Sistemul Solar

Proiect realizat de Gâlea Luca și Rugină Nicolae

 Descoperire
Timp de câteva mii de ani umanitatea, cu puține
excepții, nu a recunoscut existența sistemului solar.
Oamenii credeau că Pământul se află în centrul
Universului și este cu totul diferit de celelalte obiecte
divine și aeriene care se mișcă pe cer.
Galilei a fost primul care a descoperit detalii fizice
cu privire la corpurile individuale ale sistemului solar.
El a descoperit că Luna era plină de cratere, că
Soarele era marcat cu pete solare, și că Jupiter avea
patru sateliți care orbitează în jurul lui (astăzi se
cunosc 80 de sateliți ai lui Jupiter).
Descoperire
În 1705, un astronom englez numit Edmond Halley a observat că apariția repetată a unei
comete, nu era decât înregistrarea aceluiași obiect, care revenea periodic, o dată la fiecare 75 -
76 de ani. Aceasta a fost prima dovadă că un orice alt corp orbitează în jurul Soarelui. În această
perioadă (1704), termenul de „Sistem Solar” a apărut pentru prima dată în limba engleză.
Explorare
Oamenii studiază sistemul nostru solar de mii de ani, dar doar în ultimele
secole am început să înțelegem cu adevărat sistemul solar. Un factor foarte
important, care a ajutat foarte mult la explorarea nu numai a sistemului solar ci și a
universului cum îl știm noi a fost Războiul Rece (1947-1991), în care S.U.A s-au
întrecut cu sovieticii pentru orice realizare din spațiu, cea mai cunoscută intrecere
fiind Cursa Spatiului.
In prezent, cei mai importanti exploratori ai Spațiului sunt NASA.
Explorare (Misiunile NASA)
Cele mai importante misiuni din sistemul nostru solar includ Apollo 11,
realizată pe data de 20 iulie 1969, când comandantul Neil Armstrong, împreuna
cu Michael Collins și Edwin Aldrin au devenit primii oameni care să calce pe luna.
O altă misiune care a schimbat modul fundamental de a intelege
universul, este Telescopul Hubble. De la lansarea sa din 1990 a realizat mai mult
de 1,5 milioane de observații.
 Fuziune nucleară
Soarele procesul prin care două nuclee
atomice reacționează pentru a forma
un nou nucleu, mai greu (cu masă
Soarele este steaua sistemului solar și de departe mai ridicată) decât nucleele inițiale

cel mai important component al acestuia. Masa sa mare

(egală cu peste 300.000 de mase terestre) produce în
nucleul său temperaturi și densități suficient de ridicate
ca să susțină fuziunea nucleară, care eliberează o
cantitate enormă de energie, din care cea mai mare
parte radiază în restul sistemului sub formă de radiații
electromagnetice.

Se află la o distanță de aproximativ

148.000.000 km față de planetă noastră. Lumina
de la Soare călătorește 8 minute și 20 de secunde
pentru a ajunge pe Pământ.
Eclipsă de Soare
O eclipsă de Soare se produce atunci când
Luna trece între Pământ și Soare prin fața Soarelui.

Eclipsa totală are loc atunci când Soarele este

obturat complet de Lună. Imaginea strălucitoare a
Soarelui este înlocuită timp de câteva minute de silueta
întunecată a Lunii. Totuși, coroana Soarelui, mult mai
strălucitoare decât Luna, rămâne vizibilă.
Eclipsa parțială apare atunci când Soarele și
Luna nu sunt aliniate exact și astfel Luna obturează
Soarele doar parțial.
Ultima eclipsă totală a avut loc pe 4 decembrie
2021 și a fost vizibilă în Antarctica, iar următoarea este
prezisă în aprilie 2024.
Planetele interioare
Planetele considerate interioare în Sistemul Solar sunt Mercur, Venus,
Pământul și Marte.

Cele patru planete telurice sau terestre au o compoziție densă, de roci, cu

puțini sau chiar fără sateliți și fără sisteme de inele. Ele sunt compuse în mare
parte din minerale refractare, cum ar fi silicații, care formează scoarțele și
mantalele planetelor, și metale ca fierul și nichelul, care formează nucleele
planetare.

Trei din cele patru planete interioare (Venus, Terra și Marte) au o atmosferă
destul de densă pentru a genera vremea; toate au cratere de impact și
caracteristici tectonice de suprafață, cum ar fi rifturi și vulcani.
 Unitatea astronomică, UA, este o unitate de măsură a

Centura de asteroizi lungimii. Este numeric egală cu distanța de la Pământ la Soare.

Asteroizii sunt obiecte mici din Sistemul Solar,

compuse în mare parte din roci și minerale metalice, la care
se mai adaugă gheața.
Centură de asteroizi se află între planetele Marte și
Jupiter, la o distanță cuprinsă între 2,3 și 3,3 UA de la Soare.
Se crede ea e alcătuită din resturile rămase în urma formării
Sistemului Solar, care nu au reușit să se unească din cauza
interferenței gravitaționale a lui Jupiter.
Mărimea asteroizilor variază de la câteva sute de
kilometri până la mărimi microscopice. Toți asteroizii, cu
excepția celui mai mare, Ceres, sunt clasificați ca obiecte
mici ale Sistemului Solar.
Planetele exterioare
Planetele considerate exterioare în sistemul solar sunt Jupiter, Saturn, Uranus
si Neptun.

Cei patru giganții gazoși , dețin împreună 99 % din masa care orbitează în jurul
Soarelui. Jupiter și Saturn au, fiecare, o masă de zeci de ori mai mare decât cea a
Pământului și sunt formate preponderent din hidrogen și heliu; Uranus și Neptun
sunt mai puțin masive (având sub 20 de mase terestre) și sunt compuși mai mult din
ghețuri.

Din această cauză, mulți astronomi cred că ei fac parte dintr-o categorie aparte,
„giganții de gheață”. Toți cei patru giganți gazoși au inele, deși doar sistemul de inele
al lui Saturn este ușor de observat de pe Pământ.
Vă mulțumim pentru atenție!

Bibliografie: wikipedia.org
NASA.gov
History.com