O scrisoare pierdută

Comedia este o specie a genului dramatic, care provoacă râsul prin surprinderea
moravurilor, a unor tipuri umane și a situații neașteptate.

Ion Luca Caragiale a fost un mare clasic al literaturii noastre și de asemenea cel mai mare
dramaturg român. Creația sa „O scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri în care sunt
satirizate aspecte ale societății contemporane autorului, fiind inspirată din farsa electorală din
anul 1883.

Tema este prezentarea vieții social politice dintr-un oraș de provincie în preajma
alegerilor, prezentată printr-o viziune ironică asupra lumii politice îndeosebi, cu șantaj și
jocuri de culise.

Spațiul și timpul sunt concentrate, acțiunea având loc în capitala unui județ de munte, la
sfârșitul secolului al XIX-lea. Din textul dialogat, reiese că acțiunea este plasată în anul de
grație 1883, de-a lungul a trei zile, în timpul alegerilor. Expresia „în zilele noastre” sugerează
faptul că astfel de întâmplări sunt general valabile. Acțiunea se petrece în trei locații: în biroul
prefectului, la primărie și acasă la Zaharia Trahanache.

Comedia este structurată în 4 acte, fiecare subsumând mai multe scene și replici.
Dramaturgul își face simțită prezența în text prin indicațiile scenice, în mod direct, indicând
detalii despre cadrul în care se va petrece acțiunea, cum apare spre exemplu în actul III
precizarea „aceeași cameră” și mai intervine în text prin didascalii ca și „indignat”, „zâmbind
cu bonomie”, precizarea „Tipătescu: terminând de citit o frază din jurnal”, care fac referire la
jocul de scenă al actorilor. De asemenea a fost scrisă cu scopul de a fi reprezentată pe scenă.

O altă trăsătură a comediei este reprezentată de tipurile de comic, și fiind vorba despre o
comedie extrem de complexă se regăsesc toate tipurile de comic în aceasta. Comicul de
situație este generat de triunghiul conjugal care declanșează intriga, și anume pierderea și
găsirea scrisorii de amor, la fel și intervențiile cetățeanului turmentat și deznodământul după
modelul „păcălitorului păcălit”. Comicul de moravuri urmărește relația Zoe – Tipătescu și
mecanismul electoral corupt și imoral. Comicul de limbaj se remarcă prin repetarea obsedantă
a unei structuri clișeu cum ar fi replica lui Trahanache „ai puțintică răbdare” și interogația
celebră a cetățeanului turmentat „eu cu cine votez?”, de asemenea și prin pronunțarea eronată
a neologismelor ca și „renumerație” în loc de „remunerație”, „plebicist” în loc de „plebiscit”.
Comicul de limbaj reiese și din etimologiile populare, dând astfel sens greșit cuvintelor, astfel
pentru ei capitaliștii erau locuitori ai capitalei, replica „război secular care a durat 30 de ani”
reprezintă o contradicție în termeni. Toate acestea subliniază de fapt contrastul între aparență
și esență.

O scenă reprezentativă este scenă a IV-a a actului I, care este și intrigă, determinând astfel
conflictul dramatic în care Cațavencu folosește scrisoarea de amor ca armă de șantaj pentru a-i
fi susținută candidatura, iar însuși Trahanache apare acasă cu vestea deținerii scrisorii de amor
de către adversarul său politic.

De asemenea scena recuperării scrisorii, a VII-a a actului IV este o scenă reprezentativă.

După ce cetățeanul turmentat a înapoiat scrisoarea „adrisantului” acesta a pus aceeași
întrebare: „eu cu cine votez?”, iar raspunsul lui Zoe nu a întârziat să apară: „Cu Agamița
Dandanache”, astfel se vede naivitatea cetățeanului de rând care crede în valoarea votului său.

Iar scena din final după acapararea puterii, în care Zaharia ține un toast și printr-o beție de
cuvinte spune că „nu are prefect, nu îl cunoaște, ... are prieten” urmând să sărbătorească
rezultatele alegerilor.

În concluzie tema și viziunea despre lume a autorului se reflectă în mod original în

comedia O scrisoare pierdută. Tema acestuia este actuală iar replicile sunt pline de umor,
având ca scop de a delecta, dar și de a corecta defectele oamenilor.