Tema 4.

Managementul riscului

„Paza bună, trece primejdia rea”.

 Structura temei
 4.1. Noțiuni de management al riscului
 4.2. Identificarea riscurilor
 4.3. Analiza și evaluarea riscului
 4.4. Tratarea riscului
 4.5. Monitorizarea, revizuirea şi raportarea periodică a riscurilor implementării măsurilor de
control
4.1. Noțiuni de management al riscului
 Noțiuni
 riscul nu reprezintă un lucru negativ în sine; riscul joacă un rol esențial pentru progres, iar eșecul
face deseori parte din procesul de învățare. Dar trebuie sa știm cum să menținem echilibrul intre
consecințele potențial negative ale riscului și beneficiile posibile pe care le poate aduce
transformarea riscului în oportunitate
 Managementul riscului :”totalitatea metodelor sau mijloacelor prin care este gestionată
incertitudinea, ca bază majoră a factorilor de risc, în scopul îndeplinirii obiectivelor descrise în
cadrul oricărui proiect”.
 Managementul riscurilor – Procesul care vizează identificarea, evaluarea, gestionarea (inclusiv
tratarea) şi constituirea unui plan de măsuri de atenuare a riscurilor, revizuirea periodică,
monitorizarea şi stabilirea responsabilităților.
 Managementul riscurilor, ca şi componentă importantă a managementului strategic, are menirea de
a se ocupa cu reacţia potrivită la riscuri, utilizând diverse metode şi mijloace analitice şi
operaţionale în scopul identificării, prioritizării şi adoptării măsurilor potrivite de evitare a
pierderilor şi atingerea obiectivelor organizaţiei
 Necesitatea implementării managementului riscului
 1. Managementul riscurilor impune modificarea stilului de management. Managerii trebuie să adopte un stil de
management reactiv, ceea ce înseamnă că este necesar să conceapă şi să implementeze măsuri susceptibile de a
atenua manifestarea riscurilor. Reacţia orientată spre viitor permite organizaţiei să stăpânească, în limite
acceptabile, riscurile trecute, ceea ce este acelaşi lucru cu creşterea şanselor de a-şi atinge obiectivele.
 Limitarea la managementul reactiv este, totuşi, insuficientă pentru un management performant. Nici o organizaţie
nu poate fi condusă numai după principiul “văzând şi facând”. La fel de importantă este şi identificarea posibilelor
ameninţări, înainte ca ele să-şi materializeze şi să producă consecinţe nefavorabile asupra obiectivelor stabilite.
Aceasta înseamnă a adopta un stil de management proactiv. Managementul proactiv are la bază principiul “este mai
bine să previi, decât să constaţi un fapt împlinit”.
 2. Managementul riscurilor facilitează realizarea eficientă şi eficace a obiectivelor organizaţiei. Permite ca
organizaţia să-şi concentreze eforturile spre ceea ce este cu adevărat important, şi nu să-şi disperseze resursele în
zone nerelevante pentru scopurile sale. Totodată, revizuirea periodică a riscurilor, aşa cum este prevăzut în
standarde, conduce la realocări ale resurselor, în concordanţă cu modificarea ierarhiilor şi, implicit a priorităţilor.
 3. Managementul riscurilor asigură condiţiile de bază pentru un control intern sănătos. Managementul riscurilor
urmareşte gestiunea ameninţărilor ce ar putea avea impact negativ asupra obiectivelor. Cu alte cuvinte, dacă se
urmareşte consolidarea controlului intern, este indispensabilă implementarea managementului riscurilor
Etape ale managementului riscurilor
Identificarea
riscurilor

Analiza
Raportarea
riscurilor

Evaluarea
Monitorizarea
riscurilor

Tratarea
riscurilor
4. 2. Identificarea riscurilor
 Identificarea riscurilor
 Îşi propune să descopere toate sursele posibile de risc, cu scopul eliminării sau
diminuării efectelor pe care acestea le pot produce, inclusiv acele riscuri care pot
conduce la nerealizarea obiectivelor stabilite și la afectarea imaginii organizației.
 Riscurile trebuie identificate la orice nivel unde se sesizează că există consecințe asupra
atingerii obiectivelor şi pot fi luate măsuri specifice de soluționare a problemelor,
ridicate de respectivele riscuri.
 Riscurile nu pot fi identificate şi definite decât în raport cu obiectivele a căror realizare
este afectată de materializarea lor. Un risc identificat poate avea semnificație pentru mai
multe obiective ale organizației, iar impactul său poate varia în funcţie de fiecare obiectiv
în parte.
 Identificarea riscurilor

 În raport de situaţia în care se află organizaţia, identificarea riscurilor se poate

afla într-una din următoarele ipostaze:
 - Identificarea inițială a riscurilor caracteristică organizațiilor noi sau care nu
şi-au identificat anterior riscurile, într-o manieră structurată.
 - Identificarea permanentă a riscurilor caracteristică organizaţiilor în care s-a
consolidat managementul riscurilor.
 Identificarea continuă este necesară pentru cunoaşterea riscurilor care nu s-au
manifestat anterior datorită circumstanțelor, a schimbării circumstanţelor în
care se manifestă riscurile identificate anterior, precum şi pentru stabilirea
riscurilor care s-au manifestat în trecut, dar care nu mai prezintă, în prezent,
importanţa pentru organizaţie.
 Metode de identificare a riscurilor
 - întocmirea unor liste de control care cuprind surse potențiale de risc, cum ar fi: condiţiile
de mediu, rezultatele scontate, personalul, modificările obiectivelor, erorile şi omisiunile de
proiectare şi execuţie, estimările costurilor şi ale termenelor de execuţie etc.;
 - analiza documentelor disponibile în arhiva organizației pentru identificarea problemelor
care au apărut în situaţii similare celor curente;
 - utilizarea experienţei personalului direct productiv (şefi de secţii şi de echipe) prin
invitarea acestora la o şedinţă formală de identificare a riscurilor. De multe ori oamenii de
pe teren sunt conştienţi de riscuri şi probleme pe care cei din birouri nu le sesizează. O
comunicare eficientă teren – birouri este una dintre cele mai bune surse de identificare şi
diminuare a riscurilor;
 - identificarea riscurilor impuse din exterior (prin legislaţie, schimbări în economie,
tehnologie, relaţii cu sindicatele) prin desemnarea unei persoane care să participe la
întrunirile asociaţiilor profesionale, la conferinţe etc. şi care să parcurgă publicaţiile de
specialitate.
4.3. Analiza și evaluarea riscurilor
 Analiza riscurilor
 Faza de analiză a riscului ia în considerare riscurile identificate în prima fază şi realizează o
cuantificare a acestora. Pentru analiza riscului se foloseşte un instrumentar matematic divers,
mergând de la analiza probabilistică la analiza Monte Carlo. (Simularea Monte Carlo este o
metodă statistică. Aceasta este utilizată pentru a rezolva probleme matematice complexe prin
generarea de variabile aleatorii. Efectuarea unei simulări constă în repetarea sau duplicarea
caracteristicilor și comportamentelor unui sistem real. Astfel, obiectivul principal al simulării
Monte Carlo este acela de a încerca să imite comportamentul variabilelor reale pentru, în măsura
posibilului, să analizeze sau să prezică modul în care acestea vor evolua.)
 Simularea Monte Carlo sau metoda Monte Carlo își datorează numele faimosului cazinou din
Principatul Monaco. Ruleta este cel mai faimos joc de cazino și, de asemenea, cel mai simplu
exemplu de mecanism de generare a numerelor aleatorii.
 Analiza riscurilor se referă la recunoașterea efectelor negative care ar putea avea loc într-o
organizație înainte de a începe orice proiect important nou sau de a schimba orice obiectiv
esențial, care poate avea un impact negativ asupra entității.
 Analiza riscurilor are ca obiectiv estimarea gradului de risc care poate apărea în organizație,
caracterizarea acestora de o asemenea maniera încât, să poată fi ușor de înțeles și de comunicat
către factorii de decizie, să pună în evidență probabilitatea și consecințele, dar și mijloacele de
control existente și pe cele necesare.
 Tehnici de analiză cantitativă a riscului
 (1) Interviul. Tehnicile de intervievare sunt utilizate pentru a cuantifica probabilitatea şi impactul
riscurilor asupra obiectivelor proiectului.
Primul pas îl constituie realizarea unor interviuri despre riscurile proiectului cu participarea
responsabililor proiectului sau a experţilor în domeniu. Informaţia care este necesară depinde de tipul
distribuţiilor de probabilitate care vor fi utilizate pentru modelarea riscului. Ca urmare a interviurilor,
este necesară documentarea argumentelor care au stat la baza parametrilor atribuiţi distribuţiilor de
probabilitate ale modelelor de risc, care vor constitui elemente de intrare pentru strategiile de răspuns la
risc.
 (2) Analiza de senzitivitate. Această tehnică ajută la determinarea acelor riscuri care au cel mai mare
potenţial de impact asupra proiectului. Analiza de senzitivitate examinează gradul în care
incertitudinea fiecărui element de risc al proiectului influenţează obiectivele proiectului, atunci când
celelalte elemente variabile şi incerte sunt menţinute la valorile lor cele mai probabile.
 (3) Analiza arborilor de decizie. Metoda arborilor de decizie se utilizează pentru a reprezenta
problema de decizie considerând implicaţiile alegerii dintre alternativele disponibile. Rezolvarea
arborelui de decizie indică decidentului o evaluare în termeni cantitativi a riscului asociat fiecărei
decizii.
 (4) Simularea. Constituie o metodă avansată de cuantificare a riscului. Simularea utilizează un model
al unui sistem pentru a analiza performanțele sau comportamentul sistemului. Pentru simulare poate
fi utilizată tehnica Monte Carlo.
 Rezultatele unei simulări Monte Carlo a programului
de execuție în construcție

Curba arată posibilitățile cumulate ale realizării obiectivului până la o anumită dată. De
exemplu, există o probabilitate de 50% ca obiectivul să fie atins în 145 zile. Datele de
realizare a obiectivului din partea stângă prezintă riscuri mai mari decât cele din partea
dreaptă a graficului.
 Tehnici de analiză calitativă a riscurilor
 Analiza calitativă a riscului este procesul de realizare a unei evaluări de natură calitativă a riscurilor identificate ale
organizației. Acest proces stabileşte o prioritate a riscurilor, în funcţie de efectul lor potenţial asupra obiectivelor proiectului.
 (1)Tehnica scenariilor. Această tehnică presupune adunarea unui grup de oameni informaţi, specialişti în domeniu, cărora li
se cere să îşi aplice cunoştinţele şi imaginaţia pentru a descrie unul sau mai multe moduri posibile de derulare a unui
eveniment pornind de la o situaţie concretă. Acest tip de activitate se desfăşoară tot timpul de către oricine doreşte să
planifice o activitate.
 (2)Modelarea riscurilor.
 (3Probabilitatea şi impactul riscului. Probabilitatea riscului este definită ca fiind posibilitatea ca acel risc să apară. Impactul
riscului este efectul asupra obiectivelor proiectului dacă acel risc apare. Probabilitatea riscului şi impactul riscului sunt
descrise în termeni calitativi ca fiind: foarte ridicate, ridicate, moderate, scăzute sau foarte scăzute. Analiza riscurilor cu
ajutorul probabilităţii şi impactului ne ajută să identificăm acele riscuri cu consecinţe majore asupra proiectului şi asupra
cărora trebuie să acţionăm în mod agresiv.
 (4) Matricea scorului riscului. Este o matrice construită prin combinarea scalelor de probabilitate şi de impact.
 (5) Testarea ipotezelor proiectului. Ipotezele identificate trebuie testate faţă de două criterii: stabilitatea ipotezei şi impactul
asupra proiectului dacă ipoteza este falsă. În această situaţie, trebuie identificate ipoteze alternative, care să fie adevărate, iar
impactul acestora asupra obiectivelor proiectului trebuie testat în procesul de analiză calitativă a riscului.
 (6) Clasificarea preciziei datelor. Analiza calitativă a riscului necesită date precise, care să vină în ajutorul managementului
proiectului. Aceasta implică evaluarea datelor disponibile despre risc, din punct de vedere al calităţii, integrităţii şi fiabilităţii
acestora. Utilizarea unor date de precizie scăzută – dacă, de exemplu, un anumit risc nu este înţeles – poate conduce la o
analiză calitativă a riscului care nu este utilă managerului de risc.
 Evaluarea riscurilor

 Evaluarea riscurilor presupune evaluarea probabilităţii de materializare a riscurilor şi a

impactului (consecinţelor) asupra obiectivelor în cazul în care acestea se materializează.
Combinaţia dintre nivelul estimat al probabilităţii şi nivelul estimat al impactului constituie
expunerea la risc, în baza căreia se realizează profilul riscurilor.
 Evaluarea riscurilor trebuie să:
• se bazeze, pe cât posibil, pe dovezi obiective (imparţiale şi independente);
• aibă în vedere pe toţi cei afectaţi de risc;
• facă distincţia între expunerea la risc şi tolerabilitatea la risc.
 Scopul evaluării riscurilor este de a stabili o ierarhie a riscurilor unei organizaţii care, în
funcţie de tolerabilitatea la risc, permite stabilirea celor mai adecvate modalităţi de tratare a
riscurilor şi delegarea responsabilităţii de gestionare a riscurilor celor mai potrivite nivele
decizionale.
 Etapele evaluării riscurilor

b. evaluarea c. evaluarea expunerii

a. evaluarea
impactului asupra la risc ca o
probabilităţii de
obiectivelor în cazul combinaţie între
materializare a
în care riscul s-ar probabilitate şi
riscului identificat
materializa impact.
 a.Evaluarea probabilităţii de materializare a riscului identificat
 presupune determinarea şanselor de apariţie a unui rezultat specific;
 Probabilitatea este o măsură a incertitudinii. De ex: Pe baza informaţiilor culese s-a constatat că:
din 100 de angajări de persoane într-o organizaţie, 10 au avut probleme cu respectarea condiţiilor
impuse de regulamente (riscurile de conformitate au probabilitatea de 10%); din 200 de loturi de
produse provenite de la un furnizor s-a constatat că în 18 cazuri au fost lipsuri sau defecte (riscurile
de aprovizionare au probabilitatea de materializare de 9%);
 Rezultatele evaluărilor calitative şi cantitative trebuie transpuse în scale calitative, care să reflecte
importanţa percepută in raport cu obiectivele.
 b. Evaluarea impactului asupra obiectivelor în
cazul materializării riscurilor
 Impactul reprezintă consecinţa asupra obiectivelor (rezultatelor) aşteptate, care poate fi, în funcţie de
natura riscului, negativă sau pozitivă.
 managerii organizaţiei, ca şi celălalt personal raportat la obiectivele individuale, aflaţi în faţa unei
situaţii de risc, sunt interesaţi să cunoască cât de mari sunt consecinţele asupra obiectivelor urmărite
dacă riscurile s-ar materializa. Din aceasta rezultă necesitatea evaluării impactului.
 Impactul oricărui risc este caracterizat prin consecinţe de diferite naturi. Alături de consecinţe
calitative, exprimate descriptiv, pot fi identificate şi consecinţe exprimate cantitativ în termeni de
buget (costuri), de efort (timp de muncă) şi de timp (întârzieri posibile în termenul de realizare a
obiectivelor. Acestea trebuie făcute ori de cate ori este posibil, deoarece sunt mult mai relevante, dar
în final pentru obţinerea unei imagini unitare asupra riscurilor ce pot afecta organizaţia, evaluările
cantitative vor fi transpuse şi ele în scale calitative.
 Impactul se poate descompune :
 IC – componenta calitativă (care poate cuprinde indicatori cantitativi)
 IB – componenta bugetară şi/sau patrimonială
 IE – componenta efort
 IT – componenta de timp
 Ex: impactul produs de angajările de personal neconforme:
 - IC – deteriorare climat de muncă;
 - IB – 3 mil. lei/an efort bugetar;
 - IT – 500 ore întârziere în îndeplinire sarcini etc.
 Rezultatele evaluărilor calitative şi cantitative trebuie transpuse în scale calitative (3 sau 5 scale)
 foarte sczută: (0-10)%
 - scazută: (10-35)%
 - medie: (35-65)%
 - mare: (65-85)%
 - foarte mare: (85-100)%
 c. Evaluarea expunerii la risc
 Expunerea la risc reprezintă consecinţele, ca o combinaţie de probabilitate şi impact, pe care le
poate resimţi o organizaţie în raport cu obiectivele prestabilite în cazul în care riscul s-ar
materializa.
 În acest caz scala de evaluare a expunerii la risc nu mai este unidimensională, ca in cazul
probabilităţii sau impactului, ci una bidimensională sau, cu alte cuvinte, de tip matricial. Liniile
matricei descriu variaţia probabilităţii, iar coloanele variaţia impactului.
 𝑬𝒗𝒂𝒍𝒖𝒂𝒓𝒆 (𝑬)=𝑷𝒓𝒐𝒃𝒂𝒃𝒊𝒍𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆 (𝑷)𝒙𝑰𝒎𝒑𝒂𝒄𝒕 (𝑰)
În cazul entităţiilor care utilizează o scală cu 5 trepte rezultă o matrice cu 25 valori
pentru expunerea la risc. Aceste valori pot fi atât calitative cât şi cantitative:
 O altă reprezentare presupune codarea pe
culori a riscurilor (tehnica semaforului), fapt
care oferă o imagine comprehensivă asupra
intensităţii măsurilor de control ale riscurilor
identificate.
 Toleranța la risc
 Toleranţa la risc reprezintă “cantitatea” de risc pe care o organizaţie este pregătită să o
tolereze sau la care este dispusă să se expună la un moment dat.
 Conceptul de toleranţă la risc are semnificaţii diferite în funcţie de natura riscului, care poate
fi o oportunitate sau o ameninţare.
 Când se au în vedere oportunităţile, conceptul de toleranţă la risc se referă la a analiza cât de
mult este dispus cineva să rişte în speranţa că va beneficia de pe urma acelor oportunităţi,
iar când se au în vedere ameninţările, toleranţa la risc se referă la expunerea tolerabilă şi
justificabilă care trebuie atinsă în practică.
 Stabilirea limitei de toleranţă la risc este un act major de responsabilitate managerială,
fiindcă prin acesta se stabileşte expunerea la risc ce este asumată, în corelare cu costurile, de
asemenea asumate, ale măsurilor de control a riscurilor.
 Tipuri de risc
 Risc foarte scăzut – de exemplu riscul de a fi înțepat de o albină în momentul în care te afli la Polul
Nord, probabilitatea unui astfel de eveniment este aproape nulă, iar efectul unei înțepături de albină
nu pune probleme majore;
 Risc scăzut –presupune fie un eveniment cu probabilitate medie şi impact scăzut, fie un eveniment
cu probabilitate mică şi un impact mediu. De exemplu riscul de a cade de pe o bicicletă, are o
probabilitate medie şi un impact scăzut în condiţii normale.
 Risc mediu – presupune un eveniment cu probabilitate peste medie, chiar foarte mare, dar care are
un efect scăzut, sau invers un eveniment cu probabilitate mică dar cu un impact peste medie, chiar
foarte mare. Aici putem cataloga călătoria cu autoturismul în condiţiile respectării legislaţiei rutiere
şi îndeplinirii condiţiilor de siguranţă pasivă şi activă a automobilului. Dacă sunt îndeplinite acestea,
călătoria cu automobilul comportă asumarea unui risc mediu deoarece „şansele” de a avea un
accident de circulaţie sunt mari, chiar foarte mari, conform statisticilor, dar efectul unui astfel de
accident este mediu, chiar şi sub mediu datorită condiţiilor de siguranţă, deci călătoria presupune
asumarea unui risc mediu.
 Tipuri de risc

 Risc mare – apare atunci când un eveniment are o probabilitate de apariţie de peste 40%, iar
impactul acestuia este peste nivelul 3. Un exemplu în acest sens se poate da tot în domeniul
călătoriei cu automobilul, dar în condiţiile nerespectării legislaţiei rutiere şi a regulilor de
siguranţă (purtarea centurii de siguranţă ). În acest caz, probabilitatea accidentelor rămâne
aceeaşi, în schimb creşte nivelul impactului unui astfel de accident.
 Risc foarte mare – se referă la situaţia unor evenimente foarte probabile care pot avea un impact
major, respectiv peste nivelul 3. Un exemplu în acest sens se poate da în situaţia nerespectării
semnalelor de la trecerea la nivel de cale ferată, situaţie în
care probabilitatea coliziunii cu trenul este foarte mare, iar impactul unei astfel de coliziuni fiind
la un nivel foarte ridicat, deci asumarea unui asemenea risc presupune inconştienţă totală
 Profilul de risc
 ia în considerare totalitatea riscurilor la care este expusă
organizația în funcție de toleranța la risc asumat de structura
de conducere în procesul decizional și al strategiei de afaceri.
 oferă o imagine de ansamblu, cuprinzând evaluarea generală
documentată şi prioritizată a gamei de riscuri specifice cu care
se poate confrunta organizația;
 Profilul de risc se interpretează astfel:
 Riscurile care se situează în zona de culoare roşie au expunerea la risc şi deviaţia cea
mai mare faţă de toleranţa la risc şi acestea reclamă, cu prioritate, iniţierea unor măsuri
de control.
 Riscurile care se situează în zona de culoare galbenă au o expunere ce depăşeşte limita
de toleranţă la risc, dar deviaţia de la aceasta este una moderată. Aceste riscuri pot fi
tratate prin măsuri de control sau monitorizate, în funcţie de decizia conducerii
organizației.
 Riscurile care se situează în zona de culoare verde sunt cele caracterizate cu o expunere
aflată sub limita de toleranţă la risc şi în această zonă se află riscurile asumate.
 Test: Profilul de risc al persoanei
 1. Ce vrei să obţii atunci când investeşti?

a. O investiţie care nu fluctuează ca valoare. (1)

b. Menţin investiţia mea la un nivel care să-mi aducă destui bani ca să pot trăi. (2)
c. Este suficient să menţin doar o parte din investiţia iniţială dacă capitalul meu poate creşte în
timp. (3)
d. Nu sunt îngrijorat în legătură cu veniturile pe care le-aş putea obţine, mă interesează doar
creşterea în timp a investiţiilor mele. (4)
 2. Pentru cât timp eşti pregătit să-ţi menţii portofoliul de investitii?
a. Cel mult 2-3 ani. (1)
b. Între 3 şi 5 ani. (2)
c. De la 6 la 10 ani. (3)
d. Peste 10 ani. (4)
 3. Cum ai reacţiona dacă investitiile tale ar scădea cu 15% pe o perioadă de 1 an?

 a. Ajutor! Ridici toţi banii rămaşi şi îi bagi într-un depozit bancar. (1)
b. Scoţi o parte din sumă şi îi investeşti într-o strategie mai sigură cu riscuri mai mici. (2)
c. Aştepţi până portofoliul revine pe „zero” şi apoi te gândeşti la alte investiţii. (3)
d. Rămâi ferm pe poziţie şi îţi urmezi planul. (4)
e. Te bucuri că investiţiile sunt cu 15% mai ieftine şi te apuci să investeşti şi mai mult. (5)

 4. Cât de mare este dorinţa ta de a risca foarte mult pe termen scurt pentru o perspectivă de a câştiga foarte
mult pe termen lung?

a. Mică. (1)
b. Nu e sigur. (2)
c. Moderată. Da… dar cu multe socoteli la mijloc. (3)
d. Foarte ridicată. Mă interesează acest gen de investiţii. (4)

 5. Alege răspunsul cel mai potrivit pentru tine la următoarea declarație: „Sunt dispus să trec prin suişurile si
coborâşurile pieței de capital pentru a avea un potenţial de câştig mai mare.”

a. Nu sunt absolut deloc de acord. Zici „nu” din prima. (1)

b. Nu sunt de acord. Analizezi înainte, dar probabil că nu eşti de acord. (2)
c. Aşa şi aşa. Dacă ar merge, de ce nu? (3)
d. De acord. (4)
e. Zic „da” fără să mă gândesc prea mult. (5)
 6. Alege răspunsul cel mai potrivit pentru tine la următoarea declarație: „Principala mea preocupare este
siguranţa: păstrarea banilor în condiții de siguranță este mai importantă decât a câștiga profituri mari.”
a. Nu sunt absolut deloc de acord. Zici „nu” din prima. (5)
b. Nu sunt de acord. Analizezi dar probabil că nu eşti de acord. (4)
c. Aşa şi aşa. Dacă ar merge, de ce nu? (3)
d. De acord. (2)
e. Zic „da” fără să mă gândesc prea mult. (1)
 7. Când vine vorba despre investitii, cât de experimentat crezi că eşti?
a. Neexperimentat. Este ceva nou pentru mine. (1)
b. Oarecum lipsit de experienţă. Ştiu doar câteva lucruri de bază, dar nu am încercat până acum. (2)
c. Oarecum cu experienţă. Ştiu din punct de vedere teoretic ce trebuie să fac. (3)
d. Experimentat. Ştiu toate detaliile care duc la pierderea sau profitul unui portofoliu de investiţii. (4)
e. Foarte experimentat. Fac singur analize, îmi pregătesc portofoliul şi înţeleg fiecare factor care
influenţează piaţa. (5)
 8. Cât de sigur este viitorul tău în ceea ce priveşte veniturile (din salariu, afaceri, pensie, alte venituri)?

a. Nu este foarte sigur. (1)

b. Cât de cât sigur. (2)
c. Este sigur. (3)
d. Foarte sigur. (Am un buget personal, un fond de urgenţă şi un sistem de finanţe personale bine pus la
punct.) (4)
 9. Cum ţi-ai descrie propria ta situaţie financiară?

a. Om liber, fără datorii. Nu mi-e teamă de ziua de mâine. (5)

b. Nu am ipotecă la casă, dar am alte mici datorii pe care trebuie să le plătesc (credit
de consum, card de credit, micro-credite etc). (4)
c. Un credit ipotecar, dar fără alte datorii. (3)
d. Un credit ipotecar + alte datorii. (2)
e. Până peste cap sunt plin de datorii. Nu am siguranţa zilei de mâine şi am de plătit
nenumărate facturi. (1)
 Rezultate test
Scorul total Tip investitor Caracteristici
9 - 14 Defensiv nu au cunoştinţe de investitor şi au dubii când vine vorba de a-şi investi
banii personali. Nu se gândesc la profit şi nici la investitii pe termen lung,
singura lor preocupare fiind grija de a nu pierde bani.
15 - 21 Conservator au început de ceva timp să investească, însă se simt foarte bine cu
portofoliul lor de investiții atunci când nu au deloc riscuri. Analizează doar
datele pe o perioadă scurtă de timp. Se gândesc mereu la investiţii între 1 şi
3 ani.
22 - 28 Echilibrat sunt cei care au câteva cunoştinţe de investiții şi care nu s-au decis încă
dacă vor să-şi investească banii cu un randament pe termen lung, sau vor
doar ceva pe termen mai scurt. Ei investesc de obicei pe o durată de 3-5 ani.
29 - 36 Activ gândire pe termen mediu şi lung, nu se grăbesc în investiții şi se uită doar
la datele statistice pe 5-10 ani.
36 - 41 Foarte activ experienţă mare ca investitori, ştiu ce urmăresc, riscul pentru ei este mare,
dar se gândesc mereu la investiții pe termen lung şi foarte lung. Dacă au o
strategie, o îndeplinesc până la capăt. Ei investesc pe un termen de peste 10
ani.
4. 4.Tratarea riscului
 Tratarea riscului - tip de răspuns la risc care
constă în luarea de măsuri
(implementarea măsurilor de control intern)
pentru a menține riscul
în limite acceptabile (tolerabile);
reprezintă abordarea cea mai
frecventă pentru majoritatea riscurilor cu
care se confruntă
organizația.
 Metode de tratare a riscului (I):
 Acceptarea (tolerarea) riscurilor. Este un tip de răspuns la risc definit prin neiniţierea unor
măsuri de control a riscurilor, care au o expunere mai mică decât limita de toleranţă.
Acceptarea se aplică atunci când riscurile identificate la nivel de compartiment sunt
asumate de către persoanele cu funcţii decizionale sau când nu este posibil un alt tip de
răspuns la risc. Acceptarea (tolerarea) riscurilor este un tip de răspuns adecvat pentru
riscurile cu o expunere scăzută.
 Monitorizarea riscurilor. Este un tip de răspuns la risc caracterizat prin acceptarea riscului
cu obligaţia de a-l supraveghea permanent, îndeosebi, de a monitoriza probabilitatea de
aparaţie a riscului. Monitorizarea este o strategie recomandată în cazul riscurilor cu impact
ridicat, dar cu probabilitate scăzută de apariţie.
 Evitarea riscurilor. Acest tip de răspuns la risc constă în eliminarea activităţilor care
generează riscul. Evitarea riscurilor este o strategie aplicată cu precădere pentru activităţile
generale (suport), în cazul în care nu există o altă modalitate de a gestiona riscurile.
 Metode de tratare a riscului (II):
 Transferarea (externalizarea) riscurilor . Această strategie presupune încredinţarea
gestionării riscului unei terţe persoane capabilă sau specializată în gestionarea unor astfel
de riscuri, de regulă, în baza unui contract. Externalizarea riscurilor către un terţ are ca
scop o scădere a expunerii la risc a entităţii dar şi o mai bună gestionare a riscului
transferat. Transferarea (externalizarea) riscurilor este utilizată în special în cazul
riscurilor financiare şi patrimoniale. Riscurile ce ţin de credibilitatea entităţii nu se pot
externaliza către terţi.
 Tratarea (gestionarea) riscurilor . Acest tip de răspuns la risc presupune luarea unor
măsuri de control pentru riscurile inerente care au o expunere mai mare decât limita de
toleranţă. În vederea gestionării riscurilor vor fi luate în considerare, obligatoriu, riscurile
cu expunere ridicată (de culoare roşie), iar în funcţie de decizia managementului (prin
aprobarea limitei de toleranţă) şi riscurile medii (de culoare galbenă) aflate deasupra
limitei de toleranţă. Riscurile medii situate sub limita de toleranţă vor fi monitorizate la
nivelul compartimentelor. Tratarea (gestionarea) riscurilor este strategia aplicată frecvent
pentru majoritatea riscurilor identificate la nivelul entităţii.
 4.5. Monitorizarea, revizuirea şi raportarea
periodică a riscurilor implementării măsurilor de
control
 Măsurile de control privind gestionarea riscurilor trebuie să asigure un nivel
acceptabil al riscurilor, astfel încât acestea să se afle în limita de toleranţă acceptată.
 La nivelul organizației procesul de monitorizare a implementării măsurilor de
control se realizează pe baza unui plan.
 Planul de implementare a măsurilor de control cuprinde:
- denumirea riscului
- măsurile de control
- termenele de implementare
- responsabilii cu implementarea măsurilor de control
 Monitorizarea măsurilor de control se realizează permanent, prin:
 a) Planul de implementare a măsurilor de control de la nivelul entităţii
 b) Fişa de urmărire a riscului - responsabilii cu riscurile raportează superiorului
ierarhic al compartimentului stadiul implementării măsurilor de control.
 c) Completarea Formularului de alertă la risc (FAR).
 Formular de alertă la risc
Subdiviziunea

DETALII PRIVIND RISCUL

Riscul
identificat
DESCRIEREA
Cauze
RISCULUI
Consecințe

Evaluarea probabilității de apariție

1 2 3 4 5

1‐foarte scăzută; 2‐scăzută; 3‐medie; 4‐mare; 5‐foarte mare

EVALUAREA
Evaluarea impactului
RISCULUI

1 2 3 4 5

1‐foarte scăzută; 2‐scăzută; 3‐medie; 4‐mare; 5‐foarte mare

Expunere: E = P*I

Tratare risc Acțiuni preventive recomandate:

Documentație privind
fundamentarea riscului identificat
 Plan de implementare a măsurilor de control

Nr crt Denumire risc Măsuri de Termene de Responsabil Observații

control implementare
 PLANUL DE ACȚIUNI
pentru minimizarea riscurilor în cadrul ...

Nr. Obiectiv/ Denumirea Masuri de Bugetul Persoana/persoanele Data limita de

crt. Activitate riscurilor gestionare responsabile cu implementare a
implementarea acţiunii de acţiunii de
minimizare a riscului minimizare a
riscului
1 2 3 4 5 6
 Revizuirea şi raportarea periodică a riscurilor
 Revizuirea şi raportarea riscurilor este etapa finală care încheie procesul de
Management al riscurilor.
 Cauzele care stau la baza revizuirii riscurilor sunt următoarele:
- Schimbările majore care pot interveni în mediul instituţional, sau în obiectivele
organizației;
- Modificarea profilurilor riscurilor, ca urmare a implementării măsurilor de
control şi a schimbării cauzelor care favorizează apariţia riscurilor;
- Eficacitatea gestionării riscurilor şi luarea de noi măsuri, funcţie de caz.
 În procesul de revizuire se analizează situaţiile în care:

riscurile persistă;
au fost identificate riscuri noi;
impactul şi probabilitatea riscurilor au suferit modificări;
instrumentele de control intern puse în aplicare nu sunt
eficace;
anumite riscuri trebuie gestionate la un alt nivel de conducere
şi altele;
 Raportarea anuală a riscurilor se realizează pe două
nivele:

 a) la nivelul compartimentului de la primul nivel de conducere – de către

responsabilul cu riscurile, printr-un raport asumat de conducătorul
compartimentului şi care se transmite Comisiei de monitorizare.
 b) la nivelul organizației– de către Comisia de monitorizare, pe baza
rapoartelor de la compartimente, care informează conducătorul organizației
asupra stadiului procesului de gestionare a riscurilor.
 Evidențiați răspunsul corect
1. Evaluarea riscului nu este o etapă a managementului riscului:
A. Adevărat
B. Fals
2. Activitatea care își propune să descopere toate sursele posibile de risc cu scopul eliminării sau diminuării
efectelor pe care le pot acestea produce, se numește:
a. Analiza riscului;
b. Identificarea riscului;
c. Evaluarea riscului.
3. Analiza documentelor este o metodă de identificare a riscului:
a. Adevărat
b. Fals
 Evidențiați răspunsul corect
4. Simularea Monte Carlo este o metodă de identificare a riscurilor:
A. Adevărat
B. Fals
5. Stabilirea ierarhiei riscurilor organizației se realizează în cadrul etapei:
a. Identificarea riscului;
b. Analiza riscului;
c. Evaluarea riscului;
d. Monitorizarea riscului
6. Activitatea care presupune determinarea șanselor de apariție a unui rezultat specific se numește:
a. Evaluarea impactului
b. Evaluarea probabilității de materializare a riscului;
c. Evaluarea expunerii la risc
 Evidențiați răspunsul corect
7. Un eveniment cu probabilitate mare de materializare, dar cu un efect scăzut este caracteristic pentru:
A. Risc foarte scăzut;
B. Risc scăzut;
C. Risc mediu;
D. Risc mare;
E. Risc foarte mare.
8. Noțiunea de toleranță la risc presupune:
a. Probabilitatea mare de apariție unui eveniment;
b. Cantitatea de risc la care o organizație este dispusă să se expună la un moment dat;
c. Consecințele pe care le poate resimți o organizație în raport cu obiectivele stabilite
 Evidențiați răspunsul corect
9. Noțiunea de tratare a riscului presupune:
A. Cantitatea de risc la care o organizație este dispusă să se expună la un moment dat;
B. tip de răspuns la risc;
C. Imagine de ansamblu asupra riscului
10. Nu fac parte din metode de tratare a riscului:
a. Monitorizarea riscului;
b. Metoda Monte Carlo;
c. Transferarea riscului;
d. Arborele decizional