RADU I.

PENTRU CINE VREA SĂ CREADĂ

Spovedania unui mare păcătos

1
2
 RADU I.

PENTRU CINE VREA

SĂ CREADĂ
Spovedania unui mare păcătos

București, 2017

3
4
 PENTRU CINE VREA SĂ CREADĂ
(Partea a I-a)

Viața fiecărui om este o poveste, în felul ei, interesantă.

De-a lungul vieții trecem prin întâmplări deosebite, inexplica-
bile (uneori chiar ciudate), care merită să fie consemnate și, pen-
tru care, căutăm să găsim explicații plauzibile. Unora nu le
găsim o justificare la momentul respectiv și rămân încă un mis-
ter; din care cauză, sunt de părere că trebuie să le notăm, pen-
tru a le găsi explicații în viitor, pentru ca urmașii noștri să
învețe din experiența noastră și, în acest mod, să poată evita
eventualele suferințe.
Cred că oamenii pierd mult datorită faptului că majori-
tatea dintre noi nu lăsăm nimic scris urmașilor despre modul
cum am reușit să rezolvăm unele necazuri întâlnite în decur-
sul vieții. Pierdem și mai mult dacă nu lăsăm nimic consemnat
(cel puțin pentru urmașii direcți) despre întâmplările deosebite
(curiozități) întâmpinate de noi și pentru care, la momentul res-
pectiv, nu am găsit o explicație sau o rezolvare. Foarte puțini
consemnăm întâmplările neobișnuite prin care am trecut și am
căutat să le găsim o explicație sau o rezolvare. Puțini dintre noi
lăsăm ceva scris urmașilor spre învățătură. Nici nu m-aș fi apu-
cat să scriu aceste rânduri, dacă pe parcursul vieții, nu aș fi avut
parte de anumite întâmplări stranii, inexplicabile la momentul
respectiv, care s-au repetat des, chiar zilnic, timp de aproxima-
tiv un an și jumătate, și cărora nu le-am găsit explicații decât
mai târziu, și am considerat că este necesar să le fac cunoscute
și altor oameni, ca atunci când se vor confrunta cu asemenea
necazuri, să le poată evita.
Nu am pretenția ca eventualii cititori să creadă ceea eu
voi povesti, fiecare fiind liber să creadă ce vrea, fapt pentru
care, titlul acestei cărticele este: „Pentru cine vrea să creadă”.
Am speranța însă, că mulți vor crede și vor trage învățăturile

5
necesare, vor lua măsuri să facă ordine în viețile lor, ca să nu
pățească ceea ce eu am pățit.
Să nu credeți că îmi este ușor să scriu despre mine, des-
pre viața mea în general și despre viața mea intimă în special,
despre marile mele păcate. Nu este deloc ușor să te confesezi
unui public larg.
La toate acestea, trebuie să adaug și faptul că, pentru a
scrie și a te face înțeles, este necesar să ai și un pic de talent, să
fii înzestrat de Dumnezeu cu darul povestirii, de care subsem-
natul, beneficiez într-o mică măsură, cu toate că am studii su-
perioare, fiind absolvent al Facultății de Mecanică, a Insti-
tutului Politehnic din București. Mă voi strădui însă, cât pot de
mult, ca eventualii cititori să rețină esențialul acestei povestiri.
Precizez că această cărticică va apare exclusiv pe chel-
tuiala mea, într-un număr modest de exemplare, dăruindu-le
cunoștințelor care vor dori să le primească, fără a avea un be-
neficiu material, prețul ei fiind de „zero lei”.
Cei care vor copia această scriere a mea (dacă vor exista),
pentru a obține foloase materiale, o vor face numait cu acordul
meu, iar după moartea mea, doar cu acceptul urmașilor mei,
având obligația, ca jumătate din profitul obținut să-l dăruiască
săracilor prin ajutoare materiale efective (mâncare, locuri de
dormit, ajutoare bănești pentru copiii săraci etc.), dovedind
acestea cu acte.
Precizez că această „cărticică” am scris-o ca semn de
mulțumire adus lui Dumnezeu, pentru faptul că, prin pățaniile
ciudate prin care am fost pus să trec, am conștientizat, în final,
că sunt un mare păcătos, și că trebuie să mă întorc pe calea
credinței, fapt pentru care, mă rog zilnic să fiu iertat pentru pă-
catele care le-am făcut și, ca în viitor, să mă dirijeze, să mă ocro-
tească și să mă protejeze. Am considerat că este de datoria mea
să scriu despre anumite întâmplări din viața mea, mulțumind
lui Dumnezeu pentru că, la apusul vieții mele mi-a trimis
6
„semne” care s-au repetat aproape zilnic, timp de aproximativ
un an și jumătate, care eu nu le înțelegeam, semne care îmi in-
dicau că sunt pe un drum greșit, că păcătuiesc grav și că tre-
buie să mă corectez, având speranța că îmi vor fi iertate
păcatele.
Îmi cer scuze pentru eventualele greșeli gramaticale, de
exprimare etc. …
Sunt o persoană în vârstă, un octogenar, și cred că pot
afirma că am experiența vieții, știu să disting binele de rău, într-
o mai mare măsură decât cei tineri, însă, nu pot garanta că nu
mă pot înșela în aprecieri, și la această vârstă. Mereu avem de
învățat, chiar și de la copii, dar chiar și de la animale. Fiind la
apusul vieții, după cum v-am spus, pot să-mi exprim unele con-
cluzii în ce privește felul în care mi-am trăit viața, pot spune
unde am greșit, cum greșelile mi-au marcat viața, cum mi-au
influențat sănătatea, suferințele prin care am trecut și, de fapt,
pentru care, în mare parte sunt vinovat. Toate acestea, cred și
sper, să fie folositoare celor ce vor citi aceste rânduri…
De fiecare dată, pe parcursul vieții, mi-am dorit (așa cum
ne dorim fiecare), ceea ce am crezut că este bine pentru mine,
pentru ca, mai apoi, viața să-mi demonstreze, adeseori, contra-
riul. De aceea, am menționat mai înainte că, acum la bătrânețe,
știu să separ binele de rău, sau mai bine zis, ce am făcut bine,
ce am făcut rău. Viața m-a convins, că numai Dumnezeu știe
cu adevărat, ce este bine și ce este rău, și că fără credință, omul
este supus greșelilor și ispitelor, fiind ca un vapor care plutește
pe un ocean, neavând busolă, fără posibilitatea de a se orienta,
plutind astfel la întâmplare, fără a ști dacă vreodată va ajunge
la destinație, fiind supus permanent pericolelor.
Am ieșit la pensie în anul 1994. De când am terminat fa-
cultatea, în anul 1958, și până în anul 1996, am dus o viață liberă
și aproximativ lipsită de griji. Aveam casă, mașină (începând

7
cu anul 1965), un serviciu bun, bani; pot spune că nu mi-a lip-
sit mai nimic, aveam cam tot strictul unei vieți raționale. Am
fost căsătorit între anii 1968–1973, după divorț, devenind ab-
solut liber. După cum am spus, aveam de toate, poate doar în-
corsetările regimului comunist de atunci mă deranjau, dar mă
descurcam. Relatările de față se referă, în special, la perioada de
după divorț, începând cu anul 1973.
Până în anul 1996 (doi ani după ieșirea la pensie) am fo-
losit timpul liber, mai mult pentru distracție și relaxare. Când
era vorba de distracție, de multe ori uitam și de masă, mâncam
când apucam și, uneori, nu mâncam deloc (Unde este tinerețe,
nu prea este judecată). La biserică mergeam rar, de obicei de Sfin-
tele Paști, la slujba de Înviere (și atunci doar o oră), cu toate că,
tot timpul am crezut în Dumnezeu și-mi făceau rugăciunea zil-
nic, dimineața și seara. În ce privește distracția, aceasta însemna
petrecerea timpului liber, la un film, o piesă de teatru, citind
o carte, dar mai ales, petrecând timpul liber în compania fe-
meilor, fiind principala mea preocupare, considerând-o cea mai
plăcută și, tot ea, ocupându-mi cea mai mare parte a timpului
liber… Nu mi-au plăcut jocurile de noroc, nici fumatul, nici al-
coolul, dar mi-au plăcut foarte, foarte mult femeile, care mă
atrăgeau în mod deosebit și pentru care lăsam orice altă activi-
tate (de multe ori uitând și să mănânc), așa cum am mai spus,
învoindu-mă deseori de la serviciu, pentru a petrece timpul în
compania lor. Erau femei de toate categoriile, cu studii supe-
rioare, cu studii medii, căsătorite, necăsătorite etc. …, singura
condiție pe care trebuiau să o îndeplinească era să fie atrăgă-
toare, să aibă trup frumos, picioare lungi, talie subțire, sâni
frumoși (obraznici), fund rotund, bombat, apetisant (nu mare),
după cum spuneam eu și prietenii mei, fetele trebuiau să aibă
„înaintare (sâni frumoși) și apărare (fund frumos)”. Nu trebu-
iau să fie nici prea slabe dar nici grase, trebuiau să aibă chip

8
plăcut, să semene, cât de cât, cu fetele ce prezentau moda. Tre-
buiau să aibă pe „vino-ncoa”, adică să aibă „magnet”. Slavă
Domnului, țara noastră nu a dus lipsă niciodată de femei fru-
moase și care, de obicei, sunt și amatoare de distracții. Trebuie
să precizez că, în perioada comunistă și chiar și după revoluția
din 1989, vreo 6–7 ani, nu am întâlnit femei pretențioase, care
să ceară bani pentru sex, majoritatea făcând sex pentru plăcere.
Aproape toate mergeau direct la sex, fără a face nazuri, nu re-
fuzau invitațiile la domiciliul meu și chiar erau dornice să
ajungă cât mai repede în pat și se dăruiau cu multă pasiune.
Probabil că modul de viață din regimul comunist, în care, în
afară de muncă, aveau ședințe peste ședințe (de UTC, de PCR,
de sindicat etc.), le făceau pe femei să alerge după un mod de
relaxare rapid și probabil că aveau nevoie și de mângâieri, gă-
sind plăcere și liniște sufletească prin sex, pentru ca apoi să
fugă acasă la bărbații lor, copiii lor, să-și îndeplinească îndato-
ririle și acolo. Rar am întâlnit câte o femeie care să dorească să
meargă la un teatru, la un cinema sau la un restaurant. Erau
foarte ocupate cu serviciul și apoi se grăbeau să ajungă acasă,
unde erau așteptate și de soți.
În timpul regimului comunist, munca era obligatorie.
Cine nu avea servici, mergea la pușcărie. După cele opt ore de
muncă, urmau orele suplimentare, sau diferite ședințe sau
învățământ politic. Restul timpului era folosit de fiecare după
cum dorea (asta însemna cam după orele 17–18). Eu, prietenii
mei și femeile din anturajul nostru, foloseam timpul liber pen-
tru distracție, pentru a uita oboseala provocată de munca de la
serviciu și bineînțeles pentru sex. Pot spune că 90% din timpul
liber l-am petrecut în compania femeilor și nu cu aceleași femei,
ci mereu cu altele noi. Pentru ele renunțam la orice alte
activități, de foarte multe ori învoindu-mă de la serviciu (așa
cum am mai spus), la toate acestea contribuind și câțiva prie-

9
teni, care considerau, ca și mine, că petrecea timpului liber în
compania femeilor este cea mai plăcută. Noi le mângâiam pe
ele și ne străduiam să le facem să se simtă bine și ele ne mân-
gâiau pe noi, răspunzând cu aceeași măsură și toți ne simțeam
bine. Ele plecau liniștite, satisfăcute și bucuroase la casele lor,
noi bărbații, de asemenea, pentru ca în ziua următoare să mun-
cim cu „spor” pentru „construirea socialismului și comunis-
mului” (scuzați ironia).
Eram în anul 1996, avusese loc Revoluția din 1989 (cu
lovitura de stat respectivă), regimul comunist căzuse, con-
struirea socialismului și comunismului se dovedise o aberație,
o utopie, eu fiind pensionar de aproximativ doi ani, dar noi, cei
ce ne petreceam timpul în compania femeilor, continuam
distracțiile cu foarte mult spor și cu plăcere, schimbând femeile
mereu, cu altele noi. Totul mergea strună, nu ratam nici o fe-
meie nou cunoscută, nu „iertam” nici una, și nici una nu-mi re-
fuza oferta. Totul mergea ca pe roate. Nu știam de unde aveam
atâta putere, totul funcționa perfect, iar eu și prietenii mei ne
bucuram de viață (așa cum o înțelegeam noi), până când într-
o zi a lunii Iulie 1996, au început să vină necazurile, care m-au
făcut să încetez definitiv orice distracție, și anume:
În luna Iulie 1996, tatăl meu care avea 85 de ani, dar care
era încă în putere (muncea, mergea pe bicicletă) s-a îmbolnăvit
foarte grav de plămâni, medicii neștiind ce diagnostic să-i pună
(TBC, pneumonie, cancer ???). A fost internat la Spitalul Mili-
tar din București, pentru aproximativ trei luni. A intrat pe pi-
cioarele lui, dar după câteva zile de tratament intensiv cu
antibiotice (care se spune că atacă urechea internă, unde se află
sediul echilibrului), nu mai era în stare să se țină pe picioare. La
orice deplasare, la masă, WC etc., avea nevoie de însoțitor. Am
fost nevoit să dorm cu el în spital, aproximativ trei luni. Dor-
meam lângă patul lui, pe un scaun. La fiecare deplasare a lui,

10
trebuia să-l însoțesc. Vă închipuiți că nu mă puteam odihni și
hrăni cum se cuvine. După trei luni de nesomn, hrană necores-
punzătoare și de chin, slăbisem 4 kilograme (având inițial 60
kg), dar tata se însănătoșea de boala de plămâni (diagnostic
final: pneumonie), însă nu se putea ține pe picioare în conti-
nuare, având tulburări mari de echilibru, mergând cu însoțitor
sau cu ajutorul a două bastoane, sau cu un cadru metalic, fiind
ajutat de subsemnatul, nereușind să ducă singur lingura la
gură, deoarece selăbise foarte mult în timpul spitalizării.
După spitalizare l-am dus la mine acasă în București, dar
după circa o săptămână a făcut o criză de inimă, în timp ce era
la masa de prânz, căzând de pe scaun lângă masă. Până atunci
nu avusese probleme cu inima. Probabil aceasta era o
consecință a tratamentului pentru pneumonie. A fost necesar
să-l internez din nou la Spitalul Militar din București, de data
aceasta la secția „Cardiologie”, unde a stat încă aproximativ
două luni, timp în care a trebuit iarăși să dorm lângă el, fără să
mă hrănesc și fără să mă odihnesc corespunzător.
La începutul lunii decembrie 1996 a fost externat din spi-
tal și l-am dus la el la țară (o localitate apropiată de București),
intrând în grija medicului de familie, care i-a fixat un tratament
permanent pentru inimă și care, la început, a fost de părere că
nu mai are mult de trăit, având în vedere starea în care se afla.
Dumnezeu are însă alte reguli, i-am spus eu doamnei doctor,
care, de altfel, s-a dovedit a fi foarte pricepută și a contribuit
mult la ameliorarea bolii de inimă a tatălui meu. În continuare,
tata a avut multe crize de inimă și, de câteva ori, inima lui a în-
cetat să mai bată timp de câteva minute, medicul fiind de pă-
rere că este mort și că ar trebui să mă pregătesc de
înmormântare. Dar, după cum am mai spus, Dumnezeu are re-
gulile lui. De fiecare dată, tata și-a revenit ca prin minune și
inima lui a reînceput să bată și a trăit până în iunie 2007, adică

11
a mai trăit încă 11 ani de la data intrării în spital, pentru boala
de plămâni (iulie 1996), murind la vârsta de 96 de ani, 1 lună și
11 zile. Până a murit, nu și-a revenit deloc în ce privește tulbu-
rările de echilibru.
În acești 11 ani petrecuți lângă tata, din momentul când
a intrat în spital și până a murit, chinurile lui au fost și ale mele,
în tot acest timp priveghindu-l aproape permanent. După ce
tata a scăpat de spital și l-am adus acasă, la țară, după aproxi-
mativ 5 luni de spitalizare (în luna decembrie 1996), nu trecuse
decât o săptămână și a apărut un alt mare necaz. Mama, care
avea 79 de ani, a avut un accident grav. S-a opărit foarte tare în
baie cu apă clocotită, la glezna piciorului drept, pe porțiunea
din spate, distrugându-i-se pielea și carnea de la călcâi în sus,
pe circa 10 cm. Am internat-o la Spitalul de arși din București,
pentru aproximativ 3 luni, timp în care a fost nevoie să dorm cu
ea în spital, în condiții foarte rele, dormind pe un scaun, așa
cum am pățit și cu tata, la Spitalul Militar.
În tot acest timp, tata a rămas singur la țară, de la finele
lui Decembrie 1996, până la finele lui martie 1997. Mai târziu,
voi povesti cum a trebuit să mă împart între Spitalul de Arși
din București și locuința tatălui meu de la țară, pentru a avea
grijă de amândoi.
În timpul spitalizării mamei, starea ei fiind gravă, deoa-
rece rana de la picior era mare, carnea fiind distrusă până
aproape de os și rana nu se închidea, nu se cicatriza, medicii
au hotărât să-i facă mai multe transfuzii de sânge, precum și
perfuzii cu diferite substanțe, considerând că circulația sânge-
lui în zona arsurii era deficitară, datorită vârstei înaintate. To-
todată, a fost necesar să-i facă transplant de piele, luându-i
piele de pe pulpe și acoperind zona arsă. În timpul unei perfu-
zii, nu se știe de ce, mama a făcut un edem pulmonar (așa mi
s-a spus) și a început să se sufoce, fiind aproape de moarte. A

12
fost salvată ca prin minune de un medic, care, întâmplător, se
mai afla în spital în acea zi de 31 decembrie 1996, în jurul ore-
lor 17.00, fiind ultima zi a anului, aproape de Revelion; când în
spital nu se mai afla decât minimum de personal necesar.
Mama și-a revenit abia a 2-a zi (în data de 01.01.1997), după ce
toată noaptea a stat sub perfuzie, fiind aproape inconștientă.
Toată noaptea am stat lângă ea, deoarece, fără să-și dea seama,
își scotea furtunașul de la perfuzie și, ca urmare, se inunda cear-
ceaful de pe pat cu sângele propriu, care îi curgea din venă.
Pentru a nu se ajunge în această situație, am fost nevoit să-i leg
mâinile de pat, deoarece subsemnatul, fiind foarte obosit, exista
posibilitatea să ațipesc. Amintesc, că la o perfuzie anterioară,
mama, fără să-și dea seama, și-a scos furtunașul de la acul in-
trodus în venă și, în lipsa mea, de aproximativ 5 minute, am
găsit-o cu cearceaful de pat inundat aproape în totalitate, cu
sângele propriu. Dacă întârziam mai mult, putea să moară.
La finele lui martie 1997, mama a fost externată din Spi-
talul de Arși și am dus-o la fratele meu, pentru vreo 5 zile, timp
în care, medicul care o îngrijise la spital, venea zilnic să o vadă,
deoarece rana nu se închidea. Apoi am dus-o la locuința mea
din București, unde am ținut-o circa o săptămână, timp în care
i-am uns rana cu zeamă din frunze de aloe, ceea ce a dat rezul-
tate bune și, cu ajutorul lui Dumnezeu, rana a început să se ci-
catrizeze. La începutul lunii aprilie 1997, mama se afla la ea
acasă la țară, însă necazurile ei și, bineînțeles și ale mele, nu s-
au terminat. Apăruse semnul altei boli grave, boala „Alzhei-
mer”. Începuse să uite unde a pus cheile de la intrare, unde a
pus ochelarii, banii etc. … Avea momente când nu ne mai
cunoștea. Pentru toată familia era un mare necaz, deoarece
mama era motorul casei, ea se ocupa de toate, iar acum, nu se
mai descurca în gospodărie de nici un fel. Am pornit din nou cu
ea la diferite spitale, pentru consultații și tratament. A început

13
tratamentul pentru noua boală (tratamentul cu „aricept”), totul,
însă, fără nici un rezultat. Boala continua să se agraveze.
Și cum se spune că necazurile vin unele după altele, la
începutul lunii decembrie 1997, a mai apărut încă un mare
necaz. Mama a avut un nou accident. A alunecat în bucătărie și
a căzut, fracturându-și șoldul. De această dată, a fost spitali-
zată la Spitalul de Urgență din București, secția „Ortopedie”,
unde a fost operată și i s-a pus o proteză de șold, timp în care,
pentru aproximativ 14 zile, a fost necesar să stau din nou cu ea
în spital și să dorm pe un scaun, lângă patul ei. A dat Dumne-
zeu, ca în aceeași lună, pe 31 decembrie 1997, să fie externată și
am adus-o pe picioarele ei, acasă la țară.
În anul 1998, am continuat să ne luptăm cu boala „Alz-
heimer” a mamei, care se agravase serios. Avea momente dese
când nu mai recunoștea pe nimeni, nici pe mine, nici pe tata și
ne alunga din casă cu un baston, pe motiv că am fi niște hoți,
care am venit să furăm. Ceea ce este curios, este faptul că ținea
minte toate rugăciunile învățate la școala primară, unde fusese
premianta școlii, știa cu precizie cum se numește (numele ei
complet), numele soțului, unde s-a născut, când s-a născut și
unde locuiește. Nu recunoștea, în ruptul capului, că este bol-
navă, susținea că este perfect sănătoasă, că se simte foarte bine,
că este în putere și că nu îi este frică de nimic, decât de Hristos.
Într-o noapte, a venit la mine în camera alăturată, m-a trezit
din somn și mi-a spus să vin la ea în cameră, unde dormea cu
tata, pentru ca să-mi arate că un cetățean străin doarme la ea în
pat. Nu am reușit în nici un chip s-o lămuresc, că cetățeanul
„ăla” era tata, soțul ei, și nu s-a lăsat până nu l-a dat afară din
cameră pe verandă, în toiul nopții, pe timp de iarnă, ca, după
vreo două ore să mă trezească din nou și să mă întrebe, unde
este tata? I-am spus că ea l-a dat afară și că este pe verandă,
S-a dus la el, i-a căzut în genunchi, a început să plângă, și-a

14
cerut iertare pentru ce i-a făcut și l-a băgat în casă, A doua zi
nu-și mai amintea nimic. S-a chinuit săraca, până în anul 2000,
ianuarie 29, când a murit în urma unui infarct în Spitalul de
Urgență din București, la vârsta de aproape 83 de ani, (i-ar fi
împlinit în mai). Trebuie să precizez că, în toate perioadele de
spitalizare, ale lui tata și ale mamei, am fost ajutat și de către
fratele meu. Când mama era în spital (în fiecare noapte, înce-
pând cu orele 19.00 aproximativ, toată noaptea și în ziua ur-
mătoare, până în jurul orelor 13.00), eu eram cu mama în spital.
Ziua, între orele 13–19–20, fratele meu era cu mama în spital, eu
fiind nevoit să plec la țară, zilnic (aproximativ la 30 km de
București), pentru a-i face mâncare tatălui meu și să-i dau să
mănânce. Vă închipuiți în ce stare de oboseală mă aflam, eram
nedormit, nemâncat, tracasat permanent, nu mă puteam odihni
cum se cuvine, dormeam pe un scaun în spital, în stare inco-
modă, cu întreruperi nenumărate, și aceasta, timp de multe
luni. Eram foarte slăbit, eram total epuizat.
Așa cum am spus mai sus, zilnic, când mama era în spi-
tal, trebuia să merg la tata la țară, deoarece nu era în stare să
mănânce singur, nu putea duce lingura la gură, avea nevoie de
ajutor și era nevoie să mă deplasez cu autoturismul propriu, și
asta în toate lunile cât mama a fost spitalizată. Încet, încet tata
a început să ducă lingura la gură, dar nu era în stare să-și pună
ciorba în farfurie, să-și spele vasul din care mâncase, nu se
putea ține pe picioare, având tulburări mari de echilibru. Avea
nevoie de ajutor, nu se descurca fără mine, din care cauză eram
permanent ocupat, nu avem timp de nimic, nu aveam timp să
mă ocup de mine deloc. Eram nespălat de luni de zile, ajunse-
sem epavă, îmi era teamă să mă mai privesc în oglindă. Toate
îmi mergeau pe dos. Eram doborât complet și trupește și
sufletește, mă părăsise aproape toate puterile, muream de
somn, eram foarte obosit, simțeam că am fost părăsit total de

15
Dumnezeu. Într-una din seri, la spital, unde era internată
mama, am căzut în genunchi și am zis: Doamne, de ce oare mă
pedepsești așa tare, oare sunt așa de păcătos? Dă-mi cel puțin
putere să mă rog la tine! Căutam să înțeleg de ce au venit toate
necazurile pe capul meu, și de ce toate odată? Cu ce am greșit?
Cine este de vină pentru toate aceste patimi ale mele? La toate
aceste necazuri s-au adăugat și altele, pe care la începutul aces-
tei povestiri le-am numit „întâmplări ciudate” și cărora le-a
venit rândul a le povesti. Am spus mai înainte că, în timp ce
mama era internată la spital, eu eram nevoit să mă deplasez
zilnic de la București la tata la țară, să-i fac mâncare și să-i dau
să mănânce. În toate aceste deplasări de la București la țară, de
la țară la București, absolut de fiecare dată, motorul autoturis-
mului meu se oprea, inexplicabil, într-un același șănțuleț, adânc
de circa 15 cm și lat de circa 20 cm, care traversa în totalitate o
stradă, dintr-o localitate vecină cu satul nostru. Motorul nu mai
pornea în nici un fel, nici la cheie, nici dacă mașina era împinsă,
cu toate că bujiile prezentau scânteie și alimentarea cu benzină
era normală, și, cu toate că, un mecanic auto local se străduia
să-l pornească. După ore de muncă, mecanicul renunța să mai
facă depanarea, se declara neputincios și încerca să găsească
un mijloc de transport care să mă tracteze către satul meu sau
către București. Negăsind pe nimeni care să mă tracteze, după
circa două ore de chin, încercam deznădăjduit, încă o dată, să
pornesc motorul la cheie, și, ca prin minune, acesta pornea,
spre mirarea mea, și a mecanicului auto. Precizez că, această
întâmplare ciudată a avut loc zilnic, când mă deplasam de la
București la țară și de la țară spre București, având loc în același
sănțulet, și acest „fenomen” a continuat să se întâmple circa 16
luni. Închipuiți-vă că aceste întâmplări aveau loc iarna, în zile
cu ploi, cu vânt și ninsoare, cu ger, și eu eram ud până la piele,
eram nemâncat, eram înghețat și tremuram de frig, venea

16
noaptea și eu nu reușeam să ajung la țară la tata să-i dau să mă-
nânce și că urma să mă întorc la mama la spital, la București, și
trebuia să trec din nou prin același sănțuleț blestemat, unde se
oprea din nou motorul autoturismului, chinuindu-mă din nou
în ger, vânt, zăpadă, 1–2 ore … În final, reușeam să ajung din
nou la București, la spital, la mama, către orele 22.00, fiind total
obosit, nemâncat, slăbit, înghețat, total dărâmat trupește și
sufletește. Eram total deznădăjduit, distrus, cu moralul la pă-
mânt. Mă tot întrebam, de ce m-a părăsit Dumnezeu, de ce îmi
merg toate pe dos, cu ce am greșit, de ce îmi merge rău perma-
nent? Nu mai aveam putere nici să mănânc, muream de obo-
seală, picam de somn. Ce se întâmpla oare? De ce aveau loc
acele opriri ciudate ale motorului autoturismului în fiecare zi,
și în același șanț, iar apoi motorul pornea la cheie, după 1–2 ore,
tot ciudat? Am mers cu autoturismul la mulți mecanici auto (și
din București), dar niciunul nu a fost în stare să rezolve pro-
blema. Atunci am hotărât să cumpăr un motor nou, înlocuindu-
l pe cel vechi. Cu toate acestea, și cu motorul nou, autoturismul
continua să se oprească, inexplicabil, în același șănțuleț bleste-
mat și nu mai pornea, fenomenul repetându-se, ca și înainte cu
motorul vechi. Ce se întâmpla oare? Ce era de făcut? Din mo-
ment ce motorul era nou, nu-mi explicam de ce se oprea totuși,
de fiecare dată, în același șănțuleț?!! Pentru prima dată, după
circa 16 luni, am început să gândesc, că este posibil ca, pentru
aceste întâmplări ciudate și pentru toate necazurile, să nu fie
vinovat motorul autoturismului. Nu cumva, eu eram vinova-
tul? Nu cumva toate necazurile care le aveam cu mama, cu tata,
cu autoturismul, cu starea mea trupească și sufletească deplo-
rabilă, aveau loc din vina mea? Nu cumva eu eram, cu adevă-
rat, vinovatul? Nu cumva, tot ce se întâmpla erau niște semne,
pe care CINEVA mi le trimitea, iar eu nu le înțelegeam? De ce
oare, de la o vreme îmi mergea numai rău? După aproximativ

17
16 luni am ajuns la concluzia că este foarte posibil, ca eu să fiu
vinovatul pentru toate necazurile, pentru toate cele întâmplate,
dar nu eram lămurit cu ce am greșit și de ce oare mă pedepsea
Dumnezeu așa de tare? Trebuie să spun că, în afară de întâm-
plările ciudate care le-am povestit, mai aveau loc și altele, tot
ciudate, în casa de la țară a părinților, ca de exemplu:
– Înlocuiam un bec ars cu unul nou, și acesta, după circa
2 minute de funcționare, pocnea, se ardea și trebuia să-l înlo-
cuiesc din nou, iar acest lucru se repeta des.
– Reparam pompa de apă, care scotea apă din puț, pre-
cum și hidroforul, dar și acestea se defectau din nou, de multe
ori în fiecare zi.
– Curentul electric se întrerupea de câteva ori pe zi și se
ardeau toate siguranțele, fiind nevoit să le înlocuiesc de câteva
ori pe zi.
Totul mergea anapoda. Nu mai exista nici o regulă.
Aveam senzația că cineva își bate joc de mine, având grijă să-
mi dea de lucru întruna. Parcă cineva dorea să fiu mereu ocu-
pat, să nu mai am timp de nimic, nici de mâncare, nici de
rugăciune, nici de somn, nici de odihnă,
Simțeam că cineva mă ține sub observație permanent și
că mă pedepsește continuu. Ce era de făcut? Ce trebuia să fac,
pentru a îndrepta lucrurile? Mă întrebam, ce să fac, Doamne?
Unde am greșit, de toate îmi merg pe dos? Luminează-mă,
Doamne!
Mi-a venit ideea să încep să citesc Biblia, sperând că
Dumnezeu mă va lumina și-mi va arăta unde am greșit și ce
am de făcut. Am lăsat baltă toate activitățile curente, cum ar fi
reparațiile care apăreau într-una, și am început să citesc Biblia.
După un timp de citire, am ajuns la cele zece porunci: „Să nu
furi, să nu ucizi, să nu preacurvești etc. …“ Oare ce poruncă în-
călcasem, așa de grav, și l-am supărat așa de tare pe Dumne-

18
zeu? Oare toate necazurile, care le întâmpinam de la o vreme,
nu erau niște semne care Dumnezeu mi le trimitea, și eu (do-
bitocul) nu le înțelegeam? El căuta să mă facă să înțeleg, că pă-
catele mele se înmulțiseră foarte mult și-mi trimitea semne că
este momentul să mă opresc și să nu mai păcătuiesc, iar mie,
nepriceputului, mi-a trebuit 16 luni să înțeleg că nu motorul
autoturismului era vinovat, ci adevăratul vinovat eram eu.
Analizând poruncile Domnului (cele 10), am descoperit repede
porunca care am încălcat-o grav, și anume, porunca „să nu
preacurvești”. În cele ce urmează, o să vedeți de ce?
Până la întâmplările relatate, consideram că a avea cât
mai multe femei, nu este un păcat, credeam că este ceva nor-
mal, că așa a lăsat Dumnezeu, mai ales că eram necăsătorit,
fiind divorțat. Gândeam că a te simți bine cu o femeie, sau cu
mai multe, nu era ceva rău, mai ales că și bărbații și femeile, în
asemenea situații au senzația de fericire, de înălțare, de bucu-
rie. Eram de părere că, a face sex cu o femeie sau cu mai multe
este ceva normal, precum mâncarea, somnul etc., mai ales că și
bărbații și femeile, au fost dotate de Creator, cu organele se-
xuale respective și că există mare atracție între sexe. Discutând
însă, cu persoane specializate în domeniul religios, am înțeles
că bărbații și femeile au fost create să trăiască perechi, că orice
relație sexuală între un bărbat și o femeie, în afara căsătoriei re-
ligioase se cheamă „preacurvie”. Domnul nostru Iisus Hristos
spune chiar, că dacă doar vezi o femeie (sau dacă o femeie vede
un bărbat) și o dorește (sau femeia dorește bărbatul respectiv),
este un păcat, este ca și când ai avut-o (dacă nu ești căsătorit cu
ea). Revenind la cazul meu, este foarte clar, și pot afirma cu
tărie, că porunca „să nu preacurvești” nu am respectat-o abso-
lut deloc, ba mai mult, am încălcat-o permanent, cu multă
perseverență, fiind un foarte mare păcătos din acest punct de
vedere, deoarece am avut foarte multe femei. Am păcătuit

19
foarte grav și, spre rușinea mea, trebuie să recunosc că am avut
aproape 900 (nouă sute) de femei și consider că nu trebuie să
mă laud cu această performanță, nu trebuie să mă mândresc
cu acest lucru.
Nu le țineam socoteala, dar am fost nevoit să le număr,
consultând agendele telefonice personale, pentru ca, la spove-
danie, preotul să aprecieze cât mai corect gravitatea păcatelor
mele, care devin și mai mari, deoarece pe majoritatea femeilor
care le-am avut, le-am dat și prietenilor, iar în cele ce urmează
veți vedea și de ce, și că ele (femeile) chiar doreau și făceau cu
mare plăcere sex și cu prietenii mei. Vă întrebați desigur de ce
le dam și prietenilor? Pentru că toate îmi declarau iubire
veșnică, ceea ce era greu de crezut și atunci intenționat la pre-
zentam unor prieteni buni la care mergeam în vizită și cu care
pusesem la cale mai din timp un plan de acțiune, pentru a ve-
rifica sinceritatea declarațiilor de iubire ale doamnelor. Proce-
deul era următorul: Mergeam în vizită la prietenul meu (un
bărbat frumos, atrăgător), fiind însoțit de doamna respectivă.
După ce făceam prezentările și începeau discuțiile, servirea ca-
felelor, etc. plecam intenționat din cameră pe motiv că merg la
un magazin alimentar apropiat pentru a cumpăra ceva de băut
ca să îmbunătățim atmosfera. Când mă întorceam, după circa
15–20 min., având o cheie de la apartament pe care mi-o dă-
duse prietenul (făcea parte din înțelegere), intram și îi găseam
făcând sex. Toate femeile care-mi declaraseră „iubire veșnică”
și care mă lăudaseră pentru performanțele mele sexuale, uita-
seră complet ce au declarat. Motivau că s-au îndrăgostit pe loc
de prietenul meu, că este vorba de dragoste fulgerătoare, de
dragoste la prima vedere etc… Bineînțeles că eu nu eram de-
ranjat deloc de acest lucru, îl prevăzusem dinainte, fusese pla-
nificat împreună cu prietenul meu, pentru a verifica
sinceritatea declarațiilor de dragoste pe care mi le făcuse doam-

20
nele în cauză, care după „eveniment”, încercau să mă
liniștească și să mă roage să nu fiu supărat. La rândul meu, le
spuneam adevărul, că de fapt, eu le adusesem acolo special
pentru asta, că totul fusese aranjat pentru a verifica sinceritatea
declarațiilor lor, moment în care deveneau foarte surprinse și
unele chiar se supărau, dar le trecea repede, se împăcau cu
situația și din acel moment ne accepta pe amândoi, și pe mine
și pe prietenul meu. Precizez că majoritatea femeilor aveau stu-
dii superioare, multe fiind căsătorite, toate motivând că au pro-
bleme în căsnicie, că soții lor le neglijează, le înșeală etc. …
Eu sunt de părere, totuși, că nu trebuie să le judecăm în
nici un fel pentru aceste infidelități, deoarece și noi bărbații
aveam aceleași comportamente în ce privește sexul. Și noi le
înșelăm pe ele, le mințim, fiind la fel de infideli și deci la fel de
păcătoși. Merită însă să povestesc o întâmplare, cred eu intere-
santă, despre o domnișoară foarte drăguță, chiar frumoasă, care
era educatoare la o grădiniță, și care era foarte tânără (22 ani),
și cu care am avut relații foarte apropiate. Îmi declarase iubire
sinceră, spunându-mi că nu poate trăi fără mine și că nu s-a
simțit cu nici un bărbat așa de bine, cum s-a simțit cu mine.
Bineînțeles că nu am crezut-o și am dus-o intenționat la priete-
nul meu, pentru a-i verifica declarațiile de iubire. Așa cum am
procedat și cu celelalte, după circa 15 minute de discuții, am
lăsat-o cu prietenul meu, eu plecând să cumpăr o sticlă de bău-
tură pentru a cinsti evenimentul. Când m-am întors, spre sur-
prinderea mea, nu i-am găsit făcând sex, cum de fapt mă
așteptam. Dimpotrivă, acolo era mare tămbălău (urlete, țipete
etc.). Respectiva arunca în prietenul meu și în geamuri, cu tot
ce-i cădea în mână (cu sticle, cu pantofi etc.). Spărsese geamu-
rile, oglinda mare de pe perete etc., provocând pagube serioase
în apartament. Cu greu am calmat combatanții. Pentru prima
oară ajunsesem la concluzia că, în sfârșit, am găsit o femeie

21
altfel decât celelalte, că această fată chiar mă iubește, că ține la
mine cu adevărat, că declarațiile ei de iubire sunt reale, că fu-
sese sinceră în declarațiile ei de dragoste. Mă încerca o stare de
satisfacție masculină deosebită. Mă gândeam că ar fi bună de
soție, că în sfârșit am găsit o femeie sinceră, care mă iubește cu
adevărat. Eram fericit.
După vreo zece zile, am venit cu totul întâmplător la
prietenul meu. Având o cheie de la apartamentul lui, am dat
să intru cu gândul să mă odihnesc puțin. Prin ușă am auzit „oh-
uri” și „ah-uri”, Când am intrat, cine credeți că era acolo și
făcea sex cu prietenul meu? Era domnișoara educatoare de la
grădiniță, care-mi declarase iubire veșnică și sinceră și care-mi
spusese că nu poate trăi fără mine, și care cu zece zile înainte
spărsese geamurile apartamentului prietenului meu, îi devas-
tase apartamentul, și care aproape că mă convinsese că mă
iubește cu adevărat. Închipuiți-vă că am rămas tablou. Scena
m-a surprins profund. Nu mi-aș fi închipuit așa ceva, mai ales
că vorbisem cu ea la telefon cu vreo două ore înainte și stabili-
sem să petrecem noaptea împreună. Această fată reușise să mă
facă să cred că mă iubește cu adevărat. Cu zece zile înainte
spărsese geamurile apartamentului prietenului meu și îl res-
pinsese, iar acum venise singură, neobligată de nimeni să facă
sex cu prietenul meu. Când m-a văzut a rămas mută, a amuțit
complet, s-a îngălbenit, încremenise, parcă paralizase. Am cău-
tat să o liniștesc și în final am reușit, spunându-i că de fapt cu
zece zile înainte o adusesem special pentru a verifica sincerita-
tea declarațiilor ei de dragoste și pentru ca să facă sex cu prie-
tenul mei și că de fapt în final a îndeplinit previziunile mele și
anume că nu fusese sinceră în declarații. Din acel moment,
domnișoara educatoare s-a liniștit și a început să facă sex și cu
mine și cu prietenul meu, și chiar cu amândoi deodată, spu-
nând deseori: Ce bine mă simt cu voi amândoi!!!

22
 Ce părere aveți despre această domnișoară, ce gândiți,
cum o judecați? Mă refer în special la persoanele de gen femi-
nin. Ce părere au? Bineînțeles că unele persoane vor găsi
explicații în apărarea domnișoarei, iar altele o vor condamna. În
ce mă privește, eu care sunt un mare păcătos, consider că nu
sunt în măsură să o judec pe această tânără și frumoasă
domnișoară. Cred că nu avem dreptul să judecăm pe nimeni. În
Cartea Sfântă (Biblia) se spune: „NU judeca, dacă nu vrei să fii
judecat!” Și se mai spune: „Scoate mai întâi bârna din ochiul
tău, și apoi gunoiul din ochiul altuia.”
Eu cred că și bărbații și femeile suntem la fel de păcătoși
și supuși greșelilor în ce privește păcatul preacurviei. Cu rare
excepții, dorința de sex, poftele trupești sunt la fel de intense și
pentru bărbați și pentru femei. Bărbații sunt atrași de către
femei și le doresc, iar femeile sunt atrase de către bărbați și îi
doresc, chiar dacă ei sunt căsătoriți și ele sunt căsătorite. Tre-
buie să fim sinceri și să recunoaștem, că și bărbații și femeile
(cu foarte rare excepții), nu refuzăm să facem sex, dacă există
atracție de ambele părți. Bineînțeles că este un păcat, dacă
facem sex în afara căsătoriei. Este rău însă, că ne aducem
aminte de păcatele și de greșelile noastre abia după ce le repe-
tăm multă vreme și numai când dăm de necazuri și când în-
cepe să ne bată Dumnezeu, așa cum am pățit eu.
Faptul că toate femeile pe care le-am avut, cedau și prie-
tenilor mei, imediat ce îi cunoșteau, mă făcea să caut în conti-
nuare alte femei, cu speranța că voi găsi și excepții. Regret, dar
nu am găsit niciuna, cu toate că am avut aproape nouă sute de
femei, niciuna nu mi-a fost fidelă. Absolut toate au făcut sex și
cu prietenii mei.
În ce privește pasiunea mea pentru femei, pot spune că
aceasta devenise un viciu, o boală precum fumatul, alcoolis-
mul, jocurile de noroc, drogurile etc. … Tot timpul eram în cău-

23
tare de noi femei, alergam după ele, chiar dacă erau suficient de
multe și cele vechi. Orice femeie care-mi plăcea, o doream, și
voiam neapărat să o am și făceam tot posibilul să o am, cu toate
că înainte cu o oră avusesem altă femeie. Și deși nu arătam gro-
zav fizicește, aveam numai succese. Niciuna nu mă refuza. Mă
mira iuțeala cu care le convingeam. Nu treceau 30-40 min. de
când făceam cunoștință cu o femeie și ajungeam cu ea în pat.
Câteva vorbe frumoase și declarații de dragoste, erau de ajuns.
Ajunsesem la performanța să am trei femei necunoscute până
atunci, într-o singură zi, și după cum am mai spus, majoritatea
erau cu studii superioare, atrăgătoare, cu picioare lungi, cu sâni
apetisanți (obraznici), cu fundul sus, rotund, bombat, cu tru-
puri aproape de cele ale doamnelor care prezintă moda, erau
adevărate ispite, și toate erau dornice de mângâieri și răspun-
deau pe măsură. Pur și simplu, eram bolnav de ele, eram ob-
sedat de ele. Cum vedeam o femeie frumoasă, o abordam, nu
mă puteam abține să nu-i spun cât este de frumoasă (și de fapt
nu mințeam), și chiar eram crezut. O admiram cu sinceritate,
plimbându-mi ochii pe chipul ei, pe trupul ei de sus până jos,
îi admiram ochii, gura, nasul, talia, sânii, fundul, picioarele cu
mult interes, cu multă dragoste și ea vedea acest lucru, se sim-
țea prețioasă, se simțea plăcută, se simțea cu adevărat femeie.
Pur și simplu o dezbrăcam cu privirea și ea simțea acest lucru,
făceam aceasta ca și când o mângâiam de-adevăratelea, cu
multă dragoste, cu plăcere și admirație, încă din momentul
când făceam cunoștință, continuând până ajungeam cu ea la
mine acasă și în continuare. Nici eu, nici ea, nu ne dam seama
când ne dezbrăcam și eram goi. Când o femeie intra la mine în
casă eram așa de plin de admirație și de atras de ea, încât
aveam impresia că se luminează casa și eram așa de sincer,
încât îi spuneam acest lucru și prin modul cum o priveam, o
făceam și pe ea să simtă la fel ca mine. Oare aceasta nu

24
dovedește că eram bolnav de ele? Reușeam să le fac să se simtă
frumoase, atrăgătoare și dorite, așa cum erau de fapt. Vedeam
mulțumirea pe fața lor și asta mă făcea fericit, iar pe ele la fel.
Pot spune că am fost bolnav de admirație și pasiune pentru fie-
care dintre ele. Tot ce făceam era cu multă dragoste, cu răbdare,
cu multă poftă, trecând de la mângâierile cu privirea la cele
trupești îndelungate, mângâieri însoțite bineînțeles și de săru-
tări pătimașe. Eram foarte atras de ele, eram sincer în ceea ce fă-
ceam și ele simțeau acest lucru, vedeau cât mă străduiesc
pentru ca ele să se simtă bine. Eram cu adevărat bolnav de sex.
Ele se simțeau iubite, se simțeau admirate, se simțeau plăcute,
se simțeau dorite, se simțeau cu adevărat femei și răspundeau
cu aceeași măsură. Mâinile mele și gura mea se plimbau pe tru-
purile lor cu multă dragoste, pasiune și mai ales cu multă di-
băcie. Eram în culmea fericirii și se simțeau și ele la fel. Nu vă
închipuiți ce sentiment înălțător aveam și cât de bine mă sim-
țeam când vedeam că am reușit să le fac să se simtă fericite, să
se simtă bine și să aibă multe, multe, multe orgasme. Mă sim-
țeam dator să le fac să se simtă fericite și mă străduiam mult
pentru asta și ele simțeau acest lucru și în final se simțeau iubite
și erau fericite. Pregăteam actul sexual cu minuțiozitate, cu
multă răbdare și simțire. Nu începeam actul sexual propriu-zis
decât după mângâieri îndelungate și doar când partenera era
suficient de pregătită, excitată suficient de mult, când era
aproape de orgasm. Abia în acest moment începeam actul se-
xual propriu-zis. Ajunsesem la performanța de a avea puterea
să prelungesc actul sexual atât de mult încât ele aveau orgasme
nenumărate, actul sexual prelungindu-se la 40-50-60 min., sau
atât cât era necesar, până când partenerele nu mai doreau, până
când erau epuizate total și adormeau fericite și satisfăcute.
Cu toate acestea, absolut toate femeile cu care am făcut
sex au cedat și prietenilor mei, ceea ce mă face să cred că mai

25
sunt și alte criterii după care se conduc ele atunci când doresc
să facă sex, sau pur și simplu sunt curioase să vadă cum fac sex
și alți bărbați, sau nu pot rezista atracției care vine și de la alți
bărbați. M-am convins că atunci când o femeie îți spune „te iu-
besc”, acest lucru nu este valabil decât pentru momentul acela
și uneori nici atunci, deoarece ar putea minți pentru frumusețea
și plăcerea de moment (este valabil și pentru bărbați). Dacă
după un timp femeia se va simți atrasă de un alt bărbat, nu se
va lăsa până nu îl va avea și pe acesta și probabil că îi va spune
și acestuia „te iubesc”. Nu există femeie (sunt și foarte rare
excepții) care să refuze să facă sex cu un bărbat de care este
atrasă. Nu există bărbat care să refuze să facă sex cu o femeie
de care este atras, dar în acest caz este necesar ca femeia să și
dorească și în plus este necesar ca el să și poată (să aibă erecție).
Spre deosebire de bărbați, femeile au un mare avantaj, ele pot
mereu. Când o femeie refuză să facă sex cu soțul sau cu parte-
nerul, invocând diferite motive, este aproape sigur că are un
amant (este valabil și pentru bărbați).
Nu există femei care să stea fără să facă sex (să rabde, să
se abțină să facă sex), toate doresc să facă sex (cu foarte rare
excepții, nu doresc). Când o femeie are un amant, acestuia i se
dăruiește cu toată ființa, fără nici un fel de rețineri și o fac cu
multă poftă. Cu soțul nu face ceea ce face cu amantul (cu soțul
are multe rețineri).
Aproape toate femeile care au soț sau un prieten apro-
piat, au și o variantă de rezervă (un bărbat de rezervă), iar dacă
nu au, își găsesc foarte repede. Am observat că femeile mai în
vârstă sunt atrase de bărbați tineri, iar aceștia sunt mai atrași de
către femeile în vârstă decât de cele tinere. Când spun femei în
vârstă, mă refer la cele de 50–55 ani. Cele peste 55 ani acceptă
orice bărbat, de orice vârstă, numai să fie potent. De asemeni,
femeile tinere sunt atrase de bărbații mai în vârstă, mai cu

26
experiență, iar bărbații mai în vârstă (50–60 ani) sunt atrași de
femeile mai tinere. Am mai observat că de multe ori femeile că-
sătorite când fac sex cu soții lor (de care după câțiva ani de că-
sătorie s-au cam săturat), mimează plăcerea pentru a scurta
actul sexual deoarece vin acasă sătule de la amanții lor, ceea ce
după părerea mea este foarte urât. Ești un naiv dacă crezi în
declarațiile de dragoste ale femeilor. Foarte rar sunt adevărate,
și nu țin mult (este valabil și pentru bărbați).
Toate femeile, dar și bărbații sunt mereu în căutarea de
plăceri noi. Principalele arme ale femeilor în relația cu bărbații
sunt minciuna și uneori, plânsul (valabil și pentru bărbați, în
ce privește minciuna).
Majoritatea femeilor vor sex și bani, chiar dacă nu arată
explicit acest lucru (după Revoluția din 1989, femeile au deve-
nit mult mai materialiste). La început par ca fiind dezinteresate
din punct de vedere material, pentru ca după un timp să-și dea
arama pe față. Să știți că sunt și mulți bărbați materialiști, care
trăiesc de pe urma femeilor. Cunosc un bărbat (într-adevăr fru-
mos), care lua bani cu împrumut de la femeie și nu îi mai
înapoia, iar femeile respective nu-i mai cereau banii, pentru
motivul că îl iubeau. Se spune că din relația dintre un bărbat
prost și o femeie deșteaptă, rezultă… o pensie alimentară. Deci,
atenție, bărbați!
După cum am mai spus, o femeie poate avea un bărbat
când dorește, pe când un bărbat nu poate avea o femeie când
dorește, deoarece este necesar să vrea și ea și în plus, bărbatul
nu poate face sex la comandă, pentru că nu întotdeauna este în
stare, el trebuie să și poată.
Tot ce am povestit nu a fost pentru a mă lăuda cu
bărbăția și cuceririle mele, sau pentru a mă mândri cu
performanțele mele sexuale, ci totul a fost pentru a avă arăta
cât eram de bolnav de femei. Ele erau ca un drog pentru mine,

27
devenisem total dependent de ele. Pentru ele lăsam orice acti-
vitate, uitam să mănânc, nu mai aveam somn, sufeream pentru
ele. Nu mă linișteam decât după ce le aveam și nici atunci. Cum
apărea o femeie nouă, apetisantă, o doream și pe aceasta și nu
mă linișteam decât după ce o aveam. Eram bolnav de ele în
totalitate.
Iubirile adevărate există, dar sunt foarte rare și ele apar
de obicei, când el și ea sunt foarte tineri, curați sufletește și
trupește, fiind îndrăgostiți cu adevărat unul de celălalt. Atunci,
pentru el nu există decât ea și pentru ea nu există decât el. O
astfel de iubire trebuie să ducă la o căsătorie religioasă, care va
fi binecuvântată de Dumnezeu cu copii și cu nepoți, și care va
aduce bucurie și fericire părinților, bunicilor și tuturor cel din
jur. Dar acest lucru nu se poate realiza decât dacă cei doi iubiți
sunt cu adevărat credincioși în Dumnezeu, care îi va dirija,
ocroti și proteja pe tot parcursul vieții. Dacă vrem să respectăm
Cartea Sfântă (și de fapt așa trebuie), una dintre porunci spune:
„Să nu preacurvești”. Ceea ce se întâmplă între un bărbat și o
femeie în cadrul căsătoriei religioase, din punct de vedere
sexual, se cheamă „curvie” și este permisă de Cartea Sfântă.
Relațiile sexuale dintre un bărbat și o femeie în afara căsătoriei,
se cheamă „preacurvie” și nu este permisă de Cartea Sfântă,
fiind considerată depravare, desfrânare, destrăbălare, fiind un
mare păcat. (Așa mi-a explicat un preot. Sper să nu greșesc.)
Fiecare dintre noi suntem liberi să alegem binele sau
răul, adică în privința vieții sexuale, să facem sex numai cu
soțul (respectiv soția), sau să facem sex în afara căsătoriei, ceea
ce se cheamă „preacurvie” și este un mare păcat.
Dacă o pereche s-a unit prin căsătorie religioasă, fiind
curați sufletește și trupește (virgini), acesta fiind cazul ideal,
fiind îndrăgostiți unul de celălalt și având credință în Dumne-
zeu, ambii vor fi cu trupul și cu sufletul unul pentru celălalt.

28
Un astfel de cuplu va avea o căsnicie fericită, trainică și fru-
moasă, care va dura toată viața și se vor bucura de copii și
nepoți, și vor fi protejați pe toată durata vieții de către Dumne-
zeu, care i-a unit prin căsătorie la început și i-a binecuvântat, și
îi va binecuvânta până ce vor muri, și după moarte.
În continuare, pentru ca să ne facem o idee despre
relațiile amoroase actuale dintre bărbați și femei, despre modul
cum ispitele duc la păcate, vă voi povesti câteva întâmplări ade-
vărate care ne arată cum în aceste relații un rol important îl
joacă întâmplarea, plăcerea de moment și lipsa de voință, lipsa
de credință. Ceea ce voi povesti, ne va face să înțelegem mai
bine cum se desfășoară evenimentele, cum gândește fiecare și
cum privește actul sexual. Anume:
1. Eram tânăr, aveam 27 ani. Terminasem facultatea de
vreo patru ani. Prietena mea avea 28 ani, era mai mare cu un an
decât mine, dar culmea, era virgină, fapt constatat de o doamnă
doctor ginecolog a familiei noastre, care a rămas uimită de
această constatare. Eu am fost primul ei bărbat. Urma să ne că-
sătorim. Ea era contabilă la o întreprindere din Ploiești, fiind
nevoită să facă zilnic naveta între București și Ploiești, eu
așteptând-o zilnic la gară. După aproape un an de prietenie,
ne-am căsătorit. La circa două luni de la căsătorie, după un mo-
ment de intimitate îmi spune: „Dacă vreodată mă prinzi cu un
alt bărbat, o să mă bați? Această întrebare m-a făcut ca în ur-
mătoarea lună să divorțez. Prima mea căsătorie a durat doar
trei luni. Cu toate că o iubeam, cred că am procedat bine,
divorțând.
2. De multe ori, din prea multă iubire pentru copii,
părinții obișnuiesc să facă presiuni asupra copiilor, pentru a le
grăbi căsătoria. Ai mei mi-au făcut cunoștință cu fata unor prie-
teni buni ai lor, care era elevă în ultimul an de liceu, eu fiind
mai mare decât ea cu 12 ani. Nu-mi displăcea fata, dar distanța

29
dintre București și Tg. Mureș (unde locuia fata), probabil că nu
ne-a apropiat suficient. Ea s-a căsătorit, după terminarea liceu-
lui, cu un bărbat mai mare cu 22 ani și după vreo 10 ani a
divorțat și împreună cu părinții ei au venit într-o vizită la
părinții mei la țară, unde mă aflam și eu, care între timp mă că-
sătorisem a doua oară și eram cu soția și fetița mea, de față fiind
și fratele meu. După ce am servit masa și am stat de vorbă, fa-
milia ei a plecat spre București cu mașina proprie, iar fata lor a
plecat spre București cu mașina fratelui meu, împreună cu el.
După câteva zile, fratele îmi spune că a avut relații intime cu
fata. Pentru mine nu conta acest lucru, deoarece eram căsătorit.
După vreo trei ani, eu eram din nou divorțat și primesc un te-
lefon de la această fată, care nu știu cum aflase că nu mai sunt
căsătorit și îmi propune să ne căsătorim. Era normal să fiu sur-
prins, știind că se culcase și cu fratele meu. Oare pentru ea nu
conta acest lucru? Probabil că nu. Pentru ea nu conta că urma
să se culce și cu mine. Probabil că urma să se culce din nou și
cu fratele meu. Bineînțeles că nu am dat curs propunerii. V-am
povestit această întâmplare, pentru ca să vă faceți o părere des-
pre modul cum gândesc oamenii, în ce privește relațiile lor in-
time, ce contează și ce nu contează pentru ei, când este vorba
despre sex.
3. Mai târziu am cunoscut o doamnă foarte frumoasă,
cu un trup de zeiță și cu chipul asemenea și care era foarte iu-
bitoare. Îmi satisfăcea toate dorințele. Nu-i găseam cusur. Ne
înțelegeam foarte bine. Merită să spun că în primii ani de prie-
tenie, între noi se întâmpla ceva ciudat și anume, când ne să-
rutam, la apropierea buzelor noastre, avea loc o descărcare
electrică, însoțită de pocnituri, iar dacă era întuneric se vedeau
mici scântei argintii. Totodată simțeam înțepături în buze.
Această femeie cu multe calități, pe cât era de frumoasă, atât
era de mincinoasă (și continuă să fie și azi). Îi spuneam „regina

30
mincinoșilor”, pentru ca mai apoi să o înalț în grad și să-i zic
„împărăteasa mincinoșilor”. Reușise să mă convingă totuși să
ne căsătorim. În relațiile intime foloseam de fiecare dată, pre-
zervativ, fapt cu care a fost de acord și ea, pentru a evita să ră-
mână gravidă, deoarece avorturile erau interzise prin lege.
După un timp mi-a mărturisit, însă, că este gravidă și m-a rugat
să o ajut să avorteze. Prin relațiile mele am ajutat-o, adăugând
astfel încă un mare păcat (participare la crimă), la celelalte fă-
cute de mine (preacurvia). În urma acestui eveniment i-am spus
că nu ne mai putem căsători. M-a întrebat: „Nu poți să treci
peste asta?” Am întrebat-o: „Tu ai trece?” A răspuns: „Nu!”
Am hotărât să rămânem totuși prieteni, să rămânem îm-
preună în continuare, fără să ne căsătorim legal, ceea ce s-a și
întâmplat, și suntem prieteni și azi, bineînțeles fără să-i cer fi-
delitate, care de fapt depinde oricum numai de ea, dovedind
deja că nu poate fi fidelă. Suntem prieteni, dar nu mai avem
relații intime, decât întâmplător. Această doamnă cu facultate,
dotată de Dumnezeu cu multă frumusețe, cu inteligență, cu
deșteptăciune, dar foarte, foarte mincinoasă, când am cunos-
cut-o era căsătorită, recunoaște acum la apusul vieții că își
înșela bărbatul și amantul, dar când venea la mine acasă se urca
în vârful patului și căuta fire de păr de la eventualele femei care
ar fi trecut între timp prin patul meu. Deci, își înșela bărbatul,
își înșela și amantul, dar avea pretenția să nu fie înșelată. Oare
așa gândesc și așa procedează majoritatea femeilor în relațiile
intime? Înșeală, dar nu vor să fie înșelate? Tot această doamnă
(acum în vârstă de 70 de ani), într-un moment de sinceritatea
mi-a spus: „Nu mi-a scăpat nici un bărbat din cei ce mi-au plă-
cut și numărul lor depășește numărul degetelor de la două
mâini”. Credeți-mă că femeile nu prea au momente de sinceri-
tate când este vorba despre sex. Sunt foarte secretoase.
4. Un cunoscut dorea să se căsătorească, să-și întemeieze

31
o familie. A cunoscut o studentă la Facultatea de Drept, care
s-a mutat la el acasă și pe care el o întreținea ca și când ar fi fost
soția lui, și urma să se căsătorească atunci când ea va termina
facultatea. După un timp a prins-o făcând sex cu un profesor de
la facultate și mai apoi cu un prieten de-al lui și de al meu, medic
psihiatru la spitalul nr. 9 din București. Și ca povestea să fie și mai
frumoasă, într-o vacanță a plecat la părinții ei la Constanța, pen-
tru câteva zile, iar când s-a întors l-a blagoslovit cu o „bunătate”
de blenoragie, drept recompensă pentru că îi acorda întreținere
completă. Frumos, nu? Vă dați seama că s-a ales praful de căsă-
torie. Spre rușinea noastră, trebuie să recunoaștem că foarte mulți
dintre noi (și bărbați și femei), când este vorba de sex, nu ne
putem stăpâni, nu putem rezista tentațiilor, nu putem rezista is-
pitelor. Ispita, tentația este mare și pentru femei și pentru bărbați,
și rareori reușim să ne abținem și să nu păcătuim.
5. Am un prieten care este maistru în instalații sanitare,
foarte bun meseriaș, cam de 55 de ani și pe care meseria îl duce
în multe case. Mi-a povestit că într-o zi s-a dus să monteze o
centrală termică la o doamnă profesoară, căsătorită, care avea
aproape 70 de ani. În timp ce el lucra stând pe vine, doamna îi
făcea complimente și la un moment dat, când el se plângea că
de la o vreme îl cam doare spatele, dânsa se oferă să-i facă un
masaj și chiar când începe masajul îl însoțește și de sărutări
pătimașe pe ceafă. Când el se ridică și se întoarce către ea,
doamna își dă halatul jos și el observă că era de fapt complet
goală, nu avea nici chiloți, ceea ce demonstrează că premedi-
tase evenimentul, venise pregătită pentru actul sexual. Acest
comportament mă face să trag concluzia că atunci când ne vin
„damblalele”, nu mai contează nimic, nu ne este rușine de
nimic, nu mai judecăm normal, nu contează decât pofta de sex,
contează doar momentul și nu vrem să-l pierdem, nu contează
nici cine este partenerul sau partenera, nici ce meserie are, nici

32
dacă are studii, sau nu are, nu contează decât cum arată, dacă
ne place persoana respectivă, dacă suntem atrași de persoana
respectivă (uneori nici asta), nu contează nici dacă are 70 ani,
nici dacă e căsătorită, uităm că avem soț sau soție, că avem
amant (amantă), prieten sau prietenă etc. Nu contează decât
pofta de sex, nu contează decât plăcerea de moment. Nu ne
gândim că ne înșelăm soțul (soția), iubitul (iubita), nu ne mus-
tră conștiința pentru faptele noastre, nu ne pasă că păcătuim, că
preacurvim, că ne destrăbălăm, dorim doar să trăim momentul.
Eu (mai ales eu) nu am dreptul să judec pe nimeni, deoarece
sunt unul din cei mai mari păcătoși din acest punct de vedere
și, chiar dacă n-aș fi, tot nu aș avea dreptul să judec pe cineva.
Eu fac doar niște constatări, vreau să arăt doar că marea majo-
ritate a bărbaților și a femeilor, nu suntem în stare să rezistăm
ispitelor, nu suntem în stare să ne stăpânim poftele, nu avem
voință suficientă, pentru că nu suntem suficient de credincioși.
Cred că, în acest sens, contează foarte mult educația religioasă,
educația de acasă și de la școală. Este important să ne rugăm
mai mult lui Dumnezeu, contează dacă postim ceea ce ne
întărește voința, contează dacă mergem mai des la biserică, con-
tează mărturisirea păcatelor (spovedania).
6. La două case de locuința mea, locuia o doamnă bătrână,
de vreo 75 de ani, total neaspectuoasă, care abia mergea și era că-
sătorită. Eu aveam cam 40 de ani. Într-o zi mă oprește și-mi spune:
„Maică, văd că-ți plac mult femeile, te văd cu foarte multe femei.
Cred că te costă mulți bani? Vino la mine mamă și te costă mai
puțin!” Ca să nu o supăr, i-am spus: „Doamnă nu vă supărați dar
eu nu vreau să am combinații cu femeile din cartier și să știți că
femeile care vin la mine, vin să asculte muzică, să danseze, să se
distreze și nu mi-au cerut niciodată bani.
Iată, deci, o altă doamnă, deși bătrână, era amatoare de
sex, dar plătit. Nu conta că era căsătorită și că avea 75 de ani.

33
 7. Vecina mea, cu care aveam casele spate în spate (cam
de vreo 45 de ani) și arăta satisfăcător, era asistentă medicală,
dar nu profesa și era căsătorită cu un domn inginer, respecta-
bil. Foarte des o vedeam cu bărbați pe care îi aștepta în poartă
când soțul nu era acasă și îi invita în casă, fără a se feri de ve-
cini. Într-o zi, când eram în concediu, m-am nimerit în dreptul
porții dânsei, tocmai când un bărbat intra și doamna (pentru
că eu eram pe aproape) spunea: „Poftiți domnule doctor, bine
că ați venit, pentru că fata mea este bolnavă și se simte foarte
rău!” Însă cu vreo oră înainte când eu mergeam să cumpăr
pâine, mă întâlnisem cu fata care pleca la școală cu ghiozdanul
în spate.
8. La întreprinderea unde am lucrat, prin natura func-
ției, eram nevoit să colaborez cu diferite categorii de oameni
(muncitori, tehnicieni, ingineri etc.) și aveam relații bune cu
toți. Ajunsesem să le fiu oarecum apropiat și mulți îmi poves-
teau întâmplări mai aparte din viața lor. Mi-aduc aminte de un
pregătitor de materiale, care îmi povestea că se culcă și cu ne-
vasta, dar și cu soacra (mama nevestei). Într-o zi, în pauza de
masă la ora 10.00, când întâmplător mă aflam lângă el, îmi
spune: „Uitați-vă domnule inginer ce pachet de mâncare îmi
dă nevasta și ce pachet de mâncare îmi dă soacră-mea. Evident,
pachetul dat de soacră era mult mai mare, mai consistent.
9. Un angajat al Societății de Telefoane din timpul regi-
mului comunist, care venea să-mi repare telefonul când recla-
mam un deranjament și care-mi devenise oarecum confident,
îmi povestea despre aventurile amoroase pe care le avea în car-
tier cu diferite doamne, toate căsătorite, de toate vârstele, când
era chemat să rezolve deranjamentele telefoanelor respective.
Parcă-l văd spunând:
„Domnule inginer, am fost ieri la vecina dvs., de la nr.
X”, să-i repar telefonul. Doamna proprietară, o știți este o

34
doamnă foarte bine cu sâni foarte mari, bogați, grasă, cred că
are vreo 90 kg”. Îi plăceau doamnele grase, mari, el fiind mic și
slab. Așa credea el că trebuie să arate o femeie bine. Și conti-
nua: „După ce i-am reparat telefonul m-a așezat la masă, mi-a
dat să mănânc, să beau și apoi am „făcut-o” îmbrăcați, pentru
ca în cazul că apare soțul să nu ne găsească dezbrăcați, să fim
gata îmbrăcați și să pară că… repar telefonul. O poveste ase-
mănătoare mi-a spus și poștașul.
10. Într-o zi m-a oprit pe stradă o doamnă din cartier, la
vreo 50 ani și mi-a spus: „Cred că mă cunoașteți din vedere, lo-
cuiesc pe o stradă alăturată. Am auzit că la dvs. acasă se dau
mici petreceri la care vin fete și băieți. Am o fată de 28 de ani,
care deși arată binișor, nu reușește să-și facă un prieten. În ul-
tima vreme a devenit foarte nervoasă, nu mai doarme, nu se
mai odihnește cum trebuie, nu mai are poftă de mâncare, a slă-
bit, a devenit certăreață, nu mă mai înțeleg cu ea în nici un fel.
Am ajuns la concluzia că are nevoie de un bărbat, vă rog să mă
ajutați și să o primiți la petrecerile pe care le organizați, cunosc
vecinii dvs. și mi-au spus că sunteți un om serios. Îndrăznesc să
vă rog să o primiți și m-aș bucura dacă ați deveni prieteni in-
timi. Am vorbit cu ea și este de acord. Deși inima mea bolnavă
de femei îmi dădea brânci, de teamă să nu mă complic și să-mi
fac obligații, am fost nevoit s-o refuz politicos, spunându-i că
am o prietenă, pe care o iubesc și că urmează să mă căsătoresc,
dar că pot să-i prezint un prieten, ceea ce am și făcut.
11. Tot în cartier, pe o altă stradă, era o domnișoară de
vreo 20 ani, care venea pe la mine din când în când la câte o pe-
trecere. Pentru că în cartier, nu am dorit să am relații amoroase,
i-am prezentat un prieten de vreo 50 ani, căsătorit. Ea l-a ac-
ceptat și l-a dus la ea acasă și aveau relații sexuale destul de
des. La un moment dat el îmi povestește că într-o zi s-a dus la
ea acasă, dar nu a găsit-o. Mama ei era acasă și îl cunoștea. L-a

35
invitat în casă pentru ca să aștepte venirea fetei. Cum fata în-
târzia, mama fetei a început să-i facă avansuri, după care au
ajuns să facă sex cu pasiune, timp care în care spunea cu
satisfacție: „Așa, mamă, așa!” Mi-a mai spus, prietenul că
mama era mai „talentată” decât fiica. După mai mulți ani m-am
întâlnit întâmplător cu fata. Ea terminase de mult relația cu
prietenul meu, iar eu i-am povestit aventura pe care prietenul
meu și al ei a avut-o cu mama ei. Fata nu s-a supărat deloc,
chiar s-a amuzat, și zâmbind a spus: „Săraca mama, o fi avut și
ea nevoie!”. Precizez că mama fetei era căsătorită.
Ca o concluzie, în urma celor „11” povestioare putem
spune că nu ne putem abține de la păcat, nu avem voința ne-
cesară pentru a ne abține și ne înșelăm partenerii de viață cu
multă poftă, fără vreo părere de rău. Majoritatea doamnelor
procedează ca în bancul cu șoricelul și șoricica pe care cred că
merită să-l spun: „Se spune că un șoricel s-a îndrăgostit foarte
tare de o șoricică. Tot timpul îi ținea calea și îi spunea că este
nebun după ea, că nu mai are poftă de mâncare, nu mai are
somn și că dacă ea nu îi cedează, el se va omorî. Șoricica îi răs-
pundea de fiecare dată că nu-l iubește și că în plus își iubește
bărbatul și nu vrea să-l înșele. Șoricelul nu se lasa deloc și in-
sista într-una că o dorește și că dacă ea nu îi va ceda, el se va
omorî. După mult timp, șoricelul reușește să înmoaie inima
doamnei șoricica și aceasta îi spune că s-a convins că într-ade-
văr șoricelul o iubește și că s-a hotărât să se culce cu el, dar cu
o condiție și spune: „Șoricelule, eu o să mă ascund undeva, dar
tu o să mă cauți. Dacă mă găsești, mă voi culca cu tine, dacă nu
mă găsești…, vezi că sunt după dulap”. Cam așa se întâmplă și
cu noi, bărbații și femeile când este vorba despre sex.
Toate cele povestite despre relațiile amoroase dintre
bărbați și femei, despre relațiile intime dintre ei, ne face să gân-
dim că în momentele respective, un rol important îl are întâm-

36
plarea. Probabil că atracția este așa de mare, dorința de a face
sex este așa de mare încât pentru el și ea nu mai contează nimic,
decât pofta de sex, nu contează nici vârsta, nici meseria, nici
gradul de cultură, nu contează dacă viitorul amant (amantă)
are vreun fel de studii, nu contează că ne înșelăm soții, soțiile,
amanții, amantele, nu contează absolut nimic. Cred că atunci
când suntem atrași puternic de o persoană de sex opus, nu prea
mai judecăm limpede, ni se întunecă mintea și se pare că se
aplică o singură regulă: Văzut, plăcut și urgent împerecheat.
Contează doar pofta de moment. Se pare că în aceste relații se-
xuale întâmplătoare dintre bărbați și femei este valabilă cu
prisosință zicala care spune că „odată e ca și niciodată și că spă-
lată e ca și nouă”. Oare așa cum ți se face foame de mâncare,
cam în același fel ți se face foame de sex? Când ți se face foame
de mâncare foarte tare, îți vine să mănânci orice găsești, pentru
a-ți potoli foamea. Oare tot la fel se întâmplă și când ți se face
foame de sex?! (Te împerechezi cu oricine?)
Spre deosebire de noi, oamenii, se pare că animalele (în
ce privește relațiile sexuale) respectă regulile. Ele fac sex numai
pentru a se înmulți și asta numai în anumite perioade ale anu-
lui și respectă strict acest lucru.
Dumnezeu le-a dat oamenilor darul de a face sex pentru
tot anul, în afară de perioada când femeile sunt la ciclu, iar noi
uneori nu respectăm nici această regulă. Spre rușinea noastră,
noi oamenii care suntem superiori animalelor, nu respectăm
nici o regulă, încălcăm toate regulile, suntem incorigibili, sun-
tem foarte mari păcătoși și avem pretenția să spunem că sun-
tem ființe superioare, cu rațiune, cu judecată.
Dați-mi voie să nu fiu modest și să mă consider un cu-
noscător în ce privește relațiile sexuale dintre bărbați și femei
ținând seama de faptul că am avut aproape 900 de femei (spre
rușinea mea) și am ajuns să le cunosc foarte bine pe tovarășele

37
noastre de viață. Fără ele nu putem trăi și nici ele fără noi. Ome-
nirea ar dispare, dacă bărbații și femeile nu s-ar iubi, nu ar face
dragoste, nu ar face sex. Dar acest lucru pentru binele nostru,
al oamenilor trebuie făcut în cadrul căsătoriei, cum se spune în
Biblie, adică respectând porunca „să nu preacurvești”, pentru
că altfel, dacă ne gândim la cele povestite mai înainte despre
relațiile amoroase întâmplătoare dintre bărbați și femei (cele
11), putem ajunge să concluzionăm că în familiile noastre este
foarte posibil să apară urmași ai poștașilor, ai reparatorilor de
telefoane, ai instalatorilor etc. …
Deci, este foarte posibil să creștem copiii altora și aceștia
ajungând mari, pot avea purtări urâte (să fure, să fie bețivi, să se
drogheze etc.), pot face diferite răutăți, chiar și crime, iar noi ne
vom întreba, oare cu cine o semăna fiul (fiica) nostru, pentru că
noi părinții, nu avem asemenea purtări urâte? În astfel de situații,
cred că femeile noastre sunt singurele care știu răspunsul, numai
ele pot ști cine sunt tații odraslelor în cauză. Iată deci, unde poate
duce nerespectarea uneia din cele „10 porunci”. Nerespectarea
poruncii „să nu preacurvești”, poate duce și la alte necazuri, la
anumite boli, la divorțuri și chiar la crime. Va trebui să suportăm
până la sfârșitul vieții și toate răutățile (beții, hoții, drogări etc.)
care le vor face copii, care apar din aceste relații extraconjugale,
întâmplătoare, și toate aceste necazuri, doar pentru o plăcere de
moment.
Revenind la necazurile mele, povestite mai înainte, care
au culminat cu oprirea motorului autoturismului timp de circa
16 luni, aproape zilnic și în același șănțuleț blestemat, am ajuns
în final la concluzia că vinovatul pentru toate necazurile am
fost eu și numai eu, Dumnezeu m-a pedepsit pe drept, iar prin
semnele pe care mi le-a trimis, îmi atrăgea atenția că merg pe
o cale greșită, că trebuie să mă îndrept, să nu mai păcătuiesc, să
nu mai preacurvesc.

38
 Ce era de făcut? Am citit că Dumnezeu îți iartă păcatele
dacă le recunoști, dacă te căiești, dacă te spovedești și nu mai
păcătuiești. După toate necazurile care mi se întâmplau, cum
totul îmi mergea pe dos, îmi mergea numai rău și ajunsesem
într-o stare de plâns, atât trupește cât și sufletește, ajunsesem o
epavă, adăugând necazurile pe care le aveam cu ambii părinți
în continuare, ținând seama că motorul autoturismului se oprea
în continuare inexplicabil și ciudat în același șănțuleț blestemat,
mă cuprinsese un fel de teamă, de frică. Aveam impresia că ci-
neva mă urmărește tot timpul. Mă așteptam ca în orice moment
să mi se întâmple ceva rău, că este posibil chiar să mor. Deve-
nisem conștient de gravitatea faptelor mele, că trebuie să fac
ceva să îndrept greșelile făcute. Eram disperat. Trebuia neapă-
rat să mă împac cu Dumnezeu. În consecință, am hotărât să mă
spovedesc. Am citit că la spovedanie trebuie să mărturisești
toate păcatele cu sinceritate, ca și cum le spui direct lui Dum-
nezeu. Era prima mea spovedanie din viață. Așa că, fiind cu
frica în suflet, am luat o hârtie și am început să scriu pe ea toate
păcatele pe care mi le aminteam și pe care le-am făcut de când
eram copil și până în prezent, principalul fiind „preacurvia, de-
pravarea, desfrânarea, destrăbălarea”, ocazie cu care am fost
nevoit să număr după agendele telefonice personale, toate fe-
meile cu care m-am culcat. Am adăugat la aceste păcate și par-
ticiparea la crime prin acordul și ajutorul dat la avorturile
făcute de soții și de unele dintre prietene, adăugând și unele
mărturii mincinoase și jurăminte pe nedrept. În ziua următoare
am pornit prin diferite biserici din București, pentru a găsi un
preot care să mă spovedească. Nu am fost mulțumit de modul
cum am fost spovedit de primul preot. Mi s-a părut că a făcut-
o superficial, formal. La fel am pățit și cu al doilea preot.
În după-amiaza aceleiași zile am găsit un preot bătrân, cred că
era călugăr (pentru că avea coadă), într-o biserică de pe Calea

39
Plevnei din București, care stătea într-o strană, citind o carte,
biserica fiind goală. M-am adresat dânsului spunându-i că do-
resc să mă spovedesc. După ce mi-a făcut molifta, am început
să-i mărturisesc părintelui (după hârtia scrisă) păcatele făcute
până atunci și în special „preacurvia” (cu toate detaliile), pă-
cate care mă adusese în starea deplorabilă în care mă aflam. Pă-
rintele m-a ascultat cu atenție circa 30 de minute. I-am spus și
ce necazuri și întâmplări ciudate am avut și că îmi mergea
mereu rău, că nu mai am parte deloc de bine. Părintele a spus
că îmi apreciază sinceritatea și a observat că eram disperat și
m-a rugat să accept să-mi pună și dânsul câteva întrebări su-
plimentare și m-a întrebat:
– „Spune-mi domnule, cu bărbații ai păcătuit?” I-am
răspuns:
– „Nu părinte, pentru că nu-mi plac bărbații, îmi plac
doar femeile, dar cred că dacă-mi plăceau, păcătuiam și cu ei!”
– „Dar cu animale, ai păcătuit?” I-am răspuns;
– „Nu părinte, nu am avut timp, fiind foarte ocupat cu
femeile, dar cred că dacă femeile m-ar fi respins, aș fi făcut și
acest mare păcat.
După acestea, părintele mi-a spus că Dumnezeu îmi
iartă păcatele, dar că nu mă poate împărtăși decât după 15 ani,
având în vedere gravitatea păcatelor mele, arătându-mi în acest
sens o carte bisericească. Mi-a spus ce rugăciuni să fac zilnic, de
la care nu trebuie să lipsească „Psalmul 50” și m-a sfătuit să mă
opresc la o singură femeie, și că ar fi bine să mă căsătoresc cu
ea, pentru că altfel tot „preacurvie” se cheamă și tot păcat este.
Nu mi-a fost ușor, dar din acel moment m-am oprit la o sin-
gură femeie. Nu m-am căsătorit cu ea, deci încă păcătuiesc, dar
oprindu-mă la o singură femeie, eu care zilnic umblam din fe-
meie în femeie, consider că am reușit o mare realizare și, ca do-
vadă i s-a făcut milă lui Dumnezeu de mine și a apreciat

40
schimbarea mea spre bine și a început să aibă grijă de mine.
Mi-am schimbat modul de viață. Am început să fac zilnic ru-
găciunile indicate de părinte și multe altele în plus. Fac rugă-
ciuni dimineața, seara, înainte și după mese, și uneori noaptea.
A început să-mi meargă bine. Nu există sărbătoare să nu merg
la biserică, la Sf. Liturghie (foarte rar lipsesc) și mă străduiesc
să mă rog cu credință. Am început să fac câte o mică rugăciune
înainte și după orice activitate și să țin posturile conform ca-
lendarului creștin ortodox. După ce am făcut aceste schimbări
în viața mea, a început să-mi meargă bine, într-adevăr bine,
totul a reintrat în normal, necazurile au început să dispară, iar
dacă mai apar din când în când, încep să mă întreb unde am
greșit și, prin rugăciuni, Dumnezeu mă ajută să le depășesc.
Ceea ce este cel mai important și trebuie neapărat consemnat, nu o să
credeți, dar din momentul când m-am oprit la o singură femeie (mo-
ment pe care-l consider „împăcarea cu Dumnezeu”), motorul auto-
turismului meu nu s-a mai oprit niciodată în acel șănțuleț blestemat
și nici în altă parte. Nu am mai avut nici un necaz cu autoturismul
meu (OLTCIT), și din anul 1998 am mai circulat cu el fără probleme
încă aproximativ 9 ani, până în anul 2007, când am cumpărat alt
autoturism.
Cu toate că am trecut de 80 de ani, este semnificativ fap-
tul că Dumnezeu mi-a lăsat încă cu prisosință darul potenței.
Gândesc eu că mi-a lăsat încă acest dar, pentru a vedea, dacă
mai „calc alături” și nu-mi respect cuvântul în ce privește fap-
tul că am promis că mă opresc la o singură femeie (și chiar
m-am oprit la o singură femeie). De circa 5 luni am încercat
chiar să nu mai am contact sexual nici cu femeia la care m-am
oprit, rugându-mă la Dumnezeu să-mi întărească voința. Să
văd cât o să rezist. Au trecut peste 16 ani, de când m-am oprit
la o singură femeie și mă bucur că am reușit să-mi respect pro-
misiunea făcută la spovedanie. Îi mulțumesc pe această cale

41
părintelui care m-a spovedit și mi-a dat acest sfat. Cu fapta nu
am greșit și văd că Dumnezeu a apreciat acest lucru, dovadă
fiind viața mea aproape normală, din anii ce au urmat. Greșesc
însă în continuare, în ce privește femeile, cu ochii (cu privirea),
cu gândul și cu mintea, ceea ce este tot păcat, dar văd că Dum-
nezeu este îngăduitor, apreciind că nu mai greșesc cu fapta.
Am continuat să citesc Biblia, inclusiv Noul Testament și
m-am convins de adevărurile scrise acolo și m-am hotărât să
vizitez locurile sfinte, precum și alte locuri din lume, unde au
avut loc minuni dumnezeiești. Pentru aceasta am fost nevoit să
închiriez apartamentul din București și astfel am făcut rost de
bani și am început să călătoresc prin țările lumii. Dumnezeu
m-a ajutat să ajung în Israel la locurile sfinte, la mormântul
sfânt la Ierusalim și în alte locuri din Israel, la Capernaum, la
muntele Tabor, la Marea Moartă, la Lacul „Tiberias”, unde
Domnul Iisus a mers pe apă, la Nazaret, unde s-a născut Prea
Sfânta, Prea Curata, Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoare
și pururea Fecioara Maria. Am vizitat aproape toate locurile
importante din Israel. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am vizitat
multe țări: Egipt, Israel, Italia, Grecia, Spania, Portugalia,
Franța etc., căutând să ajung în special pe unde au ajuns Sfinții
Apostoli, care au fost trimiși de Domnul Iisus să creștineze
lumea. Am fost la Fatima în Portugalia, unde Preasfânta
Fecioară Maria s-a arătat celor trei ciobănași. Am vizitat în spe-
cial locuri unde se întâmplă minuni și astăzi, și anume:
1. La râul Iordan în Israel, unde în fiecare an de Bobo-
tează, râul începe să curgă în sens invers (adică la deal), pentru
un timp, după ce episcopul care face slujba botezului Domnu-
lui, aruncă crucea în râu, ceea ce se poate vedea și pe internet
de către oricine.
2. La Sfântul Mormânt al Domnului Iisus, unde de Sfin-
tele Paști al creștinilor, ortodocșii, în fiecare an, sâmbăta, în

42
jurul orelor 14–14.30, vine Lumina Sfântă, ceea ce se poate
vedea și pe internet de către oricine.
3. În Grecia, în insula Kefalonia, în localitatea Marko-
poulos, la biserica „Adormirea Maicii Domnului”, unde în fie-
care an, pe 15 august, la sărbătoarea „Sfânta Maria Mare”, toți
șerpii din împrejurimi vin la biserică, se urcă pe icoane, pe cârja
episcopului, pe enoriași etc. … iar seara dispar precum au
venit, ceea ce se poate vedea și pe internet de către oricine.
Toate aceste minuni mi-au întărit credința în Dumnezeu.
După fiecare excursie am făcut câte un film de aproximativ
4 ore, pentru fiecare țară vizitată, cu orașele vizitate, cu locașurile
(catedralele, bisericile) sfinte vizitate, filme care vor rămâne măr-
turie urmașilor, cu speranța că le va mări credința în Dumnezeu.
Din Noul Testament am reținut câteva învățături și po-
runci ale Domnului nostru Iisus Hristos, care mi se par foarte
importante și pe care merită să le amintesc (citez aproximativ):
– „Căutați voi mai întâi Împărăția cerurilor și toate cele-
lalte vi se vor adăuga vouă!”
– „Nu vă îngrijiți de ziua de mâine. Păsările cerului nu
ară, nu seamănă, nu seceră, nu adună în hambare și Tatăl
Nostru cel Ceresc le hrănește, are grijă de ele. Oare voi, nu
sunteți mai presus de ele”?
– „Faceți voi oamenilor, ceea ce așteptați să vă facă ei, vouă!”
– „Nu judecați, ca să nu fiți judecați!”
– „Dacă fratele tău ți-a greșit cu ceva, iartă-l de șaptezeci
și șapte de ori câte șapte”.
– „Cine vrea să fie mai mare peste alții, va trebui să fie
servitorul acestora și nu invers!”
ATENȚIE! – Domnul Iisus a spus: „Eu nu am venit să fiu
slujit, ci să slujesc!” (Să nu uităm că a spălat picioarele ucenicilor.)
– „Cel ce se jură pe cer, se jură pe tronul lui Dumnezeu, și pe cel
ce șade pe el! Deci, nu jurați voi niciodată, spuneți da, da și nu, nu!”

43
 – Domnul Iisus a mai spus: – „Eu sunt Calea, Adevărul
și Viața!”; „Eu sunt lumina lumii”; „Priveghiați, deci, că nu știți
când vine Domnul vostru”.

Mai sunt foarte multe de spus, dar nu doresc ca even-

tualii cititori să se plictisească.
Prin pățaniile mele, m-am convins că Dumnezeu iartă
păcatele celor ce ne întoarcem la El cu credință și îi cerem ier-
tare cu sinceritate, încercând să nu mai greșim. Trebuie să ne
rugăm permanent lui Dumnezeu, să postim în zilele de post,
ceea ce ne aduce curățenie trupească și sănătate. Rugăciunile,
faptele bune, milostenia aduc curățenia sufletească și ne încarcă
cu energie și ne dă putere. Să ne străduim să nu mai păcătuim,
să fim buni, să facem milostenie, să ne iubim aproapele, dar să
încercăm să iubim și dușmanii, așa cum cere Domnul Iisus. Să
uităm greșelile celor din jur, așa cum se spune în rugăciunea
„Tatăl nostru”: „Și ne iartă greșelile noastre, precum și noi ier-
tăm greșiților noștri!”
Închei, rugându-l pe Dumnezeu, să ne ierte păcatele, să-
i mulțumim pentru tot ce ne dă și ne ajută, să-l rugăm să ne lu-
mineze mintea cu lumina cunoștinței Lui și să ne îndrepte în
calea poruncilor Lui, să ne dirijeze, să ne ocrotească și să ne
protejeze în tot ceea ce facem, și să ne aducă dragostea și iubi-
rea, pacea și liniștea în sufletele noastre, în inimile noastre, în
mințile noastre și în viețile noastre!
Dumnezeule Mare,
Milostiv fii nouă, păcătoșilor!
Amin!
Obs.: Cititorii care s-au plictisit citind aceste rânduri, se
pot opri aici.
Cei ce nu s-au plictisit, pot citi și partea a doua.

44
 PENTRU CINE VREA SĂ CREADĂ
(Partea a II-a)

În această parte, a doua, a povestirii noastre mă voi fo-

losi de cunoștințele dobândite în timpul vieții, de ceea ce am
învățat în școlile pe care le-am absolvit (am spus că am studii
superioare, fiind inginer mecanic), de experiența vieții (sunt tre-
cut de 81 de ani), de anumite întâmplări interesante din timpul
vieții (cum au fost cele povestite în partea I-a), de cele văzute în
excursiile făcute în multe țări ale lumii, precum Egiptul, Israe-
lul, Grecia, Italia, Spania, Portugalia, Franța etc., cu istoriile lor,
cu religiile lor și vestigiile lor, de comparații între creațiile lui
Dumnezeu și cele ale omului, de analogii și de deducții logice.
Ceea ce voi spune, vreau să fie cât mai pe înțelesul tuturor, pe
înțelesul celor mulți, pentru cei cu puțină carte, folosind cu-
vinte simple și să demonstrez că, cei ce nu cred că Dumnezeu
există și că El a creat toate cele văzute și nevăzute, se înșeală
amarnic.
Îmi cer scuze, ca și în prima parte, pentru eventualele
greșeli de exprimare, greșeli gramatice etc. …
Celor ce au citit prima parte și nu s-au plictisit, le propun
să se înarmeze cu răbdare și să citească și această parte, a doua,
unde voi încerca, după puterile mele, să dovedesc că Dumne-
zeu există, că El a creat toate cele văzute și nevăzute, și de ce
trebuie să credem în El, cum trebuie să ne rugăm Lui, pentru ca
rugăciunea noastră să fie auzită și primită, voi vorbi despre să-
nătatea trupească și sufletească, despre post și rugăciune, des-
pre iertare, fapte bune, milostenie, ură, mânie, răzbunare,
despre iubirea aproapelui și chiar a dușmanului. Voi încerca să
lămuresc de ce ura, mânia, răutatea, dușmănia, răzbunarea, de
ce toate acestea ne fac rău nouă înșine, cei ce le practicăm și le
ținem în noi, în mintea noastră și dacă le îndreptăm împotriva

45
semenilor noștri. Voi încerca să dovedesc că Dumnezeu există,
fără a veni cu dovezi științifice, folosindu-mă în special de ana-
logii, comparații între creațiile din natură și cele ale omului,
precum și de deducții logice. Nu am pretenția că această scriere
a mea este o lucrare științifică. Voi folosi cuvinte simple, pen-
tru a fi pe înțelesul tuturor, așa cum am mai spus.
Înainte de a începe povestirea, sunt nevoit să spun că
sunt foarte mulți oameni pe care nu-i interesează în această
viață decât traiul de azi pe mâine, decât mâncarea, somnul,
odihna, sexul și eventual munca, cele ce le asigură existența,
dar nu cunosc nimic din ceea ce se întâmplă în jurul lor și, ceea
ce este mai grav, nici nu vor să cunoască, și cred ei, că nici nu
este necesar. Vă veți mira, poate, dacă vă spun că sunt foarte,
foarte mulți oameni care nu știu nici câți ani au, care nu știu în
ce an s-au născut și nici în ce an ne aflăm, nici în ce lună și ce zi
suntem etc. … Sunt destui oameni care nu știu să scrie, să ci-
tească, și ceea ce este mai grav, este faptul că nici nu vor să știe
și nici nu-i interesează acest lucru. Sunt mulți oameni care nu
știu câte ore sunt într-o zi și o noapte, câte zile sunt într-o săp-
tămână sau într-o lună, sau câte luni sunt într-un an. Puteți
testa aceste lucruri pe stradă, în toate satele și orașele țării noas-
tre, în orice moment, și vă veți convinge că am dreptate. Eu am
făcut astfel de teste. Să știți că situația este asemănătoare și în
alte țări. Am constatat că în satul în care m-am născut, deși ma-
joritatea oamenilor cred în Dumnezeu, sunt și oameni care nu
cred. Sunt și oameni care vin de sărbători la biserică, numai
pentru ca să cerșească și spun „ajutați-mă cu un ban și să vă
dea Dumnezeu sănătate”, dar când îi întrebi cine este Dumne-
zeu, nu știu să răspundă și nu știu nici să facă semnul crucii.
I-am miluit cu câte ceva, dar le-am spus că, la viitoarea întâl-
nire, nu le voi mai da nimic, dacă nu vor învăța să se închine și
dacă nu vor învăța rugăciunea „Tatăl nostru”.

46
 Cu toate aceste neștiințe, mulți dintre oameni se întreabă
cine a făcut cerul și pământul, cine a făcut toate cele ce ne în-
conjoară, cine a făcut toate cele văzute și nevăzute, cine a făcut
luna, cerul, stelele, toate viețuitoarele, cine a dat viață la toate
cele ce ne înconjoară, cine l-a făcut pe om?
Cei ce cred în Dumnezeu sunt convinși că toate cele vă-
zute și nevăzute au fost create de Dumnezeu, care este o super
ființă, un duh din lumea cea nevăzută și care a creat totul cu
puterea Lui, reprezentată prin energia cuprinsă în întregul Uni-
vers, din care o parte a revărsat-o în tot ce ne înconjoară, în
toate cele văzute și nevăzute, făcând cerul și pământul, plantele
și animalele, toate viețuitoare și pe om.
Cei ce nu cred în Dumnezeu spun că, la începuturi a
avut loc o mare explozie, în urma căreia materia din Univers
s-a răspândit în spațiu, formând planetele, pământul, soarele,
luna etc., și că mai apoi pe pământ, de-a lungul a milioane și
milioane de ani, datorită condițiilor climaterice, temperaturii,
umidității, acțiunii luminii etc., au avut loc schimbări deosebite
în materia înconjurătoare, care a evoluat, a suferit transformări
și, în final, o parte din materia moartă s-a transformat în mate-
rie vie și au apărut organismele vii, organismele unicelulare
(celulele vii), care, la rândul lor, de-a lungul a milioane de ani
au evoluat transformându-se în organisme pluricelulare, care și
acestea au evoluat în timp, transformându-se în pești, care au
ocupat mările și oceanele, și care apoi s-au transformat în rep-
tile care au ieșit din mări pe pământ și care la rândul lor au evo-
lat transformându-se în păsări, apoi în animale, în maimuțe și
acestea, în final, în oameni. Aceasta este foarte pe scurt teoria
evoluției a lui Darwin, care este susținută de o mare parte a oa-
menilor de știință. După această teorie, toate cele văzute și ne-
văzute, planetele, soarele, luna, pământul, plantele, animalele,
păsările, toate viețuitoarele, inclusiv omul, au apărut fără un

47
plan dinainte stabilit, au apărut cu totul întâmplător, pornind
după cum am mai spus, de la o explozie inițială, care și aceasta,
nu se știe cine a provocat-o. Făcând o analogie cu ceea ce
susține teoria aceasta a evoluției, ar însemna că, de exemplu,
un autoturism, un avion sau un vapor etc., ar putea apare ca
rezultat al evoluției de-a lungul a milioane de ani, dintr-o gră-
madă de fiare și alte materiale în anumite condiții climaterice,
de lumină, temperatură, umiditate etc. Este oare posibil acest
lucru? Bineînțeles că nu. Știm cu toți că autoturismul, avionul,
vaporul etc., au fost concepute și create de către om, după un
plan bine stabilit mai înainte și nu au apărut întâmplător. Omul
le-a conceput, el le-a creat, el le-a construit. Este logic și rezultă
clar că nimic nu poate apare întâmplător, ci numai după un
plan conceput și stabilit anterior.
Așa cum omul a creat autoturismul, avionul, vaporul
etc., precum și alte bunuri materiale, după planuri bine stabi-
lite mai înainte, prin analogie, rezultă că și omul, care este o
mașină mult mai complicată decât autoturismul, avionul sau
vaporul, și el (omul) trebuie să fi fost conceput și creat de către
Cineva, de către un Creator, pe care noi îl numim Dumnezeu,
și care, la fel a creat tot ce ne înconjoară, cerul și pământul, toate
cele văzute și nevăzute.
Autoturismele moderne sunt dotate de către creatorul
lor (omul) cu câte un calculator care a fost programat să îi arate
celui ce îl conduce anumite date despre modul cum
funcționează motorul autoturismului respectiv: temperatura
apei de răcire, consumul de combustibil, viteza de mers etc. …
Mași-năria numită „om”, creația lui Dumnezeu, a fost dotată și
ea cu un calculator (respectiv, creierul), care a fost programat
să dirijeze această mașină numită „om”, să execute diferite
activități necesare în timpul existenței lui. De exemplu, calcu-
latorul respectiv (creierul omului) a fost programat de Creato-

48
rul lui, ca omul să știe cum să se alimenteze (să se hrănească),
cum și când să-și facă necesitățile firești (să urineze, să evacueze
fecalele etc.), cum să facă sex, pentru a avea urmași, cum să-și
îngrijească copiii, cum să-i crească etc. … Și toate acestea să le
facă fără să-l învețe cineva. Putem spune că mașina numită
„om”, este un super robot (o super ființă), creat de cineva (care
noi l-am numit Dumnezeu), capabil să se autoîntrețină și să
se autoreproducă, capabil să procreeze, să nască urmași (copii)
asemănători cu părinții lor. Super robotul „om” a fost creat de
Creatorul lui, ca parte bărbătească și ca parte femeiască, fiind
creat pereche, fiecare parte fiind dotată cu organe de reprodu-
cere distincte, care prin calculatoarele respective al părții
bărbătești, respectiv al părții femeiești, programate corespun-
zător, sunt dirijate să execute împerecherea (actul sexual) care,
în final, duce la nașterea urmașilor (copiilor) și acest lucru fără
să-i învețe cineva. Absolut toți oamenii știu cum să se hrănească
și cum să facă sex, fără să-i învețe cineva, totul datorându-se
programării în acest sens al calculatoarelor (creierilor), respec-
tive al bărbatului și al femeii (calculatoare cu care oamenii au
fost dotați de către Creatorul lor). Oare cum explică teoria
evoluției acest lucru și cum explică evoluționiștii dotarea cu or-
gane sexuale distincte a părții bărbătești și a părții femeiești?
Dacă spunem că mașinăria numită „om” a fost dotată și cu or-
gane speciale pentru văz, pentru auz, pentru miros etc., ne dăm
seama că cei ce susțin teoria evoluției a lui Darwin, sunt în mare
încurcătură. Nu văd cum pot explica ei, apariția acestor organe,
prin evoluție. Este limpede, este clar, să credem că omul a fost
creat de către Cineva, care l-a dotat cu aceste organe ce sunt co-
mandate, dirijate de către calculatorul (creierul) propriu și care
a fost programat pentru scopurile respective (a auzi, a mirosi,
a vedea, a mânca, a urina, a face sex etc.).
În Cartea Sfântă (Biblia) se spune că, la început a fost

49
Cuvântul și cuvântul este Fiul lui Dumnezeu. Și Dumnezeu a
zis: „Să fie lumină”, și a fost lumină, și așa a început creația.
Deci, la început a fost Cuvântul (ideea), adică s-a spus de către
Creator „să facem” și s-a făcut, adică o super ființă, în care este
înmagazinată energia (puterea) din întregul univers, o super
ființă (un duh) prezentă în orice moment, în orice partea a Uni-
versului, prin energia înmagazinată în El, a hotărât să înceapă
creația și a făcut toate cele văzute și nevăzute, inclusiv omul.
Nu se poate face ceva fără un plan dinainte stabilit. Deci a exis-
tat un plan al creației, un proiect pentru facerea tuturor celor
văzute și nevăzute. Ca să înțelegem mai bine acest lucru, com-
parativ, și noi oamenii când dorim să facem ceva (de exemplu:
un avion, un vapor, o casă etc.), la început este cuvântul (ideea)
și zicem: „Să facem un avion, un vapor, o casă …” Apoi, ideea
se transformă într-un proiect, se începe lucrarea respectivă,
execuția și finalizarea ei (avionul, vaporul, casa etc. …).
În Biblie (Cartea Sfântă), după care ne ghidăm toți cei ce
credem că Dumnezeu a făcut toate cele văzute și nevăzute, in-
clusiv pe om, se spune că, atunci când l-a făcut pe om, a zis:
„Să-l facem pe om după chipul și asemănarea noastră!” Deci,
iată că, și în acest caz, când este vorba de a face ceva, la început
este cuvântul (ideea). Și l-a făcut pe om, pe care l-a numit
ADAM, strămoșul nostru, partea masculină, parte bărbătească,
care a fost făcut din pământ, fapt care îl confirmă și oamenii de
știință, care au constatat că trupul omului este compus din
aceleași substanțe ca și pământul. Se mai spune în Biblie, că
apoi Dumnezeu a făcut-o și pe EVA, perechea lui ADAM, parte
femeiască. Ambii, au fost dotați cu toate organele necesare pen-
tru a fi capabili să se autoîntrețină și să se autoreproducă, pen-
tru a trăi liberi, să se înmulțească, să stăpânească pământul,
calculatoarele (creierii) lor fiind programate în acest sens.
La fel și animalele au fost create pereche, adică fiecare

50
având parte bărbătească și parte femeiască, și care împreună se
pot autoreproduce, fiind dotate cu organe sexuale distincte,
specifice fiecărei părți, iar partea femeiască născând pui ase-
mănători părinților.
Nu cred că teoria evoluției poate explica în vreun fel au-
toreproducerea prin împerecherea părții bărbătești cu partea
femeiască și mai ales dotarea lor cu organe sexuale distincte și
cum au apărut acestea prin evoluție. Cum oare explică
evoluționiștii că sămânța bărbătească încolțește într-un anumit
organ al părții femeiești (uterul), în care se dezvoltă fătul și
după un timp se naște copilul. Numai și aceste lucruri dove-
desc faptul că teoria evoluției nu este adevărată și că mașinăria
numită „om”, precum și toate cele văzute și nevăzute au fost fă-
cute de către „CINEVA”. Însăși nașterea unui copil este un mi-
racol. Cum ar explica evoluționiștii nașterea. Cum o fi apărut ea
prin evoluție?! Acum, în secolul 20–21, omul imitându-l pe
Dumnezeu, a zis și el: „Să facem un robot care să semene cu
noi.” Iată că și de această dată, la început a fost cuvântul (ideea),
care s-a transformat într-un proiect, a urmat execuția lucrării
respective și omul a reușit să construiască robotul care să se-
mene cu el, și care poate executa diferite lucrări, diferite
activități, chiar poate vorbi, purta un dialog, poate merge, se
poate orienta (vede), fiind dotat cu o cameră de luat vederi în
acest sens, și chiar și aude. Pentru toate aceste activități, robo-
tul creat de om a fost dotat cu un calculator (creierul robotu-
lui), programat astfel, ca să execute toate operațiile pentru care
a fost gândit să le facă (să meargă, să vorbească etc.). Așa cum,
pentru om Creatorul lui este numit Dumnezeu, la fel se poate
spune că, pentru robotul creat de om, omul este dumnezeul ro-
botului. Omul însă nu a reușit să facă un robot parte bărbă-
tească și altul parte femeiască, și care să poată să se
autoreproducă, adică să nască alți roboți, și nici nu va reuși

51
vreodată, deoarece creierul omului (calculatorul său), nu a fost
programat (prevăzut) cu această funcție de către Creator.
Dumnezeu nu i-a dat această putere omului. I-a limitat mintea.
Dacă-l înzestra și cu această putere, gândesc eu, că s-ar fi năs-
cut o lume a roboților, paralelă cu a noastră, a oamenilor, care
ar fi putut intra în conflict (în război) cu lumea noastră, a oa-
menilor. Vă închipuiți unde s-ar fi ajuns? Creatorul l-a înzestrat
pe om cu judecată, cu minte, și cu multe alte calități; dar în anu-
mite limite, mintea noastră fiind limitată, și deci, și puterea
noastră.
Un singur om care era și este și Fiul lui Dumnezeu,
Domnul nostru Iisus Hristos, care a fost trimis pe pământ să
mântuiască lumea, a fost înzestrat cu puteri extraordinare și,
prin minunile care le-a făcut (vezi Noul Testament), a dovedit
că este stăpânul vieții și al morții. A dovedit că este așa cum a
spus: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Eu sunt lumina lumii.
Eu sunt începutul și sfârșitul.” A dovedit că El este Cuvântul lui
Dumnezeu, care, cu puterea (energia) Duhului Sfânt, înmaga-
zinată în Dumnezeu-Tatăl (care din Tatăl purcede), a făcut toate
cele văzute și nevăzute și, în final, pe om. Tatăl, Fiul și Duhul
Sfânt constituie ceea ce numim „Sfânta Treime” (Creatorul),
adică pe Dumnezeu.
Dacă citim „Noul Testament” (care este continuarea
„Vechiului Testament”), vom afla că Domnul Iisus a făcut
multe minuni, prin puterea Duhului Sfânt, a vindecat leproși,
a vindecat orbi, redându-le vederea, a transformat apa în vin,
a mers pe apă, a înmulțit pâinile și peștii, a înviat morți etc. …
Și toate acestea numai cu cuvântul, adaug eu, cu puterea (ener-
gia) înmagazinată în El, putere cu care a fost înzestrat de către
Dumnezeu-Tatăl, când l-a trimis pe pământ, pentru a scoate
lumea din păcat, pentru ca oamenii să se întoarcă la credința în
Dumnezeu, în Cel ce ne-a creat. Prin venirea Domnului Iisus pe

52
pământ, prin minunile pe care le-a făcut, prin Învierea lui,
vedem care este puterea lui Dumnezeu, vedem ce poate face
Dumnezeu și putem compara cu ceea ce poate face omul. Toate
minunile făcute de către Domnul Iisus au fost făcute numai cu
cuvântul. Chiar când l-a înviat pe Lazăr, care era mort de trei
zile și începuse să miroasă urât, a spus: „Lazăre, vino afară!”
(citez aproximativ). Și acesta a ieșit din mormânt. Când l-a vin-
decat pe olog i-a spus: „Ia-ți patul tău și umblă și du-te la casa
ta!” (citez aproximativ) ș.a.m.d. Înainte de a face aceste minuni,
a întrebat: „Crezi tu că pot face Eu, acest lucru?” (citez aproxi-
mativ). I se răspundea: „Cred, Doamne!” Atunci, Domnul Iisus
spunea: „Credința ta te-a mântuit, fie după cum crezi!” (am
citat aproximativ).
Există oameni, pe care Dumnezeu i-a înzestrat cu anu-
mite puteri, mai mari decât pe alții, oameni, care, prin puterea
minții pot mișca anumite obiecte din loc, pot îndoi bare de
metal (de ex. linguri etc.) sau pot ridica anumite obiecte cu
palma etc. Din moment ce există oameni cu astfel de puteri, de
ce unii dintre noi nu vrem să credem că în Univers există o
super ființă, un duh care are puteri cu mult, mult mai mari,
decât acești oameni, o super ființă în care este cuprinsă energia
(puterea) din întregul univers și care, astfel, este prezentă peste
tot, pretutindeni, în orice moment, tocmai prin această energie,
și care, prin această putere formidabilă a făcut toate cele văzute
și nevăzute, așa cum este scris în Cartea Sfântă, în șase zile?
Cred că am auzit cu toții că de Sfintele Paști, al creștinilor
ortodocși, în ziua când a înviat Domnul Iisus, în fiecare an la Ie-
rusalim, la mormântul Domnului, din cer vine Lumina Sfântă,
care aprinde lumânarea mitropolitului Ierusalimului, și care
este o lumină aparte, deosebită, nepământeană, o lumină rece,
care nu frige, nu are temperatură la început, și care începe să
frigă după un timp, abia după ce flacăra începe să fie întreținută

53
de ceara lumânării, și abia atunci devine materială. Oare
această lumină, care vine de peste 2000 de ani, nu ne dovedește
că Cineva din Univers ne veghează permanent, veghează
creația Lui și ne trimite în acest mod un semn în fiecare an?!
Ca o concluzie, revenind la modul cum Dumnezeu a
creat tot ce vedem și nu vedem, putem spune că toate ființele
au fost dotate de către Cel ce le-a creat cu câte un calculator
(respectiv, creierul), care a fost programat scopului pentru care
acele ființe au fost create, calculator care le comandă ce au de
făcut în anumite situații. Toate aceste calculatoare cu care au
fost dotate ființele respective, au fost programate de către Crea-
tor pentru scopul, pentru care fiecare ființă a fost creată, astfel
ca, ființele în cauză să știe cum să procedeze în timpul vieții
lor, când ajung în anumite situații și cum să dirijeze anumite or-
gane ale corpului să execute diferite activități, dar în special,
cum să procedeze pentru a se autoîntreține și autoreproduce.
Evoluționiștii susțin că omul a apărut pe scara evoluției,
după maimuță, și deci, că omul se trage din maimuță. Dacă ar
fi așa, ar însemna că omul și maimuța sunt rude, însă prin îm-
perecherea lor nu a rezultat nici un urmaș. Noi oamenii nu ne
asemănăm cu maimuțele decât oarecum la aspect, dar nu ne
asemănăm deloc cu ele nici la grupele de sânge și nici la nu-
mărul de cromozomi. Oamenii pot vorbi, pot cânta, în timp ce
maimuțele, s-a constatat, că nu vor putea vorbi niciodată, de-
oarece conformația laringelui, unde la om sunt situate coardele
vocale, diferă total de a omului. Dumnezeu, care a creat și
maimuțele, nu le-a dotat cu organele vorbirii.
O altă dovadă că omul este într-adevăr o „mașinărie”
creată de „Cineva”, este faptul că organele lui componente
(inima, ficatul, plămânii, pancreasul etc.), pot fi considerate
niște piese componente, precum piesele care compun, de exem-
plu, un autoturism (care este compus din: radiator, injectoare,

54
pompă de benzină etc.). Autoturismele sunt create de către om
și diferă unele de altele ca aspect, ca performanțe, prin modul
cum au fost construite, existând astfel diferite mărci (Mercedes,
Ford, Opel etc.). La fel și la om, care este creat de către Dum-
nezeu, există oameni diferiți ca înfățișare, dar diferența
esențială este grupa de sânge. La un autoturism, când se de-
fectează o piesă (un organ), de exemplu injectorul sau radiato-
rul etc., acesta este înlocuit cu o piesă de schimb identică
(corespunzătoare) mărcii de autoturism respective. La fel și la
om, când un organ (ficatul, inima, rinichiul etc.) se îmbol-
năvește (se defectează), ori încercăm să-l reparăm (prin diferite
tratamente), ori îl înlocuim cu altul corespunzător individului
respectiv, fiind vorba de așa-numitul „transplant”. Toate orga-
nele mașinăriei denumită „om”, care s-au defectat, pot fi înlo-
cuite cu altele compatibile, care să nu fie respinse de orga-
nismul respectiv și care să se potrivească cu organul inițial.
Acest lucru dovedește și faptul că mașinăria numită „om”, într-
adevăr, a fost creată de către „CINEVA” și, cum am mai spus,
a fost creată astfel, ca să fie capabilă să se autoîntrețină, orga-
nele lui care se defectează în timp, să poată să fie reparate sau
înlocuite cu altele corespunzătoare, compatibile, precum pie-
sele de schimb de la o mașină făcută de om.
Cartea Sfântă spune că bolile care apar la om și care, în
final, duc la defectarea (îmbolnăvirea) anumitor organe ale cor-
pului omenesc, sunt o urmare a păcatelor omului respectiv,
adică apar datorită nerespectării neregulilor prevăzute în ma-
nualul de întreținere și exploatare al mașinărie „om”, care,
după părerea mea, este reprezentat de anumite capitole din
Biblie, unde ni se spune ce avem voie să mâncăm și ce nu, pen-
tru ca toate organele ce compun mașina „om” să funcționeze
normal. Tot în Biblie ni se spune să respectăm cele 10 porunci
(„să nu furi”, „să nu ucizi” etc. …), pe care eu le consider reguli

55
de exploatare pentru mașina „om”, asemănătoare cu cele date
de om, de exemplu pentru o mașină construită de el (autotu-
rism, avion etc.). Dacă nu mâncăm corespunzător sau nu res-
pectăm una din porunci, este un păcat (o greșeală), care poate
duce la defectarea (îmbolnăvirea) unui organ al corpului nos-
tru, ca și cum, la un autoturism am folosi benzină necorespun-
zătoare (de calitate inferioară), și atunci motorul auto-
turismului se va uza mai repede, se va defecta și va trebui să
intre în reparație.
Mulți ani, oamenii s-au străduit să găsească metode de
tratament (de reparație) a organelor defectate, prin bolile că-
pătate pe parcursul vieții. După mulți ani de cercetări, uneori
reușim cu chiu cu vai să vindecăm (reparăm) organul bolnav,
însă, în același timp, tratamentul descoperit de noi,
îmbolnăvește (defectează) alte organe ale corpului. De exem-
plu, tratăm tuberculoza, poate și reușim să vindecăm plămânii
bolnavi, însă, în acelașii timp, prin pilulele care le înghițim, îm-
bolnăvim ficatul, rinichii etc., Sau tratăm cancerul, de cele mai
multe ori cu puțin succes, și în același timp, îmbolnăvim (prin
iradieri), plămânii, ficatul, stomacul, rinichii, sângele etc. …
Pentru a nu ajunge la astfel de situații, oare nu este mai bine, să
prevenim aceste boli? Oare nu este mai bine și mai simplu să
respectăm cele spuse în Biblie, de către CEL ce ne-a construit și
să ne hrănim corespunzător și să respectăm cele 10 porunci,
adică să respectăm cele prevăzute în manualul de exploatare
și întreținere al mașinii „om” (așa numesc eu, cele câteva pagini
din Biblie, unde ni se spune ce avem voie să mâncăm și ce nu,
precum și cele 10 porunci). Să luăm un exemplu: Dacă nu res-
pectăm porunca „Să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți” și ne
certăm pentru diferite motive cu aproapele (vecinul, prietenul
etc.), vom începe prin a-l urî dacă ne-a greșit cu ceva, ură care,
cu timpul se va acumula în noi, în creierul (calculatorul) nostru.

56
Va apărea mânia, ideea (dorința) de răzbunare, dorința de a-l
pedepsi, poate apare în același timp și frica, teama că aproapele
(adversarul) nostru ne-ar putea face și el rău. O mare parte din
energia noastră se va îndrepta înspre rezolvarea acestui necaz,
care ne va consuma și mult timp, când ne vom culca, ne vom
gândi ce să facem, nu vom mai dormi normal, vom fi agitați, cu-
rând va apărea insomnia, nu ne vom mai putea odihni cum se
cuvine, va apare oboseala, durerile de cap, nu vom mai avea
poftă de mâncare, nu ne vom mai hrăni cum trebuie și astfel ne
vom îmbolnăvi, fiind afectate multe organe ale corpului (stoma-
cul, ficatul, creierul etc.). Tot trupul va avea de suferit. Ni se va
îmbolnăvi și sufletul și astfel noi singuri ne vom face rău nouă
înșine. Putem adăuga că, în unele cazuri, ura și apoi răzbunarea,
poate duce la violențe și chiar la crimă, ajungând astfel, să nu
respectăm și porunca „Să nu ucizi”, făcând un alt mare păcat.
Tocmai din aceste cauze în rugăciunea „Tatăl nostru”, rugăciune
prin care Domnul Iisus îi învață pe ucenicii Lui cum să se roage
lui Dumnezeu, se spune: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, pre-
cum și noi iertăm greșiților noștri.” Adică, trebuie să iertăm, dacă
vrem să fim iertați. Dacă nu iertăm, ne facem singuri rău, pentru
că toată răutatea, ura se acumulează în noi, în creierul nostru.
Ca o concluzie, alimentația corespunzătoare duce la
funcționarea normală a corpului omenesc. Trebuie să spunem
însă, că este necesar să ținem seama și de zilele de post prevă-
zute în calendarul nostru ortodox (miercurea, vinerea și cele-
lalte posturi mari), care ne ajută să curățim trupul de otrăvurile
(toxinele) acumulate din hrana de proveniență animală. Postul
duce la curățenie trupească și prelungește viața, înseamnă să-
nătate. Însă, pentru funcționarea normală a mașinăriei „om”,
este necesară și curățenie sufletească, pentru că Creatorul ne-a
dotat și cu suflet, ne-a dat o parte din Duhul lui Sfânt (din
puterea lui) și această curățire sufletească se obține prin rugă-

57
ciune, fapte bune și milostenie. De acestea ne vom ocupa, însă,
mai târziu.
Prin Cartea Sfântă, Creatorul ne spune cum trebuie să
ne trăim viața, ne spune care sunt regulile pe care trebuie să le
respectăm, pentru ca mașina numită „om” să funcționeze bine,
fără boli, în deplină putere, dar cu credință în Dumnezeu, care
ne-a dat libertatea să ne conducem, să decidem ceea ce facem,
să fim independenți (așa-numitul „liber arbitru”), dar ținând
permanent legătura cu El, prin rugăciune. Cartea Sfântă ne
arată ce este bine să facem și ce este rău, iar nouă ne-a lăsat li-
bertatea să alegem. Dacă nu vom alege binele, noi singuri vom
fi responsabili de necazurile ce vor urma. Dumnezeu nu-l
obligă pe om să aleagă calea credinței, însă îi arată, că aceasta
este calea cea bună. Calea necredinței îl duce pe om la păcate,
care îl va duce la boli și acestea vor duce la defectarea (îmbol-
năvirea) unor organe ale corpului și pot duce chiar la moarte.
Ca atare, trebuie să respectăm cele scrise în Biblie, pentru ca să
ne fie nouă bine. De aceea trebuie să spun și eu ceea ce a spus
deseori Domnul Iisus: „Cine are urechi de auzit, să audă!”
Așa cum am mai spus, cele mai importante activități,
pentru care au fost programate calculatoarele (creierele), cu
care au fost dotate toate ființele de către Creatorul lor, sunt
autoîntreținerea (în special hrănirea) și autoreproducerea
(nașterea urmașilor). Absolut toate ființele știu ce au de făcut
pentru a se hrăni, a se înmulți, fără să le învețe cineva. În cele
ce urmează, voi povesti o întâmplare care ne va demonstra că
o ființă știe ce are de făcut când se află într-o anumită situație,
tocmai datorită faptului că, CEL ce a creat-o a dotat-o cu un cal-
culator (creierul propriu), care a fost programat în acest sens.
Cu ani în urmă, lucram la o întreprindere mare din
București. Într-o zi, după terminarea lucrului, când m-am în-
tors acasă și am intrat în curte, am fost întâmpinat de două

58
cățelușe care intraseră pe sub gard și care au început să mă latre
cu înverșunare. Am pus mâna pe un ciomag și am vrut să le
dau afară din curte, însă nu am reușit. S-au refugiat în fundul
curții sub o grămadă de lemne. Fiind obosit, am intrat în casă
și m-am culcat. Pe seară am ieșit în curte, cu gândul să le dau
afară. Când m-au văzut, au început să dea din cozi, bucurându-
se, ca și când mă cunoșteau de când lumea. Probabil se con-
vinseseră între timp, că eu eram stăpânul. Nu-mi doream câini
și am încercat din nou să le dau afară din curte, însă ele s-au
ascuns din nou în fundul curții sub lemne. Am fost nevoit să le
las acolo. Seara m-am culcat din nou, iar dimineața devreme,
neavând timp de ele, am plecat la serviciu. Când m-am întors,
după-amiază, am constatat cu surprindere că una dintre ele fă-
tase acolo sub lemne patru puișori. Acest fapt m-a înduioșat și
n-am mai fost în stare să le dau afară. Surpriza mare a venit în
ziua următoare, când ambele cățelușe au dispărut. Inițial, am
crezut că plecaseră după mâncare. Le-am căutat peste tot prin
vecini, și în zilele următoare le-am căutat și la hingheri, le-am
căutat vreo patru zile, mai ales că sub lemne, pe una dintre ele
o așteptau patru puișori care trebuiau hrăniți. Am ieșit din nou
pe stradă și am întrebat vecinii dacă știu ceva despre cățelușele
dispărute. Un vecin mi-a spus că doi câini au fost omorâți cu
vreo trei zile înainte, de către un cetățean. În această situație
am fost nevoit să dau lemnele la o parte și să scot puii de acolo.
Trebuia să-i hrănesc în vreun fel, mai ales că erau nemâncați
de la dispariția mamei lor, de vreo patru zile și țipau de foame.
Erau două cățelușe și doi cățeluși. Mi-am zis, că probabil așa a
vrut Dumnezeu, să am eu grijă de ei. Nu puteam să-i las să
moară de foame. Așa că am plecat la magazinul din cartier și
le-am cumpărat lapte. Negăsind biberon la farmacie, am pus
laptele într-o strachină și i-am băgat pe rând cu botul în lapte.
Imediat au început să lipăie și să înghită cu mare poftă. Erau

59
nemâncați de 3–4 zile. Mâncau precum câinii adulți, fără bibe-
ron, deci fără să sugă. Oare cine îi învățase acest lucru? Nor-
mal ar fi fost să sugă. Acesta este primul semn de întrebare,
cum de știau să mănânce precum câinii adulți, fără să-i învețe
cineva, când ei aveau doar patru zile și, în mod normal, nu
știau decât să sugă?! Este, ceea ce am spus mai înainte, calcu-
latoarele (creierii) proprii erau programate astfel, ca acești
cățeluși să știe ce aveau de făcut în situația respectivă, adică să
mănânce precum câinii adulți, fără să sugă. Să continuăm însă
povestea. Cățelușii s-au făcut mari și, la vreo cinci luni am
reușit să le găsesc stăpâni la cei doi băieți. Cele două fete
(cățelușe) au rămas la mine în curte și le-am „botezat” Lucy și
Cristine, după două personaje din serialul „Dallas”, care era
dat la televizor la acea vreme. După un timp i-am găsit stăpân
și lui Cristine. Am rămas cu Lucy, care a născut șapte pui. Inte-
resat este modul cum năștea și care m-a uimit. Ieșea puiul numai
pe jumătate și atunci ea punea gura și-l trăgea complet afară.
Dacă nu mișca și nu țipa, îl lua complet în gură. Inițial am crezut
că vrea să-l mănânce. Ea însă îl smotocea un pic, după care îl
scuipa jos, îl privea un timp, după care, dacă nu mișca îl lua din
nou în gură, repeta operația de mai înainte, până ce puiul mișca
și țipa. Ce părere aveți dragi cititori? Această cățea care nu și-a
cunoscut mama, care nu a învățat de la nimeni nimic, a fost pusă
în situația de a naște și a născut așa cum v-am povestit. Mă în-
treb și vă întreb, de unde a știut cum să procedeze?! Oare nu este
adevărat ceea ce eu susțin cu tărie, că CEL ce a creat această ființă
a dotat-o cu un calculator (respectiv, creierul), care a fost pro-
gramat astfel, ca ființa în cauză să știe ce are de făcut în anumite
situații, respectiv în cazul de față, cum să nască?!
Nu cred că evoluționiștii pot explica acest lucru și ceea
ce am povestit este încă o dovadă că lumea a fost creată de către
un Creator și nu a apărut prin evoluție.

60
 Sunt multe exemple care dovedesc că toate cele văzute și
nevăzute sunt făcute de către un Creator, pe care noi creștinii îl
numim Dumnezeu, pe care musulmanii îl numesc Alah și evreii
îi spun IEHOVA, dar El este unul și același pentru toți, indiferent
cum îl numim. Să luăm exemple și din lumea păsărilor.
Când la o pasăre, în urma împerecherii, i se apropie vre-
mea să ouă, începe să-și facă un cuib, apoi face ouăle, le
clocește, ies puii, îi hrănește, îi crește, îi învață să zboare etc.
Cum de fac toate acestea, fără să le învețe cineva?! Răspunsul
este același: Calculatoarele proprii, cu care au fost dotate, au
fost programate de către Creatorul lor, pentru aceste scopuri.
Nici de această dată, nu cred că evoluționiștii pot explica aceste
comportări ale păsărilor față de puii lor.
În altă ordine de idei, dacă diferite neamuri de păsări ar fi
rudă între ele, așa cum susțin evoluționiștii, ar fi normal ca toate
păsările să-și facă cuiburile la fel, sau asemănător. Însă nu se în-
tâmplă așa ceva. Rândunica își face cuibul din bobițe de pământ,
pe care le rotunjește în cioc cu saliva ei și apoi le lipește una de
alta, și apoi de un oarecare zid. Vrabia își face cuibul din paie și
îl amplasează, de obicei, în pomi, ciorile îl fac în coșurile caselor,
berzele din bețe de lemn, amplasând cuiburile în vârful stâlpilor,
alte păsări în scorburile copacilor etc. Fiecare pasăre își face cuibul
după cum a fost programat în calculatorul propriu, care le spune
la fiecare, cum trebuie să procedeze.
Mă întreb cum au evoluat unele specii de păsări, unele
din altele, așa cum susțin evoluționiștii? După teoria lor, toate
sunt rude între ele. În această situație, mă întreb de ce vrabia,
de exemplu, nu se împerechează cu rândunica sau cu o altă pa-
săre asemănătoare? De ce cioara nu se împerechează cu po-
rumbelul, cu care se mai aseamănă cât de cât?
Tot ce am spus se poate extinde și la animale. După
evoluționiști, au apărut unele din altele, de-a lungul a milioane

61
de ani, suferind transformări, datorită condițiilor climaterice și
adaptării la mediul înconjurător.
Să luăm exemplul calului și al măgarului, care într-ade-
văr se înrudesc. Prin împerecherea lor rezultă catârul, care mai
departe nu mai evoluează. Prin împerecherea lui cu orice alt
animal, nu mai rezultă nimic, evoluția se întrerupe.
După părerea mea există evoluție, dar numai în cadrul
speciei respective. Nu există evoluție de la o specie la alta. Nici
evoluționiștii nu au putut aduce dovezi concludente în acest sens.
Să mai luăm un exemplu: Știm cu toții că pisica, după
ce își face necesitățile, le îngroapă cu mare grijă și din când în
când miroase locul respectiv și continuă să le îngroape până nu
mai simte (probabil) mirosul lor urât. De ce face oare acest
lucru, și cine le-a învățat să procedeze astfel? Nu cumva cel ce
a creat-o, i-a programat calculatorul propriu în acest mod, pen-
tru a nu fi poluată atmosfera înconjurătoare? Cum explică
evoluționiștii acest obicei al pisicilor? Este imposibil ca acesta
să fi apărut prin evoluție în timp. Să mai luăm un exemplu: câi-
nele face sex într-un mod mai aparte, diferit de alte animale, la
un moment dat întorcându-se fund către fund cu partenera,
timp în care nu pot fi despărțiți. De ce oare? Nu cumva acest
animal așa a fost conceput și creat cu organele sexuale într-un
mod aparte, care fac ca în timpul actului sexual, câinele să nu
se poată despărți de cățea pentru o perioadă? Și aceasta este o
dovadă că acest animal a fost creat de către CINEVA și nu a
apărut prin evoluție dintr-un alt animal. Nu cred că
evoluționiștii pot explica cum prin evoluție la câine organul se-
xual a evoluat mai deosebit, astfel ca actul sexual să decurgă în
alt mod.
Evoluționiștii nu pot explica nici grija foarte mare a tu-
turor ființelor pentru puii lor. Cine le-a sădit în minte această
grijă și preocupare pentru puii lor, pentru hrănirea lor, pentru

62
creșterea lor, pentru iubirea pe care o manifestă pentru puii lor?
După părerea mea, cred că toate ființele au ca prioritate scopul
de a se autoîntreține (în principal a se hrăni) și de a se autore-
produce (a se înmulți), iar CEL ce le-a creat, le-a programat cal-
culatoarele respective, cu care au fost dotate în special pentru
aceste scopuri, pentru ca toate ființele să se perpetueze, să nu se
piardă, să nu dispară. Consider necesar chiar să accentuez și să
spun că, absolut toate ființele știu ce au de făcut pentru a se
înmulți (reproduce) și a se hrăni (autoîntreține) fără să fie
învățate de către cineva și toate au fost create să fie indepen-
dente și să poată lua hotărâri în acest sens.
Sunt nevoit să repet și faptul că anumite capitole din Bi-
blie pot fi considerate ca un manual de întreținere și exploatare
al supermașinii „om”, unde sunt prevăzute anumite reguli im-
portante pe care trebuie să le respectăm, dacă noi oamenii
dorim să ne fie bine, să trăim o viață liniștită și în deplină să-
nătate. Acolo ni se spune ce avem voie să mâncăm, ni se spune
ce reguli să respectăm (numite cele 10 porunci) și toate acestea,
pentru a avea sănătate trupească, sufletească și viață lungă. Cu
alte cuvinte, pentru acest super robot, care este omul, și care a
fost creat de Dumnezeu, ni se spune ce combustibil (mâncare)
să folosim, pentru ca mașina „om” să funcționeze normal, să
nu se uzeze înainte de vreme, de asemenea, ni se spune ce re-
guli trebuie să respectăm atât pentru trup, cât și pentru suflet,
pentru a păstra sănătatea trupească și sufletească în limite nor-
male, toate acestea fiind un fel de reguli de întreținere și ex-
ploatare ale supermașinii „om”, așa cum și noi oamenii am dat
pentru mașinile construite de noi. Pentru sănătatea trupească ni
se spune ce avem voie să mâncăm, cum să ne hrănim. Pentru
sănătatea sufletească ni se spune că trebuie să ținem legătura
permanent cu Creatorul nostru, cu Dumnezeu prin rugăciuni și
respectând cele 10 porunci. Ni s-a dat dreptul și să nu respec-

63
tăm aceste reguli (liberul arbitru), dar acest lucru îl facem pe
riscul nostru, pe răspunderea noastră. A nu face zilnic rugă-
ciunea, înseamnă a pierde legătura cu CEL ce ne-a creat și este
ca și cum un avion ar zbura fără a ține legătura cu creatorul lui
(omul), prin turnul de control de la aeroport. Ce se va întâmpla
cu acest avion? Va zbura la întâmplare, mai ales noaptea sau
pe timp noros, sau pe furtună, fără orientare, oricând existând
posibilitatea de a se ciocni cu un alt avion, sau cu vreun vârf de
munte etc., și oricând existând posibilitatea de a se prăbuși. Din
această comparație ne putem da seama cât de important este să
nu pierdem legătura cu CEL ce ne-a creat și, deci, cât de im-
portantă este rugăciunea.
În Cartea Sfântă se spune că, după ce Dumnezeu a făcut
omul și a încheiat planul creației a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă și
stăpâniți pământul!” (citez aproximativ). Așa s-a și întâmplat și
ne-am înmulțit și stăpânim pământul, dar oare noi oamenii îi
mulțumim cum se cuvine Creatorului nostru, pentru tot ce
ne-a dat? Prea puțini sunt cei ce îi aduc mulțumiri și prea puțini
îl preamăresc și îl slăvesc. Foarte mulți dintre noi îl urăsc, îl bat-
jocoresc și îl înjură, și mulți nu cred că El este Creatorul a toate
cele văzute și nevăzute. Dar El are grijă în continuare și de cei
buni, și de cei răi, și de cei credincioși, și de cei necredincioși.
Dacă Dumnezeu ne-a cerut să respectăm anumite reguli, a
făcut-o pentru binele nostru, ca să ne fie nouă bine, pentru să-
nătatea și liniștea noastră, pentru ca să trăim în pace și în ar-
monie între noi, și cu tot ce ne înconjoară.
Cred că ne-am convins că sunt multe dovezi, că Dum-
nezeu există și că EL este Cel ce a creat toate cele văzute și ne-
văzute, și că teoria evoluției nu este adevărată, deoarece nu are
nici o logică. Mulți oameni de știință susțin însă această teorie
a evoluției, care se bazează în special pe presupuneri și, după
cum am spus, nu are nici o logică. Ceea ce este curios, este fap-

64
tul că această teorie este susținută în special de oamenii cu stu-
dii, de oamenii cu carte, care au învățat în diferite școli timp în-
delungat, dar care cred în mod eronat că viața a apărut
întâmplător, în urma unei explozii care nu se știe cine a provo-
cat-o și că celula vie a apărut din materia moartă, datorită unor
condiții climaterice deosebite, prin evoluția de-a lungul a mi-
lioane de ani. Îmi permit să spun, cu scuzele de rigoare, că
există un proverb care spune că „uneori prea multă minte
strică” și se pare că acest proverb este adevărat. Este curios și
faptul că, teoria evoluției se predă în multe școli din lume, în
timp ce, teoria creaționistă, a credinței că un Creator a făcut
toate cele văzute și nevăzute după un plan stabilit mai înainte,
nu este admisă să se predea în multe școli, cu toate că logic este,
că nimic nu se poate face decât după un plan dinainte stabilit.
Chiar și la noi, în România, a început să se ducă o campanie
asiduă pentru a se scoate predarea religiei din școli, pentru ca
elevii (copiii) noștri să nu afle nimic de existența lui Dumne-
zeu. Mulți doresc, și în special unii aleși ai noștri, pe care i-am
votat în Parlament, solicită scoaterea icoanelor din școli. Mă în-
treb și vă întreb, ce îi învață de rău pe copii la orele de religie?
Îi învață să nu fure, să se poarte frumos, să nu ucidă, să-și iu-
bească părinții, să-și iubească aproapele, să fie miloși, să fie
buni etc. Ce este rău în asta? Cei ce vor să scoată orele de reli-
gie din școli, îi învață pe copii că nu există Dumnezeu, că nu
EL ne-a creat, că noi oamenii suntem singurii noștri stăpâni, că
putem face ce vrem, deci suntem liberi să facem și rău, îi învață
că trebuie să iubim banii. La toate acestea dau o mână de aju-
tor și unele televiziuni, care prin anumite reportaje, filme, arată
cum bărbații fac sex între ei, cum femeile fac sex între ele etc. …
Oare acestea sunt lucruri normale? Oare, în acest mod, nu-i în-
drumăm greșit pe copiii noștri, nu-i învățăm lucruri rele? Oare
noi oamenii nu ne înjosim, dacă acceptăm ca fiii noștri să fie

65
prost educați? Nu cumva, mai târziu, copiii aceștia se vor ri-
dica împotriva părinților? Am ajuns oare să ne comportăm mai
rău decât animalele? Chiar și acestea respectă regulile creației.
Nu am auzit că un câine mascul se împerechează cu alt câine
mascul, sau că un cal face sex cu alt cal. Ce înseamnă acest mod
de comportare al unora dintre noi? Înseamnă că unii dintre noi
nu știm să deosebim binele de rău, că mintea noastră s-a îm-
bolnăvit, din moment ce nu mai suntem în stare să respectăm
regulile date de Cel ce ne-a creat. Dumnezeu ne-a lăsat să ale-
gem între bine și rău, dar dacă alegem răul, o facem pe răs-
punderea noastră, așa cum am mai spus. Ce dovedește cele
relatate mai sus? Că mulți dintre noi am ajuns la necredință, că
mulți oameni s-au îndepărtat de Cel ce ne-a creat și de
învățăturile Lui. În Biblie se spune că, mai înainte de a veni
sfârșitul lumii, se va ajunge la necredință, la negarea că Dum-
nezeu este CEL ce ne-a creat. Apariția teoriei evoluției, faptul că
mulți oameni de știință, cred în această teorie și nu cred în
Dumnezeu, faptul că bărbații fac sex între ei și femeile între ele,
faptul că s-a ajuns ca bărbații să se căsătorească între ei și fe-
meile între ele, faptul că mulți solicită scoaterea religiei din
școli, este o dovadă serioasă că lumea a devenit foarte păcă-
toasă, că nu mai respectă regulile date de către Creator în Car-
tea Sfântă și că ne apropiem cu pași mari de necredință.
În apocalipsa Sfântului Ioan, în care se vorbește de
sfârșitul lumii, se spune că, atunci când va veni vremea „toți,
mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi, vor primi un semn
pe mâna dreaptă sau pe frunte, și nimeni să nu poată cumpăra
sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei (dia-
volului), sau numărul ei. Căci acesta este un număr de om și
numărul ei este șase sute șaizeci și șase”. (Am citat din Apoca-
lipsa Sfântului Ioan). Această cifră este un cod de bare asemă-
nător celui de pe pungile cu alimente, pe care le cumpărăm de

66
la magazin și care reprezintă prețul alimentului respectiv, care
la casă este citit electronic (se aude un piuit) și este plătit casie-
rei. Codul de bare atribuit cifrei „666”, urmează a fi implantat
oamenilor pe frunte sau pe umărul drept (așa cum la câini au
fost implantate cipuri pentru a fi recunoscuți), astfel ca atunci
când un om dorește să intre într-un magazin să cumpere ceva,
acest cod va fi citit electronic la intrare (se va auzi un piuit, un
sunet precum cel de la casa de marcat), și astfel, pentru cei ce
au codul cu cifra „666”, se va deschide ușa magazinului și va
putea să intre să cumpere, iar cei ce nu vor avea acest cod (nu-
mărul diavolului), nu vor putea să intre în magazin și nu vor
putea să cumpere cele necesare (alimente etc.). Într-un mod ase-
mănător se va întâmpla și când va dori să vândă ceva.
Vă informez că cifra „666” a apărut deocamdată pe o
parte din pașapoarte, unde am verificat personal, când am vrut
să plec în Israel într-o excursie și mi s-a spus că, dacă vreau
pașaport fără cifra „666”, mă va costa mai mult și va avea va-
labilitate mult mai mică decât pașaportul care are pe el cifra
„666” și care este valabil 10 ani.
Iată deci, că previziunile din Apocalipsa Sfântului Ioan,
făcute acum circa 2000 de ani, sunt pe cale să se adeverească și
deci, Noul Testament (parte componentă a Bibliei) este adevărat.
Și cele prevăzute în Vechiul Testament au început să se adeve-
rească, și anume, undeva scrie că „va veni vremea când oamenii
vor dori să cucerească planetele, că rasa galbenă va stăpâni lumea,
că se vor înmulți cutremurele de pământ” și trebuie să recu-
noaștem că aceste previziuni sunt pe cale de a se îndeplini.
După toate cele relatate până aici, sunt nevoit să repet
că s-a văzut că teoria evoluției a lui Darwin nu poate fi adevă-
rată, că este o teorie mincinoasă, care neagă existența lui
Dumnezeu, existența unui Creator și îndeamnă omul la
necredință, ceea ce în final, va duce la pieirea lui.

67
 Țin să precizez că, până la această dată (august 2017), nu cred
că cineva în afară de mine, a lansat ideea și a susținut că toate ființele
au fost dotate de către Cel ce le-a creat și pe care noi îl numim Dum-
nezeu, cu câte un super calculator (creierul lor), adecvat ființei res-
pective (om, animal etc.), programat astfel, ca ființa în cauză, să fie
independentă, liberă să ia hotărâri, și să știe ce are de făcut, când este
pusă în anumite situații, pentru a desfășura anumite activități, ast-
fel ca să știe să dirijeze anumite organe ale corpului, să execute
activitățile respective, calculator care este programat în special pen-
tru ca ființa respectivă să știe să se autoîntrețină și să se autorepro-
ducă. Trebuie să mai spun că, în toate cele spuse, m-am bazat pe
ceea ce am învățat în școlile pe care le-am absolvit, am mai spus
că am studii superioare, sunt inginer mecanic, am studiat
științele exacte (matematici superioare, fizică, chimie, rezistența
materialelor, mecanica, organele de mașini, hidraulica, mo-
toare, cazane de abur, tehnologia materialelor, turbine, mașini
unelte etc.). Am citit multe cărți și m-am documentat în multe
domenii științifice, am călătorit în multe țări ale lumii, am stu-
diat religiile lor și am o experiență deosebită ca inginer și nu
pot accepta că un lucru, un obiect, o mașină, poate apare dintr-
o întâmplare, fără un plan, un proiect, așa cum susține teoria
evoluției a lui Darwin. De aceea nu pot crede în ea și o consi-
der neadevărată și cred că este o utopie. Nu pot crede că tot ce
ne înconjoară a apărut cu totul întâmplător, de-a lungul a mi-
lioane de ani, timp în care materia a suferit transformări de-
osebite și, mai ales, nu pot să cred că materia moartă s-a
transformat în materie vie, apărând așa de la sine organismele
vii unicelulare, adică primele celule vii și, culmea, acestea au
evoluat în milioane de ani, ca în final, să apară și ființele inteli-
gente. Mă repet, ca inginer nu pot accepta că o mașină poate
apare cu totul întâmplător, fără să se pornească de la o idee, un
proiect gândit și creat de către cineva și apoi executat (lucrat, fa-

68
bricat) de către cineva. De aceea nu știu și repet pentru a nu știu
câta oară, că toate cele văzute și nevăzute, cerul și pământul,
plantele, animalele și în final omul, au fost create de Cineva, de
către un Creator, pe care noi cei credincioși îl numim Dumne-
zeu. Cine este Dumnezeu? Biblia spune că este un duh, o superființă
din lumea nevăzută. Eu îndrăznesc să lansez ideea, că duhul lui Dum-
nezeu este prezent peste tot (pretutindeni) în același timp, în tot uni-
versul și în El este înmagazinată toată energia din întregul univers,
fiind astfel prezent peste tot și în toate, în orice moment, tocmai prin
această energie (putere) care este înmagazinată în El. Aceasta este pă-
rerea mea despre Dumnezeu, despre existența Lui, despre puterea Lui
nelimitată, despre cum a creat toate cele văzute și nevăzute, numai cu
cuvântul, cu puterea cuvântului Lui, cu puterea (energia) înmagazi-
nată în El. Această opinie a mea este rezultatul gândirii mele și eu
cred în ea. Fiecare dintre noi avem voie să avem opinii. Nimeni
însă, nu este obligat să creadă în această teorie a mea. Eu doar
mi-am spus părerea. Poate se vor găsi oameni, mai luminați ca
mine, care să vină cu dovezi suplimentare, care să întărească și
să îmbunătățească această teorie a mea și nădăjduiesc că însăși
știința, cu timpul, va dovedi că am dreptate. Este de la sine
înțeles că această teorie poate fi combătută de către oricine, așa
cum și eu am combătut teoria evoluției.
Totul în jurul nostru este energie, întregul univers este
plin de energie, chiar și în vid există energie. Așa cum omul își
dovedește existența prin energia din el, își face simțită prezența
prin energia din el, arătând că are viață, așa și Dumnezeu își
dovedește existența prin energia din El, care este energia din
tot universul, El fiind astfel prezent pretutindeni în tot univer-
sul și în toate, dintotdeauna și în același timp. Timpul a început
să curgă din momentul când Dumnezeu a zis „să fie lumină” și
a fost lumină, și a despărțit lumina de întuneric, și a fost zi, și
a fost noapte. Până atunci nu a existat mâine, și nici poimâine,

69
a fost mereu numai azi. Sigur undeva în univers există un loc
unde este mereu „azi”, și unde vom ajunge și noi, când părăsim
această lume, iar acolo, fiind mereu „azi”, înseamnă că ajun-
gem să avem viață veșnică. Dumnezeu a existat dintotdeauna,
pentru că energia din tot universul, prin care El își face simțită
prezența peste tot, pretutindeni, a existat dintotdeauna. Deci,
pe El nu l-a creat nimeni. Întrebarea, că pe Dumnezeu cine l-a
făcut, nu are sens. El a existat dintotdeauna în toate, dovadă
fiind tocmai energia prin care El își face simțită prezența. Ener-
gia din univers este puterea lui Dumnezeu, este Duhul Sfânt,
care din Tatăl purcede și este Unul din Sfânta Treime.

Despre rugăciuni. Cum trebuie să ne rugăm.

– Despre post –
După 80 de ani de viață, analizând întâmplările prin
care am trecut, succesele și insuccesele, necazurile, bucuriile,
semnele pe care mi le-a trimis Dumnezeu, analizând călătoriile
făcute în multe țări ale lumii, făcând analogii între creațiile lui
Dumnezeu și cele ale omului și ținând seama de deducțiile lo-
gice rezultate, m-am convins, așa cum am mai spus, că toate
cele văzute și nevăzute (tot ce ne înconjoară) sunt creația lui
Dumnezeu.
Rugăciunea este cea care face legătura între om și Crea-
torul lui. Pentru cei ce cred în Dumnezeu, rugăciunea trebuie să
fie cea mai importantă activitate a zilei. Cele ce voi scrie, se
adresează și celor ce nu cred în Dumnezeu, deoarece este po-
sibil ca și ei, până la finele vieții lor, să se lovească de anumite
necazuri și să se întoarcă la Dumnezeu. Voi încerca să le
împărtășesc tuturor din experiența mea de viață, cu păcatele
mele, povestite în partea I-a, și cu întoarcerea mea către Dum-
nezeu, cu dorința și străduința, pentru ispășirea lor. Voi încerca
să spun, cum trebuie făcută rugăciunea (cum o fac eu), pentru

70
ca să-și atingă scopul, adică să fie primită, să ajungă la Cel ce
ne-a creat, să fie auzită de către El. Nu am pretenția ca metoda
mea de a mă ruga este cea mai bună. Există, desigur, mulți sfinți
părinți, care știu să se roage lui Dumnezeu cu mult mai bine
decât mine, și care reușesc într-adevăr, să se facă auziți de către
Dumnezeu, dar trebuie să spun totuși, că nu am găsit până
acum nicăieri scris, cu de-amănuntul, cum trebuie făcută rugă-
ciunea (practic), care sunt fazele de urmat etc. … Deși am cău-
tat mult, nu am găsit mai nimic scris în acest sens. Nici un sfânt
părinte nu dă detalii, cu o singură excepție, și anume, părintele
Arsenie Boca, care spune într-o carte, cum trebuie să spunem
rugăciunea „Stăpâne, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dum-
nezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!” Ne spune părin-
tele că, în timp ce inspirăm, să spunem: „Stăpâne, Doamne
Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu”, și în timp ce expirăm,
să spunem: „mântuiește-ne pre noi”.
Scopul rugăciunii este să ne facem auziți de Dumnezeu
și, în urma rugăciunii, să obținem pacea și liniștea sufletească.
Eu am fost un mare păcătos, dar în cărțile sfinte se spune
că Dumnezeu, din marea lui iubire pentru noi oamenii, ne
primește la sânul lui și pe noi păcătoșii, și ne iartă greșelile,
dacă ne spovedim, ne cerem iertare, ne căim pentru păcatele
făcute și ne întoarcem cu credință către El, cu multe rugăciuni
și cu fapte bune. În Biblie se spune că „mare bucurie este în cer
când un păcătos se întoarce la Dumnezeu”, dacă rugăciunea
este făcută cu credință. Dumnezeu are grijă de cei buni și de cei
răi, toți suntem fiii Lui, așa cum într-o familie, părinții au grijă
și de copiii buni, și de cei răi, și îi îngrijesc la fel. Pentru a face
rugăciunea așa cum trebuie, și pentru a avea rezultate, trebuie
să spun că este necesar puțin antrenament. Trebuie să învățăm
cum să ne rugăm. Prin rugăciune, fiecare dintre noi facem le-
gătura cu Dumnezeu, cu Cel care ne-a creat, cu Cel ce ne-a dat

71
viață, comunicăm cu El. Pentru aceasta mintea noastră trebuie
îndreptată către El. În această situație, creierul nostru (calcula-
torul nostru) funcționează ca un aparat de emisie, care trans-
mite către Dumnezeu gândurile noastre, cererile noastre, care,
dacă reușim să ne concentrăm suficient, urmează să fie
recepționate de Cel ce ne-a creat și la care ne rugăm. Este ne-
cesar ca să reușim să intrăm pe aceeași frecvență (lungime de
undă) cu Creatorul. Trebuie să știm ce îi cerem lui Dumnezeu,
ce vrem de la El. Nu trebuie să cerem ceva ce vine în
contradicție cu poruncile Lui (cele 10 porunci). De exemplu, nu
trebuie să cerem moartea cuiva. Acest lucru contravine uneia
din cele 10 porunci, aceea care spune „să nu ucizi”. Dacă vrem
să avem rezultate, rugăciunea trebuie făcută zilnic. Eu fac ru-
găciuni, dimineața, seara, înaintea meselor (pentru binecuvân-
tarea bucatelor), după mese (rugăciuni de mulțumire), și de
câte ori simt că am nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Aproape
că țin legătura cu El, permanent. De fiecare dată, însă, îi și
mulțumesc pentru ce m-a ajutat. Rugăciunea nu trebuie să fie
o corvoadă. Rugăciunea trebuie făcută cu plăcere, cu dragoste,
cu simțire, cu inima deschisă. Când facem rugăciunea este bine
să fim odihniți, să nu fim obosiți, să avem mintea limpede, pen-
tru a reuși să ne concentrăm suficient, pentru ca gândurile
noastre să se îndrepte cu puterea necesară, cu credința nece-
sară către Dumnezeu și să crezi cu adevărat, că, ceea ce ceri,
chiar și ți s-a dat (așa cum spune Domnul Iisus Hristos, când
ne învață cum să ne rugăm). Rugăciunea este o convorbire între
cel ce o face și Dumnezeu-Creatorul, Tatăl nostru cel ceresc. Ru-
găciunea trebuie făcută în stare de relaxare completă, de liniște,
pace, fiind complet lucid, cu inima deschisă, fără grabă, fără
lene, cu mintea limpede, cu dragoste, cu mult suflet, simțire,
credință, concentrând mintea pe fiecare cuvânt care-l spunem,
fiecare cuvânt fiind spus rar, fără grabă, cu multă răbdare, fără

72
să obosim, fără să ne forțăm, și toate acestea, după ce ne-am
golit mintea de toate grijile lumești, uitând complet de tot ce
avem de rezolvat în ziua respectivă. Trebuie să ne rugăm în
pace și liniște, fără să obosim, și cu mintea îndreptată către Tatăl
nostru, care ne-a creat.
Să vă spun cum procedez eu: Dimineața, după ce mă
scol din somn, merg la baie, îmi spăl gura cu puțină apă, beau
un pahar de apă pe stomacul gol, după care fac necesitățile
firești, evacuând colonul și vezica urinară. Apoi îmi spăl fața,
dinții, eventual fac un duș căliu (nu cald), care să mă trezească
complet din somn, după care mă pregătesc să încep rugăciu-
nea. Pentru aceasta mă așez în genunchi, cu fundul pe călcâie.
Fiecare însă își poate alege poziția cea mai comodă pentru el,
cea mai relaxantă, cea mai puțin obositoare, poziția în care se
poate concentra fără efort, fără a fi jenat de ceva (de ex., de vreo
durere etc.). După ce m-am așezat în poziția cea mai relaxantă,
închid ochii și încerc să-mi golesc mintea de toate grijile lumești
care s-au adunat în creier (în minte). Încep acest lucru, prin a nu
mă mai gândi la nimic, îmi imaginez că nu am nici o grijă, nimic
de rezolvat, că nimic nu mă mai deranjează, îmi imaginez că în
jurul meu este liniște totală și pace, că nu am nimic de făcut, că
nimic nu mă leagă de lumea înconjurătoare, că sunt complet
liber. Încet, încet, mintea se golește, se eliberează de toate gri-
jile, apare senzația de liniște deplină, de pace, apare o senzație
de bine. Îmi spun singur că mă simt bine, și-mi repet acest
lucru, și chiar mă simt bine, într-adevăr mă simt bine și în jurul
meu e liniște și pace totală, lăsându-mă efectiv în grija lui Dum-
nezeu, pe care chiar l-am întâlnit, pentru că El este liniștea,
pacea și iubirea. Nu este ușor să ajungeți în această stare. De
aceea am spus că, pentru a face rugăciunea cum trebuie, este
necesar un pic de antrenament. Încercați și o să vedeți că încet,
încet, cu răbdare, o să reușiți. Când vom ajunge în starea de

73
pace, de liniște, de bine, înseamnă că l-am întâlnit pe Dumne-
zeu, că El este cu noi, și putem să începem să vorbim cu El,
putem începe rugăciunea. În această stare de pace, de liniște, de
relaxare totală, de bine, ne îndreptăm mintea către Dumnezeu
(încet, fără să forțăm), care, așa cum am spus este pacea,
liniștea, iubirea. El este tot ce ne înconjoară, El este imensitatea
universului, fiind prezent în tot ce ne înconjoară, este cu noi și
chiar în noi, și putem să începem să ne rugăm. Nu trebuie să ne
grăbim deloc, să fim calmi, să nu ne enervăm, să avem răbdare
și să nu ne intereseze ce se întâmplă în jurul nostru. Să ne gân-
dim doar la Cel ce ne-a creat, să ne gândim că El veghează asu-
pra noastră, ca să ne fie bine și chiar ne este bine, și să repetăm
acest lucru în gând. O să constatăm că, în final, într-adevăr
avem o stare de bine și chiar ne simțim bine. Să avem grijă să nu
adormim în această stare. Cum am mai spus, în această stare,
putem să începem rugăciunea, care putem să o spunem în gând
sau verbal, rugându-ne rar, cu calm, cu simțire, din toată inima,
din tot sufletul și cugetul nostru. Putem începe cu rugăciunea
„Tatăl nostru”, spunând-o rar, fără grabă, cu calm, fără să
forțăm mintea, fără să obosim, fără lene, cu plăcere, având grijă
ca mintea noastră să fie îndreptată către Dumnezeu, concen-
trându-ne pe fiecare cuvânt. Nu trebuie să lăsăm mintea să va-
gabondeze, adică, în timp ce spunem rugăciunea, nu trebuie să
ne gândim la altceva, la problemele de serviciu, sau la cele din
familie etc. … În timpul rugăciunii să nu ne îndoim de nimic,
să credem că am și primit ceea ce cerem, așa cum am mai spus.
Să cerem ajutorul de la Dumnezeu, cu multă dorință, cu multă
credință. După rugăciune, dacă o facem cum trebuie, ne vom
simți bine, liniștiți și convinși că vom primi ceea ce am cerut.
După câteva săptămâni de antrenament, dacă nu veți aban-
dona, veți reuși să vă rugați din ce în ce mai bine și veți ob-
serva, că după rugăciune, vă veți simți mai puternici, cu mai

74
mare încredere în Dumnezeu și în voi înșivă, veți simți că aveți
mai multă putere, pe care o primiți de la Creator. Încet, încet,
veți observa că, la orice activitate pe care doriți să începeți să o
faceți, fără să vreți, vă veți gândi dacă e bine sau e rău să o
îndepliniți. De fiecare dată, fără să vreți, vă veți gândi la Dum-
nezeu și, în gând, îl veți ruga să vă arate calea cea bună, ca să
reușiți ceea ce doriți să faceți, și o să constatați că și o să v-o
arate. Cu vremea, puteți să încercați și alte rugăciuni. Sunt
multe cărți de rugăciuni, care le puteți folosi. Pentru început, ca
să nu vă plictisiți, este suficientă rugăciunea „Tatăl nostru”.
Încercați ceea ce v-am spus și curând o să vă dați seama de pu-
terea rugăciunii. Cu cât ne vom ruga mai mult, credința noas-
tră va crește, ne vom încărca cu energie sfântă și vom fi apărați
de rele. Dacă nu o să constatați îmbunătățiri imediate, nu tre-
buie să abandonați, analizați cu răbdare unde ați greșit. Căutați
să vedeți dacă nu cumva, prin rugăciunea dumneavoastră, ați
cerut ceva rău pentru dumneavoastră sau pentru alții, sau dacă
nu cumva, în timpul rugăciunii, mintea a vagabondat, nefiind
direcționată către Tatăl ceresc.
Este posibil ca spiritele rele, care sunt în jurul nostru, să
caute în fel și chip să nu vă lase să vă rugați așa cum trebuie. În
această situație, nu trebuie să disperați, trebuie să fiți calmi și
hotărâți, și să vă reluați rugăciunea după un timp, să nu vă
enervați și să-l rugați pe Dumnezeu să vă trimită dumnezeies-
cul har și darul Sfântului Duh, să vă rugați așa cum trebuie,
pentru ca să fiți izbăviți de tot necazul, mânia, primejdia și ne-
voia, și pentru ca să vă apere, să vă mântuiască, să vă miluiască
și să vă păzească cu harul său. Curând veți scăpa de spiritele
rele și veți reuși să vă rugați corespunzător.
În ce mă privește, prin puterea rugăciunii, Dumnezeu
m-a ajutat și m-a făcut să reușesc să scap de orice durere de cap
în câteva minute, fără să iau vreo pastilă. Este necesar însă, să

75
ne rugăm cu credință, să nu abandonăm și să perseverăm. Bine-
înțeles, că este nevoie și de multă voință. Domnul Iisus a spus
că „dacă avem credință cât un bob de muștar și îi vom spune
unui munte să se mute din loc, acesta se va muta” (am citat
aproximativ). În consecință, dacă noi dorim să ne rugăm așa
cum trebuie, este necesar să-i cerem lui Dumnezeu să ne tri-
mită dumnezeiescul har și darul Sfântului Duh să ne rugăm.
Sunt rugăciuni de laudă și slavă adusă lui Dumnezeu,
sunt rugăciuni de mulțumire și de cereri către Dumnezeu. În
mod normal, lui Dumnezeu prin rugăciunile noastre, nu tre-
buie să-i cerem ceva anume. El știe mai bine ca noi de ce avem
nevoie. Este suficient dacă facem rugăciunile de laudă și slavă
și de mulțumire către Dumnezeu. Este suficient dacă facem ru-
găciunea „Tatăl nostru”.
Rugăciunea duce la curățenia sufletească a noastră. Prin
ea ne curățim de gândurile negre, de răutate, de ură, de răz-
bunare, de mânie, de păcate, de rele. Spre binele nostru este să
nu uităm să iertăm pe cei ce ne greșesc și ne fac strâmbătate, așa
cum de fapt se spune în rugăciunea „Tatăl nostru”: „Și ne iartă
nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”.
Așa cum am mai spus, dacă nu iertăm, se va acumula în noi
ura, mânia, ideea de răzbunare, ni se va îmbolnăvi mintea, su-
fletul, trupul, și ne vom face rău nouă înșine. Iată de ce Domnul
Iisus Hristos ne cere să iertăm greșelile semenilor și ne cere să
iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine și ne cere chiar să
iubim și pe dușmanii noștri. Neiertarea este o piedică în calea ru-
găciunii. Iată de ce Domnul Iisus Hristos ne mai spune că „dacă
cineva ne cere haina, să-i dăm și cămașa, și că, dacă cineva ne dă
o palmă, să întoarcem și celălalt obraz” (am citat aproximativ).
Dacă rugăciunea este făcută cu credință, vom primi sigur ceea ce
am cerut. Scopul final al rugăciunii este pacea și liniștea sufle-
tească, mulțumirea sufletească și starea de bine.

76
 Rugăciunile pot fi făcute și către Preasfânta și Preacu-
rata Doamnă, Stăpâna noastră, Născătoarea de Dumnezeu și
pururi Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu, care a făcut și face
multe minuni, ca mijlocitoare între noi păcătoșii și Fiul Ei,
Domnul Iisus Hristos, Dumnezeul nostru. Rugăciunile pot fi
făcute, de asemenea, și către alți sfinți. Să nu uităm ca în rugă-
ciunile noastre, să ne rugăm și pentru dușmanii noștri, pentru
îmbunarea lor, pentru întoarcerea lor către noi cu dragoste, cu
iubire și cu gânduri bune către toți cei din jur. Să ne rugăm ca,
în tot ceea ce facem, Dumnezeu să ne dirijeze, să ne ocrotească
și să ne protejeze, să ne lumineze mintea cu lumina, cunoștinței
Lui, și să ne îndrepte în calea poruncilor Lui, să ne dea putere
să ne rugăm, pentru ca să ne aducă pacea, liniștea, dragostea și
iubirea în sufletele noastre, în cugetele noastre, în gândurile
noastre, în casele noastre și în viețile noastre.
Este bine să mergem și la biserică de sărbători, unde, îm-
preună cu ceilalți credincioși, să ne rugăm lui Dumnezeu, în
casa Lui. Să nu uităm că Domnul Iisus a spus: „Unde sunt
adunați mai mulți oameni în Numele Meu, voi fi și Eu în mij-
locul lor.” (am citat aproximativ).
În ce privește viața noastră pe pământ, cu bucuriile noas-
tre, cu necazurile noastre și cu păcatele noastre, eu am o teorie,
și cred în ea. Când ne naștem, Dumnezeu ne aduce pe pământ
curați, fără păcate. Pe parcursul vieții începem să păcătuim, să
ne murdărim sufletul și, astfel, începem să nu mai fim curați.
Fiecare dintre noi, până la sfârșitul vieții, acumulăm o cantitate
de păcate mai mare sau mai mică. Când murim, și Dumnezeu
vine să ne ia sufletul, dorește ca noi să ne întoarcem la El, cât
mai curați, cât mai fără de păcate, dacă este posibil, așa cum
ne-a adus pe lume. Curați în totalitate. De aceea, cred că fiecare
dintre noi, pe parcursul vieții, trebuie să ne străduim să nu pă-
cătuim, sau dacă am păcătuit, să încercăm să ne ispășim păca-

77
tele, chiar în timpul vieții, aici pe pământ, prin spovedanie,
căință, post, rugăciune, milostenie, fapte bune, și să avem grijă
să nu mai păcătuim, pentru ca atunci când bunul Dumnezeu ne
ia sufletul, acesta să fie cât mai curat. Cred că, dacă ne rugăm
lui Dumnezeu să ne prelungească viața, ca să avem timp să ne
ispășim păcatele aici pe pământ, Dumnezeu ne ajută și ne
prelungește viața, pentru că El vrea să plecăm în viața de din-
colo cât mai curați. Dacă nu vom reuși să ne ispășim păcatele
în această viață de pe pământ, sau dacă nu dorim acest lucru
(Dumnezeu ne lasă să alegem între bine și rău), atunci în viața
viitoare vom ajunge în stăpânirea diavolului, iar păcatele noas-
tre vor ajunge să fie ispășite de către urmașii noștri, „până la al
nouălea neam”, după cum se spune în Biblie.
În această situație, nu trebuie să ne mai mire, faptul că
de multe ori, urmași de-ai noștri, copii nevinovați de 2–3 ani,
sau mai mici, mor, fiind luați de Dumnezeu, înainte de vreme.
Cred că sunt luați înainte de vreme, tocmai pentru că sunt
curați și plătesc, în acest fel, păcatele strămoșilor lor, ale
părinților lor, care nu și-au ispășit păcatele făcute în timpul
vieții aici pe pământ, și au plecat în viața de dincolo, murdăriți
de păcate. Nu cred că Dumnezeu, care ne-a dat viață și ne-a
adus pe pământ curați, primește înapoi la El, suflete murdare,
împovărate de păcate. Așa cred eu.

– Despre post –
Cartea Sfântă prevede în anumite capitole, pe care eu le
consider „,manual de întreținere și exploatare al mașinii” (su-
perrobotului) „om”, comparativ cu cel făcut de om pentru au-
toturism de exemplu, să fie respectate anumite reguli în ce
privește alimentația, precum și respectarea celor 10 porunci,
pentru a se asigura funcționarea normală, a mașinii „om” (cum
am numit-o eu). În Cartea Sfântă este prevăzut ca în ziua a 7-a

78
(duminica), omul să se odihnească, să nu lucreze, să stea în re-
paus. De-a lungul anului, conform calendarului creștin-orto-
dox, sunt prevăzute și alte zile de repaus, de sărbători mari, ca
de exemplu de Sfintele Paști, de Crăciun etc.
Postul este o înfrânare, o abținere de la a mânca alimente
de proveniență animală (carne, ouă, lapte, brânză etc.). În anu-
mite zile din cursul săptămânii (miercurea, vinerea) precum și
în alte zile, cum ar fi postul Crăciunului, postul Sfintelor Paști,
Postul Adormirii Maicii Domnului, Postul Sfinților Apostoli
Petreu și Pavel etc. Nemâncând în zilele de post alimente de
proveniență animală, și consumând numai alimente de
proveniență vegetală (fasole, mazăre, cartofi, roșii, morcovi,
ceapă, usturoi, fructe etc.), trupurile noastre sunt curățate de
substanțele otrăvitoare numite toxine, care provin în special
din alimentele de proveniență animală (carne, ouă etc.). Ali-
mentele de proveniență vegetală sunt mistuite (digerate) mai
ușor de către stomac și, în acest mod, toate organele corpului
(stomac, ficat, pancreas, inimă etc.), consumă energie mai
puțină, fiind solicitate mai puțin, beneficiind astfel de un plus
de odihnă. Inima omului nu va mai fi nevoită să pompeze
sânge suplimentar în toate organele corpului, care contribuie
la digerarea alimentelor respective, și astfel, ea se odihnește mai
mult, comparativ cu perioada când nu se postește. În zilele
când nu postim și consumăm carne, grăsimi etc., sângele pom-
pat de către inimă, și care este fluidul vieții, aduce cu el
substanțe (colesterolul) care se depun pe interiorul vaselor
noastre de sânge (artere, vene), care, în acest fel, îngustează ori-
ficiile lor și acestea devin mai mici. Din această cauză, sângele
circulă mai greu prin ele (artere, vene) și inima este nevoită să
depună un efort mai mare, pentru pomparea sângelui,
mușchiul inimii fiind mai solicitat și astfel, inima obosește mai
repede, consumând energie mai mare. În consecință, pereții va-

79
selor de sânge vor suporta o presiune mai mare la pomparea
sângelui și apare, ceea ce se numește, tensiunea arterială, care
este o presiune suplimentară asupra vaselor de sânge, putând
duce la posibilitate ca un vas de sânge să se spargă (așa-numi-
tul accident vascular). Dacă un astfel de vas de sânge se sparge,
de exemplu la creier, există posibilitatea ca omul în cauză să
paralizeze pe o anumită porțiune din corp. Au fost cazuri când,
unii oameni nu au mai putut vorbi sau nu au mai putut mișca
o mână, un picior etc. Se poate întâmpla chiar, ca inima pom-
pând din greu, mușchiul ei să se rupă, ajungându-se la așa-nu-
mitul „infarct”, accident care poate duce la moartea omului
respectiv (distrugerea mașinii „om”). Postul face ca aceste
situații să fie evitate, face ca depunerile de colesterol pe inte-
riorul vaselor de sânge să fie menținute în limite normale și
chiar reduse, și astfel, toate organele corpului, și în special
inima, să funcționeze normal. De aceea se spune, că postul în-
seamnă curățenie trupească, înseamnă sănătate, trupul fiind
curățat de toxinele acumulate, în special în perioada când am
consumat alimente de proveniență animală. În timpul postu-
lui, trebuie să mâncăm numai produse vegetale, așa cum am
mai spus. În cazul „postului negru”, nu trebuie să mâncăm
nimic. Acest post aduce, într-adevăr, curățenie trupească, dar
nu oricine îl poate duce la bun sfârșit și este indicat numai oa-
menilor sănătoși, și necesită o mare voință. În timpul postului,
trebuie să ne abținem și de la anumite activități, cum ar fi sexul
(care înseamnă un mare consum de energie), să ne abținem de
la a face fapte rele, să ne străduim să facem fapte bune, să facem
milostenie și să ne rugăm mai mult lui Dumnezeu. Așa cum
am mai spus, postul înseamnă curățenie trupească, înseamnă
sănătate. Rugăciunea înseamnă curățenie sufletească, purifica-
rea sufletului. Prin post, toate organele corpului, dar în special
inima, sunt mai puțin solicitate, tot trupul beneficiază de odihnă

80
suplimentară, iar tensiunea arterială va ajunge la limite normale.
Sângele care hrănește toate celulele corpului devine mai curat,
mai fluid, organele bolnave ale corpului se refac. Postul previne
bolile și prelungește viața. Am constatat că, după posturile mari,
cum este cel de 7 săptămâni al Sfintelor Paști, analizele mele de
sânge revin la limite normale, mă simt parcă mai ușor, dorm
mai bine, mă odihnesc mai bine. Postul pentru om, este precum
revizia care o facem la un autoturism, după un anumit număr
de kilometri parcurși, când se înlocuiește uleiul de motor, se
curăță filtrul de benzină, cel de ulei sau se înlocuiesc cu altele
noi; se înlocuiesc anumite piese uzate etc. Postul este o activitate
foarte importantă pentru funcționarea normală a mașinii „om”
și contribuie la prelungirea vieții ei. Vă asigur că, cei ce vor posti
în zilele prevăzute în calendarul creștin-ortodox și vor însoți
aceste posturi cu rugăciuni, cu milostenie, precum și cu respec-
tarea celor 10 porunci, nu vor mai trece pe la doctori, vor evita
îmbolnăvirile și se vor bucura de sănătate (făcând astfel econo-
mie și de mulți bani). Ca o concluzie, postul de hrană, de ori-
gine animală, este curățenie trupească. Postul de vorbe urâte,
împăcarea cu dușmanii, rugăciunile, spovedania, înseamnă
curățenie sufletească și iertare de păcate. Împărtășirea înseamnă
hrană sufletească (trupul și sângele Domnului nostru Iisus
Hristos).
Putem spune acum, la finele povestirii noastre, că Dum-
nezeu Creatorul omului, a reușit să facă o ființă total complexă,
o super ființă, care, comparativ cu ceea ce a creat omul, este cu
mult, cu foarte mult peste tot ce a făcut și ce poate face omul.
Dumnezeu a creat o super ființă, căreia i-a dat o parte din
Duhul Lui Sfânt, din puterea (energia) Lui, a creat o ființă ca-
pabilă să se autoîntrețină și să se autoreproducă, capabilă de
iubire, de afecțiune; a dotat-o cu judecată, inteligență și cu
multe alte calități, fiind capabilă să ia singură hotărâri și să le

81
execute, și pentru toate acestea l-a dotat (cum am mai spus de
nenumărate ori), cu un super calculator (creierul uman), pro-
gramat să execute toate aceste funcții și multe altele, dar în spe-
cial funcțiile de autoreproducere și autoîntreținere. Tot la fel,
Dumnezeu a creat ce este în jurul nostru, tot ce se vede și nu se
vede, precum și lumea animalelor, pe tipuri de animale, care și
ele la rândul lor au fost dotate cu câte un calculator (creierul
lor), programat astfel, ca animalul respectiv să aibă o
inteligență proprie, o judecată proprie, dar în special și cu
funcțiile de autoreproducere și autoîntreținere.
Trebuie să recunoaștem că atracția dintre sexe, împere-
cherea în vederea reproducerii, fecundarea, creșterea și dez-
voltarea fătului în pântecele mamelor, nașterea, sunt miracole
date de Creator tuturor ființelor și nu văd cum pot explica
evoluționiștii aceste fenomene. Peste tot suntem înconjurați și
de bine și de rău (de energii pozitive și de energii negative).
Suntem influențați de tot ce ne înconjoară. Starea de rău sau de
bine, depinde foarte mult de noi. Dumnezeu ne-a dotat cu pu-
terea necesară să respingem energiile negative. Trebuie să cre-
dem că suntem puternici și chiar suntem. Dacă doctorul ne va
spune că nu mai avem mult de trăit, noi trebuie să-l contrazi-
cem cu puterea minții noastre, că nu așa va fi. Este necesară
credința și speranța pe care nu trebuie să le pierdem niciodată.
Așa vom deveni puternici și încărcați cu energie pozitivă. Să
ne gândim tot timpul că Dumnezeu este în noi și că ne ajută să
ieșim învingători din orice necaz. Când ne merge rău, să nu ne
descurajăm, să avem încredere în Dumnezeu și în noi. Omul a
fost creat de Dumnezeu ca să învingă, să fie învingător. Să fim
tot timpul credincioși. Domnul Iisus spunea totdeauna când
făcea câte o minune: „Credința ta te-a mântuit!”
Mă rog lui Dumnezeu pentru cei ce au avut răbdare să
citească aceste rânduri, să îi ajute să înțeleagă și să creadă că

82
Dumnezeu există, că El este Creatorul tuturor celor văzute și
nevăzute, că El este prezent peste tot și în toate, pretutindeni,
în orice moment și oriunde în Univers, și își face simțită
prezența permanent prin puterea (energia) pe care o manifestă
prin ceea ce noi numim „Duhul Sfânt”, putere pe care o simțim
prin tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru și chiar și în noi.
Dumnezeu să ne ajute, să ne dirijeze, să ne ocrotească și
să ne protejeze în tot cea ce facem, să ne lumineze mintea cu
lumina cunoștinței Lui și să ne îndrepte spre calea poruncilor
Lui.
Amin!

Notă:
Am scris această carte drept mulțumire adusă lui Dum-
nezeu, pentru semnele pe care mi le-a trimis, pentru a-mi arăta
că sunt un mare păcătos care a încălcat grav poruncile Lui. Sper
că îmi va ierta greșelile care le-am făcut.
Am scris această carte fără a avea vreun avantaj mate-
rial, fiind tipărită exclusiv pe cheltuiala mea (prețul fiind de
„zero” lei).
Toate ideile din această carte îmi aparțin. O singură
ideea din carte, și anume că omul este un robot capabil să se
autoîntrețină și să se autoreproducă, am citit-o într-o carte al
cărui autor nu îl mai țin minte, și îl rog să mă scuze. M-am fo-
losit și de citate din „Vechiul Testament” și „Noul Testament”.

Autorul

83
 Câteva sfaturi
– Când vă treziți din somn, nu vă sculați brusc din pat,
întindeți-vă, imitând pisica, sculați-vă lent, deoarece trupul
trece de la o stare de relaxare (de repaus) la o stare de activitate,
pentru a nu suprasolicita inima.
– Dimineața, beți un pahar de apă la temperatura came-
rei, pe stomacul gol (ajută la evacuarea colonului de fecale).
– Spălați mâinile, fața, gura, eventual faceți un duș căliu
(nici rece, dar nici cald), pentru a vă trezi complet din somn.
– Faceți rugăciunea de dimineață (rugăciunea este cea
mai importantă activitate a zilei).
– Faceți mișcare circa 30–40 minute în fiecare zi. (gimnas-
tică, yoga etc.), după aceea relaxați-vă (odihniți-vă) circa 15 minute.
– Faceți rugăciunea pentru masa de dimineață.
– Serviți masa de dimineață.
– Faceți rugăciunea de mulțumire, după masa de
dimineață.
– Puteți începe să vă ocupați de lucrările curente sau
mergeți la serviciu.
– Serviți masa de prânz (nu înainte de a face rugăciu-
nea). Nu este bine să vă sculați sătui de la masă.
– Faceți rugăciunea de mulțumire după masa de prânz.
– Continuați lucrările curente, sau serviciul.
– După terminarea lucrului (serviciului) reveniți la do-
miciliu, sau faceți o plimbare prin localitate.
– La ora 18.00, cel târziu 19.00, serviți masa de seară
(după ce ați făcut rugăciunea), apoi faceți o plimbare de circa
30 minute.
– Reveniți la domiciliu, priviți la tv, sau citiți o carte, un
ziar etc. Relaxați-vă.
– La orele 22.00, este indicat să ne culcăm. Somnul cel
mai bun, mai odihnitor, este între orele 22–24.

84
 – Este bine să ne trezim la ora 6.00 dimineața, pentru a
avea timp să facem programul de dimineață.

Sfaturi suplimentare
– Este bine să postim conform zilelor de post prevăzute
în calendarul creștin-ortodox, inclusiv posturile mari de peste
an.
– Răspundeți la rău cu bine. Nu vă răzbunați.
– Nu mâncați pe săturate.
– Mâncați în special vegetale (legume, fructe). Evitați
carnea, în special cea de porc (este mai acceptabil peștele).
– Evitați consumul de zahăr, cafea, alcool. Se poate con-
suma un pahar de vin (bere), la mesele de prânz și de seară.
– Orice activitate faceți, căutați să o faceți cu efort minim,
fără să obosiți (ceea ce înseamnă economie de energie).
– Nu faceți abuz de contacte sexuale (este un mare con-
sum de energie, mai ales pentru bărbați). Există metode de a
face sex fără consum mare de energie (studiați în acest sens
cărțile de yoga, care vă învață să faceți sex fără pierdere de
sămânță și deci fără pierdere de energie).
– Când ați plecat de la serviciu sau ați terminat o activi-
tate, căutați să rupeți complet legătura minții voastre cu activi-
tatea respectivă. Schimbați-vă peisajul, bucurați-vă ochii cu ce
vedeți în jur (copii, oameni, clădiri, parcuri), găsiți un mod de
relaxare (o plimbare, un film, muzică, jucați-vă cu copii etc.).
– Când ridicați o greutate, nu vă aplecați din coloană
(protejați-o), lăsați-vă pe vine (coloana este axul vieții, prin ea
trec 36 de perechi de nervi).
– Evitați să ridicați și să cărați greutăți mari.
– Când faceți exerciții de gimnastică, nu forțați, faceți
doar atât cât vă permite corpul.
– Fructele trebuie consumate numai pe stomacul gol.

85
 – Dacă, după ce consumați un aliment, vi se face somn,
acel aliment nu este bun pentru voi (normal este ca, după ce
mâncăm, să căpătăm energie și deci, să nu ni se facă somn).
– Alcoolul, aditivii alimentari, toxinele, ne îmbolnăvesc
ficatul.
– Bolile sunt o urmare a păcatelor.
– Când el și ea devin un trup, se unesc două energii.
– Viața este o competiție între noi toți, o luptă continuă
între bine și rău.
– Când iubim pe cineva cu adevărat, trebuie să-l iubim
necondiționat.
– Nici o construcție trainică nu se poate clădi pe min-
ciună (sau pe furt).

Curiozități
M-am gândit că nu este rău să vă povestesc și câteva în-
tâmplări ciudate, sau auzite, care pe mine m-au convins că,
într-adevăr, există și o lume a spiritelor, a duhurilor, care sunt
ființe nemateriale, nu au nevoie de mâncare, probabil primesc
energie din univers, și care se pot materializa și dematerializa.
Puțini dintre noi cred că această lume nevăzută, a spiritelor,
există, și în această lume ajungem și noi după moarte. Se spune
că după ce murim, spiritele (sufletele) noastre, înainte de a urca
la cer, mai stau pe pământ 40 de zile. Se mai spune că, cei ce nu
mor de moarte bună, care au morți violente, bântuie pe pământ
chiar mai mult și se stabilesc în locurile unde au murit prin
moarte violentă, și chiar au apariții fantomatice, care sperie pe
cei vii, care locuiesc în acele locuri. Nu știu dacă este adevărat
acest lucru, dar vă pot povesti o întâmplare adevărată pe care
am trăit-o personal, din care dumneavoastră puteți să vă faceți
o părere.
1. Era prin anul 2009–2010. În satul nostru se adunaseră

86
mulți câini vagabonzi, care erau abandonați de locuitorii din
București în satele din jur, deoarece în capitală, începuse o
acțiune de adunare a lor, pentru a fi eutanasiați. Eu, iubind ani-
malele, eram printre puținii din sat care le mai dam să mă-
nânce. Mai făcea acest lucru doamna doctor de copii din sat,
fapt pentru care, și eu și dânsa, eram deseori luați la rost și chiar
apostrofați de către mulți cetățeni din sat. Noi însă, continuam
să avem grijă de ei, fapt pentru care, de câte ori ne vedeau
aceste animale, ne înconjurau cu dragoste și se bucurau din cale
afară. Printre ei era și o cățea lățoasă, de culoare gălbuie, de
talie mijlocie, corcitură de „caniche”, voinică, foarte puternică
și foarte rea, cu care m-am împrietenit greu, dar după care,
numai eu și doamna doctor aveam privilegiul să fim lăsați să o
mângâiem. Era așa de rea că, atunci când nu te așteptai, fugea
de lângă mine cu mare viteză și mușca persoana care i se părea
ei dușman.
Era vară, la sfârșitul lui august, puțin înainte de a se în-
sera. Când am ieșit din curte am fost înconjurat de vreo 8–9
câini, printre care și cățeaua lățoasă și rea. Deplasându-ne către
intersecție, înspre dreapta curții mele, în dreptul primului meu
vecin, puțin înainte de poarta de intrare a vecinului, a avut loc
următoarea întâmplare foarte interesantă, și chiar ciudată.
Cățeaua cea rea a început să latre dintr-odată cu mare intensi-
tate și imediat s-a repezit către gardul vecinului, puțin în
dreapta porții, între șanț și la circa 20–30 cm de gard, unde de
fapt nu era absolut nimeni, nici vreun om, nici vreun animal,
nimic altceva. Lătra cu putere la „ceva”, care îl vedea numai ea
(sau îl simțea), și dădea impresia că vrea să-l sfâșie, în timp ce
ceilalți câini erau liniștiți, nu aveau nici o reacție. Deodată, văd
cum cățeaua cea rea și curajoasă este ridicată de coadă în sus,
pe verticală, de către „cineva” nevăzut, ajungând cu botul în
jos, spre pământ, și este lovită cu botul de pământ de câteva

87
ori. Cățeaua cea rea și curajoasă a început să chelălăie cu jale și
cu mare teamă, după care a căzut jos, ca moartă. Am crezut că,
într-adevăr, a murit. M-am apropiat de ea cu teamă, împreună
cu ceilalți câini. Îmi era teamă să pun mâna pe ea, deoarece era
posibil ca în acea stare, să sară și să mă muște. După circa 2–3
minute a început să dea semne de viață, a început să se miște.
Cu frică am îndrăznit să o mângâi ușor cu talpa pantofului și
să-i spun: „Ce ai pățit fetița, ce s-a întâmplat cu tine?” Atunci,
s-a ridicat încet și, cu mare teamă, s-a ascuns după mine, ui-
tându-se într-una speriată spre locul unde fusese lovită cu
botul de pământ. Ce o fi fost asta, oare? Ce s-o fi întâmplat?
Nu-mi pot explica în nici un fel, fenomenul.
A doua zi, în jurul orei 14.00, fenomenul s-a repetat în
curtea casei mele din fund, cu o altă cățea neagră, care era
foarte blândă și care, cu o zi înainte fusese în grupul celor 8–9
câini, care asistaseră la evenimentul povestit, dar atunci nu a
avut nici o reacție.
Mă întreb din nou, ce o fi fost asta?
Nu știu dacă am dreptate, dar cred că acest fenomen
s-a datorat acțiunii unui spirit.
2. Să credem în vise, sau nu?
Mama mea, avea o nepoată, Cristina, fata unui văr de-al
ei, care fusese dascăl la biserică și murise mai demult. Mama se
străduia să-i găsească Cristinei un soț, și dorea ca acesta să fie
preot. După un timp, într-o dimineață, tata îi spune mamei:
– „Astă noapte l-am visat pe Mitu, dascălul (tatăl Cris-
tinei), care mi-a zis: «Unchiule, spune-i lui tanti să nu se mai
chinuie s-o mărite pe Cristina cu un preot, pentru că ea nu se
va mărita cu un preot, ci cu un șofer din Căscioarele!»”.
După vreun an, chiar așa s-a întâmplat. Ce părere aveți?
3. În altă zi, tot tata îi spune mamei:
– „Astă noapte l-am visat pe Gică Făcăleț (numele este

88
fictiv), că se ducea cu capra la pădure, la păscut, și pe drum l-a
călcat o mașină.” În aceeași zi s-a întâlnit întâmplător cu ne-
vasta lui Gică și a întrebat-o: „Leano, voi aveți o capră și băr-
batul tău se duce cu ea la pădure, la păscut?” „Da, a răspuns
femeia.” „Spune-i lui bărbatul tău, că eu am avut un vis urât,
cum că, atunci când ducea capra la pădure, la călcat o mașină.
Așa că spune-i să fie atent.” După câteva zile, chiar așa s-a în-
tâmplat, l-a călcat o mașină, dar, slavă Domnului, nu a murit;
a fost însă accidentat.
4. Tot tata, se pare că l-a dăruit Dumnezeu cu acest dar,
cu vise care se adeveresc, a visat pe când era elev, că va muri în
anul „x”, luna „y”, ziua „z”. Tatăl lui tata (tata mare al meu)
avea o prăvălie, în care se găseau mărfuri de toate felurile, prin-
tre care și pistoale (era înainte de Al Doilea Război Mondial) și,
bineînțeles, și gloanțe. În anul, luna și ziua cu pricina, tata era
în vacanță și se afla în prăvălie, pe post de vânzător. A sosit un
client care a dorit să cumpere un pistol și, bineînțeles, și gloanțe.
Tata l-a servit cu cele solicitate și, în timp ce clientul verifica
marfa primită, pistolul s-a descărcat accidental, glonțul l-a ni-
merit pe tata în piept, căzând jos imediat. Lumea care era în
prăvălie s-a alarmat, familia așijderea, la fața locului sosind și
fratele mai mare al lui tata, care, întorcându-l cu fața în sus, a
constatat în dreptul inimii, că gulerul hainei de pâslă era gău-
rit, dar că mai departe, haina nu era găurită, iar glonțul se afla
pe podea. Glonțul nu reușise să treacă și prin haina propriu-
zisă care era din pâslă, un material mai rezistent. L-a desfăcut
la piept și a găsit locul unde lovise glonțul, care îi lăsase o vâ-
nătaie serioasă. Atunci, tata a primit câteva palme și s-a trezit
(dar ceea ce visase a avut loc).
5. Tot tata, după Al Doilea Război Mondial, a fost pri-
zonier în Rusia, în Siberia, la Oranki. Acolo ningea foarte mult,
și într-o noapte, când era de rând să dea zăpada, să facă pârtie

89
pentru ca a doua zi prizonierii să poată ieși să meargă la pă-
dure pentru a căra bușteni, a avut o vedenie. În timp ce făcea
pârtie și plângea de dor de casă, de soție și de copii, i s-a arătat
Maica Domnului, care i-a spus să nu mai fie trist, pentru că
soția și copiii sunt bine și că pe data (ziua, luna, anul), vor fi
eliberați din lagăr și vor pleca spre România. A doua zi a po-
vestit colegilor de lagăr toată întâmplarea, spunând că Maica
Domnului i-a spus și data când vor fi eliberați și vor pleca spre
România. Bineînțeles că toți l-au luat în râs și nu au crezut
nimic. Dar în final, totul s-a întâmplat chiar așa cum a spus
Sfânta Fecioară Maria, toți prizonierii fiind eliberați, la data
spusă de Sfânta Fecioară. Bineînțeles că, toți prizonierii au
rămas surprinși.
6. Eu, Radu I., când aveam 11 ani și eram elev la Liceul
„Mihai Viteazul” din București, în anul 1946, împreună cu fra-
tele meu, care era mai mic decât mine cu aproape 2 ani, către
iarnă, când a luat foc liceul, noi elevii din internat, am fost
trimiși acasă, până se făceau remedierile necesare. Am plecat cu
fratele meu, cu o mașină pe care am luat-o de la marginea
orașului, și care ne-a dus până la vreo 5 km de satul nostru. Am
plecat pe jos spre satul nostru și către orele 24.00, înainte de a
intra în sat, am trecut pe vizavi de cimitirul satului. Deodată, în
fața noastră au apărut doi porumbei albi, la circa 1 metru în
fața noastră. Am vrut să prind unul din ei, dar a zburat. M-a
mirat faptul, că la miezul nopții, doi porumbei albi apar în
dreptul unui cimitir, în fața a doi copii.
7. Prin anul 2007, am închiriat apartamentul meu din
București unei familii de avocați, care m-au convins să nu
facem un contract de închiriere normal, ci să facem un contract
de comodat. Eu, neavând cunoștințe avocățești, am aflat mai
târziu că, contractul de comodat este total dezavantajos pentru
proprietar, adică pentru mine, în final, existând posibilitatea să

90
pierd și calitatea de proprietar. În consecință, doream anularea
acestui contract, în timp ce chiriașii nu doreau. M-am rugat lui
Dumnezeu cu credință, să mă ajute să rezolv această problemă.
Spre surprinderea mea, după câteva zile, a venit la mine
doamna avocat, care m-a rugat să anulăm contractul de como-
dat și să facem un contract de închiriere normal, pe motiv că
și-a cumpărat un apartament, dar care era ocupat de chiriași și
voia să deschidă o acțiune de evacuare a chiriașilor respectivi,
pe motiv că deveniseră proprietari și erau nevoiți să stea cu chi-
rie în altă parte, dovedind acest lucru prin contractul normal
de închiriere, pe care urma să-l facem. Și așa, Dumnezeu m-a
ajutat să fie anulat, contractul de comodat.
8. Sora lui mama lui tata (mătușa lui tata) era cu bărba-
tul ei la arat cu plugul lor, cu un cal (înainte de Al Doilea Răz-
boi Mondial). La un moment dat, plugul a lovit o găleată de
aramă plină cu aur (galbeni), care avea și un bilet, unde era
scris, celui ce va găsi această comoară, că din acești bani să con-
struiască o biserică, iar ce rămâne, să-i folosească așa cum
dorește, iar dacă nu va respecta acest lucru, vor fi blestemați și
se va alege praful de tot. Nu dau nume și date exacte, dar cine
vrea, poate lua legătura cu mine și se va convinge de adevăr.
Degeaba toate rudele au încercat să-i convingă să respecte ceea
ce era scris în bilet. N-au construit biserica și de toți banii au
cumpărat case în București pe o stradă laterală cu Calea Raho-
vei, cumpărând aproape toată strada, și a mai cumpărat și 50 de
pogoane de pământ. S-a terminat războiul (Al Doilea Război
Mondial), au venit comuniștii și au confiscat totul. După 1989,
după ce a căzut comunismul, casele cumpărate dispăruseră, în
locul lor comuniștii făcuseră blocuri, încă înainte de 1989. Au
rămas cele 50 de pogoane de teren arabil, care au revenit unui
băiat și o fată, copii ai unui om care fusese adoptat de către
mătușa tatălui meu și soțul ei. Deci, de toată comoara, mătușa

91
și soțul ei nu au beneficiat, s-a ales praful, așa cum era scris în
bilet (blestemul s-a împlinit).
9. La noi în sat, în timpul comunismului, a fost un preot
care era foarte credincios și mulți spun că avea har. Foarte
multe din acatistele care le făcea cetățenilor, se îndeplineau. Nu
vreau să dau nume, dar pot dovedi oricând celor ce nu cred.
Vă voi povesti o întâmplare, la care am asistat, aflându-mă în-
tâmplător acolo. Într-o zi de vară a venit la preotul nostru un
cetățean dintr-un sat vecin, împreună cu soția lui și fata lor de
vreo 16 ani, care era bolnavă de epilepsie (ei îi spuneau
„Doamne, ferește!”). Dau totuși numele cetățeanului, îl chema
Petre Unguru. Spuneau că au umblat prin mulți doctori, fără
nici un rezultat însă. Preotul nostru le-a spus că nu are voie să
facă slujbe decât pentru enoriașii din sat, că au preot în satul lor
și să meargă la el, pentru că securitatea comunistă stabilise
această regulă. Ei au zis că nu vor să facă vreun acatist, dar că
fata lor a visat-o pe Maica Domnului, care i-a spus să meargă
în satul vecin cu al lor (în satul nostru) și să-i ceară preotului
respectiv agheasmă din sticluța verzulie cu brobonele, care se
află pe Sfânta Masă, în altar; și că, dacă bea din ea, se va vin-
deca. Atunci, preotul s-a mirat foarte tare, pentru că nu avea de
unde să știe fata de sticluța verzulie cu brobonele, cu agheasmă,
și care se află pe Sfânta Masă, în altar. Și atunci a dat agheasma
solicitată. Fata a băut din ea și s-a vindecat. Dar fata avea o
mătușă bolnavă de o boală de piele, pe care nu reușise s-o vin-
dece nici un medic. I-a venit ideea să o ungă pe piele pe mătușă,
cu această agheasmă. S-a vindecat și mătușa. Încet, încet, s-a
răspândit vestea în tot satul și cetățenii din satul vecin au înce-
put să vină mulți la preotul nostru. S-a sesizat securitatea și a
început anchetarea fetei, fostă bolnavă de epilepsie, și a fami-
liei ei, au fost puși să dea declarații împotriva preotului nostru,
cum că s-a lăudat că face minuni, dar este de apreciat, că toți au

92
spus adevărul și nu au zis nimic de rău de preotul nostru. Cu
toate acestea, a fost anchetat și preotul nostru, și a fost arestat
pentru vreo 10 zile.
10. Într-o zi a sosit la preotul nostru din sat, un țigan cu
nevasta și cu fata lor imobilizată într-un pat, de mult timp, pen-
tru a face un acatist, deoarece nu putea merge deloc. Nici un
doctor nu reușise să o vindece. După ce i s-au făcut slujbele ne-
cesare, preotul nostru a luat-o de mâini, a strigat-o pe nume și
i-a spus (asemănător cu Domnul Iisus Hristos, când l-a vinde-
cat pe olog): „Mario, scoală-te și du-te la casa ta!” și fata s-a scu-
lat din pat și a plecat la casa ei, pe picioarele ei.
11. Mi-a mai povestit preotul nostru că într-o marți
dimineață, când s-a dus să deschidă poarta de la drum (stradă),
pe patul de la poartă era o fată de vreo 20 de ani, care era udă
complet, deoarece ploua cu găleata și plângea. A întrebat-o ce
caută acolo, iar ea a spus că este din Moldova, și că îi merge rău
întruna, și că a venit să facă un acatist, pentru că a auzit că la
această biserică, acatistele se împlinesc. Preotul i-a spus că nu
are voie să facă slujbe, decât la cei din sat și că acatistele se fac
vinerea și în ziua aceea era marți. Ea a plâns și a insistat așa de
mult, încât l-a înduplecat totuși să-i facă slujba. A plecat cu ea
la biserică. Ploua în continuare tare de tot. După ce au intrat în
curtea bisericii, spre uimirea preotului, fata a căzut în genunchi,
a început să ocolească biserica în genunchi și să strige în gura
mare: „Doamne, sunt o curvă, iartă-mă.” Și a continuat să oco-
lească biserica, strigând în gura mare, că este o curvă și să ceară
iertare. Preotului i s-a făcut milă de ea și a oprit-o, și pentru că
era udă leoarcă, a dus-o acasă, unde doamna preoteasă i-a dat
haine uscate. Apoi au mers din nou la biserică, i-a făcut slujba
cerută, și a aflat că făcea trotuarul pe la Gara de Nord, din
București. La terminarea slujbei a învățat-o să plece imediat din
București, i-a dat bani de drum, și i-a spus să se ducă la ea în

93
Moldova, în satul ei, să nu se mai culce cu nici un bărbat până
nu se mărită, să muncească la gospodăria colectivă și să caute
să se mărite. La vreo 6–7 luni, preotul a primit o scrisoare de
mulțumire, în care spunea că s-a măritat cu un tractorist și că
este gravidă în trei luni. Mai târziu a trimis un covoraș, cadou
pentru biserică.
12. Într-o vineri, după-amiază, vara, eram pe autostradă,
mă deplasam către satul meu cu autoturismul propriu, fiind
nevoit să rulez cu 140 km/oră, datorită faptului că eram în co-
loană și ambele culoare de mers erau aglomerate, fiind și pre-
sat de cei din spate să merg cu asemenea viteză. Eram pe
culoarul din mijloc (al doilea) și nu puteam să trec pe culoarul
unu, fiind la fel de aglomerat, și pe care se mergea tot cu viteză
mare. Încercam să păstrez o distanță cam de 80–100 m față de
cel dinaintea mea. La un moment dat, cel din fața mea l-a tam-
ponat pe cel din fața lui și s-au oprit brusc. Am fost nevoit să
frânez puternic, timp în care am spus „Doamne ajută-mă!” Am
mers cu roțile blocate până la câțiva centimetri de cel din fața
mea. Când era gata să-l lovesc, cel din fața mea a deviat ușor
către dreapta, devenind paralel cu cel pe care-l lovise și eu am
scăpat astfel de accident. Iată cât contează un „Doamne ajută-
mă!” Eu consider asta o minune.
13. Fratele meu și-a cumpărat casă în București prin 1970
(aproximativ), de la un domn, care înainte de sosirea comuniștilor
(înainte de 1944), a fost negustor. Într-o noapte, când tata a dormit
la el, într-una din camere a visat o femeie, care i-a spus că o cheamă
Frusina și că îi este foarte sete, și l-a rugat să-i dea apă. Când s-a tre-
zit din somn, tata i-a cerut fratelui meu, actul de vânzare al casei.
A rămas uimit când a citit că pe soția domnului negustor, vânză-
torul casei, o chema Eufrosina. Atunci s-a dus la biserică și a făcut
slujba de dezlegare a apelor pentru Frusina. De atunci, deși a mai
dormit în camera cu pricina, nu i-a mai apărut în vis.

94
 Deși mai sunt multe curiozități de povestit, mă opresc
aici, pentru a nu vă plictisi. Am vrut să arăt prin aceste poves-
tiri, că există o lume a spiritelor, că uneori visele sunt adevă-
rate, că putem avea vedenii, dacă suntem credincioși, și că
rugăciunile au puterea lor, dacă sunt făcute cu credință.

Autorul

95
 CUPRINS

PENTRU CINE VREA SĂ CREADĂ

(Partea a I-a)
p./ 5

PENTRU CINE VREA SĂ CREADĂ

(Partea a II-a)
p./ 45

96