Observarea corpurilor din sistemul solar

1. Luna
2. Planetele:
• Instrumente mici si medii - Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn
• Instrumente medii si mari - Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn,
Uranus, Neptun

3. Asterozii
4. Cometele
5. Fenomene ce implica corpurile din sistemul solar – ocultatii, eclipse

Generalităţi

Aproape toţi începătorii sunt dezamăgiţi de diametre minuscule ale planetelor. În

comparaţie cu Luna, toate planetele au un diametru foarte mic. Singurele planete ce
pot fi observate cu detalii destul destul de fine sunt: Jupiter, Saturn, Marte şi, uneori,
Venus.

Planeta Diametru minin Diametru

maxim
Mercur 4,6” 12”
Venus 9,9” 64,5”
Marte 3,5” 25,1”
Jupiter 30,5” 49,8”
Saturn 14,7” 20,5”
Uranus 3,3” 3,7”
Neptun 2,2” 2,4”

Planetele nu sunt vizibile oricând. Pentru a le observa trebuie căutrate

momentele cele mai favorabile. În cazul planetelor interioare aceastea sunt elongaţiile
maxime, estice şi vestice. În cazul planetelor exterioare momentele favorabile sunt
opozitiile.

Instrumentele

La observarea planetelor pot fi folosite diferite tipuri de instrumente astronomice.

Preferate sunt refractoarele (lunetele) cu focala lungă.
Regula este simplă: cu cât diametrul obiectivului este mai mare cu atât se
observă detalii mai fine.
Ocularele trebuie să fie de cea mai bună calitate, fără distorsiuni. Cele mai bune
oculare planetare sunt cele orthoscopice.
Pentru mărirea distanţei focale se poate folosi o lentilă barlow (de 2x sau 3x).

1
Turbulenţa atmosferică

Al doilea lucru ce împiedică observarea planetelor (pe lângă poziţia lor pe cer)
este turbulenţa atmosferică. Mişcarea maselor de aer din atmosfera face ca uneori
planeta să devină neclară.

Când este turbulenţa mare

• Turbulenţa este cea mai mare la orizont, când privim printr-un strat mai
gros de atmosferă.
• Turbulenţa este mai mare dacă observaţiile se fac de pe ciment, pentru că
acesta reflectă căldura.
• Turbulenţa este mai mare în serile cu cer senin, sticlă
• Turbulenţa se amplifică odată cu mărirea grossismentului

Când este turbulenţa mică

• Turbulenţa este cu atât mai mică cu cât înăltimea deasupra orizontului este mai
mare
• Turbulenţa este mică în serile de vară, pâcloase
• Turbulenţa este mică dacă observăm de pe iarbă

Turbulenţa instrumentală

Pe lângă turbulenţa atmisferică mai exista şi o turbulenţă datorată mişcării

maselor de aer din tubul instrumentului. Aceasta poate fi redusă dacă instrumentul
este lăsat afară cel puţin 30 de minute, să se răcească.
Instrumentele cu tub deschis se răcesc mai repede.

Luna

Observarea Lunii se face fie sporadic, fie cautand sa observi anumite detalii,
viziblie numai in anumite momente ale lunatiei.
Observarea sporadica se face de catre toti cei ce au un instrument astronomic,
dar nu aduce decat satisfactia observarii unor cratere si cateva forme de relief mai
inportante.
Cea care aduce satisfactii este observarea sitematica a anumitor detalii foarte
fine, in diferite momente ale lunatiei, de-a lungul unor luni sau chiar ani. Rareori se pot
observa modificari pe suprafata prafuita a satelitului nostru, dar se pot verifica
observatii ale altor astronomi amatori. Desigur, colaborarea internationala este
obligatorie si ea se poate face foarte usor. Iti trebuie numai interes pentru domeniu si
pasiune.

Luna, satelitul natural al planetei noastre, este unul dintre cele mai fascinante
obiecte de observat. Nu conteaza marime instrumentul cu care se observa: poate fi un
binoclu sau o luneta de 40-50mm diametru. Conteaza ca instrumentul sa fie pus pe un
trepied.
Luna are un diametru aparent, foarte mare, in comparatie cu planetele, ce
masoara 30' (1/2 grade). Doar Soarele mai are un diametru aparent asa mare.
Luna sufera foarte multe modificari in timpul rotirii sale in jurul Pmantului,
modificari ce sunt observabile usor. In timpul unei rotatii complete in jurul Pamantului,
2
Luna ne arata doar jumatate din suprafata ei, asta datorita egalitatii peroadei de
miscare in jurul axei proprii si in jurul Pamantului. Datorita uner balansari a astrului
putem vedea cam 59% din toata suprafata.De-a lungul intregii rotatii in jurul planetei
noastre, numita lunatie (29.5 zile) putem vedea cum diferitele detalii de pe suprafata
ei, craterele, muntii, etc., arata diferit, datorita iluminarii diferite a Soarelui, adica
datorita jocului de lumina si umbre.
Datorita luminii si umbrelor percepem in relief (3D) suprafata lunara. Relieful
lunar se observa cel mai bine cand Luna nu se afla in faza de Luna Plina.Doua notiuni
ce trebuie retinute sunt: marginea discului lunar se numeste limb. Regiunea unde se
desparte regiunea luminata de Soare de regiunea in intuneric se numeste terminator.
Pe terminator se observa cel mai bine relieful lunar. Cum acesta inainteaza de la ora la
ora, puteti vedea ceva diferit mereu. Acolo umbrele lasate de formatiunile lunare sunt
cele mai lungi. Tot acolo se afla regiunea de pe Luna unde rasare Soarele.

Ce putem observa pe Luna?

In primul rand, privita cu ochiul liber sau cu un binoclu, cele mai predominante
regiuni sunt cele de culoare gri-inchis sau maroniu. Aceste regiuni (21 la numar) se
numesc marile lunare. Desigur ca pe Luna nu exista mari si oceane ce mustesc cu
apa. Numele lor a fost dat acum sute de ani cand nu se cunostea nimic despre
suprafata lunara.
De fapt marile lunare sunt regiuni acoperite cu lava. Din cauza lavei uscate ele
reflecta mai putina lumina decat regiunile stralucitoare, stancoase. Pe luna a exitat
activitate vulcanica acum 3,8 miliarde de ani. Cum majoritatea craterelor sunt mai
vechi de 3.8 miliarde de ani, se observa ca suprafata marilor nu are multe craterer,
lava acoperindu-le.
Cu timpul observatorul se va obisnui cu numele acestor 21 de mari: cea mai
mare asemenea regiune a primit numele de Oceanus Procellarum (Oceanul Furtunilor)
si se afla in partea de vest a Lunii; tot acole veti gasi Mare Humorum (Marea Umezelii),
Mare Imbrium (Marea Plolor), Mare Nubium (Marea Norilor). Mare Cognitum (Marea
Cunoasterii) si Mare Insularum (Marea Insulelor) se afla situate la marginea Oceanus
Procellarum. Mare Vaporum (Marea Vaporilor) si Mare Frigoris (Marea Frigului) se afla
mai la nord. Partea de est a Lunii contine cateva mari: Mare Fecunditatis (Marea
Fecunditatii), Mare Nectaris (Marea Nectarului), Mare Serenitatis (Marea Serenitatii) si
Marea Traquilitatis (Marea Linistii). La marginea limbului lunar se gaseste Mare Crisium
(Marea Crizelor). Un tabel cu marile existente pe Luna la dreapta.
Poate observati ca Oceanus Procellarum se afla in partea de vest a Lunii, cand el
se afla in stanga discului lunar. Asta pentru ca coordonatele selenografice se masoara
ca si pe Pamant. Vazute din afara aceasta sunt inversate in oglinda.
Mai exista cateva mari ce se observa mai rar fiind la marginea limbului: Mare
Australe (Marea Australa), Mare Marginis (Marea de pe Magine), Mare Orientale (Marea
de est) si Mare Smythii (Marea lui Smith). Mai exista si cateva mari foarte mici :
acestea sunt Mare Anguis (Marea Sarpelui), Mare Humboldtianum (Marea lui Humbolt),
Mare Spumas (Marea Spumelor), Mare Undarum (Marea Valurilor).
Se observa ca partea de est a Lunii are mai putine mari. Drept pentru care cand
Luna se afla in faza de Prim Patrar este mai stralucitoare.
Urmatoarele regiuni ce pot fi observate (si care sunt predominante) sunt cratere
lunare. Sunt ramasitele impacturilor Lunii cu asteroizi si meteoriti marei. Sunt niste
gauri imense in suprafata Lunii ce au in centru un munte si margini muntoase inalte.
Acesta este un crater clasic.

3
 Desigur ca exista multe feluri de cratere: exista cratere relativ noi ce sunt doar o
gaura in solul lunar; exista cratere ce au fost umplute de lava - fundul acestora este
foarte lin si nu sunt cratere mari pe el; alte cratere sunt erodate si acoperite de alte
cratere, in special in emisfera sudica a Lunii. Cum majoritatea craterelor mari au nume
proprii este bine da stiut ca aceste nume sunt date de Uniune Astronomica
Internationala, dupa oameni de stiinta, scriitori si alte personalitati decedate.
In jurul unor cratere se pot observa raze luminoase. Aceste raze sunt ramasite
ale exploziei ce a creat craterul si pot contine material din subsolul lunar. Acest lucru se
observa mai ales la craterele ce sunt in regiune marilor, unde razele sunt foarte
stralucitoare. Razele din jurul craterelor se obseva cel mai bine cand este Luna Plina.
Sistemele de raze cele mai interesante se gasesc in jurul craterelor: Tycho. Copernicus,
Aristarchus, Anaxagoras, Proclus.
Alte forme de relief spectaculoase sunt muntii si lanturile muntoase. Muntii de
pe Luna au primit numele unor munti de pe Pamant, asa ca sa nu va surprinda ca veti
putea observa Muntii Carpati, Muntii Apenini, Muntii Alpi, s.am.d. Muntii lunari sunt
foarte inalti, unlele piscuri atingand 4800 metri inaltime. Muntii se observa cu ajutorul
unui instrument modest. Mai jos este data o lista a muntilor.
Cateva vai sculptate in solul lunar de lava pot fi urmarite prin instrumente mici si
mijlocii. Pe langa acestea puteti gasi cateva zeci de mici vai ce au primit numele de
rimae. Aceste rimae pot fi observate in instrumente peste 80 mm diametru, la putere
mare. Nu ratati Vallis Alpes sau Valles Rheita.
Cateva disconituitati a suprafetei lunare, denumite rupes, pot fi detectate in
instrumente. Sunt foarte spectaculoase de urmarit. Cele mai interesante sunt Rupes
Altai si Rupes Recta.
Mai sus au fost descrise doar cateva dintre obiectele ce pot fi observate pe
suprafata satelitului nostru cu ajutorul instrumentelor noastre.

Programe speciale

Domurile lunare
Aceste formatiuni de origine vulcanica sunt foarte greu de observat, fiind vizibile
numai in anumite momente. Din cauza inaltimii foarte mici, numai cand razele Soarelui
cad razant domurile lasa o umbra fina si pot fi observate.
Reegiuni in care se gasesc domuri: CAUCHY Omega si Tau, ARAGO Alfa si Beta,
KIES Pi , N. HORTENSIUS - MILICHIUS Pi, GRUITHUISEN Gamma si Delta, MARIUS
hills, GAMBART C, BEER, CAPUANUS

Fenomene tranzitorii

Emisii de gaze din susbsolul lunar. Au fost observate foarte rar, problema nefiind
inca elucidata. Observarea se poate face in doua moduri
• observarea Lunii in general si raportarea fenomenelor ciudate
• observarea sistematica a anumitor regiuni

Studii topografice

Adica studierea in detaliu a regiunilor lunare. Se fac desene sau forografii

(preferabil).
Se pot observa urmatoarele forme de relief lunare: cratere, cratere cu raze
stralucitoare, cratere cu halouri intunecate, regiuni selectate special de catre diferitele
organizatii.

4
 Observatii lunare ce pot fi valoroase pentru astronomi:

• masurarea inaltimilor muntilor

• masurarea inclinarii pantelor
• descoperirea doumurilor lunare - numai pe imagini cu inalta rezolutie
• descoperirea vailor lunare - numai pe imagini cu inalta rezolutie
• studii fotometrice ale diferitelor regiuni – se folosesc filtre colorate

Planetele

Observarea planetelor inca mai poate aduce cateva contributii in astronomie

planetara, daca este facuta cu instrumente medii si mari (de la 150mm diametru in
sus).

In comunitatea astronomica internationala au aparut organizatii ce se ocupa cu

colectarea observatiilor facute asupra planetelor de catre astronomii amatori.
Cea mai cunoscuta asociatie este ALPO (Association of Lunar & Planetary Observers).
Este impartita pe sectiuni, fiecare sectiune studind cate un corp ceresc (sectiunea
Lunara, Solara, Marte, Saturn, etc.).

Mercur – planeta cea mai putin studiata

Este planeta observabila cel mai greu – nu se indeparteaza la mai mult de 27

grade de Soare, elongatiile venind odata la 1 luna si 9 zile. In momentul elongatiilor
Mercur se observa in faza. Atunci planeta se observa timp de maxim 2 ore, de cand
devine vizibila pana cand apune.
Se foloseste in mod curent observarea pe timpul zilei a acestei planete.
La o prima vedere nu exista detalii pe suprafata planetei, dar folosind, filtre
acestea devin vizibile. Cel mai bun filtru pentru observarea planetei este filtrul de
culoare portocalie. Filtrul de culoare rosie este folosit de cei ce privesc prin instrumente
mai mari de 30 cm diametru.

Venus – atmosferă cu detalii

Venus se indepartează aparent de Soare la maxim 47 grade. Este momentul

elongatiei maxime, cand se observa planeta pe jumătate.
Datorită strălucirii mari Venus poate fi observată cu succes în timpul zilei, sau
înainte şi după apusul Soarelui. Ca o regulă, nu se observă planeta când are o alitudine
mai mică de 20 de grade deasupra orizontului.
Cea mai buna perioadă de observare este înainte şi după răsăritul Soalelui. Dar
observatia nu trebuie prelungită până la miezul zilei pentru că creşterea temperaturii
duce la mărirea turbulentei atmosferice.
Detaliile observate pe atmosfera sunt controversate, existând situatii in care s-a
observa planeta simultan de către doi astronomi, cu instrumente asemănătoare şi s-au
observat detalii diferite.

5
 Observarea detaliilor reale din atmosferă se poate face numai de o echipă
coordonată.
Diametrul minim recomandat pentru observarea lui Venus este de 15,2 cm.
Din cauza reflectivitatii mare a atmosferei numai prin filtrele colorate se pot
observa detalii. Filtrele folosite sunt: albastru şi violet (pentru observarea norilor);
roşu, galben şi verde pentru observarea detaliilor din regiunile polare. Se folosesc si
filtre UV şi IR.

Programe de observarea planetei Venus:

• observarea vizuală a detaliilor din atmosferă

• desenarea detalilor din atmosferă
• observarea regiunii neluminate de Soare – uneori se poate observa
• observarea neregularitătilor terminatorului
• observarea efectului Schroter – dihotomia (jumătatea de fază) se produce cu
întârziere faţă de elongatie

6
Marte – detalii odată la 2 ani

Planeta ajunge la opoziţie odata la 2 ani şi 6 luni. Atunci diametrul planetei este
cel mai mare, putând atinge şi 25” (cum s-a întâmplat în august 2003).
Marte, împreuna cu Mercur este planeta la care se pot observa detalii pe
suprafaţă. Uneori sunt vizibili şi nori, dar numai prin filtre colorate.

Ce putem observa pe Marte:

• calotele polare – se pot observa calotele; acestea se micşorează sau se
măresc în timpul unei apariţii
• pete galben-portocalii – deşerturile marţiene
• regiuni închise la culoare - regiunile muntoase de pe planetă
• munţii marţieni – se pot observa 4 munţi martieni: Olympus Mons şi alţi trei
munţi din apropiere
• NPH şi SPH– North Polar Hood şi South Polar Hood – nori din cristale de
gheată aflaţi deasupra polilor marţieni
• Diferiţi nori din atmosferă – norii se pot observa numai prin filtre colorate şi
apar la limbul planetei
• Furtunile de praf – furtunile de praf apar la începutul toamnei marţiene şi pot
acoperi toată planeta

Se folosesc filtre de culoare rosie, protocalie (pentru detalii de suprafaţă) şi

albastră (pentru nori).

Sateliţii lui Marte

Cei doi sateliţi ai planetei nu pot fi observaţi vizual prin instrumente mai mici de
30 cm diametru. Pentru a-i putea observa este nevoie ca ei să fie la cea mai mare
depărtare unghiulară de planetă. Phobos are magnitudinea 13, iar Deimos 14,15.
Phobos se îndepărtează la maxim 16” de limbul planetei, iar Deimos la 51”.
Sateliţii se văd mai bine dacă se ocultează planeta cu ceva.

Jupiter – planeta astronomilor amatori

Planeta la care se pot observa cele mai multe detalii este Jupiter. Prin orice
intrument ai privi, pot găsi detalii interesante.
Atmosfera lui Jupiter se miscă foarte repede, a.î. aproape niciodată nu veţi vedea
aceeaşi imagine prin telescop. Norii sunt împărţiţi în două regiuni (numite sisteme).
Primul sistem fare o rotaţie la 9 ore 50,5 minute, iar al doilea odată la 9 ore
55,7 minute. Majoritatea detaliilor fac parte din sistemul II, din sistemul I facând
parte regiunile ecuatoriale.
Cei ce doresc să observa planeta, trebuie să faca observaţii des, pentru a se
obişnui cu detaliile din atmosferă.
Unul din modurile în care puteţi observa planeta este să o desenaţi. Există
formulare pe care este trecut discul planetei, precum şi alte informaţii. Pe acest
formular se desenează planeta.

7
 Se incepe cu trasarea detaliilor mai mari, cum ar fi benzile ecuatoriale, pata roşie
(dacă este). Apoi se terc detaliile mai fine. Desenul trebuie început cu marginile
discului (cu detaliile aflate pe limb).

Un desen de-al planetei trebuie facut in maxim 20 de minute. După 20 de minute

devine observabilă mişcarea atmosferei.

• Treceri la meridian

Cele mai valoroase observaţii sunt cele in care se observă timpul exact când
anumite detalii trec la meridian. Din aceşti timpi se pot determina mişcările proprii
ale detaliilor din atmosferă. Momentul trecerii la meridian trebuie determinat cu o
precizie de 30 de secunde.

• Nomenclatura detaliilor vizibile pe planetă

La o primă privire se observă un disc mare pe care se disting două benzi

transversale, paralele. Acelea sunt benzile ecuatoriale: SEB şi NEB. Mai există şi
banda ecuatorială EB. Între aceste trei benzi se află alte benzi mai mici, fiecare cu
denumirea ei (vezi nomenclatura lui Jupiter de mai jos).

• Pata Roşie

Cea mai mare furtună de pe Jupiter, observată de peste 300 de ani, se numeşte
Marea Pată Roşie. Aceasta se poate vedea prin instrumente mai mari de 80mm
diametru. De multă vreme culoarea acestei pete nu mai este rosie. Pentru a o vedea
trebuie să stiţi momentul când se află în direcţia noastră. Pentru asta există multe
metode: un program de astronomie, diverse reviste de astronomie, revista Vega.

• Noua Pată roşie – Red Jr. (ovalul BA)

De ceva timp se observă un oval de culoare albă numit ovalul BA. Acesta a
devenit roşu la inceputul anului 2006. Se poate observa in vecinătatea petei roşii.
8
 • Filtre colorate

Ca la orice planeta, unele detalii se văd mai bine prin filtrele colorate: Pata Roşie
şi benzile mai întunecate se văd mai bine prin filtrele albastre; filtrele roşii sunt
folosite la scoaterea in evidenţa a furtunilor aflate pe banda sudică a NEB; pentre
regiunile polare se pot folosi filtre galbene.

• Dansul satelitilor

Cei patru sateliti ai planetei se pot observa foarte uşor prin cele mai mici intrumente.
Fiind prea mici nu putem vedea detalii pe suprafaţă. Dar putem observa mişcarea lor.
În mod regulat sateliţii intră şi ies de pe suprfaţa planetei, sau dispar şi apar din
spatele discului lui Jupiter.
Este foarte interesant să obsevăm aceste fenomene. Pentru a afla când sunt
vizibili sateliţii se folosesc programe de astronomie.
Prin instrumente mai mari de 200mm, şi când turbulenţa este mică, se pot
observa diametrele aparente ale sateliţilor.
Singurul satelit care nu participă la aceste disparitii si tranzite este Callisto. Dar,
incepând cu 2008, vom putea observa şi pe Sallisto cum dispare sau apare.

• Fenomenele mutuale

Odată la 6 ani, când orbitele lui Jupiter şi a Pamantului sunt coplanare, stateliţii
se oculteaza unul pe altul şi dispar unul în umbra altuia. Aceste fenomene ţin aproape 1
an.
Este de mare folosinţă să se determinte momentele exacte ale acestor
fenomene. Ultima perioadă cu fenomeme mutuale a fost in 2003.

Saturn – planeta cu inele

Saturn este cea mai frumoasă planetă dar asta nu înseamnă că este şi cea mai uşor de
observat.
Discul său nu depăşeşte 21”, iar inelul este de două ori mai mare (mai mic decât
diametrul aparent al lui Jupiter).
Dar, cu un telescop de minim 100 mm diametru se pot observa ceva detalii.

Sunt vizibile prin intrumente mici, dar este nevoie de un instrument de peste 80
mm diametru ca să le puteţi observa separate de discul lui Saturn. Marginile discului
sunt mai închise la culoare, iar umbra discului pe inel se poate observa uşor. Uneori se
vede şi umbra inelului pe disc. Aceasta îşi schimbă poziţia odată la 6 luni.
Pe inele se pot observa cateva detalii: în primul rând este vizibilă diviziunea lui
Cassini. Aceasta desparte inelul în două: inelul A (exterior) şi inelul B. Acum se poate
vedea şi diferenţa de culoare dintre cele două inele: inelul A este mai închis la culoare
decât inelul B.
Pe discul planetei se pot observa benzi de diferite culori, la fel ca şi pe Jupiter,
dar sunt mult mai vagi decât cele de pe Jupiter.
Printr-un instrument de peste 200 mm, dintr-un loc cu turbulenţă mică, se pot
observa detalii foarte fine: devine vizibilă diviziunea lui Encke, devine vizibil inelul C.

9
 Cu instrumente mari se pot observa eventualele furtuni din atmosfera lui Saturn.
Acestea sunt rare dar atunci cand apar au culoarea albă, fiind destul de uşor
detectabile.
Odată la 30 de ani se produc eruptii majore în atmosferă.

Odată la 14 ani se poate observa terecerea Pamantului prin planul inelelor.

Atunci pentru cateva zile, inelele nu se observă.

• Fenomene mutuale - Phesat

Odată la 15 se pot observa fenomenele mutuale ale satelitilor lui Saturn. Ultimele
fenomene s-au produs în 1995.

• Satelitii

Prin instrumente mici se observă doar 1 satelit: Ttitan. Acesta are magnitudinea 8,4.
Prin instrumente mai mari se pot observa maxim 6 sateliti.

Uranus

Planeta Uranus se observă ca un disc foarte mic. Numai cu instrumentele de

peste 300 mm diametru se pot observa uneori variaţii în atmosfera planetei.
Tot cu un instrument mare se pot observa 4 sateliţi: Ariel, Umbriel, Titania şi
Oberon. Aceştia au magnitudinea 14. Sateliţii se observă numai în mimentul
elongaţiei maxime de planetă.

Neptun

Pe minusculul disc al lui Neptun nici un detaliu nu este vizibil. Se poate observa
satelitul Triton, la magnitudinea 13,5, la o disttanţă maximă de 16”.

Ocultatii ale Lunii cu stele

• Ocultatii

Luna acoperă stele în drumul ei pe cer. Uneori aceste stele sunt strălucitoare şi
dispariţia lor se poate observa.
Aceste fenomene se observă ştiind exact momentul de apariţie şi dispariţie a
stele. Cea mai importanta observaţie care se poate face este să se stabilească dacă
steaua este dublă.

• Ocultatii razante

Ocultatiile razante sau graze se petrec atunci cand o stea trece - razant - pe lânga
regiunile polare lunare si este ocultata de varfurile reliefului mai inalt din zona

10
respectiva. Steaua dispare si reapare de mai multe ori (pana la 10-20 ocultatii foarte
scurte) in mai putin de cinci minute.
Fenomenul este nu numai spectaculos dar are si implicatii stiintifice deosebite
deoarece permite, prin masuratori, determinarea topografiei reliefului selenar. Pare
surprinzator dar desi deja parcelele de "sol" lunar sunt scoase la vanzare, detaliile
reliefului lunii din zona de granita catre fata sa nevazuta nu se cunosc inca suficient de
bine.
Putinele date de la "fata locului" care au dat nastere unu profil mediu lunar pe
care noi il cunoastem din asa zisele "harti Watts" sunt construite prin anii 60 din
fotografii luate de pe sondele lunare. De atunci, imbunatatirea profilului selenar a fost
facuta prin mii de observatii facute de catre amatori la ocultatiile razante.
Observarea ocultatiilor razante este importanta deoarece POATE si CHIAR ADUCE
date folositoare din punct de vedere stiintific.
Înapoi pe Pamant, zona de pe sol de unde se vede o ocultatie razanta este foarte
ingusta, intr-o prima aproximatie egala cu cea a reliefului selenar asa dupa cum se
poate vedea si in imaginea alaturata.
Pentru ocultatii razante pe limbul lunar sudic, unde muntii selenari sunt ceva mai
inalti, fasia de pe sol (Pamant) de unde se pot vedea ocultatii multiple = fasia de
graze, are latimea de 3 - 4 km. Pentru ocultatiile razante pe limbul nordic, latimea
fasiei de graze este doar de 1-2 km datorita faptului ca muntii sunt mai scunzi in
preajma polului nord lunar. Acest fapt se este valorificat la observatiile de graze prin
amplasarea a cat mai multi observatori aliniati perpendicular pe fasia de graze la
distante egale.
Rezultatele obtinute difera in functie de locatia persoanei respective astfel incat
cei aflati la limita nordica vor vedea steaua in permanenta iar cei aflati la limita sudica
vor vedea steaua ocultand Luna. Pentru cei aflati intre cele doua puncte, observatiile
vor fi constituite dintr-un sir de aparitii si disparitii ale stelei in mai putin de 5 minute.

Ocultaţii ale Lunii cu planete

Aceste ocultaţii sunt foarte rare, dar uşor de observat. Nu au valoare ştiinţifică.

Observarea asteroizilor

Exista peste 200.000 de asteroizi descoepriţi. Ce putem observa la ei? Observaţii

se pot face in două sensuri: fotometrie şi astrometrie.
Prima se poate face vizual şi există câţiva amatori ce se ocupă cu treaba asta. Se
observă satelitul, la alegere, şi i se determină magnitudinea. Apoi se compară
magnitudinea observată cu cea calculată.
Astrometria se face numai cu camere CCD şi constă în determinarea poziţiei, cu
precizie foarte mare, a poziţiei asteroidului. Din aceste poziţii se calculează o orbită
mai bună a acestuia.

11