Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

Camil Petrescu este considerat unul dintre prozatorii cei mai valoroși din literatura romana. El
a reușit sa facă trecerea de la proza tradițională la cea moderna, deoarece se inspira din mediul
citadin si creează eroul intelectual.

Apărut în anul 1930 romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este
structurat în două cărți. Prima carte este alcătuită din șase capitole iar a doua din șapte capitole
ultimul capitol având valoare de epilog.

Romanul ilustrează estetica modernismul deoarece este un roman citadin centrat pe

problema intelectualului care își făurește un ideal înalt de iubire, dar realitatea îl dezamăgește.
Creația literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman al
experienței sau al trăirii fiind o creație confesivă ce cultivă verosimilul și documentul
biografic, construit pe baza monologul interior, care este văzut ca un discurs pentru sine.

Temele sunt dragostea și războiul iar scrierile reprezintă drama intelectualului însetat de
absolut pe plan afectiv, care se consumă pe fundalul altei drame mai puternice, cea a
războiului. Viziunea autorului este subiectivă deoarece naratorul este personaj.

O prima trăsătură a romanului psihologic modern și subiectiv o reprezintă conflictul.

Predomină conflictul interior trăit de personajul principal, Ștefan Gheorghidiu. Acesta se
întreabă dacă soția sa ăla îl înșală sau nu. Totodată există și un conflict exterior, deoarece
Gheorghidiu intră în conflict cu familia ce se subordonează imperativelor banului și cu
societatea, care nu corespunde idealurilor sale.

O primă trăsături ale romanului experienței o constituie sursă de inspirație. Principala

sursă de inspirație a romanului o reprezintă experiența sublocotenentului Camil Petrescu,
voluntar pe frontul Primului Război Mondial, al cărui memorialul de companie „este
împrumutat cu amănunte cu tot eroului”. Despre elaborarea romanului, autorul nota: A fost o
ardere continuă, mistuitoare, în care rândurile se chemau unele pe altele”.
 Sublocotenentul Camil Petrescu a fost rănit în timpul luptelor de la Târgoviște, a
participat apoi în luptele de la Oituz, a fost din nou rănit și luat prizonier. Acesta este numit
primul scriitor care descrie războiul ca pe o experiență directă.

O altă trăsătură a romanului psihologic, modern, subiectiv, al experienţei o consideră

autenticitatea, încercarea de redare cât mai fidelă a trăirilor interioare ale personajului. La
nivelul tehnicii apar monologul interior şi memoria involuntară. Totodată romanul conţine
diverse documente sufleteşti, cum ar fi jurnalul, scrisoarea. Autenticitatea este realizată şi prin
includerea în structura romanului a unor fragmente de ordine militare, a unor extrase din presa
vremii.

O secvență semnificativă în relația celor doi o constituie excursia de la Odobești, de

Sfinții Constantin și Elena. Cu această ocazie, fidelitatea Elei stă sub semnul întrebării datorită
comportamentul pe care îl are față de Domnul G., „un vag advocat”. Ela acceptă doar
compania lui G, dialoghează mai tot drumul cu acesta, îi solicită ramuri înflorite de măr,
acceptă să o fotografieze, se așează la masă lângă el, gusta din mâncarea lui, privește mereu la
ușă când le întârzie la masă. Palid la fiecare scenă, Gheorghidiu vrea să pară vesel, dar simte
că este ridicol. Cei doi se despart și se împacă în mai multe rânduri. În cele din urmă hotărăște
să se desparte definitiv de Ela, pe care o privește cu indiferență lăsându-i casele de la
Constanța și „tot trecutul său”.

Ca și secvență reprezentativă pentru tema războiului o constituie capitolul „Ne-a acoperit

pământul lui Dumnezeu”. Batalionul lui Gheorghidiu participă la o bătălie crâncenă și se
confruntă cu moartea, soldații finind luați prin surprindere. Războiul este cumplit, sunt
prezentate imagini artistice vizuale terifiante, cât se poate mai obiective și zguduitoare, fără
nimic glorios, șocurile trăite în razboi ajutându-l să-și rezolve drama sufletească, a iubirii sale
obsesive, absolutul morții estompând absolutul iubirii.

Un element relevant pentru tema romanului este perspectiva narativă subiectivă, actorială
și unică. Scris la persoana I, naratorul este protagonistul romanului. Punctul de vedere unic și
subiectiv al personajului-narator, care meditează între cititor și celelalte personaje, face ca
cititorul să recunoască despre el tot atât cât știe și personajul principal. Situarea eului narativ
în centrul povestirii conferă textului autenticitate.
 Incipitul romanului este modern, primele enunțuri situând acțiunea întru în cadru real: „ În
primăvara anului 1916... luasem parte...la fortificarea Văii Prahovei, între Bușteni și Predeal”.
Finalul este deschis, deoarece surprinde despărțirea eroului de tot trecutul, fapt ce semnifică,
pentru Gheorghidiu un nou început.

Prin urmare, romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este cel mai
bun exemplu de roman psihologic în literatura noastră și exemplu de sincronizare cu literatura
europeană, distingându-se prin tematică, autenticitate și stil.