Corpurile mici ale

{
sistemului solar
 Corpurile mici din sistemul solar includ comete, asteroizi, obiectele din
Centura Kuiper şi Norul Oort, mici sateliţii planetari, Triton, Pluto,
Charon şi praful interplanetar. Unele dintre aceste obiecte s-au modificat
foarte puţin de-a lungul existenţei lor.
Asteroizii numiți și mici planete sau planetoizi, sunt corpuri
cerești mai mici decât planetele, dar mai mari decât meteoroizii (care pot
avea diametrul de până la circa 10 metri), și nu sunt comete. Deosebirea
dintre asteroizi și comete se face în prima fază (în momentul în care este
descoperit corpul respectiv), după aspectul său vizual: cometele trebuie
să aibă o „coamă” perceptibilă (o „atmosferă” densă), în timp ce
asteroizii nu au așa ceva. Ulterior, stabilirea formei orbitei determină
clasificarea obiectului într-o anumită categorie. Majoritatea cometelor au
orbite foarte excentrice, multe din ele evoluând pe orbite parabolice.
Asteroidul 21 Lutetia. Imagine luată de
sonda. Rosetta pe 10 iulie 2010. Asteroidul
are dimensiunile de 132×101×26 km.
Comete sunt corpuri cerești mici, de aparență nebuloasă, care
se rotesc în jurul unui Soare. De obicei, este vorba de Soarele Sistemului
nostru Solar. Simbolul astronomic pentru comete (☄) constă dintr-un
disc cu o coadă formată din trei linii.
Multe comete trec prin zonele marginale ale Sistemului Solar. Uneori,
unele din ele ajung totuși și în apropierea Soarelui, unde capetele lor
luminoase și cozile lor lungi și strălucitoare constitue o imagine
spectaculoasă. Majoritatea cometelor se apropie de Soare doar pentru o
scurtă perioadă de timp.
Coama

În jurul nucleului se formează un nor imens de gaz, numit coamă. Coama

se mărește pe măsură ce cometa sa apropie de Soare. Căldura Soarelui
forțează nucleul de gheață să se topească; astfel apar jeturi de gaz și praf,
lungi de zeci de mii de kilometri.
Coama împreună cu nucleul constituie capul cometei.
  Partea solida a cometelor este formată dintr-un nucleu mic,
întunecat, construit din compuși organici și gaz înghețat (având
Nucleul o temperatură de -270 °C). Printre compușii organici se pot
numără monoxid de carbon, metanol, etanol, cianura de
hidrogen și etan.

 Diametrul nucleului la intrarea cometei in sistemul solar poate fi

de la 100m până la 40 km, având o masă de ordinul 10^-9 mase
terestre.

 Atunci când cometa se află la distanță mare față de Soare,

nucleul are temperaturi foarte scăzute, gazele păstrându-se în
stare solidă în interiorul nucleului. În aceste cazuri, cometele mai
sunt numite și „bulgări de zăpadă murdară”, deoarece mai bine
de jumătate din compoziția lor este gheață.

 În apropierea Soarelui, întreaga materie gazoassă este

volatilizată, dar o parte din nucleu, protejat de un strat de
pulbere rău conducător de căldură, rămâne solid.

 Nucleele cometelor se numără printre cele mai întunecate

obiecte cunoscute din sistemul solar. Sonda Giotto a constatat că
nucleul cometei Halley reflectă 4% din lumina care cade pe el,
pe când asfaltul reflectă 7%.
  Cozile cometelor pot fi formate din gaz și din praf,
reprezentând alungirea coamei cometei în direcția
opusă Soarelui datorată presiunii luminii și vântului
solar (format din particule încărcate electric).
Coada  Coada poate fi dreaptă sau curbă, unică sau multiplă.

 De multe ori cometele prezintă două cozi:[6] una

alcătuită din praf, iar alta formată din gaze. Coada
formată din praf devine vizibilă deoarece reflectă
lumina solară, pe când coada gazoasă este vizibilă
datorită gazelor ionizate din care este alcătuită.
Particulele de praf dau aureolei o culoare alb-gălbuie,
iar gazele ionizate conferă cozii o nuanță albăstruie
sau verde.

 Coada unei comete poate atinge dimensiuni

impresionate, uneori mai mult de o Unitate
Astronomică. Lungimea cozii este invers
proporțională cu distanța dintre cometă și Soare (cu
cât cometa este mai aproape de Soare cu atât coada sa
devine mai lungă).
 După modul în care se rotesc în jurul Soarelui avem
mai multe tipuri de comete:

Comete scurt periodice - sunt comete ce au orbite mai

mult sau mai puțin eliptice, asemănătoare cu a
planetelor sau a asteroizilor. Aceste comete își au
 Tipuri de comete originea în centura lui Kuiper și au perioade orbitale
mai mici de 200 de ani. Sunt formate din resturile de
materie dintre orbitele planetelor Neptun și Pluto.
Cometele scurt periodice sunt împărțite la rândul lor
în familia lui Jupiter (comete cu perioade orbitale mai
mici de 20 de ani) și în familia Halley (cu perioade
orbitale între 20 și 200 de ani).

Comete lung periodice - au orbite excentrice, care le

poartă mult dincolo de orbita planetei Pluto.
Perioadele orbitale sunt cuprinse între 200 de ani și
mii sau chiar milioane de ani.

Comete neperiodice - vin din norul lui Oort, trec pe

langa Soare și nu se mai întorc vreodata. Atunci când
se află în interiorul Sistemului Solar se comportă
similar cu cometele lung periodice, cu diferența că au
traiectorii parabolice sau ușor-hiperbolice.mete
  Evoluția obișnuită a unei comete presupune pierderea
treptată a gazelor, în final rămânând numai nucleul de
rocă: cometa se transformă în asteroid.
 După 100-200 de treceri la periheliu cometa pierde
gazele și elementele ușoare volatile, devenind
o cometă bătrână. Nucleul cometelor se poate
fragmenta, în special când acestea trec în apropierea
Soarelui sau a unei planete. Astfel, din nucleu se pot

Soarta desprinde fragmente foarte mici de material

(meteoroizi).
 Când dezintegrarea survine brusc, cometa, devenită
cometelor asteroid, se prabușește pe o planetă sau pe Soare. De
asemenea este posibil ca o cometă să fie aruncată în
afara Sistemului Solar datorită interacțiunii cu un
alt corp ceresc, de pildă cu o planetă (în special
cu Jupiter).
Cometa Hale-
Bopp în 1997.
 Centura Kuiper este centura de materie primordială ce
înconjoară Sistemul Solar, extinzându-se de la orbita planetei Neptun până mult
în afara Sistemului Solar (actualmente se consideră că se află la între
30 UA și 50 UA depărtare față de Soare).
Această zonă în formă de inel este similară cu centura de asteroizi, însă mai întinsă,
de 20 de ori mai largă și de 20 până la 200 de ori mai masivă.[
Schiță imaginând Centura Kuiper și ipoteticul,
mult mai îndepărtatul Norul lui Oort.
Norul lui Oort este un nor de comete care poartă numele
astronomului olandez Jan Hendrick Oort (n. 28
aprilie 1900, Franeker — d. 5 noiembrie 1992,
Leiden). Se crede că există la o distanță de
aproximativ 50.000 UA, sau aproape un an-
lumină, de Soare; această distanță localizează
norul la aproape un sfert din distanța până la
steaua Proxima Centauri, cea mai apropiată stea
de Soare. Exteriorul norului Oort definește
limita sistemului nostru solar.

Astronomul român Harald Alexandrescu

spunea: „În 1950, Jan Oort a ajuns la concluzia
că locul de origine al cometelor este un vast nor
(care în prezent îi poarta numele, Norul lui
Oort), aflat la o distanță de 50.000 unități
astronomice față de Soare, practic la granița
gravitațională a întregului Sistem solar.”
Norul lui Oort reprezintă doar un câmp de
rămășițe din ceea ce a rămas din crearea
planetelor. Aici, la limita Sistemului Solar
bucăți de rocă se ciocnesc și, tot de aici pleacă
asteroizi, meteoriți, comete, etc., formate în
urma ciocnirilor.