PĂMÂNTUL – O ENTITATE A UNIVERSULUI

UNIVERSUL ȘI SISTEMUL SOLAR

Natura ne aseamănă. Educația ne deosebește.

Confucius – filozof chinez

 Ce este Geografia?
Termenul “Geografie” provine din limba greaca:
Geo – pamant
Graphia – a descrie
Geographia – grafia fetei Pamantului, a descrie Pamantul.
In Antichitatea greaca s-au manifestat 2 directii:
1.Chorographie – descrierea unor regiuni.
2.Geographie – studiul Pamantului luat ca intreg si analizat ca forma,
dimensiuni, alcatuire, bazat pe relatii: matematice, fizice, astronomice.
Termenul de Geografie a fost introdus de ERATOSTENE (276 – 194 i.Hr.).
Alti mari geografi ai Antichitatii:
Strabon (63 i.Hr – 19 d.Hr.) – realizează primele însemnări despre locuri și
popoare în lucrarea „Geografia”
Ptolemeu (168 – 90 i.Hr.) – realizeaza cele mai bune harti ale perioadei antice.
Definitia Geografiei
Conform Dictionar Explicativ Roman: Geografia este știința care studiază și descrie
învelisul terestru, cu toate elementele sale, din punct de vedere fizic, economic,
etnografic.
Alexander von Humbolt (1769 – 1859), fondatorul geografiei ca știință, arată că: “un scop
al geografiei este cunoasterea unitatii in pluritate, studierea legilor generale si legaturilor
interne ale fenomenelor telurice”.
Simion Mehedinti (1869 – 1962), creatorul geografiei moderne în România arată că:
“Geografia este stiinta cerceteaza relatia dintre masele celor patru invelisuri planetare
atat din punct de vedere static, cat si din punct de vedere dinamic”.
Geografia este o stiinta complexa care are ca obiect de studiu mediul geografic, pe care il
cerceteaza din punct de vedere al alcatuirii, structurii, genezei, evolutiei, functionarii si
organizarii ierarhice (la nivel local, regional, zonal, global).
George Erdeli arata ca: “Geografia este studiul suprafetei terestre privite ca mediu
geografic si loc al activitatii umane. Geografia implica analiza structurii si interactiunilor
celor 2 sisteme majore, sistemul ecologic (care presupune relatia om-mediul in care
traieste) si sistemul spatial (o serie de legaturi intre areale geografice individualizate).
UNIVERSUL
În această oră vom învăța:
Alcătuirea și organizarea Universului;
Posibilitățile cunoașterii Universului;
Sistemul Solar ca parte a Universului;

La sfârșitul orei vom reuși să:

Identificăm tipurile de materie din Univers;
Cunoaștem formele de organizare a materiei în Univers;
Recunoaștem elementele Galaxiei Calea Lactee și a Sistemului Solar;
Reprezintă lumea largă nemărginită în spațiu și timp.
„Este o infinită întindere de stele, planete, galaxii și multe alte obiecte peste imaginația creierului
uman.” Pop Maya Andreea, clasa V A Liceul Andrei Mureșanu Brașov 2021 – 2022.
Este numit și Cosmos, din grecescul Kosmos = lume, univers ordonat.
Originea și evoluția sa constituie obiectul Cosmologiei.
Astronomii împart Universul în:
Univers observabil sau Metagalaxia
o Limite:
 5 miliarde ani lumină limita optică
 10 – 15 miliarde ani lumină limita undelor radio recepționate
 Este într-o continuă extindere, pe măsura perfecționării instrumentelor și metodelor de
observație astronomică.
o Are o formă sferică, având în centru planeta noastră.
o Cuprinde mai mult de 2 trilioane de galaxii
Universul fizic
Materia din Univers se prezintă sub 2 forme esențiale:
Organizată în corpuri cosmice: stele, planete
Neorganizată, ca praf cosmic și gaze interstelare.
Corpurile cosmice sunt de 2 feluri:
Corpuri fierbinți – cu temperaturi foarte ridicate, care emit lumină și căldură în spațiul înconjurător; din această categorie
fac parte stelele;
Corpuri reci – care nu emit lumină proprie, ci doar reflectă lumina venită de la stele; din această categorie fac parte
planetele, inclusiv sateliții lor, cometele, prafurile și pulberile cosmice.
Corpurile cosmice nu sunt răspândite haotic în Univers, cum s-ar putea crede, ci sunt grupate în sisteme de mărimi și
complexități diferite.
Astfel, corpurile cosmice reci, fiind mai mici, gravitează în jurul unor stele, alcătuind sisteme planetare.
Materia interplanetară este formată din pulberi, molecule, atomi și particule subatomice.
Universul este alcătuit din:
Galaxii
Stele, planete
Nebuloase gazoase
Alte corpuri cerești
Formarea Universului
De-a lungul timpului au existat mai multe ipoteze cu privire la vârsta Universului și la modul
în care s-a format acesta.
Cea mai cunoscută ipoteză este teoria Big Bang-ului. Conform acesteia Universul ar fi luat
naștere acum 14 - 15 miliarde de ani. Până atunci exista doar un punct care a explodat și a
eliberat energie, materiale, timp și spațiu.
În prezent există indicii că Universul este în expansiune, adică se mărește.
În corpurile de mari dimensiuni, concentrarea puternică a materiei sub efectul gravitației a
determinat producerea de temperaturi de câteva milioane de grade, declanșând reacții
nucleare: focul nuclear. Ca urmare a acestui proces, au început să emită lumină proprie,
devenind stele.
Spre deosebire de corpurile mari, cele mici n-au ajuns în aceasta fază, ci au evoluat spre
forme de planete și asteroizi.
Galaxiile
Sunt cele mai cunoscute aglomerări de materie din Univers.
Ca structuri cosmice bine definite, sunt formate dintr-un număr foarte mare, de la milioane, la miliarde de stele și de
materie stelară foarte rarefiată, reprezentată de pulberi, praf și particule subatomice.
În Univers există miliarde de galaxii, fiecare fiind alcătuită, la rândul ei, din zeci și sute de miliarde de stele.
După formă galaxiile pot fi:
Spirale, peste 60% din galaxii, sunt turtite, au nucleu sferic și brațe spiralate, aplatizate, de unde si forma discoidală.
Nucleul este alcătuit din stele bătrâne și materie interstelară puțină, iar brațele în formă de spirală sunt frecvent în număr
de 2 până la 7 cu deschidere diferită.
Eliptice, sunt mai puțin numeroase, cca 23%, mai evoluate, dimensiuni variabile, turtire diferită în funcție de viteza de
rotație.
Neclarificate, cca 12%,
Neregulată, cca 2%, tinere, au formă neregulată datorită vitezei de rotație foarte mare.
Între numeroasele galaxii din Univers se află și Calea Lactee, din care face parte planeta noastră. A fost numită astfel întru-
cât se conturează pe cer sub forma unui brâu luminos. Conține peste 150 miliarde de stele, aflate la distanțe enorme unele
față de altele.
După formă, Galaxia Noastră face parte din grupa galaxiilor spirală, cu mai multe brațe, în unul dintre ele aflându-se Soarele.
Structura sa este bombată și mai luminoasă în mijloc și are un diametru de cca 100 000 ani lumină.
Stelele
Sunt într-o evoluție continuă.
Se nasc din nori moleculari, adică praf cosmic și gaze care se agită, ducând la apariția protostelelor și
apoi a stelelor.
Sunt de mai multe tipuri:
Fierbinți: albastre;
Cu temperatură medie: albe sau galbene;
Reci: roșii.
După mărime, se împart în:
Pitice – brune, roșii
Medii
Gigantice
Supergigante
Hipergigante
Unități de măsură utilizate în astronomie.
1 an lumină = unitate de măsură a distanței; cu toate că anul este o unitate de măsură a timpului,
anul lumină este folosit pentru a măsura distanțe foarte mari; această unitate de măsură a lungimii
stabilește distanța parcursă de o rază de lumină prin vid, într-un an, adică 9 500 miliarde km; viteza
luminii: 300 000 km/s, se înconjoară Pământul de 7,5 ori într-o secundă.
1 unitate astronomică = distanța medie Soare – Pământ, cca 150 mil km. 149 597 870 691 m.
1 parsec = simbol: pc, este o unitate de măsură a lungimii definită ca distanța de la care 1 UA se
vede sub unghiul de 1" sau Pământul are o mișcare de paralaxă de 1". Este egală cu 3,26163626 ani-
lumină, 206 264,806 UA sau 3,08568025 × 1016 m.
Denumirea de parsec provine din expresia „paralaxa unei secunde”. Acesta a fost inventat în 1913,
la sugestia astronomului britanic Herbert Hall Turner. Un parsec este distanța de la Soare la
un obiect astronomic care are un unghi de paralaxă de un arcsecundă.
Distanțele din afara Sistemului Solar se măsoară în parseci.
Cea mai apropiată stea de Sistemul Solar este Proxima Centauri, aflată la o distanță de 1,3 parseci:
4,2 ani lumină de Soare.