Planete interioare

Articol principal: Planetă telurică.

Planetele interioare. De la stânga la

dreapta: Mercur, Venus, Pământ și Marte în culorile originale, cu dimensiuni la scară (excepție
fac distanțele dintre planete).
Cele patru planete interioare sau telurice / terestre au o compoziție densă, de roci, cu puțini sau
chiar fără sateliți și fără sisteme de inele. Ele sunt compuse în mare parte din minerale refractare,
cum ar fi silicații, care formează scoarțele și mantalele planetelor, și metale ca fierul și nichelul, care
formează nucleele planetare. Trei din cele patru planete interioare (Venus, Terra și Marte) au
o atmosferă destul de densă pentru a genera vremea; toate au cratere de impact și
caracteristici tectonice de suprafață, cum ar fi rifturi și vulcani. Termenul de „planetă interioară” nu
trebuie confundat cu termenul de „planetă inferioară”, care desemnează planetele mai apropiate de
Soare decât Pământul (adică Mercur și Venus).
Mercur
Mercur (0,4 UA de la Soare) este cea mai apropiată planetă de Soare și cea mai mică
planetă din Sistemul Solar (0,055 mase terestre). Mercur nu are niciun satelit natural, iar
singurele caracteristici geologice cunoscute, în afara craterelor de impact, sunt crestăturile
din scoarță, care cel mai probabil se datorează unei perioade timpurii de contracție din
trecutul său.[71] Atmosfera planetei Mercur este aproape neobservabilă și este formată din
atomi desprinși de pe suprafața sa de către vântul solar.[72] Apariția nucleului său
de fier relativ mare și mantaua subțire nu au fost încă suficient explicate. Ipotezele includ
faptul că straturile exterioare au fost dezagregate în urma impactului cu un obiect gigantic și
că acreția completă a fost împiedicată de energia Soarelui tânăr.[73][74]
Venus
Planeta Venus (0,7 UA de la Soare) este asemănătoare ca mărime cu Pământul (0,815
mase terestre) și, la fel ca și Terra, are o manta subțire de silicat deasupra unui nucleu de
fier, o atmosferă substanțială și indicii ale unei activități geologice interne. Totuși, planeta
este mult mai uscată decât Pământul iar atmosfera sa este de nouăzeci de ori mai densă.
Venus nu are niciun satelit natural. Este cea mai fierbinte planetă, temperaturile de la
suprafață depășind 400 °C, cel mai probabil din cauza cantității de gaze cu efect de seră din
atmosferă.[75] Nu a fost detectată nici o dovadă definitivă a unei activități geologice la
momentul actual pe Venus, dar planeta nu are un câmp magnetic care să prevină epuizarea
atmosferei sale substanțiale, ceea ce sugerează că aceasta este încontinuu alimentată de
către erupțiile vulcanice.[76]
Pământ
Pământul (de asemenea și Terra; 1 UA de la Soare) este cea mai mare și cea mai densă
planetă interioară, singura despre care se cunoaște la momentul actual că este geologic
activă și singurul loc din Sistemul Solar unde se cunoaște că există viață.[77] Hidrosfera sa
lichidă este unică printre planetele terestre, iar Terra este singura planetă unde au fost
observate plăci tectonice. Atmosfera Pământului diferă radical față de cea a altor planete,
fiind schimbată de prezența vieții și conținând aproximativ 21 % de oxigen liber.[78] Planeta
Pământ are doar un satelit natural, Luna, care este singurul satelit mare al unei planete
telurice din Sistemul Solar.
Marte
Marte (1,52 UA de la Soare) este mai mic decât Terra și Venus (are 0,107 mase terestre).
Planeta posedă o atmosferă formată în mare parte din dioxid de carbon, cu o presiune la
suprafață de 6,1 milibari (aproximativ 0,6 % din presiunea atmosferică de la suprafața
Pământului).[79] Suprafața sa, brăzdată de vulcani vaști ca Olympus Mons și rifturi cum ar
fi Valles Marineris, reprezintă o dovadă a activităților geologice care au persistat până relativ
recent, cu două milioane de ani în urmă.[80] Culoarea sa roșiatică provine de la oxizii de
fier (rugină) din sol.[81] Marte are doi sateliți naturali foarte mici (Deimos și Phobos) despre
care se crede că au fost asteroizi capturați de gravitația planetei.[82]