Primul Război Mondial a fost un conflict devastator, care s-a desfășurat între anii 1914-1918.

Un
alt pseudonim al acestui război mondial a mai fost si „Războiul cel Mare”, tocmai pentru că
amploarea pe care a avut-o a fost ceva cu care omenirea nu s-a mai confruntat până la acel
moment.Acest conflict s-a desfășurat în toate colțurile lumii, de la Europa până în Africa șio
Orientul Mijlociu, astfel că putem înțelege că proporțiile pe care le-a avut au fost globale.
Numărul victimelor a fost și el uriaș : 70 de milioane de militari , dintre care 60 de milioane au
fost europeni, iar 10 milioane proveniți din cealaltă parte a globului, 9 milioane de soldați ș 7
milioan de civili au fost uciși înurma războiului, acestea fiind desigur cifrele oficiale, persoanele
a căror moarte s-a raportat, însă numărul real al victimelor este și mai mare.Primul Război
Mondial a fost unul total. Această sintagmă desemnând adaptarea totală a țărilor beligerante la
efortul militar pentru susținerea războiului . Toate sectoarele au fost afectate si adaptate , de la
cel social și economic, până la inovațiile mari din sectorul militar .

Având în vedere complexitatea, amploarea și durata acestui conflict de nivel global, este foarte
interesant să analizăm care au fost rădăcinele sale, cauzele care au făcut națiunile ca în fatidica zi
de 28 iulie 1914 să pornească acest război.

O să analizăm scurt dezbaterile istoriografice din epocă , principalele opinii care au stârnit
dezbateri aprinse în cercurile istoricilor pasionați de istorie militară și contemporană, iar mai apoi
o sa analizăm în parte fiecare cauză identificată de comun acord în discursul istoriografic ca fiind
una principală pentru izbucnirea Primului Război Mondial.

O primă dezbatere istoriografică este chiar cea legată de textul Tratatului de la Versailles. În
interiorul acestuia se preciza clar că vinovate pentru izbucnirea unei astfel de conflagrații de
nivel global sunt statele învinse, în speță, accentul fiind pus pe Imperiul German. Această teză a
fost intens dezbătută si respinsă în mediile academice germane, ea fiind una dintre principalele
cauze care au stat la baza dezvoltării unei atitudini revizioniste a populatiei germane, fapt care i-a
permis lui Hitler si partidului său , NSDAP , să câștige alegerile, iar ulterior acesta să devină și
cancelarul Germaniei.

Totuși, este clar că adevăratele cauze sunt mult mai numeroase și diverse, acestea nelimitându-se
la o singură țară : cursa economică și cursa înarmărilor dintre marilor imperii europene ( de
exemplu, cursa înarmării navale dintre Imperiul German si Marea Britanie, aceasta fiind
câștigată la momentul 1914 de către britanici ) , militarismul și naționalismul exacerbat promovat
cu bună știință de guvernele si de liderii politici ai țărilor respective, rivalitatea imperialistă
dintre imperiile europene, datorată luptei pentru deținerea și exploatarea coloniilor, precum și
secretomania cancelariilor diplomatice au fost factori extrem de importanți care au dus ca odată
cu asasinarea prințului moștenitor al tronului Imperiului Austro-Ungar, Franz Ferdinand ,
războiul să izbunească.O altă cauză importantă care vine în completarea desfășurării acțiunilor ca
efect de domino după asasinat, este reprezentată și de sistemul de alianțe care exista la momentul
respectiv, astfel că în momentul în care Imperiul Austro-Ungar a decis că trebuie să pedepsească
Serbia pentru jignirea adusă coroanei austro-maghiare, toate celelalte țări au fost antrenate de
într-o tabără sau alta în funcție de interesele sau de alianțele la care erau ele parte în acel
moment.

Momentul fatidic s-a produs pe data de 28 iunie 1914, când , întro vizită a lui Franz Ferdinand la
Sarajevo, acesta împreună cu soția sa au fost uciși de către un student sârb naționalist, Gavrilo
Princip. Guvernul austriac a trimis pe 23 iulie un ultimatum Serbiei în care îi cere în mod urgent
să renunțe la orice formă de subversiune și să accepte ajutorul austriecilor pentru a rezolva
problema naționaliștilor.Sîrbii au fost de acord cu majoritatea prevederilor , mai puțin cu cele
referitoare la amestecul în treburile interne , aceștia refuzând acerb să accepte un amestec austro-
ungar în chestiunile politiii lor interne. Pe 28 iulie Imperiul Austro-Ungar a declarat război
Serbiei și încep bombardarea capitalei Belgrad.Pe 29 iulie țarul Nicoale al II-lea a decretat
mobilizarea generală a armatei Imperiului Rus, povățuit în decizia sa și de miniștrii și generalii
apropiați , acsta motivându-și fapta prin datoria morală pe care rușii o aveau în ajutorarea unei
țări slave vecine, pe frații ortodoxi sârbi.Pe 1 august, kaiserul Wihelm al –II-lea declară război
Imperiului Rus, iar mai apoi, văzând că Franța nu dorește să își retragă sprijinul față de alianța
lor cu rușii , germanii declară război Franței pe 3 august.