Cuprins

Introducere……………………………………………………………………...3
Capitolul I: Politica financiară
1.1 Conceptul de politică financiară…………………………………………...5
1.2 Obiectivele politicii financiare……………………………………………...7
1.3 Tipuri de politică financiară………………………………………………..10
1.4 Politici financiare şi de stabilizare economico financiare în
Republica Moldova………………………………………………………....11
Concluzie la capitolul I………………………………………………………….14
Capitolul II: Partea aplicată. Cheltuielile publice pentru cultură, artă și sport
2.1 Conținutul economic al cheltuielilor publice pentru cultură, artă
și sport ………………………………………………………………………….15
2. 2 Calculul indicatorilor …………………………………………………..….16
Concluzie la capitolul II……………………………………………………..….18
Bibliografie………………………………………………………….………...…19
 Introducere

Actualitatea și importanța temei de cercetare. Finanţele publice constituie studiul activităţilor

financiare ale guvernelor şi autorităţilor publice. Ele sunt o parte a studiului econonomiei şi, prin
urmare se referă la alocarea resurselor rare. Finanţele publice sunt în mod specific interesate în
efectele activităţii guvernamentale asupra alocării resurselor.

Politica financiara este o componenta a politicii generale, în care se integrează,deşi dispune de o

relativa independenţă, indiferent de nivelul de organizare sau structura funcţională a societăţii, la
care este abordată ea. De aceea, se impune caracterizarea politicii financiare în contextul politicii
generale, care, la rândul său, privită la nivel de colectivitate umană organizată în stat, poate fi
definită generic ca un ansamblu de activităţi orientate spre dobândirea şi păstrarea puterii în
societate de către formaţiuni politice, subordonându-se realizării anumitor scopuri sau obiective ale
acestora. Politica mai este definită, ca formă de organizare şi conducere a unei comunităţi umane,
pentru satisfacerea intereselor sale sau ca ansamblu al deciziilor luate de către autorităţi pentru
organizarea şi conducerea activităţii economice şi sociale. În această accepţiune, ea se manifestă la
toate nivelurile şi structurile organizatorice ale societăţii. Indiferent de modul de abordare a
conceptului de politică, concretizarea sa implică obiective şi mijloace sau instrumente de înfăptuire a
acestora, în acord cu interesele grupării sau comunităţii umane respective. În mod direct metode şi
modalităţi de acţiune specifice diferitelor domenii de activitate umană, pentru realizarea diferitelor
obiective economico-sociale.

Bugetul public reprezintă o categorie fundamentală în domeniul finanțelor publice, cercetarea

metodelor de planificare a bugetului fiind întotdeauna un subiect de actualitate. Planificarea unui
buget realist asigură o alocare optimă a resurselor statului, realizarea priorităţilor de politică şi a
funcţiilor statului, de aceea tema selectată pentru cercetare este una importantă.

În această cercetare constă în fundamentarea ştiinţifico-metodologică a procesului de planificare

strategică a bugetului în Republica Moldova care a condus la elaborarea recomandărilor de
optimizare a acestui proces, propuse spre aplicare practicienilor din domeniul gestiunii finanțelor
publice, pentru a apropia practica națională în domeniu de bunele practici europene și analiza
conceptului finanțelor publice.

2
Obiectivele studiului în corelaţie cu competenţele acumulate

– definirea conceptului de politică financiară;

– abilitatea de a delimita domeniile de manifestare ale politicii financiare;

– prezentarea teoretică a unor aspect precum trăsăturile politicii financiare;

– abilitatea de a prezenta obiectivele politicii financiare pe domenii de manifestare ale acesteia;

- calcularea indicatorii nivelului, structurii și dinamicii categorii de cheltuieli publice

3
 Capitolul I: Politica financiară

1.1. Conceptul de politică financiară

Politica economică constituie ansamblul deciziilor adoptate de către autorităţile publice în vederea
orientării activităţii economice unei ţări. Politica financiară nu trebuie confundată cu finanţele, deşi
între acestea există o strânsă legătură. Aceasta cuprinde totalitatea normelor financiare,
fundamentate pe constatări obiective furnizate de ştiinţa finanţelor, folosite de stat pentru
constituirea, repartizarea şi optimizarea utilizării fondurilor de resurse financiare necesare realizării
ţelurilor politicii socialculturale, economice etc. ale ţării în perioada dată.

Politica financiară se defineşte ca fiind activitatea desfăşurată de forurile conducătoare în

domeniul economic pentru a pune în practică programul de guvernare.

Caracteristicile politicii financiare:

 Este o componentă a politicii generale a statului.

 Trebuie să aibe o anumită strategie și o anumită tactică
 Are un caracter dinamic.
 Diferă de la o țară la alta în funcție de: potențial economic, grad de dezvoltare, tipul de
conducere a economiei, etc.

Principalele domenii de manifestare a politicii financiare sunt următoarele:

a) domeniul resurselor financiare publice care vizează:

 veniturile ordinare, cu caracter fiscal şi nefiscal;
 resursele financiare extraordinare atrase pe calea împrumuturilor, a asistenţei financiare
internaţionale nerambursabile, a privatizării unor întreprinderi ale statului, a vânzării altor
bunuri ale statului;
b) domeniul cheltuielilor publice;
c) domeniul creditului bancar;
d) domeniul asigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere civilă.

Politica financiară prezintă o independenţă relativă faţă de politica statului din celelalte domenii
de activitate, deoarece are obiective proprii şi utilizează metode şi instrumente specifice pentru
atingerea acestora. În acelaşi timp, politica financiară nu constituie un scop în sine, ci, alături de

4
celelalte politici ale statului (economică, socială, monetară etc.), contribuie la realizarea obiectivelor
economice, sociale, din alte domenii de interes naţional.

Politica financiară acţionează nemijlocit în sfera repartiţiei, asupra relaţiilor generate de formarea
şi de dirijarea fondurilor publice de resurse financiare în vederea satisfacerii nevoilor sociale. Totuşi,
prin modul în care se înfăptuieşte repartiţia, prin dimensiunile şi destinaţia fondurilor constituite, ca
şi prin obiectivele pe care le urmăreşte în mod sistematic, politica financiară influenţează, practic, şi
celelalte faze ale reproducţiei sociale: producţia, schimbul şi consumul.

Raportând noţiunile de strategie şi tactică la politica financiară a statului, se poate considera că

deciziile care stabilesc coordonatele politicii financiare pentru fiecare etapă determinată din punct de
vedere istoric, precum şi programele financiare de perspectivă îndelungată formează cadrul
strategiei financiare, iar actele administrative de planificare pe perioade scurte şi măsurile concrete
care se iau pentru realizarea sarcinilor pe termen scurt ţin de domeniul tacticii financiare.

În baza realizării politicii financiare stau un șir de principii generale și specifice.

Principiile generale de asigurare politicii financiare eficiente sunt:

1. Luare în vedere acţiunii legilor economice obiective

2. Luare în vedere condiţiilor istorice concrete
3. Luare în vedere experienţei proprii din anii anteriori și experienţei mondiale

Principiile specific:

1. asigurarea structurii raţionale a sistemului financiar din societate

2. asigurarea constituirii unui mecanism financiar rational
3. echilibrarea cheltuielilor și veniturilor în toate compartimentele a sistemului financiar
4. crearea rezervelor financiare
5. concentrarea resurselor financiare pentru realizarea obiectivelor sociale economice principale
ale statului prin elaborarea politicii fiscale rationale
6. concentrarea resurselor financiare importante în mîinele statului
7. echilibrarea politicii financiare și monetar-creditare

Politica financiară a statului se modifică în funcţie de interesele categoriilor sau grupurilor sociale
pe care le exprimă partidul (partidele) la putere şi de condiţiile interne şi internaţionale specifice
fiecărei perioade.

5
 Politica financiară diferă de la o ţară la alta în funcţie de: potenţialul economic, gradul de
dezvoltare economică, resursele naturale de care dispune, orânduirea socială, metoda de conducere a
economiei, de alţi factori.

1.2. Obiectivele politicii financiare

Obiectivele de bază ale politicii financiare constau:

1. În stabilirea, dezvoltarea și creșterea economică

2. Reducerea șomajului
3. Rreducerea inflaţiei
4. Creșterea nivelului de trai al populaţiei

Politica promovată în domeniul veniturilor publice trebuie să stabilească:

- volumul şi provenienţa resurselor financiare publice;

- metodele de prelevare a resurselor financiare publice;
- influenţa pe care o exercită instrumentele fiscale asupra economiei, precum şi obiectivele
ce trebuie atinse prin utilizarea acestora.

Volumul resurselor financiare publice se determină în funcţie de mărimea cheltuielilor publice. În

realitate, însă, între cheltuielile considerate indispensabile pentru satisfacerea nevoilor sociale
(cererea de resurse financiare publice) şi volumul resurselor ce pot fi procurate pe plan intern (oferta
de resurse financiare publice) nu există concordanţă.

Volumul resurselor financiare ce pot fi mobilizate la fondurile publice depinde de: gradul de
dezvoltare a economiei; de soluţiile adoptate de autorităţile publice cu privire la modul de satisfacere
a nevoilor sociale şi de finanţare a cheltuielilor pe care le antrenează.

Resursele financiare publice pot proveni din interiorul ţării sau pot fi atrase de pe plan extern. Se
recomandă ca resursele externe să fie utilizate numai în completarea celor interne, iar decizia de a se
apela la datorii externe trebuie riguros motivată, evitându-se îndatorarea, în condiţii oneroase, pentru
scopuri neproductive.

Resursele interne pot proveni, în proporţii diferite, de la sectoarele public şi privat, în funcţie de
structura de proprietate din economie. Prin politica financiară, statul poate trata în mod egal pe toţi
contribuabilii (persoane fizice şi juridice), indiferent de forma de proprietate, sau poate încasa de la
aceştia impozite şi taxe în cote şi cuantumuri diferite, chiar dacă veniturile impozabile sunt egale în
6
mărime absolută, avantajând una dintre formele de proprietate. Diferenţierea obligaţiilor fiscale mai
poate fi făcută în funcţie de forma juridică de organizare a contribuabilului, dimensiunea
întreprinderii (mică, mijlocie, mare), ramura sau subramura în care îşi desfăşoară activitatea, de zona
geografică în care acţionează, de rezidenţă etc.

Prin politica financiară se stabileşte numărul şi tipul impozitelor, taxelor, contribuţiilor etc.
Teoretic, s-ar putea folosi un singur impozit, dar practica tuturor ţărilor a infirmat această modalitate
de formare a veniturilor publice. Soluţia folosirii mai multor impozite, taxe şi contribuţii care să
alimenteze fondurile financiare permite o adaptare a obligaţiilor fiscale la natura agenţilor
economici, la mărimea veniturilor impozabile, asigurând diferenţierea şi echitatea impunerii.

Politica financiară concepe impozitele, taxele, contribuţiile etc. nu numai ca surse de alimentare a
fondurilor financiare publice, ci şi ca instrumente (pârghii financiare) de influenţare a activităţii
economice, de realizare a unor obiective de ordin social, demografic sau de altă natură.

În domeniul cheltuielilor publice, politica financiară trebuie:

- să stabilească nivelul, destinaţia şi structura acestor cheltuieli;

- să definească obiectivele ce trebuie realizate cu ajutorul acestor cheltuieli;

- să precizeze metodele de finanţare.

Dimensionarea cheltuielilor publice presupune stabilirea mărimii absolute (volumul total exprimat
în moneda naţională) şi relative (ponderea în PIB) a acestora. Cheltuielilor publice trebuie să fie
menţinute în limitele resurselor ce pot fi mobilizate, în condiţii normale, pe plan intern, fără să se
recurgă la emisiune monetară sau la credite externe nejustificate.

La stabilirea destinaţiei cheltuielilor publice este necesar să se pornească de la nevoile sociale ce

trebuie satisfăcute, cu prioritate, pe seama resurselor publice. Stabilirea corectă a opţiunilor şi
priorităţilor pentru fiecare etapă prezintă o importanţă deosebită, deoarece influenţează ritmul
creşterii economice, nivelul de trai al populaţiei, satisfacerea celorlalte nevoi sociale.

La repartizarea produsului intern brut, este necesar să se asigure un raport judicios între consum şi
formarea brută de capital, între investiţiile cu caracter productiv şi cele cu destinaţie neproductivă
sau indirect productivă, între consumul individual şi cel social. Cheltuielile publice se
dimensionează pe fiecare destinaţie (învăţământ, sănătate, cultură, acţiuni economice, apărare etc.)
cu luarea în considerare a obiectivelor stabilite de organele de decizie şi a structurii economice a
7
cheltuielilor necesare realizării obiectivelor respective. Întrucât resursele financiare sunt limitate, iar
destinaţiile acestora sunt concurenţiale, cu ocazia determinării cheltuielilor, care exprimă efortul
maxim recunoscut de societate ca justificat pentru realizarea unui anumit obiectiv, se impune
cuantificarea efectului util ce poate fi obţinut. Altfel spus, autorizarea efectuării oricărei cheltuieli
publice necesită cunoaşterea eficienţei sau a eficacităţii acesteia.

În scopul creşterii eficienţei sau a eficacităţii în utilizarea fondurilor publice, prin politica
financiară se urmăreşte şi stimularea beneficiarilor fondurilor publice prin metode de finanţare şi
gestionare sau prin alte instrumente specifice. Aceasta se poate realiza prin alegerea metodei de
finanţare adecvate pentru fiecare categorie de obiective sau acţiuni:

 autofinanţare, cu completarea resurselor proprii pe seama creditului;

 autofinanţare, cu completarea resurselor proprii pe seama alocaţiilor bugetare;
 finanţarea integrală pe seama alocaţiilor bugetare.

Se pot obţine rezultate pozitive şi prin înlocuirea finanţării directe din fondurile publice a unor
obiective sau acţiuni cu acordarea de stimulente fiscale (avantaje indirecte) celor care asigură
acoperirea anumitor categorii de cheltuieli pe seama resurselor proprii.

Un obiectiv important al politicii financiare îl reprezintă problema echilibrului financiar. În acest

sens, organele de decizie trebuie să îşi precizeze poziţia în legătură cu eventualele neconcordanţe
dintre volumul cheltuielilor publice şi resursele publice care pot fi mobilizate, în condiţii normale,
într-o anumită perioadă: dacă acceptă dezechilibrul; în ce împrejurări şi în ce limite (raportul dintre
deficitul bugetului general consolidat şi PIB) acceptă deficitul bugetar; ce modalităţi pot fi utilizate
pentru acoperirea deficitului.

Dacă se apelează la împrumuturi pentru acoperirea deficitului bugetar, prin politica financiară
trebuie să fixeze: scopul împrumuturilor (realizarea unor obiective economice productive, pentru
infrastructură, pentru investiţii în resurse umane sau pentru consum), resursele pe seama cărora vor
fi rambursate împrumuturile (veniturile generate de obiectivele realizate din sumele împrumutate,
din venituri publice special afectate acestui scop sau din veniturile generale ale bugetului), termenul,
condiţiile, moneda în care se contractează împrumutul.

8
 1.3 Tipuri de politică financiară

Principale domenii de manifestare a politicii financiare sunt:

1. domeniul cheltuielilor publice

2. domeniul resurselor financiare publice
3. domeniul creditului bancar
4. domeniul asigurărilor de bunuri și persoane

Politicii financiare include:

1. politica bugetar-fiscală
2. politica monetar-creditară
3. politica în domeniul asigurărilor

Politica bugetar-fiscală reprezintă activitatea de influenţare a proceselor social-economice prin

venituri și cheltuieli publice, în vederea realizării principalilor scopuri macroeconomice și obţinerea
echilibrului generale.

Instrumentele politicii bugetar-fiscale sunt:

1. impozitul, care reprezintă instrument de preluare a unei părţi din veniturile sau averea
persoanelor fizice și juridice la dispoziţia statului
2. taxa care reprezintă plata efectuată de persoanele fizice, juridice pentru serviciile prestate
acestora de către instituţiile publice
3. transferal-plăţi guvernamentale fără rambursare(compensare) făcute cetăţenilor
4. achiziţii guvernamentale, cheltuieli bănești pentru procurarea de bunuri și servicii necesare
statului

Politica fiscal reprezintă politica în domeniul stabilirii resurselor financiar publice.

Ea stabilești:

1. volumul și provenienţa resurselor ce pot fi procurate de stat de la fondurile sale

2. metode de preluare ce se utilizează în procesul de constituire a fondurilor financiare, deci
stabilirea sistemului și instrumentelor fiscal
3. obiectivele ce trebuie atinse de instrumentele fiscale folosite în procesul de constituire a
fondurilor financiare

9
 Volumul și provenienţa resurselor financiare se determină în dependenţa de cheltuielile publice
care sunt redate de necesarul de resurse financiare; produsul intern brut și nivelul și progrisivitatea
impozitelor.

Fondurile financiar-publice se pot forma în baza unei contribuţii egal plătită de contribuabile sau
de o contribuţie diferenţială care depinde de mărimea venitului desituaţia personală și de capacitatea
de muncă și domeniul de activitate.

Politica bugetară - reprezintă politica în domeniul cheltuielilor publice.

Ea stabilește:

1. mărimea, destinaţia, structura optimală a cheltuielilor

2. obiectivele ce trebuie atinse în efectuarea diferitor cheltuieli

3. căile și metodele ce se realizează pentru atingerea scopurilor reieșind din faptul ca eforturile să fie
minime

Politica monetar-creditară- reprezintă activitatea de influenţare a proceselor social-economice prin

oferta dec bani în vederea realizării principalelor scopuri macroeconomice.

Instrumentele politicii monitar-creditare

1.operaţiuni pe piaţa deschisă cu hîrtii de valori

2.modificarea ratei dobînzii

3.modificarea cotei rezervelor obligatorii

4. intervenţia pe piaţa valutară

1.4 Politici financiare şi de stabilizare economico financiare în Republica

Moldova

Datorită faptului că Republica omldova se află într-o criză economică deja de un deceniu, statul se
confruntă cu mari dificultăţi de ordin financiar, care împiedică atingerea obiectivelor politicii
generale a statului. Problemele financiare şi lipsa unor investiţii consistente caracterizează toate
componentele activităţii publice private. Republica Moldova are nevoie de un aflux masiv de resurse
financiare. Investiţiile străine directe nu vor întârzia dacă va exista o consecvenţă politică în
favorizarea acestor plasamente. Sunt absolut necesare măsuri energice în perfecţionarea sistemului
10
legislativ privind investiţiile, extinderea exportului, disciplinarea regimului fiscal, negocierea unor
credite preferenţiale cu destinaţie specială, asistenţa externă prin intermediul unor instituţii
financiare specializate şi altele. Componenta esenţială a politicii de dezvoltare durabilă a Republicii
Moldova este perfecţionarea continuă a relaţiilor financiare, a mecanismelor de menţinere
astabilităţii şi echilibrului macroeconomice, de stimulare a acumulărilor, investiţiilor, creşterii
economice şi ca rezultat ridicarea nivelului de trai al populaţiei. Aceste obiective strategice ale
politicii economice şi sociale a statului pot fi atinse dacă se vor realizaintegral toate componentele
politicii financiare cu implementarea mecanismelor şi măsurilor corespuzătoare.

Politica financiară a Republicii Moldova prevede următoarele obiective şi acţiuni

Obiective:

 Onorarea obligaţiunilor financiare la toate niveluril

 Stimularea antreprenoriatului prin politica bugetară
 Coordonarea nivelului cheltuielilor bugetare cu dinamica PIB
 Promovarea echităţii fiscale, transparenţii, stabilităţii şi simplităţii politicii financiare
 Asigurarea stabilităţii fiscale

Acţiuni:

1. Ajustarea cheltuielilor bugetare la posibilităţile reale de colectare a veniturilor 

2. Echilibrarea bugetului consolidat, ţinînd cont de sporirea locurilor de muncă
3. Fixarea volumului cheltuielilor bugetare, ţinînd cont de programele eşalonate pentru fiecare
perioadă
4. Limitarea cotei externe în volumul anual al PIB
5. Finanţarea deficitului bugetar cu preponderenţă din contul împrumuturilor interne.

Politici bugetar -fiscale.

Politica bugetară, fiind strîns legară cu cea monetar - creditară. Scopul principal al politicii
bugetar-fiscale de perspectivă pe termen mediu constă în menţinerea creşterii economice şi
soluţionarea celor mai acute probleme sociale prin ameliorarea condiţiilor de funcţionare a
sectoarelor social-culturale. În domeniul optimizării cheltuielilor şi reducerii deficitului bugetului de
stat, vor fi luate următoarele măsuri:

11
  ajustarea în continuare a cheltuielilor bugetare la posibilităţile reale de acumulare a
veniturilor la buget şi obţinerea unei stabilităţi bugetare.
 reevaluarea întregului sistem de servicii publice şi transferul unor activităţi în sfera privată.
 perfecţionarea sistemului de planificare bugetară prin implementarea metodei de
fundamentare a bugetului pe baza de programe.
 stabilirea priorităţilor de cheltuieli sub aspect funcţional şi institutional

În scopul modernizării procesului bugetar vor fi întreprinse următoarele măsuri:

 utilizarea modelelor econometrice moderne în cadrul corelării mărimii prognozate a

veniturilor în buget cu prognozele privind dinamica principalelor indicatori macroeconomici
şi cu politicile economice şi sociale ale statului pentru anul respectiv
 perfecţionarea sistemului de transferuri alocate de la bugetul de stat către bugetele unităţilor
administrativ - teritoriale.

Politici fiscale

În perspectiva medie, perfecţionarea sistemului fiscal va consta în redarea acestuia a unui caracter
mai stimulatoriu şi echitabil. Obiectivele principale ale politicii fiscale sont: diminuarea presiunii
fiscale, asigurarea transparentei, simplificarea şi stabilizare asistemului fiscal şi extinderea în
continuare a bazei de impozitare. Ameliorarea sistemului fiscal, bazat în principal pe impozitarea
indirectă, rata de rezultatele finale ale activităţii producătorilor şi posibilităţile de stimulare a
exporturilor, impune o creştere a rolului impozitelor legate înt-o măsură mai mare de rezultatele
activităţii economice a producătorilor. Pentru a stimula cererea internă, vor fi treptat majorate
veniturile neimpozabile ale persoanelor fizice pînă la nivelul minimului de existenţă. Perfecţionarea
sistemului fiscal implică efectuarea următoarelor măsuri:

 reducerea treptată a presiunii fiscale pînă la nivelul care va asigura o creştere durabilă a
producţiei şi investiţiilor
 monitorizarea presiunii fiscale în toate sectoarele economiei
 plicarea unei noi modalităţi de impozitare a proprietăţii imobiliare, conformcadrului
legislativ respectiv privind evaluarea proprietăţii în scop de impozitare
 uniformizarea sistemului fiscal concomitent cu simplificarea procedurilor fiscale
 adoptarea integrală şi aplicarea codului fiscal

12
 Concluzie la capitolul I

În urma celor analizate pe parcursul acestei lucrări am ajuns la concluzia că procesul de tranzitie
de la economia planificata la economia de piata impune o restructurare a vietii economice. Sarcina
principala a restructurarii este dezvoltarea sectorului privat al economiei nationale ceea ce ar duce la
o crestere economica durabila. O relansare economica durabila este posibila doar in conditiile
sporirii investitiilor, utilizarii la maximum a capacitatilor de productie. Una din barierele principale
in realizarea cu succes a tranzitiei la economia de piata este lipsa unui mecanism de mobilizare si
gestiune a resurselor financiare existente ale agentilor economici. In conditiile Republicii Moldova
intreprinderile nu au multe alternative de finantare, iar lipsa finantelor duce implicit si la limitarea
posibilitatilor de crestere economica.

Existenţa şi dezvoltarea finanţelor publice sunt în legătură directă cu apariţia şi dezvoltarea

statului şi cu apariţia şi folosirea formelor valorice şi a banilor în repartizarea produsului social.
Politica financiară reprezintă principala componentă a politicilor economice. Prin politica financiară
se acţionează în direcţia stabilită de către politica economică a guvernului. Politica financiară trebuie
să contribuie la creşterea economică a unei ţări sau alta, în vederea satisfacerii trebuinţelor societăţii.
Sistemul financiar sau finaţele constituie nu doar un mijloc de formare şi repartizare a resurselor
financiare ale societăţii, dar şi un instrument de înfăptuire a politicii statului. Politica financiară
diferă de la o ţară la alta în funcţie de potenţialul economic, gradul de dezvoltare economică de
resursele naturale de care dispune, de orânduirea socială, de metoda de conducere a economiei şi de
alţi factori.

Ca parte integrantă a politicii generale a statului, politica financiară este chemată să contribuie la
creşterea potenţialului economic al ţării şi pe această bază, la satisfacerea cât mai deplina a nevoilor
sociale ale populaţiei. Politica financiară în sens restrâns, limitată la finanţele publice se interferează
cu politica monetară. putem afirma faptul că politica bugetară ca şi componentă principal a politicii
financiare, este politica prin care se realizează relaţiile economice în formă bănească ce iau naştere
în procesul de repartiţie a produsului intern brut în legătură cu înfăptuirea funcţiilor şi sarcinilor
statului. Prin intermediul politicii bugetare un segment important din produsul intern brut este inclus
în planificarea la nivel macroeconomic. Influenţa politicilor bugetare apare atât în plan economic,
cât şi financiar. În plan economic, trebuie amintit rolul politicii bugetare în realizarea politicilor

13
economice şi sociale, iar în plan financiar mobilizarea şi dirijarea resurselor financiare necesare
îndeplinirii funcţiilor şi rolului statului.

Capitolul II: Partea aplicată. Cheltuieli publice pentru cultură, artă și sport

2.1 Conținutul economic al cheltuielilor publice pentru cultură, artă și

sport

Cheltuielile publice exprimă relaţii economico-sociale în formă bănească, manifestate între stat, pe
de o parte, şi persoane fizice şi juridice, pe de altă parte, cu ocazia repartizării şi utilizării resurselor
financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia

Cheltuielile pentru cultură, artă și sport sunt cheltuieli pentru întreţinerea instituţiilor în domeniul
acestora, a unor formaţiuni artistice, sportive şi pentru finanţarea unor obiective de artă. Surse de
finanţare a cheltuielilor pentru cultură, artă și sport: surse bugetare, acordarea subvenţiilor de stat,
donaţii, surse proprii ale instituţiilor date, firme, contribuţii ale populaţiei. Resursele financiare
destinate culturii, artei și sportului, alături de cele pentru învăţământ contribuie la creşterea calităţii
factorului uman: crearea şi îmbogăţirea nivelului cultural, cultivarea gusturilor şi moravurilor
estetice, ridicarea gradului de educaţie şi civilizaţie, activităţi sportive menite a păstra o anumită
stare a individului din punct de vedere moral, estetic, al condiţiei fizice. Ponderea cheltuielilor
social-culturale în totalul cheltuielilor bugetare nu este deosebit de mare (circa 2-8%), dar
importanţa lor este incontestabilă.

Instituţiile cultural-artistice către care sunt îndreptate aceste resurse sunt: bibliotecile, muzeele,
teatrele, casele de cultură, presa, editurile, casele de filme etc. Activitatea desfăşurată de aceste
instituţii se poate concretiza în anumite bunuri material cum sunt: cărţile, filmele, picturile, sau se
prezintă sub forma unor servicii cultural-artistice printre care: concertele spectacolele de teatru,
opera,campionate, concursuri sportive ș.a. Având în vedere ponderea ridicată a resurselor bugetare
în acoperirea necesităţilor financiare ale acestor instituţii, putem sublinia faptul că multe instituţii de
cultură şi artă reprezintă o component importantă a protecţiei sociale, ele oferind membrilor
societăţii servicii în mod gratuit sau cu preţuri reduse, accesibile.

În cazul acestor cheltuieli publice, se urmăresc modul de utilizare a fondurilor alocate şi eficienţa
economică. Efectele acestor acţiuni sunt, în special, nemateriale, resimţite indirect pe termen lung şi,
deci, dificil de determinat. Calcularea, analizarea şi urmărirea unor indicatori specifici ai acestor
acţiuni, cum sunt: numărul de biblioteci, case de cultură, muzee, teatre, vizitatori, spectatori etc.,
14
 permit formularea anumitor aprecieri şi concluzii. Eficienţa socială, cultural-educativă, precum şi
cea economică se apreciază, în principal, urmărind mixarea efectelor la un volum dat de efort
financiar. Şi în aceste domenii publice, trebuie desfăşurat un management cultural, artistic, sportiv,
care să asigure cheltuirea eficientă a resurselor şi să evite risipa banului public.

2. 2 Calculul indicatorilor

Model tabel calcule:

Nr. Indicatori 2018 2019 Modificarea (+;-)
Absolută Relativă
1 PIB 191,7 mil.lei 155,212 mil.lei -36,488 223,508
mil.lei
2 Numărul populației 2.730,364 2.681,735 -48,629 201,813
mil.lei
3 Cheltuieli publice totale 63.026,0 mil.lei 69.171,0 6145,0 191,116
mil.lei mil.lei
4 Cheltuieli publice în domeniul 1.361,3 mil.lei 1.596,1 mil.lei 231,8 mil.lei 185,101
culturii,artei și sportului
5 Ponderea cheltuielilor publice 0,9% 0,76% -0,14 pp
pentru cultură, artă și sport în PIB 218,421
6 Ponderea cheltuielilor publice 2,2% 2,3% 0,1 pp 195,652
pentru cultură, artă și sport în
totalul cheltuielilor publice
7 Cheltuieli de personal 13.768,6 mil.lei 14.946,8 1178,2 192,117
mil.lei mil.lei
8 Veniturile bugetului public național 56.999,6 mil.lei 63.432,3 6432,7 189,859
mil.lei mil.lei
Calculele modificarei absolute și relativă
1. Nivelul PIIB-ului
Absolută 155,212 - 191,7= -36,488 mil.lei
Relativă 191,7 + 155,212/ 155,212 *100%= 346,912/155,212* 100% = 223,508
2. Nivelul numărului populației
Absolută 2.681,735 – 2.730,364= -48,629 mil.lei
Relativă 2.730,364 + 2.681,735/ 2.681,735* 100%=201,813
3. Nivelul cheltuielilor publice totale
Absolută 69.171,0 – 63.026,0= 6145,0 mil.lei
Relativă 63.026,0 + 69.171,0/ 69.171,0* 100% = 191,116
4. Nivelul cheltuielilor publice în domeniul culturii,artei și sportului
Absolută 1.596,1 – 1.361,3= 231,8 mil.lei
Relativă 1.361,3 + 1.596,1/ 1.596,1* 100% =185,101
5. Ponderea cheltuielilor publice pentru cultură, artă și sport în PIB
Absolută 0,76% - 0,9%= -0,14 pp
Relativă 0,9% + 0,76%/ 0,76* 100% = 218,421

15
6. Ponderea cheltuielilor publice pentru cultură, artă și sport în totalul cheltuielilor publice
Absolută 2,3% – 2,2%= 0,1 pp
Relativă 2,2% + 2,3%/ 2,3% *100% =195,652
7. Nivelul cheltuielilor de personal
Absolută 14.946,8 – 13.768,6= 1178,2 mil.lei
Relativă 13.768,6 +14.946,8/ 14.946,8* 100% =192,117
8. Nivelul veniturilor bugetului public național
Absolută 63.432,3 – 56.999,6= 6432,7 mil.lei
Relativă 56.999,6 + 63.432,3/ 63.432,3* 100% =189,859

16
 Concluzie la capitolul II
Făcînd o concluzie generală pe marginea materialelor analizite putem afirma că în Republica
Moldova au fost și sunt promovate o serie de măsuri în domeniul gestiunii finanțelor publice. Cea
mai longevivă dintre reformele promovate în domeniul finanțelor publice este reforma planificării
strategice a bugetului. Panificarea strategică a bugetului s-ar putea define ca:

- proces de planificare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare pentru o perioadă mai îndelungată

prin care se estimează impactul financiar al programului curent de politici, dar și al evoluţiilor
economice posibile asupra economiei și a societății.
De asemenea, planificarea strategică a bugetului presupune preocuparea pentru echilibrul
bugetului public pe termen lung și impactul, pe care îl au măsurile de politică bugetar-fiscală
curentă asupra bugetelor publice în viitor, fiind un termen strâns legat de sustenabilitatea
finanțelor publice. Aplicarea în practică a planificării strategice aduce o serie de avantaje privind
performanța gestiunii sectorului public, cum ar fi: respectarea disciplinei fiscale agregate,
sporirea eficienței alocative și a eficienței tehnice.
Bugetul de stat este una din componentele majore ale sistemului financiar prin ponderea mare pe
care o reprezintă în produsul intern brut, dar şi prin rolul pe care îl are în funcţionarea unor pârghii
financiare cum ar fi fiscală, vamală, a cheltuielilor publice, ca şi în acţiunile de predicţie şi
planificare macroeconomică realizate cu ajutorul unor instrumente. Poate fi privit din punct de
vedere formal, juridic şi economic.

Se poate constata că activităţile din domeniul culturii şi artelor, a sportului şi activităţi pentru tineret
sunt importante pentru prosperarea şi afirmarea unui stat. Cu toate că activităţile date implică
cheltuieli care deseori nu pot fi recuperate sau mai corect spus sunt cheltuieli pe termen lung, efectul
cărora se resimte peste mai mulţi ani din momentul efectuării acestora, neglijarea lor poate duce la
sărăcirea spirituală şi mentală a unui popor.

În urma calculelor reprezentate în tabelul de mai suns putem observa ca indicatorii finațelor publice
a modificării absolute unele sunt scăzute iau unele sunt ridicate. Aceată abatere a avut loc din faptul
că procesul bugetar nu a fost consolidate atât la etapa de planificare, executare, cât și la etapa de
17
raportare. Dezvoltarea capacităților de planificare bugetară ar putea permite nu numai executarea
strategiilor, dar și optimizarea cheltuielilor.

Bibliografie
Webografie
1.Victoria Lipan, Politica financiară
https://www.academia.edu/33275503/Tema_2_Politica_financiar%C4%83
2. Irina Pinzaru, Politica financiară referat
https://ru.scribd.com/document/114625436/Politica-Financiar%C4%83-referat
3.https://administrare.info/administra%C8%9Bie-public%C4%83/9520-con%C5%A3inutul-
%C5%9Fi-clasificarea-cheltuielilor-publice
4. Podbeglîi Anatolie, Politica financiară
http://feisa.usch.md/wp-content/uploads/2017/03/Finante-Publice-Podbeglai-A..pdf
5.Covalschi Tatiana, Finanțe, Teza de doctor în științe economice
http://www.cnaa.md/files/theses/2018/53861/tatiana_covalschi_thesis.pdf

18