ASTRONOMIE

PROIECT REALIZAT DE ANTONESCU VICTOR-GABRIEL

 CUPRINS

1........Ce este astronomia?

2……Spatiu – Proprietati
3……. Sistemul Solar
4…….. Calea Lactee – Curiozitati
5…….. Multivers
6……...Cronologia viitorului indepartat
7…….. Gaura Neagra
8…….. Calatoria in Timp
 CE ESTE ASTRONOMIA?

• Astronomia este o știință naturală care studiază obiecte și fenomene cerești.

Folosește matematica, fizica și chimia pentru a explica originea și evoluția lor. Printre obiectele de interes
se numără: planete, sateliți naturali, stele, nebuloase, galaxii și comete. Fenomenele relevante includ
explozii de supernove, explozii de raze gamma, quasari, blazari, pulsari, și radiații cosmice de fond. Mai
general, astronomia studiază tot ceea ce își are originea în afara atmosferei Pământului. Cosmologia este o
ramură a astronomiei și studiază Universul în ansamblu.
• Astronomia este una dintre cele mai vechi științe naturale. Civilizațiile timpurii din istoria înregistrată au
făcut observații metodice despre cerul nopții. Acestea includ babilonienii, grecii, indienii, egiptenii,
chinezii, Maya și multe popoare indigene antice din America. În trecut, astronomia includea discipline la
fel de diverse precum astrometria, navigația cerească, astronomia observațională și întocmirea calendarelor.
În zilele noastre, astronomia profesionistă este sinonimă cu astrofizica.
 Ce este astronomia (Partea 2)

Astronomia profesionistă este împărțită în două ramuri: observațională și teoretică.

Astronomia observațională este concentrată pe achiziționarea de date din observațiile
obiectelor astronomice. Aceste date sunt apoi analizate folosind principii de bază ale fizicii.
Astronomia teoretică este orientată spre dezvoltarea de modele computerizate sau analitice
pentru a descrie obiecte și fenomene astronomice. Aceste două câmpuri se completează
reciproc. Astronomia teoretică încearcă să explice rezultatele observaționale, iar observațiile
sunt folosite pentru a confirma rezultatele teoretice.
Amatorii joacă un rol activ în astronomie. Este una dintre puținele științe în care se aplică
acest lucru. Este valabil mai ales pentru descoperirea și observarea evenimentelor tranzitorii.
Astronomii amatori au ajutat la multe descoperiri importante, precum găsirea de noi comete.
 SPATIU - PROPRIETATI
• Spațiul este considerat azi o categorie filozofică ce desemnează forme obiective și universale de existență a materiei în mișcare. Unitatea cu materia determină caracterul infinit al spațiului și eternitatea timpului.

• Are trei dimensiuni bidirecționale, spre deosebire de categoria înrudită a timpului, care are o singură dimensiune și se scurge într-o singură direcție - numai înainte.

• Atomiștii antici (Democrit și Epicur) considerau spațiul ca un receptacul vid și infinit al atomilor materiali.

• Aristotel considera că spațiul este suma locurilor pe care le ocupă corpurile și că atât materia cât și spațiul ar fi finite.

• Concepția atomistă despre spațiu și timp (care stă și la baza geometriei lui Euclid) a fost dezvoltată în filozofia modernă de către Newton. Pentru Newton spațiul și timpul sunt absolute, obiective și universale, deci
independente de materia în mișcare.

• Engels consideră că formele de bază ale oricărei existențe sunt spațiul și timpul și că o existență în afara timpului este o absurditate tot atât de mare cât și una în afara spațiului.

• Filozofi ca Berkeley, Hume, Mach, Bergson neagă obiectivitatea spațiului și timpului, punându-le în dependență de conștiința omului sau ca forme subiective ale trăirilor sale subiective.

• Kant consideră că cele două categorii sunt forme apriorice ale sensibilității umane.

• Hegel consideră spațiul și timpul ca fiind două categorii ale ideii absolute.

• Constituirea geometriilor neeuclidiene de către Lobacevski, Bolyai, Gauss, Riemann a contribuit la formarea concepției după care proprietățile geometrice spațiale nu sunt pretutindeni aceleași, fiind determinate de
proprietățile fizice. Spațiul este deci neomogen și anizotrop.

• Teoria relativității lui Einstein (numită și teoria fizică a spațiului și timpului) a demonstrat că proprietățile spațio-temporale (lungimea corpurilor și durata evenimentelor) depind de viteza de deplasare a sistemelor
materiale și că structura sau proprietățile continuului spațio-temporal variază în funcție de concentrarea maselor substanței și de intensitatea câmpului gravitațional generat de către acestea
SISTEMUL SOLAR

• Sistemul solar (scris și Sistemul Solar) este format din Soare împreună cu sistemul său

planetar (care cuprinde opt planete împreună cu sateliții lor naturali) și alte obiecte non-
stelare.

• În afară de cele opt planete, oamenii de știință au emis ipoteza existenței unei alte
planete, denumită provizoriu A noua planetă. Această ipotetică planetă gigantă s-ar afla la
marginea Sistemului Solar. Existența planetei ar explica configurarea orbitală neobișnuită
a unui grup de obiecte transneptuniene (OTN). La 20 ianuarie 2016,
cercetătorii Konstantin Batygin și Michael E. Brown de la Institutul de Tehnologie din
California au anunțat că există dovezi suplimentare indirecte privind existența unei a
noua planete dincolo de orbita planetei Neptun. Aceasta ar orbita în jurul Soarelui între
10.000 și 20.000 de ani. Conform studiului publicat în Astronomical Journal, „Planeta
Nouă” ar avea o masă de aproximativ 10 ori mai mare decât Terra și s-ar afla la minim
200 UA.

• Sistemul este situat într-unul dintre brațele exterioare ale galaxiei Calea Lactee (mai

precis în Brațul Orion), galaxie care are cca. 200 de miliarde de stele.
 SISTEMUL SOLAR ( PARTEA 2)

• El s-a format acum 4,6 miliarde de ani, ca urmare a colapsului gravitațional al unui gigant nor molecular. Cel mai masiv obiect este steaua centrală - Soarele, al
doilea obiect ca masă fiind planeta Jupiter. Cele patru planete interioare mici, Mercur, Venus, Pământul și Marte, numite planete terestre / planete telurice, sunt
compuse în principal din roci și metal. Cele patru planete exterioare, numite giganți gazoși, sunt mult mai masive decât cele telurice. Cele mai mari două
planete, Jupiter și Saturn, sunt compuse în principal din hidrogen și heliu; cele două planete mai îndepărtate, Uranus și Neptun, sunt compuse în mare parte din
substanțe cu o temperatură de topire relativ ridicată (comparativ cu hidrogenul și heliu), numite ghețuri, cum ar fi apa, amoniacul și metanul. Ele sunt denumite
„giganți de gheață” (termen distinct de cel de „gigant gazos”). Toate planetele au orbite aproape circulare dispuse într-un disc aproape plat numit plan ecliptic.
• Sistemul solar prezintă câteva regiuni unde se află diferite obiecte mici. Centura de asteroizi, situată între Marte și Jupiter, este similară din punct de vedere al
compoziției cu planetele terestre, deoarece o mare parte dintre obiecte sunt compuse din rocă și metal. Dincolo de orbita lui Neptun se află centura
Kuiper și discul împrăștiat; multe dintre obiectele transneptuniene sunt în mare parte compuse din ghețuri. Printre aceste obiecte, de la câteva zeci până la mai
mult de zece mii de obiecte pot fi suficient de mari pentru a fi fost rotunjite de propria gravitație. Astfel de obiecte sunt denumite planete pitice. Planetele pitice
identificate până în prezent includ asteroidul Ceres și obiectele transneptuniene: Pluto, Eris, Haumea și Makemake. În plus, în aceste două regiuni se află
diferite alte corpuri mici, cum ar fi comete, centauri și materie interplanetară. Șase planete, cel puțin trei planete pitice și multe alte corpuri mici au sateliți
naturali care se rotesc în jurul lor. Fiecare planetă exterioară este înconjurată de inele planetare alcătuite din praf și alte obiecte mici.
• Vântul solar (un flux de plasmă de la Soare) creează în mediul interstelar o bulă cunoscută ca heliosferă, care se extinde până la marginea discului împrăștiat.
La limita sa exterioară se află Norul lui Oort, care reprezintă doar un câmp de resturi rămase după crearea planetelor, fiind considerat a fi sursa pentru cometele
cu perioadă lungă. El se întinde până la o distanță aproximativ de o mie de ori mai mare decât heliosfera. Heliopauza este punctul în care presiunea vântului
solar este egală cu presiunea opusă a vântului interstelar.
 CALEA LACTEE – CURIOZITATI

 Calea Lactee are forma unui disc de aproximativ 100-120.000 de ani-lumină, deşi se crede că ar putea ajunge până la 220.000 de ani-lumină; centrul galaxiei este bombat şi are un
diametru de aproximativ 12.000 de ani-lumina.
 Galaxia noastră face parte din Grupul Local – un grup format din peste 50 de galaxii; Andromeda este cea mai mare galaxie din grup, urmată de Calea Lacteee şi Galaxia
Triunghiului; fiecare dintre acestea au un sistem de galaxii-satelit; Grupul Local face parte la rândul său dintr-un super-roi de galaxii numit Fecioară (sau Clusterul Virgo).
 Din punct de vedere al mărimii, galaxiile sunt clasificate astfel: galaxii pitice, galaxii medii spiralate şi galaxii eliptice, Calea Lactee făcând parte din a doua categorie; noile cercetări
sugerează că galaxia noastră este de fapt cu aproximativ 50% mai mare decât s-a crezut iniţial (~150.000 ani-lumină, faţă de 100.000, numărul general acceptat).
 Deşi Calea Lactee are o greutate aproximativă de circa 400-1000 miliarde de ori mai mare decât Soarele, nu este o galaxie mare, având un diametru de doar 100-120.000 ani-lumină
distanţă; cea mai mare galaxie descoperită este IC 1101 – o galaxie eliptică aflată la 1 miliard de ani-lumină faţă Calea Lactee, în constelaţia Şarpelui; IC 1101 are un diametru de
6.000.000 de ani-lumină şi conţine de 250 de ori mai multe stele decât galaxia noastră.
 La fel ca planetele şi stelele, şi galaxiile se rotesc; Calea Lactee se deplasează cu o viteză de 270 km/s şi o rotaţie completa durează aproximativ 200 de milioane de ani; Sistemul
Solar execută o rotaţie completa în jurul Centrului Galactic în aproximativ 225 de milioane de ani, adică un An Galactic.
 Andromeda este cea mai apropiată galaxie de Calea Lactee, situându-se la aproximativ 2.5 milioane de ani-lumină faţă de Pământ; este cea mai mare galaxie din Grupul Local, dar
nu şi cea mai grea; studii recente sugerează că cea mai multă materie întunecată o conţine Calea Lactee, prin urmare fiind cea mai masivă.
 Calea Lactee şi Andromeda se atrag una pe cealaltă cu o viteză de 300.000 km/h şi cercetătorii cred că ele se vor ciocni în circa 4 miliarde de ani, formând o super-galaxie eliptică; la
fel cum cele două galaxii se atrag, Grupul Local este atras de către Clusterul Virgo cu 1.6 milioane km/h, iar acesta este atras de Marele Magnet – o anomalie gravitaţională aflată la
250 de milioane de ani-lumină – cu 22 de milioane de km/h.
 CALEA LACTEE – CURIOZITATI ( PARTEA 2 )

 Calea Lactee şi Andromeda se atrag una pe cealaltă cu o viteză de 300.000 km/h şi cercetătorii cred că ele se vor ciocni în circa 4 miliarde de ani, formând o super-galaxie eliptică; la fel cum
cele două galaxii se atrag, Grupul Local este atras de către Clusterul Virgo cu 1.6 milioane km/h, iar acesta este atras de Marele Magnet – o anomalie gravitaţională aflată la 250 de milioane
de ani-lumină – cu 22 de milioane de km/h.
 Calea Lactee s-a format prin ciocnirea cu alte galaxii de-a lungul timpului; în prezent “cucereşte” stele din galaxiile pitice Sagittarius şi Caniş Major, precum şi materie din cei doi Nori ai lui
Magellan.
 Oamenii de ştiinţă cred că 90% din masa galaxiei noastre o reprezintă materia întunecată; asta înseamnă că materia “luminoasă” – tot ceea ce putem vedea cu ochiul liber sau cu ajutorul
telescoapelor – reprezintă doar 10% din masa Căii Lactee.
 Calea Lactee conţine între 100 şi 400 miliarde de stele, deşi numărul maxim de stele observabile cu ochiul liber ajunge până la 2.500; acest număr nu este fix însă, deoarece galaxia pierde în
mod constant stele datorită supernovelor, dar şi produce unele noi (circa 7 pe an).
 Fiecare fotografie pe care ai văzut-o cu Calea Lactee în formă de spirală este fie o altă galaxie, fie o interpretare artistică; noi nu putem fotografia galaxia de deasupra deoarece ne aflăm în
interiorul discului galactic.
 Până în anul 1920, majoritatea astronomilor credeau că toate stelele din Univers se află în Calea Lactee; în urma Marii Dezbateri, observaţiile făcute de Edwin Hubble au demonstrat că
galaxia noastră este doar una dintre miliardele de galaxii din Univers;
 Cea mai bătrână stea din Calea Lactee este HD 140283, cunoscută drept Methuselah; aceasta are o vârstă de aproximativ 13.6 miliarde de ani;
 În Egiptul Antic se credea că Calea Lactee reprezintă calea spre nemuririre; la rândul lor, chinezii o numesc “Raul Argintiu”; în mitologia greacă, Calea Lactee a fost formată când Hera a
vărsat lapte, în timp ce îl hrănea pe Hercule, fiul lui Zeus; numele de “galaxie” vine tot din greacă – galaxias, care înseamnă lapte;
 CALEA LACTEE – CURIOZITATI ( PARTEA 3 )

• Cea mai asemănătoare planetă cu Pământul este Kepler-186F; aceasta a fost descoperită în 2014 şi este cu 10% mai mare decât planeta noastră; Kepler-18F orbitează în jurul
stelei sale în zona Goldilocks, adică există şanse mari ca apa să existe în formă lichidă aici, drept urmare si viata extraterestră;

•  Spaţiul dintre planetele Sistemului Solar este relativ dens datorită particulelor din vântul solar, deşi densitatea este mult mai scăzută decât aerul, la aproximativ 10 milioane de
atomi pe metru cub în medie; spațiul interstelar din Calea Lactee este mult mai puţin dens decât cel din sistemul nostru solar, dar gravitația puternică ține împreună gazul şi
praful cosmic la o densitate medie de aproximativ 10.000 de atomi per metru cub; materia aflată în spaţiul dintre galaxii are cea mai scăzută densitate din Univers, cu o medie
de 1 atom pe metru cub;
• În centrul galaxiei se găsesc în principal stele bătrâne, timp în care în braţe se găsesc stele mai tinere;
• Soarele şi Sistemul Solar au orbitat galaxia de mai puţin de 20 de ori de la naştere, acum 4.6 miliarde de ani; de la apariţia omului am parcurs 1/1250 din orbită;
• Conform statisticilor, pentru fiecare stea din Calea Lactee există cel puţin o planetă; luând un număr constant de 100 de miliarde de stele, rezultatul ar fi între 100 şi 200 de
miliarde de exoplanete existente în galaxia noastră;
• În prezent sunt descoperite peste 2.000 de exoplanete în 1.228 de sisteme solare; exoplanetele sunt destul de greu de descoperit deoarece nu produc lumină proprie; una dintre
metodele folosite pentru descoperirea lor este tehnica lentilelor de microgravitaţie, bazată pe deviaţia luminii de la o stea aflată în spatele câmpului gravitaţional al altei stele;
 MULTIVERS

• Multiversul este o mulțime ipotetică de mai multe universuri posibile (inclusiv universul în care ne aflăm) care
împreună cuprind tot ceea ce există și poate exista: totalitatea spațiului, a timpului, materiei și a energiei, precum și
constantele fizice și legile care-l descriu. Mulți cercetători cred că multiversul este doar o pistă falsă pentru fizică.
Criticii multiversului susțin că acesta este pur și simplu mult prea convenabil pentru a explica lucrurile pe care nu
le înțelegem- Teoria Big Bang-ului nu ne spune nimic despre ce anume a determinat extinderea rapidă a
universului sau ce s-a întâmplat înainte de explozie. Răspunsurile la aceste întrebări le-ar putea da teoria
multiversului. Diverse universuri dintr-un multivers sunt numite uneori universuri paralele.
 MULTIVERS - ISTORIC

• Termenul a fost inventat în 1895 de către filozoful și psihologul american William James.

• În anii 1920 fizicienii descoperă particulele elementare și cercetează proprietățile acestora. Electronii însă le rezervă o surpriză: „Când cineva studiază
proprietățile atomilor descoperă că realitatea este mai stranie decât și-ar fi închipuit oricine. Particulele au într-adevăr posibilitatea, într-un anumit
sens, de a se afla simultan în mai multe locuri.” (cf. Alan Guth, profesor la Institutul de Tehnologie al (statului) Massachusetts) (MIT) din Cambridge,
Massachusetts, SUA. Aceasta înseamnă că particulele nu există doar în universul nostru, ci apar și în alte universuri paralele cu al nostru. Alan Guth
explică: „În esență, tot ceea ce se poate întâmpla se întâmplă într-una dintre alternative, ceea ce înseamnă că suprapus peste universul cunoscut există
un univers alternativ, unde Al Gore este președinte și Elvis Presley este încă în viață.”

• Alexander Vilenkin a realizat că dacă inflația universului nu se oprește dintr-o dată peste tot, atunci există întotdeauna o regiune a spațiului în care încă
se întâmplă, prin urmare Big Bang-ul nu este un eveniment unic. Andrei Linde și Vilenkin au avansat ideea că Big Bang-uri se întâmplă mereu și noi
Universuri se nasc încontinuu ducând la o expansiune eternă, la un multivers.
CRONOLOGIA VIITORULUI INDEPARTAT
 GAURA NEAGRA

• O gaură neagră este o regiune în spațiu-timp cu o forță gravitațională atât de mare încât nimic — nici măcar particulele și radiația electromagnetică ca lumina — nu
poate scăpa odată intrat în ea. Teoria relativității generale prezice că o masă suficient de compactă poate deforma spațiul și timpul astfel încât să formeze o gaură
neagră. Limitele unei astfel de regiuni din care nimic nu poate scăpa este numită orizontul evenimentelor. Chiar dacă orizontul evenimentelor are un efect enorm
asupra sorții și circumstanțele unui obiect care trece prin aceasta, nicio caracteristică aparentă nu poate fi observată. În multe moduri o gaură neagră se comportă ca
un corp negru ideal, deoarece nu reflectă lumină deloc. Mai mult, teoria câmpului cuantic în spațiu-timp curbat prezice un orizont al evenimentelor invers
proporțional masei acestuia. Temperatura este de ordinul miliardelor de grade Celsius în cazul găurilor negre de masă stelară, făcându-le, esențial, imposibil de
observat.
• Obiecte a căror câmp gravitațional sunt suficient de puternice încât lumina nu poate scăpa au fost considerate prima dată în secolul al XVIII-lea de John Michell și
Pierre-Simon Laplace. Prima soluție modernă a relativității generale care ar caracteriza o gaură neagră a fost găsită de Karl Schwarzschild în 1916, chiar dacă
interpretarea sa ca o regiune din spațiu din care nimic nu poate scăpa a fost prima dată publicată de David Finkelstein în 1958. Găurile negre au fost de mult
considerate o curiozitate matematică; a fost în timpul anilor 1960 când munca teoretică a arătat ca acestea au fost o predicție a teoriei relativității generale.
Descoperirea stelelor neutron la sfârșitul anilor 1960 au stârnit interes în realitatea obiectelor compacte colapsate gravitațional.
• Găurile negre cu o masă stelară sunt așteptate a se forma atunci când o stea foarte masivă se colapsează la sfârșitul ciclului de viață. După ce o gaură neagră s-a
format, aceasta poate continua să crească prin absorbția continuă de masă din împrejurimi. Prin absorbția de alte stele și coliziunea cu alte găuri negre, găuri negre
supermasive cu o masă de milioane de sori se pot forma. Există o prezumție generală cum că aproape fiecare galaxie are o gaură supermasivă la centrul ei.
 CALATORIA IN TIMP –METODOLOGIA GAURII DE VIERME-

• Teoria generală a relativității prezice faptul că dacă există găuri de vierme traversabile, ele ar putea permite călătoria în timp. Aceasta ar fi realizată prin accelerarea unui capăt al găurii de vierme la o viteză
foarte mare față de celălalt capăt și a-l aduce înapoi ceva mai târziu; dilatarea temporală din teoria relativității restrânse ar rezulta în faptul că acceleratul capăt ar îmbătrâni mai încet decât cel staționar, așa
cum e văzut el de un observator extern, similar celui din paradoxul gemenilor. Totuși, timpul curge diferit prin gaura de vierme decât înafara ei, astfel încât ceasuri sincronizate din fiecare capăt al ei vor
rămâne sincronizate cu cineva care călătorește prin ea, indiferent de cum se mișcă ale ei capete. Aceasta înseamnă că orice intră prin capătul accelerat al găurii de vierme va ieși prin cel staționar într-un
moment anterior intrării sale.

• De exemplu, luăm două ceasornice la cele două capete ale ei, amândouă indicând anul 2000. După ce este pornit într-o excursie la viteze relativiste, capătul accelerat este adus înapoi în aceeași regiune cu
capătul staționar, iar ceasornicul capătului accelerat indică anul 2005, iar cel de la capătul staționar indică anul 2010. Un călător care a intrat prin capătul accelerat va ieși prin capătul staționar când ceasornicul
de acolo indică anul 2005, în aceeași regiune, dar cinci ani în trecut. O astfel de configurație a găurii de vierme ar permite liniei de univers a unei particule să formeze o buclă închisă în spațiu-timp, numită
curbă temporală închisă.

• Se consideră că nu va fi posibil să se convertească în acest mod o gaură de vierme într-o mașină a timpului; predicțiile sunt făcute în contextul teoriei relativității generale, dar această teorie nu ține seama de
efectele cuantice. Unele studii folosind abordarea semiclasică a gravitației pentru a încorpora efectele cuantice în relativitatea generală indică faptul că o buclă de feedback de particule virtuale ar circula prin
gaura de vierme cu o intensitate din ce în ce mai mare, distrugând-o înainte ca orice informație să poată să fie transportată prin ea, în concordanță cu ipoteza protecției cronologice. Acest fapt a fost pus la
îndoială de sugestia că radiația s-ar împrăștia după ce călătorește prin gaura de vierme, prevenind astfel acumularea infinită. Dezbaterea asupra acestei chestiuni este descrisă de Kip S. Thorne în cartea Black
Holes and Time Warps, iar o discuție mai tehnică poate fi găsită în The quantum physics of chronology protection de Matt Visser. Există și inelul roman, care este o configurație de mai mult de o gaură de
vierme. Acest inel pare să permită o buclă temporală închisă cu găuri de vierme stabile atunci când este abordată prin prisma gravitației semiclasice, lipsind totuși o teorie completă a gravitației cuantice nu este
clar dacă abordarea semiclasică este de încredere în această privință.