C3.

FUNCTIILE ZONEI CENTRALE SI PERIFERICE IN TERMOREGLARE

A. Functiile zonei centrale

Determinarea temperaturii centrale se face cel mai bine sublingual, avand valori normale de 37-
37,5°C. Zona centrala = producator de caldura.
Echilibrarea temperaturii intre organele producatoare se face prin:
- conductie – contact direct;
- convectie – circulatia sangelui unde temperatura nu se transmite “transversal” ci longitudinal,
amestecandu-se in cordul drept si pulmon si abia in circulatia periferica se uniformizeaza.
Modificarea de temperatura a nucleului nu este facuta prin efectul circulatiei – vasodilatatie sau
vasoconstrictie – ci numai prin cresterea metabolismului cand mecanismele de reglare sunt depasite si
cand organismul nu se poate opune pierderilor.
Nu are receptori pentru temperatura.

B. Functiile zonei periferice

- 1. termoreceptie;
- 2. tampon termic.
1. Termoreceptia este realizata prin prezenta in piele a receptorilor specifici:
 cald – Ruffini
 rece – Krausse, terminatii libere din derm
Receptorii percep:
- variatiile de temperatura;
- temperatura absoluta;
- variatia factorilor de la nivelul extremitatii cefalice
Functia este dubla:
- receptori pentru termoreglare;
- senzoriala – transmit informatii despre starea mediului ambiant.
De aici informatia ajunge la hipotalamusul anterior unde sunt analizate si generate comenzile
- vasoconstrictie la rece = mecanism activ
- vasodilatatie la cald = mecanism pasiv.

1
 2.Tampon termic
Zona periferica (coaja) se interpune intre mediul ambiant si zona centrala, moduland schimburile
de caldura.
Aceste mecanisme adaptative ale zonei periferice se pot realiza datorita unor caracteristici
functionale particulare:
a) circulatie periferica bogata si cu utilitati functionale deosebite;
b) capacitatea de izolare termica;
c) dotari pentru termoliza.

a) Circulatia periferica
- bogata;
- sarcina metabolica nutritiva este mai mica decat cea a termoreglarii; (ex: la antebrat si umar
debitul circulator este de 20-30 de ori mai mare decat necesarul pentru nutritie);
- circulatia de termoreglare sunteaza sectorul capilar, trecand direct in venula, cedand caldura
tegumentului;
- complexul artera-vena satelita are rol in economisirea de caldura.
b) Izolarea termica
- prin tesut adipos.
c) Termoliza
- prin glandele sudoripare.
Reglarea schimburilor de caldura este sub control nervos si umoral.

A. Centrul termogenetic
Centrul termoreglarii se gaseste in hipotalamusul posterior; stimularea acestui centru produce:
- piloerectie;
- creste secretia de adrenalina
- hiperglicemie
- cresterea temperaturii sangelui
 creste productia de caldura
 creste tonusul vascular ce impiedica pierderea de caldura.

2
 Calea aferenta are originea in receptorii din piele.
Calea eferenta este tripla:
- simpatoadrenergica – vasoconstrictie, piloerectie, cresterea metabolismului;
- adenohipofizara – creste secretia de ACTH, TSH;
- somatica – frisonul termic.

B. Centrul antitermic
Se gaseste in hipotalamusul anterior, in zona preoptica si produce:
- vasodilatatie cutanata;
- sudoratie;
- polipnee;
- relaxare musculara.
Stimulul pentru acest centru este temperatura sangelui care il iriga; receptorii = termodetectori.
Cand temperatura este mai mare de 37,3°C se declanseaza reflexul termocirculator general:
 centrul anterior il inhiba pe cel posterior => nu mai sunt trimise impulsuri vasoconstrictoare in
periferie => relaxarea tonusului vascular in tot teritoriul;
 se declanseaza sudoratia.
Cand temperatura scade, se stimuleaza cu rece acest centru:
 vasoconstrictie periferica;
 cresterea termogenezei.
Centrul antitermic exercita la racirea sa un efect de stimulare asupra centrului termogenezei.
Incalzirea centrului antitermic duce la inhibarea termogenezei.
Acesti centri sunt legati si de formatiunea reticulata.

3
 2.IMPORTANTA CIRCULATIEI IN TERMOREGLARE
In general reactia organismului la cald este de vasodilatatie si la frig de vasoconstricite. Dar
aceste reactii nu sunt intotdeauna identice. Ele depind de durata aplicarii, de gama de temperaturilor
folosite.
La cald se produce reactia dermovasculara in trei faze:
1) vasoconstrictie 10-20 secunde;
2) hiperemia activa – dureaza foarte putin si consta intr-o vasodilatatie a arteriolelor, capilarelor si
venulelor;
3) hiperemia pasiva – staza cu vasodilatatie capilara si vasoconstrictie arteriolara si venulara.

La rece se produce reactia dermovasculara in urmatoarele faze:

1) vasoconstrictie 1-2 minute – culoare alba-violacee;
2) vasodilatatie activa – pielea este calda, rozacee – tonusul vascular este pastrat, creste debitul
circulator;
3) staza cu vasodilatatie capilara – pielea devine rece si violacee.

Raportul dintre temperatura cutanata si circulatia cutanata:

- temperatura mediului mai mica de 22°C si temperatura cutanata mai mica de 28°C – circulatia
cutanata este minima;
- temperatura mediului mai mare de 30°C si temperatura cutanata mai mare de 35-36°C –
circulatia este maximala;
- intre valori de 22-30°C temperatura mediului si 28-35°C temperatura cutanata, exista un raport
de proportionalitate intre cresterea temperaturii si circulatia periferica.
In cadrul reactiei dermovasculare la cald sau la rece, etapa finala este plegia vasculara, deci
tonusul vascular se pierde. => scade tonusul -> colaps.
In cadrul procedurilor de hidrotermoterapie trebuie sa avem grija sa nu aducem organismul in
aceasta a treia etapa de vasoplegie. De aceea pentru a stimula tonusul vascular, o procedura calda se
incheie cu un dus rece, si invers.
Circulatia este veriga efectorie cea mai importanta a hidrotermoterapiei.
Aplicatia calda determina vasodilatatie (prin reflex axonal si prin reflex metameric si raspuns
consensual) => determina cresterea debitului circulator periferic.

4
 Creste intoarcerea venoasa => creste debitul sistemic (prin mobilizarea din depozite si prin
vasoconstrictia splahnica) => creste tensiunea arteriala => creste travaliul cardiac si necesarul de oxigen
=> creste frecventa cardiaca.