Obiectele mici ale Sistemului Solar:

Cometele:
Sunt corpuri cerești mici, de aparență nebuloasă, care se rotesc în jurul Soarelui. În iulie 2018,
existau 6.339 de comete cunoscute, iar numărul lor crește în mod constant pe măsură ce
acestea sunt descoperite. Exemple deosebit de luminoase sunt numite „comete grozave”.
Cometele au fost vizitate de sonde fără pilot, cum ar fi Rosetta, de la Agenția Spațială
Europeană. După modul în care se rotesc în jurul Soarelui avem mai multe tipuri de comete:
1. Comete scurt periodice – sunt comete ce au orbite mai mult sau mai puțin eliptice,
asemănătoare cu a planetelor sau a asteroizilor. Aceste comete își au originea în
centura lui Kuiper și au perioade orbitale mai mici de 200 de ani.
2. Comete lung periodice – au orbite excentrice, care le poartă mult dincolo de orbita
planetei Pluto. Perioadele orbitale sunt cuprinse între 200 de ani și mii sau chiar
milioane de ani.
3. Comete neperiodice – vin din norul lui Oort, trec pe lângă Soare și nu se mai întorc
vreodată.
Asteroizii:
Numiți și mici planete sau planetoizi, sunt corpuri cerești mai mici decât planetele, dar mai
mari decât meteoroizii, și nu sunt comete. Asteroizii variază foarte mult ca mărime, de la
câteva sute de kilometri în diametru până la roci de numai câteva zeci de metri. Numită prima
planetă mică, Ceres a fost descoperită în anul 1801 de către Giuseppe Piazzi, inițial fiind
considerată o nouă planetă. Deși s-a reușit identificarea a zeci de mii de asteroizi, ei rămân
aproape imposibil de remarcat cu ochiul liber, fiind mult prea puțin luminoși. Asteroidul 4
Vesta este o excepție, el fiind singurul observabil fără aparate optice. Cel mai bun mijloc de a
găsi asteroizi cu binoclul sau cu telescopul este observarea cerului înstelat mai multe nopți la
rând și detectarea punctelor luminoase care se deplasează în raport cu fundalul fix.

Obiectele transneptuniene:
Este oricare planetă minoră din Sistemul Solar care se rotește în jurul Soarelui la o distanță
mai mare decât sau egală cu planeta Neptun. Obiectele se găsesc în următoarele zone: Centura
Kuiper, Discul împrăștiat și Norul lui Oort.
Centura Kuiper este centura de materie primordială ce înconjoară Sistemul Solar,
extinzându-se de la orbita planetei Neptun până mult în afara Sistemului Solar (actualmente se
consideră că se află la între 30 JA şi 50 UA depărtare faţă de Soare). Această zonă în formă de
inel este similară cu centura de asteroizi, însă mai întinsă, de 20 de ori mai largă şi de 20 până
la 200 de ori mai masivă De curând, în această zonă au fost descoperite patru potenţiale
planete: 2003UB313 (diametru 2600 km), Charon (1250 km), Quasar (circa 1250 km) şi
Sedna (1600 km). Centura Kuiper a fost denumită astfel în cinstea lui Gerard Peter Kuiper
(1905-1973), astronom olandez- american care a prezis şi demonstrat existenţa acestei centuri
de materie a Sistemului Solar.
Discul împrăştiat este o regiune distantă din Sistemul solar care este slab populată de planete
minore înghețate, un subgrup a celei mai mari familii de obiecte transneptuniene. Obiectele
din discul împrăștiat au a excentricitate orbitală mai mare ca 0,8, înclinaţie mai mare de 40 şi
un periheliu mai mare ca 30 UA (4,5x109 km) În timp ce cea mai apropiată distanţă de la
Soare a obiectelor împrăștiate este de aproximativ 30-35 UA, orbitele lor se pot extinde mult
dincolo de 100 UA. Acest lucru face ca obiectele împrăştiate să fie printre obiectele cele mai
îndepărtate şi reci din Sistemul solar. Din cauza naturii sale instabile, astronomii consideră ca
discul împrăștiat a fi lacul de origine pentru cele mai multe comete periodice observate în
Sistemul solar, cu centurii, corpuri înghețate dintre Jupiter şi Neptun, fiind stadiu intermediar
în migrația unui obiect de la disc Sistemul solar interior. Eventual, perturbațiile de la planetele
gigantice trimit astfel de obiecte spre Soare, transformându-le în comete periodice.
Norul lui Oort este un nor de comete care poartă numele astranomului olandez Jan Hendrick
Oort (n. 28 aprilie 1900, Franeker-d. 5 noiembrie 1992, Leiden). Se crede că există la a
distanţă de aproximativ 50.000 UA sau aproape un an-lumină de Soare, această distanţă
localizează norul la aproape un sfert din distanţa până la steaua Proxima Centauri, cea mai
apropiată stea de Soare. Exteriorul norului Oort definește limita sistemului nostru solar.
Astronomul român Harald Alexandrescu spunea: În 1950, Jon Dort a ajuns la concluzia că
locul de origine al cometelor este un vast nor (care în prezent îi poarta numele, Norul lui
Oort), aflat la o distanţă de 50.000 unităţi astronomice faţă de Soare, practic la granița
gravitațională a întregului Sistem solar.” Norul lui Oort reprezintă doar un câmp de rămăşiţe
din ceea ce a rămas din crearea planetelor. Aici, la limita Sistemului Solar bucăţi de rocă se
ciocnesc şi, tot de aici pleacă asteroizi, meteoriti, comete etc., fărmate în urma ciocnirifor.