ASTEROIZI

Danu Ionut
Informatii:

▪ Asteroizii, numiți și mici planete sau planetoizi, sunt corpuri cerești

mai mici decât planetele, dar mai mari decât meteoroizii (care pot
avea diametrul de până la circa 10 metri), și nu sunt comete.
Deosebirea dintre asteroizi și comete se face în prima fază (în
momentul în care este descoperit corpul respectiv), după aspectul
său vizual: cometele trebuie să aibă o „coamă” perceptibilă (o
„atmosferă” densă), în timp ce asteroizii nu au așa ceva. Ulterior,
stabilirea formei orbitei determină clasificarea obiectului într-o
anumită categorie. Majoritatea cometelor au orbite foarte
excentrice, multe din ele evoluând pe orbite parabolice.
Varietatea asteroizilor:

▪ Asteroizii variază foarte mult ca mărime, de la câteva sute de

kilometri în diametru până la roci de numai câteva zeci de metri.
Câțiva dintre cei mai mari au formă sferică și se aseamănă cu planete
în miniatură. Totuși, în vasta lor majoritate, asteroizii sunt mult mai
mici și au o formă neregulată. Compoziția fizică a asteroizilor este
diversă, și în multe cazuri e prea puțin înțeleasă. Astfel, unii asteroizi
sunt corpuri solide de rocă cu un conținut metalic mai mic sau mai
mare, în timp ce alții constau într-un conglomerat de roci, format
datorită forței gravitației. Asteroidul Vesta este chiar vizibil cu ochiul
liber, dar numai din locuri neluminate, în anumite nopți cu cer foarte
senin.
 Istoricul descoperirii asteroizilor
▪ Numită prima planetă mică, Ceres a fost
descoperită în anul 1801 de către Giuseppe
Piazzi, inițial fiind considerată o nouă planetă.
A urmat apoi descoperirea altor corpuri
cerești similare care, cu echipamentul
astronomic de pe vremea aceea, apăreau pe
cer doar ca niște puncte luminoase,
asemănătoare stelelor, cu un disc planetar
foarte mic sau chiar inexistent (totuși, s-au
putut deosebi de stele datorită mișcării lor).
Acest lucru l-a făcut pe astronomul Sir William
Herschel să propună termenul de „asteroid”,
din limba greacă αστεροειδής, asteroeidēs,
bazat pe cuvântul din greaca
antică αστήρ, astēr = stea.
 Terminologie
▪ Termenul de "asteroid" se
folosește pentru a caracteriza un
grup de corpuri cerești ce
orbitează în jurul Soarelui. Este
termenul cel mai cunoscut pentru
planetele mici, preferat în trecut
de Uniunea Astronomică
Internatională (UAI). Alteori se
preferă termenul de "planetoid"
(lb. greacă pentru "planet-like" -
asemănător planetelor).
Distribuția în Sistemul Solar

▪ Sute de mii de asteroizi au fost descoperiți în Sistemul Solar, cu o rată

de descoperire curentă în jur de 5,000 per lună. Din peste 400.000
asteroizi înregistrați, 187,745 au orbite bine cunoscute îndeajuns să le
definească cu numere oficiale. Dintre acestea, 14.525 au nume
oficiale. Planeta minoră cu numărul cel mai mic e (găsesc un număr
total de asteroizi de peste 1 km în diametru din sistemul nostru solar,
a fi între 1,1 și 1,9 milioane) Ceres, cu diametrul de 975 x 909 km, era
cândva considerat cel mai mare asteroid din cercul sistemului solar,
dar mai târziu a fost recunoscut ca planetă pitică. Acum diferențele
se discută pentru Pallas și Vesta: amândouă au diametre de
aproximativ 500 km. În mod normal, Vesta este singurul asteroid din
centura de asteroizi care, ocazional, este vizibil cu ochiul liber. În
orice caz, cu ocazii foarte rare, un asteroid din apropierea pământului
va avea o scurtă vizibilitate fără ajutor tehnologic: 99942 Apophis.
 Descoperirea primilor asteroizi

▪ Astronomii au neglijat mult timp studiul asteroizilor. Omenirea îi cunoaște

de mai bine de 200 de ani, dar ei erau considerați drept produse
neimportante din sistemul solar. Astăzi se știe că asteroizii sunt o cheie
importantă pentru înțelegerea formării sistemului solar, și de aceea
astronomii se interesează mult despre ei.
▪ Primul asteroid a fost descoperit din pură întâmplare de către Giuseppe
Piazzi, director, la epoca respectivă, al Observatorului astronomic
din Palermo, în Sicilia. În ajunul acelui an nou 1801, acesta observa
constelația Taurului, când detectă un obiect neidentificat deplasându-se
foarte lent pe fondul cerului. Îi urmări deplasarea timp de câteva nopți.
Colegul sau Carl Friedrich Gauss utiliză aceste observații pentru a determina
distanța exactă a lor până la Pământ. Calculele sale au poziționat noul astru
între planetele Marte și Jupiter. Piazzi le numi Ceres, după numele zeității
grecești care face să iasă seva din pământ și să crească primele fire ale
primăverii.
MULTUMESC PENTRU ATENTIE