DSM-5 înglobează „abuzul” de alcool, alături de „dependenţă” în „tulburarea consumului de

alcool” (alcohol use disorder), pe care o defineşte ca un model (pattern) de consum

problematic de alcool care conduce la suferinţă sau disfuncţie semnificativă clinic, apărut în
decursul unei perioade de 12 luni, manifestat prin cel puţin două dintre următoarele:

1. Alcoolul este deseori consumat în cantităţi mai mari sau pe o perioadă mai lungă
decât se intenţiona.

2. Individul doreşte să oprească sau să limiteze consumul de alcool sau face eforturi
continue, dar lipsite de succes în acest scop.

3. Individul alocă o mare parte din timp pentru activităţi necesare procurării, consumului
sau recuperării după efectele alcoolului.

4. Impuls irezistibil (craving), dorinţă intensă/nestăpânită sau nevoie urgentă de a

consuma alcool.

5. Consumul recurent de alcool conduce la incapacitatea de a-şi îndeplini obligaţiile la

locul de muncă, la şcoală sau acasă.

6. Consumul de alcool este continuat, în ciuda problemelor persistente sau repetate

apărute în viaţa socială ori în relaţiile interpersonale, cauzate sau exacerbate de
efectele alcoolului.

7. Activităţile importante sociale, profesionale sau recreative sunt abandonate ori reduse
din cauza consumului de alcool.

8. Consum repetat de alcool în situaţii cu risc de vătămare fizică (de exemplu, şofat).

9. Consumul de alcool este continuat, deşi individul recunoaşte că are o problemă

persistentă sau repetată, fizică sau psihologică, cauzată sau amplificată de alcool.

10. Toleranţă, definită de oricare din următoarele:

o nevoia de a creşte cantitatea de alcool consumată pentru a obţine aceleaşi

efecte sau efectul subiectiv al intoxicaţiei;

o scăderea progresivă a efectului la consumul constant al aceleiaşi cantităţi de

alcool.

11. Sevraj, manifestat prin oricare din următoarele elemente:

o sindrom caracteristic de sevraj la alcool;

o individul consumă alcool (sau o substanţă cu efect similar, cum ar fi

benzodiazepine) pentru a reduce sau a evita simptomele de sevraj(6).

DSM-5 introduce deci între criteriile de diagnostic noţiunea de „craving”, care este o
caracteristică importantă: apar alterări ale circuitelor cerebrale, remanente după detoxificare,
mai ales în dependenţele severe, obiectivate de recăderi şi reactivarea cravingului la
expunerea la stimuli asociaţi. Se subliniază deci beneficiul tratamentului doar în condiţiile
tratamentului pe termen lung.

DSM-5 elimină problemele legale, consecinţă a consumului de alcool. În plus, adaugă

specificanţi dimensionali de severitate tulburării: uşor, moderat, sever.

Creierul nostru inregistreaza toate tipurile de placere la fel, indiferent daca provin de la o
recompensa financiara, de la droguri, dintr-un act sexual sau o masa gustoasa. In creier,
placerea are o semnatura clara: eliberarea neurotransmitatorului dopamina in nucleul
accumbens, un grup de celule nervoase situate sub cortexul cerebral.
Eliberarea dopaminei in nucleul accumbens este atat de puternic asociata cu senzatia de
placere, incat neurologii se refera la aceasta regiune ca fiind centrul de placere al creierului.
Toate abuzurile de substante, de la nicotina la heroina, provoaca un val puternic de dopamina
in nucleul accumbens.
Probabilitatea ca utilizarea unui drog sau participarea la o activitate foarte satisfacatoare sa
duca catre dependenta este direct legata de viteza cu care promoveaza eliberarea dopaminei,
intensitatea eliberarii si increderea ca se va repeta.
Diverse metode de administrare a substantelor, pot influenta probabilitatea de ajunge la
dependenta! Fumatul si injectatul unei substantei, fata de inghititul unei pastile, de exemplu,
in general produce un raspuns mai rapid si mai puternic in eliberarea dopaminei si deci este
mai probabil sa duca la dependenta.

Drogurile care dau dependenta ofera o scurtatura catre sistemul de recompensare din creier,
inundand nucleul accumbers cu dopamina.
Hipocampusul retine amintirea acestei senzatii rapide de placere si amigdala creează un
raspuns conditionat la acei stimuli.

Procesul de invatare

Oamenii de stiinta credeau initial ca este suficienta experienta placerii pentru a crea dorinta
de a cauta o substanta sau o activitate care apoi ducea la dependenta. Dar cercetarile mai
recente au aratat ca situatia este mai complicata de atat. Dopamina nu doar contribuie la
experienta placerii, dar deasemenea joaca un rol in procesul de invatare si memorie – doua
elemente cheie in tranzitia de la a-ti placea ceva la a deveni dependent.
Conform cu teoria actuala despre dependenta, dopamina inteactioneaza cu un alt
neurotransmitator, glutamatul, ca sa preia controlul asupra sistemului de invatare bazat pe
recompense. Acest sistem are un rol crucial in sustinerea vietii pentru ca leaga activitatile
necesare supravietuirii (precum hranirea si sexul) de placere si recompensa. Sistemul de
recompensa din creier include parti implicate in motivare si memorie precum si in senzatia de
placere. Substantele si comportamentele care creeaza dependenta stimuleaza circuite comune,
pe care apoi le supraincarca.
Expunerea repetata la o substanta sau un comportament adictiv face ca celulele nervoase din
nucleul accumbens si cortexul prefrontal (acea parte a creierului implicata in planificarea si
executarea sarcinilor) sa comunice intr-un mod care leaga placerea cu dorinta, astfel
determinandu-ne sa vrem acel ceva. Adica, acest proces ne face sa actionam in directia
obtinerii sursei de placere