui material adus în
suspensie sau prin rostogolire de pe povarnis. Puterea de depunere
depinde de înclinarea povârnisului care domina sesul, de roca în care este sapat, de
densitatea covorului vegetal, si de regimul precipitatiilor. În unele cazuri , cum este în N
localitatii Patârlage (jud. Buzau), peste un sol brun închis humifer, destul de fertil, a venit
un strat magnos bogat în saruri, care practic nu poate fi folosit.
Salinizarea-un alt proces degradator al solurilor este salinizarea, adica îmbogatirea în
saruri a solurilor in anumite arii, cum sunt zonele de stepa si silvostepa.Sarurile sunt
aduse de ape, în stare de solutie, sau odata cu materialul magnos, în stare de suspensie.
Prin evaporarea apei în perioadele calde, sarurile se concentreaza în sol facându-l
impropriu agriculturii. Tot în cadrul fenomenelor naturale de degradare a solurilor se
include si procesele de gleizare si de înmlastinire a solurilor de pe unele parti ale luncilor,
ca urmare a ridicarii nivelului freatic.

Cultivând anumite plante de care avea nevoie pentru hrana si îmbracaminte, omul a sapat
si a arat solul din timpuri foarte îndepartate. În acest fel, el a distrus covorul vegetal si a
afânat solul, astfel încât apele din precipitatii au început sa-l atace mai puternic dacât
înainte. Dar mijloacele de lucru fiind rudimentare si actionate de om, patrundeau în sol la
adâncime mica iar lucrarile acestuia erau destul de rare. Pe masura ce uneltele s-au
perfectionat si s-a trecut la folosirea tractiunii animale si în cele din urma, mecanice,
lucrarile agricole s-au facut din ce în ce mai adânc, mai des si pe suprafete tot mai întinse.
În aceeasi masura solul a avut de suferit tot mai mult,grosimea orizontului arat a crescut,
iar pe povârnisuri a avut loc si o deplasare spre baza a particulelor de sol, un fel de
"creep" antropic. În acest fel, omul, fara sa vrea, a ajutat mult desfasurarea eroziunii pe
întinderi tot mai mari, în unele locuri fiind chiar factorul principal al dezlantuirii acestui
proces. Aratul de toamna, care în general
este recomandat, pe povârnisuri este daunator daca dupa acest arat, urmeaza ploi
abundente. Desfundarea sau aratul solului cu pluguri mari în
vederea plantarii vitei-de-vie are efecte foarte daunatoare pe povârnisuri, pentru ca
întregul profil de sol este inversat.
Aratul cu unelte mecanice grele si la ceeasi adâncime mai multi ani la rând duce la
formarea unui strat compact, cu structura stricata, numit talpa plugului sau hardpan.
Existenta acestui strat are urmari însemnate asupra dezvoltarii plantelor, atât direct prin
împiedicarea dezvoltarii normale a radacinilor, cât si indirect, prin schimbarea circuitului
normal al apei în sol, datorita lipsei structurii.
Extragerea materiei organice, prin recoltarea plantelor cultivate si strângerea tuturor
resturilor de plante(paie, coceni), duce la saracirea treptata a solului în humus.Fertilitatea
naturala, singura capabila de autoregenerare, nu poate fi suplinita de fertilitatea artificiala,
creata prin folosirea îngrasamintelor chimice. În Europa mai bine de o treime din soluri
si-au pierdut peste 50% din humus, ceea ce a facut ca proportia pamânturilor bogate sa
scada la 85% din totalitatea terenurilor agricole de 41,3%,de aceea, în aceste cazuri,
trebuie intervenit cât mai repede, pentru a reda solului structura si humusul corespunzator
conditiilor zonale, prin îngrasaminte organice (gunoi de grajd).
Masuri ameliorative aplicate gresit. La degradarea solurilor duc si unele actiuni care au
de fapt menirea de a le îmbunatati însusirile, de a le face sa aiba o fertilitate mai mare si
mai constanta. Adesea, prin irigatii, dând solului mai multa apa decât avea în conditii
naturale, apar schimbari în procesele care au loc în sol, si în cele din urma, se produce
schimbarea profilului. La degradarea solului mai contribuie întrebuintarea excesiva a
îngrasamintelor chimice potasice, care contin sodiu, sulfat de amoniu, etc., care provoaca
dispersarea argilei si astfel scaderea numarului de agregate stabile.
Defrisarea padurilor de pe terenurile cu panta accentuata si pasunatul excesiv pot duce la
o eroziune intensa, mergând pâna la degradarea avansata a solurilor.