STELELE

• Beres Alexia
• Costea Larissa
CUM SE NASC

• Formarea unei stele incepe cu instabilitatea gravitationala in cadrul unui nor molecular, cauzată de
regiuni cu densitate mai mare - adesea declanșată de compresia norilor prin radiații de la stele masive,
extinderea bulelor în mediul interstelar, coliziunea diferiților nori moleculare sau coliziunea de galaxii.
• Turbulenţele din interiorul acestor nori dau naştere la aglomerări cu o masă suficient de mare pentru ca
praful şi gazele să înceapă să colapseze sub influenţa propriei gravitaţii. Pe măsură ce norul se
prăbuşeşte, materialul din centru începe să se încălzească rezultând aşa-numita protostea: miezul
fierbinte din centrul norului care colapsează şi care va deveni într-o zi o stea. Conform modelelor
tridimensionale ale stelelor realizate pe computer, norul de praf şi gaze ce se roteşte s-ar putea separa în
două sau trei grupuri; iar acest lucru explică de ce majoritatea stelelor din Calea Lactee apar în pereche
sau în grupuri de stele multiple.

Pe măsură ce norul colapsează, în centru se formează un miez dens şi fierbinte ce acumulează gaze şi
praf. Nu tot materialul colectat ajunge să facă parte dintr-o stea – din rămăşiţele de praf se pot forma
planete, asteroizi sau comete ori acestea poate rămâne sub formă de praf.
• Nebuloasele stelare se comprimă ca o consecinţă a gravitaţiei proprii. Pe măsură ce aceşti nori
moleculari devin tot mai mici, ei se scindează în globule. În cele din urmă, aceste globule devin atât de
dense şi se încălzesc atât de mult încât permit declanşarea reacțiilor nucleare. Când temperatura din
interiorul lor ajunge la aproximativ 10 milioane de grade Celsius, globula se transformă într-o stea, o
protostea. O astfel de stea nu este foarte stabilă. Pentru a trăi, protosteaua trebuie să-şi mențină echilibrul
intre atracţia gravitaţională care tinde să o contracte (prin atragerea gazului din stea spre nucleu) și
presiunea gazelor din interior care tinde să o dilate. O stea moare atunci când nu-şi mai poate menţine
acest echilibru.
EVOLUTIA STELELOR

• În cea mai mare parte a vieţii lor, stelele se află într-o fază de evoluţie pe care o numim secvența
principală. Soarele se află în prezent în secvența principală. Cu toate acestea, nu toate stelele din Univers
sunt în secvența principală. Atunci când admirăm cerul nopţii, privim de fapt în trecut. Ați observat
vreodată stele roșii pe bolta cerească? Este posibil ca stelele pe care le-aţi văzut să fi fost deja moarte în
acel moment. De ce? Deoarece aceste stele se află la o distanţă atât de mare de noi încât este nevoie de
foarte mult timp ca lumina vizibilă provenită de la acestea să ajungă la ochii noștri.
• În Univers există stele în diferite faze de evoluţie, unele abia s-au format, altele sunt în secvența
principală, iar unele se află la sfârşitul vieţii. Din fericire pentru noi, există diagrama Hertzsprung-
Russell care ne arată clasificarea stelelor în funcţie de luminozitate şi temperatură.
• Dacă vă uitaţi la diagrama H-R de mai jos, puteți vedea mai multe puncte. Fiecare punct reprezintă o
stea.
• Diagrama ne prezintă variația luminozitatii stelelor în funcţie de temperatura acestora.
• Luminozitatea stelei este indicată pe axa verticală. Luminozitatea este cantitatea de energie pe care o
radiază o stea într-o secundă, iar luminozitatea fiecărei stele este indicată în funcţie de cea a Soarelui.
Soarele se află în partea galbenă a secvenței principale și, prin urmare, are luminozitatea 1.
• Temperatura de la suprafaţa stelei, în Kelvin, este indicată pe axa orizontală. Temperaturile scad de la
stânga la dreapta. De obicei, valorile de pe axa orizontală cresc de la stânga la dreapta. Cu toate acestea,
putem astfel să arătăm că o stea aflată în colțul din stânga, sus al diagramei este foarte fierbinte și foarte
luminoasă. Dacă o stea se află în colțul din dreapta, sus al diagramei atunci aceasta este mai rece, dar
foarte strălucitoare. Ce fel de stea ar fi aceasta? Priviţi diagrama şi veţi afla răspunsul.
• Acest tabel reprezinta ce culoare va avea o stea dupa
caldura ei (masurata in grade Kelvin)
CE SE INTAMPLA CU O STEA DUPA CE MOARE

Moartea lui are loc atunci când tot combustibilul a fost ars. Deoarece această ardere generează elemente
mai grele, ea se termină doar atunci când începe să producă fier, care este un proces care consumă
energie. De atunci, se răcește și scade drastic în dimensiune, transformându-se complet în fier.
Dacă atunci când o stea moare, acesta este cazul, ea se extinde, crește și în cele din urmă se transformă din
nou, devenind o gigantă roșie. În loc să moară, procesul începe de la capăt; abia acum pitica albă începe o
nouă etapă ca gigantă roșie.
În ciuda acestei limite, majoritatea stelelor își încheie viața ca pitice albe, deoarece au tendința de a arunca
mai multă masă în spațiu înainte de colapsul final, generând adesea o nebuloasă planetară spectaculoasă.
Steaua poate ajunge chiar să explodeze, formând o supernova: partea exterioară este aruncată violent în
spațiu, în timp ce partea interioară – miezul – devine atât de mică și densă încât o lingură din acest material
ar cântări milioane de tone. Acest nucleu se numește stea neutronică.
BIBLIOGRAFIE

• https://planetariodevitoria.org/ro/espaco/o-que-acontece-depois-da-morte-de-uma-estrela.html
• https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Stea
• https://stiintasitehnica.com/sfarsitul-stelelor-fenomene-extreme/
• https://www.stiintaonline.ro/ciclul-de-viata-al-stelelor/
POZ
E

Pitica alba

Giganta rosie
Supergiganta rosie
Hipergiganta
DIFERENTA DINTRE STELE
(MARIMI)