George Toparceanu - Mihail Sadoveanu

de Mihail Sadoveanu

Eram asadar la Falticeni, in gazda la d. Sadoveanu, si intr-o dupa-amiaza, ne gaseam amandoi culcati
pe iarba subt un copac, la marginea unui crang din apropiere. Ceasul rau! In copacul de deasupra
noastra, aproape de varf, statea un cuib de tarca, un prea frumos si ispititor cuib de tarca, aninat cu
maiestrie intre crengi subtiri si raze aurii de soare. Cu fata-n sus amandoi, ne uitam la el si la cer, de
multa vreme, ca intr-o visare.

-uite un cuib, zic eu.

Banuind subt aceasta introducere nevinovata un embrion de intentie criminala, marele meu amfitrion
si amic clipeste usurel din ochi si tace.

-O fi avand oua? incerc eu s-aduc iar vorba, pe departe.

-La vremea asta poate sa aiba chiar si pui, raspunde dupa o pauza, cu o usoara mladiere de
sentimentalism familiar in glas, tovarasul meu.

-Un cuib de tarca e o raritate, urmez eu. Sint oameni cari fac colectie...

-Hmm! facu primarele.

-Ce zici? adaogai, ridicandu-ma intr-un cot. N-ai vrea sa te sui d-ta in copac?

-Pentru ce sa ma sui?

-Ca sa luam cuibu...

Tovarasul ma privi albastru si balnd.

-N-am fost niciodata capabil de-o misalie ca aceasta, rosti el intr-un tarziu. Si se intoarse pe ceea
parte.

Asta insemna ca singura concesie pe care mi-o poate face e sa ramana neutru si ca-si declina orice
raspundere pentru cele ce aveau sa urmeze.

Am oftat si m-am resemnat. Dupa ce am ocolit trunchiul zgrunturos, ca sa vad din care parte sa-l atac,
am inceput ascensiunea spre cuib. Cand eram aproapesa-l ajung cu mana, o closca mica si salbatica,
alarmata probabil de aparitia mea, s-a inaltat caraind in vazduh.
-Are oua! am strigat spre tovarasul de jos, care-mi urmarea cu luare-aminte toate miscarile. Apoi, cu
cuibul in mana stanga, tinandu-ma cu dreapta de ramuri, am inceput sa cobor...

Atunci s-a petrecut ceva neasteptat, ceva care probeaza ca exista in univers o justitie oculta, pe care
n-o cunoastem intotdeauna numai din pricina ca sarmanul om ar,e pentru constatarea realitatilor
metafizice, prea putine mijloace de investigatie. Un paianjen mare a alunecat fara veste de pe o
ramura si mi-a cazut in san. Acolo a inceput sa alerge de-a-nconujrul, cautand probabil vreo iesire. Si,
fiindca n-a gasit-o degraba, sau numai din pura rautate de ganganie infama, m-a muscat cu fioroasa
cruzime de cateva ori din acelasi loc - un loc grozav de simtitor pesemne. Cum mainile imi erau
ocupate, amandoua, ar fi trebuit sa dau drumul cuibului din brate, ca sa ma apar. Dar sentimentul
proprietatii se dezvoltase deja in mine, mai are decat instinctul de conservare. Amr abdat asadar cu
eroism, pana ce a trecut furtuna.

Toate acestea se petrecura intr-o clipa, fara ca cel ce se gasea la cativa metri subt mine, in linie
perfect verticala, sa banuiasca primejdia care ne ameninta pe amandoi deopotriva.

Ce s-a mai intamplat pe urma n-are importanta. La locul cu muscatura am simtit mai intai usturime,
apoi fierbinteala, si, peste noapte, durere in tot corpul.