Referat stiinte

Nume-Horvat Miruna Maria

Clasa-a XI a E
Liceul Pedagogic ‘’Gherghe Sincai’’
Sistemul solar si planetee sale
 S SISTEMU SOLAR
Sistemul solar (scris și Sistemul Solar[a]) este format din Soare împreună
cu sistemul său planetar (care cuprinde opt planete împreună cu sateliții lor
naturali) și alte obiecte non-stelare
În afară de cele opt planete, oamenii de știință au emis ipoteza existenței unei
alte planete, denumită provizoriu A noua planetă. Această ipotetică planetă
gigantă s-ar afla la marginea Sistemului Solar.[10] Existența planetei ar explica
configurarea orbitală neobișnuită a unui grup de obiecte transneptuniene La 20
ianuarie 2016, cercetătorii Konstantin Batygin și Michael E. Brown de
la Institutul de Tehnologie din California au anunțat că există dovezi
suplimentare indirecte privind existența unei a noua planete dincolo de orbita
planetei Neptun. Aceasta ar orbita în jurul Soarelui între 10.000 și 20.000
de ani. Conform studiului publicat în Astronomical Journal,[11] „Planeta Nouă” ar
avea o masă de aproximativ 10 ori mai mare decât Terra
Sistemul este situat într-unul dintre brațele exterioare ale galaxiei Calea
Lactee (mai precis în Brațul Orion), galaxie care are cca. 200 de miliarde de
stele. El s-a format acum 4,6 miliarde de ani, ca urmare a colapsului
gravitațional al unui gigant nor molecular
 Cele patru planete interioare mici, Mercur, Venus, Pământul și Marte, numite
planete terestre / planete telurice, sunt compuse în principal din roci și metal. Cele
patru planete exterioare, numite giganți gazoși, sunt mult mai masive decât cele
telurice. Cele mai mari două planete, Jupiter și Saturn, sunt compuse în principal
din hidrogen și heliu; cele două planete mai îndepărtate, Uranus și Neptun, sunt
compuse în mare parte din substanțe cu o temperatură de topire relativ ridicată
(comparativ cu hidrogenul și heliu), numite ghețuri, cum ar fi apa, amoniacul și
metanul. Ele sunt denumite „giganți de gheață” (termen distinct de cel de „gigant
gazos”). Toate planetele au orbite aproape circulare dispuse într-un disc aproape
plat numit plan ecliptic. Sistemul solar prezintă câteva regiuni unde se află diferite
obiecte mici.[b] Centura de asteroizi, situată între Marte și Jupiter, este similară
din punct de vedere al compoziției cu planetele terestre, deoarece o mare parte
dintre obiecte sunt compuse din rocă și metal. Dincolo de orbita lui Neptun se află
centura Kuiper și discul împrăștiat; multe dintre obiectele transneptuniene sunt în
mare parte compuse din ghețur Printre aceste obiecte, de la câteva zeci până la
mai mult de zece mii de obiecte pot fi suficient de mari pentru a fi fost rotunjite de
propria gravitației.
Astfel de obiecte sunt denumite planete pitice. Planetele pitice identificate până
în prezent includ asteroidul Ceres și obiectele
transneptuniene: Pluto, Eris, Haumea și Makemake.[b] În plus, în aceste două
regiuni se află diferite alte corpuri mici, cum ar fi comete, centauri și materie
interplanetară. Șase planete, cel puțin trei planete pitice și multe alte corpuri
mici au sateliți naturali care se rotesc în jurul lor.[c] Fiecare planetă exterioară
este înconjurată de inele planetare alcătuite din praf și alte obiecte mici.
Vântul solar (un flux de plasmă de la Soare) creează în mediul
interstelar o bulă cunoscută ca heliosferă, care se extinde până la
marginea discului împrăștiat. La limita sa exterioară se află Norul lui Oort, care
reprezintă doar un câmp de resturi rămase după crearea planetelor, fiind
considerat a fi sursa pentru cometele cu perioadă lungă. El se întinde până la o
distanță aproximativ de o mie de ori mai mare decât heliosfera. Heliopauza este
punctul în care presiunea vântului solar este egală cu presiunea opusă
a vântului interstelar.
• Planete interioare
• Articol principal: Planetă telurică.
• Planetele interioare. De la stânga la
dreapta: Mercur, Venus, Pământ și Marte în culorile originale,
cu dimensiuni la scară (excepție fac distanțele dintre planete).
• Cele patru planete interioare sau telurice / terestre au o
compoziție densă, de roci, cu puțini sau chiar fără sateliți și
fără sisteme de inele. Ele sunt compuse în mare parte din
minerale refractare, cum ar fi silicații, care
formează scoarțele și mantalele planetelor,
și metale ca fierul și nichelul, care formează nucleele planetare.
Trei din cele patru planete interioare (Venus, Terra și Marte) au
o atmosferă destul de densă pentru a genera vremea; toate
au cratere de impact și caracteristici tectonice de suprafață, cum
ar fi rifturi și vulcani. Termenul de „planetă interioară” nu
trebuie confundat cu termenul de „planetă inferioară”, care
desemnează planetele mai apropiate de Soare decât Pământul
(adică Mercur și Venus).
• Planetele exterioare
• Articol principal: Gigant gazos.

• De sus în jos: Neptun, Uranus, Saturn și Jupiter (Montaj

cu culorile și dimensiunile aproximative)
• Cele patru planete exterioare sau giganții gazoși (uneori
numite planete joviene), dețin împreună 99 % din masa
care orbitează în jurul Soarelui.[d] Jupiter și Saturn au,
fiecare, o masă de zeci de ori mai mare decât cea a
Pământului și sunt formate preponderent din hidrogen și
heliu; Uranus și Neptun sunt mai puțin masive (având
sub 20 de mase terestre) și sunt compuși mai mult din
ghețuri. Din această cauză, mulți astronomi cred că ei
fac parte dintr-o categorie aparte, „giganții de
gheață”.[92] Toți cei patru giganți gazoși au inele, deși
doar sistemul de inele al lui Saturn este ușor de observat
de pe Pământ. Termenul de planetă exterioară nu
trebuie confundat cu cel de planetă superioară, care
desemnează planete din afara orbitei Pământului și
include, astfel, atât planetele exterioare cât și pe Marte.
 MERCUR
• Mercur (0,4 UA de la Soare) este cea mai
apropiată planetă de Soare și cea mai mică
planetă din Sistemul Solar (0,055 mase
terestre). Mercur nu are niciun satelit
natural, iar singurele caracteristici geologice
cunoscute, în afara craterelor de impact, sunt
crestăturile din scoarță, care cel mai probabil
se datorează unei perioade timpurii de
contracție din trecutul său.[71] Atmosfera
planetei Mercur este aproape neobservabilă
și este formată din atomi desprinși de pe
suprafața sa de către vântul solar.[72]
Apariția nucleului său de fier relativ mare și
mantaua subțire nu au fost încă suficient
explicate. Ipotezele includ faptul că straturile
exterioare au fost dezagregate în urma
impactului cu un obiect gigantic și că acreția
completă a fost împiedicată de energia
Soarelui tânăr
 VENUS
• Planeta Venus (0,7 UA de la Soare) este
asemănătoare ca mărime cu Pământul (0,815
mase terestre) și, la fel ca și Terra, are o manta
subțire de silicat deasupra unui nucleu de fier, o
atmosferă substanțială și indicii ale unei
activități geologice interne. Totuși, planeta este
mult mai uscată decât Pământul iar atmosfera sa
este de nouăzeci de ori mai densă. Venus nu are
niciun satelit natural. Este cea mai fierbinte
planetă, temperaturile de la suprafață depășind
400 °C, cel mai probabil din cauza cantității de
gaze cu efect de seră din atmosferă.[75] Nu a
fost detectată nici o dovadă definitivă a unei
activități geologice la momentul actual pe
Venus, dar planeta nu are un câmp magnetic
care să prevină epuizarea atmosferei sale
substanțiale, ceea ce sugerează că aceasta este
încontinuu alimentată de către erupțiile
vulcanice.[76]
•
Pământul (de asemenea și Terra;

PAMANT
1 UA de la Soare) este cea mai mare
și cea mai densă planetă interioară,
singura despre care se cunoaște la
momentul actual că este geologic
activă și singurul loc din Sistemul
Solar unde se cunoaște că
există viață.[77] Hidrosfera sa lichidă
este unică printre planetele terestre,
iar Terra este singura planetă unde
au fost observate plăci tectonice.
Atmosfera Pământului diferă radical
față de cea a altor planete, fiind
schimbată de prezența vieții și
conținând aproximativ 21 %
de oxigen liber.[78] Planeta Pământ
are doar un satelit natural, Luna,
care este singurul satelit mare al
unei planete telurice din Sistemul
Sola
Marte
(1,52 UA de la Soare) este mai mic decât
Terra și Venus (are 0,107 mase terestre).
Planeta posedă o atmosferă formată în
mare parte din dioxid de carbon, cu o
presiune la suprafață de 6,1 milibari
(aproximativ 0,6 % din presiunea
atmosferică de la suprafața
Pământului).[79] Suprafața sa, brăzdată
de vulcani vaști ca Olympus Mons și
rifturi cum ar fi Valles Marineris,
reprezintă o dovadă a activităților
geologice care au persistat până relativ
recent, cu două milioane de ani în
urmă.[80] Culoarea sa roșiatică provine
de la oxizii de fier (rugină) din sol.[81]
Marte are doi sateliți naturali foarte mici
(Deimos și Phobos) despre care se crede
că au fost asteroizi capturați de
gravitația planete
• Planetele exterioare
• Articol principal: Gigant gazos.

• De sus în jos: Neptun, Uranus, Saturn și Jupiter (Montaj

cu culorile și dimensiunile aproximative)
• Cele patru planete exterioare sau giganții gazoși (uneori
numite planete joviene), dețin împreună 99 % din masa
care orbitează în jurul Soarelui.[d] Jupiter și Saturn au,
fiecare, o masă de zeci de ori mai mare decât cea a
Pământului și sunt formate preponderent din hidrogen și
heliu; Uranus și Neptun sunt mai puțin masive (având
sub 20 de mase terestre) și sunt compuși mai mult din
ghețuri. Din această cauză, mulți astronomi cred că ei
fac parte dintr-o categorie aparte, „giganții de
gheață”.[92] Toți cei patru giganți gazoși au inele, deși
doar sistemul de inele al lui Saturn este ușor de observat
de pe Pământ. Termenul de planetă exterioară nu
trebuie confundat cu cel de planetă superioară, care
desemnează planete din afara orbitei Pământului și
include, astfel, atât planetele exterioare cât și pe Marte.
Jupiter
Jupiter (5,2 UA), cu o masă de 318 ori mai
mare ca cea a Pământului, este de 2,5 mai
masiv decât toate celelalte planete din sistemul
solar laolaltă. El este compus în mare parte
din hidrogen și heliu. Căldura sa internă destul
de mare creează un număr de caracteristici
semi-permanente ale atmosferei sale, cum ar fi
benzile de nori și Marea Pată Roșie.Jupiter
are 67 de sateliți cunoscuți. Cei mai mari patru
sateliți, Ganymede, Callisto, Io și Europa prezi
ntă similarități cu planetele terestre, cum ar fi
vulcanismul și încălzirea
internă.[93] Ganymede, cel mai mare satelit din
sistemul solar, este mai mare decât planeta
Mercur.
• Saturn (9,5 UA), care se distinge prin
sistemul său de inele ușor de
observat de pe Pământ, este
asemănător cu Jupiter din punctul de SATURN
vedere al compoziției atmosferice și
al magnetosferei. Deși Saturn are 60
% din volumul lui Jupiter, el are mai
puțin de o treime din masa acestuia
(95 de mese terestre), fiind cea mai
puțin densă planetă din sistemul
solar. Inelele lui Saturn sunt alcătuite
din particule mici de rocă și gheață.
• Saturn are 62 de sateliți confirmați;
doi dintre ei, Titan și Enceladus,
poartă semne de activitate geologică,
deși aceștia sunt în mare parte
alcătuiți din gheață (criovulcani).[94]
Titan, al doilea satelit ca mărime din
sistemul solar, este mai mare decât
Mercur și singurul satelit din
sistemul solar care posedă o
atmosferă substanțial
Uranus
Uranus (19,6 UA), de 14 ori mai
masiv ca Pământul, are masa cea
mai mică dintre toate planetele
exterioare. Este singura planetă
care orbitează în jurul Soarelui
înclinată „pe o parte”; înclinația
axei de rotație este de peste
nouăzeci de grade față de normala
la ecliptică. Planeta are un nucleu
mult mai rece decât ceilalți giganți
gazoși și cantitatea de căldură
radiată în spațiu este foarte
mică.[95]
Uranus are 27 de sateliți cunoscuți,
cei mai mari fiind Titania, Oberon,
Umbriel, Ariel și Miranda
 NEPTUN
• Neptun (30 UA), deși este puțin mai
mic decât Uranus, este mult mai masiv
(aproximativ 17 mase terestre) și prin
urmare, mult mai dens. El radiază mai
multă căldură internă, dar nu la fel de
multă ca Jupiter sau Saturn.[96]
• Neptun are 13 sateliți cunoscuți. Cel
mai mare, Triton, este geologic activ,
având probabil gheizere de azot
lichid.[97] Triton este singurul satelit
mare cu o orbită retrogradă. Neptun
este însoțit pe orbita sa de o mulțime de
planete minore, numite troienii lui
Neptun, care au o rezonanță orbitală de
1:1 cu el