MINISTERUL EDUCAŢIEI, 

CULTURII ȘI CERCETĂRII DIN

REPUBLICA MOLDOVA
CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN ENERGETICĂ ȘI
ELECTRONICĂ
CATEDRA “METROLOGIE”

REFERAT
Disciplina: Filosofia
Tema: Religia și morala

Elaborat Verificat
Caraman Mariana Bucătaru Igor
gr.MS0215

Chișinău 2019
Iniţial, în istorie şi în viaţa omului, domeniul moral se suprapune în mare parte peste cel
religios. Categoriile fundamentale din domeniul moral sunt „binele” şi „răul”.
 În unele religii, aceste extreme sunt identificate prin sistemul dual al transcendentului:
există grupul divinităţilor care asigură binele, ordinea, viaţa, sănătatea şi a celor „rele”, care
strică ordinea, aduc boli, moarte, îndeamnă la sacrilegii.
Omul poate alege între bine şi rău, să facă parte din grupul lui Ormuzd sau Ahriman (în
mazdeism) să ducă o viaţă de sfânt ori să şi-o închine diavolului pentru anumite avantaje (avere,
viaţă lungă, iubire). Dreptul alegerii este, însă, condiţionat de consecinţe. Cei buni se vor
mântui şi vor fi fericiţi după moarte, cei care aleg răul se vor chinui, nu vor obţine mântuirea,
nu vor învia pentru a trăi apoi veşnic în lumină, în bucurie, ci vor învia pentru a trăi în
întunericul veşnic, şi în durere şi suferinţă după dorul de Dumnezeu.
Corelaţia şi distincţia dintre bine şi rău este la alegerea fiecăruia şi în morală, şi în religie.
Răul şi binele se raportează în profan la criterii care nu sunt nici eterne, nici uniforme. Ce este
bun pentru unii, este rău pentru alţii. Structurile sociale medievale erau bune pentru acel timp,
menţinerea lor în societăţile moderne şi democratice stânjeneşte funcţionarea normală a
societăţii, chiar şi a comunităţilor din lăuntricul Bisericii, reprezentând ceva rău. Religiile şi
credinţele au în general un caracter moralizator, promovează binele: sacrul căreia te rogi şi te
consacri este bun, drept şi plin de iubire; la care se adaugă dimensiunea moralizatoare: este
atotputernic, va înfrânge pe cel rău, înlătură păcatele, le vede şi le ştie pe toate. În religiile
moralizatoare, binele şi răul nu sunt forţe echivalente; binele este mai puternic decât răul,
sugestia fiind ca omul să se alăture celui care va fi victorios, „binele”, lui Dumnezeu .
Religia s-a desprins ca domeniu de preocupări înaintea juridicului şi chiar a politicului.
Ea a suplinit în primele comunităţi rolul acestor domenii încă nenăscute. Sistemele religioase au
promovat norme de coexistenţă socială. Principiul exogamiei, aplicarea talionului, modalităţile
de convieţuire şi colaborarea cu ceilalţi, au fost promovate de religie. Sunt puţine principiile
care au rămas numai în domeniul religios: umilinţa, smerenia, sărăcia etc.. Interferenţa moralei
cu religia depinde şi de sensul moralei sau religiei. Morala religioasă (teonomă) se referă la
criterii religioase: Biblie, Iisus, viaţa Sfi nţilor. În morala religioasă se accentuează motivaţia şi,
mai puţin, fapta.
Spre exemplu: este credincios şi respectă morala religioasă şi cel care dăruieşte o pâine, şi cel
care dăruieşte zece pâini; dacă o face pe baza principiului: iubeşte-l pe aproapele tău. Laicul
diferenţiază faptele după împrejurimi şi criterii concrete. Spre exemplu: a lua de la cineva ceva
poate fi socotit furt, dar şi o expropriere într-un scop benefic colectiv, comunitar, social sau un
act de justiţie. Religia condamnă minciuna, dar în profan minciuna este apreciată variat: poţi
minţi din ignoranţă (nu ştii că adevărul este altul), minţi intenţionat, din interes, nu-i spui
adevărul cuiva pentru că momentul este nepotrivit.
Religia are un ideal şi un sistem propriu de valori. Idealul religios este salvarea,
mântuirea. Între omul concret, păcătos, şi mântuire se află sistemul valorilor propus de religie:
puritate, credinţă, iubire. Dumnezeu a oferit Omului posibilitatea alegerii între aceste Valori.
Valorile religioase sunt exprimate în Sfânta Scriptură: poruncile pentru Adam şi Eva, poruncile
pentru Noe, pentru Moise. În Noul Testament Sfintele Evanghelii sunt: sărăcia, ascultarea,
castitatea şi fericirile (cei ce plâng vor căpăta mângâiere, cei flămânzi se vor sătura, bolnavii se
vor vindeca ş.a.). Credinţa în Dumnezeu este o valoare morală. Sistemul valorilor fiind
multiplu, şi referitor la credinţă ca valoare, există alternative profane. Spre exemplu: „Mielul
blând suge la două oi”, „Femeia are ultimul cuvânt”, „Frate, frate dar brânza-i pe bani” ş.a..
Acestea reprezintă o alternativă laică la valorile sacrului şi chiar ale vieţii veşnice. Păcatul este
încălcarea idealului, a voinţei de bine a lui Dumnezeu. Valoarea legăturii dintre sfinţenie (lipsa
de păcat) şi păcatul ca atare este virtutea.
Virtuoşii nu săvârşesc păcatul, ascultă, nu încalcă poruncile, consumă rodul pomului
cunoştinţei binelui şi-l respectă. După păcat, Adam şi Eva cad în sfera moralei laice, a valorilor
dintre omul bun şi rău.
Sacrul este morala eternă, cerească. Dumnezeu este idealul moral, etern, veşnic, sălăşluieşte în
fiecare om, dar în măsuri şi forme care nu se află doar în cer, ci între cer şi pământ. În fiecare se
află Dumnezeu, în fiecare om este chipul lui Dumnezeu, dar poruncile dumnezeieşti sunt
respectate şi împlinite prin voinţa umană. Vocea interioară a fiecărui credincios răsună prin
glasul pe care îl are. Idealul moral-religios este sfinţenia, contopirea cu sacrul. Valorile la care
aderă oamenii nu sunt numai religioase. Necredinciosul nu este imoral sau amoral, el respectă
numai acele valori pe care le consideră utile pentru el personal sau pentru comunitate.