Planetă minoră

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare
O planetă minoră, sau planetă mică[1], este un obiect care orbitează în jurul
Soarelui, dar nu răspunde criteriilor definiției unei planete în sensul Uniunii
Astronomice Internaționale (care le distinge de cele 8 planete) și nu prezintă
activitate cometară (fapt care le distinge de comete). Privitor la acest ultim
punct, se pot nota că sunt unele obiecte referențiate în același timp drept planetă
minoră și drept cometă, prin faptul că au proprietăți intermediare. Planetele
minore pot fi planete pitice, asteroizi, troieni, centauri, obiecte din Centura
Kuiper și alte obiecte transneptuniene.[2] Prima planeta minoră descoperită a fost
1 Ceres în 1801. Orbitele a mai mult de 570.000 de obiecte au fost arhivate la
Minor Planet Center.[3]

Imagine artistică (scara nerespectată) care ilustreză prezența unor numeroase

planete minore care gravitează între Marte și Jupiter (centura principală de
asteroizi).

433 Eros, asteroid care intersectează orbita Pământului fotografiat în 2000 de

sonda NEAR Shoemaker.

4 Vesta, asteroid mare din centura principală. Imagine reconstituită informatic

pornind de la mai multe fotografii luate de sonda Dawn, în 2011-2012.

486958 Arrokoth, obiect din centura Kuiper, fotografiat la 1 ianuarie 2019 de sonda
New Horizons.
Urmând contextul, conceptul este uneori lărgit la alte sisteme planetare, vezi
obiecte interstelare interpretate ca foste planete minore care au fost ejectate
dintr-un sistem planetar.

Noțiunea de planetă minoră constituie noțiunea generică pentru a vorbi de planete

pitice, asteroizi, centauri, obiecte transneptuniene, obiecte din Norul lui Oort
etc. Ea întreține legături strânse cu cele de obiecte mici, de planetoid sau și de
meteoroid. Frontierele dintre aceste diferite noțiuni variază urmând diferitele
utilizări. A se vedea secțiunea Terminologie.

Distribuția planetelor minore în cadrul Sistemului Solar nu este omogenă și este

studiată prin noțiunea de grup de planete minore. Existența acestor grupuri decurge
din fenomene dinamice (actuale sau trecute) inclusiv fenomene de rezonanță cu
planetele Sistemului Solar la originea zonelor de stabilitate sau, dimpotrivă, de
instabilitate. Noțiunea de familie descrie, și ea, seturi de obiecte care
împărtășesc proprietăți orbitale similare, dar interpretate ca rezultate din
fragmentarea unui obiect anterior în urma unei coliziuni.

Minor Planet Center (MPC) este organismul oficial însărcinat de Uniunea Astronomică
Internațională (UAI) să centralizeze informațiile relative la observații, să dea
referințe relative la noile obiecte și să administreze denumirile or provizorii sau
definitive.

La data de 18 mai 2019[4], MPC recenza 794.832 de planete minore, dintre care
541.128 numerotate și 21.922 denumite.

Cuprins
1 Terminologie și frontiera conceptului de planetă minoră
1.1 Planetă minoră / planetoid / asteroid
1.2 Asteroizi și obiecte transneptuniene
1.3 Planetă minoră / planetă pitică / obiect mic din Sistemul Solar
1.3.1 Sistemul Solar Interior (până la Jupiter)
1.3.2 Sistemul Solar Exterior (dincolo de Jupiter)
1.4 Planete minore și meteoroizi
1.5 Planete minore și comete
1.6 Asteroizi capturați de planete
2 Istorie
3 Denumire
4 Baze de date și numărul planetelor minore referințiate
4.1 Baze de date
4.2 Numărul planetelor minore referințiate
5 Parametrii orbitali
5.1 Principalii parametri orbitali
5.2 Parametrii legați de mișcarea planetei minore pe orbita sa
5.3 Elemente orbitale proprii
5.4 Alți parametri
6 Note
7 Vezi și
Terminologie și frontiera conceptului de planetă minoră
Planetă minoră / planetoid / asteroid

Portret al lui William Herschel care a propus din 1802 termenul de asteroid pentru
a vorbi despre noua familie de obiecte începută de 1 Ceres și 2 Pallas.
Termenii asteroid, planetoid și planetă minoră sunt foarte apropiați. Ei au
coabitat timp îndelungat ca diferite alternative pentru a desemna aceleași obiecte
astronomice. Utilizările au u evoluat pe măsura descoperirilor care au arătat
diversitatea acestor „mici planete”.

Termenul de „asteroid” a apărut la începutul secolului al XIX-lea și se referă la

aspectul înstelat al asteroizilor observați cu telescopul. A rămas mult timp cel
mai comun termen folosit pentru a desemna toate „planetele mici”. O utilizare din
ce în ce mai frecventă urmărește să acorde acest rol termenului de „planetă minoră”
și să distingă asteroizii și obiectele trans-neptuniene. (A se vedea secțiunea
Asteroizi și obiecte transneptuniene).

Termenul „planetoid” a apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea ca alternativă la

termenul de asteroid, dar a rămas întotdeauna în utilizare mai puțin frecventă. Se
folosește astăzi fie ca sinonim pentru planetă minoră, fie informal pentru a
desemna planetele minore mari (cu toate acestea, această utilizare este contestată
din 2006 de introducerea conceptului mai precis de planetă pitică).

Termenul „planetă minoră” este folosit de mult timp, însă a căpătat importanță mai
ales după crearea, în 1947, a Centrului Planetelor Minore, organism oficial care
depinde de Uniunea Astronomică Internațională. Este cel mai bine „normat” dintre
cele trei, în sensul în care folosirea lui urmează această instituție. Tinde să
devină termenul generic care permite distincția între asteroizi și obiecte
transneptuniene.

Asteroizi și obiecte transneptuniene

Până în anii 1980, toți asteroizii descoperiți gravitau în centura principală sau
în zone vecine (asteroizi care intersectează orbita Pământului, troieni ai lui
Jupiter, câțiva centauri). Noțiunea de asteroid era, prin urmare, relativ univocă.
Descoperirile unor noi centauri apoi mai ales, începând din anii 1990, a unor
obiecte transneptuniene tot mai numeroase și mai îndepărtate, au zguduit noțiunea
de asteroid. Două utilizări au intrat în concurență și continuă să coexiste:

fie asteroidul rămâne un termen generic care desemnează toate corpurile care se
rotesc în jurul Soarelui și care nu sunt nici planete, nici comete: asteroidul și
planeta minoră sunt atunci sinonime, iar obiectele transneptuniene constituie o
subclasă de asteroizi.
fie asteroidul și obiectul transneptunian devin două clase foarte distincte, una
pentru a vorbi despre obiecte interne ale Sistemului Solar (în special centura
principală, troienii lui Jupiter, obiecte din apropierea Pământului), cealaltă
pentru a vorbi despre obiecte externe (în special centura Kuiper), obiecte
împrăștiate și detașate, nori ipotetici ai lui Hills și Oort).
Până în prezent, nu există o definiție oficială care să decidă între aceste două
opțiuni. Se observă, totuși, că al doilea termen tinde treptat să prevaleze, la fel
ca și utilizarea din ce în ce mai frecventă a termenului „obiect”. Coabitarea celor
două utilizări poate fi ilustrată prin cele două baze de date publice principale pe
această temă: cea gestionată de Jet Propulsion Laboratory folosește prima variantă,
în timp ce cea gestionată de Minor Planet Center o folosește pe a doua.

Diagramă Euler care ilustrează relațiile dintre diferitele tipuri de obiecte din
Sistemul Solar.
Planetă minoră / planetă pitică / obiect mic din Sistemul Solar
Tailles comparées de la Terre, la Lune et Cérès
Mărimile comparate ale Pământului, Lunii și Ceres, cel mai mare asteroid din
centura principală.
Tailles comparées de Cérès, Vesta et Éros
Mărimile comparate ale lui Ceres, Vesta și Eros, unul dintre cei mai mari asteroizi
care intersectează orbita Pământului.

Mărimile comparate ale Pământului și ale unor mari obiecte transneptuniene (cu
sateliții lor).
Articole principale: Planetă pitică și Obiect mic din Sistemul Solar.
În afară de Ceres (cu diametrul de aproximativ 1.000 km), toți asteroizii
descoperiți în secolele al XIX-lea și al XX-lea au un diametru mai mic de 600 km și
deci clar mai mic decât cele ale lui Mercur (cu diametrul de 4.880 km) sau Pluto,
considerat atunci a noua planetă (cu diametrul de 2.375 de kilometri). Lucrurile s-
au schimbat brusc între 2002 și 2005 odată cu descoperirile succesive a mai multor
obiecte transneptuniene cu diametre care se apropie sau depășesc 1.000 km. Cel mai
mare dintre ele, Eris, are o mărime comparabilă cu aceea a lui Pluto. Acest fapt a
condus Uniunea Astronomică Internațională să clarifice în 2006 distincția dintre
planete, planete pitice și obiecte mici.[5] Criteriul reținut nu este un criteriu
al mărimii. O planetă verifică două criterii: a) este în echilibru hidostatic,
forma sa fiind aproape sferică (eventual elipsoidală din cauza rotației sale) și b)
și-a măturat / curățat vecinătatea orbitei. O planetă pitică verifică primul
criteriu, dar nu-l verifică pe al doilea. Un obiect mic nu respectă primul criteriu
(și a priori, nici pe al doilea).

Două situații pot fi distinse, după zona studiată a Sistemului Solar.

Sistemul Solar Interior (până la Jupiter)

Cu foarte rare excepții, obiectele din această zonă prezintă caracteristicile
tipice ale asteroizilor: diametru mai mic de 200 km, formă neregulată care
caracterizează obiectele mici, compoziție internă nediferențiată, absența
atmosferei... Principala excepție este Ceres (cu diametrul de circa 1.000 km),
recunoscută, în 2006, ca planetă pitică. Pe lângă forma sa în echilibru
hidrostatic, are o compoziție internă diferențiată și o atmosferă fină de vapori de
apă. Pallas, Vesta și Hygiea sunt cei mai mari asteroizi din această zonă, după
Ceres (cu diametre cuprinse între 400 și 550 km). Acestea nu au primit statutul de
planetă pitică, dar pot prezenta proprietăți intermediare (formă parțial
hidrostatică, început de diferențiere...)

Sistemul Solar Exterior (dincolo de Jupiter)

Patru obiecte transneptuniene sunt oficial recunoscute ca planete pitice: Pluto,
Eris, Makemake și Haumea. Alte obiecte respectă probabil criteriile pentru a fi
considerate ca atare. Studii au arătat că numărul lor ar putea atinge mai multe
sute printre obiectele transneptuniene[6], echilibrul hidrostatic fiind susceptibil
de a fi atins, în cazul corpurilor înghețate, la diametre mai mici de 500 km.