MINISTERUL AGRICULTURII, DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI MEDIULUI

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

Specialitatea „Tehnologia vinului și a produselor obținute prin

fermantare”

Referat
La disciplina: Tehnologii informaționale

Tema: Calculatorul personal-dezvoltarea în timp.

A realizat: elevul grupei TVPF-211,

Virlan Vadim

A verificat: Ciobanu Oleg

Chișinău 2021.
 CUPRINS:

Calculatorul personal-dezvoltarea în timp

 INVENTAREA PRIMELOR INSTRUMENTE DE CALCUL
 PRIMELE MAȘINI DE CALCUL ȘI INVENTATORII LOR
 REALIZAREA PRIMELOR COMPUTERE
 CINE A INVENTAT ENIAC ?
 ENIACÎN INTERIORUL ENIAC
 CONTRIBUȚIILE COCTORULUI JOHN VON NEUMANN
 ECKERT-MAUCHLY COMPUTER CORPORATION
 SFÂRȘITUL ENIAC
 CREAREA PRIMELOR LIMBAJE DE PROGRAMARE
 SISTEMELE DE OPERARE
 MINICOMPUTERELE
 MINICOMPUTERELE
 INTERNETUL
 CONCLUZIE

 
Calculatorul personal-dezvoltarea în timp
Abordarea tematică a unei istorii a calculatorului este pe cât de subiectivă pe atât de anevoioasa.
Pornind de la definiția empirică a calculatorului din care aflăm că un calculator este un aparat
care efectuează calcule în mod automat după o anumită rutină, ne putem adânci cercetarea până
în zorii istoriei cunoscute, cu mult înainte de descoperirea propriu-zisă a calculatorului modern,
în secolul XX. Calculul sta la baza multor activități care nu sunt considerate în mod normal ca
fiind matematice. Computerele s-au dovedit capabile sa rezolve o gamă largă de probleme, de la
cele mai elementare calcule aritmetice la probleme complexe cum ar fi echilibrul giroscopic sub
forma sistemelor de orientare pentru roboți. Pentru a ajunge la forma computerului modern omul
a trebuit să înțeleagă faptul că trebuia să inventeze programarea pentru ca o mașină de calcul se
poate rezolva un număr tot mai mare de probleme. Omul a trebuit să rezolve și să soluționeze
dezvoltarea unui astfel de dispozitiv ce putea fi programat să rezolve probleme specifice după o
anumită rutină sau algoritm.
 
INVENTAREA PRIMELOR INSTRUMENTE DE CALCUL
 Din punct de vedere istoric, cel mai vechi dispozitiv de calcul cunoscut este abacul. Abacul este
atestat începând cu 1100 i.e.n. fiind folosit și în zilele noastre. Cu ajutorul lui se puteau efectua
cele mai elementare operațiuni matematice fiind ușor de
manipulat.
Abacul era de neprețuit pentru negustori si contabili.Mecanismul
din Antikythera avand o dimensiune asemanatoare cu a unui ceas
de perete victorian este cel mai vechi mecanism complex
cunoscut în istorie. Mecanismul afișa Soarele și Luna, dar și cele
cinci planete vizibile cu ochiul liber de pe Pământ: Mercur,
Venus, Marte, Jupiter și Saturn. Se presupune că avea mai multe
cadrane în care erau afișate fazele Lunii, eclipsele solare si lunare.
Se presupune că mecanismul ar fi fost realizat în secolul II î.e.n.
și demonstrează faptul că grecii antici aveau posibilitatea de a
înțelege și a reprezenta universul cunoscut.
 

PRIMELE MAȘINI DE CALCUL ȘI INVENTATORII LOR

 
Putem vorbi de calcule analogice după descoperirea logaritmilor în 1614 de către matematicianul
scoțian John Napier. După descoperirea logaritmilor, au apărut dispozitive analogice de calcul
bazate pe logaritmi cu ajutorul cărora se puteau reprezenta și calcula valori digitale sau lungimi
fizice analoge. La scurt timp apar dispozitivele analogice ale lui Gunter și Oughtred ce și-au
găsit cea mai mare întrebuințare în efectuarea calculelor în navigație.
 
În anul 1623, astronomul și matematicianul german Wilhelm Schickard a construit primul
calculator. Știm acest lucru dintr-o scrisoare adresată lui Johannes Kepler în care este descris
mecanismul „ceasului de calcul”. Posibil ca germanul sa nu fie inventatorul de drept al „ceasului
de calcul”, faimosul om de stiinta renascentist Leonardo da Vinci a schitat planurile unui
calculator care au fost suficient de complete si corecte dupa care inginerii moderni au reusit sa
construiasca un calculator.
 
Prima masina de calcul produsa si folosita in masa a fost Pascalina, proiectată și construită de
către matematicianul și filosoful francez Blaise Pascal, între anii 1642 și 1644. Pascalina efectua
adunări și scăderi. În decurs de 10 ani au fost construite mai mult de 50 de Pascaline, devenind
prima mașină de calcul folosită la scară largă în afaceri.

Între 1671-1673 matematicianul și filozoful german Gottfried Wilhelm von Leibniz a proiectat și
realizat o mașină de calcul dupa Pascalina. El a reușit să adauge pe lângă adunare și scădere,
operația de înmulțire prin adăugări și schimbări repetate. Leibniz a fost cel mai mare susținător al
sistemului numeric binar. Ulterior după descoperirea electricității, sistemul binar a fost cel mai
bun în realizarea, reprezentarea circuitelor electrice și al programării logice.
 
Dacă aparatele de calcul ale lui Pascal și Leibniz erau curiozități ale vremii, o data cu revolutia
industrială, din secolul XVIII, a apărut nevoia de a efectua operatii repetitive în mod eficient. O
nevoie larg răspândită în industrie și confecții, unde activitățile erau mecanizate, a făcut ca în
1820, Charles Xavier Thomas de Colmar, un francez inventiv, să construiască un Arithmometru,
primul dispozitiv de calcul comercial produs în masă. Cu un aritmometru se putea efectua
operatiile matematice elementare, fiind aproape un secol cea mai eficienta mașină de calcul.
 
Prima aplicație de calcul a fost introdusă în 1804 de către Joseph-Marie Jacquard, un țesător
francez. Războiul de țesut inventat de catre francez poate fi numit primul dispozitiv practic de
prelucrare a informațiilor sau prima mașină programabilă. Razboiul de țesut funcționa cu ajutorul
unor serii de tije metalice. Prin introducerea unei plăci perforate de catre operator se putea
controla mișcarea tijelor și prin urmare se putea modifica modelul țesăturii.
 
Charles Babbage a fost un matematician și inventator englez ce a identificat o nevoie clara de a
proiecta si construi un dispozitiv mecanic care ar putea automatiza calcule astronomice lungi și
plictisitoare. A mecanizat nu doar un singur calcul, ci o serie întreagă de calcule pe o serie de
variabile pentru a rezolva o problemă complexă. El a încercat să realizeze o mașină de calcul
finanțată prin subvenții guvernamentale. Ca și astazi guvernele s-au schimbat înainte de a-și
putea duce proiectul la bun sfârșit. Între timp, până s-au terminat fondurile guvernamentale, el a
conceput ceva mult mai revoluționar: o mașinî de calcul cu scop general numită Motorul
Analitic.

Motorul Analitic se dorea să fie un computer digital cu mecanism automat, complet controlat
printr-un program. Mașina a fost proiectată să conțină patru componente: moara, magazinul,
cititorul și imprimanta. Aceste componente sunt componentele esentiale ale fiecarui computer
modern. Moara a fost unitatea de calcul, analogă cu unitatea centrala de procesare (CPU),
magazinul a fost analog cu memoria de astazi, iar cititorul și imprimanta erau dispozitivele de
intrare și ieșire ale datelor. Proiectul a fost mult mai complex decât orice altceva construit până
atunci. Caracteristica sa cea mai revoluționară a fost abilitatea de a-și schimba funcționarea
schimbând instrucțiunile de pe cardurile perforate. Motorul analitic, deși nu a fost niciodată
finalizat, a fost prima mașină de calcul care merita să fie numită computer.
 
Herman Hollerith devine agent special la recensământul din 1880, moment în care întelege
necesitatea stringentă de automatizare a datelor. Astfel a brevetat în 1884 o mașină de perforat și
numărat cu ajutorul căreia a reușit să sistematizeze dosarele medicale și datele recensământului
din 1890.
 
REALIZAREA PRIMELOR COMPUTERE
 
În anii 1930, în Statele Unite, două universități, din Cambridge și Massachusetts, au urmărit
doua ramuri importante de cercetare în domeniul informaticii. O ramură a produs Analizorul
Diferențial, iar cealaltă o serie de dispozitive care se încheie cu Harvard Mark IV. Un inginer pe
nume Vannevar Bush de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) a dezvoltat primul
calculator analogic modern. Analizorul Diferential a fost un calculator analogic care putea fi
folosit pentru a rezolva anumite clase de ecuații diferentiale, un tip de probleme comune în
aplicatiile fizice și de inginerie care erau adesea foarte greu de rezolvat. Dispozitivul a fost
limitat la rezolvarea acestor categorii de probleme și oferea solutii aproximative dar practice.

În paralel, profesorul Howard Aiken de la Harvard lucra cu dispozitive digitale pentru calcul.
Aiken explora metodologic progresele tehnologice realizate de la asamblarea mecanică și puterea
aburului, disponibile pentru Babbage și predecesori la noile circuite și relee. Până în 1944,
Aiken, în colaborare cu IBM, a dezvoltat primul calculator complet functional, cunoscut sub
numele de Harvard Mark I. Acest calculator era uriaș și a fost în mare parte mecanic. Avea o
lungime de 15 metri, cântărea cinci tone și era confecționat din aproximativ 750.000 de piese
separate. Aiken a dezvoltat încă trei astfel de mașini (Mark II-IV) în următorii câțiva ani și este
creditat cu dezvoltarea primului calculator complet automat.
 
Alan Turing a fost inspirat de programul formalist al matematicianului David Hilbert, care a
încercat să demonstreze că orice problemă matematică poate fi rezolvată printr-un algoritm,
adică printr-un proces pur mecanic. Turing a elaborat în detaliu conceptele de bază ale unei
mașini universale de calcul, adică o mașină de calcul care ar putea, cel putin în teorie, să facă
ceva pe care ar putea să o facă un dispozitiv de calcul special. Conceptul și ideile lui Turing au
fost o sursă de inspirație pentru urmatoarea generație de ingineri si cercetători.
 
Primul computer electronic special a fost realizat de John Vincent Atanasoff, realizând un
prototip în 1939, împreună cu asistentul sau Clifford E. Berry. Apoi au început proiectarea și
construirea unui computer mai mare, mai general, cunoscut sub numele de computerul
Atanasoff-Berry sau ABC.
 
Primul procesor controlat de un program a fost Z3 realizat în 1941, de către inginerul german
Konrad Zuse, și distrus în 1945. Deoarece munca lui Zuse a fost făcută în izolare relativă, el nu
știa prea multe despre cercetările în domeniu realizate în Statele Unite și Marea Britanie, apoi
după ce a început războiul, izolarea a devenit totală.
 
Necesitățile de spargere a codurilor celebrelor mașini de scris germane Enigma, din timpul
războiului, au dat impuls si s-au obținut finanțări pentru cercetare în domeniul mașinilor de
calcul. Rezultatul și produsul proiectului secret Ultra este Colossus ce poate fi descris în mod
plauzibil ca primul computer electronic digital si a fost cu siguranță un pas esențial pentru
dezvoltarea computerului modern. Deși Colossus a fost conceput pentru a efectua calcule
specifice criptografice, ar putea fi folosit și în scopuri mai generalizate. Colossus a avut succes în
scopul propus, astfel a ajutat la decodarea mesajelor și informațiilor germane despre ordinele,
bunurile și personalul de luptă din Germania.
 
În acest timp, în Statele Unite, fondurile guvernamentale au susținut un proiect condus de John
Mauchly si J. Presper Eckert. Obiectivul lor era realizarea unui calculator complet electronic.
Rezultatul a fost ENIAC cel mai puternic dispozitiv de calcul construit până în acel moment.
ENIAC era uriaș având aproximativ 18.000 de tuburi vidate, 70.000 de rezistențe, 10.000 de
condensatoare, 6.000 de intrerupatoare și 1.500 de relee. Cu toate aceste componente electronice,
ENIAC, era în continuare tranzitoriu pentru computerele electronice ulterioare.
CINE A INVENTAT ENIAC ?
La 31 mai 1943, comisia militară pentru noul computer a început cu parteneriatul lui John
Mauchly și John Presper Eckert , primul servind ca consultant șef și Eckert ca inginer șef. Eckert
fusese student absolvent la Școala de inginerie electrică Moore a Universității din Pennsylvania,
când el și Mauchly s-au întâlnit în 1943. Echipa a luat aproximativ un an pentru a proiecta
ENIAC și apoi 18 luni plus jumătate de milion de dolari în taxe pentru a-l construi. . Mașina nu a
fost pornită oficial decât în noiembrie 1945, moment în care războiul sa încheiat. Cu toate
acestea, nu s-a pierdut totul, iar armata a pus încă ENIAC la lucru, efectuând calcule pentru
proiectarea unei bombe cu hidrogen, predicții meteo, studii cu raze cosmice, aprindere termică,
studii cu numere aleatorii și proiectarea tunelelor de vânt.
ENIAC
În 1946, Mauchly și Eckert au dezvoltat integratorul și calculatorul numeric electric
(ENIAC). Armata americană a sponsorizat această cercetare deoarece avea nevoie de un
computer pentru calcularea meselor de tragere a artileriei, setările utilizate pentru diferite arme în
condiții variate pentru precizia țintei.
Ca ramură a militarilor responsabili cu calculul tabelelor, Laboratorul de Cercetare Balistică
(BRL) a devenit interesat după ce a auzit despre cercetările lui Mauchly la Școala
Moore. Mauchly a creat anterior mai multe mașini de calculat și, în 1942, a început să proiecteze
o mașină de calcul mai bună pe baza lucrării lui John Atanasoff , un inventator care a folosit
tuburi de vid pentru a accelera calculele.

Brevetul pentru ENIAC a fost depus în 1947. Un extras din acest brevet, (SUA nr. 3.120.606)
depus la 26 iunie, scria: „Odată cu apariția utilizării cotidiene a calculelor elaborate, viteza a
devenit primordială într-un grad atât de înalt încât există nicio mașină de pe piață astăzi capabilă
să satisfacă întreaga cerere a metodelor moderne de calcul. "

ÎN INTERIORUL ENIAC
ENIAC a fost o piesă complexă și elaborată de tehnologie pentru acea vreme. Găzduit în 40 de
dulapuri înalte de 9 picioare, mașina conținea 17.468 de tuburi de vid  împreună cu 70.000 de
rezistențe, 10.000 de condensatori, 1.500 de relee, 6.000 de comutatoare manuale și 5 milioane
de îmbinări lipite. Dimensiunile sale acopereau 167 de metri pătrați de suprafață și cântăreau 30
de tone și, în funcționare, consumau 160 kilowați de energie electrică. Două suflante de 20 de cai
putere au furnizat aer rece pentru a împiedica supraîncălzirea mașinii. Vasta cantitate de energie
utilizată a dus la zvonul că pornirea mașinii ar face ca orașul Philadelphia să se confrunte cu
pierderi. Cu toate acestea, povestea, care a fost raportată pentru prima dată în mod incorect de
către Philadelphia Bulletin în 1946, a fost de atunci ignorată ca un mit urban.
În doar o secundă, ENIAC (de 1.000 de ori mai rapid decât orice altă mașină de calculat până în
prezent) ar putea efectua 5.000 de adunări, 357 înmulțiri sau 38 de divizii. Utilizarea tuburilor de
vid în locul întrerupătoarelor și releelor a dus la creșterea vitezei, dar nu a fost o mașină rapidă
de reprogramat. Schimbările de programare ar dura săptămâni tehnicienilor, iar aparatul a
necesitat întotdeauna ore lungi de întreținere. Ca o notă secundară, cercetările privind ENIAC au
condus la multe îmbunătățiri ale tubului de vid.

CONTRIBUȚIILE COCTORULUI JOHN VON NEUMANN

În 1948, Dr. John Von Neumann a făcut mai multe modificări la ENIAC. ENIAC a efectuat
operații de aritmetică și transfer simultan, ceea ce a provocat dificultăți de programare. Von
Neumann a sugerat că folosirea comutatoarelor pentru controlul selectării codului ar face ca
conexiunile prin cablu să poată rămâne fixe. El a adăugat un cod convertor pentru a permite
funcționarea în serie.

ECKERT-MAUCHLY COMPUTER CORPORATION

Opera lui Eckert și Mauchly s-a extins dincolo de ENIAC. În 1946, Eckert și Mauchly au fondat
Eckert-Mauchly Computer Corporation. În 1949, compania lor a lansat BINAC (BINary
Automatic Computer) care folosea bandă magnetică pentru stocarea datelor.

În 1950, Remington Rand Corporation a cumpărat Eckert-Mauchly Computer Corporation și a

schimbat numele în Divizia Univac din Remington Rand. Cercetarea lor a dus
la UNIVAC (UNIVersal Automatic Computer), un precursor esențial pentru computerele de
astăzi.

În 1955, Remington Rand a fuzionat cu Sperry Corporation și a format Sperry-Rand. Eckert a

rămas cu compania ca executiv și a continuat cu compania când a fuzionat ulterior cu Burroughs
Corporation pentru a deveni Unisys. Ambii Eckert și Mauchly au primit IEEE Computer Society
Pioneer Award în 1980.

SFÂRȘITUL ENIAC
În ciuda progreselor sale semnificative în calcul în anii 1940, mandatul ENIAC a fost scurt. La 2
octombrie 1955, la ora 23:45, curentul a fost întrerupt în cele din urmă, iar ENIAC a fost
retras. În 1996, exact la 50 de ani după ce ENIAC a fost recunoscută public de guvern,
computerul masiv și-a primit locul în istorie. Potrivit Smithsonianului , ENIAC a fost centrul
atenției din orașul Philadelphia, deoarece au sărbătorit locul de naștere al calculului. ENIAC a
fost în cele din urmă demontat, cu secțiuni ale masinii masive expuse atât la Penn, cât și la

Smithsonian.  
Imediat după război, Kilburn, Williams și colegii lor din Manchester au inventat un nou mod de
a stoca informații printr-un tub catodic. Invenția a fost implementată într-un calculator de
dimensiuni mari, Manchester Mark I, primul computer comercial. Englezii au venit de asemenea
cu o descoperire care va revolutiona modul în care un calculator va executa instrucțiuni, astfel au
făcut posibil ca porțiunea de adresa a unei instrucțiuni să poată fi modificată în timp ce
programul rula.
 
Intre timp, la Universitatea din Cambridge, Maurice Wilkes și alții, au construit ceea ce este
recunoscut ca fiind primul calculator cu programe full-size (intregi), complet electronic, stocate
pentru a oferi un serviciu de calcul formal utilizatorilor. Acesta a fost construit pe baza
principiilor sintetizate de von Neumann.
 
In Statele Unite, Jay Forrester și Jan Aleksander Rajchman au inventat un nou tip de memorie
bazată pe nuclee magnetice care a fost suficient de rapidă pentru a permite realizarea
computerului Whirlwind. Acesta era un computer care poate răspunde aparent instantaneu
instrucțiunilor de bază, permițând astfel operatorului să interacționeze cu un program ce rulează.
 
Ulterior, Eckert și Mauchly au realizat un computer pe care l-au numit Computerul Automat
Universal sau UNIVAC. Acesta a fost conceput ca un computer comercial de procesare a
datelor, destinat să înlocuiască mașinile de contabilitate cu carduri perforate aflate în uz.
 
CREAREA PRIMELOR LIMBAJE DE PROGRAMARE
 
În 1952, Alick Glennie, a creat primul program numit Autocode pentru Manchester Mark I.
Autocodul a fost primul compilator care trebuia implementat.
 
Tot la începutul anilor 1950, John Backus i-a convins pe managerii săi de la IBM să-l lase să
creeze o echipă pentru a realiza un limbaj de programare și un compilator ce produce cod care să
funcționeze la fel de rapid ca limbajul masinal codat manual. În 1954, Backus și o echipă de
programatori au proiectat un limbaj, pe care îl numesc FORTRAN (de la Formula Translation).
FORTRAN a facut un alt pas spre a face programarea mai accesibilă, permițând comentarii în
programe. Abilitatea de a introduce adnotări marcate ca fiind ignorate de programul de
traducător, dar lizibile pentru om, a însemnat ca un program bine adnotat ar putea fi citit într-un
anumit sens de către alți oameni care nu au deloc cunoștințe de programare. Astfel, pentru prima
dată un non-programator ar putea să-și facă o idee despre ce a făcut un program, sau cel puțin
ceea ce intenționează să facă, doar prin citirea (partială) a codului.
 
În 1959, este creat COBOL (Common Business-Oriented Language). COBOL a fost în mod
explicit un limbaj de programare pentru business.
 
La sfarșitul anilor 1950 apar o multitudine de limbaje de programare specializate și
incompatibile. Acest fapt a dus la aparitia ALGOL (Algorithmic Language), un limbaj de
programare din a doua generație.
 
SISTEMELE DE OPERARE
 
Pentru a face computerele timpurii să fie cu adevărat utile și eficiente, a fost nevoie de doua
inovații majore în domeniul software-ului. Prima inovație a fost realizarea unor limbaje de
programare de nivel înalt precum FORTRAN, COBOL și ALGOL, cealaltă a fost controlul.
Astăzi, functiile de control la nivel de sistem ale unui computer sunt cuprinse în sistemul de
operare. Sistemul de operare gestionează toate activitățile, aplicațiile și programele ce rulează pe
un computer.
 
Caracteristica essentială și dificilă a unui program de operare rudimentar a fost mecanismul de
întrerupere. Mecanismul rudimentar de întrerupere trebuia să fie capabil să oprească un program
care rulează atunci când este necesar, dar să salveze starea programului și toate registrele, astfel
încât după întrerupere acesta ar putea fi repornit de la început. Primul computer cu un astfel de
sistem de intrerupere a fost UNIVAC 1103A, care a avut o singură întrerupere declanșată de o
condiție fixă. Primul sistem de operare a fost sistemul de operare IBM 360.
 
IBM a avut mai multe linii de dezvoltare formate din grupuri independente de ingineri în
companie. Astfel a existat o linie științifico-tehnică, o linie de prelucrare a datelor comerciale, o
linie de contabilitate, o linie de zecimale și o linie de supercomputere. Fiecare linie a avut un
sistem de operare distinct, dependent de hardware, și fiecare sistem de operare a necesitat o
dezvoltare separată și intreținerea software-ului de aplicație asociat. Arhitectura 360 a fost
destinată să acopere o gamă largă de implementări ale computerelor și mașinilor de calcul. Cheia
arhitecturii 360 a fost sistemul de operare. Acesta avea un sistem de supraveghere ecranat și a
rezervat anumite operațiuni ca fiind privilegiate, deoarece acestea puteau fi efectuate numai de
către programul de supraveghere.
 
Primele computere IBM 360 au fost livrate pe piață în 1965. Arhitectura 360 a reprezentat o
diviziune clară în importanța relativă a hardware-ului și a software-ului. După apariția sistemului
de operare 360, computerele au fost definite de sistemele lor de operare.
 
Distribuirea timpului a reprezentat un alt model de interacțiune și a avut nevoie de un nou limbaj
de programare pentru al susține iar rezultatul a fost sistemul de operare Multics care rulează pe
computerul GE 645. Multics a fost modelul unui sistem de operare de partajare a timpului,
construit pentru a fi funcțional șapte zile pe săptămânî, 24 de ore pe zi. Când, din anumite
motive, s-a renunțat la proiect, Ken Thompson și Dennis Ritchie (cercetători care au lucrat la
proiect), și-au scris propriul lor sistem de operare. Deoarece sistemul de operare a fost inspirat de
Multics, dar era mai simplu, l-au numit UNIX. Codul sursa distribuit liber a condus la o evolutie
rapidă și oarecum divergentă a sistemului UNIX ce îl transforma în cel mai comun sistem de
operare pentru instituțiile academice și World Wide Web.
 

MINICOMPUTERELE
 
La mijlocul anilor 1960, un nou tip de computer a apărut pe scenă. Mici și relativ necostisitoare,
minicomputerele, au fost proiectate pentru a facilita conectarea la instrumente științifice și alte
dispozitive de intrare / ieșire, cu o arhitectură simplificată, au fost implementate folosind
tranzistoare rapide și au fost programate în mod obișnuit în limbaj de asamblare.
 
Digital Equipment Corporation (DEC), fondată în 1957 de către Kenneth Olsen și Harlan
Anderson, a produs unul dintre primele minicomputere cu procesor de date programate sau PDP-
1, în 1959. Procesorul PDP-8, folosind circuitul integrat recent inventat (un set de tranzistori și
rezistente interconectate pe o singură placă de siliciu sau chip) datorită prețului de producție
scăzut poate fi numit primul computer vândut în masă. Modelul PDP-8 a fost lansat în 1965,
același an ca și primele computere IBM 360.
 
PDP-11 a fost relizat cinci ani mai târziu, rezolvând unele dintre constrângerile impuse de PDP-
8. Acesta a fost conceput pentru a susține limbaje de programare de nivel înalt, a avut mai multă
memorie și mai multă putere de calcul în general, a fost produs în 10 modele diferite timp de 10
ani și a fost un mare succes de piață.
 
Minicomputerul era pe cale să fie eclipsat de o alta tehnologie: noile circuite integrate, care în
curând vor fi utilizate pentru a construi cele mai mici și mai accesibile computere de până acum.
 

REVOLUTIA COMPUTERELOR PERSONALE

 
Inainte de 1970, computerele erau mașini mari care necesitau mii de tranzistori separați  ce erau
operate numai de tehnicieni specializați. Inventia microprocesorului a fost punctul culminant în
istoria tehnologiei informatice. Acesta a fost inventat de Intel și numit chip-ul 4004, cu referire la
numărul de caracteristici și tranzistori pe care îl avea. Acestea au inclus capacitatea de memorie,
intrare / ieșire, control și capacitățile aritmetice / logice. Astfel a ajuns să fie numit
microprocesor sau microcomputer. Acesta devine unitatea centrală de procesare sau CPU a
oricarui computer personal. Ca o curiozitate procesorul 4004 a fost folosit pe sonda Pioneer 10,
lansată pe 2 martie 1972.
 
Potențialul microprocesoarelor a fost recunoscut atunci când Intel a introdus un procesor pe 8
biți, 8008, în noiembrie 1972. Apariția microprocesorului nu a inspirat nici o companie mare s
înceapă producția de computere personale.
 
În septembrie 1973, Radio Electronics a publicat un articol scris de Don Lancaster care descrie
un "televizor de scris", un terminal de calculator prin care te puteai conecta la un calculator
mainframe. Mașina de scris TV a furnizat prima afisare a informatiilor alfanumerice pe un
televizor comun.
 
În ianuarie 1975 MITS a venit cu ideea de a vinde un kit de computer. Kitul, care contine toate
componentele necesare pentru a construi un computer Altair, s-a vandut pentru 397 dolari, cu
puțin mai mult decât costul de listă al microprocesorului Intel 8080 pe care la folosit. După
asamblare nu a existat nici o tastatură, terminal video, cititor de casete de hartie sau o
imprimantă. Nu avea niciun software. Toate programele erau în limbaj de asamblare. Singura
modalitate de a introduce programe a fost prin setarea comutatoarelor pe panoul frontal pentru
fiecare instructiune, pas cu pas. Aceste companii mici de microcomputere au facut primii pași
către construirea unei industrii de calculatoare personale.
 
William ("Bill") Gates și Paul Allen au creat o versiune a limbajului de programare BASIC care
putea rula pe noul computer personal. Aceștia au licențiat versiunea lor de bază la MITS și au
început să numească parteneriatul lor Microsoft. Microsoft Corporation a continuat sa dezvolte
versiuni de baza pentru aproape fiecare computer care a fost lansat ulterior pe piata. Atunci cand
IBM a decis să intre în competiția microcomputerelor personale în 1980, a cerut celor de la
Microsoft un limbaj de programare și un sistem de operare, iar Microsoft era pe cale să devină
cea mai mare companie software din lume.
 
Stephen G. Wozniak și Steven P. Jobs, au împărtășit un interes comun în electronică. Wozniak a
achiziționat unul dintre microprocesoarele timpurii, Mostek 6502 (realizat de MOS Technology),
și la folosit pentru a proiecta un calculator. Produsul era de fapt doar o placă cu circuite
imprimate. Nu avea o carcasă, o tastatură sau o sursă de alimentare. În curând modelul Apple II
și succesorii în aceastî linie (Apple II +, Apple IIe si Apple Iic) au transformat Apple în cea mai
importantă companie de computere personale din lume. În 1982, Apple a lansat pe piață Lisa, un
calculator mult mai puternic, cu multe inovații. Lisa a folosit un microprocesor mai avansat,
Motorola 68000. De asemenea, a avut un mod diferit de a interacționa cu utilizatorul, numit
interfața grafică (GUI). GUI-ul înlocuiește liniile de comandă comune pe computerele anterioare
cu pictograme grafice pe ecran care invocau acțiuni când sunt indicate de un dispozitiv de
indicare portabil numit mouse. Lovitura au dat-o în 1984, cand au lansat pe piața Macintosh ce a
devenit un succes sălbatic și, făcând computerele desktop mai usor de utilizat, a popularizat în
continuare computerele personale.

Intrarea IBM pe piață a făcut mai mult pentru a legitima computerele personale decât orice
eveniment din istoria industriei. Parteneriatul cu Microsoft Corporation pentru furnizarea
sistemului de operare a dat roade. Microsoft a cumpărat un mic sistem de operare de la o altă
companie pe care l-au transformat în PC-DOS sau MS-DOS. IBM și-a denumit noul produs IBM
Personal Computer, care a fost rapid prescurtat în IBM PC. Acesta a fost un succes imediat, mai
puternic decât alte computere desktop la acea vreme, a venit cu 16 kilobiti de memorie
(expandabil la 256 kilobiti), una sau doua unități floppy disk și un monitor color opțional.
 
În 1985, Microsoft a lansat pe piață sistemul de operare Windows pe care l-au âmbunătățit, an de
an, ajungând ântr-o poziție de monopol în industria sistemelor de operare.
 

INTERNETUL
 
Internetul a fost finanțat de către Agenția SUA pentru Proiecte de Cercetare Avansată (ARPA)
pentru a dezvolta un sistem de comunicare între laboratoarele guvernamentale și academice de
cercetare. Prima componentă de rețea, ARPANET, a intrat în funcțiune în octombrie 1969. Cu
doar 15 site-uri neguvernamentale (universitare) incluse în ARPANET. Incepând cu anii 1980,
au fost adăugate alte rețele. Toate aceste rețele au fost capabile să comunice între ele datorită a
doua protocoale comune: Protocolul de Transmisie-Control (TCP) și Protocolul de Internet (IP).
Ceea ce a fost necesar pentru a transforma o rețea de computere în ceva mai mult a fost ideea
hyperlink-ului: codul computerului în interiorul unui document care ar determina ca documentele
aferente să fie preluate și afișate. În 1991, a fost creat World Wide Web și sistemul său de
legături între paginile create de utilizatori.
 
Creat inițial ca o rețea închisî pentru cercetători, Internetul a devenit brusc un nou mediu public
pentru informare. A devenit un loc plin de magazine virtuale, librării, știri și divertisment.
Școlile se "conectau" la Internet, iar copiii învățau să facă cercetări în moduri noi. Combinația
dintre internet, e-mail, dispozitive mici și accesibile de calcul și comunicații a început s schimbe
multe aspecte ale societății prezente.
 
CONCLUZIE:
În concluzie, internetul și spațiul virtual fac parte din viața noastră cotidiană. Facem
cumpărăturile online, ne informăm din online, socializăm pe rețelele sociale, ne orientăm cu
ajutorul GPS_ului, cu alte cuvinte, am devenit dependenți de internet și tehnologie. Nu mai
putem concepe o zi din viată fără să utilizăm dispozitive inteligente cu acces la internet.
 
Daca ne uitam spre viitor, raportandu-ne la trecut, la istoria și evolutia calculatorului,
inteligența artificiala, robotii și cyberspace-ul vor fi de actualitate în cațiva ani.