Sunteți pe pagina 1din 11

Ministerul Educatiei din R.

Moldova
Centrul de Excelenta in Constructii

„Tema de cercetare”
La Astronomie
Pe tema: Asteroizii

A elaborat:Burlac Alexandru
Burlac Mihail
A verificat: Ghidora Silvia

Chisinau 2015-2016
Asteroid

De la stânga spre dreapta: 4 Vesta, 1 Ceres, Luna

Asteroizii, numiți și mici planete sau planetoizi, sunt corpuri cerești mai mici decât planetele, dar
mai mari decât meteoroizii (care pot avea diametrul de până la circa 10 metri), și nu sunt comete.
Deosebirea dintre asteroizi și comete se face în prima fază (în momentul în care este descoperit
corpul respectiv), după aspectul său vizual: cometele trebuie să aibă o „coamă” perceptibilă (o
„atmosferă” densă), în timp ce asteroizii nu au așa ceva. Ulterior, stabilirea formei orbitei determină
clasificarea obiectului într-o anumită categorie. Majoritatea cometelor au orbite foarte excentrice,
multe din ele evoluând pe orbite parabolice.
Asteroizii variază foarte mult ca mărime, de la câteva sute de kilometri în diametru pâna la roci de
numai câteva zeci de metri. Câțiva dintre cei mai mari au formă sferică și se aseamănă cu planete în
miniatură. Totuși, în vasta lor majoritate asteroizii sunt mult mai mici și au o formă neregulată.
Compoziția fizică a asteroizilor este diversă, și în multe cazuri e prea puțin ințeleasă. Astfel, unii
asteroizi sunt corpuri solide de rocă cu un conținut metalic mai mic sau mai mare, în timp ce alții
constau într-un conglomerat de roci, format datorită forței gravitației. Asteroidul Vesta este chiar
vizibil cu ochiul liber, dar numai din locuri neluminate, în anumite nopți cu cer foarte senin.
Numită prima planetă mică, Ceres a fost descoperită în anul 1801 de către Giuseppe Piazzi, inițial
fiind considerată o nouă planetă. A urmat apoi descoperirea altor corpuri cerești similare care, cu
echipamentul astronomic de pe vremea aceea, apăreau pe cer doar ca niște puncte luminoase,
asemănător stelelor, cu un disc planetar foarte mic sau chiar inexistent (totuși, s-au putut deosebi de
stele datorită mișcării lor). Acest lucru l-a făcut pe astronomul Sir William Herschel să propună
termenul de „asteroid”, din limba greacă αστεροειδής, asteroeidēs, bazat pe cuvântul din greaca
antică αστήρ, astēr = stea.
Marea majoritate a asteroizilor cunoscuți se găsește în principala centură de asteroizi, între orbitele
planetelor Marte și Jupiter, unde s-a estimat existența a peste 750.000 asteroizi mai mari de 1 km,
precum și a milioane de asteroizi mai mici. Unii au luni ce orbitează în jurul lor, sau se găsesc in
perechi co-orbitare cunoscute și ca sisteme binare. Recent s-a descoperit că planetele pitice
întâlnesc orbitele planetelor, de la Mercur la Neptun - cu sute de obiecte transneptuniene (Trans
Neptunian Objects, TNOs).

Terminologie
Termenul de "asteroid" se folosește pentru a caracteriza un grup de corpuri cerești ce orbitează în
jurul Soarelui. Este termenul cel mai cunoscut pentru planetele mici, preferat în trecut de Uniunea
Astronomică Internatională (UAI). Alteori se preferă termenul de "planetoid" (lb. greacă pentru
"planet-like" - asemănător planetelor).
După cum ne-am obișnuit, corpurile mici ce orbitează în jurul Soarelui au fost clasificate ca asteroizi,
comete sau meteoroizi, orice corp mai mic decât circa 10 metri lungime numindu-se meteoroid.
Principala deosebire observațională prin telescop dintre un asteroid și o cometă este nebulozitatea
acesteia din urmă, coama cometei formată din particule de gheață sublimate din cauza radiației
solare. Câteva corpuri au ajuns să fie numite de două ori, din cauza că inițial au fost clasificate drept
asteroizi, dar mai târziu descoperindu-se activități cometare. Unele comete, eventual chiar toate,
ramân într-un final fără "coamă" și apar pe cerul nocturn ca puncte luminoase asemănătoare
asteroizilor. O deosebire descoperită ulterior este că orbitele cometelor sunt mai excentrice decât
cele ale asteroizilor (unele corpuri clasificate ca asteroizi au de asemeni orbite remarcabil de
excentrice, însă periodice).
În ultimii ani, descoperirea obiectelor transneptuniene a complicat situația. Aceste obiecte populează
limitele exterioare ale Sistemului Solar, unde gheața rămâne solidă și corpurile asemănătoare
cometelor nu prezintă prea multă activitate cometară. Cele mai ascunse dintre acestea sunt
obiectele centurii Kuiper (KBOs), numite parțial "obiecte", pentru a evita numirile de asteroizi sau
comete. Compoziția KBOs se crede a fi asemănătoare cometelor, deși unele pot fi înrudite cu
asteroizii. În plus, nu au acea orbită excentrică asociată de obicei cu cometele, și sunt mult mai mari
decât obișnuitele nuclee ale cometelor.
O altă observație recentă, bazată pe analiza prafului cometar colectat de sonda Stardust, arată
faptul că diferențele dintre comete și asteroizi sunt tot mai neclare.
La sfârșitul lunii august 2006, Uniunea Astronomică Internaționala (UAI) a introdus termenul "small
solar system bodies" (SSSB) = corpuri mici ale sistemului solar, pentru a putea include majoritatea
obiectelor clasificate anterior ca mici planete și comete. În același timp a fost introdusă clasa
planetelor pitice, pentru asteroizii mai mari - acelea care au masa suficientă pentru a-și crea formă
sferică sub propria gravitație. Potrivit UAI, termenul de "planetă mică" se mai poate folosi, dar se va
prefera "small solar system body" (SSSB). Momentan doar Ceres, cel mai mare obiect din centura
de asteroizi, de aproximativ 950 km diametru, este clasat în categoria planetelor pitice, deși există
câțiva asteroizi cu o formă aproape sferică (Vesta, Pallas și Hygiea) care în viitor ar putea fi
reclasificați drept planete pitice. Planetele pitice devin astfel o categorie nouă de obiecte cerești,
aflate undeva între planete și asteroizi, din punctul de vedere al mărimii.

Distribuția în Sistemul Solar

Centura de asteroizi (cei cu alb) și troianii(cei cu verde)


Sute de mii de asteroizi au fost descoperiți în Sistemul Solar, cu o rată de descoperire curentă în jur
de 5,000 per lună. Din peste 400.000 asteroizi înregistrați, 187,745 au orbite bine cunoscute
îndeajuns să le definească cu numere oficiale. Dintre acestea, 14.525 au nume oficiale. Planeta
minoră cu numărul cel mai mic e (găsesc un număr total de asteroizi de peste 1 km în diametru din
sistemul nostru solar, a fi între 1,1 și 1,9 milioane) Ceres, cu diametrul de 975 x 909 km, era cândva
considerat cel mai mare asteroid din cercul sistemului solar, dar mai târziu a fost recunoscut ca
planetă pitică. Acum diferențele se discută pentru Pallas și Vesta: amândouă au diametre de
aproximativ 500 km. În mod normal, Vesta este singurul asteroid din centura de asteroizi care,
ocazional, este vizibil cu ochiul liber. În orice caz, cu ocazii foarte rare, un asteroid din apropierea
pământului va avea o scurtă vizibilitate fară ajutor tehnologic: 99942 Apophis.
Masa totală a tuturor corpurilor din Principala Centură de asterioizi, dintre orbitele planetelor Marte și
Jupiter, este estimată a fi în jur de 3.0-3.6 x 1021 kg, sau în jur de 4% din masa Lunii. Din aceasta,
Ceres are o masa de 0.95x1021 kg, 32% din total. Adăugând în continuare trei dintre cei mai masivi
asteroizi, Vesta (9%), Pallas (7%), și Hygiea (3%), se ajunge până la 51%, în timp ce următorii trei,
Davida (1,2%), Interamnia (1.0%) și Juno (0.9%), adaugă numai 3% din masa totală. Apoi numărul
asteroizilor crește rapid, cu cât masa lor scade.
Diverse varietăți de asteroizi au fost descoperite în afara centurii de asteroizi. Asteroizii din
apropierea Pământului au orbitele în vecinatatea orbitei Pământului. Asteroizii troieni sunt blocați
gravitațional prin sincronizarea cu o planetă, luându-i urma orbitei. Majoritatea Troienilor se asociază
cu Jupiter, dar au fost descoperiți câțiva, care orbitează cu Marte sau Neptun.

Caracteristici
Cei mai mari asteroizi
Vezi și: Listă de asteroizi notabili

Deși amplasarea lor în centura de asteroizi le exclude de la statutul de planeta, cele mai mari patru
obiecte, Ceres, Vesta, Pallas, și Hygiea, sunt rămășițele protoplanetelor care au multe caracteristici
comune cu planetele.

Caracteristici ale asteroizilor protoplanetari

Diamet
Perioa Masa Perioa
Radius ru Înclinar Temperatu
da Înclinaț ! Excentricit Masa (% da
ul Diametru (% din ea axei ra
Nume orbital ie ate (×1018 k din al de
orbital (km) cel de la
ă orbitală orbitală g) lui rotație
(UA) al Lunii rotație suprafață
(ani) Ceres) (ore)
)

573×557×4
46 85–
Vesta 2,36 3,63 7,1° 0,089 15% 260 28% 5,34 29°
(în medie 270 K
525)

975×975×9
09 100
Ceres 2,77 4,60 10,6° 0,079 28% 940 9,07 ≈ 3° 167 K
(în medie %
952)

580×555×5
00
Pallas 2,77 4,62 34,8° 0,231 16% 210 22% 7,81 ≈ 80° 164 K
(în medie
545)
530×407×3
Hygie 70
3,14 5,56 3,8° 0,117 12% 87 9% 27,6 ≈ 60° 164 K
a (în medie
430)

Clasificare
Clasificarea generală a asteroizilor se bazează pe caracteristicile lor orbitale și descrierea spectrului
luminii solare vizibile, care se reflectă la suprafața lor.

Observarea cu ochiul liber a asteroizilor


Deși s-a reușit identificarea a zeci de mii de asteroizi, ei rămân aproape imposibil de remarcat cu
ochiul liber, fiind prea prea puțin luminoși. Asteroidul 4 Vesta este o excepție, el fiind singurul
observabil fără aparate optice (dar numai din când în când), deși luminozitatea sa nu este prea
mare.
Un asteroid arată pe cerul nocturn la fel ca și o stea mai puțin strălucitoare. Cel mai bun mijloc de a
găsi asteroizi cu binoclul sau cu telescopul este observarea cerului înstelat mai multe nopți la rând și
detectarea punctelor luminoase care se deplasează în raport cu fundalul fix. Unele cataloage
repertoriază poziția asteroizilor; în aceste cazuri ei sunt mai ușor de localizat.

Descoperirea primilor asteroizi


Astronomii au neglijat mult timp studiul asteroizilor. Omenirea îi cunoaște de mai bine de 200 de ani,
dar ei erau considerați drept produse neimportante din sistemul solar. Astăzi se știe că asteroizii
sunt o cheie importantă pentru înțelegerea formării sistemului solar, și de aceea astronomii se
interesează mult despre ei.
Primul asteroid a fost descoperit din pură întâmplare de către Giuseppe Piazzi, director, la epoca
respectivă, al Observatorului astronomic din Palermo, în Sicilia. În ajunul acelui an nou 1801, acesta
observa constelația Taurului, când detectă un obiect neidentificat deplasându-se foarte lent pe
fondul cerului. Îi urmări deplasarea timp de câteva nopți. Colegul sau Carl Friedrich Gauss utiliză
aceste observații pentru a determina distanța exactă a lor până la Pământ. Calculele sale au
poziționat noul astru între planetele Marte șiJupiter. Piazzi le numi Ceres, după numele zeității
grecești care face să iasă seva din pământ și să crească primele fire ale primăverii.

Traiectoriile de ciocnire - un mare pericol pentru omenire


Deși majoritatea asteroizilor nu sunt un pericol pentru Pământ, circa 2 000 de asteroizi mari (de
1 km sau mai mult) se apropie sau intersectează orbita terestră. Sunt numiți oficial NEA: Near-Earth
Asteroids (asteroizi - ce vor trece - aproape de Pământ).

 AL30: Conform unui comunicat recent al NASA, la 10 ianuarie 2010 a fost descoperit micul
asteroid "2010 AL30", cu numai 3 zile înainte ca acesta să treacă pe lângă Pământ la o distanță
deosebit de mică, de numai 130.000 km (= aproximativ 11 diametre ale Pământului, sau 1/3 din
distanța Pământ-Lună). NASA a afirmat că e exclus să fie vorba despre un obiect creat de om,
cum ar fi de ex. un rest de rachetă sau satelit artificial. Diametrul lui AL30 este conform
măsurătorilor de 10 ... 15 m, iar viteza sa relativă la Pământ de circa 36.000 km/h. AL30
înconjoară Soarele în timp de circa 1 an pământean. Se mai apreciază că în total există cam 2
milioane de asteroizi de acest ordin de mărime, iar astfel de „apropieri” spațiale periculoase ar
trebui să aibă loc chiar săptămânal.
Pericolul pentru omenire pe care îl reprezintă asteroizii mai mici de 25 m este foarte mic: în cazul
unei intersecții cu traiectoria Pământului aceștia ard complet sau aproape complet încă înainte de
impact, prin frecarea cu aerul din atmosfera noastră.
Pentru asteroizii mari un impact cu Pământul ar putea dezvolta forțe încă de zeci de mii de ori mai
mari decît bomba atomică de la Hiroșima: ravagiile ar putea consta în nimicirea totală a unor mari
orașe, pustiirea și moartea tuturor vietăților unor țări și continente întregi. Probabilitatea unui astfel
de incident este din păcate reală: s-ar putea întâmpla la fiecare câteva sute de ani. De aceea, ceea
ce ar trebui întreprins încă de azi, pe scară mondială cu ajutorul organizației ONU, este:

 Investiții în telescoape și inspectarea intensă, permanentă a spațiului extraterestru pentru


descoperirea acestor asteroizi „la timp”, cu cel puțin 10 ani înainte de impactul calculat.
 În cazul unui pericol real de impact, asteroidul ar trebui deviat de la traiectoria sa inițială cu
ajutorul unei rachete spațiale, construită și testată din timp, care să-i vină în întâmpinare și să-l
ciocnească. Pentru o asemenea rachetă n-ar fi nevoie de o forță, viteză sau masă mare.

Anunţul a fost făcut înainte de prima Zi oficială a Asteroidului, 30 iunie, zi prin care oamenii de ştiinţă
doresc să atragă atenţia asupra potenţialului pericol reprezentat de aceşti „bolovani” uriaşi care se
rostogolesc prin spaţiu şi să încurajeze autorităţile să susţină proiectele de identificare şi eventuală
deviere de pe traiectorie a unor astfel de ameninţări.

Ziua de 30 iunie nu a fost aleasă întâmplător. În această zi, în anul 1908, un asteroid a lovit
Pământul în Siberia, la Tunguska. Aproximativ 80 de milioane de copaci, de pe o suprafaţă de 2.150
de km2, au fost spulberaţi în explozia ce a avut o forţă echivalentă cu cea a 20 de bombe atomice.
Impactul surprinzător al meteoritului care a explodat la Celiabinsk, în 2013, cu o forţa unei bombe de
500 de kilotone, demonstrează că nu suntem niciodată în siguranţă în faţa unor astfel de ameninţări
din spaţiu.

'Există nenumăraţi astfel de asteroizi pe orbită între Marte şi Jupiter (centura de asteroizi), iar unii
dintre ei au orbite care ajung puţin prea aproape, intersectând drumul Pământului în jurul Soarelui",
susţinea Neil deGrasse Tyson, director al Planetariului Hayden, din cadrul Muzeului de Istorie
Naturală din New York, într-o conferinţă pe această temă desfăşurată în 2013.

Însă neutralizarea unei astfel de ameninţări nu se rezolvă prin simpla lansare a unor rachetele
nucleare. În 2013, cercetători de la Centrul de Cercetare pentru Devierea Asteroizilor de la
Universitatea de Stat din Iowa au conceput un plan privind folosirea unei sonde care să intercepteze
asteroizii cu potenţial de ciocnire, să foreze o groapă în corpul acestora şi să lase o bombă nucleară
în această gaură — scenariu familiar cinefililor care au urmărit filmul "Armageddon" (1998).

Formare

La începuturile sistemului solar o cantitate mare de materie orbita în jurul Soarelui la o distanță între
viitoarele planete Marte și Jupiter. În mod normal prin ciocniri repetate și acrețtie s-ar fi format o planetă
de mărimea Terrei dar atracția planetei Jupiter a întrerupt procesul și a modificat orbitele milardelor de
corpuri a.î. au căzut pe planetele interioare (de la Mercur la Marte). Masa materialului din această zonă s-
a micșorat cu 99,9%, rămânând o cantitate mică de materie care în timp a dus la apariția câtorva corpuri
nu mai mari de 2000 km în diametru și a altor milioane mai mici.
Asteroidul 216 Kleopatra, imagine radar.
Foto: Stephen Ostro et al.,
Arecibo Radio Telescope, NSF, NASA

Obiectele mari mari au avut o masă îndeajuns de mare și implicit o temperatură ridicată în interior ca să
materia să se diferențieze: materialele mai grele s-au scufundat în nucleu iar cele mai ușoare au rămas la
suprafață. Celelalte au rămas nediferențiate, un melanj de roci, metale și carbon.

După formarea planetei Jupiter (acum 4,5 miliarde de ani) obicetele din zonă au început să se
ciocnească unul de altul pentru că forța de atracție a acesteia le-a modificat orbitele. Corpurile mari s-au
micșorat dar rămășițele lor au deveni obiecte cosmice în sine, formând o populație numeroasă.
Observăm în prezent familiile de asteroizi, grupuri de obiecte cu origine comună.

Se estimează că o coliziune a două obiecte mai mari se produce la fiecare 10-100 de milioane de ani.
Pare rar, dar în 4 miliarde de ani fiecare asteroid a suferit câteva coliziuni distructive.

Pentru că asteroizii au ramas neschimbați din acea perioadă, studiul lor aduce informatii despre materia
din care era format sistemul solar la început.

Majoritatea asteroizilor au o forma de "cartof ", fiind alungiți, pe suprafața lor aflându-se numeroase
cratere și bolovani. Gravitația slabă a obiectelor mici nu poate duce la o formă rotundă, 99,9% dintre
asteroizi având formă neregulată.

Doar un singur asteroid este sferic: 1 Ceres (devenit între timp planetă pitică). Următorii ca mărime sunt:
4 Vesta, 2 Pallas și 3 Juno.

Rotația asteroizilor

Asteroidul 433 Eros observat de


sonda NEAR. O rotație completă
se face în 5,27 de ore.
Foto: NASA/JHU-APL
Este relativ ușor să detemini perioada de rotație în jurul axei proprii a unui asteroid. Pentru că nu sunt
sferici, când se rotesc, diferite părti sunt îndreptate înspre observator. Acesta va observa o strălucire mai
mare dacă vedem partea mai mare a asteroidului și una mai mică dacă în observăm cu partea mai mică
înspre noi. Astfel se determină „curba de lumină” (variația de strălucire) care ne arată durata unei rotații
complete în jurul axei proprii.

Perioadele de rotație (ziua) ale majorității asteroizilor sunt cuprinse între 2,4 și 24 de ore dar există și
excepții. La 253 Mathilde durează 17,4 zile iar unii au perioade de rotații de câteva minute. Orice
coliziune duce la modificarea perioadei de rotație, de fapt viteza de rotație în jurul axei proprii.

Cei mai mici asteroizi (sub 200 m) se rotesc în jurul axei proprii „cât de tare pot” pentru că sunt obiecte
solide. Perioadele sunt de câteva minute, zilele fiind foarte scurte.

Dacă avem obiecte mari, formate prin agregarea (lipirea) mai multor corpuri, vom avea și rotații lente la
limita la care materialul de pe asteroid ar fi azvârlit în spațiu. În consecință, marea majoritate a asteroizilor
mai mari de 200 m au o perioadă de rotație mai mare de 2,4 ore.

Cel mai rapid rotator este asteroidul 2008 HJ, cu o perioadă de 42,7 secunde. Cum ar arăta ziua dvs.
dacă ar dura numai 42,7 secunde?

Asteroizi cu sateliți

Asteroidul 243 Ida si satelitul sau Dactyl.


Foto: Galileo Project, JPL, NASA

În centura principală există asteroizi care au sateliți. Dacă satelitul are o mărime similară cu obiectul
principal din sistem se spune că avem un „asteroid dublu sau binar” (doi asteroizi de dimensiuni
asemanatoare ce orbitează în jurul centrului comun de masă).

Pana la începutul lui 2011 au fost descoperiti 191 de asteroizi cu sateliți. 182 sunt binari (un satelit) iar 9
sunt tripli.

Sistemele binare sau triple de corpuri cereşti (stele, asteroizi) sunt foarte utile pentru determinarea
maselor. Din modul în care se rotesc sateliţii în jurul corpului principal, se pot deduce destul de uşor
masele acestora. Aceste mase, pot fi folosite la aflarea maselor altor asteroizi ce au aceeaşi strălucire. În
acelaşi mod se poate afla densitatea asteroizilor şi, implicit, materialul din care sunt compuşi.

Poate cel mai bine observat este 243 Ida și satelitul său Dactyl, vizitați de către sonda Galileo în 1993.
Ida are o lungime de 53,6 km iar Dactyl un diametru de 1,5 și satelitul se află la numai 90 km de Ida dar
nu se cunoaște cu precizie orbita sa.
Asteroidul 153591 şi cei doi sateliţi
ai săi. Foto: Arecibo Observatory

90 Antiope este un asteroid binar, compus din două obiecte asemănătoare ca mărime (90 km diametru)
aflate la 174 unul de altul. A fost descoperit la Mauna Kea în 1990.

Asteroidul (153591) 2001 SN263 trece periodic pe lângă Terra. A fost descoperit în 2001, până în 2008
neexistând nici o imagine detaliată a sa. Imaginile radio obţinute cu telescopul Arecibo de către astronomi
arătau ciudat. De abia după mai multe observaţii s-a văzut că asteroidul are doi mici asteroizi ce se
rotesc în jurul său.

Cel mai mare asteroid din sistem are 2 km în diametru, iar sateliţii au 1 km respectiv 0,3 km în diametru.

153591 este primul asteroid triplu descoperit, din categoria asteroizilor ce trec pe lângă Terra.

Acest lucru a fost neobișnuit de meteoriți pentru că materialul său a fost atât de greu - este posibil să fi
fost făcute din fier, declarația a spus - ceea ce a permis unor fragmente mici, sau meteoriți, probabil, 5 la
suta din masa bolidului lui, pentru a ajunge la suprafața Pământului. Nimic similar a fost înregistrată pe
teritoriul rus din 2002, a spus declarația.

Estimările de mărime meteoritul a variat considerabil. Peter G. Brown, profesor de fizica si director al
Centrului pentru Stiinta Planetara si explorare la Universitatea din Western Ontario, a declarat că a fost
mai aproape de 50 de picioare în diametru și cântărea probabil în jurul valorii de 7.000 de tone. El a
declarat că energia eliberată de explozie a fost echivalent cu 300 kilotone de TNT, ceea ce face cel mai
mare înregistrat de la 1908 Tunguska explozia din Siberia, care se crede că a fost cauzată de un asteroid.

Meteorii provoaca de obicei boom sonic, atunci când intră în atmosfera Pământului, iar cea care a avut
loc peste Chelyabinsk a fost suficient de puternic pentru a sfărâma feluri de mâncare și televizoare în
casele oamenilor. alarme auto au fost declanșate de mile în jurul, iar acoperișul unei fabrici de zinc sa
prăbușit parțial. clipuri video, încărcat de sute începe devreme vineri dimineata, a aratat dimineata
ordinare intrerupte de un fulger orbitor și sunetul de sticlă spartă.

Maria Polyakova, 25, șef de recepție la Park City Hotel-INChelyabinsk, a declarat că a fost lumina care a
prins ochiul ei.
"Am văzut un fulger în fereastră, se întoarse spre el și a văzut un nor de ardere, care a fost înconjurat de
fum și a fost merge în jos - mi-a amintit de ceea ce vezi, după o explozie", a spus ea. Explozia a care a
urmat a fost suficient de puternic pentru a dărâma grele ușilor automate de sticlă pe podeaua hotelului
prima, precum și multe ferestre pe podea de mai sus, a spus ea.

Fotografie

Valentina Nikolayeva, un profesor în Chelyabinsk, descris ca fiind "o lumină ireală" care a umplut toate
sălile de clasă, pe de o parte a Școlii nr 15.

"A fost o lumină care nu se întâmplă niciodată în viață; se întâmplă, probabil, doar la sfârșitul lumii ", a
spus ea într-un clip postat pe un portal de știri, LifeNews.ru. Ea a spus că a văzut o pistă de vapori, ca
unul care apare după un avion, doar de zeci de ori mai mari. "Lumina venea de acolo. Apoi lumina a ieșit,
iar traseul a început să se schimbe. Modificarile au avut loc în cadrul ei, la fel ca în nori, din cauza
vântului. A început să se micșoreze și apoi, un minut mai târziu, o explozie. "

"Un val de șoc", a spus ea. "Nu era clar ce era, dar am fost asurzit în acel moment. Geamul a zburat. "

Lumina stranie a atras mulți la ferestre, cel mai periculos loc unic pentru a fi. Tyoma Chebalkin, un
student la Southern Urali Universitatea de Stat, a declarat că unda de șoc a călătorit de pe partea de
vest a orașului, și că oricine în picioare aproape de ferestre - agenți de pază la posturile lor, de exemplu -
a fost prins într-o grindină de sticlă spartă.

El a vorbit cu Vozhd.info, un portal de știri on-line, la patru ore după explozie, în cazul telefoanelor
mobile, care au fost dereglate, erau încă de ordine. El a spus că traficul a fost la un impas în centrul
orașului, și că toată lumea a putut vedea încerca să efectueze apeluri. El a spus că a văzut nici un semn
de panică.

În aceste ore ciudate, d-na Frenn, blogger, a scris gândurile care au concurat prin mintea ei - radiații, un
accident de avion, începutul unui război - și a observat că extremitățile ei amorțit în timp ce aștepta să
audă că membrii ai familiei ei erau nevătămat.

Atunci când funcționarii de urgență a anunțat că ceea ce sa întâmplat a fost un meteorit, ce a avut loc la
ei a fost: S-ar putea întâmpla din nou.
"Eu sunt acasă, întregi și în viață", a scris ea. "Am adunat documentele și hainele mele. Și un operator de
transport pentru pisici. Doar în cazul în care."

Moscova - Gym Class a ajuns la un popas din cadrul Institutului a Căilor Ferate Chelyabinsk, iar elevii s-au
adunat în jurul ferestrei, privind la Contrail adipos alb care s-au arcuit drum peste cerul de dimineață. O
rachetă? O cometa? Câteva momente liniștite a trecut. Și apoi, cu o forță incredibilă, ferestrele a suflat
în.

Scenele din Chelyabinsk, zguduită de un val de șoc intens atunci când un meteorit a lovit atmosfera
Pământului vineri dimineață, oferă o imagine a unui scenariu apocaliptic pe care mulți s-au plimbat prin
mental, iar Hollywood-ul a popularizat, dar oamenii de stiinta spun niciodata sa accidentat inainte de
atât de mulți oameni .

Studenții de la institutul înghesuit printr-o scara cu un strat gros de sticlă blanketed afară pe stradă,
unde sute stătea în uimire, se uită la cer. Flash-ul a venit orbitor de alb, atât de strălucitoare încât
umbrele vii ale clădirilor alunecat rapid și grețos peste sol. Se sparge galben, apoi portocaliu. Și apoi a
fost sunetul de oameni speriat, confuz.

În jur de 1.200 de persoane, dintre care 200 de copii, au fost rănite, cea mai mare parte de sticlă, care a
explodat în școli și a locurilor de muncă, potrivit Ministerului de Interne din Rusia. Alții au suferit traume
craniu și oase rupte. Nu au fost raportate decese. Un administrator de oraș în Chelyabinsk a spus că mai
mult de un milion de picioare pătrate de sticlă spart, lăsând multe clădiri expuse la frig rece ca gheața.

Și, așa cum oamenii de știință au încercat să adune laolaltă lanțul de evenimente care au dus la dezastru
vineri - chiar în ziua un mic asteroid a trecut aproape de Pământ - locuitorii din Chelyabinsk au fost
lăsate să se confrunte cu amintiri care păreau să aparțină în science-fiction.

"Am deschis fereastra de surpriză - nu a existat o astfel de căldură vine, ca și cum ar fi fost vara in curte,
iar apoi am privit ca flash-ul a zburat și sa transformat într-un punct undeva deasupra pădurii", a scris
Darya Frenn, un blogger . "Și în câteva secunde, a existat o explozie de o asemenea forță încât fereastra
zburat împreună cu rama sa, monitorul a căzut, și tot ceea ce era pe birou."