ASTRON

OMIE
Astronomia este o știință naturală care studiază obiecte și fenomene cerești. Folosește
matematica, fizica și chimia pentru a explica originea și evoluția lor. Printre obiectele de interes
se numără: planete, sateliți naturali, stele, nebuloase, galaxii și comete. Fenomenele relevante
includ explozii de supernove, explozii de raze gamma, quasari, blazari, pulsari, și radiații
cosmice de fond. Mai general, astronomia studiază tot ceea ce își are originea în afara atmosferei
Pământului. Cosmologia este o ramură a astronomiei și studiază Universul în ansamblu.
Astronomia profesionistă este împărțită în două ramuri: observațională și teoretică. Astronomia
observațională este concentrată pe achiziționarea de date din observațiile obiectelor astronomice.
Aceste date sunt apoi analizate folosind principii de bază ale fizicii. Astronomia teoretică este
orientată spre dezvoltarea de modele computerizate sau analitice pentru a descrie obiecte și
fenomene astronomice. Aceste două câmpuri se completează reciproc. Astronomia teoretică
încearcă să explice rezultatele observaționale, iar observațiile sunt folosite pentru a confirma
rezultatele teoretice.
În timpurile istorice timpurii, astronomia a constat doar în observarea și predicțiile mișcărilor
obiectelor vizibile cu ochiul liber. În unele locuri, culturile timpurii au asamblat artefacte masive
care, probabil, au avut un scop astronomic. În plus față de utilizările lor ceremoniale, aceste
observatoare ar fi putut fi folosite pentru a determina anotimpurile, un factor important în
cunoașterea momentului în care să cultivi culturile și în înțelegerea duratei anului. Înainte de a fi
inventate instrumente precum telescopul, studiul timpuriu al stelelor a fost realizat cu ochiul
liber. Pe măsură ce civilizațiile s-au dezvoltat, în special în Mesopotamia, Grecia, Persia, India,
China, Egipt și America Centrală, s-au asamblat observatoare astronomice și au început să se
dezvolte idei despre natura Universului. Cea mai mare parte a astronomiei timpurii a constat în
cartografierea pozițiilor stelelor și a planetelor, știință denumită acum astrometrie. Din aceste
observații, s-au format idei timpurii despre mișcările planetelor, iar natura Soarelui, a Lunii și a
Pământului în Univers a fost explorată filosofic. Se credea că Pământul este centrul Universului,
iar Soarele, Luna și stelele se rotesc în jurul său. Acesta este cunoscut sub numele de modelul
geocentric al Universului, sau sistemul ptolemeic, numit după Ptolemeu.
Astronomie observațională: Sursa principală de informații despre corpurile cerești și alte
obiecte este lumina vizibilă sau mai general radiațiile electromagnetice.

 Radioastronomie- Radioastronomia este diferită de majoritatea celorlalte forme de

astronomie observațională prin faptul că undele radio observate pot fi tratate ca unde mai
degrabă decât ca fotoni. Deși unele unde radio sunt emise direct de obiecte astronomice,
un produs al emisiilor termice, cea mai mare parte a emisiilor radio observate este
rezultatul radiației sincrotron, care este produsă când electronii orbitează câmpurile
magnetice.
 Astronomie infraroșie-Astronomia infraroșie se bazează pe detectarea și analiza
radiațiilor infraroșii, lungimi de undă mai lungi decât lumina roșie și în afara razei de
vedere. Spectrul infraroșu este util pentru studierea obiectelor care sunt prea reci pentru a
radia lumină vizibilă, cum ar fi planetele, discurile circumstelare sau nebuloasele a căror
lumină este blocată de praf. Lungimile de undă mai lungi ale infraroșului pot pătrunde
norii de praf care blochează lumina vizibilă, permițând observarea stelelor tinere
înglobate în nori moleculari și miezurile galaxiilor.
 Astronomie în ultraviolet-Lumina la aceste lungimi de undă este absorbită de atmosfera
Pământului, necesitând ca aceste observații să fie efectuate din atmosfera superioară sau
din spațiu. Astronomia în ultraviolet este cea mai potrivită pentru studiul radiațiilor
termice și a liniilor de emisie spectrale de la stelele albastre fierbinți
 Astronomie cu raze gama-Astronomia cu raze gama observă obiecte astronomice la cele
mai scurte lungimi de undă ale spectrului electromagnetic. Razele gama pot fi observate
direct de sateliți cum ar fi Observatorul de radiație gama Compton sau de telescoape
specializate numite telescoape atmosferice Cherenkov. Telescoapele Cherenkov nu
detectează direct razele gamma, în schimb detectează sclipirile de lumină vizibilă produse
atunci când razele gamma sunt absorbite de atmosfera Pământului
 Astronomie cu raze-X-Astronomia cu raze-X utilizează lungimi de undă cu raze-X. De
obicei, radiațiile cu raze-X sunt produse prin emisie sincrotron (rezultatul electronilor
care orbitează linii de câmp magnetic), emisie termică din gaze subțiri peste 107 (10
milioane) kelvin și emisii termice din gaze groase peste 107 kelvin. Deoarece razele X
sunt absorbite de atmosfera terestră, toate observațiile cu raze X trebuie realizate din
baloane de mare altitudine, rachete sau sateliți de astronomie cu raze X.
Astronomie teoretică: Astronomii teoretici folosesc mai multe instrumente, inclusiv modele
analitice și simulări numerice de calcul; fiecare are avantajele sale particulare. Modelele
analitice ale unui proces sunt, în general, mai bune pentru a oferi o perspectivă mai largă a
ceea ce se întâmplă. Modelele numerice dezvăluie existența unor fenomene și efecte altfel
neobservate.

 Astrochimie-Astrochimia este studiul abundenței și reacțiilor moleculelor din

Univers și a interacțiunii acestora cu radiațiile. Disciplina este o suprapunere a
astronomiei și chimiei. Cuvântul „astrochimie” poate fi aplicat atât la Sistemul Solar,
cât și la cel interstelar.
 Astrobiologie-Astrobiologia este un domeniu științific interdisciplinar preocupat de
originile, evoluția timpurie, distribuția și viitorul vieții în univers. Astrobiologia ia în
considerare problema existenței vieții extraterestre și modul în care oamenii o pot
detecta. Termenul de exobiologie este similar.Astrobiologia folosește biologie
moleculară, biofizică, biochimie, chimie, astronomie, cosmologie fizică,
exoplanetologie și geologie pentru a investiga posibilitatea vieții pe alte lumi și pentru
a ajuta la recunoașterea biosferelor care ar putea fi diferite de cea de pe Pământ.
 Astronomie extragalactică-Studiul obiectelor din afara galaxiei noastre este o
ramură a astronomiei preocupată de formarea și evoluția galaxiilor, morfologia
(descrierea) și clasificarea lor, observarea galaxiilor active și la o scară mai mare,
grupurile și roiurile de galaxii. Acestea din urmă sunt importante pentru înțelegerea
structurii pe scară largă a cosmosului.Majoritatea galaxiilor sunt organizate în forme
distincte care permit scheme de clasificare. Sunt împărțite în mod obișnuit în galaxii
spiralate, eliptice și neregulate.
 Astronomie galactică-Sistemul Solar orbitează în Calea Lactee, o galaxie spirală
barată care este un membru proeminent al Grupului Local de galaxii. Este o masă
rotativă de gaz, praf, stele și alte obiecte, ținute împreună de o atracție gravitațională
reciprocă. Cum Terra este situată în brațele exterioare pline de praf, există porțiuni
mari ale Căii Lactee care nu se văd bine.În centrul Căii Lactee se află miezul, o
umflătură în formă de bară cu ceea ce se crede a fi o gaură neagră supermasivă în
centrul ei.
 Astronomie stelară-Studiul stelelor și a evoluției stelare este fundamental pentru
înțelegerea noastră despre Univers. Astrofizica stelelor a fost determinată prin
observație și înțelegere teoretică precum și din simulările computerizate ale
interiorului. Formarea stelelor are loc în regiuni dense de praf și gaz, cunoscute sub
numele de nori moleculari uriași.
 Astronomie solară-Cea mai studiată stea este Soarele, situat la aproximativ opt
minute lumină de Pământ. Soarele este o stea pitică cu secvență principală din clasa
G2 V stelară și are aproximativ 4,6 miliarde de ani vechime. Soarele nu este
considerat o stea variabilă, dar suferă modificări periodice ale activității cunoscute
sub numele de ciclul petelor solare. În ciclul de unsprezece ani, există modificări în
numărul de pete solare, radiații radio, ejectii coronale și intensitatea vântului solar.
Petele solare sunt regiuni cu temperaturi mai mici decât media, care sunt asociate cu o
activitate magnetică intensă.