Moara cu noroc.

Caracterizarea lui Ghiță

Nuvela este specia genului epic, în proză, cu un singur fir narativ, urmărind un conflict
unic.
,,Moara cu noroc’’ este o nuvelă scrisă de Ioan Slavici, publicată în anul 1881 și
inclusă în volumul „Novele de poveste”. Tema nuvelei urmărește consecințele nefaste pe care
setea de înavuțire le are asupra psihicului uman, ajungându-se astfel la dezumanizarea
personajului principal.
Personajul principal al operei este ilustrat de Ghiță, un cizmar care își dorește să își
schimbe statului social și financiar, iar pentru a-și îndeplini acest scop ia în arendă „Moara cu
noroc”. Banii aveau un rol extrem de important pentru el, în fața lor „i se împăienjeneau parcă
ochii” și pornind de la acest motiv are loc involuția personajului. Nuvela debutează cu vorbele
bătrânei: „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei
tale te face fericit”, vorbe care sunt încălcate.
Ghiță este caracterizat direct din punct de vedere fizic ca fiind „înalt și spătos”, iar Lică
Sămădăul îl caracterizează astfel: „Tu ești om cu multă ură în sufletul tău, și ești om cu
minte”. De asemenea personajul principal se autocaracterizează prin cuvintele sale: „Ei! Ce
să-mi fac?...Așa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e ceva în mine mai tare decât voința
mea”, de unde denotă caracterul său slab și neasumat.
Ghiță este un personaj complex, în mintea lui având loc un război între iubirea față de
familie și setea de avuție. Lucrurile merg in perfectă armonie odată ce devine hangiu, însă
totul se schimbă în rău odată cu apariția personajului diabolic, Lică. Naratorul îl caracterizează
indirect prin secvența „Se gândea la câștigul pe care l-ar putea face în tovărășia lui Lică”, din
care putem vedea cu personajul se degradează moral, asociindu-se cu un om lipsit de principii
și punând pe primul plan bogățiile iar pe al doilea plan familia, fiind cuprins de lăcomie.
Suferă treptat schimbări în rău „nu mai zâmbea, ci râdea cu hohot”, „se aprindea pentru
orișicare lucru”, „de tot ursuz”, pana la a ajunge „să-i lase urme vinete pe braț” Anei și să
regrete chiar că are familie. Lăcomia pune astfel stăpânire pe sufletul său, însă are uneori
momente de luciditate, când are remușcări sincere, pe care le dezvăluie prin monologul
interior: „eu n-am să mă iert cât oi trăi pe fața pământului”, sau „noi voi putea împiedica pe
nimeni să le spună copiilor mei voi nu aveți un tată om cinstit, tatăl vostru e un ticălos”.
În raport cu soția sa, Ana, relația lui Ghiță se degradează, deoarece acesta are lucruri pe
care le face pe ascuns o privește ca pe un impediment în fericirea sa amăgitoare adusă de bani,
se răcește astfel de ea ceea ce o determină pe femeie să-și piardă respectul față de acesta
numindu-l „muiere îmbrăcată în haine de bărbat”. Ghiță era total subordonat lui Lică, acest
lucru denotând lașitate, și prin urmare era complice la afaceri ilegale. Însă la final se
dezumanizează total devenind el însuși un criminal, ucigând-o din gelozie pe Ana, iar mai apoi
este la rândul său împușcat în ceafă de omul lui Lică, degradarea ducând inevitabil la finalul
său.
Modul de expunere predominant este narațiunea, povestirea fiind făcută la persoana a III-
a, naratorul fiind omniscient și omniprezent. Tema nuvelei susține oglindirea vieții sociale
rurale, personajele fiind tipice și are de asemenea un caracter psihologic , cu conflicte
interioare și exterioare, repere temporale și spațiale care ii oferă veridicitate și perspectivă
narativă, toate acestea având rol moralizator.
Prin urmare Ghiță a devenit propria sa victimă, patima sa pentru bani transformându-l
dintr-un țăran muncitor și bun într-un criminal, hanul fiind mistuit de foc în final cu rol
purificator, deoarece se încalcă morala inițială. Personajul principal este unul complex, tipic
rural însă care depăşeşte limita normală a unui om care aspiră spre o firească satisfacţie
materială şi socială., care suferă conflicte atât interioare cât și exterioare, astfel naratorul
punând accentul pe psihicul uman și pe mișcările psihologice.