De ce te temi? Au nu ești tu cu mine?

Las’ ploaia doar’ să bată în ferești,

Las’ vântul trist prin arbori să suspine –
Fii liniștită tu! Cu mine ești.
.....
Dormi - poezie de Mihai Eminescu Ce te-ai sculat și cauți în podele?
Uimită pari și pari a aștepta.
Nu poți vedea cu ochii printre ele,
Vrei să-ți aduci aminte de ceva?
.....
Lasă-te ‘n perini – eu îți voi da pace
Dormi tu – și lasă să rămân deștept.
De când citesc, la tine-atunci îmi place
Din când în când privirea să-mi îndrept,
.....
Să văd cum dormi, să te-admir cu drag,
Cu gura ‘abia deschisă cum respiri,
Eu de pe carte mâna mi-o retrag,
Pătrunde pacea tristele-mi gândiri.
.....
Odorul meu… o, prea frumoasă fată,
Ca marmura de albă-i a ta față,
Îmi vine să alerg la tine ‘ndată
Ș’ astfel cum dormi să te cuprind în brață.
.....
Dar te-ai trezit! Păcat! Și nu mă’ ndur –
Dormi liniștit c’ un braț pe după cap.
Din când în când cu ochiul eu te fur
Din când în când din mână cartea scap.
.....
Și-s fericit… Pulsează – a nopții vreme
În orologiu cu pașii uniformi.
De ce te temi? Cu mine nu te teme!
De nu te culci, te culc cu sila… Dormi!

Cea de-a doua poezie mai puțin cunoscută, dar care duce în ea simțămintele cele de
pe urmă ale lui Eminescu, este ultima sa poezie, care a fost scrijelită pe o hârtie
și găsită în buzunarul halatului poetului, scrisă într-un mic carnețel, după ce
acesta a murit. Tragica moarte s-a petrecut pe 15 iunie 1889, la ora 4.00
dimineaţa, în Sanatoriul de Boli Mintale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor
din Bucureşti. Moartea sa nu a fost deloc pe măsura actului său creator, găsindu-și
sfărșitul pe un pat metalic, în celula sa din spital, fără un diagnostic corect
(suferea de sindromul bipolar). Înainte de ultima suflare, Eminescu a cerut un
pahar de lapte și puțin sprijin moral, ultimele sale cuvinte fiind: ”sunt năruit”.