Soarele este steaua sistemului solar și de departe cel mai important component al acestuia.

Masa
sa mare (egală cu 332.900 de mase terestre)[52] produce în nucleul său temperaturi și densități
suficient de ridicate ca să susțină fuziunea nucleară,[53] care eliberează o cantitate enormă
de energie, din care cea mai mare parte radiază în restul sistemului sub formă de radiații
electromagnetice, cu vârful situat în spectrul de 400-700 nm al luminii vizibile.[54]
Soarele este clasificat ca fiind o pitică galbenă de tipul G2, dar acest nume poate induce în eroare,
din moment ce comparativ cu majoritatea stelelor din galaxia noastră, Soarele este mai mare și mai
luminos.[55] Stelele sunt clasificate cu ajutorul diagramei Hertzsprung–Russell, o diagramă care
reprezintă grafic luminozitatea stelelor împreună cu temperatura de la suprafața lor. În general,
stelele mai fierbinți sunt mai luminoase. Stelele care satisfac această relație sunt denumite stele din
secvența principală, iar Soarele se află chiar în mijlocul acestei secvențe. Totuși, stelele mai
luminoase și mai fierbinți decât Soarele sunt rare, în timp ce stelele cu mult mai fade și mai reci,
cunoscute și ca pitice roșii, sunt comune, reprezentând 85 % din totalul stelelor din galaxie.[55][56]
Unele dovezi sugerează că poziția Soarelui în secvența principală poate înseamnă că acesta se află
la mijlocul ciclului de viață al unei stele, pentru că nu și-a consumat încă rezerva de hidrogen folosit
pentru fuziunea nucleară. Soarele devine tot mai luminos; mai devreme în evoluția sa, luminozitatea
era doar 70 % din cea actuală.[57]