BLAINE HARDEN

EVADARE LAG RUL 14

Incredibila odisee a unui om din Coreea de Nord pân
în lumea liber
 Traducere de Adriana Ciorbaru
Cuvânt-înainte de Marius Oprea

Copyright Blaine Harden, 2012, corespondent pentru

The Washington Post în Europa de Est şi A River Lost: The Life
and Death afthe Columbia.
„Povestea [lui Shin] devine şi mai captivant dup
c l toria lui f r precedent… dup ce-şi d seama c a fost
crescut drept ceva mai pu in decât uman. Încet-încet, şov ielnic
– şi, pân acum, cu un succes discutabil – el se reconstruieşte pe
sine ca o fiin uman moral şi sim itoare”. Fred Hiatt, The
Washington Post „Excelent… O puternic aducere aminte a
faptului c , oricare ar fi amenin area extern a Phenianului, cea
mai periculoas arm a regimului este îndreptat spre propriul
popor”.
Financial Times
„Evadare din Lagărul 14 este în acelaşi timp o relatare
şocant despre lag rele politice nord-coreene şi dovada puterii
spiritului uman de a visa şi de a spera chiar şi în iadul cel mai
întunecat”.
Suzanne Scholte, laureat a Premiului P cii de la Seul şi
preşedinte al Coali iei pentru libertate în Coreea de Nord:
„Cititorii nu vor putea uita zâmbetul b ie esc şi emancipat al lui
Shin – noua imagine a libert ii care a învins represiunea”.
Will Lizlo, Minneapolis Star Tribune „Carte f r termen
de compara ie, Evadare din Lagărul 14 este un coşmar care
ofer o m rturie despre lipsa de umanitate, o tragedie de
nesuportat, amplificat de faptul c ororile continu şi în acest
moment, f r un sfârşit previzibil”.
Terry Hong, The Christian Science Monitor „în pu ine
pagini, aceast carte las o impresie puternic … mai mult decât
suficient pentru a ajunge la inimile noastre, pentru a ne face s
vrem s afl m mai multe şi s ne întreb m dac nu se poate face
mai mult pentru a aduce o schimbare”.
Damian Kilby, The Portland Oregonian „O carte sub ire,
modest , mistuitoare – atât de aproape de perfec iune pe cât pot
fi aceste volume de m rturii chinuitoare”.
Bookforum
„O carte pe care ar trebui s-o citeasc to i adul ii”.
Library Journal
Cuprins
Prefaţă: O lec ie pentru de inu i 21
7. Soarele str luceşte şi în gaura de şarpe 85
11. Puiul de somn de la ferm 108
16. La furat 142
17. C l toria c tre nord 152
21. K’uredit K’adus 187
22. Sud-coreenii nu sunt prea interesa i 196
23. SUA 205
Epilog: F r sc pare 216
Anexă: Cele zece reguli ale Lag rului 14 221
Mulţumiri 231
Postfaţa autorului 235
Cuvânt-înainte
Omul care s-a n scut în iad
Cum s vrei libertate, dac ea nu exist , nici m car în
triada marxist de rela ie-percep ie-reprezentare, şi cu atât mai
pu in dincolo, în cer? Şi, atunci, cum po i m sura curajul unui
om care s-a n scut f r nici cea mai mic idee despre sine şi
lume, în afara chipului s u, oglindit în râu, de unde aducea
g le i cu ap pentru a hr ni porcii gardienilor dintr-un lag r,
unde v zuse lumina zilei doar pentru a munci, lipsit fiind chiar
şi de percep ia propriei sale condi ii? Aceast carte, mica istorie
a unui om pe nume Shin, care s-a n scut şi a tr it într-un lag r
nord-coreean, dovedeşte c vegheaz cineva asupra noastr , iar
acela nu este întotdeauna ochiul gardianului.
Am citit mult memorialistic a supravie uitorilor
închisorilor comuniste, am putut m sura chiar prin investiga ii
practice, arheologice s-ar spune, crima aceasta. Ea nu are
propriu-zis o dimensiune; nu se poate cuantifica ori descrie acea
ultim tr ire în fa a glon ului sau ultima clip într-o celul ori
lag r, ori spital. Nici în film sau text, niciodat pân la cap t.
„Aşa cum a fost” este întotdeauna beneficiul supravie uitorilor;
deseori ei sunt martori, dar cea mai dureroas moarte, cea
despre care de fapt nu se ştie nimic, poate fi doar intuit în
tragismul ei. Şi nu poate fi, pân la cap t, descris .
Cartea de fa ofer o altfel de perspectiv , cu puterea
descrierii ei: moartea, viu fiind. Adic un fel de lips a valorii pe
care o are via a. Este o descriere a mor ii de lâng noi, despre
care nu vrem s ştim nimic şi de care îndeobşte ne ferim. Cum
s-a întâmplat cu „fenomenul Piteşti” Astfel de lucruri se
întâmpl şi ast zi, când citi i aceast carte; înc se întâmpl . Le
pute i citi în povestirile unui evadat, pe nume Shin, dintr-un
lag r nord-coreean de de inu i politici. Singura lui vin , pe care
o poate descrie, este c s-a n scut acolo, atât mama cât şi tat l
s u fiind condamna i. Lag rul nord-coreean în care s-a n scut
pentru a evada poart num rul 14 şi are întinderea unui oraş
mediu. Nimic din povestea lui Shin nu are seam n. Celebrul
„1984” al lui Orwell, care ne-a cutremurat prin previziunea sa
asupra naturii opresive a comunismului, este dep şit prin lectura
de fa . Afl m c ast zi, lâng noi, acolo, în acel lag r
nord-coreean, înc în funie, exist fiin e f r gânduri, într-o
lume paralel , oglindit doar în castronul de ciorb .
Coreea de Nord este ceea ce ar fi devenit România în
zilele noastre. Un stat totalitar dinastic, de tip asiatic, folosind
comunismul drept o nou religie. Este un stat în care cultul
defunctului Kim Ir-sen, al fiului s u, mort şi el, şi al nepotului
pe linie dinastic a ajuns la cote greu de în eles, chiar şi pentru
unii dintre românii maturi, tr i i o vreme în „Epoca de aur”.
Ceea ce acolo oamenii recit şi mul i cred este aşa: „Gândesc,
vorbesc şi muncesc precum Kim II Sung şi Kim Jong-il”. Este o
ar în care oamenii plâng în pie e, în tunicile lor cenuşii, ajunse
un fel de uniform na ional , dac Iubitul Conduc tor are grip .
Cel pu in asta se vede din afar . Îndeobşte se spune, deseori cu o
nuan de cinism, c fiecare are ceea ce merit ; c dac şi-l
iubesc, s şi-l aib . Acum, dup aceast halucinant lectur ,
mi-am adus aminte ceea ce se spunea şi despre noi, cum c
m m liga nu explodeaz . Dar istoria de fa , de un tragism pe
care rar l-am întâlnit, istoria unui tân r transfug nord-coreean,
ne deschide o fereastr c tre în elegere. Coreea de Nord este o
ar care seam n , dar întrece cu asupra de m sur România de
la începutul anilor 1950 sau de la mijlocul anilor 1980. Num rul
locuitorilor şi întinderea sunt apropiate. Difer îns toate; pân
şi cultul personalit ii, pastişat de Ceauşescu dup vizita sa
acolo în 1971, urmat de „Cântarea României” şi numele s u
scris cu trupuri pe stadioane, precum v zuse în vara acelui an;
nu doar în Coreea de Nord, ci şi în China. S-a întors din vizita la
comuniştii orientali cu un patriotism de operet îndreptat, şi cu
sus inerea tacit a tovar şilor chinezi, împotriva sovieticilor.
Multor români le-a pl cut de el, atunci, din acest motiv. Dar
purta şi o ascuns şi grea povar pentru noi, crezut de el şi
sicofan ii s i drept un mare dar, anume o icoan . Icoana sa.
Tovar şii comunişti din Coreea şi China i-au oferit modelul.
M tulbur , de pild , uitarea. Cartea de fa poate fi
cump rat , s spunem, dintr-un mail. Mi-am amintit c aceste
construc ii gigantice fuseser ini ial proiectate s devin
aşa-numite „Circuri ale foamei” ad postind cantinele şi
magazinele gen „Gospodina”; acolo trebuia s ne întoarcem de
la serviciu, mâncând la comun şi apoi, poate, cu un pachet
acas ; cu burta oarecum plin de chiftele de stavrid şi creve i de
la tovar şii vietnamezi.
Ne-a ajutat Dumnezeu! Am fost foarte aproape de
scenariul descris mai sus – o demonstreaz aceast carte, cu
for şi naturale e.
N scut în vâltoarea r zboaielor împotriva imperialismului
japonez, apoi împotriva „cotropitorului capitalist”, comunismul
asiatic cunoaşte ceea ce ai nostru, de import sovietic şi
birocratic-edulcorat, nu a tr it niciodat pân la cap t:
fanatismul. Dac în genere, mai mult sau mai pu in, am mimat
credin a, acolo nu se poate şi, mai mult, nu se poate imaginea
altceva. Tocmai de aceea, aceast carte, arat Blaine Harden,
ziaristul care consemneaz istoria lui Shin, tân rul evadat din
lag rul nord-coreeean cu num rul 14, reuşeşte s sparg un
adev rat complot al t cerii care st ruie şi s-a împ mântenit ca
politic de stat a autorit ilor de la Phenian. Relat rile
transfugilor sau ale observatorilor din lumea liber sunt rare şi
întotdeauna negate cu înverşunare de cei care continu s se
men in prin teroare la putere în Coreea de Nord. Shin s-a
n scut într-un lag r de concentrare, a c rui existen este negat
de comuniştii nord-coreeni. Nu a avut nici m car o idee despre
lumea de dincolo de sârma ghimpat electrificat a lag rului. În
Lag rul 14, nimic nu amintea de normalitate. Nimic bun nu era
de aşteptat de la ziua de mâine, în afara n dejdii într-o mas care
s - i umple stomacul – întotdeauna aceeaşi, anume o mân de
m lai şi un blid de ciorb din varz acr , primite de la cazan, la
cap tul unei zile de munc istovitoare. Nicio speran , niciun alt
gând. O lume în care singura certitudine era aceea c po i
oricând s fii pedepsit, c moartea te priveşte întotdeauna din
spate şi te aşteapt , r bd toare, ca pe o prad sigur . Un iad în
care soarele apunea doar spre a l sa loc unui somn f r vise, în
afara acelora chinuitoare în care mâneai pe s turate, pentru a te
trezi cu o foame obsedant , chinuitoare. Pe parcursul evad rii,
singurul prieten pe care l-a avut în lag r, b trânul Park, de la
care aflase c exist via şi în afara gardului electrificat, chiar şi
carne de porc pe care o po i cump ra în schimbul muncii, a
murit electrocutat. Shin s-a târât peste trupul s u, care conducea
electricitatea mortal în p mânt. Nu avea idee încotro s o
apuce, ştia doar c trebuie s se îndep rteze cât mai grabnic de
lag r. Printr-o întâmplare, pentru prima dat în via a sordid de
pân atunci, norocul era de partea sa: l sând tot mai în urm
lag rul, se îndrepta f r s ştie spre grani a cu China. A trecut
prin sate şi oraşe cenuşii, diferite de lag r doar prin absen a
gardienilor, înlocui i de lag r, pentru a se hr ni, trebuia s fure.
Dar s nu povestesc eu. Citi i şi dumneavoastr relatarea
tragic
Marius Oprea
***
Pentru nord-coreenii r maşi în lag re:
„Nu există o „problemă a drepturilor omului” în această
ţară. Toată lumea duce o viaţă cât se poate de demnă şi
fericită”.
Agenţia Centrală de Ştiri [Nord] Coreeană, 6 martie
2009
***
 PREFA
O LEC IE PENTRU DE INU I
Cea mai veche amintire a lui este o execu ie.
Mergea împreun cu mama sa c tre lanul de grâu de
lâng râul Taedong, unde gardienii adunaser câteva mii de
de inu i. Intrigat de fream tul mul imii, b iatul s-a strecurat
printre picioarele adul ilor pân a ajuns în rândul din fa , de
unde a v zut cum gardienii legau un b rbat de un stâlp de lemn.
Shin In Geun avea patru ani, prea mic pentru a în elege
discursul rostit înaintea execu iei. În zecile de ocazii similare la
care a fost martor mai târziu, avea s asculte un gardian-şef
spunând mul imii c de inutului condamnat la moarte i se
oferise posibilitatea de a se „achita” de pedeaps prin munc
grea, dar el refuzase generozitatea guvernului nord-coreean.
Pentru a-l împiedica pe de inut s blesteme statul care urma s îi
ia via a, gardienii îi umpleau gura cu pietre şi îi puneau pe cap o
glug .
La acea prim execu ie, Shin a v zut trei gardieni luând
inta. Fiecare a tras trei focuri. Bubuitul puştilor l-a îngrozit pe
b iat şi l-a f cut s cad pe spate. Dar s-a ridicat în picioare la
timp pentru a vedea cum gardienii dezlegau cadavrul flasc, plin
de sânge, îl înf şurau într-o p tur şi îl aruncau într-o c ru .
În Lag rul 14, o închisoare pentru inamicii politici ai
Coreei de Nord, adun rile de mai mult de doi de inu i erau
interzise, cu excep ia execu iilor. Toat lumea era obligat s
asiste la ele. Lag rul de munc folosea execu ia în public – şi
teama pe care o genera – ca pe o lec ie pentru de inu i.
Gardienii din lag rul lui Shin îi erau înv tori – şi cei
care îl creşteau. Ei îi aleseser mama şi tat l. Ei îl înv aser c
de inu ii care încalc regulile lag rului merit s moar . Pe
versantul unui deal din apropierea şcolii lui se citea sloganul:
TOTUL CONFORM REGULILOR. B iatul a memorat cele
zece reguli ale lag rului, „Cele zece porunci” aşa cum le-a
numit mai târziu, şi le poate spune înc pe de rost. Prima suna:
„De inu ii prinşi încercând s evadeze vor fi împuşca i imediat”.
Zece ani dup acea prim execu ie, Shin a revenit pe
acelaşi lan. Gardienii strânseser şi de ast dat o mul ime de
de inu i. În p mânt fusese înfipt din nou un stâlp de lemn. În
plus, se construise o spânzur toare rudimentar .
De data aceasta, Shin a fost adus pe bancheta din spate a
unui automobil condus de un gardian. La mâini avea c tuşe şi
era legat la ochi cu o cârp . Lâng el în maşin era tat l lui, de
asemenea înc tuşat şi legat la ochi.
Cei doi fuseser elibera i dup opt luni de deten ie în
închisoarea subteran a Lag rului 14. Ca o condi ie a eliber rii,
se angajaser în scris c nu aveau s discute niciodat despre
ceea ce li se întâmplase acolo.
În acea închisoare din închisoare, gardienii au încercat
prin tortur s ob in m rturisiri de la Shin şi de la tat l lui.
Voiau s afle despre încercarea eşuat de evadare a mamei şi a
unicului frate al lui Shin. Gardienii l-au dezbr cat pe Shin, i-au
legat funii în jurul gleznelor şi încheieturilor mâinilor şi l-au
ag at de un cârlig din tavan. L-au coborât deasupra unui foc.
Shin a leşinat când a început s -i ard carnea.
Dar nu a m rturisit nimic. Nu avea nimic de m rturisit.
Nu conspirase împreun cu mama şi fratele lui în vederea
evad rii. Credea ceea ce gardienii îl înv aser de când se
n scuse în interiorul lag rului: nu avea cum s scape şi trebuia
s aduc la cunoştin a gardienilor orice discu ie despre evadare.
Nici în vis nu şi-ar fi putut imaginea Shin c ar putea tr i în
afara gardului.
Gardienii nu l-au înv at niciodat ceea ce înva orice
elev nord-coreean: americanii sunt nişte „bastarzi” care pun la
cale s le invadeze şi umileasc patria. Coreea de Sud este
„târfa” st pânului s u american. Coreea de Nord este o ar
m rea ai c rei bravi şi str luci i conduc tori stârnesc invidia
lumii întregi. De fapt, Shin nici nu auzise de existen a Coreei de
Sud, a Chinei sau a Statelor Unite ale Americii.
Spre deosebire de compatrio ii lui, nu a crescut cu
omniprezentul portret al Iubitului Conduc tor, dup cum este
numit Kim Jong-il. Nici nu v zuse fotografii sau statui ale
tat lui lui Kim, Kim Ir-sen, Marele Conduc tor care a întemeiat
Coreea de Nord şi care r mâne Eternul Preşedinte al rii, cu
toate c a murit în anul 1994.
Deşi nu fusese suficient de important pentru a i se sp la
creierul, Shin a fost şcolit s îşi toarne familia şi colegii de
clas . Câştiga mâncare ca r splat şi îi b tea, al turi de gardieni,
pe copiii tr da i. La rândul lor, colegii îl pârâu şi îl b teau.
Când i s-a scos cârpa care îi acoperea ochii şi a v zut
mul imea, stâlpul de lemn şi spânzur toarea, Shin a crezut c
urma s fie exe.

Totuşi nu i s-au pus pietre în gur . I-au fost scoase

c tuşele. Un gardian l-a condus în fa a mul imii. El şi tat l lui
aveau s fie spre.
 Gardienii au târât la spânzur toare o femeie de vârst
mijlocie şi au legat de stâlp un tân r. Erau mama şi fratele mai
mare al lui
Un gardian a strâns un la în jurul gâtului mamei. Ea a
încercat s -i surprind privirea lui Shin. El a întors capul. Când
femeia a încetat s se zvârcoleasc la cap tul funiei, fratele lui
Shin a fost împuşcat de trei gardieni. Fiecare a tras trei focuri.
V zându-i pe ai lui murind, Shin s-a sim it uşurat c nu
este în locul lor. Era furios c mama şi fratele lui pl nuiser s
evadeze. Cu toate c nu va recunoaşte în fa a nim nui vreme de
cincisprezece ani, Shin ştia c era r spunz tor de execu ia lor.

INTRODUCERE

NU CUNOŞTEA CUVÂNTUL” DRAGOSTE”.

La nou ani dup ce mama lui a fost spânzurat , Shin s-a

strecurat printr-un gard electric şi a luat-o la fug prin z pad .
Era 2 ianuarie 2005. Pân atunci, niciun om n scut într-un lag r
de munc nord-coreean pentru de inu ii politici nu mai reuşise
s evadeze. Din informa iile existente, Shin este înc singurul
care a f cut-o.
Avea dou zeci şi trei de ani şi nu cunoştea pe nimeni
dincolo de gard.
Dup o lun ajunsese în China. Dup doi ani, locuia în
Coreea de Sud. Patru ani mai târziu, tr ia în sudul Californiei şi
era ambasador al organiza iei americane pentru ap rarea
drepturilor omului Liberty în North Korea (LiNK).
În California, merge cu bicicleta la lucru, este suporter al
echipei Cleveland Indians (pentru c acolo joac sud-coreeanul
Shin-Soo Choo) şi m nânc de dou sau trei ori pe s pt mân la
In-N-Out Burger unde, dup p rerea lui, se fac cei mai buni
hamburgeri din lume.
Acum se numeşte Shin Dong-hyunk. Şi-a schimbat
numele dup ce a ajuns în Coreea de Sud, în încercarea de a se
reinventa ca om liber. Este un b rbat ar tos, cu ochi ageri,
circumspec i. Un dentist din Los Angeles i-a reparat dantura, pe
care nu şi-o putuse peria în lag r. Are o stare general a s n t ii
excelent . Îns trupul îi tr deaz toate greut ile copil riei
petrecute într-un lag r de munc pe care guvernul nord-coreean
îl declar inexistent.
Afectat de subnutri ie, este scund şi firav – are 1,67 metri
şi 55 de kilograme. Bra ele îi sunt deformate de la munca grea
din copil rie. Pe spate şi fese se v d urmele arsurilor pricinuite
de tortur . Pe pielea pubisului, cârligul de care era ag at
deasupra focului i-a l sat o cicatrice. Gleznele poart amprenta
c tuşelor de care era atârnat cu capul în jos în celul . Degetul
mijlociu de la mâna dreapt îi este retezat de la prima articula ie,
o pedeaps aplicat de un gardian pentru c a sc pat pe jos o
maşin de cusut în fabrica de confec ii a lag rului. De la
genunchi la glezne, picioarele îi sunt mutilate de arsurile
provocate de firele electrice ale gardului cu sârm ghimpat care
nu a reuşit s -l re in în interiorul Lag rului 14.
Shin este cam de aceeaşi vârst cu Kim Jong-un, mezinul
buc lat al lui Kim Jong-il care a preluat conducerea în 2011
dup moartea tat lui s u. Dar, chiar dac sunt de acelaşi leat,
Shin şi Kim Jong-un întruchipeaz antipozii privilegiului şi
priva iunii din Coreea de Nord, o societate care se declar lipsit
de clase, dar în care, de fapt, apartenen a social decide totul.
Kim Jong-un s-a n scut prin comunist şi a crescut în
spatele zidurilor palatului. A fost educat sub un nume fals în
Elve ia şi apoi în Coreea de Nord într-o universitate de elit
numit dup bunicul lui. Dat fiind descenden a sa, tr ieşte
deasupra legii. Pentru el, totul este posibil. În 2010, a fost numit
general de patru stele în Armata Poporului Coreean, în ciuda
lipsei de experien militar de teren. Un an mai târziu, dup ce
tat l lui a murit în urma unui atac de cord, presa de stat din
Coreea de Nord l-a descris drept „un alt conduc tor trimis din
ceruri”. Cu toate acestea, ar putea fi silit s -şi împart dictatura
p mântean cu rude şi lideri militari.
Shin s-a n scut ca un sclav şi a crescut în spatele unui
gard de sârm ghimpat conectat la înalt tensiune. La şcoala
lag rului a c p tat no iuni rudimentare de citit şi socotit. Având
sângele întinat de crimele fra ilor tat lui lui, a tr it sub lege.
Pentru el, nimic nu era posibil. Traiectoria vie ii pe care i-a
planificat-o statul consta din munc grea şi o moarte timpurie
provocat de boal sau de foamea în poveştile despre
supravie uitorii lag relor de concentrare exist un arc narativ
conven ional. For ele de securitate r pesc protagonistul din
sânul unei familii iubitoare, dintr-un c min confortabil. Pentru a
supravie ui, el renun la principiile morale, îşi suprim
sentimentele fa de al ii şi înceteaz s mai fie o fiin uman .
În poate cea mai cunoscut poveste de acest fel,
Noaptea 1 , apar inând câştig torului Premiului Nobel pentru
pace Elie Wiesel, naratorul în vârst de treisprezece ani îşi
explic supliciul, descriind via a normal pe care o ducea
familia lui înainte de a fi urcat în trenurile care aveau ca
destina ie lag rele de concentrare naziste. Elie Wiesel studia în
fiecare zi Talmudul. Tat l s u inea o pr v lie şi veghea asupra
comunit ii dintr-un sat din România. Bunicul participa
întotdeauna la s rb torile evreieşti. Dar dup ce întreaga familie
a pierit în lag re, Wiesel a r mas „singur, îngrozitor de singur
într-o lume f r Dumnezeu, f r om. F r dragoste sau mil ”.
Povestea supravie uirii lui Shin este diferit .
Mama sa îl b tea, iar el o privea ca pe un concurent la
mâncare. Tat l lui, c ruia gardienii îi permiteau s petreac doar

1
Carte apărută la Editura Corint în 2012 (n. red.).
cinci nop i pe an al turi de so ie, îl ignora. Fratele îi era ca un
str in.
Copiii din lag r erau r i şi nu te puteai încrede în ei.
Înainte de a înv a altceva, Shin a înv at s supravie uiasc
turnându-i pe to i.
Dragostea, mila şi familia erau cuvinte lipsite de în eles.
Dumnezeu nu disp ruse, nici nu murise. Shin nu auzise
niciodat de el.
Într-o prefa la Noaptea, Wiesel a scris c toate
cunoştin ele despre r u şi moarte ale unui adolescent „ar trebui
s se limiteze la ce descoper în literatur ”.
În Lag rul 14, Shin nu avea habar c literatura exist . A
v zut o singur carte în lag r, o gramatic a limbii coreene, în
mâinile unui profesor care purta uniform de gardian, avea un
revolver la şold şi a omorât în b taie un copil din clas .
Spre deosebire de supravie uitorii lag relor de
concentrare, Shin nu fusese r pit de la un trai civilizat şi for at
s descind în iad. El se n scuse şi crescuse acolo. Îi acceptase
valorile. Îl numise acas .
Lag rele de munc ale Coreei de Nord au o existen de
dou ori mai îndelungat decât a Gulagului sovietic şi de
dou sprezece ori mai mare decât a lag relor de concentrare
naziste. Nu exist dubii în leg tur cu amplasamentul lor.
Fotografiile de înalt rezolu ie f cute din satelit, accesibile pe
Google Earth oricui are o conexiune la internet, arat incinte
largi împrejmuite cu garduri, ascunse în mun ii col uroşi ai
Coreei de Nord.
Guvernul sud-coreean estimeaz c în aceste lag re se
g sesc circa 154.000 de persoane, în timp ce Departamentul de
Stat american şi unele organiza ii pentru ap rarea drepturilor
omului sunt de p rere c num rul lor ar ajunge la 200.000.
Studiind imaginile lag relor luate din satelit de-a lungul unui
deceniu, Amnesty International 2 a observat c în 2011, în
incinta lag relor au ap rut construc ii noi, deducând cu
îngrijorare c num rul de inu ilor era în creştere, posibil pentru
a preveni tulbur rile pe care le putea stârni transferul puterii de
la Kim Jong-il c tre fiul s u tân r şi neexperimentat1.
Sunt şase lag re, potrivit agen iei sud-coreene de
informa ii şi organiza iilor pentru ap rarea drepturilor omului.
Cel mai mare se întinde pe cincizeci de kilometri, cu o l ime de
patruzeci, acoperind o suprafa mai mare decât oraşul Los
Angeles. Gardurile de sârm ghimpat electrificat – punctate
de turnuri de paz şi patrulate de b rba i înarma i – încercuiesc
majoritatea lag relor. Dou dintre ele, num rul 15 şi num rul
18, au zone de reeducare în care unii de inu i norocoşi
beneficiaz de înv turile lui Kim Jong-il şi Kim Ir-sen. Dac
prizonierii le memoreaz şi conving gardienii c sunt loiali
regimului, pot fi elibera i, dar sunt monitoriza i pentru tot restul
vie ii de organele securit ii de stat.
Celelalte lag re sunt „districte sub control total” în care
prizonierii numi i „irecuperabili” 2 sunt munci i pân la moarte.
Lag rul lui Shin, num rul 14, este un district sub control
total. Are reputa ia de a fi cel mai cumplit dintre toate, date fiind
condi iile de munc deosebit de dure, vigilen a gardienilor şi
faptul c statul nu ignor crimele grave comise de cei închişi
acolo, mul i dintre ei foşti membri importan i ai partidului unic
de guvern mânt sau ai armatei şi familiile lor. Înfiin at în 1959
în centrul Coreei de Nord – Kaechon, în sudul provinciei
Pyongan – Lag rul 14 g zduieşte un num r estimat de 15.000 de
de inu i. Lung de circa cincizeci de kilometri şi lat de dou zeci
şi cinci, con ine ferme, mine şi fabrici înşirate pe v ile dintre

2
Fondată în 1961, Amnesty International este o organizaţie neguvernamentală
internaţională care promovează drepturile omului (n. red.).
mun ii abrup i.
Cu toate c Shin este singura persoan n scut într-un
lag r care a sc pat şi a putut s -şi relateze povestea, în lumea
liber exist cel pu in al i şaizeci de martori oculari ai lag relor
de munc 3. Printre ei se num r cel pu in cincisprezece
nord-coreeni care au fost de inu i în districtul de reeducare al
lag rului 15, şi-au câştigat eliberarea şi au reuşit s fug ulterior
în Coreea de Sud, unde au ajuns şi foşti gardieni din alte lag re.
Kim Yong, un fost locotenent-colonel nord-coreean provenit
dintr-o familie privilegiat din Phenian, a petrecut şase ani în
dou lag re înainte de a evada într-un tren înc rcat cu c rbuni.
O prezentare a m rturiilor lor realizat de Baroul Coreean
din Seul zugr veşte o imagine am nun it a vie ii de zi cu zi în
lag r. Câ iva de inu i sunt executa i public în fiecare an. Al ii
sunt omorâ i în b taie sau ucişi în secret de gardieni, care au
mân liber s abuzeze de prizonieri dup bunul plac. Cei mai
mul i muncesc la câmp sau în mine de c rbune, cos uniforme
militare sau fac ciment, fiind hr ni i cu porumb, varz şi sare,
doar cât s nu moar de foame. Îşi pierd din ii, gingiile li se
înnegresc, oasele li se şubrezesc şi, pe la patruzeci de ani, sunt
aduşi de spate. Primesc un set de haine o dat sau de dou ori pe
an, muncesc şi dorm de obicei în zdren e murdare, tr ind f r
s pun, ciorapi, m nuşi, lenjerie de corp sau hârtie igienic . Sunt
obliga i s trudeasc între dou sprezece şi cincisprezece ore pe
zi pân ajung s moar , de obicei din cauza subnutri iei, înainte
de a împlini cincizeci de ani4. Deşi nu se cunosc cifrele exacte,
guvernele occidentale şi organiza iile pentru ap rarea drepturilor
omului estimeaz c în aceste lag re au pierit sute de mii de
oameni.
În general, nord-coreenii sunt trimişi în lag re f r a fi
judeca i şi mul i mor acolo f r s afle ce acuza ii li se aduc.
Sunt lua i de acas , de obicei noaptea, de c tre Bowibu,
Departamentul Securit ii Statului, parte a unui aparat
poli ienesc cu un personal estimativ de 270.000 de persoane5.
Vinov ia prin asociere este legal în Coreea de Nord. Un
r uf c tor este adeseori trimis în lag r împreun cu p rin ii şi
copiii s i. Kim Ir-sen a proclamat legea în
1972: „Semin ia duşmanilor de clas , oricare ar fi aceştia,
trebuie distrus pân la a treia genera ie”.
L-am cunoscut pe Shin în iarna anului 2008. Ne-am
întâlnit s lu m masa de prânz într-un restaurant cu specific
coreean din cent rul oraşului Seul. Vorb re şi fl mând, a
înfulecat câteva por ii de orez şi carne de vit . În timp ce mânca,
mi-a povestit – cu ajutorul unui translator – cum a asistat la
spânzurarea mamei lui. O g sea vinovat de tortura la care
fusese supus el însuşi în lag r şi a inut s sublinieze c înc era
furios pe ea. A spus c nu fusese „un fiu bun”, dar nu a vrut s
explice de ce.
În anii petrecu i în lag r nu auzise nici m car o dat
cuvântul „dragoste”, cu siguran nu de la mama lui, o femeie pe
care continua s o urasc , chiar dac aceasta murise. Auzise
despre no iunea de iertare într-o biseric sud-coreean . Dar era
confuz. Mi-a zis c în Lag rul 14 a cere iertare însemna „s
implori s nu fii
Scrisese o carte despre via a în lag r, care îns nu trezise
prea mult interes în Coreea de Sud. Era şomer, falit, în urm cu
plata chiriei şi nu ştia ce s fac în viitor. Regulile Lag rului 14
îl împiedicaser , sub sanc iunea execu iei, s aib contact intim
cu vreo femeie. Îşi dorea acum s aib o iubit , dar nu ştia cum
şi-ar putea
Dup dejun, m-a dus în apartamentul lui mic şi mohorât
din Seul, pe care nu şi-l putea permite. Deşi evita s m
priveasc în ochi, mi-a ar tat degetul ciunt şi spatele plin de
cicatrice. M-a l sat s -l fotografiez. Îndurase multe greut i, dar
chipul s u era cel al unui copil mic. Avea acum dou zeci şi şase
de ani – trei ani tr i i în afara Lag rului 14.
 Eu aveam cincizeci şi şase de ani la momentul acelui
dejun memorabil. În calitate de corespondent al ziarului
Washington Post pentru Asia de Nord-Est, c utam de peste un
an o poveste care s explice modul în care Coreea de Nord
folosea represiunea pentru a se men ine pe linia de plutire.
Implozia politic devenise specialitatea mea. Pentru Post
şi New York Times, am petrecut aproape trei decenii scriind
despre statele eşuate din Africa, pr buşirea comunismului în
Europa de Est, dezmembrarea Iugoslaviei şi dec derea lent a
Birmaniei sub regimul generalilor. Privit din exterior, Coreea
de Nord p rea coapt – ba chiar r scoapt pentru genul de
colaps la care fusesem martor în alte locuri. Într-o parte a lumii
în care aproape to i ceilal i se îmbog eau, acest popor devenea
din ce în ce mai izolat, s rac şi înfometat.
Totuşi, dinastia Kim r mânea la conducere. Represiunea
totalitar îi men inea statutul de neajutorare.
Problema mea în a ar ta modul de ac iune a guvernului
era lipsa accesului. În alte p r i ale lumii, statele represive nu
reuşeau întotdeauna s îşi închid grani ele. Am putut s lucrez
la vedere în Etiopia lui Mengistu, în Congo sub Mobutu şi în
Serbia lui Miloşevici, şi reuşisem s m strecor ca turist pentru a
scrie despre Birmania.
Coreea de Nord era mult mai precaut . Reporterii str ini,
mai ales americani, erau rareori l sa i s p trund în ar . Am
vizitat Coreea de Nord numai o dat , am v zut ceea ce au dorit
înso itorii mei s îmi arate şi am aflat foarte pu ine lucruri. Dac
jurnaliştii intrau ilegal, riscau luni sau ani de închisoare pentru
spionaj. Pentru a-şi câştiga eliberarea aveau uneori nevoie de
ajutorul unui fost preşedinte american6.
Date fiind restric iile, despre Coreea de Nord existau prea
pu ine informa ii de la fa a locului. Scrise din Seul, Tokio sau
Beijing, reportajele începeau cu o relatare a ultimei provoc ri a
Phenianului, de pild scufundarea unui vas sau împuşcarea unui
turist.
Urmau imediat stereotipurile jurnalistice: autorit ile
americane şi sud-coreene îşi exprimau revolta. Oficialit ile
chineze rugau p r ile implicate s se ab in . Exper ii opinau
despre ce ar putea semnifica ac iunea. Am scris şi eu destule
astfel de articole.
Îns Shin a spulberat aceste conven ii. A deschis o uş
ferecat , permi ând celor din afar s vad felul în care familia
Kim îşi sus inuse dinastia prin crime şi sclavie infantil . La
câteva zile dup întâlnirea noastr , fotografia lui Shin şi
însp imânt toarea lui poveste ap reau pe prima pagin a
ziarului Washington Post.
„Fantastic”, mi-a scris Donald E. Graham, preşedintele
companiei Washington Post, într-un e-mail de un singur cuvânt
pe care l-am primit a doua zi dup apari ia articolului. Un
regizor german care se afla întâmpl tor în vizit la Muzeul
Memorial al Holocaustului în ziua public rii articolului s-a
hot rât s realizeze un documentar despre via a lui Shin7.
Washington Post a publicat un editorial în care sugera c
atrocit ile la care fusese supus Shin erau îngrozitoare, dar mai
cutremur toare era indiferen a lumii fa de existen a lag relor
de munc nord-coreene.
„Elevii de liceu din Statele Unite ale Americii dezbat
motivul pentru care preşedintele Franklin D. Roosevelt nu a
bombardat şinele de cale ferat care duceau înspre lag rele lui
Hitler” conchidea editorialul. „Copiii lor s-ar putea întreba,
peste o genera ie, de ce Occidentul s-a uitat la imaginile clare
luate din satelit ale lag relor lui Kim Jong-il şi n-a f cut nimic”.
Se pare c povestea lui Shin i-a impresioant pe cititorii
obişnui i. Aceştia au trimis scrisori, e-mailuri, au oferit bani,
cazare şi s-au rugat pentru Shin.
Un cuplu c s torit din Columbus, Ohio, a v zut articolul,
l-a c utat, l-a g sit pe Shin şi i-a pl tit drumul spre Statele Unite
ale Americii. Lowell şi Linda Dye i-au spus lui Shin c voiau
s -i fie p rin ii pe care nu-i avusese niciodat .
O tân r american de origine coreean din Seattle,
Harim Lee, a citit articolul şi s-a rugat s îl întâlneasc pe Shin.
Mai târziu l-a c utat în California de Sud şi între ei s-a înfiripat
o poveste de dragoste.
Articolul meu vorbise foarte pu in despre via a lui Shin.
M-am gândit c o relatare mai profund ar dezv lui maşin ria
secret care sus ine totalitarismul din Coreea de Nord. De
asemenea, ar ar ta – prin dezv luirea detaliilor fugii improbabile
a lui Shin – c maşin ria opresiv nu mai func ioneaz , dac a
permis unui tân r neştiutor s scape şi s str bat , f r a fi g sit,
un stat poli ienesc înainte de ajunge în China. La fel de
important, niciun om care ar citi o carte despre un b iat crescut
de Coreea de Nord pentru a fi muncit pân la moarte nu ar mai
putea ignora vreodat existen a lag relor.
L-am întrebat pe Shin dac era interesat. I-au trebuit nou
luni ca s se hot rasc . În acest timp, militan ii pentru drepturile
omului din Coreea de Sud, Japonia şi Statele Unite ale Americii
l-au îndemnat s coopereze, spunându-i c o carte în englez ar
deschide ochii lumii, ar spori presiunea interna ional asupra
Coreei de Nord şi probabil c i-ar aduce nişte bani, atât de
necesari, în buzunar. Dup ce Shin a acceptat, au urmat şapte
runde de interviuri, la început în Seul, apoi în Torrance,
California, şi în final în Seattle, Washington. Am convenit s
împ r im pe din dou banii pe care îi va aduce cartea.
În elegerea mi-a dat îns mie controlul asupra con inutului.
Shin a început s in un jurnal în 2006, la aproximativ un
an dup ce fugise din Coreea de Nord. În Seul, dup ce a fost
spitalizat pentru depresie, a continuat s scrie. Jurnalul a stat la
baza autobiografiei sale scrise în limba coreean , Escape to the
Outside World (Evadare în lumea exterioar ), publicat în Seul,
în 2007 de organiza ia Database for North Korean Human
Rights.
Autobiografia a constituit punctul de plecare pentru
interviuri. A fost, de asemenea, sursa multor citate directe care
le sunt atribuite în aceast carte lui Shin, membrilor familiei
sale, prietenilor şi gardienilor din vremea în care se afla în
Coreea de Nord şi în China. Dar fiecare gând şi ac iune ale lui
Shin în aceste pagini se bazeaz pe numeroasele întrevederi pe
care le-am avut, în timpul c rora a dezvoltat şi, în multe cazuri,
a corectat informa iile din autobiografia coreean .
Deşi a fost cooperant, Shin p rea s se team de discu iile
cu mine. Uneori, m sim eam ca un dentist care lucreaz f r
anestezie. „Frezarea” a continuat, cu unele pauze, vreme de
peste doi ani. Unele şedin e au avut pentru el un efect
purificator; altele l-au îi era greu s aib încredere în mine. De
fapt, dup cum recunoaşte, nu reuşeşte s aib încredere în
nimeni. Este o consecin inevitabil a felului în care a fost
crescut. Gardienii l-au înv at s -şi toarne p rin ii şi prietenii, şi
presupune c to i cei pe care-i întâlneşte vor dori, la rândul lor,
s -l vând .
Scriind aceast carte, şi mie mi-a fost greu uneori s am
încredere în el. În primul interviu m-a indus în eroare în leg tur
cu rolul pe care l-a jucat în moartea mamei lui şi a continuat s o
fac pe parcursul unei perioade îndelungate. Când şi-a schimbat
povestea, m-am întrebat ce altceva o mai fi n scocit.
Faptele nu pot fi verificate când este vorba de Coreea de
Nord. Nimeni din afar nu a vizitat lag rele pentru de inu ii
politici. Relat rile despre ce se petrece acolo nu pot fi probate
independent. Deşi imaginile din satelit ne-au ajutat s în elegem
evenimentele din lag re, transfugii r mân principala surs de
informa ii, iar motivele şi credibilitatea lor pot fi puse uneori la
îndoial . În Coreea de Sud şi în alte p r i, adeseori ei se lupt
s -şi câştige un trai, fiind gata s confirme ideile preconcepute
ale militan ilor pentru drepturile omului, ale misionarilor
anticomunişti şi ale ideologilor de dreapta. Unii supravie uitori
ai lag relor refuz s vorbeasc dac nu sunt pl ti i înainte. Al ii
repet poveşti interesante pe care le-au auzit, dar la care nu au
fost martori.
Chiar dac Shin a r mas circumspect în ceea ce m
priveşte, mi-a r spuns la toate întreb rile despre trecutul s u
care mi-au trecut prin minte. Via a lui poate p rea incredibil ,
dar se aseam n cu experien ele altor de inu i din lag re,
precum şi cu relat rile foştilor gardieni.
„Tot ce spune Shin corespunde cu ceea ce am auzit
despre lag re” a declarat David Hawk, un specialist în drepturile
omului care a stat de vorb cu Shin şi cu aproximativ şaizeci de
foşti de inu i din lag rele de munc pentru a scrie „Gulagul
ascuns” un raport care coreleaz relat rile supravie uitorilor cu
imagini din satelit adnotate. Acesta a fost publicat pentru prima
dat în 2003 de c tre Comitetul american pentru Drepturile
Omului în Coreea de Nord şi a fost actualizat pe m sur ce s-au
ob inut alte m rturii şi imagini din satelit cu rezolu ie
superioar . Hawk mi-a spus c Shin, fiind n scut şi crescut în
lag r, cunoaşte lucruri pe care al i supravie uitori ai lag relor nu
le ştiu. Povestea lui Shin a fost verificat şi de autorii lucr rii
White Paper on Human Rights în North Korea 2008 (Cartea
alb a drepturilor omului din Coreea de Nord) a Baroului
Coreean. Aceştia au discutat in extenso cu Shin, precum şi cu
al i supravie uitori ai lag relor dornici s vorbeasc . Dup cum a
scris Hawk, Coreea de Nord ar putea „dezmin i, contrazice sau
infirma” foarte uşor m rturia lui Shin şi a altora, permi ând
exper ilor din exterior s viziteze lag rele. Altfel, declar Hawk,
m rturiile lor r mân în picioare.
Dac statul nord-coreean ajunge cu adev rat la colaps,
Shin ar putea avea dreptate când prezice c liderii lui,
temându-se de judecata pentru crimele de r zboi, vor demola
lag rele înainte ca long-il, „trebuie s ne înv luim într-o cea
groas pentru a-i împiedica pe duşmani s afle ceva despre noi”
8.
Utilizând pu inele informa ii existente, am petrecut
aproape Irei ani scriind despre armata, conducerea, economia,
penuria de alimente şi înc lcarea drepturilor omului din Coreea
de Nord. Am intervievat zeci de fugari nord-coreeni, inclusiv
trei foşti de inu i din Lag rul 15 şi un fost gardian şi şofer care a
lucrat în patru lag re de munc . Am discutat cu savan i şi
tehnocra i sud-coreeni (are merg adesea în Coreea de Nord şi
am trecut în revist cercet rile-ştiin ifice şi memoriile personale
despre lag re. În Statele Unite ale Americii, am stat de vorb pe
îndelete cu americanii de origine coreean cu care s-a
împrietenit Shin.
Când citi i povestea lui Shin, nu uita i c mul i al i
de inu i au îndurat greut i asem n toare, dac nu mai rele,
potrivit lui An Myeong Chul, un fost gardian şi şofer: „Shin a
avut o via relativ uşoar dup standardele altor copii din
lag r”, a spus An.
Detonând bombe nucleare, atacând Coreea de Sud şi
cultivând o reputa ie de beligeran extrem , guvernul Coreei de
Nord a instalat o stare de urgen semipermanent în Peninsula
co-Când binevoieşte s intre în diploma ia interna ional ,
Coreea de Nord reuşeşte întotdeauna s elimine tema drepturile
omului de pe agenda negocierilor. Discu iile Statelor Unite ale
Americii cu Nordul s-au axat de obicei pe gestionarea crizei, pe
rachetele şi armele nucleare. Nici vorb de lag rele de munc .
„Nu s-a putut vorbi cu ei despre lag re” mi-a spus David
Straub, care a lucrat în Departamentul de Stat în timpul
administra iilor Clinton şi Bush şi a fost responsabil de rela ia
cu Phenianul. „Îi apuc nebunia când deschizi subiectul acesta”.
Lag rele nu au reuşit s capteze aten ia lumii. În Statele
Unite ale Americii, în pofida articolelor din ziare, existen a lor
r mâne aproape necunoscut . Timp de câ iva ani în Washington,
câ iva transfugi şi supravie uitori ai lag relor nord-coreene s-au
adunat în fiecare prim var în fa la Capitoliu pentru discursuri
şi marşuri. Presa de la Washington Le-a acordat prea pu in
aten ie. Unul din motive poate s fi fost limba. Cei mai mul i
fugari vorbesc doar coreeana. La fel de important, într-o cultur
media care se hr neşte din celebritate, niciun star de cinema,
idol pop sau câştig tor al Premiului Nobel nu a ieşit în fa
pentru a cere Occidentului s investeasc emo ional într-o
problem care nu este sus inut de imagini video spectaculoase.
„Tibetanii îi au pe Dalai Lama şi pe Richard Gere,
birmanezii pe Aung San Suu Kyi, Darfurul pe Mia Farrow şi
George Clooney” observa Suzanne Scholte, o veche militant
care a adus la Washington supravie uitori ai lag relor. „Pe
nord-coreenii nu îi sprijin nicio personalitate”.
Shin mi-a spus c nu este demn s vorbeasc în numele
zecilor de mii de oameni care înc tr iesc în lag re. Îi este ruşine
de ce a f cut pentru a supravie ui şi a evada. Nu şi-a dat silin a
s înve e bine limba englez , în parte pentru c nu vrea s -şi
spun povestea iar şi iar într-o limb care l-ar putea face
important. Dar vrea cu disperare ca lumea s în eleag ceea ce
Coreea de Nord se str duieşte s ascund . Povara lui este grea.
Nimeni altcineva n scut şi crescut în lag r n-a mai evadat pentru
a putea explica ce se petrecea în untru – ce înc se petrece
în untru.
CAPITOLUL 1
B IATUL CARE MÂNCA MÂNCAREA MAMEI
Shin şi mama lui au tr it în zona cea mai bun a
Lag rului 14: un „sat model” situat lâng o livad şi în
apropierea câmpului unde a fost spânzurat mai târziu mama sa.
Fiecare dintre cele patruzeci de cl diri cu un nivel din sat
ad postea patru familii. Shin şi mama lui aveau o camer a lor,
în care dormeau unul lâng altul pe podeaua din beton. Familiile
împ r eau o buc t rie comun cu un singur bec şi aveau curent
electric doar dou ore pe zi, de la patru la cinci diminea a şi de
la zece la unsprezece seara. Ferestrele erau din plastic gri, prea
opace ca s vezi ceva prin ele. Camerele erau înc lzite – în stilul
coreean – cu ajutorul unei sobe cu c rbuni în buc t rie, cu
conducte de înc lzire care treceau pe sub podeaua dormitorului.
Lag rul avea propriile mine de c rbune, aşa c nu era greu s
g seşti c rbuni pentru
Nu existau paturi, scaune sau mese. Nu exista ap
curent . Nu erau b i sau duşuri. Uneori, vara, de inu ii care
voiau s se îmb ieze se duceau la râu. Circa treizeci de familii
aveau la dispozi ie o fântân pentru apa de b ut. De asemenea,
foloseau în comun o latrin , împ r it în dou pentru b rba i şi
femei. Era obligatoriu s î i faci toate nevoile acolo, fiindc
excre iile erau utilizate ca îngr ş minte pe ogoarele lag rului.
Dac mama lui Shin îşi îndeplinea norma de munc
zilnic , putea s aduc acas mâncare pentru seara aceea şi
pentru a doua zi. La patru diminea a, preg tea micul dejun şi
prânzul pentru fiul ei şi pentru ea. Fiecare mas era la fel: terci
de porumb, varz murat şi ciorb de varz . Este ceea ce a
mâncat Shin aproape zilnic, timp de dou zeci şi trei de ani, în
afara situa iilor în care era supus înfomet rii drept pedeaps .
Când era prea mic ca s mearg la şcoal , mama lui îl l sa
singur acas diminea a şi se întorcea la amiaz pentru mas . Lui
Shin îi era mereu foame şi îşi mânca prânzul de cum pleca
mama la munc diminea a.
Îi mânca şi por ia ei.
Când femeia venea şi nu mai g sea nimic de mâncare, se
înfuria şi îşi b tea fiul cu o sap , o lopat sau orice altceva avea
la îndemân . Unele b t i erau la fel de violente ca acelea pe care
le-a primit mai târziu de la gardieni.
Cu toate acestea, Shin lua cât de mult şi cât de des putea
din mâncarea mamei. Nu-i trecea prin cap c dac îi mânca
prânzul, ea avea s fl mânzeasc . Mul i ani mai târziu, când ea
era moart , iar el locuia în Statele Unite ale Americii, avea
s -mi spun c îşi iubea mama. Dar asta era retrospectiv, dup
ce aflase c un copil civilizat trebuie s -şi iubeasc mama. Când
se afla în lag r – depinzând de ea pentru toate mesele, furându-i
mâncarea, îndurându-i b t ile – vedea în ea un concurent în
lupta pentru supravie uire.
Numele ei era Jang Hye Gyung. Shin şi-o aminteşte
scund şi uşor rotofeie, cu bra e puternice. Era tuns scurt,
asemenea tuturor femeilor din lag r, şi trebuia s îşi acopere
capul cu o basma alb legat la ceaf . Shin i-a descoperit data
naşterii – 1 octombrie 1950 – într-un document pe care l-a v zut
în timp ce a fost anchetat în închisoarea subteran .
Ea nu i-a vorbit vreodat despre trecut, familie sau despre
motivul pentru care ajunsese în lag r, iar el nu a întrebat
niciodat . Existen a lui ca fiu al ei fusese aranjat de gardieni.
Aceştia îi aleseser pe ea şi pe b rbatul care a devenit tat l lui
Shin ca premii unul pentru cel lalt într-o c snicie „r splat ”.
În lag r existau dormitoare separate pentru femei şi
pentru b rba i. A opta regul a Lag rului 14, dup cum fusese
Shin obligat s o memoreze, spunea: „De inu ii care au contact
sexual f r aprobare prealabil vor fi împuşca i imediat”.
Aceeaşi regul se aplic şi în alte lag re de munc
nord-coreene. Dac în urma contactului sexual neautorizat
rezulta o sarcin sau o naştere, femeia şi copilul erau de obicei
ucişi, potrivit informa iilor pe care le-am ob inut discutând cu
un fost gardian şi câ iva foşti de inu i. Aceştia mi-au spus c
femeile care se culcau cu gardienii pentru a primi mai mult
mâncare sau o munc mai uşoar ştiau la ce riscuri se expuneau.
Dac r mâneau gravide.
C s toria ca form de r splat era singura cale legal prin
care de inu ii puteau avea contact sexual. Aceasta era „oferit ”
prizonierilor ca premiu suprem pentru munc sus inut şi
denun uri. La b rba i, vârsta potrivit pentru c s torie era
dou zeci şi cinci de ani, la femei dou zeci şi trei. Gardienii
anun au c s torii de trei sau patru ori pe an, de obicei cu ocazia
unor s rb tori, ca de pild de Anul Nou sau la aniversarea lui
Kim jong-il. Mirele şi mireasa nu aveau mare lucru de spus în
alegerea partenerului. Dac unul dintre ei g sea c perechea
aleas era inacceptabil de b trân sau urât , gardienii anulau
uneori c s toria. Dar în acest caz, nici b rbatul şi nici femeia nu
aveau dreptul s se mai c s toreasc vreo-Tat l lui Shin, Shin
Gyung Suh, i-a spus acestuia c gardienii i-au dat-o pe Jang
drept r splat pentru iscusin a lui ca strungar în atelierul
mecanic al lag rului. Mama lui Shin nu i-a spus niciodat de ce i
se acordase onoarea c s toriei.
Dar pentru ea, la fel ca pentru multe alte mirese din lag r,
c s toria era un fel de promovare. Îi aducea o slujb ceva mai
bun şi condi ii de cazare superioare – satul model, în care
existau o şcoal şi o clinic . La scurt vreme dup c s torie, a
fost transferat acolo dintr-un dormitor aglomerat pentru
muncitoarele de la fabrica de confec ii a lag rului. Jang a primit
o slujb la o ferm din apropiere, de unde mai puteau fura
porumb, orez şi legume.
Dup c s torie, mirilor li s-a permis s doarm împreun
cinci nop i consecutive. De atunci înainte, tat l lui Shin, care a
continuat s locuiasc într-o barac de la locul lui de munc , a
putut s o viziteze pe fang de câteva ori pe an. Din rela ia lor au
rezultat doi fii. Cel mai mare, He Geun, s-a n scut în 1974, iar
Shin opt ani
Fra ii de-abia dac se cunoşteau între ei. Când Shin a
venit pe lume, fratele s u mai mare petrecea zece ore pe zi la
şcoala primar . Când Shin a împlinit patru ani, fratele lui s-a
mutat din cas la c minul şcolii, aşa cum erau obliga i to i copiii
la împlinirea vârstei de doisprezece ani.
Cât despre tat l lui, Shin îşi aminteşte c uneori ap rea
noaptea şi pleca diminea a devreme. Îi d dea pu in aten ie
b iatului, iar Shin a ajuns s fie indiferent la prezen a lui.
În anii care au urmat evad rii din lag r, Shin a aflat c
mul i oameni asociau c ldura, siguran a şi afec iunea cu vorbele
„mam ”, „tat ” şi „frate”. Nu era şi cazul lui. Gardienii i-au
înv at pe copiii din lag r c erau prizonieri din cauza
„p catelor” p rin ilor lor şi le-au spus c trebuia s le fie veşnic
ruşine pentru sângele lor tr d tor, îns puteau totuşi s îşi
„spele” p catele înn scute muncind din greu, supunându-se
gardienilor şi dându-le informa ii despre p rin i. A zecea regul
a Lag rului 14 spunea c un de inut trebuie s vad în fiecare
gardian un înv tor. Lui Shin i se p rea logic. Tot timpul în
copil ria şi adolescen a lui, p rin ii erau epuiza i, distan i şi
necomunicativi.
Shin a fost un copil costeliv, lipsit de curiozitate şi f r
prieteni, care credea doar în vorbele gardienilor despre
mântuirea prin turn torie. Felul în care în elegea binele şi r ul a
fost influen at îns de întâlnirile dintre mama lui şi gardieni la
care a fost martor.
Îi era foame şi era vremea ca ea s-a preg teasc masa. S-a
dus la câmpul de orez din apropiere pe care lucra mama lui şi a
întrebat-o pe o femeie dac o v zuse.
— Face cur enie la bowijidowon, i-a spus aceasta,
ar tând spre ghereta gardianului care supraveghea munca la
câmpul de orez.
Shin s-a dus acolo şi a g sit uşa din fa încuiat . A tras
cu ochiul printr-un geam lateral şi a v zut-o pe mama lui în
genunchi, frecând podeaua. Apoi, în câmpul lui vizual a ap rut
bowijidowon-ul. A luat-o pe mama lui pe la spate şi a început s
o pip ie. Femeia nu a opus nicio rezisten . Amândoi şi-au scos
hainele. Shin
N-a întrebat-o niciodat pe mama lui despre ce v zuse şi
nu i-a pomenit nimic despre întâmplare tat lui.
În acelaşi an, elevilor din clasa lui Shin de la şcoala
primar li s-a cerut s se ofere voluntar s -şi ajute p rin ii la
munc . Shin şi-a urmat mama într-o diminea la câmp, la
plantat r saduri de orez. Femeia p rea s nu se simt bine şi a
r mas în urm cu munca. Cu pu in înainte de pauza de mas , i-a
captat aten ia unui gardian.
— Târf , a strigat la ea.
„Târf ” era forma standard de adresare când gardienii
vorbeau cu de inutele. Lui Shin şi altor de inu i de sex masculin
gardienii le spuneau de obicei „pui de târf ”.
— Oi vrea s te îmbuibi când nici s plantezi orez nu eşti
în stare? a urlat gardianul.
Ea s-a scuzat, dar gardianul era din ce în ce mai furios.
— Târfa asta este obraznic , a ipat el şi a inventat o
pedeaps pentru ea. Du-te şi stai în genunchi cu mâinile sus,
acolo pe movil . R mâi aşa pân m întorc de la mas .
Mama lui Shin a stat în acea pozi ie, în plin soare, timp de
o or şi jum tate, cu bra ele ridicate c tre cer. B iatul st tea
lâng ea şi o privea. Nu ştia ce s spun . Nu a zis nimic.
Când a revenit, gardianul i-a ordonat mamei lui Shin s se
întoarc la munc . Sl bit şi fl mând , femeia a leşinat pe la
mijlocul dup -amiezii. Shin a dat fuga la gardian, cerşindu-i
ajutor. Al i muncitori au tras-o într-un loc la umbr , unde şi-a
rec p tat cunoştin a.
În acea sear , Shin s-a dus împreun cu mama lui la o
adunare de „lupt ideologic ”, o şedin obligatorie de
autocritic . Mama lui Shin a c zut din nou în genunchi când
patruzeci de colegi de la ferm au urmat exemplul
bowijidowon-ului şi au pedepsit-o pentru c nu şi-a îndeplinit
norma de munc .
În nop ile de var , Shin şi al i b ie i din sat se furişau în
livada care se afla la nord de cl dirile de beton în care locuiau.
Culegeau pere şi castrave i necop i şi îi mâncau cât de repede
puteau. Când erau prinşi, gardienii îi b teau cu bastoanele şi le
t iau ra ia de prânz de la şcoal pentru câteva zile.
Gardienilor nu le p sa totuşi dac Shin şi amicii lui
mâncau şobolani, broaşte, şerpi şi insecte. Acestea se g seau din
belşug pe întinderea lag rului, care utiliza pu ine pesticide, îns
folosea reziduurile umane pentru fertilizarea terenurilor agricole
şi nu furniza ap pentru baie sau pentru cur area latrinelor.
Hrana cu şobolani, pe lâng c umplea stomacurile goale,
era esen ial pentru supravie uire. Carnea lor putea preveni
pelagra, o boal uneori fatal care f cea ravagii în lag r, mai
ales în timpul iernii. Pelagra, consecin a unui regim alimentar
lipsit de proteine şi vitamina B3, provoca bolnavilor o stare de
moleşeal , leziuni ale pielii, diaree şi demen ; constituia o
cauz frecvent de deces.
Shin f cuse o pasiune din prinsul şi friptul şobolanilor. Îi
vâna prin cas , pe câmpuri şi în latrin . Seara se întâlnea cu
prietenii la şcoala primar , unde exista un gr tar cu c rbuni, şi îi
frigeau. Shin îi jupuia, le scotea m runtaiele, s ra ceea ce
r mânea şi mânca res-Vara târziu şi toamna, când câmpurile
erau pline de l custe şi libelule, Shin prindea insectele şi le
perpelea la foc pe frig rui f cute din tulpini de coada-vulpii. În
p durile din mun i, unde elevii erau trimişi adeseori s adune
vreascuri, Shin mânca struguri s lbatici, agrişe şi zmeur
coreean .
Iarna, prim vara şi vara devreme se g sea mai pu in
mâncare. Shin şi ceilal i b ie i încercau atunci strategii care,
dup spusele prizonierilor mai vechi, te ajutau s rabzi mai uşor
foamea. Îşi mâncau pu ina hran f r ap sau sup , dup teoria
c lichidele accelereaz digestia şi gr besc întoarcerea
junghiurilor de foame. De asemenea, se ab ineau de la defecat,
crezând c în acest fel se vor sim i plini şi mai pu in obseda i de
mâncare. O metod alternativ era de inspira ie bovin :
regurgitau o mas recent şi o mâncau din nou. Shin a încercat
de câteva ori, dar metoda nu i-a potolit foamea.
 Vara, când copiii erau trimişi la câmp pentru a ajuta la
s dit şi plivit, era sezonul de vârf pentru şobolani şi şoareci de
câmp. Shin îşi aminteşte c mânca astfel de animale în fiecare
zi. Momentele cele mai fericite ale copil riei sale au fost cele în
care a avut burta plin .
„Problema alimentar ”, dup cum i se spune adesea în
Coreea de Nord, nu este specific lag relor de munc , ci a
afectat dezvoltarea fizic a câtorva milioane de oameni din
întreaga ar . Adolescen ii care au fugit din Coreea de Nord în
ultimul deceniu sunt, în medie, cu doisprezece centimetri mai
scunzi şi cu unsprezece kilograme mai slabi decât b ie ii care au
crescut în Coreea de Sud1.
Retardul mintal provocat de subnutri ia din primii ani de
via afecteaz aproximativ un sfert din tinerii nord-coreeni
chema i la recrutarea în armat , potrivit Consiliului Na ional de
Informa ii, un institut de cercetare care apar ine comunit ii de
informa ii a Statelor Unite ale Americii. Raportul s u arat c
dizabilit ile intelectuale provocate de foame în rândul tinerilor
ar afecta dezvoltarea economic chiar dac ara s-ar deschide
c tre exterior sau
Din anii 1990 încoace, Coreea de Nord nu a fost capabil
s produc pe plan intern, s cumpere sau s furnizeze hran
suficient pentru popula ia sa. Foametea de la mijlocul anilor
1990 a ucis în jur de un milion de nord-coreeni. O rat similar
a decesului în Statele Unite ale Americii ar însemna curmarea a
dou sprezece milioane de vie i.
Criza alimentar a Nordului s-a ameliorat pe la sfârşitul
anilor 1990, când guvernul a acceptat s primeasc alimentele
oferite de comunitatea interna ional . SUA au devenit cel mai
important donator al Coreei de Nord, r mânându-i totuşi cel mai
demonizat duşman.
În fiecare an, Coreea de Nord ar trebui s produc peste
cinci milioane de tone de orez şi cereale pentru a-şi hr ni
popula ia de dou zeci şi trei de milioane de oameni. Produc ia
este mai mic decât cea necesar , de obicei cu circa un milion
de tone. Cu iernile lungi şi inutul muntos, ara este lipsit de
teren arabil, nu ofer stimulente fermierilor şi nu îşi poate
permite combustibil sau echipament agricol modern.
mentar mul umit subven iilor Moscovei. Când Uniunea
Sovietic s-a pr buşit, subven iile au disp rut şi economia
centralizat a Coreei de Nord a încetat s func ioneze. Nu mai
avea combustibil gratuit pentru fabricile vechi, nu mai dispunea
de o pia garantat pentru marfa sa adeseori de calitate proast
şi nu mai avea acces la îngr ş mintele chimice de produc ie
sovietic de care fermele de stat deveniser dependente.
Vreme de câ iva ani, Coreea de Sud a oferit ajutoare,
dând Phenianului jum tate de milion de tone de îngr ş minte pe
an ca parte a „Politicii razei de soare” menite s reduc
tensiunile dintre nord şi sud.
Când, în 2008, noua conducere de la Seul a oprit dona iile
de îngr ş minte, Coreea de Nord a încercat s se descurce pe
plan intern aşa cum a f cut decenii întregi în lag rele sale de
munc . A cerut popula iei s fac toibee, un îngr ş mânt produs
prin amestecarea excrementelor umane cu cenuş . În iernile
recente, din toaletele publice din oraşele de pe tot cuprinsul rii
s-au colectat reziduurile umane înghe ate. Fabricilor,
întreprinderilor publice şi comunit ilor li s-a comandat s
produc dou tone de toibee, potrivit organiza iei caritabile
budiste Good Friends care are informatori în Coreea de Nord.
Prim vara, excrementele erau uscate la aer înainte de a fi
transportate la fermele de stat. Dar îngr ş mintele organice nu
au înlocuit produsele chimice de care depindeau închis în
spatele unui gard electrificat în timpul anilor 1990, Shin nu avea
habar c foametea afecta milioane de compatrio i. Nici el, nici
p rin ii lui (din câte ştia Shin) nu au auzit c guvernul de-abia
reuşea s hr neasc armata sau c oamenii mureau de inani ie în
apartamentele lor din oraşele nord-coreene, inclusiv în capital .
Nu ştiau c zeci de mii de nord-coreeni îşi abandonaser
locuin ele şi se duceau în China în c utarea hranei. Nici nu
beneficiau de ajutoarele alimentare în valoare de miliarde de
dolari care ajungeau în Coreea de Nord. În timpul acelor ani
haotici în care guvernul lui Kim Jong-il nu mai reuşea s
men in ara pe linia de plutire, exper ii din Occident scriau c r i
cu titluri apocaliptice precum „Sfârşitul Coreei de Nord”.
Sfârşitul nu era vizibil din interiorul Lag rului 14, care îşi
asigura toate cele necesare traiului, în afar de sare.
Prizonierii cultivau porumb şi varz . În regimul de sclavie
în care munceau, produceau la costuri sc zute legume şi fructe,
carne de porc şi peşte de cresc torie, şi f ceau uniforme, ciment,
ceramic şi sticl rie pentru economia în ruin din afara gardului.
Shin şi mama lui au fost neferici i şi fl mânzi în timpul
foametei, dar nu mai mult decât erau obişnui i. B iatul a tr it ca
înainte, vânând şobolani, furând mâncarea mamei şi îndurându-i
b t ile.
CAPITOLUL 2
PERIOADA ŞCOLII
Înv torul s-a hot rât s fac o perchezi ie-surpriz şi a
scotocit buzunarele celor patruzeci de copii în vârst de şase ani
din clasa lui Shin.
Când a terminat, a g sit cinci boabe de porumb. Toate
apar ineau unei feti e scunde, slabe şi, dup cum îşi aminteşte
Shin, foarte dr gu e. Nu mai ştie cum o chema, dar toate
celelalte am nunte ale acelei zile de şcoal din iunie 1989 i-au
r mas întip rite înv torul era în toane proaste când s-a apucat
s -i caute prin buzunare. Când a g sit porumbul, a r bufnit.
— Târf , ai furat porumb? Vrei s i se taie mâinile?
I-a ordonat fe ei s vin în fa a clasei şi s îngenuncheze.
Cu ar t torul lung din lemn, a lovit-o în cap iar şi iar. Shin şi
colegii lui au urm rit în t cere cum pe cap îi creşteau cucuie.
Din nas îi curgea sânge. Fata s-a pr buşit pe podeaua de beton.
Shin şi al i copii au ridicat-o şi au dus-o acas , la o ferm de
porci din apropierea şcolii. Mai târziu, în cursul acelei nop i,
feti a a murit. Paragraful 3 al celei de a treia legi a Lag rului 14
spunea: „De inu ii care fur sau ascund mâncare vor fi împuşca i
imediat”.
Shin v zuse c profesorii nu luau de obicei în serios
aceast regul . Dac g seau mâncare în buzunarul unui elev, îi
administrau câteva scatoalce. Dar de multe ori treceau cu
vederea. De aceea, Shin şi al i elevi îşi încercau adeseori
norocul. Feti a cea dr gu avusese pur şi simplu ghinion, dup
p rerea lui Shin.
Fusese instruit de gardieni şi profesori s cread c de
fiecare dat când era b tut, merita – din cauza sângelui tr d tor
pe care îl moştenise de la p rin i. Cazul feti ei nu era diferit.
Shin g sea c pedeapsa era corect şi cuvenit şi nu s-a sup rat
niciodat pe înv tor pentru c a ucis-o. Credea c şi ceilal i
colegi sim eau la fel.
A doua zi la şcoal nu a vorbit nimeni despre b taie.
Nimic nu s-a schimbat în clas . Din câte şi-a dat seama Shin,
înv torul nu a fost sanc ionat pentru ceea ce f cuse.
Shin a f cut primii cinci ani de şcoal primar cu acelaşi
înv tor, care avea vreo treizeci de ani, purta uniform şi un
pistol în tocul de la şold. În pauzele dintre ore le d dea voie s
joace „piatr , foarfece, hârtie”. Sâmb ta îi l sa o or sau dou
pentru a se desp duchea unul pe cel lalt. Shin nu i-a aflat
niciodat numele.
În şcoala elementar , Shin a fost înv at s se ridice în
picioare, s se încline în fa a profesorilor şi s nu-i priveasc
niciodat în ochi. La începutul şcolii a primit o uniform :
pantaloni, c maş , un maiou şi o pereche de ghete. Erau
schimbate o dat la doi ani, cu toate c începeau s se uzeze
dup numai o lun sau dou .
 Uneori, ca recompens special pentru munca sus inut ,
elevilor li se distribuia s pun. Shin nu se remarca prin h rnicie,
aşa c rareori a avut contact cu s punul. De murd rie şi sudoare,
pantalonii îi erau epeni parc ar fi fost f cu i din carton. Dac
se sc rpina cu unghia, se luau straturi de jeg. Când era prea frig
ca s se îmb ieze în râu sau s stea în ploaie, Shin, mama lui şi
colegii miroseau ca animalele de la ferm . Iarna, toat lumea
avea genunchii negri de la murd rie. Mama lui Shin îi cosea
chilo i şi ciorapi din zdren e. Dup moartea ei, n-a mai purtat
chilo i şi s-a chinuit s g seasc zdren e cu care s îşi
c ptuşeasc ghetele.
Şcoala, un grup de cl diri uşor vizibil în fotografiile din
satelit, era la vreo şapte minute de mers pe jos de casa lui Shin.
Avea geamurile din sticl , nu din vinii. Aceasta era singura
extravagan . Asemenea casei mamei, şcoala era f cut din
beton. Înv torul st tea pe un podium în fa a tablei. B ie ii şi
fe ele erau aşeza i separat de o parte şi de alta a culoarului
central. Dac în orice clas din Coreea de Nord portretele lui
Kim Ir-sen şi Kim Jong-il sunt atârnate la loc de cinste, aici nu
erau de g sit.
În schimb, şcoala îi înv a pe copii s citeasc şi s
socoteasc în nivel elementar, îi instruia în regulile lag rului şi
le reamintea permanent de sângele lor p c tos. Elevii din ciclul
primar mergeau la şcoal şase zile pe s pt mân . La ciclul
secundar, programul era de şapte zile pe s pt mân , cu o zi
liber pe lun .
— Trebuie s sp la i p catele mamelor şi ta ilor voştri,
aşa c munci i cu sârg! le spunea directorul în timpul adun rilor.
Ziua de cursuri începea la ora opt cu o şedin numit
choni {hwa. Cuvântul înseamn armonie deplin , dar era de fapt
o ocazie pentru profesor de a-i critica pe elevi pentru ceea ce
greşiser în ziua precedent . Prezen a se verifica de dou ori pe
zi. Absen ele nu erau permise, oricât de bolnav ar fi fost un elev.
Shin şi-a ajutat uneori colegii s aduc un elev bolnav la şcoal .
El însuşi a fost arareori bolnav, în afara r celilor ocazionale. A
fost vaccinat o singur dat , pentru variol .
Shin a înv at s citeasc şi s scrie alfabetul coreean
exersând pe hârtie f cut în lag r din p nuşi de porumb. În
fiecare trimestru primea un caiet cu 24 de pagini. Drept creion
folosea adeseori un b de lemn carbonizat ascu it. Nu ştia c
exist radiere. Nu înv torului. Ca exerci ii de scris, elevii
aveau de explicat de ce nu munciser aşa cum se cuvine şi
înc lcaser regulile.
Shin a înv at adunarea şi sc derea, dar nu şi înmul irea şi
împ r irea. Chiar şi ast zi, când are nevoie s fac o înmul ire,
adun o coloan de numere.
Educa ia fizic însemna alergat pe afar şi joac pe barele
de fier din curtea şcolii. Uneori elevii coborau la râu şi adunau
melci pentru înv tor. Nu se practicau jocuri cu mingea. Shin a
v zut pentru prima oar o minge de fotbal la vârsta de dou zeci
şi trei de ani, dup ce a ajuns în China.
Obiectivele şcolare pe termen lung pentru elevi puteau fi
deduse din ceea ce profesorii nu-şi b teau capul s predea. Shin
a înv at la şcoal c ara lor era un stat independent şi a aflat de
existen a automobilelor şi a trenurilor. (Nu a fost tocmai o
revela ie, odat ce Shin v zuse gardieni care conduceau maşini,
iar în col ul sud-vestic al lag rului exista o gar .) Dar profesorii
nu au pomenit nimic despre geografia Coreei de Nord sau a
statelor vecine, despre istoria rii sau despre conduc torii ei.
Shin avea doar o vag idee despre cine erau Marele Conduc tor
şi Iubitul Conduc tor.
La şcoal nu se puteau pune întreb ri. Acestea îi înfuriau
pe dasc li care ajungeau s îi bat . Profesorii vorbeau; elevii
ascultau. Repetând în clas , Shin a ajuns s st pâneasc
alfabetul şi gramatica elementar . A înv at cum s pronun e
cuvintele, dar de multe ori nu avea idee ce însemnau. Înv torul
l-a f cut s -i fie fric , la un nivel intuitiv, s încerce s ob in
mai multe informa ii.
Shin nu a întâlnit niciodat vreun copil n scut în afara
lag rului. Se pare c şcoala la care mergea era rezervat copiilor
ca el, progenituri ale c sniciilor-r splat . Din câte auzise, copiii
n scu i în exterior şi veni i în lag r împreun cu p rin ii nu erau
şcolariza i, ci inu i în zonele cele mai îndep rtate ale lag rului,
V ile 4 şi 5.
În consecin , profesorii puteau forma mintea şi valorile
elevi. Iar f r a fi contrazişi de copiii care ar fi putut avea
oareşce cunoştin e despre ceea ce se afla dincolo de gard.
Nu era niciun secret în leg tur cu ce îi aştepta pe Shin şi
pe colegii lui. Ciclul primar şi secundar al şcolii îi preg tea
pentru munca grea. Iarna, copiii cur au z pada, t iau lemne şi
c rau c rbuni pentru înc lzirea şcolii. To i elevii (în jur de o
mie) erau mobiliza i la cur area latrinelor din satul Bowiwon în
care locuiau gardienii, unii împreun cu so iile şi copiii. Shin şi
colegii lui treceau de la cas la cas sp rgând fecalele înghe ate
cu s p liga şi înc rcând reziduurile cu mâinile goale (nu existau
m nuşi pentru prizonierii din lag r) în jige. Apoi duceau
excrementele pe câmpurile din apropiere, târându-le sau
c rându-le în spate.
În zilele mai frumoase, clasa lui Shin mergea uneori,
dup -amiaza, dup ore, pe dealurile sau mun ii din spatele şcolii
pentru a strânge fructe, ciuperci sau plante medicinale pentru
gardieni. Deşi contravenea regulilor, adeseori îşi burduşeau şi ei
uniformele cu ferigi şi le duceau mamelor acas pentru a le g ti.
Culegeau ciuperci albe în aprilie şi râşcovi în octombrie. În
timpul acestor plimb ri lungi, copiii aveau voie s vorbeasc
unii cu al ii. Segrega ia dintre sexe nu mai era aşa de strict –
b ie ii şi fe ele munceau, chicoteau şi se jucau împreun .
Shin a început clasa întâi odat cu al i doi copii de la el
din sat – Hong Sung Jo, un b iat, şi Moon Sung Sim, o fat . Au
mers împreun la şcoal timp de cinci ani şi au stat în aceeaşi
clas . În ciclul secundar au petrecut al i cinci ani unul în
compania celorlal i.
Pentru Shin, Hong Sung Jo era cel mai apropiat tovar ş.
Jucau „cinci pietre” între orele de curs. Mamele lor lucrau la
aceeaşi ferm . Totuşi, niciunul dintre b ie i nu l-a invitat pe
cel lalt acas , la joac . Încrederea între prieteni era otr vit de
lupta pentru hran şi presiunea turnatului. Încercând s câştige
ra ii suplimentare de mâncare, copiii le spuneau profesorilor şi
gardienilor ce mâncau, ce purtau şi ce spuneau vecinii.
Şi pedeapsa colectiv de la şcoal îi întorcea pe colegi
unii împotriva celorlal i. Clasa lui Shin primea adeseori sarcina
de a planta un num r de copaci sau de a strânge o anumit
cantitate de ghinde. Dac nu reuşea s îşi fac norma, toat
lumea era penalizat . Profesorii le ordonau copiilor s îşi cedeze
ra ia de la prânz (pentru o zi sau uneori chiar o s pt mân ) în
favoarea copiilor din alt clas care îşi f cuse norma. La munc ,
Shin era de obicei lent, uneori ultimul.
Pe m sur ce copiii creşteau, sarcinile le ocupau din ce în
ce mai mult timp şi erau mai grele. În perioada „strângerii
buruienilor” activitate care avea loc din iunie pân în august,
elevii de la ciclul primar smulgeau buruieni din lanurile de
porumb, fasole şi sorg de la patru diminea a pân ce se l sa
întunericul.
Ajunşi la ciclul secundar, Shin şi colegii lui de-abia ştiau
s citeasc . Dar instruc ia la clas luase sfârşit. Profesorii
deveniser maiştri. Ciclul secundar pava drumul pentru munca
în min , la câmp sau la p dure. La sfârşitul unei zile, clasa se
aduna pentru şedin e lungi de autocritic .
Shin a intrat pentru prima oar într-o min de c rbune la
vârsta de zece ani. El şi al i cinci colegi de clas (trei b ie i şi
trei fete, inclusiv vecina lui, Moon Sung Sim) au coborât
printr-un pu adânc în abataj. Treaba lor era s încarce c rbuni
în vagonetele de dou tone şi s le împing sus pe şine pân
într-o zon de depozitare temporar . Pentru a-şi îndeplini norma
zilnic , trebuiau s urce pe deal patru vagonete pline.
S-au chinuit toat diminea a cu primele dou . Dup
prânzul cu m lai şi varz murat , copiii epuiza i, cu fe ele şi
hainele pline de praf de c rbune, se întorceau în abataj, folosind
lumân ri pentru a-şi lumina calea în bezna minei.
Într-o zi, împingând al treilea vagonet, Moon Sung Sim
şi-a pierdut echilibrul şi un picior i-a alunecat sub o roat de
o el. Shin, care era lâng ea, a auzit un ip t. A încercat s ajute
fata chircit de durere, transpirat , s -şi scoat gheata. Degetul
mare de la picior îi era zdrobit şi plin de sânge. Un alt elev a
improvizat un garou, legându-i un şiret în jurul gleznei.
Shin şi al i doi b ie i au aşezat-o pe Moon într-un vagonet
gol şi au scos-o afar . Apoi au dus-o la spitalul lag rului, unde
degetul mare zdrobit i-a fost amputat f r anestezie şi tratat cu
ap s -Pe lâng munca fizic grea, elevii din ciclul secundar îşi
petreceau destul timp g sindu-şi greşeli lor înşişi şi unul altuia.
Scriau în caietele din p nuşi, preg tindu-se pentru şedin ele de
autocenzur care aveau loc dup masa de sear . La fiecare
întâlnire, în jur de zece elevi trebuiau s îşi recunoasc o vin
sau alta.
Shin încerca s se vad cu colegii înainte de aceste
şedin e pentru a stabili cine ce va m rturisi. Inventau p cate care
aveau s fie pe placul profesorilor, f r a atrage pedepse
draconice. Shin îşi aminteşte c a m rturisit c a mâncat câteva
boabe de porumb pe care le-a g sit pe jos şi c a tras un pui de
somn când a g sit prilejul. Dac elevii spuneau suficiente
p cate, pedepsele constau de obicei dintr-o lovitur peste ceaf
şi avertismentul de a munci cu mai mult spor.
Înghesui i unii în al ii, dou zeci şi cinci de b ie i dormeau
pe podeaua de beton din c minul şcolii secundare. Cei mai
rezisten i dormeau aproape – dar nu prea aproape – de locul în
dreptul c ruia trecea pe sub podea o conduct de înc lzire.
B ie ii mai pirpirii, printre care se num ra şi Shin, aveau locuri
mai departe de sursa de c ldur şi de multe ori tremurau toat
noaptea. Unii nu aveau de ales şi erau nevoi i s doarm chiar
deasupra conductei, unde riscau arsuri grave când se puneau mai
mul i c rbuni pe foc.
Shin îşi aduce aminte de un b iat de doisprezece ani
voinic, bine f cut, pe nume Ryu Hak Chul. Acesta dormea unde
voia şi era singurul care îndr znea s înfrunte un profesor.
Ryu şi-a abandonat munca într-o zi şi acest gest fost
raportat cu promptitudine. Profesorul a trimis clasa lui Shin s -l
g seasc pe b iatul absent.
— De ce ai plecat de la munc ? l-a întrebat profesorul pe
Ryu când, dup ce fusese g sit, se întorceau cu to ii la şcoal .
Spre uimirea lui Shin, Ryu nu s-a scuzat.
— Mi-a fost foame şi m-am dus s m nânc, a spus pe un
ton impasibil.
Profesorul a fost la fel de uluit.
— Puiul sta de târf îndr zneşte s r spund ?
A ordonat copiilor s -l lege pe Ryu de un copac. I-au scos
c maşa şi l-au legat cu sârm .
— Bate i-l pân ce îşi vine în fire, a spus profesorul.
F r s stea o clip pe gânduri, Shin s-a apucat s -l
loveasc pe Ryu, împreun cu ceilal i colegi.
CAPITOLUL 3
CREMA SOCIET II
Shin avea nou ani când a în eles cum func ioneaz
sistemul de caste nord-coreean.
El şi vreo treizeci de colegi de clas se duceau într-o zi de
început de prim var la gar , trimişi de înv tor s strâng
c rbunii care se v rsaser din vagoane la înc rcare. Gara se afla
în apropierea col ului sud-vestic al Lag rului 14 şi pentru a
ajunge acolo de la şcoal elevii aveau de trecut prin complexul
Bowiwon, construit pe o falez deasupra râului Taedong. Copiii
gardienilor locuiau în complex şi tot acolo mergeau la şcoal .
V zându-i trecând, copiii gardienilor au început s strige
de sus la Shin şi la colegii lui:
— Vin puii de târf reac ionari!
O ploaie de pietre de m rimea pumnului s-a rev rsat
asupra copiilor de de inu i. Râul fiind dedesubt şi faleza
deasupra, copiii nu aveau unde s se ascund . O piatr l-a lovit
pe Shin drept în fa , sub ochiul stâng, provocându-i o t ietur
adânc . Shin şi colegii lui au luat-o la fug ipând pe drumul
plin de praf, încercând s îşi apere capetele cu bra ele.
O a doua piatr l-a lovit pe Shin în cap, punându-l la
p mânt, (and şi-a mai revenit, ploaia de pietre încetase. Mul i
dintre colegi gemeau şi sângerau. Moon, vecina şi colega lui
care îşi pierduse degetul mare de la picior în min , a fost
doborât . Şeful clasei lui Shin, Hong Joc Hyun, care avea
sarcina de a-i supraveghea pe colegi la munc , era, şi el, la
p mânt.
În acea diminea , la şcoal , înv torul le spusese s se
gr beasc s ajung la gar şi s se apuce de treab . Avea s
vin şi el acolo ceva mai târziu.
Când înv torul i-a ajuns, în sfârşit, pe elevi din urm şi
i-a g sit întinşi pe jos plini de sânge, s-a înfuriat.
— Cum de nu sunte i înc la munc ? a strigat.
Elevii au întrebat timid ce era de f cut cu colegii care
nu-şi rec p taser cunoştin a.
— Lua i-i în spate şi c ra i-i, i-a instruit înv torul.
Treaba voastr este s munci i şi atâta tot.
De atunci înainte, de câte ori se întâmpla s vad vreun
copil Bowiwon undeva în lag r, Shin gr bea pasul, dac putea,
în direc ia opus .
Copiii Bowiwon aveau toate motivele s arunce cu pietre
în cei ca Shin. Sângele lui, de progenitur al unor p c toşi, era
mânjit în cel mai grav mod imaginabil. Copiii Bowiwon
proveneau îns din familii ale c ror origini fuseser sfin ite de
Marele Conduc tor.
Pentru a-şi identifica şi izola duşmanii politici, Kim Ir-sen
a creat în 1957 o ordine ierarhic neofeudal , bazat pe origini.
Guvernul a clasificat şi, într-o m sur considerabil , a segregat
întreaga popula ie nord-coreean în func ie de cât de s n toase
sunt originile locuitorilor. Coreea de Nord se autointitula
Paradisul muncitorilor, dar cu toate c sus ine devotamentul
pentru idealurile comuniste de egalitate, a inventat unul dintre
cele mai stricte sisteme de caste din lume.
Au fost create trei clase mari, cu cincizeci şi una de
subgrupe, l. a vârf, membrii clasei privilegiate puteau ob ine
slujbe în guvern, în Partidul Muncitorilor din Coreea, grade de
ofi er în armat şi în serviciile de informa ii. Aceast clas
includea rani, familii ale solda ilor ucişi în timpul R zboiului
Coreean, familii ale trupelor i are luptaser în regimul Kim
Ir-sen împotriva ocupa iei japoneze şi func ionari
guvernamentali.
Urm torul nivel era clasa medie sau neutr care includea
solda i, tehnicieni şi profesori. Jos de tot era clasa ostil , ai c rei
membri erau b nui i c se opun guvernului. Printre aceştia se
num rau foştii de in tori de propriet i, rudele coreenilor care
fugiser în Coreea de Sud, creştinii şi cei care lucraser pentru
guvernul colonial japonez care controlase Peninsula Coreean
înainte de cel de-al Doilea R zboi Mondial. Descenden ii lor
lucreaz acum în mine şi în fabrici. Nu au voie s mearg la
facultate.
Sistemul dicta nu numai ce carier puteau urma, ci şi zona
în care. iveau voie s locuiasc , clasei privilegiate
permi ându-i-se s tr iasc în Phenian şi în împrejurimi. Mul i
membri ai clasei ostile au fost sir muta i în provincii îndep rtate
de-a lungul grani ei cu China. Unii membri ai clasei medii au
urcat în sistem intrând în Armata Poporului Coreean,
remarcându-se în serviciu şi, cu ceva noroc şi rela ii,
asigurându-şi chiar un rang modest în partidul de guvern mânt.
De asemenea, dezvoltarea rapid a pie elor private i-a
îmbog it pe unii comercian i din clasele neutr şi ostil , ceea ce
le-a permis s îşi cumpere drumul spre standarde de trai mai
bune decât ale unor membri ai elitei politice1.
Totuşi, pentru pozi iile guvernamentale, apartenen a
familial hot ra aproape totul – inclusiv cine avea dreptul s
arunce cu pietre în Shin.
Singurii nord-coreeni considera i demni de încredere
pentru a deveni gardieni în lag rele pentru de inu ii politici erau
oamenii precum An Myeong Chul, fiul unui ofi er de informa ii
nord-coreean.
An Myeong Chul fusese recrutat în Bowibu la
nou sprezece ani, dup doi ani de serviciu militar, în urma
test rii loialit ii întregii lui familii. Pe lâng aceasta, i se ceruse
s semneze un document prin care se angaja c nu va dezv lui
niciodat existen a lag relor. Şaizeci la sut dintre cei dou sute
de tineri împreun cu care fusese el recrutat ca gardian erau tot
fii de ofi eri de informa ii.
În anii ’80, An a lucrat timp de şapte ani ca gardian şi
şofer în patru lag re de munc (Lag rul 14 nu s-a num rat
printre ele). A fugit în China în 1994, dup ce tat l lui, care
supraveghea distribuirea regional a alimentelor, a intrat în
conflict cu superiorii s i şi s-a sinucis. Dup ce a reuşit s
ajung în Coreea de Sud, An s-a angajat la o banc din Seul şi
s-a însurat cu o sud-coreeanc . Au doi copii. A devenit, de
asemenea, activist pentru drepturile omului.
Dup dezertare, a aflat c sora şi fratele lui au fost trimişi
într-un lag r de munc , unde acesta din urm a murit mai târziu.
Când l-am întâlnit în 2009 la un restaurant chinezesc din
Seul, An purta un costum bleumarin, c maş alb , cravat în
dungi şi ochelari cu jum tate de ram . P rea un om înst rit şi
vorbea calm. Totuşi, este un b rbat de o statur impun toare, cu
mâini mari şi umeri de fundaş la fotbal american.
În timpul instruirii pentru munca de gardian, a studiat arta
mar ial coreean taekwondo, a deprins tehnici de reprimare a
revoltelor şi a aflat c nu trebuia s -şi fac griji dac prin
tratamentul s u r nea sau ucidea de inu i. În lag re, s-a obişnuit
s -i loveasc pe prizonierii care nu-şi îndeplineau norma de
munc , îşi aminteşte c a b tut odat un de inut cocoşat.
„Era normal s ba i de inu ii” mi-a spus, explicând c
instructorii lui îl înv aser s nu zâmbeasc niciodat şi s vad
în prizonieri „câini şi porci” „Am fost înv a i s nu-i
consider m fiin e umane. Instructorii ne spuneau s fim
nemiloşi: «Dac ar ta i mil , deveni i prizonieri»”.
Cu toate c mila era interzis , nu existau multe alte
interdic ii în ceea ce privea tratamentul de inu ilor. În
consecin , a spus An, gardienii erau liberi s -şi satisfac toate
poftele şi excentricit ile, profitând adeseori de de inutele tinere
şi dr gu e, care consim eau, de obicei, s între in rela ii sexuale
cu ei în schimbul unui tratament mai bun.
„Dac în urma actului sexual, femeile r mâneau
îns rcinate şi n şteau, atunci erau ucise împreun cu bebeluşii
lor” a spus An, ad ugând c v zuse cu ochii lui cum au fost
omorâ i în b taie cu r ngi de fier copii nou-n scu i. Lag rele
fuseser concepute pentru purificarea pân la trei genera ii a
familiilor celor care nu gândeau corect. Aşa c nu ar fi avut sens
s laşi s se nasc înc o genera ie.
Gardienii puteau s -şi câştige admiterea la colegiu dac
prindeau un de inut care încerca s evadeze – un sistem
stimulativ de care gardienii ambi ioşi ştiau s profite. Creau
de inu ilor condi ii de evadare, a povestit An, şi îi împuşcau
înainte de a ajunge la gardurile care înconjurau lag rele.
De cele mai multe ori îns , dup spusele lui An, de inu ii
erau b tu i, uneori pân mureau, doar din cauz c gardienii se
plictiseau sau erau în toane proaste.
Deşi gardienii şi copiii lor legitimi fac parte din clasa
privilegiat , ei sunt func ionari de mâna a doua, fiind izola i
pentru cea mai mare parte a vie ii lor în inuturile muntoase
înghe ate.
Crema societ ii tr ieşte la Phenian în apartamente
spa ioase sau case pentru o singur familie din cartiere selecte.
Nu se ştie cu exactitate cât de numeroas este aceast elit
nord-coreean , dar exper ii sud-coreeni şi americani cred c
reprezint o frac iune minuscul a popula iei rii, între 100.000
şi 200.000 din totalul de 23 de milioane.
Membrii loiali şi talenta i ai elitei primesc periodic
permisiunea de a merge în str in tate, unde servesc ca diploma i
şi reprezentan i comerciali ai întreprinderilor de stat. În ultimul
deceniu, guvernul american şi serviciile poli ieneşti din lume au
strâns dovezi c unii dintre aceşti nord-coreeni sunt implica i în
activit i infrac ionale care asigur valut pentru Phenian.
Printre acuza iile care li se aduc se num r falsificarea de
bancnote de 100 de dolari, terorismul cibernetic, traficul de
droguri şi medicamente – de la heroin pân la Viagra – şi
comercializarea de ig ri de marc (dar contraf cute). De
asemenea, înc lcând rezolu iile SUA, nord-coreenii au vândut
rachete şi arme nucleare Iranului, Siriei şi altor ri, potrivit unor
surse ONU.
Un membru al elitei nord-coreene care a umblat foarte
mult prin lume mi-a povestit cum şi-a câştigat pozi ia, ob inând
în acelaşi timp sprijinul şi afec iunea lui Kim Jong-il.
Numele s u este Kim Kwan Jin şi a crescut în Phenian ca
membru al elitei cu sânge albastru. A studiat literatura englez
la Universitatea Kim Ir-sen, rezervat copiilor nomenclaturii.
Înainte de a fugi în Coreea de Sud în 2003, administra pentru
stat o fraud global în domeniul asigur rilor. Strângea sute de
milioane de dolari de la unele dintre cele mai mari companii de
asigur ri pe baza unor cereri de desp gubiri falsificate pentru
accidente industriale şi dezastre naturale petrecute pe teritoriul
Coreei de Nord. Apoi trimitea cea mai mare parte din bani
Iubitului Conduc tor.
Încununarea festiv a acestei scheme avea loc în
s pt mâna ce preceda aniversarea lui Kim Jong-il, din 16
februarie. Şefii agen iilor Corpora iei Na ionale Coreene de
Asigur ri cu sediul în str in tate, monopolul de stat care
orchestra frauda, preg teau un cadou special.
La începutul lunii februarie 2003, din biroul s u din
Singapore, Kim Kwan Jin a urm rit cum colegii lui au îndesat
dou zeci de milioane de dolari în dou gen i şi le-au trimis, via
Beijing, la Phenian. Erau banii care fuseser pl ti i de
companiile de asigur ri interna ionale, şi nu erau un „cadou”
singular. Kim a declarat c în cei cinci ani în care a lucrat la
Phenian pentru corpora ia de asigur ri, sacii cu bani ghea
ajungeau întotdeauna la timp pentru aniversarea conduc torului.
Banii veneau din Elve ia, Fran a şi Austria, precum şi din
Singapore.
Banii erau livra i Oficiului 39 al Comitetului Central al
Partidului Muncitorilor din Coreea. Acest oficiu sau birou a fost
înfiin at de Kim Jong-il în anii 1970 pentru a colecta valut şi
a-i oferi o surs de putere independent de a tat lui s u care
conducea înc ara. Dup spusele lui Kim (şi ale atâtor al i
transfugi), Oficiul 39 cump r marf de lux pentru a-şi asigura
loialitatea elitei nord-coreene şi finan eaz importul de
componente pentru rachete şi alte programe de înarmare.
Dup cum mi-a explicat Kim, escrocheria a func ionat
astfel: managerii din Phenian ai monopolului de stat al
asigur rilor scriau poli e care acopereau dezastre costisitoare,
dar obişnuite în Coreea de Nord, precum accidentele miniere,
feroviare şi pierderile agricole în urma inunda iilor. „Opera ia de
reasigurare mizeaz pe dezastru”, mi-a spus el. „Oricând se
produce un dezastru, devine o surs de valut ” pentru guvern.
Kim şi al i func ionari ai companiei de asigur ri
nord-coreene de la oficiile din str in tate erau trimişi în toat
lumea pentru a g si brokeri de asigur ri dornici s accepte
primele de asigurare foarte mari pentru a compensa Coreea de
Nord pentru pagubele acestor dezastre.
Reasigurarea este o industrie de multe miliarde de dolari
care cedeaz o parte din riscurile asumate de o companie de
asigur ri unui num r de companii din jurul lumii. În fiecare an,
Coreea de
Nord f cea tot ce-i st tea în putin s -şi împart ofertele
între juc torii importan i din reasigur ri.
„Trecem de la unul la altul” mi-a zis Kim. „Într-un an,
poate fi Lloyd’s (din Londra). Anul urm tor, poate fi Swiss Re”.
Repartizând pierderi relativ moderate între multe
companii mari, Coreea de Nord ascundea amploarea riscului.
Guvernul preg tea cereri de desp gubire meticulos
documentate, le trecea rapid prin instan ele sale marionet şi
cerea plata imediat . Dar adeseori limita posibilitatea
reasiguratorilor de a trimite investigatori pentru a verifica
cererile. Potrivit unui expert londonez din industria asigur rilor,
Coreea de Nord exploata ignoran a şi naivitatea politic a unor
reasiguratori şi a brokerilor. Mul i dintre ei credeau c au de-a
face cu o firm din Coreea de Sud, a declarat expertul, în timp
ce al ii nu erau conştien i c Coreea de Nord este un stat totalitar
închis, cu o justi ie corupt , care nu putea fi tras la r spundere
pe plan interna ional.
Cu timpul, companiile de reasigur ri au început s
remarce frecven a neobişnuit a cererilor de desp gubiri
costisitoare pentru accidente feroviare şi scufund ri de feriboturi
imposibil de investigat. Gigantul german din domeniul
asigur rilor Allianz Global Investors, Lloyd’s din Londra şi al i
câ iva reasiguratori au dat în judecat Corpora ia Na ional
Coreean de Asigur ri la o instan londonez . Au contestat
cererea de desp gubiri pentru pr buşirea în 2005 a unui
elicopter peste un depozit din Phenian de inut de stat. În
documentele depuse în instan , companiile au sus inut c
pr buşirea a fost regizat , c decizia de impunere a instan ei
nord-coreene a fost manipulat şi c , în domeniul asigur rilor,
Coreea de Nord recurgea în mod obişnuit la fraud pentru a face
rost de bani pentru uzul personal al lui Kim Jong-il.
Companiile de reasigur ri şi-au retras îns ac iunea şi au
c zut la o în elegere care a reprezentat o victorie aproape total
pentru
Coreea de Nord. Au f cut-o, spun analiştii juridici, din
cauz c semnaser contracte prin care se angajaser s respecte
legea nord-coreean . Dup în elegere, juriştii nord-coreeni au
declarat c era „uluitor de nedrept” s se sugereze c ara lor
recurgea la fraude în asigur ri. Dar publicitatea generat de caz
a alertat industria mondial a asigur rilor s evite Coreea de
Nord, şi ac iunile frauduloase s-au redus.
Kim Kwang Jin spune c , primind gen ile cu dou zeci de
milioane de dolari din Singapore, Kim Jong-il a fost încântat.
„Ni s-a trimis o scrisoare de mul umire şi a fost mare
s rb toare” mi-a spus, ad ugând c Kim jong-il aranjase ca el şi
colegii lui s primeasc daruri care includeau portocale, mere,
DVD-playere şi p turi.
Fructe, electrocasnice şi p turi.
Aceast manifestare meschin a recunoştin ei dictatoriale
este gr itoare. În Phenian, clasa privilegiat tr ieşte în lux numai
dup standardele unei ri în care o treime a popula iei sufer de
foame
Elitele au apartamente relativ spa ioase şi acces la orez.
De asemenea, au uneori posibilitatea de a cump ra produse de
lux de import precum fructele şi b uturile alcoolice. Dar pentru
locuitorii Phenianului, electricitatea se opreşte frecvent, apa
cald se d cu program, iar în str in tate cu greu po i c l tori
dac nu eşti diplomat sau om de afaceri sponsorizat de stat.
„O familie de elit din Phenian nu tr ieşte nici pe departe
la fel de bine – ca posesiuni materiale, confort şi posibilit i de
divertisment – ca familia unui salariat obişnuit din Seul”, mi-a
spus Andrei Lankov, un politolog de origine rus care a studiat
la Phenian şi pred acum la Universitatea Kookmin din Seul.
Venitul mediu pe cap de locuitor în Coreea de Sud este de
cincisprezece ori mai mare decât în Nord (1 900 de dolari în
2009). Printre rile cu venituri mai mari pe cap de locuitor
decât Coreea de Nord se num r Sudan, Congo şi Laos.
Excep ie face, desigur, familia Kim. Imaginile din satelit
ale reşedin elor sale sunt în discrepan izbitoare cu peisajul
dezolant din Coreea de Nord. Familia de ine cel pu in opt case
în afara capitalei, potrivit declara iilor unui fost buc tar şi ale
unei foste g rzi de corp. Aproape toate au s li de cinema,
terenuri de baschet şi poligoane de tragere. Câteva au piscine
interioare, s li de bowling şi piste pentru role. Fotografiile din
satelit arat un hipodrom, o gar privat şi un parc acvatic.
Un iaht privat, care are o piscin de 50 de metri cu dou
tobogane, a fost fotografiat în apropierea locuin ei din Wonsan a
familiei, amplasat pe o peninsul cu plaje cu nisip alb, care
pare a fi una dintre preferatele familiei. Fosta gard de corp a
afirmat c Kim Jong-il mergea acolo frecvent pentru a vâna
c prioare, fazani şi gâşte s lbatice. Toate casele au fost mobilate
cu importuri din Japonia şi Europa. Carnea pentru consumul
familiei provine de la o cresc torie de vite special , iar merele
dintr-o livad organic în care, pentru a îndulci fructele, solul
este îmbog it cu zah r, o marf rar şi scump în Coreea de
Nord2.
Privilegiile sângelui sunt o moştenire valoroas în familia
Kim. Kim Jong-il a moştenit controlul dictatorial asupra Coreei
de Nord de la tat l s u în 1994 – prima succesiune ereditar din
lumea comunist . A doua succesiune de acest fel a avut loc în
decembrie 2011, dup moartea lui Kim la vârsta de şaizeci şi
nou de ani. Fiul lui cel mai mic, Kim Jong-un, a fost aclamat ca
„lider suprem” al partidului, statului şi armatei. Deşi nu era clar
dac adev rata putere îi va reveni lui sau rudelor mai în vârst ,
propagandiştii şi-au dat toat silin a s fabrice un nou cult al
personalit ii. Kim Jongun a fost descris în cotidianul partidului,
Rodong Sinmun, drept un „pilon spiritual şi far al speran ei”
pentru armat şi popor.
Agen ia statal de ştiri a observat c noul conduc tor este
„un gânditor remarcabil – teoretician şi comandant ilustru f r
seam n” care va constitui „o baz solid pentru prosperitatea
rii”.
În afara descenden ei, fiul avea prea pu ine recomand ri
pentru post. A mers la o şcoal în limba german din Liebefeld,
Elve ia, unde a fost conduc tor de joc în echipa de baschet şi
şi-a petrecut ore în şir f când portrete în creion ale marelui
Michael Jordan de la Chicago Bulls . A revenit la Phenian la
şaptesprezece ani pentru a urma cursurile universit ii Kim
Ir-sen. Nu se ştie exact ce anume a studiat acolo.
În 2008, la Phenian au început preg tirile pentru un al
doilea transfer al puterii de la tat la fiu, dup ce Kim Jong-il a
suferit un atac de cord. În urma acestuia, Iubitul Conduc tor a
r mas cu un şchiop tat vizibil, iar Kim) ong-un a ieşit din
obscuritate.
În prelegerile inute în fa a unor auditorii selecte din
Phenian în 2009, Kim Jong-un a fost descris drept un „geniu al
artelor literare” şi un patriot care „munceşte f r odihn ” pentru
promovarea Coreei de Nord ca superputere nuclear . Un cântec
al propagandei, „Pe urmele înaintaşilor” a fost circulat în bazele
militare în vederea preg tirii cadrelor pentru venirea unui
„Tân r General” dinamic. Kim Jong-un era, într-adev r, tân r,
la cei mai pu in de treizeci de ani ai s i, fiind n scut în 1983 sau
1984.
La petrecerea de lansare din septembrie 2010, chipul
Tân rului General a fost ar tat lumii pentru prima oar . Era leit
bunicul s u, Kim Ir-sen, care a fost întotdeauna mult mai iubit
decât Kim
Când Kim Jong-un a început s -şi consolideze puterea
dup moartea tat lui s u, asem narea nefiresc de puternic a
p rut aranjat . Hainele şi frizura lui – costume Mao şi p rul tuns
scurt, f r perciuni – erau identice cu ale bunicului când venise
la cârma Coreei de Nord în 1945. Dup unele zvonuri care au
circulat în
Coreea de Sud, chirurgia plastic d duse o mân de ajutor
la ob inerea imaginii menite s fac din tân r un al doilea Mare
Conduc tor.
Dac noul lider va conduce ara cu aceeaşi mân de fier
ca tat l şi bunicul lui, cu siguran are nevoie de sus inere
public , pe lâng sprijinul puternic al armatei. Tat l s u, Kim
Jong-il, chiar dac n-a fost niciodat prea popular, a avut la
dispozi ie aproape dou zeci de ani în care s înve e s -i domine
pe cei mai vârstnici. Îi alesese cu grij pe mul i dintre generalii
de frunte şi practic conducea deja ara la momentul mor ii tat lui
s u, în 1994.
La nici treizeci de ani, cu mai pu in de trei ani la
dispozi ie pentru a înv a s controleze pârghiile puterii, Kim
Jong-un nu a avut acelaşi avantaj.
Totuşi, în câteva luni de când a preluat puterea, el şi
consilierii lui de imagine au pus la punct o nou fa a dictaturii.
Aceasta îl prezenta pe tân rul lider drept un fericit şi tandru
familist. Televiziunea de stat a lansat-o pe Ri Sol Ju, so ia lui,
pân atunci necunoscut . Fost cânt rea pe când abia
împlinise 20 de ani, Tovar şa Ri se îmbr ca precum un tân r
director de la Samsung. Zâmbea des, st tea aproape de so ul ei
şi uneori chiar îi atingea bra ul, în public.
Era o schimbare şocant . Diferitele neveste şi consoarte
ale lui Kim Jong-il fuseser secrete de stat; era periculos s
şuşoteşti despre ele4. Dar so ia lui Kim Jong-un a devenit
centrul aten iei, cu acordul statului, jucând rolul unei Kate
Middleton cu accesorii Dior pentru al s u Prin William. Ei au
interac ional, în fa a camerelor de luat vederi, cu copilaşi bine
hr ni i, au vizitat un centru de fitness, au inspectat
supermarketuri. Mai mult, au participat la un spectacol cu
Mickey Mouse, iar Kim Jong-un a fost de acord cu un concert
unde se interpreta tema muzical din înregistr rile video ciudate
ale acestor evenimente au fost difuzate în lumea întreag , ca
p r i ale unui documentar, Entertainment Tonight (Divertisment
în seara asta), cosmetizare a dinastiei Kim. Dintr-odat , Kim
Jong-un era la mod pe internet. „Ne pare r u, doamnelor,
dictatorul dumneavoastr nord-coreean favorit este ieşit de pe
pia ” suna o ştire la MSN Now.
Noul lider a început s cocheteze şi cu reforma. Le-a
permis femeilor s poarte pantaloni la evenimentele publice. A
concediat un general cu greutate. A p rut s reduc din puterea
nelimitat a armatei. Când o rachet cu raz medie de ac iune a
explodat la scurt timp dup lansare, a admis eşecul. A declarat
c schimb rile economice pot rezolva problemele legate de
hrana insuficient şi a pus oficiali s studieze capitalismul
chinezesc. Au existat informa ii c ranilor, dup ce îşi vor
îndeplini cotele de stat, li se va permite s p streze şi s vând
surplusul. Analiştii pe termen lung ai Coreei de Nord au
speculat c o reform economic real ar putea fi posibil .
În privin a drepturilor omului, totuşi, nimic nu p rea s se
shimbe. În iunie 2012, ONU a estimat c aproape dou treimi
din popula ie este subnutrit . Lag rele politice de munc au
r mas deschise. Negarea şi starea de beligeran au continuat.
Agen ia de ştiri oficial a statului îi califica pe defectorii care
povesteau despre lag re drept „gunoaie umane”.
CAPITOLUL 4
MAMA ÎNCEARC S EVADEZE
În dormitorul şcolii, Shin tocmai îşi înc l a ghetele când a
venit dup el profesorul. Era într-o sâmb t diminea , 6 aprilie
— Haide, Shin, ieşi afar aşa cum eşti.
Neştiind de ce este chemat, Shin a ieşit în grab din
c min şi s-a dus în curtea şcolii. Acolo, lâng un jeep, îl aşteptau
trei b rba i în uniform . I-au pus c tuşe, l-au legat cu o bucat
de pânz neagr la ochi şi l-au împins pe bancheta din spate a
maşinii. F r o vorb , au plecat la drum.
Shin nu avea nici cea mai mic idee unde era dus sau de
ce. Dar dup o jum tate de or de zdruncin turi, i s-a f cut fric
şi a în ce. Când maşina s-a oprit, b rba ii l-au scos pe Shin afar
şi l-au pus pe picioare. Shin a auzit cum se deschide şi se
închide o uş metalic grea, apoi scrâşnetul unei maşin rii.
Gardienii l-au îmbrâncit într-un lift şi a sim it cum coboar . Se
afla într-o închisoare subteran din interiorul lag rului.
Dup ce a ieşit din lift, a fost condus pe un coridor pân
la o sal mare, goal , f r ferestre, în care gardienii i-au scos
pânza de la ochi. Deschizând ochii, a v zut un ofi er de armat
cu patru stele pe epole ii uniformei. Ofi erul st tea la un birou.
Lâng el erau al i doi gardieni îmbr ca i în kaki. Unul dintre ei
i-a ordonat lui Shin s stea jos pe un scaun cu sp tarul drept.
— Eşti Shin în Geun? l-a întrebat ofi erul cu patru stele.
— Da, este corect, a r spuns Shin.
— Shin Gyung Sub este numele tat lui t u?
— Jang Hye Gyung este numele mamei tale?
— Shin He Geun este numele fratelui t u?
Ofi erul l-a privit lung pe Shin timp de vreo cinci minute.
Shin nu în elegea încotro se îndreapt interogatoriul.
— Ştii de ce eşti aici? l-a întrebat, în cele din urm ,
ofi erul.
 — Nu ştiu.
— S - i spun eu?
Shin a încuviin at cu o mişcare din cap.
— Azi în zori mama şi fratele t u au fost prinşi încercând
s evadeze. De-asta eşti aici. În elegi? Ai ştiut ce au de gând s
fac
— Eu… eu n-am ştiut nimic.
Shin era atât de şocat de veste, încât îi venea greu s
vorbeasc . Nici nu mai era sigur dac era treaz sau visa. Ofi erul
a devenit din
— Cum se poate s nu fi ştiut c mama şi fratele t u vor
s evadeze? a întrebat. Dac ii la via a ta, f bine şi spune
adev rul.
— Nu, chiar n-am ştiut, a spus Shin.
— N-am mai trecut de mult pe acas , a r spuns Shin.
Acum o lun , când am fost ultima dat în vizit , n-am auzit
nimic.
— Ce nemul umiri avea familia ta de a vrut s evadeze? a
întrebat ofi erul.
Aceasta a fost povestea pe care a istorisit-o Shin când a
ajuns în Coreea de Sud c tre sfârşitul verii anului 2006. A
spus-o mereu la fel, a spus-o des şi bine.
La Seul a fost chestionat de agen ii Serviciului Na ional
de Informa ii. Interogatori experimenta i, aceştia aveau discu ii
detaliate cu fiecare fugar din Coreea de Nord şi erau deprinşi s
îi depisteze pe asasinii trimişi periodic în Sud de guvernul lui
Kim
Shin şi-a repetat povestea în fa a consilierilor şi
psihiatrilor de la un centru guvernamental pentru azilan i, apoi
activiştilor pentru drepturile omului şi altor transfugi, iar apoi
presei locale şi interna ionale. A inclus-o în autobiografia în
limba coreean publicat în 2007 şi mi-a spus-o şi mie când
ne-am întâlnit pentru prima oar în decembrie 2008. Nou luni
mai târziu, mi-a oferit detalii în timpul unei s pt mâni pe care
am petrecut-o împreun în Seul stând de vorb de diminea a
pân seara.
Bineîn eles c spusele lui nu puteau fi verificate. Shin era
singura surs de informa ii despre via a lui din lag r. Mama şi
fratele lui erau mor i. Tat l era înc în lag r sau poate murise şi
el. Iar confirmarea n-avea în niciun caz s vin de la guvernul
nord-coreean, care nega chiar şi existen a Lag rului 14.
Totuşi, to i cei care au auzit povestea – supravie uitori ai
altor lag re de munc , cercet tori, militan i pentru drepturile
omului, reprezentan i ai guvernului sud-coreean – au g sit
povestea credibil . Am crezut-o şi eu şi am inclus-o în articolul
care a ap rut în Washington Post. Am scris c odat ce mama
lui nu-i vorbise despre planurile de evadare, Shin fusese „uimit
la aflarea lor”.
Într-o diminea senin în Torrance, California, Shin şi-a
revizuit povestea.
De aproape un an lucram la carte, cu unele pauze, iar în
ultima s pt mân st tusem unul în fa a celuilalt în camera mea
slab luminat dintr-un hotel Best Western, cernând încet
evenimentele vie ii lui din lag r.
Cu o zi înainte, Shin mi-a spus c avea ceva nou şi
important de dezv luit. A insistat s g sesc un alt translator. A
vrut s fie de fa şi Hannah Song, şefa lui de atunci şi îngerul
s u p zitor. Song era director executiv al Liberty în North
Korea, organiza ia cu sprijinul c reia venise Shin în SUA.
Americanc de origine coreean , în vârst de dou zeci şi nou
de ani, Song l-a ajutat pe Shin s -şi gestioneze banii, vizele,
c l toria, îngrijirea medical şi s -şi modeleze comportamentul.
Se descria, în glum , drept mama lui
Shin şi-a scos sandalele şi şi-a vârât picioarele goale sub
el pe canapea. Am dat drumul reportofonului. În camer se
auzea zgomotul traficului matinal de pe bulevardul Torrance.
Shin îşi tot f cea de lucru cu butoanele telefonului mobil.
— Deci care-i marea dezv luire? am întrebat.
Shin a spus c min ise în leg tur cu evadarea mamei
sale. Inventase minciuna chiar înainte de a sosi în Coreea de
Sud.
— Aveam o gr mad de lucruri de ascuns, a spus. Mi-era
groaz de o reac ie negativ , s nu m întrebe oamenii „Tu eşti
m car fiin uman ?” A fost o povar s in totul în mine. La
început nu mi-a p sat prea mult de minciun . A fost inten ia
mea s mint. Dar acum oamenii din jurul mei m fac s -mi
doresc s fiu sincer, s dau dovad de moralitate. De aceea simt
nevoia s spun adev rul. Am acum prieteni care sunt cinsti i.
Am început s în eleg ce este cinstea. M simt extrem de
vinovat pentru tot ce s-a întâmplat. Am fost mai credincios
gardienilor decât familiei. Acas ne spionam unul pe altul. Ştiu
c dac voi spune adev rul, oamenii m vor dispre ul. Cei din
afar au o în elegere greşit asupra lag rului. Nu doar solda ii
sunt nemiloşi. De inu ii sunt r i unii cu al ii. Nu exist un
sentiment al comunit ii. Eu sunt unul dintre acei de inu i
tic loşi.
Shin a spus c nu se aştepta s fie iertat pentru ceea ce
avea s dezv luie. El însuşi nu se iertase. P rea, de asemenea, c
încerca s fac mai mult decât s -şi isp şeasc vina. Voia s
explice – ştiind foarte bine c şi-ar putea pierde credibilitatea ca
martor – felul în care lag rul îi schimbase caracterul.
A spus c dac lumea în elegea ce s-a întâmplat în lag re
cu de inu ii politici – ceea ce înc se întâmpl – cu copii n scu i
în spatele gardurilor, îşi putea isp şi minciuna şi faptele.
CAPITOLUL 5
MAMA ÎNCEARC S EVADEZE.
A DOUA VERSIUNE
Aceast poveste începe cu o zi mai devreme, în
dup -amiaza zilei de vineri, 5 aprilie 1996.
 La sfârşitul programului şcolar, profesorul i-a f cut lui
Shin o surpriz . I-a spus c nu trebuia s petreac noaptea la
c min. Putea s se duc acas şi s m nânce cu mama lui.
Era o r splat pentru comportamentul lui bun din ultima
vreme. Dup doi ani petrecu i în c min, Shin începuse s
în eleag cum merg lucrurile. Era mai rar codaş, mai rar b tut şi
mai des
Shin nu inea neap rat s doarm la mama lui. Faptul c
au tr it desp r i i nu le îmbun t ise rela ia. Nu credea c femeia
este capabil s aib gril de el, iar ea p rea înc încordat în
prezen a lui. Dar profesorul i-a spus s se duc acas . Aşa c s-a
dus.
Dac gestul profesorului fusese neaşteptat, ajuns acolo îl
aştepta o surpriz şi mai mare. Fratele lui, He Geun, venise şi el
acas . Lucra la fabrica de ciment a lag rului, situat la câ iva
kilometri dep rtare, în partea de sud-est a lag rului. Shin de-abia
îl cunoştea şi îl vedea rar pe He Geun, care plecase de acas cu
un deceniu în urm şi avea acum dou zeci şi nou de ani.
Shin ştia doar c fratele lui nu era un muncitor fruntaş.
Arareori i se d duse permisiunea de a pleca de la fabric pentru
a-şi vizita p rin ii. Dac acum era la mama lui acas , şi-a spus
Shin, înseamn c f cuse în sfârşit vreun lucru bun.
Mama lui Shin nu s-a bucurat s se trezeasc pe
neaşteptate cu fiul ei mai mic la cin . Nu i-a urat bun-venit şi
nici nu i-a spus c i-a fost dor de el.
— Ah, ai venit acas , a fost singura ei reac ie.
S-a apucat s g teasc , folosind ra ia zilnic de şapte sute
de grame de m lai pentru a face terci în singura oal pe care o
avea. Au mâncat cu to ii din castroane, aşeza i pe podeaua
buc t riei. Dup mas , Shin s-a dus s se culce în dormitor.
A fost trezit mai târziu de vocile care se auzeau din
buc t rie. Curios s afle ce se întâmpl , a tras cu ochiul prin uşa
întredeschis a dormitorului.
 Mama fierbea orez. Pentru Shin, era ca o palm în fa . El
primise o zeam sub ire de m lai, acelaşi terci pe care-l mâncase
în fiecare zi a vie ii. Dar fratele lui primea orez.
Cu greu poate fi supraestimat importan a orezului în
cultura nord-coreean . Orezul înseamn bog ie, evoc
apropierea din sânul familiei şi sfin eşte o mas adev rat .
De inu ii din lag rele de munc nu mâncau aproape niciodat
orez, iar absen a acestuia este un semn zilnic al faptului c nu
pot spera vreodat la normalitate.
Şi în afara lag rului penuria cronic de alimente scosese
orezul din meniurile multor nord-coreeni, mai ales ale celor din
clasele ostile. Transfugii adolescen i din Nord, ajunşi în Coreea
de Sud, povestesc consilierilor psihologici un vis recurent: stau
la mas împreun cu familia şi m nânc orez cald. Una dintre
posesiunile cele mai râvnite ale unei familii înst rite din
Phenian, adev rat însemn al condi iei sociale, este oala electric
pentru orez.
V zând-o pe mama lui g tind, Shin şi-a spus c trebuie s
fi furat orezul, câteva boabe o dat , de la ferma la care lucra,
ascunzându-l acas .
În dormitor, Shin spumega.
Şi tr gea cu urechea.
Se auzea mai mult vocea fratelui s u. He Geun nu primise
o zi liber . Plecase f r permisiune de la fabrica de ciment unde
se pare
Shin şi-a dat seama c fratele s u a intrat într-o belea şi c
va fi pedepsit când va fi prins. Mama şi fratele discutau despre
ce ar fi de f cut.
Shin a fost uluit s aud acel cuvânt. Fusese pronun at de
fratele lui. Avea de gând s fug . Mama îl ajuta. Pre ioasa ei
rezerv de orez era de luat la pachet pe drum.
Shin nu a auzit-o pe mama lui spunând c ar vrea s îl
înso easc . Dar nici nu încerca s -l conving s r mân , cu toate
c ştia c dac el evada sau murea în timp ce încerca, ea şi al i
membri ai familiei vor fi tortura i şi probabil ucişi. Orice de inut
cunoştea prima regul a Lag rului 14, paragraful 2: „Oricine
este martor la o tentativ de evadare şi nu o raporteaz va fi
împuşcat imediat”.
Mama lui nu p rea îngrijorat . Dar Shin era. Inima îi
b tea cu putere. Era furios c ea îi pune via a în pericol de
dragul fratelui mai mare. Îi era team c va fi implicat în
evadare şi împuşcat.
În plus, era gelos pentru c fratele lui primea orez.
Pe podeaua dormitorului mamei, luptându-se s -şi
st pâneasc teama, bietul b iat de treisprezece ani se l s
cuprins de instinctele dobândite în lag r: trebuia s spun unui
gardian. S-a ridicat de pe podea, s-a dus în buc t rie şi s-a
îndreptat c tre uş .
— Unde te duci? l-a întrebat mama.
Shin a luat-o la fug c tre şcoal . Era ora unu noaptea. A
intrat în c min. Profesorul lui plecase acas , în satul Bowiwon.
În camera aglomerat în care dormea clasa lui, Shin l-a
g sit pe prietenul lui, Hong Sung Jo, şi l-a trezit.
Era singurul în care avea încredere.
Shin i-a spus ce aveau de gând s fac mama şi fratele lui
şi i-a cerut sfatul. Hong i-a sugerat s raporteze paznicului de
noapte al şcolii. S-au dus împreun . Intrând în biroul gardianului
din cl direa şcolii, Shin s-a gândit cum s profite de pe urma
acestei informa ii.
Gardianul era treaz şi în uniform . Le-a spus b ie ilor s
intre
— Trebuie s v spun ceva, s-a adresat Shin gardianului
pe care nu-l cunoştea. Dar înainte de asta, vreau s primesc ceva
în schimb.
Gardianul l-a asigurat pe Shin c îl va ajuta.
— Vreau s primesc mai mult mâncare, a spus Shin.
 A doua lui cerere a fost s fie numit şef de clas , pozi ie
care i-ar fi permis s munceasc mai pu in şi s ia b taie mai rar.
Gardianul i-a garantat c îi vor fi îndeplinite solicit rile.
Crezând spusele acestuia, Shin a povestit despre planurile
fratelui şi mamei lui şi a spus unde se aflau. Gardianul a
telefonat superiorilor s i. Le-a spus lui Shin şi Hong s se
întoarc la c min şi s se culce. Avea s se ocupe el de tot.
În diminea a urm toare, Shin a fost aşteptat în curtea
şcolii de nişte b rba i în uniform .
Aşa cum a scris în autobiografie şi cum a spus tuturor în
Coreea de Sud, a fost înc tuşat şi legat la ochi, împins pe
bancheta din spate a unui jeep şi dus în t cere la o închisoare
subteran din incinta lag rului.
Dar Shin ştia de ce veniser dup el. Şi se aştepta ca
gardienii de la conducerea Lag rului 14 s ştie c el le oferise
informa ia despre evadare.
CAPITOLUL 6
PUIUL DE TÂRF NU CEDEAZ
Ştii de ce eşti aici?
Shin ştia ce f cuse; urmaşe regulile lag rului şi deju-Dar
ofi erul nu ştia – sau nu-i p sa – c Shin fusese un infor
— Azi în zori mama şi fratele t u au fost prinşi încercând
s fug . De asta eşti aici. În elegi? Cum este posibil ca tu s nu
fi ştiut c mama şi fratele t u încearc s evadeze? Dac ii la
via a ta.
Derutat şi din ce în ce mai speriat, lui Shin îi era greu s
vorbeasc . Nu în elegea de ce era interogat ca un complice.
Mai târziu, Shin avea s -şi dea seama c gardianul de
noapte de la şcoal îşi asumase meritul pentru descoperirea
planului de evadare. Raportând superiorilor, nu pomenise de
rolul lui Shin.
Dar în acea diminea , în închisoarea subteran , Shin nu
pricepea ce se petrece. Era un b iat însp imântat în vârst de
treisprezece ani. Ofi erul cu patru stele îl tot întreba despre
planul de evadare al familiei. Shin nu a fost în stare s spun
nimic coerent, în cele din urm , ofi erul i-a împins nişte hârtii
peste birou.
— În acest caz, târâtur , citeşte asta şi pune- i degetul
mare dedesubt.
Documentul era un fel de cazier al familiei. Con inea
numele, vârstele şi crimele de care erau acuza i tat l lui Shin şi
cei unsprezece fra i ai lui.
În capul listei se g sea fratele cel mai mare, Shin Taie
Sub. Lâng numele lui era trecut o dat : 1951, al doilea an al
R zboiului Coreean. Pe acelaşi rând, Shin v zu crimele
unchiului s u: tulburarea ordinii publice, acte de brutalitate şi
fug în Sud. Aceleaşi infrac iuni erau enumerate al turi de
numele celui de al doilea unchi al lui Shin.
Lui Shin i-au trebuit multe luni pentru a în elege ceea ce i
se permisese s vad . Hârtiile explicau de ce familia tat lui s u
fusese trimis în Lag rul 14.
Crima de neiertat pe care o s vârşise tat l lui Shin era
faptul c era frate cu doi tineri care fugiser în Sud în timpul
unui r zboi fratricid care distrusese mare parte din Peninsula
Coreean şi divizase sute de mii de familii. Faptul c era fiul
tat lui s u era crima de neiertat a lui Shin. Tat l lui nu-i vorbise
niciodat despre toate
I-a povestit îns mai târziu despre ziua din anul 1965 în
care familia a fost ridicat de organele de securitate. Înainte de
zori, sp rseser uşa casei de inute de bunicul lui Shin în
districtul Mundok din provincia Pyonganul de Sud. Este o zon
agricol fertil situat la vreo 60 de kilometri nord de Phenian.
„Strânge i-v lucrurile” au strigat b rba ii înarma i. Nu au
explicat de ce era arestat familia sau unde era dus . Când s-a
cr pat de ziu , a ap rut un camion în care li s-au înc rcat
lucrurile. Familia a c l torit o zi întreag (o distan de circa 75
de kilometri pe drumuri de munte) pân a ajuns la Lag rul 14.
Shin şi-a pus degetul pe document aşa cum i se ordonase.
Gardienii l-au legat din nou la ochi, l-au scos din sala de
interogatoriu şi l-au condus de-a lungul unui coridor. Când i-au
scos pânza cu care îi acoperiser ochii, Shin a citit num rul
„şapte” pe uşa unei celule. Gardienii l-au împins în untru şi i-au
aruncat o uniform de puşc riaş.
— Schimb -te în asta, pui de târf .
Uniforma era pe m sura unui adult solid. Când Shin a
îmbr cat-o peste corpul lui firav şi osos, parc era acoperit cu
ceea ce sem na mai degrab cu un sac.
Celula lui Shin era un p trat de beton, în care de-abia
putea s stea culcat. Într-un col erau o toalet şi o chiuvet cu
ap curent . Becul care atârna din tavan era aprins când Shin a
intrat în celul şi nu putea fi stins. F r ferestre, Shin nu ştia
dac este zi sau noapte. Pe podea erau dou p turi sub iri. Nu i
s-a dat nimic de mâncat şi n-a putut s adoarm .
Crede c a trecut o zi pân când gardienii au deschis uşa,
l-au legat la ochi şi l-au dus într-o alt sal de interogatoriu în
care îl aşteptau doi ofi eri necunoscu i. Aceştia i-au ordonat lui
Shin s îngenuncheze şi l-au silit s explice de ce a vrut familia
lui s evadeze. Ce nemul umiri avea mama lui? Ce a discutat cu
ea? Care erau inten iile fratelui s u? Shin a spus c nu avea
r spunsuri la aceste întreb ri.
— Eşti la începutul vie ii, i-a spus un gardian lui Shin.
M rturiseşte şi o s po i s tr ieşti în continuare. Vrei s mori
aici?
— Eu… chiar nu ştiu nimic, a bâiguit el.
Era din ce în ce mai însp imântat, fl mând şi se str duia
s priceap de ce gardienii nu ştiau c el fusese cel care
furnizase infor-Gardienii l-au trimis înapoi în celul .
În ceea ce p rea a fi diminea a celei de a treia zi, în celul
au intrat unul dintre anchetatori şi trei gardieni. I-au înc tuşat
gleznele, au legat o funie de un cârlig din tavan şi l-au atârnat cu
capul în jos. Apoi au plecat şi au încuiat uşa – totul f r o vorb .
T lpile aproape c atingeau tavanul. Capul îi era
suspendat la ceva mai mult de jum tate de metru deasupra
podelei. Dac întindea bra ele pe care gardienii nu i le legaser
nu ajungea jos. Shin s-a tot zvârcolit încercând s îşi g seasc o
pozi ie mai bun , dar nu a reuşit. Gâtul i-a în epenit şi gleznele
îl dureau. Pân la urm , i-au amor it picioarele. Capul, inundat
de sânge, îl durea din ce în ce mai tare cu fiecare or ce se
scurgea.
Gardienii s-au întors seara târziu. Au dezlegat b iatul şi
au plecat, f r nicio vorb . I s-a adus mâncare în celul , dar Shin
a constatat c îi era aproape imposibil s m nânce. Nu-şi putea
mişca degetele. Gleznele îi sângerau, t iate de marginile
metalice ale c tuşelor.
În cea de a patra zi, anchetatorii erau îmbr ca i în civil, nu
în uniforme.
Dup ce a fost legat la ochi şi scos din celul , Shin i-a
întâlnit într-o camer cu tavan înalt, slab luminat . Ar ta ca un
atelier medintr-un scripete din tavan atârna un lan . De cârligele
fixate în pere i erau ag ate un ciocan, un topor, cleşti şi r ngi de
diverse forme şi m rimi. Pe un banc mare de lucru, Shin a v zut
un cleşte mare, precum cei folosi i pentru apucarea şi
transportarea buc ilor de metal încins.
— Î i place în camera asta? l-a întrebat un anchetator.
Shin nu ştia ce s zic .
— Te mai întreb o singur dat , i-a spus anchetatorul-şef.
Ce aveau de gând s fac tat l, mama şi fratele t u dup
evadare?
— Z u c nu ştiu, a replicat Shin.
— Dac spui adev rul chiar acum, te salvez. Dac nu, te
omor. Ai în eles?
Shin îşi aminteşte c era paralizat de fric .
 — M-am purtat blând cu tine pân acum pentru c eşti un
copil, a spus anchetatorul. Nu-mi pune r bdarea la încercare.
Nici de ast dat Shin nu a reuşit s r spund .
— Puiul sta de târf nu cedeaz ! url anchetatorul-şef.
Ajutoarele şefului l-au flancat pe Shin şi i-au scos
hainele. I-au pus c tuşe în jurul gleznelor şi le-au fixat de lan ul
care atârna din tavan. Scripetele a fost pus în mişcare, tr gându-l
pe Shin de picioare. Capul i s-a izbit de podea. Mâinile i-au fost
legate cu o frânghie care a fost trecut pe dup un cârlig prins în
plafon. Lan ul a fost oprit din mişcare când Shin a ajuns s aib
corpul în forma unui U, cu fa a şi labele picioarelor c tre tavan
şi cu spatele gol spre podea.
Anchetatorul-şef i-a mai pus câteva întreb ri. Shin îşi
aminteşte c nu a dat r spunsuri coerente. Şeful i-a cerut unuia
dintre oameni s aduc ceva.
Sub Shin a fost împins o cad plin cu c rbuni încinşi.
Unul din oameni a a â at c rbunii cu nişte foale. Scripetele s-a
pus în mişcare şi l-a coborât pe Shin deasupra fl c rilor.
— D -i înainte pân vorbeşte, a spus şeful.
Shin, înnebunit de durere, mirosindu-şi carnea ars , s-a
r sucit pentru a sc pa de fierbin eal . Unul dintre gardieni a luat
un harpon de pe perete şi l-a împuns pe b iat în burt , inându-l
deasupra fl c rilor pân ce şi-a pierdut cunoştin a.
S-a trezit în celula lui. Gardienii îl îmbr caser cu
uniforma sa, pe care o murd rise de excremente şi urin . Nu
avea idee cât timp z cuse inconştient pe podea. Spatele îi era
plin de b şici şi lipicios de puroi. În jurul gleznelor nu mai avea
carne aproape deloc.
Vreme de dou zile, Shin reuşi s se târasc prin celul şi
s m nânce. Gardienii i-au adus ştiule i întregi de porumb fiert,
terci de m lai şi ciorb de varz . Dar când arsurile i s-au
infectat, Shin a f cut febr , şi-a pierdut apetitul şi nu s-a mai
putut mişca aproape deloc.
 V zându-l pe Shin încol cit pe podeaua celulei, un
gardian a strigat pe coridorul închisorii, „E dat dracului
avortonul sta!”
Shin crede c au trecut zece zile pân la interogatoriul
final. Acesta a avut loc în celula lui, pentru c era prea sl bit ca
s se ridice de pe podea. Dar nu-i mai era team . Pentru prima
oar , a g sit cuvintele cu care s se apere.
— Eu am fost cel care a raportat despre evadare, a spus.
Am f cut o treab bun .
Anchetatorii nu l-au crezut. Dar în loc s -l amenin e sau
s -l tortureze, i-au pus întreb ri. El a explicat tot ce auzise în
casa mamei şi ce-i spusese gardianului de noapte de la şcoal .
I-a implorat pe anchetatori s vorbeasc cu Hong Sung Jo,
colegul care îi putea confirma povestea.
Ei nu au promis nimic şi au ieşit din celul .
Shin a f cut febr şi mai mare. B şicile de pe spate i s-au
umplut de puroi. În celula lui era un miros îngrozitor, iar
gardienii refuzau s intre acolo.
Dup câteva zile (deşi câte anume nu se poate şti, odat
ce Shin îşi pierdea frecvent cunoştin a), gardienii au deschis uşa
celulei şi doi de inu i au intrat în untru. L-au ridicat şi l-au dus
de-a lungul coridorului la o alt celul . Gardienii l-au încuiat pe
Shin acolo. În celul mai era un de inut.
Lui Shin i se comutase pedeapsa. Hong îi confirmase
povestea. Shin nu avea s -l mai vad vreodat pe gardianul de
noapte al şcolii.
CAPITOLUL 7
SOARELE STR LUCEŞTE ŞI ÎN GAURA DE ŞARPE
Dup standardele Lag rului 14, colegul de celul al lui
Shin era realmente b trân, având vreo cincizeci de ani. A refuzat
s explice de ce fusese adus în închisoarea subteran a lag rului,
dar a spus totuşi c se afla acolo de mul i ani şi c îi lipsea foarte
mult soarele.
 O piele palid , ca de cret , îi acoperea trupul desc rnat. Îl
chema Kim Jin Myung. A cerut s i se spun „Unchiul”.
Vreme de câteva s pt mâni Shin nu a fost în stare s
vorbeasc mare lucru. Febra îl intuia pe podeaua rece, unde se
aştepta s moar . Nu putea mânca şi i-a spus colegului de celul
s ia şi mâncarea lui. Unchiul a mâncat din ea, dar numai pân
ce b iatului i-a revenit apetitul.
Între timp, Unchiul s-a apucat s -l îngrijeasc pe Shin.
A transformat orele de mas în şedin e de tratament
medical, folosind o lingur de lemn pentru a cur a b şicile
infectate ale
— Ai mult puroi, i-a spus lui Shin. O s -l cur , încearc
s rabzi durerea.
Îi ştergea r nile cu ciorb de varz s rat , ca dezinfectant.
Îi masa bra ele şi picioarele ca s nu i se atrofieze muşchii.
Pentru a împiedica urina şi fecalele s intre în contact cu r nile
b iatului, îi aducea oala de noapte şi îl ridica ca s o poat
folosi.
Shin crede c aceast îngrijire intensiv a continuat vreme
de vreo dou luni. Avea senza ia c nu era pentru prima oar
când Unchiul f cea aşa ceva, judecând dup priceperea şi
r bdarea de care d dea dovad .
Din când în când, Shin şi Unchiul auzeau ipetele şi
gemetele vreunui de inut schingiuit. Sala cu scripetele şi r ngile
p rea a fi foarte aproape, pe acelaşi coridor. Regulile închisorii
interziceau conversa iile între de inu i. Dar în celula lor, care era
atât de mic încât Shin şi Unchiul erau nevoi i s stea aproape
lipi i unul de altul, puteau şopti. Shin a descoperit mai târziu c
gardienii erau la curent cu conversa iile lor.
Shin avea impresia c Unchiul avea un statut special în
ochii gardienilor. Îl tundeau şi îi împrumutau foarfece ca s -şi
taie barba, îi aduceau c ni cu ap . Îi spuneau ce or este atunci
când întreba, îi d deau mâncare în plus, pe care le o împ r ea cu
Shin.
— Puştiule, ai multe zile de tr it, îi spunea Unchiul. Se
zice c soarele str luceşte şi în gaura de şarpe.
Îngrijirea medical şi cuvintele afectuoase ale b trânului
l-au inut pe b iat în via . Febra i-a cedat, mintea i s-a limpezit
şi arsurile s-au transformat încet în cicatrice.
Pentru prima oar în via Shin era tratat cu bun tate şi
era recunosc tor dincolo de cuvinte. Dar era şi nedumerit. Nu
avusese încredere în mama lui c nu l-ar fi l sat s moar de
foame. La şcoal , nu avea încredere în nimeni, poate cu excep ia
lui Hong Sung Jo, şi el însuşi îi turna pe to i. Se aştepta, în
schimb, s fie maltratat şi tr dat. În celul , Unchiul l-a f cut s
vad altfel lucrurile. B trânul i-a spus c se sim ea singur şi
p rea cu adev rat fericit s -şi împart spa iul şi hrana cu
altcineva. Nici m car o dat nu l-a sup rat sau speriat pe Shin şi
l-a ajutat s se refac .
Rutina vie ii în închisoare, dup ce interogatoriile şi
tortura luaser sfârşit – f când abstrac ie de ipetele care se
auzeau tot timpul de-a lungul coridorului – era ciudat de
liniştitoare.
Cu toate c mâncarea nu avea gust, gardienii aduceau
por ii suficiente pentru ca Shin şi Unchiul s supravie uiasc .
Nu trebuiau s fac munca din lag r, nu existau norme
epuizante. Pentru prima oar în via , Shin nu era obligat s
munceasc fizic.
Pe lâng îngrijirea b iatului, Unchiul ştia cum s -şi
petreac timpul. F cea gimnastic în fiecare zi. Îl tundea pe
Shin. Era un bun povestitor, ale c rui cunoştin e despre Coreea
de Nord îl uimeau pe Shin, mai ales când subiectul era
mâncarea.
— Unchiule, spune-mi o poveste, îl ruga Shin.
B trânul vorbea despre mâncarea din afara lag rului, cum
mirosea, ce gust avea. Mul umit descrierilor apetisante pe care
le f cea fripturii de porc, supei de pui şi scoicilor savurate pe
malul m rii, lui Shin i-a revenit pofta de mâncare.
Când starea s n t ii i s-a îmbun t it, gardienii au
început s îl cheme afar din celul . Acum erau convinşi c Shin
îşi turnase propria familie. L-au presat s dea informa ii despre
b trân.
— Voi doi sta i acolo împreun , i-a spus un gardian lui
Shin. Ce spune? S nu-mi ascunzi nimic.
Înapoi în celul , Unchiul a vrut s ştie ce îl întrebaser .
Prins între binef c torul lui şi gardieni, Shin a ales s
spun ambelor p r i adev rul. I-a spus Unchiului c gardienii îi
ceruser s fie informator. B trânul nu a fost surprins. A
continuat s îi spun lui Shin poveşti lungi despre tot felul de
bun t i culinare. Dar nu i-a oferit informa ii biografice. Nu
vorbea niciodat despre familia lui. Nu exprima opinii despre
guvern.
Shin b nuia – judecând dup modul în care Unchiul
vorbea – c fusese odinioar un om important şi bine educat.
Dar era doar o presupunere.
Cu toate c era o crim s vorbeşti despre evadarea din
Lag rul 14, nu era interzis s visezi despre cum ar ar ta via a
dac ai fi eliberat. Unchiul i-a spus lui Shin c amândoi vor fi
elibera i într-o bun zi. Pân atunci, aveau îns obliga ia sacr s
r mân în putere, s tr iasc pe cât posibil de mult şi s nu se
gândeasc vreodat la
— Ce zici? îl întreba apoi Unchiul pe Shin. Crezi c o s
ajung şi eu s fiu liber?
Shin se îndoia, dar nu spunea nimic.
Un gardian a descuiat uşa celulei lui Shin şi i-a dat
uniforma şcolar cu care venise îmbr cat în ziua în care fusese
adus la închisoarea subteran .
— Îmbrac -te şi vino repede, i-a spus gardianul.
Schimbându-se, Shin l-a întrebat pe Unchi ce se va
întâmpla.
B trânul l-a asigurat c îi va fi bine şi c se vor întâlni din
nou afar .
— Las -m s te îmbr işez, i-a spus, strângându-i tare
mâinile
Shin nu voia s plece din celul . Nu mai avusese
încredere în nimeni şi nu mai iubise pe cineva pân atunci. În
anii urm tori, avea s se gândeasc la b trânul din c m ru a
întunecoas mai des şi cu mai mult afec iune decât se gândea la
p rin i. Dar dup ce gardienii l-au scos din celul şi au încuiat
uşa, nu l-a mai v zut vreodat pe Unchi.
CAPITOLUL 8
N-A PUTUT PRIVI ÎN OCHII MAMEI
L-au dus pe Shin în înc perea mare şi goal în care fusese
interogat prima dat , la începutul lunii aprilie. Acum era
sfârşitul lui noiembrie. Shin împlinise de curând paisprezece
ani. Nu mai v zuse soarele de mai mult de jum tate de an.
Ceea ce a v zut acolo l-a luat prin surprindere: tat l lui
îngenuncheat în fa a a doi anchetatori aşeza i la birourile lor.
P rea mult mai b trân şi mai ros de griji decât îl ştia. Fusese
adus la închisoarea subteran cam în acelaşi timp cu Shin.
Îngenunchind lâng el, Shin a observat c piciorul drept
al tat lui s u avea un aspect nefiresc. Shin Gyung Sub fusese şi
el schingiuit. Oasele piciorului îi fuseser rupte mai jos de
genunchi şi se sudaser la loc într-un unghi ciudat. Infirmitatea
avea s pun cap t slujbei lui relativ comode de mecanic şi
strungar. Va şchiop ta de acum ca muncitor necalificat în
construc ii.
În timpul petrecut în închisoarea subteran , gardienii îi
spuseser tat lui lui Shin c fiul lui mai mic fusese cel care
informase autorit ile în leg tur cu planul de evadare. Când
Shin a avut, mai târziu, ocazia s vorbeasc despre acest lucru
cu tat l s u, conversa ia a fost încordat . Tat l a declarat c a
fost mai bine s spun gardienilor, decât s rişte ascunzând
planul. Dar tonul lui caustic l-a derutat pe Shin. P rea c ştia c
primul instinct al fiului s u era
— Citi i şi pune i degetul, a spus unul dintre anchetatori,
înmânând câte un document lui Shin şi tat lui s u.
Era o declara ie de confiden ialitate care stipula c tat l şi
fiul nu aveau s spun nim nui ce s-a întâmplat în închisoare.
Dac vorbeau, vor fi pedepsi i.
Dup ce şi-au pus degetele muiate în cerneal pe
formulare, au fost înc tuşa i, lega i la ochi şi conduşi la lift. La
suprafa , tot cu c tuşe şi ochii acoperi i, au fost urca i pe
bancheta din spate a unei în maşin , Shin s-a gândit c el şi tat l
lui vor fi duşi în lag r. Ce rost avea s fie puşi s semneze un
angajament de confiden ialitate dac urmau s fie apoi
împuşca i. Dar când maşina s-a oprit dup vreo treizeci de
minute şi i s-a scos banda care îi acoperea ochii, Shin a intrat în
panic .
Pe ogorul gol din apropierea casei mamei lui se adunase o
mul ime de oameni. Era locul în care Shin asistase în fiecare an
la dou sau trei execu ii, înc de când era mic. În p mânt era
înfipt un stâlp, iar al turi fusese improvizat o spânzur toare.
Shin era sigur acum c el şi tat l lui vor fi executa i. A
devenit conştient de aerul care-i intra şi ieşea din pl mâni. Şi-a
zis c erau ultimele r sufl ri din via a lui.
S-a mai liniştit când un gardian a l trat numele tat lui lui.
— Hei, Gyung Sub, treci în fa .
Lui Shin i s-a spus s se duc lâng tat l lui. Un gardian
le-a scos c tuşele. S-au aşezat pe jos. Ofi erul îns rcinat cu
execu ia a început s vorbeasc . Au fost aduşi mama şi fratele
lui Shin.
Shin nu îi v zuse şi nu mai auzise nimic de ei de când
plecase din casa mamei în noaptea în care îi tr dase.
— Executa i-i pe Jang Hye Gyung şi Shin He Geun,
tr d tori ai neamului, a ordonat ofi erul.
Shin s-a uitat la tat l lui. Plângea în t cere.
La ruşinea pe care o sim ea Shin în leg tur cu execu iile
s-au ad ugat minciunile pe care a început s le spun în Coreea
de Sud de-a lungul anilor.
— Nimic din via a mea nu se compar cu povara asta,
mi-a spus Shin în ziua în care a explicat cum şi de ce şi-a
prezentat trecutul într-o lumin fals .
Dar în ziua execu iilor nu era cuprins de ruşine. Era
furios. Îşi ura mama şi fratele precum un adolescent nedrept it
şi jignit.
Dup cum vedea el lucrurile, fusese torturat şi aproape
ucis, iar tat l lui schilodit din cauza planului lor nechibzuit.
Cu numai câteva minute înainte s îi vad aduşi la locul
de execu ie, Shin crezuse c avea s fie împuşcat din cauza
nes buin ei lor.
Când gardienii au târât-o la spânzur toare, Shin a v zut
c mama lui ar ta tumefiat . Au silit-o s stea în picioare pe o
lad de lemn, i-au pus un c luş, i-au legat bra ele la spate şi i-au
trecut la ul în jurul gâtului. Nu i-au acoperit ochii umfla i.
Ea s-a uitat în mul ime şi l-a z rit pe Shin. El a refuzat
s -i sus-Când gardienii au tras lada, ea a zvâcnit disperat.
V zând-o pe mama lui chinuindu-se, Shin s-a gândit c merita
s moar .
Legat de stâlpul de lemn, fratele lui Shin era lipsit de
putere. Trei gardieni au tras cu puşca de trei ori. Gloan ele au
f cut praf funia care îi inea fruntea pe stâlp. Locul s-a umplut
de sânge şi creieri împr ştia i, imagine care l-a îngre oşat şi
speriat pe Shin. Dar şi-a zis c şi fratele lui o meritase.
CAPITOLUL 9
PUI DE TÂRF REAC IONAR
Execu ia p rin ilor pentru tentative de evadare nu era
ceva neobişnuit în lag r. Shin a fost martor la câteva şi înainte şi
dup ce a fost spânzurat mama lui. Nu era clar îns ce se
întâmpla cu copiii r maşi în lag r. Dup câte îşi putea da seama
Shin, aceştia nu mai aveau voie s mearg la şcoal .
Cu excep ia lui.
Poate din cauz c f cuse dovada faptului c era un
turn tor de încredere, autorit ile l-au trimis înapoi la şcoal .
Dar întoarNecazurile au început imediat ce Shin a plecat de pe
câmpul de execu ie şi a ajuns la şcoal , unde a avut o discu ie
între patru ochi cu profesorul s u. Shin îl cunoştea de doi ani pe
acest b rbat (cu toate c nu-i aflase niciodat numele) şi îl
considera un om rezonabil, cel pu in dup standardele lag rului.
Îns când s-au întâlnit, profesorul spumega. Voia s ştie
de ce Shin îl informase pe gardianul de noapte despre tentativa
de evadare.
— De ce nu ai venit întâi la mine? a strigat.
— Am vrut, dar nu aveam cum s dau de dumneavoastr ,
a replicat Shin, explicând c era noaptea târziu şi el nu avea voie
s circule în zona profesorilor.
— Puteai s aştep i pân diminea a, a spus profesorul.
Profesorul nu s-a putut remarca în fa a superiorilor cu
dezv luirea unui plan de evadare. De aceast nedreptate îl g sea
vinovat pe Shin şi l-a avertizat c avea s pl teasc scump
pentru nes buin a lui. Când clasa lui Shin, în jur de treizeci şi
cinci de elevi, s-a adunat mai târziu pentru a începe orele,
profesorul a ar tat c tre Shin şi a strigat:
— Vino în fa . În genunchi!
Shin a stat îngenuncheat pe podeaua de beton aproape
şase ore. Când se foia în c utarea unei pozi ii mai bune,
profesorul îl pocnea cu ar t torul din lemn.
În a doua zi de şcoal , Shin s-a dus cu clasa la câmp s
strâng paiele r mase dup recoltatul porumbului. Shin era
înh mat la un jige înc rcat cu paie. Era o munc relativ uşoar
în compara ie cu aceea de a împinge vagonete de c rbuni, îns
b iatul trebuia s poarte un fel de ham a c rui ching de piele i
se freca de spatele care nu i se vindecase complet.
N-a trecut mult şi sângele îi şiroia pe picioare,
îmbibându-i pantalonii uniformei.
Shin nu a îndr znit s se plâng . Profesorul îl avertizase
c va trebui s trudeasc mai mult decât colegii lui pentru a
sp la p catele mamei şi fratelui.
La şcoal sau în timpul muncii la câmp, to i elevii
trebuiau s cear voie dac aveau nevoie la toalet . Când Shin a
f cut acest lucru dup eliberarea din închisoare, a fost refuzat.
B iatul a încercat s reziste pe tot parcursul zilei de şcoal , dar a
sfârşit udându-şi pantalonii de câteva ori pe s pt mân , de
obicei atunci când clasa era trimis la munc afar . Fiind iarn
şi foarte frig, muncea în pantalonii îmbiba i de urin .
Shin îşi cunoştea majoritatea colegilor de clas de când
aveau şapte ani şi începuser şcoala primar împreun . Deşi era
printre cei mai pirpirii din clas , colegii îl tratau ca pe un egal.
Dar acum, urmând exemplul profesorului, copiii au început s -l
batjocoreasc şi s -l chinuiasc .
Îi furau mâncarea, îi tr geau pumni în burt şi îl f ceau în
toate felurile. Numele cu care îl strigau erau varia ii pe tema
„pui de târf
Shin nu este sigur dac elevii ştiau c îşi tr dase mama şi
fratele. Crede c prietenul lui, Hong, nu spusese nim nui. În
orice caz, motivul jignirilor nu era niciodat tr darea familiei.
Ar fi fost nepatriotic şi riscant, odat ce to i elevii aveau
obliga ia de a da informa ii referitoare la familie şi colegi.
Înainte de a merge la închisoare, Shin reuşise s fac o
alian strategic . Se împrietenise cu Hong Joc Hyun, şeful
clasei. (Era pozi ia pe care Shin încercase s o câştige în noaptea
în care îşi turnase familia.) Hong îi supraveghea pe elevi când
mergeau la munc şi era autorizat de profesor s -i loveasc pe
cei care tr geau chiulul. Era, de asemenea, cel mai de încredere
informator al profeso-Lui Hong nu i se administrau b t i şi nu i
se t iau mesele dac clasa r mânea în urm la muncile agricole
şi nu îşi f cea norma. Pozi ia lui era similar cu cea a
jagubbanjang, de inu i adul i care erau şefi de echip . Gardienii
le acordau acestora, care erau întotdeauna b rba i şi de obicei cu
statur impozant , mân aproape liber asupra celorlal i de inu i
din echip . Având de dat socoteal pentru eventualele greşeli ale
echipei, şefii erau adeseori mai vigilen i, mai brutali şi mai
nemiloşi decât gardienii.
Dup ce mama şi fratele lui Shin au fost executa i, Hong
a început s -l urm reasc atent pe Shin. Într-o zi în care au mers
cu clasa s ajute la repararea unui drum, a observat c Shin îşi
înc rcase excesiv roaba. Shin se tot opintea s o împing , dar
era prea grea pentru a fi urnit de b iatul numai piele şi os.
V zându-l pe şeful de clas c se apropie cu o lopat ,
Shin s-a aşteptat ini ial la o mân de ajutor. S-a gândit c Hong
va chema al i elevi s vin şi s împing roaba. În schimb, Hong
a ridicat lopata şi l-a lovit pe Shin peste spate, trântindu-l la
p mânt.
— Împinge roaba cum trebuie, a spus Hong.
I-a tras un picior în cap şi i-a spus s se ridice. În timp ce
Shin se str duia s îşi recapete echilibrul, Hong i-a aplicat o alt
lovitur de lopat , zdrobindu-i nasul, care i s-a umplut imediat
de sânge.
Dup b taie, şi elevii mai mici decât Shin au început s -i
insulte mama. Fiind încuraja i de profesor, îl jigneau şi îl b teau.
Deten ia în închisoarea subteran îl f cuse pe Shin s -şi
piard mult din for şi din puterea de a rezista. Revenirea la
munca grea de diminea a pân seara şi la mâncarea insuficient
îl f cea s înnebuneasc de foame.
În cantina şcolii c uta mereu resturi; dac g sea ciorb de
varz v rsat pe jos, îşi înmuia degetele în ea şi apoi le lingea.
Se uita pe podele, drumuri şi câmpuri în speran a c va g si
boabe de orez, fasole sau baleg care con inea boabe nedigerate
de porumb.
Într-o diminea de decembrie, la vreo dou s pt mâni
dup întoarcerea la şcoal , aflat cu clasa la munc , Shin a
descoperit un ştiulete uscat de porumb într-o gr mad de paie şi
l-a devorat. Hong Joc Hyun era prin preajm . A venit în fug la
Shin, l-a înşf cat de p r şi l-a târât în fa a profesorului.
— Tovar şe profesor, în loc s munceasc , Shin caut
mâncare.
Când Shin a c zut în genunchi cerşind iertare (gest pe
care-l f cea din instinct), profesorul l-a lovit în cap cu bastonul
şi a chemat restul clasei s -l ajute s -l pedepseasc pe vinovat.
— Veni i şi p lmui i-l, a spus profesorul.
Shin ştia ce avea s urmeze. D duse şi el destule palme şi
pumni colegilor în cadrul rundelor de pedepse colective. Elevii
s-au aşezat în şir în fa a lui Shin. Fe ele l-au p lmuit pe obrazul
drept, b ie ii pe stângul. Shin crede c le-a venit rândul de cinci
ori pân ce profesorul a anun at c era vremea mesei.
Înainte de a ajunge la închisoarea secret şi pân când
profesorul şi colegii lui au început s se ia de el, lui Shin nu-i
trecuse prin minte s dea vina pe cineva pentru naşterea lui în
interiorul Lag rului 14.
Existen a sa limitat îl f cea s se concentreze asupra
g sirii mânc rii şi evit rii b t ii. Nu-l interesau lumea
exterioar , p rin ii lui sau istoria familiei. Dac era s cread în
ceva, credea în predicile gardienilor despre p catul originar. Ca
progenitur de tr d tori, singura lui şans de salvare – şi singura
cale de a se feri de inani ie – era munca grea.
Îns de când se întorsese la şcoal , era plin de
resentimente. Nu îl rodea înc sentimentul de vinov ie în
leg tur cu mama şi fratele lui; asta avea s vin mult mai
târziu. Dar lunile petrecute în celul al turi de Unchiul
ridicaser un col al perdelei de pe lumea de dincolo de gard.
 Shin devenise conştient de ceea ce nu putea mânca şi nu
putea vedea vreodat . Murd ria, duhoarea şi lipsa oric rei
speran e îi distrugeau spiritul. Descoperea singur tatea, regretul
şi dorin a – de ce anume, nu ştia nici el.
Mai presus de orice, era furios pe ambii p rin i. Din cauza
uneltirilor mamei, credea el, ajunsese el s fie torturat. O g sea
vinovat şi de b t ile şi umilin ele la care îl supuneau profesorul
şi colegii. Îi dispre uia deopotriv pe mama şi pe tat l lui pentru
c se împerecheaser în mod egoist într-un lag r de munc şi au
adus pe lume odrasle sortite s moar în spatele sârmei
ghimpate.
Pe terenul de execu ie, dup uciderea mamei şi fratelui lui
Shin, tat l lui încercase s -l linişteasc .
— Eşti teaf r? Eşti r nit pe undeva? Ai v zut-o pe
maic -ta acolo? îl tot întreba tat l lui, referindu-se la închisoarea
subteran .
Shin era prea furios pentru a r spunde.
Dup execu ie, i s-a p rut dezgust tor chiar şi s pronun e
cuvântul „tat ”. În rarele zile libere de la şcoal – vreo
paisprezece în fiecare an – Shin era trimis s îl vad . În timpul
vizitelor, refuza adeseori s vorbeasc .
Tat l lui încerca s se scuze.
— Ştiu c suferi din cauz c ne-ai avut pe noi ca p rin i,
i-a spus lui Shin. Ai avut ghinion. Dar ce po i s faci? Aşa a fost
s fie.
Sinuciderea este o tenta ie puternic pentru nord-coreenii
smulşi de la vie ile lor obişnuite şi supuşi regimului de munc
grea, foame, b t i şi privare de somn al lag relor de munc .
„Sinuciderea nu era neobişnuit în lag r”, scrie Kang
Chol-hwan în memoriile despre deceniul petrecut în Lag rul 15.
„Mai mul i vecini de-ai noştri au ales aceast cale… De obicei
l sau scrisori prin care criticau regimul, sau cel pu in organele
de securitate… Adev rul este c familia avea s fie pedepsit
într-un fel sau altul chiar dac nu existau scrisori critice de adio.
Era o regul care nu admitea excep ie. Partidul vedea în
sinucidere o încercare de sustragere de sub controlul s u şi, dac
individul care recursese la şmecherie nu mai era acolo ca s
pl teasc , trebuia g sit altcineva” 1.
Departamentul Securit ii Statului din Coreea de Nord îi
avertizeaz pe to i prizonierii c sinuciderea va fi pedepsit cu
sentin e mai lungi pentru rudele supravie uitoare, potrivit
Baroului Coîn memoriile sale despre cei şase ani petrecu i în
dou lag re, Kim Yong, fost locotenent-colonel al armatei
nord-coreene spune c tenta ia sinuciderii era „copleşitoare”.
„De inu ii erau atât de înfometa i, încât ajungeau s
delireze” scrie Kim, care spune c a petrecut doi ani în Lag rul
14 pân ce a fost transferat în Lag rul 18, situat de cealalt parte
a râului Taedong, o închisoare politic în care gardienii erau mai
pu in brutali, iar prizonierii aveau ceva mai mult libertate.
Pentru c nu mai putea suporta via a din Lag rul 14, Kim
spune c s-a aruncat în pu ul unei mine de c rbuni. Când a ajuns
la fund, r nit grav, a sim it mai mult dezam gire decât durere:
„Am regretat c n-am fost în stare s g sesc o cale mai bun de
a pune cu adev rat cap t acestui chin de nedescris” 2.
Oricât de cumplit a devenit via a lui Shin dup execu ia
mamei şi fratelui lui, sinuciderea nu a fost niciodat pentru el
mai mult de un gând trec tor.
Exista o deosebire fundamental , în viziunea lui, între
de inu ii care sosiser de afar şi cei care se n scuser în lag r:
primii, tulbura i de contrastul dintre un trecut liniştit şi un
prezent nenorocit, nu-şi puteau g si sau p stra dorin a de a
supravie ui. Un avantaj al naşterii în lag r era absen a
aştept rilor.
Şi astfel, nefericirea lui Shin nu s-a transformat niciodat
în dezn d jduire total . Nu avea speran e de pierdut, trecut de
jelit, mândrie de ap rat. Nu i se p rea degradant s ling ciorb
de pe jos. Nu-i era ruşine s cerşeasc iertare unui gardian. Nu-i
tulbura conştiin a s tr deze un prieten pentru mâncare. Toate
acestea erau tehnici de supravie uire, nu motive de sinucidere.
La şcoala lui Shin, profesorii nu prea se schimbau. În cei
şapte ani de când începuse şcoala, b iatul cunoscuse doar doi.
Dar la patru luni dup execu ie, Shin a avut în sfârşit parte de
pu in noroc. Într-o diminea , profesorul care îl chinuia şi îi
încuraja pe copii s fac la fel a disp rut.
Înlocuitorul lui nu p rea, la prima vedere, s fie mai pu in
brutal. Asemenea tuturor gardienilor din lag r, era un b rbat
voinic, f r nume, la treizeci şi ceva de ani, care cerea elevilor
s -şi fereasc ochii şi s -şi plece capul când vorbeau cu el. Shin
şi-l aminteşte ca fiind la fel de rece, distant şi dominator ca to i
ceilal i.
Noul profesor nu p rea totuşi s in neap rat s -l vad pe
Shin mort de inani ie.
Prin martie 1997, la vreo patru luni dup eliberarea lui din
închisoarea subteran , Shin era într-o condi ie deplorabil .
H r uit de profesor şi de ceilal i elevi, nu reuşea s g seasc
destul hran pentru a-şi men ine greutatea. Arsurile nu i se
vindecaser . Cicatricele îi sângerau înc . Era din ce în ce mai
sl bit şi de multe ori nu putea s -şi îndeplineasc norma de
munc , ceea ce însemna noi b t i, mai pu in mâncare, alte
sânger ri.
Noul profesor l-a dus pe Shin la cantin dup orele de
mas . I-a spus s m nânce toate resturile pe care le g sea.
Uneori îi d dea mâncare pe furiş. Îl punea la muncile mai pu in
extenuante şi avea grij ca b iatul s aib un loc c lduros de
dormit în camera de la c min.
La fel de important, noul profesor nu i-a mai l sat pe
colegii lui Shin s îl bat şi s îi fure mâncarea. Batjocurile
legate de mama lui decedat au luat sfârşit. Hong Joc Hyun,
şeful clasei care-l lovise peste fa cu o lopat , i-a devenit din
nou prieten. Shin a pus pe el câteva kilograme. În sfârşit,
arsurile de pe spate i s-au vindecat.
Poate c profesorului îi era mil de un copil nedrept it
care îşi v zuse mama murind. Este posibil şi ca gardienii mai
mari în grad din lag r s fi descoperit c un profesor nemul umit
maltrata un turn tor de încredere. Poate c noului profesor i se
ordonase s -l in pe b iat în via .
Shin nu cunoştea motivul pentru care noul profesor f cea
acest efort. Dar este sigur c f r ajutorul lui ar fi murit.
CAPITOLUL 10
ÎN CÂMPUL MUNCII
În fiecare zi, tractoarele aduceau remorci pline cu
mâncare la locul de munc . Erau gr mezi de m lai şi vase uriaşe
cu ciorb
Shin avea cincisprezece ani şi muncea al turi de mii de
al i de inu i. Era în anul 1998 şi pe râul Taedong, care
delimiteaz la sud Lag rul 14, se construia o hidrocentral .
Proiectul era destul de urgent pentru a asigura hrana
muncitorilor-sclavi de trei ori pe zi. Gardienii îi l sau pe aceştia
– în jur de cinci mii de de inu i adul i şi vreo dou sute de elevi
de la ciclul secundar al şcolii din lag r – s prind peşte şi
broaşte din râu.
Pentru prima oar în via , Shin a mâncat bine vreme de
un an
Guvernul nord-coreean hot râse c lag rul, cu gardul lui
conectat la înalt tensiune şi fabricile în care se produceau
uniforme militare, articole de sticl şi ciment, avea nevoie de o
surs local de electricitate, şi asta rapid.
— Hei! P zea! Cade! Cade!
Shin a strigat cât l-au inut pl mânii. C ra pl ci de beton
umed când a observat c un zid de beton proasp t turnat se
cr pase şi începea s se pr buşeasc . La baza lui, o echip de
opt oameni finisa un alt zid.
 A strigat cât de tare a putut. Dar a fost prea târziu.
To i muncitorii – trei adul i, trei fete de cincisprezece ani
şi doi b ie i de cincisprezece ani au fost ucişi. Câ iva au fost
zdrobi i atât de tare încât nu mai puteau fi recunoscu i.
Gardianul supraveghetor nu a oprit munca dup accident. La
finalul schimbului le-a ordonat lui Shin şi altor muncitori s
cure e locul de cadavre.
Mun ii Coreei de Nord sunt str b tu i de râuri iu i, mari şi
mici. Poten ialul lor hidroelectric este atât de mare, încât 90%
din electricitatea Peninsulei Coreene dinaintea separ rii
provenea din
Dar sub dinastia Kim, statul nord-coreean nu a mai
construit hidrocentrale şi nici nu a mai reuşit s între in re eaua
de baraje hidroelectrice existente, multe dintre ele situate în
zone îndep rtate. Când Uniunea Sovietic a stopat furnizarea de
petrol ieftin în anii 1990, generatoarele or şeneşti care
func ionau cu p cur au r mas f r combustibil. Luminile s-au
stins în aproape toat ara. În mare parte a timpului, sunt înc
stinse.
Fotografiile f cute noaptea din satelit Peninsulei Coreene
arat o gaur neagr între China şi Coreea de Sud. ara nu are
destul energie pentru a ine luminile aprinse nici m car în
Phenian, unde guvernul îşi protejeaz elita. În februarie 2008,
când m-am aflat timp de trei zile şi dou nop i la Phenian,
f când parte dintr-o delega ie numeroas de jurnalişti str ini
c reia i se permisese s intre în ar pentru a scrie despre un
spectacol al filarmonicii new-yorkeze, guvernul a aprins
luminile în mare parte a oraşului. Imediat ce orchestra şi presa
au p r sit oraşul, luminile s-au stins
Este astfel de în eles de ce construirea de hidrocentrale
mici şi medii – capabile s deserveasc industria local şi cl dite
mai mult prin munc manual , cu tehnologii rudimentare – a
devenit o prioritate în anii 1990. Într-o frenezie a muncii
extenuante s-au
Pe lâng contribu ia la men inerea economiei pe linia de
plutire, barajele sunt importante din punct de vedere ideologic
pentru familia care conduce ara. Dup cum spun povestea
hagiografii lui, realizarea intelectual cea mai important a lui
Kim Ir-sen – str lucita lui idee juche – afirm c mândria
na ional merge mân -n mân cu independen a.
Dup cum explica Marele Conduc tor:
Juche înseamn , pe scurt, s fii st pânul schimb rii şi
reconstruc iei în propria- i ar . Aceasta înseamn s î i p strezi
o pozi ie independent , s refuzi s depinzi de al ii, s gândeşti
singur, s crezi în for ele tale, s dai dovad de spirit
revolu ionar şi astfel s - i rezolvi problemele de unul singur,
asumându- i întreaga responsabilitate, în orice împrejurare2.
Bineîn eles c nimic din toate acestea nu este nici pe
departe posibil într-o ar guvernat atât de greşit. Coreea de
Nord a depins întotdeauna de ajutorul guvernelor str ine şi f r
acesta probabil c dinastia Kim s-ar pr buşi. Chiar şi în anii s i
cei mai buni, Coreea de Nord nu şi-a putut asigura necesarul
alimentar. ara nu are petrol şi economia ei nu a fost niciodat
capabil s produc cantit i suficiente de bani pentru a cump ra
destul combustibil sau alimente de pe pia a mondial .
Coreea de Nord ar fi pierdut R zboiul Coreean şi ar fi
disp rut ca stat f r ajutorul chinezilor, care s-au opus Statelor
Unite ale Americii şi altor for e occidentale. Pân în anii 1990,
economia
Coreei de Nord era inut pe picioare în mare m sur de
subven iile primite de la Uniunea Sovietic . Din 2.000 în 2008,
Coreea de Sud a sus inut Nordul – şi şi-a cump rat o oarecare
coexisten paşnic – cu cantit i uriaşe de îngr ş minte şi
alimente oferite necondi ionat, plus investi ii generoase.
De atunci, Phenianul a devenit din ce în ce mai dependent
de China pentru facilit i comerciale, ajutoare alimentare şi
combustibil. O dovad gr itoare a influen ei în creştere a Chinei
este c în lunile premerg toare lans rii oficiale din 2010 a lui
Kim Jong-un ca succesor al lui Kim Jong-il, preşedintele în
func ie s-a dus de dou ori la Beijing, unde diploma ii spun c a
rugat China s -i binecuvânteze planul de succesiune.
Cu toate acestea, Coreea de Nord continu s sus in sus
şi tare c numai bazându-se pe propriile for e îşi va îndeplini
mult trâmbi atul obiectiv de a deveni pân în 2012, la a suta
aniversare a naşterii lui Kim Ir-sen, „o na iune m rea , prosper
şi puternic ”.
Pentru împlinirea acestui vis fantastic guvernul oblig
frecvent masele s se implice în activit i groaznice disimulate
sub sloganuri nobile. Propaganda poate fi destul de creativ :
foametea a fost re-etichetat drept „Anevoiosul marş”, o lupt
patriotic pe care nord-coreenii au fost încuraja i s o câştige
sub sloganul mobilizator: „S mânc m de dou ori pe zi”.
În prim vara anului 2010, când penuria de alimente a
devenit din nou acut , guvernul a lansat o campanie masiv de
întoarcere la glie, pentru a-i convinge pe locuitorii oraşelor s se
mute la ar şi s cultive p mântul. Or şenii aveau s fie
ajutoare permanente în „lupta plant rii orezului”, campania
anual care trimite func ionarii, elevii şi solda ii la ar timp de
dou luni prim vara şi dou s pt mâni toamna. Iarna, or şenii
au datoria de a-şi colecta fecalele (ale lor şi ale vecinilor) pentru
îns mân area de prim var .
Alte sarcini urgente şi patriotice la care au fost îndemna i
nord-coreenii s pun um rul sunt: „Produc ii mai mari de peşte
în cresc torii!” „S extindem creşterea caprelor şi s avem mai
multe p şuni în conformitate cu directivele Partidului!” şi „S
cultiv m mai mult floarea-soarelui!” Succesul acestor campanii
mobilizatoare a fost îndoielnic, mai ales în ceea ce priveşte
eforturile nepopulare ale guvernului de a-i convinge pe oamenii
crescu i la oraş s se duc la munca agricol grea.
 În cazul construirii hidrocentralei în incinta Lag rului 14,
nu existau astfel de probleme cu motiva ia.
Dup cum Shin a fost martor, la scurt vreme dup ce
gardienii au anun at o nou „întrecere” pentru construirea unui
baraj hidroelectric, mii de de inu i adul i au fost muta i din
fabrici în bar cile improvizate ridicate pe malul nordic al râului
Taedong. Shin şi colegii lui de clas au p r sit c minul şcolii.
To i munceau, mâncau şi dormeau pe şantierul situat la vreo
zece kilometri sud-est de centrul lag rului.
Munca la baraj – pe care fotografiile din satelit îl arat a
fi o structur de beton întins de-a latul fluviului, cu turbine şi
deversoare pe malul nordic – se desf şura zi şi noapte.
Camioanele aduceau neîncetat ciment, nisip şi piatr . Shin a
v zut un singur excavator diesel. Muncitorii s pau şi construiau
cu lopata, g leata şi mâinile goale.
Shin mai v zuse de inu i murind în lag r – de foame,
boal , b t i şi execu ii publice – dar nu din cauza unei munci de
rutin .
Cele mai mari pierderi de vie i omeneşti la baraj au avut
loc la scurt timp dup ce a început construc ia în sine. Sezonul
ploios a provocat rev rsarea râului Taedong în iulie 1998, iar în
furia lor apele au luat cu ele sute de muncitori şi elevi. Shin i-a
v zut cum dispar dintr-o zon înalt a malului unde c ra nisip.
A fost pus numaidecât la treab pentru a confirma identitatea
elevilor mor i şi a le îngropa corpurile.
În a treia zi dup inunda ie, îşi aminteşte c a dus în spate
corpul umflat al unei fete. La început era moale, dar curând a
devenit eap n, cu bra ele rigide şi picioarele r sfirate în afar .
Pentru a înghesui cadavrul în groapa îngust , s pat cu mâinile,
a trebuit s -i împreuneze picioarele.
Apele rev rsate i-au l sat pe unii elevi îneca i f r haine.
Când Hong Joc Hyun a descoperit un coleg gol în gunoaiele
r mase dup retragerea apelor, şi-a scos propriile haine şi a
acoperit cadavrul.
Zilele acelea Shin s-a întrecut cu mul i al i elevi la g sirea
de cadavre. Pentru fiecare cadavru îngropat, primeau una sau
dou por ii de orez.
În zona Lag rului 14, râul Taedong era prea lat şi iute
pentru a înghe a în iarna nord-coreean , ceea ce permitea
desf şurarea muncii la baraj pe tot parcursul anului. În
decembrie 1998, Shin a fost pus s intre în râu şi s ridice
bolovani. Pentru c nu a putut s mai îndure frigul, a încercat s
ias pe mal, împreun cu al i câ iva elevi, f r aprobarea
gardianului.
— Ieşi i din ap şi o s am grij s muri i to i de foame,
a i în eles? a strigat gardianul.
Tremurând, Shin a continuat s munceasc .
Elevii f ceau în general munci necalificate. Adeseori
c rau bare de fier-beton pentru a fi legate de muncitorii mai
b trâni cu sfoar sau sârm pe m sur ce barajul se ridica de la
albia râului într-un caroiaj de blocuri de beton. Elevii nu aveau
m nuşi şi de multe ori, iarna, mâinile li se lipeau de fiarele reci.
Uneori, li se jupuia pielea de pe palme şi degete.
Shin îşi aminteşte c atunci când unul din colegii lui,
Byun Soon Ho, s-a plâns c are febr şi se simte r u, un gardian
i-a dat o lec ie de stoicism.
— Soon Ho, scoate limba, i-a spus gardianul.
I-a ordonat b iatului s -şi lipeasc limba de bara
înghe at . Dup aproape o or , Soon Ho, cu lacrimi în ochi şi
gura plin de sânge, a reuşit s -şi desprind limba.
Munca la baraj era periculoas , dar lui Shin îi d dea şi
motive de bucurie.
În primul rând datorit mânc rii. Nu c ar fi fost gustoas ,
dar era destul . Pauzele de mas de la baraj au fost cele mai
fericite momente ale adolescen ei sale. Şi-a recâştigat greutatea
şi puterea pe care le pierduse în închisoarea subteran . Putea s
 in pasul la munc . A devenit încrez tor în for a lui de a
supravie ui.
În plus, faptul c locuia lâng baraj i-a dat lui Shin un
oarecare grad de independen . Vara, sute de elevi dormeau
afar sub un umbrar. Când nu lucrau, puteau s se duc – ziua –
oriunde pe întinderea Lag rului 14. Pentru munca lui sus inut ,
Shin a câştigat o recomandare de la şeful de clas care i-a
permis s plece de pe şantier de patru ori în vizite de o noapte la
tat l lui. Pentru c nu se împ caser , Shin nu a petrecut cu el
decât o noapte.
Lucra la baraj de aproape un an când a terminat ciclul
secundar al şcolii în mai 1999. Şcoala însemnase doar ceva mai
mult decât pepiniera de sclavi din care era trimis s care pietre,
s pliveasc buruieni şi s munceasc la baraj. Dar absolvirea
însemna c , la vârsta de şaisprezece ani, devenise un muncitor
adult. Era pe punctul de a i se da o slujb permanent în
interiorul lag rului.
În jur de 60% dintre elevii din clasa lui Shin au fost
repartiza i la minele de c rbuni, unde accidentele mortale
provocate de pr buşiri, explozii şi otr viri cu gaz erau la ordinea
zilei. Numeroşi mineri se îmboln viser de antracoz , boala
pl mânului negru, dup zece sau cincisprezece ani de munc în
subteran. Cei mai mul i mineri mureau la patruzeci şi ceva de
ani, dac nu înainte.
Dup p rerea lui Shin, o reparti ie la mine echivala cu o
condamnare la moarte.
Decizia privitoare la reparti ie apar inea profesorului lui
Shin, b rbatul care cu doi ani înainte îi salvase via a oferindu-i
mâncare mai mult şi nel sându-i pe colegi s îl mai persecute.
Profesorul a dat reparti iile f r explica ii, spunându-le sec
elevilor unde aveau s -şi petreac restul vie ii. Imediat dup
aceea, elevii au fost conduşi la locurile de munc de noii lor
maiştri de la fabricile, minele şi fermele lag rului.
 Profesorul i-a comunicat lui Hong Joc Hyun c avea s
mearg la mine. Shin nu l-a mai v zut niciodat .
Fata care îşi pierduse degetul mare de la picior în min la
vârsta de unsprezece ani, Moon Sung Sim, a fost trimis la
fabrica de textile.
Hong Sung Jo, prietenul care îl salvase pe Shin
confirmând tor ionarilor c acesta informase despre mama şi
fratele lui, a fost trimis tot la mine. Shin nu l-a mai v zut nici pe
el vreodat .
Dac exista vreo ra iune în spatele reparti iilor, Shin nu a
în eles-o vreodat . Crede c se f ceau dup toanele profesorului,
care îşi ascundea mereu inten iile. Poate c profesorului îi
pl cea de Shin, sau îi era mil de el. Poate c i se ordonase s
aib grij de b iat. Shin nu are nici cea mai mic idee.
În orice caz, profesorul i-a salvat din nou via a. I-a
repartizat o slujb permanent la ferma de porci a Lag rului 14,
în care dou sute de b rba i şi femei creşteau în jur de opt sute
de porci, dar şi capre, iepuri, pui şi câteva vaci. Ferma avea şi
terenuri ale c ror culturi furnizau hrana animalelor.
— Shin în Geun, eşti repartizat la ferm , a spus
profesorul. S
Nic ieri altundeva în Lag rul 14 nu era atâta mâncare de
furat.
CAPITOLUL 11
PUIUL DE SOMN DE LA FERM
Shin nu muncea pe brânci.
Maiştrii îi b teau uneori, pe el şi pe al i muncitori care
nu-şi d deau toat silin a, dar nu prea serios şi niciodat cu
inten ia de a-i omorî. Ferma de porci era cel mai bun lucru
pentru Shin în Lag rul 14. Uneori, dup -amiaza, reuşea chiar s
se ascund pentru a trage un pui de somn.
Por iile de la cantina fermei nu erau mai mari decât cele
de la fabrica de ciment, cea de textile sau mine. Nici mâncarea
nu era mai bun . Dar între mese, Shin putea lua din m laiul cu
care hr nea purceii între lunile noiembrie şi iulie. Din august
pân în octombrie mergea la câmp pentru plivit sau cules, iar
acolo g sea porumb, varz şi alte legume. Uneori maiştrii
aduceau o oal mare la câmp şi toat lumea mânca pân se
s tura.
Ferma era amplasat sus pe dealuri, departe de fluviu, la
vreo jum tate de or de mers de fosta şcoal a lui Shin şi de casa
în care locuise cu mama lui. Femeile cu copii f ceau zilnic
drumul de acas la ferm , dar majoritatea lucr torilor locuiau
într-o cl dire de lâng
Shin dormea pe podea într-o camer pentru b rba i. Nu
trebuia s se lupte pentru un locşor cald. Dormea bine.
Ferma avea un abator în care se t iau în jur de cincizeci
de porci de dou ori pe an, exclusiv pentru gardieni şi familiile
lor. Ca de inut, Shin nu avea voie s m nânce din carnea
animalelor crescute la ferm . Dar prizonierii puteau uneori s
fure. Mirosul de carne ar fi alertat gardienii, atr gând b t i şi
înjum t irea ra iilor de mâncare pentru s pt mâni întregi, aşa
c mâncau carnea crud .
Niciodat la ferm Shin nu se gândea, nu vorbea sau visa
la lumea exterioar .
Nimeni de acolo nu pomenea despre planul de evadare
pentru care au fost executa i mamei şi fratelui lui. Gardienii nu
i-au cerut lui Shin s -şi toarne colegii de munc . Nu mai era atât
de furios cum fusese dup moartea mamei. Înainte de a fi
torturat în închisoarea subteran şi de a auzi poveştile Unchiului
despre lumea de dincolo de gard, Shin fusese complet
dezinteresat de orice în afar de urm toarea mas .
La ferma de porci, i-a revenit vechea stare de pasivitate.
Shin foloseşte cuvântul „relaxant” pentru a descrie timpul
petrecut la ferm , din 1999 pân în 2003.
În afara lag rului, via a în Coreea de Nord nu prea era
relaxant .
Foametea şi inunda iile de pe la mijlocul anilor 1990
aproape distruseser economia planificat . Sistemul
guvernamental de distribu ie public , care hr nise majoritatea
nord-coreenilor începând cu anii 1950, se pr buşise. Pentru a
contracara foametea, se dezvoltase trocul şi ap ruser din ce în
ce mai multe pie e private. Nou din zece gospod rii f ceau troc
pentru a supravie ui1. Tot mai mul i nord-coreeni treceau pe
furiş grani a în China pentru a face rost de mâncare sau de un
loc de munc , pentru nego sau pentru a fugi în Coreea de Sud.
Nici China, nici Coreea de Sud nu au dat publicit ii cifre, dar se
estimeaz c num rul acestor imigran i economici a fost de la
câteva zeci de mii la patru sute de mii.
Kim Jong-il a încercat s controleze haosul. Guvernul lui
a creat o nou re ea de centre de deten ie pentru cei prinşi c fac
mic comer de frontier . Dar cu pesme i şi ig ri aceştia îşi
puteau adeseori cump ra libertatea de la poli iştii şi solda ii
înfometa i. G rile, pie ele în aer liber şi str zile l turalnice din
oraşele importante s-au umplut de vagabonzi lihni i de foame.
Numeroşii copii orfani g si i în aceste locuri au devenit
cunoscu i drept „vr bii hoinare”.
Shin nu ştia înc nimic din toate acestea, dar firavele
tentative capitaliste, micul comer de frontier şi corup ia
nest pânit creau fisuri în statul poli ienesc care înconjura
Lag rul 14.
Ajutoarele alimentare din Statele Unite ale Americii,
Japonia, Coreea de Sud şi alte ri au contribuit substan ial la
atenuarea crizei alimentare de la sfârşitul anilor 1990. Dar,
într-un mod indirect şi accidental, au dezvoltat şi comer ul de
frontier şi stradal, dând un impuls trafican ilor care aveau s -i
fie de ajutor lui Shin pe drumul c tre China.
Spre deosebire de al i beneficiari de pe glob, guvernul
Coreei de Nord insista s fie singura autoritate care transporta
alimentele donate. Acest lucru a înfuriat SUA, cel mai mare
donator, Coreea de Nord refuzând chiar monitorizarea
Programului Alimentar Mondial al ONU care se asigura c
ajutoarele ajung la cei c rora le sunt destinate. Dar nevoia era
atât de urgent şi frecven a deceselor atât de ridicat , încât
Occidentul şi-a învins repulsia şi a trimis în Coreea de Nord
alimente în valoare de peste un miliard de dolari între 1995 şi
2003.
Pe parcursul acestor ani, refugia ii nord-coreeni ajunşi în
Sud declarau oficialit ilor c v zuser orez, grâu, porumb, ulei
vegetal, lapte praf, îngr ş minte, medicamente, haine de iarn ,
p turi, biciclete şi alte articole la vânzare pe pie ele private. În
fotografiile şi filmele f cute în pie e vedeai saci cu cereale care
purtau inscrip ia „Cadou de la poporul american”.
Birocra ii, oficialii partidului, ofi erii din armat şi alte
elite guvernamentale bine plasate au ajuns s fure în jur de o
treime din ajutoare, potrivit estim rilor exper ilor str ini şi ale
agen iilor interna ionale de ajutoare. Le vindeau negustorilor
priva i, adeseori pe dolari sau euro, şi livrau marfa folosind
vehicule guvernamentale.
F r a avea aceast inten ie, rile donatoare bogate au
injectat un fel de adrenalin în lumea sordid a comer ului de
strad nord-coreean. Furtul lucrativ al ajutoarelor alimentare
interna ionale a stimulat apetitul celor bine plasa i pentru bani
uşori şi a contribuit la transformarea pie elor private în
principalul motor economic al rii.
Pie ele private, care ast zi furnizeaz cea mai mare parte
a hranei nord-coreenilor, au devenit motivul fundamental pentru
care majoritatea exper ilor str ini afirm c este pu in probabil
ca ara s se mai confrunte cu o foamete catastrofal precum cea
din anii 1990.
Îns ajutorul pe care îl ofereau pie ele nu era suficient
pentru a preveni foamea sau subnutri ia. În plus, acestea par a fi
crescut inegalitatea între oameni, creând o pr pastie între cei
care au înv at s se descurce şi cei ce nu.
Pe la sfârşitul anului 1998, cu câteva luni înainte ca Shin
s fie repartizat la ferma de porci, Programul Alimentar Mondial
a întreprins un studiu asupra nutri iei copiilor, care a acoperit
70% din Coreea de Nord. Studiul a g sit c aproximativ dou
treimi dintre subiec i erau subnutri i sau subponderali. Propor ia
era de dou ori mai mare decât în Angola, aflat atunci la
cap tul unui lung r zboi civil, iar guvernul nord-coreean s-a
înfuriat când cifrele au fost date publicit ii.
Zece ani mai târziu, când pie ele private din Nord vindeau
orice, de la fructe din import la CD-playere produse în China,
alimenta ia în institu iile de stat pentru copii şi b trâni nu se
îmbun t ise notabil, potrivit unui studiu al Programului
Alimentar Mondial care a fost acceptat ca o condi ie pentru
primirea ajutoarelor.
„Copiii p reau foarte trişti, sl bi i peste m sur ”, mi-a
spus o nutri ionist care a lucrat la sondajul din 2008.
Participase la realizarea sondajelor anterioare privind nutri ia
care începuser la sfârşitul anilor 1990 şi ajunsese la concluzia
c foamea cronic şi subnutri ia grav persistaser în mare parte
a Coreei de Nord, în pofida r spândirii pie elor.
Studiile interna ionale privind alimenta ia au scos la
iveal şi inegalitatea geografic . Foamea, subnutri ia şi bolile
debilitante sunt de trei pân la patru ori mai r spândite în
provinciile îndep rtate al Coreei de Nord – unde tr iesc clasele
ostile – decât în capital şi în jurul acesteia.
Dup cum a observat şi Shin în lag rul de munc , locul
cel mai bun în care poate locui un nord-coreean în toiul foametei
este o ferm . Analizând dovezile, ranii (cu excep ia celor ale
c ror recolte erau distruse de inunda ii) rezistau în condi ii de
foamete mult mai bine decât or şenii. Chiar dac lucrau la
cooperativele agricole, unde recoltele apar ineau statului, aveau
posibilitatea de a ascunde şi stoca alimente, precum şi a le vinde
pe bani ghea sau a le schimba pe îmbr c minte şi alte lucruri
necesare traiului.
Guvernul nu prea avea de ales – dup foamete, dup
pr buşirea sistemului de distribu ie a alimentelor şi dup
dezvoltarea pie elor private – decât s ofere agricultorilor pre uri
mai mari şi s creasc stimulentele pentru produc ii sporite de
alimente. În 2002 s-a legalizat agricultura privat pe buc i mici
de p mânt. Aceasta a condus la intensificarea comer ului
ferm -pia , ceea ce a crescut puterea comercian ilor şi
autonomia fermierilor productivi.
Kim Jong-il, totuşi, nu a agreat niciodat reforma pie ei.
Guvernul lui o numea „otrav dat prin miere”.
„Elementele capitaliste şi nesocialiste trebuie în buşite
decisiv din faş ”, potrivit Rodong Sinmun, ziarul central al
partidului. „Când este tolerat otr virea imperialist ideologic
şi cultural , pân şi credin a de nestr mutat în fa a amenin rii
baionetei va ceda asemenea unui zid de chirpici umed”.
Capitalismul care înflorea în oraşele Coreei de Nord a
sl bit strânsoarea de fier a guvernului asupra vie ii de zi cu zi şi
a contribuit prea pu in la îmbog irea statului. Kim) ong-il s-a
plâns în mod public, spunând, „Statul nu are bani, dar oamenii
au cât bugetul pe doi ani” 2.
Guvernul lui a contraatacat.
Ca parte a erei „armata pe primul plan” proclamate în
mod oficial în 1999 de guvernul Kim, Armata Poporului
Coreean, cu peste un milion de solda i de hr nit de trei ori pe zi,
a trecut agresiv la confiscarea unei p r i substan iale a produc iei
cooperativelor agricole.
„La vremea recoltei, solda ii vin cu camioanele la câmp şi
pur şi simplu se servesc” mi-a spus în Seul Kwon Tae-jin, un
specialist în agricultura nord-coreean de la Institutul Coreean
de Economie Rural fondat de guvernul sud-coreean.
 Din nordul îndep rtat, unde hrana a fost întotdeauna
insuficient , iar ranii sunt considera i ostili din punct de
vedere politic, armata îşi însuşeşte un sfert din produc ia total
de cereale, a spus Kwon. Din alte zone ale rii, ia între cinci şi
şapte la sut . Pentru a se asigura c nu este p c lit de rani,
armata posteaz solda i la toate cele trei mii de cooperative
agricole pe toat durata sezonului de recoltare. Când zeci de mii
de or şeni sunt aduşi la ferme pentru a ajuta la strângerea
recoltei, solda ii îi supravegheaz pentru a se asigura c nu fur
alimente.
Prezen a permanent a solda ilor la ferme a dat naştere
corup iei. Kwon afirm c şefii cooperativelor îi pl tesc pe
solda i s închid ochii la furtul pe scar larg de produse
agricole care ajung mai târziu s fie vândute pe pie ele private.
Disputele dintre grupurile de solda i corup i conduc periodic la
b t i cu pumnii şi împuşc turi, potrivit unui num r de fugari şi
rapoartelor grupurilor de sprijin. Good Friends, organiza ie
budist caritabil care are informatori în Nord, a raportat în
2009 c un soldat de la o ferm de stat a fost înjunghiat cu o
secer în timpul unei înc ier ri pe porumb.
Izolat la ferma lui de porci, Shin nu ştia nimic despre
comer ul de strad , corup ia şi c l toriile extralegale între oraşe
care – în mai pu in de doi ani – îl vor ajuta s ajung în China.
Ascuns pe un vârf de munte care era un fel de lag r în
lag r, şi-a tr it f r mari incidente ultimii ani de adolescen ,
inându-şi capul plecat, mintea goal şi energia concentrat
asupra furtului de mâncare. Cea mai vie amintire a lui din aceşti
ani este legat de pedeapsa primit pentru c a fript la gr tar
nişte ma e de porc furate. A fost b tut, privat de hran pentru
cinci zile şi ra ia de la cantin i-a fost redus la jum tate pentru
trei luni.
Împlinind dou zeci de ani la ferm , credea c acela este
locul în care avea s îmb trâneasc şi s moar .
 Dar perioada de linişte de la ferma de porci s-a sfârşit
brusc în martie 2003. Din motive care nu i-au fost comunicate
vreodat , Shin a fost transferat la fabrica de confec ii a
lag rului, un loc de munc aglomerat, haotic, stresant, în care
dou mii de femei şi cinci sute de b rba i f ceau uniforme
militare.
La fabric , via a lui Shin a devenit din nou complicat .
Permanent se exercitau presiuni pentru m rirea produc iei. I s-a
cerut din nou s -şi toarne colegii. Gardienii aveau obiceiul de a
profita sexual de muncitoare.
Acolo avea Shin s întâlneasc un nou-venit, un de inut
educat sosit din Phenian. Fusese şcolit în Europa şi locuise în
China. El îi va povesti lui Shin despre ceea ce-i lipsea.
CAPITOLUL 1 2
CUSUT ŞI TURNAT
O mie de femei coseau uniforme militare în schimburi de
dou sprezece ore. Când maşinile de cusut mecanice ac ionate la
picior se stricau, Shin le repara.
Era responsabil de circa cincizeci de maşini de cusut şi de
croitoresele care le foloseau. Dac la sfârşitul zilei nu era
îndeplinit norma de uniforme militare, pe Shin şi pe
muncitoare le aştepta „munca umilitoare” care consta în dou
ore suplimentare în fabric , de obicei de la zece la miezul nop ii.
Croitoresele cu experien reuşeau s -şi in maşinile în
stare de func iune în cea mai mare parte a timpului, dar nu
acelaşi lucru se putea spune despre cele mai nepricepute sau
bolnave. Pentru a repara o maşin stricat , f cut din font la o
turn torie din incinta Lag rului 14, mecanicii trebuiau s o care
în spate pân la atelierul de repara ii situat la etaj.
Efortul suplimentar îi înfuria pe mul i dintre mecanici,
care îşi v rsau nervii pe lucr toare luându-le de p r, dându-le cu
capul de pere i şi lovindu-le cu picioarele. Maiştrii din fabric ,
care erau de inu i aleşi de gardieni pentru duritatea lor,
întorceau, de obicei, capul când femeile erau b tute. I-au spus
lui Shin c teama încuraja produc ia.
Cu toate c era scund şi pipernicit, Shin nu mai era un
copil pasiv, subnutrit şi traumatizat de tortur . În primul lui an la
fabric , şi-a dovedit-o (şi a demonstrat şi colegilor) într-o
confruntare cu un b rbat care repara maşini de cusut.
Gong Jin Soo era un om iute la mânie. Shin îl v zuse
pierzându-şi min ile când una dintre femeile din sectorul lui
rupsese axul maşinii de cusut. Gong o lovise cu picioarele pân
când s-a pr buşit la p mânt.
Când Gong i-a cerut unei femei din sectorul lui Shin un
transportor – o pies important a unei maşini de cusut care
fixeaz avansul prin reglarea vitezei de înaintare a materialului
–, ea l-a refuzat scurt.
— Târf , dac un mecanic î i cere o pies , i-o dai, a spus
Gong. La ce te holbezi aşa?
Shin a v zut cum Gong i-a tras un pumn în fa ,
umplându-i nasul de sânge.
Spre surprinderea muncitoarelor şi chiar a sa, Shin şi-a
pierdut controlul. A înşf cat o cheie mare şi s-a aruncat asupra
lui Gong, încercând s -i sparg capul. Cheia s-a oprit în
antebra ul acestuia, pe care îl ridicase la timp pentru a se ap ra.
Gong a urlat şi a c zut pe podea. Şeful de schimb, cel
care îl instruise pe Shin, a venit în fug . L-a g sit speriat şi cu
cheia în mân , stând în picioare lâng Gong, pe bra ul
însângerat al c ruia crescuse o umfl tur de m rimea unui ou.
Şeful de schimb l-a p lmuit pe Shin peste fa şi i-a luat cheia.
Femeile s-au întors la munc . De atunci înainte, Gong a p strat
distan a.
Fabrica de confec ii este format din şapte cl diri mari
care se observ clar în fotografiile f cute din satelit. Construit
lâng râul Taedong, este situat la intrarea în Valea 2, nu
departe de barajul hidroelectric şi de fabricile de sticl rie şi
por elan.
În perioada în care Shin a lucrat la fabrica de confec ii, în
vecin tatea sa existau c mine pentru 2.000 de femei care lucrau
la maşinile de cusut, precum şi pentru 500 de b rba i care
reparau maşinile, se ocupau cu între inerea fabricii şi cu livr ri.
Intendentul fabricii era singurul Bowinwon din complex.
Maiştrii, inclusiv chongbanjang, adic maistrul-şef, erau
de inu i.
Munca în fabric l-a adus pe Shin în contact zilnic cu
câteva sute de femei tinere – adolescente sau femei la dou zeci,
treizeci de ani. Unele erau extrem de atr g toare şi sexualitatea
lor crea tensiuni în fabric . În parte, acest lucru se datora
uniformelor largi. Femeile nu aveau sutiene şi pu ine purtau
chilo i. În lag r nu existau absorbante, iar uniformele femeilor
erau uneori p tate cu sânge menstrual.
Virgin la dou zeci şi unu de ani, Shin nu se sim ea deloc
în largul lui în preajma acestor femei. Îl interesau, dar era
conştient c de inu ii care aveau rela ii sexuale f r aprobare
anterioar îşi riscau via a. Shin a avut grij s nu se apropie de
nicio femeie. Dar regula lag rului care interzicea sexul nu
însemna nimic pentru intendent şi pentru câ iva prizonieri
privilegia i care ocupau posturile de maiştri.
Intendentul, un gardian în vârst de treizeci şi ceva de ani,
se plimba printre muncitoare asemenea unui cump r tor într-un
târg de vite. Shin îl vedea cum alegea alt fat la dou sau trei
zile, ordonându-i s -i fac curat în camer , care era amplasat în
interiorul fabricii. Cele care nu f ceau cur enie la intendent
erau intele maistrului-şef şi ale altor de inu i care aveau posturi
de supraveghere în fabric .
Femeile nu puteau decât s se conformeze. Aveau şi ceva
de câştigat, cel pu in pe termen scurt. Dac erau pe placul
intendentului sau al unul dintre maiştri, se puteau aştepta la mai
pu in munc şi la mai mult mâncare. Dac stricau o maşin de
cusut, nu
Park Choon Young era o muncitoare care f cea frecvent
cur enie în camera intendentului. Shin o cunoştea din şcoala
secundar , iar femeia lucra la una din maşinile de care
r spundea el. Avea dou zeci şi doi de ani şi era foarte dr gu .
La patru luni dup ce a început s -şi petreac dup -amiezile în
camera intendentului, Shin a auzit de la alt fost coleg c era
gravid .
Sarcina ei a fost inut secret, pân ce a început s i se
vad burta proeminent . Apoi femeia a disp rut.
Shin a înv at cum s -şi dea seama ce este în neregul cu
o maşin de cusut dup zgomotul pe care-l face. Mai greu îi era
s care maşinile voluminoase la atelierul de repara ii. În vara
anului 2004, în timp ce ducea una în spate pe sc ri, s-a
împiedicat şi a sc pat-o. Maşina s-a rostogolit pe trepte pân jos
şi s-a f cut nd ri, fiind imposibil de reparat.
Superiorul s u, maistrul care avusese r bdare cu Shin cât
îşi înv ase rostul în fabric , l-a p lmuit de câteva ori când a
v zut maşina distrus . Maşinile de cusut erau considerate mai
pre ioase decât de inu ii şi era cât se poate de grav s strici una.
La câteva minute dup incident, Shin a fost chemat în
biroul intendentului fabricii, împreun cu maistrul-şef şi cu
maistrul de sec ie care raportase incidentul.
— La ce- i st tea mintea? a strigat intendentul la Shin.
Vrei s mori? La cât bagi în tine într-una nu eşti în stare s ii o
maşin în spate? Chiar dac mori, maşina de cusut nu poate fi
adus înapoi, a ad ugat intendentul. Mâna ta este problema.
T ia i-i degetul!
Maistrul-şef i-a înşf cat mâna lui Shin şi i-a lipit-o de o
mas din biroul intendentului. Cu un cu it de buc t rie, i-a
retezat degetul mijlociu deasupra primei încheieturi.
Maistrul lui Shin l-a ajutat s ias din biroul intendentului
şi l-a escortat înapoi în sec ie. Mai târziu în acea noapte,
b rbatul l-a dus pe Shin la dispensarul lag rului, unde o de inut
care lucra ca asistent medical i-a sp lat degetul cu ap s rat , i
l-a cusut şi i l-a
Degetul s-a infectat totuşi. Dar din vremea petrecut în
celula subteran , Shin şi-a amintit c Unchiul îi freca r nile cu
ciorb de varz acr . În pauzele de mas , Shin îşi cufunda
degetul în ciorb . Infec ia nu a ajuns la os şi peste trei luni
degetul bont i se acope în primele dou zile dup retezarea
degetului, maistrul lui Shin i-a preluat sarcinile din fabric . Era
un gest neaşteptat care i-a permis lui Shin s se recupereze.
Maistrul cel bun nu a rezistat mult în serviciu. A disp rut,
împreun cu so ia lui, la câteva luni dup incidentul cu maşina
de cusut sc pat pe jos. Shin a auzit de la al i mecanici c so ia
maistrului fusese martor din întâmplare, în timp ce muncea în
p dure, la o execu ie secret dintr-o zon muntoas .
Înainte s dispar , maistrul i-a adus lui Shin un cadou.
— Uite nişte f in de orez. Este de la tat l t u, i-a spus
acesta.
Când a auzit de unde este darul, Shin s-a înfuriat. Cu toate
c încerca s le în buşe, resentimentele pe care le avea fa de
mama şi fratele lui deveniser şi mai puternice dup moartea lor.
Îi otr viser şi sentimentele pentru tat l lui. Shin nu voia s aib
nimic
— Ia-o tu, a spus Shin.
— ie i-a trimis-o tat l t u, a replicat maistrul,
nedumerit.
Cu toate c îi era foame, Shin a refuzat.
Cu atâ ia de inu i muncind atât de aproape unii de al ii,
fabrica era un mediu perfect de proliferare a turn toriei.
Un coleg l-a tr dat pe Shin la câteva s pt mâni dup ce a
sc pat maşina de cusut. Schimbul lui nu îşi îndeplinise norma de
produc ie a zilei şi Shin a trebuit s fac munc umilitoare. El şi
al i trei mecanici nu au ajuns în dormitor decât dup miezul
nop ii.
Erau foarte fl mânzi şi unul dintre ei a sugerat s dea o
rait prin gr dina de legume a fabricii, unde erau varz , salat
verde, castrave i, vinete şi ridichi. Ploua şi era bezn . Şi-au zis
c sunt slabe şanse s fie prinşi. S-au furişat afar , şi-au umplut
bra ele de legume şi s-au întors în dormitor, unde le-au mâncat
şi apoi s-au culcat.
Diminea a, cei patru au fost chema i în biroul
intendentului. Cineva raportase masa lor nocturn . Intendentul
i-a pocnit pe to i în cap cu un b . Apoi i-a spus unuia dintre
mecanici, Kang Man Bok, s ias din birou. Un turn tor este în
stare s miroas alt turn tor; Shin a ştiut instinctiv c Kang a
fost cel care a informat.
Intendentul a ordonat ca ra iile celor trei mecanici r maşi
s se reduc la jum tate pentru dou s pt mâni şi i-a mai lovit
cu b ul de câteva ori. Întorcându-se la fabric , Shin a observat
c Kang îi
N-a trecut mult şi lui Shin i s-a cerut s -şi spioneze
colegii de munc . Intendentul l-a chemat în biroul s u şi i-a spus
c , dac voia s spele p catele mamei şi fratelui s u, trebuia s
ofere informa ii despre orice f r delege. Dup dou luni, Shin a
avut ce raporta.
Trezindu-se într-o noapte, l-a v zut pe unul din colegii de
camer , Kang Chul Min, un b rbat la dou zeci şi ceva de ani,
cârpindu-şi pantalonii de lucru. Ca s peticeasc o gaur folosea
o bucat de material de uniform militar . Probabil c o furase
din fabric .
A doua zi diminea , Shin s-a dus la intendent.
— Am v zut o bucat de material furat .
— La Kang Chul Min, în camera mea.
Shin a lucrat în acea sear pân târziu şi a fost printre
ultimii mecanici care au venit la şedin a de lupt ideologic de
la ora zece, o sesiune obligatorie de autocritic .
 Intrând în sal , l-a v zut pe Kang Chul Min. Era în
genunchi şi legat în lan uri. Pe spatele gol i se vedeau urmele
unor lovituri de bici. Iubita lui secret , o lucr toare despre care
Shin auzise nişte zvonuri, a îngenuncheat lâng el. Şi ea era în
lan uri. Au r mas aşeza i în genunchi în t cere pe toat durata de
nou zeci de minute a şedin ei. Când aceasta s-a încheiat,
intendentul a ordonat tuturor participan ilor s treac s -i
p lmuiasc pe Kang şi pe prietena lui înainte de a pleca. Shin
s-a conformat.
A auzit c au fost târâ i afar şi obliga i s stea în
genunchi pe beton vreme de mai multe ore. Cei doi nu au ştiut
niciodat cine informase despre cârpa furat . Shin şi-a dat toat
silin a s le evite
CAPITOLUL 1 3
DECIZIA DE A NU MAI TURNA
Intendentul i-a dat o alt sarcin lui Shin.
Park Yong Chul, scund şi îndesat, cu o claie de p r alb,
era un nou prizonier important. Tr ise în str in tate. So ia lui
avea rela ii mari. Cunoştea persoane de vaz din guvernul
nord-coreean.
Intendentul i-a ordonat lui Shin s -l înve e pe Park s
repare maşini de cusut şi s -i devin prieten. Shin trebuia s
raporteze tot ce spunea Park despre trecutul lui, politic şi
familie.
— Park trebuie s se confeseze, a spus intendentul. Se
fereşte de in octombrie 2004, Shin şi Park au început s petreac
paisprezece ore pe zi împreun în fabrica de confec ii. Park
asculta atent instruc iunile lui Shin privind între inerea maşinilor
de cusut. Politicos, evita întreb rile despre trecutul lui. Shin nu a
aflat mare lucru.
Apoi, dup patru s pt mâni de t cere, Park l-a surprins pe
Shin cu o întrebare personal .
— Domnule, unde e casa dumneavoastr ?
 — Eu sunt din Phenian, domnule, a spus Park.
Park i se adresa lui Shin folosind pronumele de polite e şi
termina iile verbale corespunz toare. În limba coreean , acestea
semnificau superioritatea lui Shin maestrul asupra lui Park
ucenicul.
Park era un b rbat demn, trecut de patruzeci de ani, dar
pre iozitatea lingvistic îl irita şi stingherea pe Shin.
— Sunt mai tân r decât tine, i-a zis Shin. Te rog, las
polite u
— Aşa voi face, a spus Park.
— Pentru c veni vorba, a întrebat Shin, unde este
Phenianul?
Întrebarea lui Shin l-a uimit pe Park.
Totuşi, b rbatul mai în vârst nu a râs de ignoran a lui
Shin. A p rut mai degrab intrigat. I-a explicat c Phenianul,
situat la 80 de kilometri sud de Lag rul 14, era capitala Coreei
de Nord, oraşul în care tr iau oamenii cei mai puternici ai rii.
Naivitatea lui Shin a spart ghea a. Park a început s
vorbeasc despre sine. I-a povestit c crescuse într-un
apartament mare şi confortabil din Phenian şi urmaşe traiectoria
educa ional privilegiat a elitelor nord-coreene, studiind în
Germania Democrat şi Uniunea Sovietic . Dup ce se întorsese
acas , devenise şeful unui centru de antrenament taekwondo din
Phenian. Având acea pozi ie important , cunoscuse pe mul i
dintre b rba ii afla i la cârma rii.
Atingând cu mâna dreapt , mânjit de ulei, o maşin de
cusut, Park a spus:
— Cu mâna asta am strâns mâna lui Kim Jong-il.
Park ar ta ca un sportiv. Avea mâinile mari şi c rnoase.
Era impresionant de puternic, chiar dac pu in cam gras în jurul
mijlocului. Dar ceea ce îl impresiona pe Shin era decen a lui
Park. Nu-l f cea pe Shin s se simt prost. Încerca, cu r bdare,
s -i explice cum era via a în afara Lag rului 14 – şi în afara
Coreei de Nord.
Astfel a început un seminar în doi, care a durat o lun şi îi
va schimba pentru totdeauna via a lui Shin.
Mergând împreun prin fabric , Park i-a spus lui Shin c
ara uriaş aflat la doi paşi distan se numea China. Poporul ei
se îmbog ea rapid, i-a spus c la sud exista o alt Coree. În
Coreea de Sud toat lumea era deja bogat . Park i-a explicat
no iunea de bani. I-a vorbit despre existen a televiziunii, a
calculatoarelor, a telefoanelor mobile. I-a explicat c P mântul
este rotund.
Pentru Shin, spusele lui Park, mai ales la început, erau de
multe ori greu de în eles sau de crezut. Alteori erau irelevante.
Pe Shin nu-l interesa în mod deosebit modul în care func iona
lumea. Ceea ce îl încânta – şi îi tot cerea lui Park s -i spun –
erau poveştile despre mâncare, mai ales despre fripturi, care îl
ineau pe Shin treaz noaptea, visând cu ochii deschişi la o via
mai bun . Aceasta se datora, în parte, muncii epuizante din
fabric . Mesele erau neîndestul toare, orele de lucru nesfârşite,
iar lui Shin îi era veşnic foame. Dar mai era ceva – ceva
îngropat în memoria lui Shin de la vârsta de treisprezece ani,
când se lupta s se refac în urma arsurilor în închisoarea
subteran : b trânul lui coleg de celul i-a aprins imagina ia cu
poveştile despre mese copioase. Unchiul îi d duse lui Shin
puterea de a visa c într-o zi va ieşi din lag r şi va mânca dup
pofta inimii. Libertatea, în mintea lui Shin, era doar un alt
cuvânt pentru friptur .
Dac b trânul din închisoarea subteran mâncase bine în
Coreea de Nord, Park gustase mâncarea din întreaga lume.
Acesta i-a descris savoarea c rnii de pui, de porc şi de vit în
China, Hong Kong, Germania, Anglia şi fosta Uniune Sovietic .
Cu cât Shin auzea mai mult, cu atât îşi dorea mai tare s fie în
afara lag rului. Tânjea dup o lume în care o persoan
neînsemnat ca el putea s intre într-un restaurant şi s -şi umple
stomacul cu orez şi carne. Visa la o evadare împreun cu Park
pentru c voia s m nânce asemenea lui.
Fascinat de ceea ce auzea de la de inutul pe care fusese
pus s -l spioneze, Shin a luat prima decizie liber din via a lui.
A hot rât s
Aceast decizie a marcat o schimbare major a strategiei
lui de supravie uire. Experien a îi ar tase lui Shin c merita s
fii turn tor. Turn toria îl salvase de la a fi executat al turi de
mama şi fratele lui. Dup execu ie, poate s fi fost motivul
pentru care profesorul de la şcoala secundar se îngrijise s aib
mâncare, s nu mai fie h r uit şi s primeasc o slujb uşoar la
ferma de porci.
Dar hot rârea lui Shin de a respecta confiden ele lui Park
nu însemna o nou în elegere a naturii binelui şi r ului.
Retrospectiv, Shin consider c , în esen , comportamentul lui a
fost egoist. Dac d dea informa ii despre Park, putea câştiga o
por ie în plus de varz . Poate c ar fi fost chiar promovat pe post
de maistru, cu o dispens special de a profita de femeile din
sec ie.
Dar poveştile lui Park erau mult mai pre ioase pentru
Shin. Deveniser un drog esen ial şi energizant, schimbându-i
aştept rile legate de viitor şi dându-i voin a de a-l planifica.
Credea c ar fi înnebunit dac ar fi fost privat de ele.
În rapoartele f cute intendentului, Shin a spus o minciun
minunat de eliberatoare. Park, a declarat el, nu avea nimic de
zis.
Un deceniu mai devreme, în închisoarea subteran ,
b trânul coleg de celul al lui Shin îndr znise s -i povesteasc
despre mâncarea din afara lag rului. Dar Unchiul nu vorbise
niciodat despre el însuşi sau despre politic . Era prudent,
suspicios şi rezervat. B nuia c Shin era informator şi nu avea
încredere în el – Shin nu s-a sim it jignit. I s-a p rut normal.
Încrederea era drumul cel mai drept c tre împuşcare.
 Park, în schimb, deşi reticent la început, nu era suspicios.
Crezând c Shin era la fel de demn de încredere pe cât era de
ignorant, Park şi-a istorisit povestea vie ii.
Park a spus c şi-a pierdut pozi ia de şef al centrului de
antrenament taekwondo din Phenian în 2002, dup ce se certase
cu un ştab din partid care se pare c îl turna superiorilor din
guvern. R mas f r slujb , Park a plecat împreun cu so ia lui
înspre nord, au trecut ilegal frontiera în China şi au locuit la
unchiul lui timp de optsprezece luni. Inten ionaser s se
întoarc la Phenian, unde l saser în urm un copil adolescent
de care se îngrijeau p rin ii lui în China, Park asculta zilnic
posturile de radio sud-coreene. Era foarte atent la emisiunile lui
Hwang Jang Yop, arhitect de prim m rime al ideologiei
nord-coreene şi oficialul cu gradul cel mai înalt care fugise
vreodat din ar , în 1997, devenind astfel o celebritate în Seul.
În timpul rondurilor f cute împreun prin fabrica de
confec ii, Park i-a explicat lui Shin c Hwang îl criticase pe Kim
Jong-il pentru c transformase Coreea de Nord într-un stat
feudal corupt. (în 2010 guvernul lui Kim a trimis agen i s -l
asasineze pe Hwang. Aceştia au fost îns aresta i în Seul, iar
Hwang a murit în acelaşi an din cauze naturale, la vârsta de
optzeci şi şapte de ani.)
Park a p r sit China şi s-a întors în Coreea de Nord în
vara anului 2003, împreun cu so ia şi copilul lor n scut în
China. Voia s ajung în Phenian la timp pentru a vota în
alegerile din august pentru Adunarea Popular Suprem ,
parlamentul marionet al Coreei de Nord.
Alegerile din Coreea de Nord sunt simple ritualuri. Cei
care candideaz sunt aleşi de Partidul Muncitoresc Coreeni şi nu
exist candida i din opozi ie. Dar Park se temea c dac lipsea
de la vot i se va observa absen a şi va fi declarat tr d tor, ceea
ce însemna c familia îi va fi trimis într-un lag r de munc . În
Coreea de Nord nu este obligatoriu s votezi, dar guvernul îi ia
în vizor pe cei care
La frontier , autorit ile nord-coreene i-au re inut pe Park
şi pe membrii familiei. A încercat s -i conving c nu era
transfug, c mersese doar s -şi viziteze familia în China şi se
întorcea ca s voteze. Autorit ile nu au înghi it povestea. L-au
acuzat c se convertise la creştinism şi spiona pentru Coreea de
Sud. Dup câteva runde de interogatorii, Park, so ia lui şi copilul
au fost trimişi în
Lag rul 14. În toamna lui 2004 Park a fost repartizat la
fabrica de confec ii a lag rului.
Când l-a întâlnit pe Shin, Park era furios pe sine pentru c
se întorsese în Coreea de Nord. Prostia îl costase libertatea şi,
dup cum i-a spus lui Shin, avea s -l coste şi c snicia. So ia
intentase divor . Provenea dintr-o familie de vaz din Phenian,
cu rela ii foarte bune în partid şi încerca s -i conving pe
gardieni c ea fusese o so ie loial şi supus , în timp ce so ul ei
era un criminal politic.
În ciuda furiei care mocnea în el – pe corup ia din Coreea
de Nord, pe so ia lui, pe sine însuşi – Park se purta întotdeauna
cu demnitate, în special când era vremea mesei.
Pe Shin asta îl uimea profund. To i cei din lag r se purtau
la mas ca nişte animale intrate în panic . Park, chiar şi atunci
când era fl mând, era calm. Dac Shin prindea un şobolan în
fabric , Park insista s aib r bdare. Nu-l l sa pe Shin s
m nânce pân ce nu g seau un cuptor sau o flac r pe care s
poat g ti şobolanul cum se cuvine, întins pe o lopat .
La fel de greu de în eles era senin tatea de care d dea
Park dovad . Dup p rerea lui Shin, era uneori exagerat .
În ceea ce privea cântatul, de pild .
În toiul unui schimb de noapte, Park l-a speriat pe Shin
apucându-se s cânte.
— Hei! Ce faci? a întrebat Shin, temându-se c putea fi
auzit de
 — Cânt, a r spuns.
— Termin imediat, l-a apostrofat Shin.
Shin nu cântase niciodat în via a lui. Singurul lui contact
cu muzica avusese loc la ferm , când la difuzoarele montate pe
camion se puneau marşuri în timp ce prizonierii smulgeau
buruieni. Pentru Shin, cântatul era nefiresc şi comporta un risc
nebunesc.
— Vrei s cân i şi tu cu mine? l-a întrebat Park.
Shin a negat vehement, f cându-i semn cu mâna s tac .
Shin a refuzat.
Park l-a întrebat de ce se temea atât de un cântecel, când
nu-l deranja s asculte poveşti subversive despre ho ia lui Kim
Jong-il şi starea deplorabil în care ajunsese Coreea de Nord.
Shin i-a r spuns c tolera astfel de lucruri deoarece Park
avea bunul-sim s le spun în şoapt .
— Aş vrea s nu mai cân i, a ad ugat Shin.
Park s-a învoit. Dar peste alte câteva nop i i-a venit din
nou cheful de cântat şi s-a oferit s -l înve e şi pe Shin versurile.
Deşi avea îndoieli şi îi era team , Shin le-a ascultat şi a cântat,
în şoapt , împreun cu Park.
Versurile „Cântecului solsti iului de iarn ”, despre care
cei veni i recent din Coreea de Nord spun c este tema muzical
a unui program popular al televiziunii nord-coreene, vorbesc
despre nişte tovar şi de c l torie care îndur greut i şi
suferin e.
Mergând pe lungul drum al vie ii
R mâne-vom tovar şi buni, în vifor şi în ploaie.
Drumul este pres rat cu bucurii, dar şi cu dureri.
Le-om duce, împreun la bine şi la r u.
Pân ast zi, este singurul cântec pe care-l ştie Shin.
În noiembrie, la scurt timp dup ce Park fusese repartizat
la fabrica de confec ii, patru gardieni Bowinwon au ap rut pe
neaşteptate la şedin a de autocritic a de inu ilor. Doi dintre ei
erau necunoscu i şi Shin s-a gândit c erau din afara lag rului.
La sfârşitul şedin ei, gardianul-şef a spus c voia s
vorbeasc despre p duchi, o problem cronic în lag r. Voia s
ştie care prizonieri erau infesta i.
5Bpr

ESSLea
EEEBI
„FSES
 Aceasta reprezentare hagiografic ; i lui KIM JONG-II.
este una dintre nenum ratele pic tini, fotografii şi statui ale
„Iubitului (oiuluvatoi” care sunt

KIM IL-SUNG, care era înf işai în propaganda

guvernamental drept un tat iubitor pentru poporul s u. I Joşi a
condus ara într-un mod violent, şcoala lui Shin din Lag rul 14
erau gardieni în uniform care întotdeauna purtau pistoale.

tând o fat de şase ani, cu un ar t tor din lemn, iar

Copiii din lag r, insecte şi boabe de porumb, pe care la

 de evadare al mamei şi închis timp de şapte luni într-o
închisoare subteran
Lag rului 14. Avea 13 ani.
În închisoarea subteran , Shin deasupra unui foc de a
mamei şi a fratelui.
din lag r, gardienii au folosit un cu it ca s -i taie lui Shin
mijlociul de la mâna dreapt .

Coreea de Sud, unde încearc s trezeasc aten ia asupra

lag relor din Nord.
2009, Shin se afl în fa a
FOTOGRAFIE F CUT DE
Autorul a realizat interviuri cu Shin în Corcea de Sud,
California de Sud, Seattle şi fotografic din 2009, SHIN ŞI
HARDEN se afl în fa a unui magazin Louis Vuitton

În Torrance, California, SHIN a împ r it casa cu al i tineri

care lucrau la LiNK, organiza ie dedicat drepturilor omului. I-a
pl cut camaraderia
FOTOGRAFIE F CUT DE BLAINE HARDEN.

LOWELL fji LINDA DYE, din Columbus, Ohio, au pl tit

c l toria lui Shin din Coreea de Sud în California, dup ce au
citit povestea din Washington Post despre via a lui. Shin le
spune „tata şi mama” Aceast fotografie din 2009 a fost f cut
în New York, la un eveniment despre drepturile omului.

Acomodarea lui SHIN la via a în afara Lag rului 14 a fost

ezitant .
lent. Uneori încerc s plâng şi s râd precum ceilal i
oameni, doar ca s v d dac simt ceva normal”. Aceast
fotografie din 2008 este f cut în Seul.
Un b rbat şi o femeie care erau şefi în dormitoarele lor
s-au ridicat în picioare şi au spus c la ei existau p duchi.
Gardienii le-au dat câte o g leat plin cu un lichid tulbure care
mirosea a chimicale agricole.
 Pentru a-i demonstra eficien a în combaterea p duchilor,
gardienii au cerut unui num r de cinci b rba i şi cinci femei din
dormitoarele infestate s se spele cu lichidul tulbure. Shin şi
Park aveau şi ei, fireşte, p duchi, dar nu li s-a dat prilejul s
foloseasc tratamentul.
Dup vreo s pt mân , to i cei zece de inu i care se
sp laser cu lichidul aveau pielea plin de b şici. Dup câteva
s pt mâni, pielea a început s le putrezeasc şi s se exfolieze.
Au f cut febr mare şi nu mai puteau s munceasc . Shin a
v zut cum de inu ii bolnavi au fost urca i într-un camion care a
sosit la fabric . De
Acela a fost momentul, la mijlocul lunii decembrie 2004,
când a hot rât c îndurase destul. Shin a început s se gândeasc
la evadare.
Park a f cut posibile acele gânduri, i-a schimbat lui Shin
felul în care rela iona cu al i oameni. Prietenia lor i-a schimbat
modul în care vedea lucrurile, bine înr d cinat înc din
copil rie, din vremea rela iei ostile pe care o avusese cu mama
lui, când nu avea încredere în nimeni.
Rela ia lor s-a asem nat, în multe feluri, leg turilor de
încredere şi protec ie reciproc pe care le-au între inut
prizonierii în lag rele de concentrare naziste. În acele lag re,
cercet torii consider c „elementul de baz pentru
supravie uire” a fost perechea, nu individul.
„În perechi au reuşit prizonierii s men in vie aparen a
de umanitate”, a conchis Elmer Luchterhand, un sociolog de la
Yale care a intervievat cincizeci şi doi de supravie uitori ai
lag relor de concentrare la scurt timp dup eliberarea lor.
Perechile furau mâncare şi îmbr c minte unul pentru
altul, schimbau mici cadouri şi f ceau planuri de viitor. Dac un
membru al perechii leşina de foame în fa a unui ofi er SS,
cel lalt îl sus inea.
„Supravie uirea… putea fi doar o realizare social , nu un
accident individual”, scria Eugene Weinstock, un lupt tor din
rezisten a belgian , evreu n scut în Ungaria, care a fost trimis la
Buchenwall în 19432.
Adeseori, moartea unuia dintre membrii perechii îi
pecetluia soarta celuilalt. Femeile care au cunoscut-o pe Anne
Frank în lag rul Bergen-Belsen au spus c nu foamea sau tifosul
au r pus-o pe tân ra care avea s devin cea mai faimoas
memorialist a erei naziste. Voin a de a tr i şi-a pierdut-o dup
moartea surorii sale, Margot3.
Asemenea lag relor de concentrare naziste, lag rele de
munc din Coreea de Nord utilizeaz deten ia, foametea şi
teroarea pentru a crea un fel de cuşc Schinner, o camer
închis , atent controlat , în care gardienii au putere absolut
asupra de inu ilor4. Totuşi, dac Auschwitz a existat doar trei
ani, Lag rul 14 este o cuşc Schinner care func ioneaz de
cincizeci de ani, un experiment de represiune şi control al min ii
în care de inu ii sunt controla i, izola i şi asmu i i unul împotriva
altuia înc de la naştere.
Miracolul prieteniei lui Shin cu Park este repeziciunea cu
care a d râmat cuşca.
Modul de gândire al lui Park, demnitatea şi informa iile
lui pre ioase i-au oferit lui Shin ceva atât fascinant, cât şi
insuportabil: un context, o cale de a visa la viitor.
Brusc, a în eles unde era şi ce îi lipsea.
Lag rul 14 nu mai era casa lui. Era o cuşc odioas .
Iar Shin avea acum un prieten de n dejde umblat prin
lume, care s -l ajute s ias din ea.
CAPITOLUL 14
PREG TIRILE PENTRU FUG
Planul lor era simplu şi nebunesc de optimist.
Shin cunoştea lag rul. Park cunoştea lumea. Shin se
ocupa de trecerea dincolo de gard. Park avea grij s ajung
pân în China, unde unchiul lui avea s le ofere ad post, bani şi
ajutor s plece în Coreea de Sud.
Shin a fost primul care a propus o evadare împreun . Dar
înainte de a avansa ideea, s-a agitat zile-n şir, temându-se c
Park ar putea fi un informator, c i se întindea o curs , c avea
s fie executat asemenea mamei şi fratelui lui. Chiar şi dup ce
Park a îmbr işat ideea, lui Shin i-a venit greu s scape de
paranoia: îşi vându-se propria mam ; de ce nu ar fi vândut, la
rândul lui, de Park?
Totuşi, nu au renun at la planul de evadare şi entuziasmul
lui Shin i-a învins teama. Se trezea diminea a însufle it dup o
noapte în care visase numai fripturi. C ratul maşinilor de cusut
în sus şi în jos pe sc rile din fabric nu i se mai p rea o povar .
Pentru prima oar în via , Shin avea ceva pentru care s fie
ner bd tor.
Odat ce Park primise ordinul de a-l urma pe Shin peste
tot, fiecare zi de munc le d dea o mul ime de ocazii s
vorbeasc în şoapt despre preg tirile de evadare şi s -şi
împ rt şeasc povestiri motivante despre mâncarea grozav care
îi aştepta în China.
Au hot rât c în cazul în care gardienii i-ar fi descoperit
lâng gard, Park avea s -i neutralizeze folosind taekwondo. Cu
toate c gardienii aveau arme automate, Shin şi Park s-au
convins unul pe cel lalt c aveau şanse s nu fie ucişi.
Din orice perspectiv , aştept rile lor erau absurde.
Nimeni nu reuşise s evadeze din Lag rul 14. De fapt, din
informa iile existente, în afar de Shin, doar alte dou persoane
au evadat vreodat din lag rele nord-coreene pentru prizonierii
politici şi au ajuns în Occident. Una este Kim Yong, fost
locotenent-colonel care avea prieteni înalt plasa i pe întreg
teritoriul Coreei de Nord. Dar Kim nu a trecut prin gard. A
evadat mul umit unei „şanse miraculoase”, dup cum singur o
descrie. În 1999, în timpul colapsului guvernamental care a
marcat apogeul foametei nord-coreene, s-a ascuns sub un panou
de metal fixat sub un vagon de tren degradat care era înc rcat cu
c rbuni. Când trenul a ieşit din Lag rul 18, l-a luat cu el pe Kim,
care cunoştea bine ara şi şi-a folosit la grani contactele
personale pentru a trece în China.
Cealalt persoan este Kim Hye Sook, o femeie care a
evadat tot din Lag rul 18. Împreun cu familia, a fost dus în
lag r în 1975, când avea treisprezece ani. Autorit ile au
eliberat-o, dar mai târziu au trimis-o înapoi în Lag rul 18. A
evadat şi în 2009 a ajuns în Coreea de Sud, dup ce trecuse prin
China, Laos şi Thailanda.
Kim Yong fugise dintr-o închisoare care nu era nici pe
departe la fel de bine p zit ca aceea în care îşi pl nuiau
evadarea Shin şi Park. Dup cum a scris în memoriile sale, Long
Road Home (Lungul drum al întoarcerii acas ), nu ar fi reuşit
niciodat s evadeze din Lag rul 14 deoarece „gardienii de
acolo se purtau ca şi cum ar fi fost pe un front de r zboi” 1.
Înainte de a fi transferat în lag rul din care a reuşit în cele din
urm s scape, Kim petrecuse doi ani în Lag rul 14. Descrie
condi iile de acolo drept „atât de severe, încât nici nu m-aş fi
gândit la o asemenea posibilitate”.
Shin şi Park nu auziser de evadarea lui Kim Yong şi nu
aveau posibilitatea de a-şi calcula şansele de ieşire din Lag rul
14 sau de supravie uire pe drumul c tre China. Dar Park era
înclinat s cread transmisiunile radio de la Seul pe care le
auzise în timp ce locuia în China. Erau rapoarte despre eşecurile
şi sl biciunile guvernului nord-coreean. Park i-a spus lui Shin c
Na iunile Unite începuser s critice înc lc rile drepturilor
omului din lag rele de munc ale Coreei de Nord. I-a mai spus
c auzise c lag rele vor disp rea într-un viitor nu prea
îndep rtat2.
Cu toate c Park era destul de umblat prin Coreea de
Nord şi China, i-a m rturisit lui Shin c mun ii abrup i,
înz pezi i, slab popula i din afara gardului nu îi erau cunoscu i.
Nici despre drumurile pe care ar fi putut circula f r riscuri pân
în China nu ştia
Dup nenum rate zile de c rat lemne şi adunat ghinde,
Shin cunoştea topografia lag rului dar nu avea idee despre cum
ar putea trece peste sau prin gardul conectat la înalt tensiune
care înconjura lag rul. Shin nu ştia dac vor muri în caz c vor
atinge sârma, deşi îşi f cea griji în aceast privin .
De asemenea, îi venea greu, de-a lungul s pt mânilor şi
zilelor dinaintea evad rii, s nu se gândeasc la ce li se
întâmplase mamei şi fratelui lui. Nu era vorba de vinov ie. Se
temea c va muri în acelaşi fel. Îi veneau mereu în minte
imagini ale execu iilor. Se vedea stând în fa a plutonului de
execu ie sau pe o lad , cu un la în jurul gâtului.
F când un calcul în baza a pu ine informa ii, dar multe
aspira ii, Shin şi-a zis c avea nou zeci la sut şanse de a trece
dincolo de gard şi zece la sut de a fi ucis.
Primele preg tiri de evadare ale lui Shin au constat în a
fura haine groase şi ghete noi de la un alt prizonier.
Acesta dormea în aceeaşi înc pere cu el şi lucra la fabrica
de confec ii, ceea ce îi permitea s fac rost de buc i de pânz ,
pe care le oferea la schimb pentru mâncare sau alte bunuri.
Omul era meticulos cu îmbr c mintea. Spre deosebire de ceilal i
de inu i, croitorul îşi f cuse rost un set suplimentar complet de
haine de iarn şi ghete.
Shin nu mai furase niciodat haine de la un alt prizonier.
Dar de vreme ce el însuşi nu mai turna, devenise din ce în ce
mai intolerant fa de de inu ii care continuau s dea informa ii
despre vecinii lor. Îl antipatiza în mod deosebit pe croitor, care
raporta despre oricine fura mâncare din gr dina fabricii. Shin
considera c merita s fie jefuit.
De inu ii nu aveau vestiare şi nici alte locuri în care s -şi
in lucrurile în siguran , drept pentru care Shin nu a avut decât
s aştepte pân ce croitorul ieşea din dormitor, s -i ia hainele şi
ghetele şi s le ascund pân la evadare. Croitorul nu l-a b nuit
pe Shin când a observat dispari ia lucrurilor. Ghetele furate nu i
s-au potrivit lui Shin (oricum ghetele din lag r se potriveau
arareori purt torilor), dar erau relativ noi.
În lag r se distribuia îmbr c minte numai o dat la şase
luni. La sfârşitul lunii decembrie, când Shin şi Park îşi
planificaser evadarea, pantalonii lui Shin erau plini de g uri la
genunchi şi şezut. Când a venit vremea s fug , s-a hot rât s îşi
in pe el hainele vechi, pe sub cele furate. Nu avea palton,
c ciul sau m nuşi pentru a face fa frigului n prasnic.
Shin şi Park au hot rât s încerce s fug atunci când vor
primi o sarcin pentru realizarea c reia trebuiau s ias din
fabric şi care le va da o scuz s se afle în apropierea gardului.
Ocazia s-a ivit de Anul Nou, o rar s rb toare în care
maşinile din fabric t ceau timp de dou zile. Pe la sfârşitul lui
decembrie
Shin a aflat c pe 2 ianuarie, a doua zi în care fabrica era
închis , echipa lui de mecanici şi câteva dintre femeile care
coseau la maşin vor fi duşi pe o creast de pe marginea estic a
lag rului. Acolo vor cur a copaci şi vor face stive de lemne.
Shin mai muncise pe muntele acela. Ştia c prin vârful
crestei trecea gardul electrificat. Înştiin at despre asta, Park a
fost de acord s evadeze pe 2 ianuarie 2005.
Pe 1 ianuarie, când s-a închis fabrica, Shin s-a hot rât,
f r prea mare tragere de inim , s îi fac o ultim vizit tat lui
s u.
Rela ia lor, întotdeauna distant , se r cise şi mai tare. În
pu inele zile în care nu trebuia s munceasc la ferm sau la
fabric , Shin profitase arareori de regulile lag rului care îi
permiteau s îl viziteze. Devenise un chin s petreac timp
al turi de tat l lui.
Shin nu ştia nici el de ce era atât de sup rat pe tat l s u.
Mama, şi nu tat l, îi pusese via a în pericol cu tentativa ei de
evadare, când el avea treisprezece ani. Gestul ei şi al fratelui s u
a dus la arestarea, torturarea şi h r uirea lui la şcoal . Tat l lui
nu fusese decât o alt victim .
Dar tat l era în via şi f cea eforturi s se împace cu
Shin. Dup calculul nemilos al rela iilor dintre ta ii distan i şi fiii
plini de resentimente, acesta era un motiv suficient pentru ura
lui Shin.
Într-o atmosfer ap s toare, au luat cina de Anul Nou în
cantina locului de munc al tat lui s u, mâncând terci de m lai
şi ciorb de varz . Shin nu a pomenit nimic despre planul de
evadare. Îşi spusese, mergând s -şi viziteze tat l, c orice
manifestare de emo ie, orice semn de r mas-bun îi putea
periclita fuga. Nu avea încredere total în el.
Tat l lui încercase, dup uciderea so iei şi a fiului s u mai
mare, s fie mai atent. Se scuzase pentru c nu fusese un p rinte
bun şi îşi pentru c îşi expusese b iatul la violen ele din lag r.
Îşi încurajase fiul s „vad cum este lumea”, dac i se ivea
ocazia. Aprobarea unei eventuale evad ri poate s fi fost
formulat în termeni atât de vagi din cauz c nici tat l lui Shin
nu se încredea sut la sut în fiul lui.
Dup ce Shin fusese trimis s munceasc la fabrica de
confec ii, unde nu prea reuşea s g seasc sau s fure mâncare,
tat l lui se d duse peste cap s fac rost de nişte f in de orez şi
s i-o trimit fiului ca dar p rintesc. Shin a fost dezgustat de
cadou şi, deşi fl mând, l-a dat de poman .
Stând împreun în cantin , niciunul nu a pomenit de dar
şi când Shin a plecat în acea sear nu şi-au luat r mas-bun
într-un mod aparte. Shin se gândea c atunci când gardienii vor
afla despre evadare aveau s -l duc pe tat l lui din nou la
închisoarea subteran . Era aproape sigur c tat l lui nu ştia ce îl
aştepta.
CAPITOLUL 1 5
GARDUL
 d du; t de sus, de lâng vârf, coborând panta lung de
vreo 350 de metri. Un turn de paz se în l a pe linia gardului la
circa 400 de metri.
Park. Cei doi hot râser c vor aştepta pân ce se
însereaz , când urmele paşilor pe z pad vor fi mai pu in
vizibile.
În timp ce muncea şi aştepta, Shin se întreba cum de
ceilal i de inu i nu sunt conştien i de şansa de a se afla în
apropierea gardului. Erau ca nişte vaci, şi-a spus, aveau
pasivitatea vitelor rumeg toare, resemnate cu vie ile lor lipsite
de orice orizont. Aşa fusese şi el pân ce-l cunoscuse pe Park.
Pe la ora patru, la asfin it, Shin şi Park au început s se
apropie încet de gard, continuând s taie crengi în timp ce se
mişcau. Nimeni nu le-a dat aten ie.
Shin a ajuns curând lâng gard, care avea în l imea de trei
metri. Chiar în fa a lui era un munte de z pad înalt cam pân la
genunchi şi se vedea poteca f cut de gardieni în patrulare.
Dincolo de acesta era o fâşie de nisip pe care s-ar fi v zut
urmele cuiva care ar fi trecut pe acolo. Iar dincolo de ea era
gardul în sine, care consta din şapte sau opt fire de sârm
ghimpat conectate la înalt tensiune, întinse la vreo treizeci de
centimetri unul de altul între stâlpi înal i.
Gardurile care înconjoar unele dintre lag rele de munc
din Coreea de Nord includ şan uri cu epuşe menite s str pung
pe oricine ar c dea în ele, potrivit lui Kwon Hyuk, un transfug
care a lucrat în administra ia Lag rului 22. Dar Shin nu a
observat vreun şan sau epuşe.
El şi Park îşi spuseser c dac reuşeau s treac printre
sârmele gardului f r s le ating , totul va fi bine. Cum anume
aveau s fac acest lucru nu era clar. Şi totuşi, Shin a fost
surprins s constate c apropierea momentului evad rii nu-l
speria.
Park p rea îns preocupat.
 Dup ce gardienii şi-au f cut rondul de dup -amiaz , Shin
a sim it team în vocea lui Park.
— Nu ştiu dac pot s fac asta, a şoptit el. Ce-ar fi s
încerc m alt dat ?
— Nici gând! i-a r spuns Shin. Dac n-o facem acum, nu
vom mai avea alt ocazie.
Shin se temea c vor trece luni, dac nu chiar ani, pân se
vor mai afla, pe înserat, în afara fabricii, în apropierea unei zone
a gardului care nu putea fi v zut din turnul de paz .
Nu putea – nu voia – s mai aştepte.
— S fugim! a strigat.
L-a luat pe Park de mân şi l-a tras c tre gard. Timp de o
secund nesfârşit , Shin a fost nevoit s -l târasc pe omul care îi
insuflase dorin a de evadare. Dar Park a început apoi s fug .
Stabiliser c Shin avea s conduc drumul pân ce
treceau de gard, dar Shin a alunecat şi a c zut în genunchi pe
ghe uşul format pe poteca de patrulare.
Park a ajuns primul la gard. C zând în genunchi, şi-a
vârât bra ele, capul şi umerii printre firele de jos ale gardului.
Peste câteva secunde, Shin a v zut scântei şi a sim it
miros de
Cele mai multe garduri construite în scopuri de securitate
îi resping pe vizitatorii nedori i cu un impuls electric dureros,
dar foarte scurt. Nu sunt f cute s ucid , ci s sperie animalele şi
oamenii. Gardurile electrice mortale, pe de alt parte, folosesc
un curent continuu care îl ine pe cel care l-a atins legat de
sârm , pentru c tensiunea provoac contrac ii involuntare ale
muşchilor, paralizie şi moarte.
Înainte ca Shin s se fi ridicat în picioare, Park nu se mai
mişca. Probabil c murise. Greutatea corpului lui tr gea în jos
firul de sârm , fixându-l de sol şi formând o mic deschiz tur
în gard.
F r ezitare, Shin s-a târât peste trupul prietenului s u,
folosindu-l ca pe un fel de scut izolator. Strecurându-se prin
gard, a sim it curentul. În t lpi parc îl în epau o mie de ace.
Aproape c trecuse de cealalt parte când gambele i-au
alune cât de pe corpul lui Park şi au intrat în contact direct, deşi
prin cele dou perechi de pantaloni pe care le purta, cu firul de
jos. Tensiu nea din sârm i-a provocat arsuri grave de la glezne
la genunchi. R nile i-au sângerat s pt mâni întregi.
Dar au trecut câteva ore pân ca Shin s -şi dea seama cât
de
Când se gândeşte la acel moment, cel mai bine îşi
aminteşte de mirosul de ars degajat de trupul lui Park.
Corpul omenesc este imprevizibil când este vorba despre
conducerea electricit ii. Din motive care nu sunt pe deplin
în elese, abilitatea de a suporta un şoc de înalt tensiune variaz
mult de la om la om. Nu este vorba de statur sau de forma
fizic . Oamenii corpolen i nu par s aib o rezisten mai mare
decât cei slabi.
Pielea omului poate fi un izolator destul de bun, dac este
uscat . Gerul îi închide porii, reducând conductivitatea.
Straturile multiple de haine sunt, de asemenea, de folos. Dar
mâinile transpirate şi hainele umede pot contracara rezisten a
natural a pielii la curentul electric. Odat ce electricitatea
penetreaz un corp bine împ mântat (ghete umede pe sol
înz pezit), lichidele şi s rurile din sânge, muşchii şi oasele devin
foarte buni conduc tori. În condi ii de umezeal , oameni care
s-au inut de mâini au murit împreun .
Faptul c Shin a reuşit s se strecoare printr-un gard
electric construit în scopul de a ucide pare s fi inut de noroc.
Noroc extraordinar în cazul lui; ghinion pentru Park. Dac Shin
nu ar fi alunecat pe z pad , el ar fi ajuns primul la gard şi
probabil c ar fi
Shin nu ştia, dar pentru a trece cu bine prin gard avea
nevoie de un dispozitiv care putea şunta curentul electric din
gard la p mânt.
Trupul lui Park, f când leg tura între terenul umed şi firul
de jos al gardului electric, a constituit acel dispozitiv.
Cu trupul lui Park deturnând curentul şi îndreptându-l
c tre sol, nivelul tensiunii la care a fost expus Shin când s-a târât
peste spatele prietenului s u a fost, probabil, departe de a fi
mortal. Straturile suplimentare de haine pe care le purta i-au
oferit o protec ie suplimentar .
Ajuns dincolo de gard, Shin nu avea nici cea mai mic
idee încotro s-o apuce. Pe creasta muntelui, singura direc ie
posibil era în jos. A dat la început de un pâlc de copaci. Dar
peste câteva minute aceştia s-au r rit, l sând loc p şunilor
luminate sporadic când luna se ivea de dup nori.
A alergat vreme de dou ore, mereu în jos, pân când a
ajuns la o vale. Vedea hambare şi case risipite. Nu se auzeau
împuşc turi, strig te sau urletul unei sirene. Dup cât îşi putea
da seama, nu era
Când şi-a mai revenit dup fug , Shin a observat c
pantalonii erau lipicioşi sub genunchi. I-a ridicat şi de-abia când
a v zut sângele care-i şiroia pe gambe şi-a dat seama de
gravitatea arsurilor. Şi labele picioarelor îi sângerau. C lcase pe
cuie, probabil în apropierea gardului lag rului. Era foarte frig,
mai pu in de – 15 grade Celsius. Nu avea palton.
Park, mort pe gard, nu-i spusese cum s ajung în China.
CAPITOLUL 16
LA FURAT
Alergând în întunericul serii prin miriştea lanului de
porumb, Shin d du de un hambar pe jum tate îngropat în coasta
dealului. Uşa era încuiat . Nu erau case prin preajm , aşa c a
spart lac tul cu ajutorul unui topor g sit pe jos.
Cum a intrat, a g sit trei ştiule i de porumb şi i-a devorat.
De-abia acum îşi d dea seama cât de foame îi era. Ajutat de
lumina lunii, a inspectat hambarul în speran a c va g si şi
altceva de mâncare. A z rit, în schimb, o pereche veche de tenişi
şi o uniform militar uzat .
Uniforme exist pretutindeni în Coreea de Nord, cea mai
militarizat societate a lumii. Recrutarea este aproape
universal . Serviciul militar este obligatoriu: zece ani pentru
b rba i, şapte ani pentru femei. Cu peste un milion de oameni în
serviciul activ, cam 5% din popula ia rii poart uniform , în
compara ie cu jum tate de procent în Statele Unite ale Americii.
Alte cinci milioane de persoane fac parte din corpul de rezerv
al armatei, mare parte a vie ii lor adulte. Armata este „poporul,
statul şi partidul”, spune guvernul, care nu se mai descrie ca stat
comunist. Principiul s u c l uzitor, potrivit constitu iei, este
„armata mai întâi de toate”. Solda ii în uniform caut scoici şi
lanseaz rachete, culeg mere şi construiesc canale de iriga ii,
cresc ciuperci şi monitorizeaz exportul jocurilor Nintendo
contraf cute.
În mod inevitabil, g seşti uniforme şi în hambare.
Pantalonii şi c maşa g site de Shin îi erau prea mari, la
fel şi tenişii. Dar faptul c g sise haine de schimb – la mai pu in
de trei ore dup evadarea din lag r şi înainte de a fi v zut de
cineva – era
S-a desc l at de ghetele lui ude şi reci şi şi-a scos ambele
perechi de pantaloni de prizonier. De la genunchi în jos erau
plini de sânge şi z pad . A încercat s îşi bandajeze arsurile de
pe picioare cu foi smulse dintr-o carte pe care a g sit-o în
hambar, îns acestea i s-au lipit de gambele r nite. Şi-a pus pe el
uniforma zdren uit şi s-a înc l at cu tenişii.
Acum nu mai ar ta ca un prizonier evadat, devenise doar
un nord-coreean oarecare: prost îmbr cat şi prost hr nit. Într-o
ar în care o treime a popula iei era subnutrit cronic, în care
pie ele locale şi g rile erau ticsite de negustori jegoşi şi în care
mai toat lumea fusese în armat , Shin putea trece neobservat.
Ieşind din hambar, Shin a g sit un drum şi, urmându-l, a
ajuns într-un sat situat în fundul v ii. Acolo, spre mirarea lui, a
v zut râul Taedong.
Fugise atât de mult, numai ca s ajung la trei kilometri în
aval de Lag rul 14.
Vestea evad rii lui nu ajunsese în sat. Str zile erau
întunecate şi pustii. Shin a traversat un pod peste Taedong şi a
luat-o spre est pe un drum paralel cu râul. S-a ascuns când a
v zut c se apropie o maşin . Apoi a dat de o cale ferat care
p rea p r sit şi şi-a continuat drumul de-a lungul ei.
Pân la l sarea nop ii parcursese vreo zece kilometri şi
ajunsese la periferia Buckchangului, un oraş minier situat la sud
de râu, cu o popula ie de circa zece mii de locuitori. Pe str zi
erau câ iva oameni, dar prezen a lui Shin nu a p rut s atrag
aten ia. Într-un oraş care avea o fabric de aluminiu, mine de
c rbuni şi o termocentral mare, mult lume lucra în schimbul
de noapte şi era normal s vezi oameni pe str zi la orice or .
Shin a v zut o cocin de porci, un loc familiar şi liniştitor.
A s rit gardul, a g sit nişte paie de orez şi şi-a f cut un culcuş
pentru noapte.
În urm toarele dou zile, Shin a umblat prin mahalalele
Buckchangului, mâncând ce g sea pe jos sau prin gr mezile de
gunoaie. Nu ştia ce s fac sau încotro s-o apuce. Oamenii de pe
str zi p reau s nu-l bage în seam . Îl dureau picioarele, îi era
foame şi frig. Dar nu mai conta. Era exaltat. Se sim ea ca un
extraterestru ajuns pe P mânt.
În lunile şi anii urm tori, Shin avea s descopere toate
lucrurile moderne: transmisiunile în direct pe internet, blogurile,
c l toriile interna ionale cu avionul. Va fi consiliat de terapeu i
şi specialişti în dezvoltarea carierei. Preo ii îi vor ar ta cum s
se roage lui Dumnezeu. Prietenii îl vor înv a cum s se spele pe
din i, s foloseasc o carte de credit, s mânuiasc un
smartphone. Citind obsesiv online, avea s se familiarizeze cu
politica, istoria şi geografia celor dou Coree, ale Chinei, Asiei
de Sud-Est şi Statelor Unite ale Ame-Nimic din toate acestea
îns nu avea s îi schimbe percep ia modului în care
func ioneaz lumea – şi a felului în care interac ioneaz între ele
fiin ele umane – decât primele zile petrecute în afara lag rului.
A fost şocat s vad c nord-coreenii îşi duceau via a de
zi cu zi f r s primeasc ordine de la gardieni. Când aveau
curajul s râd împreun pe strad sau s poarte haine viu
colorate sau s se târguiasc la pre în pia , Shin se aştepta ca
b rba i înarma i s intervin şi, lovind în dreapta şi în stânga,
s -i opreasc pe acei oameni.
Cuvântul folosit de Shin pentru a descrie ce a sim it în
primele
Pentru el nu avea nicio importan c , în toiul iernii,
Coreea de Nord este urât , murdar şi întunecat sau c este mai
s rac decât Sudanul sau c organiza iile pentru ap rarea
drepturilor omului o consider cea mai mare închisoare a lumii.
Lumea pe care o cunoştea el dup cei dou zeci şi trei de
ani de via era o cuşc controlat de oameni care îi
spânzuraser mama, îi împuşcaser fratele, îi mutilaser tat l,
uciseser femei gravide, omorâser în b taie copii, îl înv aser
s îşi tr deze familia şi îl
Se sim ea minunat de liber – şi, din câte îşi putea da
seama – nimeni nu era pe urmele lui.
Dar era şi sl bit de foame şi, r t cind pe str zi, a început
s caute o cas goal în care s poat s m nânce şi s se
odihneasc . A g sit una în cap tul unei uli e. Nu i-a fost greu s
intre pe o fereastr din spate – geamul era din plastic.
În buc t rie a g sit trei castroane cu orez fiert. A b nuit
c proprietarii se vor întoarce curând, dac preg tiser masa.
Fiindu-i team s m nânce sau s doarm în cas , a golit orezul
într-o pung de plastic şi a turnat peste el şi pu in past de soia
pe care a g sit-o pe un raft.
Cercetând restul casei, a g sit o pereche de pantaloni de
iarn puşi pe un umeraş şi o alt pereche de înc l ri. A mai
g sit un rucsac şi o jachet groas cafenie cu aspect militar, mult
mai c lduroas decât orice hain avusese el vreodat . A deschis
un ultim sertar al dulapului din buc t rie şi a g sit un sac de
cinci kilograme de orez. L-a pus în rucsac şi a plecat.
În apropierea centrului oraşului, a fost strigat de o
precupea . Voia s ştie ce avea în rucsac şi dac era ceva de
vânzare. Încercând s îşi p streze calmul, Shin a zis c avea
nişte orez. Femeia s-a ofe rit s i-l cumpere pe patru mii de woni
nord-coreeni, care f ceau cam patru dolari pe pia a neagr de
schimb.
Shin auzise pentru prima oar de existen a banilor de la
Park, înainte de a fi abordat de precupea , urm rise mirat cum
oamenii foloseau buc i mici de hârtie – despre care a presupus
c sunt bani – pentru a cump ra mâncare sau alte produse.
Habar n-avea dac patru mii de woni erau un pre bun
pentru orezul lui furat, dar l-a vândut bucuros şi şi-a cump rat
nişte pesme i. A pus bine restul banilor şi a plecat din oraş pe
jos. Destina ia lui era China, dar tot nu avea idee unde ar putea
fi.
Pe drum, Shin a întâlnit câ iva oameni nevoiaşi şi a tras
cu urechea la ce vorbeau. C utau de lucru, şterpeleau mâncare,
r t ceau dintr-o pia într-alta şi se str duiau s nu intre în
vizorul poli iei. Unul sau doi dintre ei l-au întrebat pe Shin de
unde era. El a zis c din zona Bukchangului, r spuns destul de
adev rat care a p rut a le satisface curiozitatea.
Shin şi-a dat seama curând c oamenii aceştia nu se
cunoşteau unii cu al ii. Dar se temea s pun prea multe
întreb ri. Nu voia s se simt obligat s vorbeasc despre sine.
Oamenii care r t ceau în acea vreme prin Coreea de Nord
erau, în general, muncitori r maşi şomeri sau rani f r p mânt,
potrivit unui studiu întreprins în China în 2004 – 2005 la care au
participat peste o mie trei sute de refugia i nord-coreeni1.
Printre ei se mai aflau şi elevi, solda i, tehnicieni şi câ iva foşti
func ionari de
Studiul a sugerat c aceşti oameni b teau drumurile mai
ales din motive economice, sperând s g seasc de lucru în
China. Au avut o via extrem de grea şi erau în rela ii încordate
cu statul: aproape un sfert dintre b rba i şi 37% dintre femei au
declarat c în familia lor muriser oameni de foame. Mai mult
de un sfert dintre refugia i fuseser aresta i în Coreea de Nord,
iar 10% au spus c fuseser trimişi la închisoare, unde
înfometarea for at , tortura şi execu iile erau de domeniul
banalului. Pentru a pleca din Coreea de Nord, peste jum tate
dintre ei au mituit autorit ile sau au pl tit pentru a fi trecu i
peste frontier .
Shin li s-a al turat acestor hoinari, sim ind c va fi mai în
siguran în compania lor decât c l torind de unul singur. S-a
str duit s copieze comportamentul oamenilor întâlni i pe drum.
Nu a fost greu. Ca şi el, aveau haine ponosite, erau murdari şi
veşnic în c utarea hranei.
Ca stat poli ienesc, Coreea de Nord nu tolereaz
vagabondajul. Legea interzice strict cet enilor s circule
dintr-un oraş într-altul f r autoriza ie. Dar în perioada care a
urmat foametei – cu pr buşirea economiei de stat, ascensiunea
pie elor private şi r spândirea în toat ara a comercian ilor de
marf de contraband din China – legile au fost adeseori
ignorate. Poli ia putea fi mituit ; de fapt, cei mai mul i tr iau din
mit . Vagabonzii care aveau un ban în buzunar puteau s se
îndrepte c tre China f r a atrage aten ie.
Nu se ştie exact câ i oameni au fugit în China sau câ i
r t cesc pe cuprinsul Coreei de Nord. Şansele de a evita
arestarea şi de a ajunge cu bine în China par a varia de la sezon
la sezon. Ele depind de cât de recent a luat guvernul
nord-coreean m suri de înt rire a securit ii, de cât de vigilente
sunt autorit ile chineze în repatrierea transfugilor, de cât de
dispuse sunt for ele de la frontier s primeasc mit şi de cât de
dispera i sunt nord-coreenii s treac grani a. Guvernul
nord-coreean a creat noi lag re de munc pentru trafican ii sau
c l torii prea s raci sau prea ghinionişti pentru a ajunge în nord.
O tendin este totuşi clar . Num rul nord-coreenilor care
cer azil în Coreea de Sud a crescut aproape în fiecare an din
1995
Încoace. În 1995 au fost 41. În 2009, num rul ajunsese la
aproape 3.000. Între 2005 şi 2011 au venit în Sud mai mul i
nord-coreeni decât în întreaga perioad scurs de la sfârşitul
R zboiului Coreean, din 1953, pân atunci. Pân în 2012,
existau aproximativ 24.000 de defectori în Coreea de Sud.
Când Shin şi-a început c l toria c tre grani în ianuarie
2005, condi iile pentru a fugi par a fi fost destul de bune.
Dovada este num rul mare de nord-coreeni – în jur de 4.500 –
care au sosit în Coreea de Sud în 2006 şi 2007. De obicei,
transfugilor le trebuie un an sau doi s ajung din China în
Coreea de Sud.
Permeabilitatea grani ei Coreei de Nord tinde s se
îmbun t easc atunci atunci când poli ia de frontier şi
autorit ile locale pot accepta mit f r a fi pedepsite draconic
de superiori.
„Mai mult decât oricând, banii vorbesc”, observa Chun
Ki-won, un preot de la Seul care mi-a spus c între 2.000 şi
2008 ajutase peste şase sute de nord-coreeni s treac în China
şi s ajung în Coreea de Sud.
La momentul evad rii lui Shin din Lag rul 14, exista o
re ea bine dezvoltat de trafic uman care avea tentacule întinse
pân în inima rii. Dup cum mi-au spus Chun şi alte câteva
persoane implicate de la Seul, dac erau bani suficien i, puteau
scoate din Coreea de Nord practic pe oricine.
Ofertele de „fug planificat ” ale agen ilor din Seul
circulau din gur -n gur . Versiunile cele mai ieftine costau mai
pu in de dou mii de dolari şi implicau trecerea din Coreea de
Nord în China şi apoi în Coreea de Sud, via Thailanda sau
Vietnam. C l toria dura luni sau chiar ani de zile şi implica
travers ri periculoase de râuri, sute de kilometri de mers pe jos
şi s pt mâni de aşteptare în condi ii mizere într-o tab r
thailandez de refugia i.
Versiunea de lux includea un paşaport chinezesc fals şi un
bilet de avion de la Beijing la Seul şi costa de la 10.000 de
dolari în sus.
În acest caz, c l toria putea dura doar trei s pt mâni,
dup spusele transfugilor şi ale agen ilor.
Sistemul fusese ini iat pe la sfârşitul anilor 1990 şi
începutul anilor 2.000 de pastorii militan i din bisericile
sud-coreene care, prin intermediul unor gr niceri, ofereau
autorit ilor nord-coreene bani dona i de enoriaşii din Seul. Între
timp fusese preluat chiar de transfugi, mul i dintre ei foşti ofi eri
de poli ie şi armat din Coreea de Nord, şi transformat într-o
afacere lucrativ .
Aceast nou „specie” de agen i primea adeseori plata în
avans în bani ghea de la familiile sud-coreene înst rite sau cu
venituri medii dornice s ob in eliberarea unei rude. Uneori
acceptau plata în rate, f r avans sau cu un avans minim de la
fugar sau de la familia lui. Când transfugul ajungea la Seul şi
avea acces la o parte din fondul de peste 40.000 de dolari pus la
dispozi ie de guvernul sud-coreean pentru nou-sosi i din Nord,
agen ii cereau, de obicei, sume mult mai mari decât cele ini iale.
„Şeful meu este gata s avanseze banii de mit necesari
pentru a scoate pe cineva din ar ”, a spus un agent din Seul,
fost ofi er al armatei nord-coreene. „Dar când ajungi la Seul,
trebuie s pl teşti dublu pentru acest serviciu”.
Prin 2008, mul i fugari nord-coreeni erau atât de
îndatora i trafican ilor, încât guvernul sud-coreean a schimbat
sistemul prin care oferea sprijin în bani. În loc de o plat unic ,
a început s dea banii în rate, cu stimulente pentru cei care îşi
g seau şi p strau un loc de munc . Circa un sfert din bani
mergea direct la plata caz rii, f r a mai putea fi vira i agen ilor.
Folosindu-şi contactele personale şi institu ionale din
Nord, agen ii angajau ghizi care îi conduceau pe oameni de la
locuin ele lor din Coreea de Nord pân la grani a cu China, unde
îi predau altor ghizi vorbitori de chinez care îi duceau la
aeroportul din în afara Seulului, am stat de vorb cu o transfug
nord-coreean care pl tise 12.000 de dolari unui agent pentru a-i
scoate din ar fiul în vârst de unsprezece ani.
„Nu ştiam c va merge atât de repede”, a spus mama, care
nu a vrut s îşi dezv luie numele deoarece, împreun cu rudele,
încerca la acel moment s -şi aduc şi mama. „În numai cinci
zile, fiul meu a fost scos din ar şi trecut peste grani în China.
Nu mi-a venit s cred când am fost sunat de la aeroportul din
Seul şi mi s-a spus c fiul meu era acolo”.
La frontier şi în interiorul rii, guvernul nord-coreean
încearc s z d rniceasc aceste opera ii de trafic cu persoane –
şi
„Mul i oameni sunt prinşi”, mi-a spus Lee Jeong Yeon,
fost ofi er de gr niceri nord-coreean. „Politica este aceea de a-i
executa pe cei prinşi c ajut oameni s fug . Am v zut cu ochii
mei câteva astfel de execu ii. Agen ii de succes sunt oameni
experimenta i care au contacte bune în armat şi mituiesc
gr nicerii, a ad ugat. Gr nicerii se schimb des, aşa c trebuie
s mituieşti mereu pe altcineva”.
Lee, a c rui identitate a fost confirmat de serviciile de
informa ii sud-coreene, a lucrat trei ani la grani a dintre China şi
Coreea de Nord. A avut în subordine ofi eri sub acoperire care
se d deau drept agen i şi c l uze pentru a se infiltra şi
contracara traficul de persoane. Dup fuga lui în Sud, Lee mi-a
spus c îşi folosise rela iile din Nord pentru a scoate din ar
treizeci şi patru de persoane.
 Shin nu auzise de serviciile prestate de aceşti agen i şi
oricum nu avea banii sau contactele necesare pentru a le utiliza
şi în mod cert nu cunoştea pe nimeni în afara rii care s
angajeze profesionişti pentru el.
Dar inându-şi gura închis şi ochii deschişi a p truns în
„siajul” de contraband , trafic, mituire r mas în urma foametei
în economia nord-coreean .
Trafican ii i-au ar tat c pi e de fân în care putea dormi,
cartiere în care putea p trunde în case şi pie e în care putea
vinde ceea ce furase pentru a-şi cump ra mâncare. Shin îşi
împ r ea adeseori hrana cu ei când se strângeau noaptea laolalt
în jurul unui foc aprins la marginea drumului.
P r sind Bukchangul în acea zi, îmbr cat în haina furat
şi având la el nişte biscui i, Shin s-a al turat unui mic grup de
trafican i care întâmpl tor mergeau c tre nord.
CAPITOLUL 1 7
C L TORIA C TRE NORD
Dac nu se mişca foarte repede, Shin se temea c în
curând va fi prins.
A mers 15 kilometri pân la un or şel de munte numit
Maengsan, unde trafican ii i-au spus c lâng pia a central avea
s vin un camion. Pentru o sum mic de bani, ducea pasagerii
la gara din Hamhung, al doilea oraş ca m rime din Coreea de
Nord.
Shin nu înv ase înc destul geografie pentru a şti unde
era Hamhung. Dar nu-i p sa. Era disperat s g seasc un mijloc
de transport pentru c pe jos înainta greu din cauza durerii de
picioare. Trecuser trei zile de când se strecurase prin gardul
electric şi se afla la doar 25 de kilometri de Lag rul 14.
Dup ce s-a al turat grupului de oameni care aştepta
camionul, a reuşit s g seasc un loc în spate. Drumul era prost
şi camionului i-a luat toat ziua s parcurg suta de kilometri
pân la Hamhung. În spate, nişte b rba i l-au întrebat pe Shin de
unde era şi unde mergea. Neştiind cine erau oamenii şi de ce îi
puneau întreb ri, Shin s-a f cut c nu pricepe şi n-a zis nimic.
B rba ii şi-au pierdut interesul şi nu l-au mai b gat în seam .
Shin nu avea de unde şti, dar c l toria lui avea loc într-o
perioad foarte prielnic .
Alt dat , pentru a te deplasa în Coreea de Nord dintr-un
oraş într-altul era obligatoriu s ai un permis de c l torie, care
se elibera pe baza „certificatului de cet ean”, un document de
m rimea unui paşaport conceput dup modelul c r ii de
identitate din fosta Uniune Sovietic .
De inu ilor n scu i în lag r nu li se emitea niciodat un
certificat de cet ean. Nord-coreenii care nu aveau astfel de
certificate nu aveau cum s ob in permise de c l torie. De
obicei, permisele se eliberau pentru deplas ri în interes de
serviciu sau pentru participarea la evenimente familiale care
puteau fi confirmate de autorit i, de pild nun i sau
înmormânt ri. Dar de prin 1997, poli ia nu mai verifica
sistematic aceste documente. Controale se mai f ceau doar în
Phenian şi în alte zone restric ionate1. Regulile nu mai erau
respectate cu stricte e de când foametea îi f cuse pe oameni s
plece la drum în c utarea hranei. De atunci, mitele date de
trafican i i-au f cut pe poli işti s nu mai fie atât de duri în
aplicarea legii. Pe scurt, l comia autorit ilor nord-coreene
fl mânde de bani f cuse posibil c l toria lui Shin.
Dup toate probabilit ile, camionul în care urcase era un
vehicul militar care fusese transformat în mod ilegal într-un
mijloc de transport în comun. Sistemul, cunoscut sub denumirea
de servicha, a fost inventat pe la sfârşitul anilor 1990 de elitele
din guvern şi armat pentru a stoarce bani de la trafican ii care
aveau nevoie s se deplaseze pe teritoriul rii. F cea parte
dintr-un sistem de transport nou creat pe care Daily NK, un
website sud-coreean care ofer informa ii despre Nord, îl descrie
drept „principalul mijloc de transport” al rii, cu probabil „cea
mai mare influen asupra dezvolt rii” pie elor private2.
În Coreea de Nord, vehiculele nu se afl în proprietate
privat , ci sunt de inute de stat, partid şi armat . În cadrul
acestor organiza ii s-au g sit operatori iste i care au schimbat
destina ia camioanelor şi s-au asociat cu contrabandiştii pentru a
importa parcuri de automobile, furgonete şi autobuze
second-hand din China. Dup ce vehiculele erau înmatriculate în
numele entit ii de stat, erau angaja i şoferi particulari şi
vagabonzilor precum Shin li se oferea posibilitatea de a c l tori
ieftin şi discret prin cea mai mare parte a rii.
Capitalismul speria guvernul nord-coreean, care îşi ar ta
public îngrijorarea fa de un derapaj care putea conduce la o
schimbare de regim şi la catastrof . Dar încerc rile periodice de
a-i disciplina pe cei care luau mit , de a restrânge activit ile de
pia , de a limita circula ia servicha şi de a confisca banii erau
întâmpinate cu rezisten general . În bun parte, din partea
func ionarilor prost pl ti i ai statului a c ror subzisten
depindea de utilizarea autorit ii poli ieneşti şi administrative
pentru a stoarce bani de la noii capitalişti.
Pentru a-i for a pe trafican i s pl teasc , for ele de
securitate nord-coreene au inventat un nou tip de lag re de
munc . În timp ce în lag rele precum cel în care s-a n scut Shin
erau închişi pe via de inu ii politici, în acestea erau încarcera i
– şi uneori tortura i – trafican ii care nu d deau mit
autorit ilor. Organele de securitate descindeau periodic în pie e
şi arestau comercian ii sub acuza ia înc lc rii legilor vagi care
incriminau vânzarea şi cump rarea. Pedeapsa însp imânt toare
cu deten ia într-un lag r de munc putea fi evitat doar cu o mit
gras în valut .
Existen a acestor lag re, pe care statul a început s le
construiasc înainte de evadarea lui Shin, a fost dezv luit
pentru prima dat în „Crim şi pedeaps în Coreea de Nord”, un
raport bazat pe declara iile a peste o mie de refugia i intervieva i
în China şi Coreea de Sud între 2004 şi 2008.
Organele de securitate foloseau lag rele ca pe o „metod
de extorcare”, mi-a spus Marcus Noland, economist din
Washington, coautor al raportului. „Ar ta ca opera unei bande
de mafio i”.
Unii dintre de inu ii din aceste lag re, în jur de dou
treimi, erau elibera i în mai pu in de o lun , potrivit raportului.
Lag rele erau mici, cu pu ini gardieni şi nu prea strict îngr dite,
dar în timpul scurtei lor şederi acolo, mul i nord-coreeni
asistaser la execu ii sau v zuser oameni murind de foame sau
în urma torturii. Aceste încarcer ri temporare reuşeau s bage
spaima în sânul oamenilor care îşi câştigau existen a din nego .
„Poli ia are ordin de a restrânge func ionarea pie elor, dar
nu se conformeaz întotdeauna pentru c de aici ies bani pentru
mul i poli işti şi alte autorit i”, a spus Jiro Ishimaru,
redactor-şef al ziarului Rimjin-gang care apare în Japonia,
compilând declara ii ale martorilor oculari, fotografii şi
documente video oferite de colaboratori anonimi. „Pentru cei
din afar nu este evident, dar Coreea de Nord se afl în acest
moment într-o perioad drastic de schimbare”.
Shin a ajuns noaptea lâng gara din Hamhung, un oraş
portuar cu o popula ie de circa trei sferturi de milion de
locuitori. Cei mai mul i dintre ei lucreaz în fabrici, sau lucrau –
înainte ca acestea s fie închise din cauza lipsei de electricitate
şi materie prim .
Hr nirea locuitorilor oraşului Hamhung se realiza
exclusiv prin sistemul statal de distribu ie a alimentelor. De
aceea, în timpul foametei din anii 1990, când sistemul s-a
pr buşit, oraşul a fost lovit de inani ie mult mai r u decât alte
aşez ri nord-coreene, potrivit relat rilor refugia ilor3. Jurnaliştii
occidentali care au vizitat ara în 1997 au observat c dealurile
din jurul oraşului erau pline de morminte s pate recent. Un
supravie uitor a spus c 10% din popula ia oraşului a murit, în
timp ce altul a apreciat c 10% dintre locuitori au p r sit oraşul
în c utarea hranei.
În 2005, când Shin a ajuns la Hamhung, majoritatea
fabricilor erau înc închise. Dar mare parte a traficului feroviar
nord-sud al Coreei de Nord se desf şura tot pe acolo.
Fiind ajutat de întuneric, Shin s-a dus împreun cu al i
oameni care veniser cu camionul într-o parte a g rii în care se
formau trenurile de marf . A v zut ceva paz în jurul g rii, dar
poli iştii nu verificau documentele de identitate şi nu f ceau
niciun efort s -i împiedice pe trafican i s se urce în trenurile de
marf .
Stând lâng ceilal i, Shin s-a urcat într-un vagon care
mergea la Chongjin, cel mai mare oraş din nordul îndep rtat al
rii şi principalul punct de leg tur feroviar cu China. Trenul a
plecat înainte de zori în c l toria lung de 280 de kilometri.
Dac nu se întâmpla nimic deosebit, avea s parcurg distan a
într-o zi sau
Shin a aflat curând ceea ce to i ceilal i nord-coreeni ştiau
de mult – trenurile merg încet, atunci când merg.
În urm toarele trei zile, trenul a parcurs mai pu in de 150
de kilometri. În vagon, Shin s-a împrietenit cu un b rbat de vreo
dou zeci de ani care se ducea acas la Gilju, un oraş cu 65.000
de locuitori situat pe linia ferat care ducea la Chongjin. Tân rul
i-a spus c fusese în c utare de lucru, dar nu g sise; nu avea nici
mâncare, nici bani, nici palton. Dar s-a oferit s -l g zduiasc pe
Shin pentru câteva zile în apartamentul familiei lui, unde era
cald şi putea g si ceva de mâncare.
Shin avea nevoie de odihn . Era epuizat şi foarte fl mând.
Mâncarea pe care o cump rase la Bukchang se terminase.
Arsurile de pe picioare continuau s -i sângereze. A acceptat cu
recunoştin oferta tân rului.
Era sear , frig şi tocmai începuse s ning când au
coborât din tren în gara din Gilju. La sugestia noului s u prieten,
care ştia unde se putea mânca ieftin, s-au oprit pe drumul c tre
casa lui şi au cump rat nişte t i ei fierbin i de la un vânz tor
stradal. Shin a pl tit masa cu ultimii bani r maşi de pe urma
vânz rii orezului furat.
Când au terminat de mâncat, tân rul i-a spus c familia
lui st tea la doi paşi, dar îi era ruşine s se duc acas în halul în
care era îmbr cat. L-a rugat pe Shin s -i împrumute paltonul lui
pentru câteva minute. Se ducea s -şi salute p rin ii şi apoi se
întorcea s -l ia şi pe Shin.
De când evadase din lag r, Shin se tot str duise s afle
care era comportamentul firesc al nord-coreenilor. Dar într-o
singur s pt mân nu apucase s se l mureasc prea bine. S-a
gândit c ar fi normal s -şi împrumute paltonul unui prieten care
nu vrea s se fac de râs în fa a p rin ilor. Aşa c i l-a dat şi a
fost de acord s -l
Au trecut ore. Z pada continua s cad . Prietenul nu se
mai întorcea. Lui Shin nu-i trecuse prin minte s -l urm reasc şi
s vad în ce bloc intra. A început s cerceteze str zile din
apropiere. Nici urm de tân r. Dup câteva ore de tremurat, s-a
învelit cu o folie murdar de plastic pe care a g sit-o pe strad şi
a aşteptat dimiân urm toarele dou zeci de zile, Shin a bântuit
prin Gilju. F r palton, f r bani, f r vreun cunoscut şi f r s
ştie încotro s-o apuce, simpla supravie uire era un obiectiv greu
de atins. Temperatura medie din luna ianuarie era în acea zon
de minus zece
Un lucru l-a salvat: compania vagabonzilor oraşului,
mul i dintre ei adolescen i. I-a g sit prin jurul g rii, unde
cerşeau, bârfeau şi periodic plecau împreun în c utarea hranei.
Grupul în care a intrat Shin era specializat în c utarea de
daikon – o ridiche alb , de forma unui morcov, din care se face
mâncarea condimentat kimehi, felul coreean cel mai cunoscut
în lume. Pe timp de iarn , nord-coreenii protejau aceste legume
împotriva deger rii, îngropându-le în curte.
 În timpul zilei, Shin cutreiera cu bandele de ho i
adolescen i mahalalele oraşului, c utând case izolate în curtea
c rora se vedeau movile care aveau o form familiar . Dup o zi
de s pat şi mâncat daikon, Shin se întorcea în centrul oraşului cu
câte legume putea c ra, le vindea la pia şi cump ra gust ri.
Când nu g sea daikon de furat, c uta prin gunoaie.
Noaptea, Shin se inea dup vagabonzi prin locurile
semiad postite din apropierea blocurilor cu înc lzire central .
Uneori dormea în şuri de fân sau lâng focurile pe care le
aprindeau tovar şii lui.
Nu şi-a f cut prieteni şi a avut grij s nu vorbeasc
despre el.
Shin vedea peste tot portrete ale lui Kim Jong-il şi Kim
Ir-sen – omniprezente, de altfel, pretutindeni în Coreea de Nord
– în g ri, în pie e, în locuin ele în care intra prin efrac ie. Dar nu
a auzit pe nimeni, nici m car pe vagabonzi, criticându-i pe
conduc tori sau b tându-şi joc de ei. Nimeni nu îndr znea.
Aceast team , arat studiile realizate pe baza relat rilor
nord-coreenilor ajunşi în China, exist de mult vreme şi este
aproape universal .
Pentru Shin, la fel ca şi pentru o mul ime de al i
nord-coreeni, grija principal era procurarea hranei.
„Furtul era o mare problem ” scria Charles Robert
Jenkins în memoriile sale din 2008 despre cei patruzeci de ani
petrecu i în ar . „Dac nu î i p zeai bine lucrurile, se g sea
numaidecât cineva care s te scape de ele” 4.
Sergent în armata american , needucat şi profund
nefericit, Jenkins f cea parte din efectivele americane sta ionate
în Coreea de Sud în 1965, când i-a venit ideea c iarba este mai
verde în Coreea de Nord. A b ut vreo zece beri, a luat-o pe dou
c r ri c tre grani a cea mai militarizat din lume şi şi-a predat
puşca M14 solda ilor nord-coreeni ului i.
„Eram atât de ignorant” mi-a zis. A dezertat din armat
pentru a se încarcera de bun voie într-o „gigantic închisoare
dement ”.
Totuşi, ca dezertor american, Jenkins a fost mult mai mult
decât un prizonier. Guvernul nord-coreean l-a folosit ca actor în
industria filmelor de propagand care demonizau Statele Unite
ale Americii: era nevoie de un chip caucazian tic los.
Organele de securitate l-au pus s violeze o tân r
japonez . Femeia fusese adus din oraşul ei din Japonia pe 12
august 1978 în cadrul unei opera ii secrete care consta în r pirea
unor tineri japonezi din comunit ile lor de pe coast . Trei
agen i nord-coreeni au luat-o într-o sear de lâng o plaj , au
b gat-o într-un sac negru pentru cadavre şi au îmbarcat-o pe o
nav .
Femeia, Hitomi Soga, a ajuns s se îndr gosteasc de
Jenkins. S-au c s torit şi au crescut dou fiice care au urmat o
şcoal din Phenian în care se preg teau spioni poliglo i.
Începutul sfârşitului ciudatelor aventuri ale lui Jenkins în
Coreea de Nord s-a produs în 2002, când premierul japonez
Junichiro Koizumi a venit la Phenian pentru o întâlnire
extraordinar cu Kim Jong-il. În cursul întrevederii, Kim a
recunoscut c agen ii lui r piser în cursul anilor 1970 – 1980
treisprezece civili japonezi, printre care Hitomi, so ia lui
Jenkins. Femeia a fost l sat imediat s plece din ar cu avionul
lui Koizumi. În urma celei de-a doua vizite din 2004 a
premierului japonez în Coreea de Nord, li s-a permis s plece şi
lui Jenkins şi fiicelor lui.
Când am stat de vorb cu Jenkins, locuia împreun cu
familia pe îndep rtata insul japonez Sado pe care se n scuse şi
de unde fusese r pit so ia lui de c tre agen ii nord-coreeni.
În deceniile petrecute în Nord, Jenkins avusese o cas la
ar şi îşi hr nise familia cu legumele cultivate în gr dina
proprie. Primea şi o sum de bani ghea de la stat – suficient
pentru a-şi ine familia în via pe timpul foametei. Totuşi,
pentru a supravie ui, cei patru trebuiau s aib grij s -i in la
distan pe vecinii ho i şi pe solda ii care se aflau prin apropiere.
„Când se cocea porumbul, puneam paznici pe timp de
noapte, altfel ni-l fura armata”, scria el.
Ho ia a ajuns la apogeu în timpul foametei din anii 1990,
când în jurul g rilor din oraşe precum Gilju, Hamhung şi
Chongjin au început s se formeze bande de tineri f r ad post,
mul i dintre ei
Comportamentul şi disperarea lor sunt prezentate în
Nothing to Envy (Nimic de invidiat), cartea Barbarei Demick
care descrie felul în care au îndurat nord-coreenii obişnui i anii
foametei.
La gara din Chongjin, scria ea, copiii înh au gust rile din
mâna c l torilor. Lucrând în echip , cei mai mari r sturnau
standurile de mâncare şi o luau la fug , iar vânz torii furioşi
alergau dup ei. În acest timp, cei mici adunau mâncarea
v rsat . De asemenea, copiii în epau cu be e ascu ite sacii cu
cereale din trenurile şi camioanele în mişcare lent 5.
În timpul foametei, personalul de cur enie al g rii d dea
ture cu o roab de lemn şi strângea cadavrele, scrie Demick.
Umblau zvonuri despre canibalism şi se credea c unii dintre
copiii care îşi f ceau veacul prin g ri erau droga i, ucişi şi
m cel ri i pentru carne.
Deşi practica nu era larg r spândit , Demick este de
p rere c a existat într-adev r.
„Din discu iile cu transfugi reiese c au fost cel pu in
dou cazuri… de oameni aresta i şi executa i pentru
canibalism”.
Când Shin a fost nevoit s r mân în Gilju în ianuarie
2005, problema hranei nu era atât de grav .
Recoltele anului 2004 fuseser relativ bune pe teritoriul
Coreei de Nord. Coreea de Sud pompa în ar ajutoare
alimentare şi fertilizator gratuit. China şi Programul Alimentar
Mondial umpleau, la rândul lor, cuferele statului cu alimente –
şi unele dintre ele ajungeau în pie ele stradale.
Vagabonzii din jurul g rii erau fl mânzi, dar Shin, cât a
stat pe str zile oraşului Gilju, nu a v zut pe nimeni murind sau
mort de
Pie ele oraşului erau pline de alimente uscate, proaspete
sau procesate, inclusiv orez, tofu, biscui i, pr jituri şi carne. La
vânzare erau şi haine, articole de menaj şi electronice. Când
Shin aducea daikon furat, g sea precupe e dispuse s îi cumpere
legumele pe bani ghea .
C utând s îşi asigure traiul în Gilju, lui Shin i-a ieşit din
minte faptul c trebuia s ajung în China. Vagabonzii cu care
se înh itase aveau alte planuri. Inten ionau s se duc în luna
martie la o ferm de stat la plantat de cartofi, o slujb la care se
asigura masa muncitorilor. Neavând altceva de f cut şi lipsit de
alte cunoştin e, Shin s-a hot rât s mearg cu ei. Totuşi, planul
s-a schimbat din nou dup o zi de furat foarte productiv .
Pe uli ele din mahalaua oraşului, Shin s-a îndep rtat de
grup, ai c rui membri pr dau o gr din de legume. De unul
singur, a reuşit s intre într-o cas goal prin fereastra din spate.
În untru a g sit haine de iarn , o c ciul de lân în stil
militar şi un sac de orez de şapte kilograme. S-a schimbat în
hainele c lduroase, a pus orezul în rucsac şi i l-a vândut unei
precupe e din Gilju pe 6.000 de woni, circa şase dolari.
Cu un nou teanc de bani pentru mâncare şi mite, p rea din
nou posibil s ajung în China. Shin s-a dus la gara de m rfuri
din Gilju şi s-a urcat într-un vagon care se îndrepta c tre nord.
CAPITOLUL 1 8
GRANI A
Râul Tumen, care formeaz cam o treime a frontierei
dintre Coreea de Nord şi China, este îngust şi pu in adânc. De
obicei înghea iarna şi poate fi trecut cu pasul în numai câteva
minute. Malul chinezesc este plin de copaci, iar gr nicerii
chinezi în patrulare sunt pu ini.
Shin a aflat despre Tumen de la trafican ii din tren. Dar
nu ştia exact pe unde putea trece râul sau cât mit trebuia s
dea gr nicerilor nord-coreeni care patrulau pe malul lui sudic.
Aşa c a c l torit cu vagonul de marf de la Gilju la
Chongjin şi apoi la Gomusan, un nod de cale ferat situat la vreo
40 de kilometri de grani şi a început s se intereseze printre
localnici.
— Bun ziua, este frig, nu-i aşa? i s-a adresat unui b rbat
în vârst care st tea ghemuit pe treptele g rii din Gomusan.
Shin i-a oferit pesme i.
— Mul umesc tare mult, i-a zis omul. Pot s te întreb de
unde
Shin preg tise un r spuns adev rat, dar vag la aceast
întrebare care i se punea adesea. A spus c foamea şi via a grea
îl determinaser s fug de acas din Provincia Pyonganului de
Sud, în care se g seşte Lag rul 14.
B trânul i-a zis c tr ise în China, unde via a era mult mai
bun pentru c se g sea uşor de lucru şi mâncare. Cu opt luni
înainte fusese arestat de poli ia chinez şi trimis înapoi în
Coreea de Nord, unde fusese închis câteva luni într-un lag r de
munc . L-a întrebat pe Shin dac se gândea s se duc în China.
— Se poate trece grani a? l-a întrebat Shin, încercând
s -şi st pâneasc curiozitatea şi ner bdarea.
B trânul nu a aşteptat s fie tras de limb . I-a vorbit
despre China câteva ore-n şir, explicându-i pe unde s
traverseze Tumenul şi cum s se comporte la punctele de control
de lâng frontier . Mai to i gr nicerii de-abia aşteptau s ia mit .
I-a dat şi alte instruc iuni: când i se cere un document de
identitate, s dea gr nicerului câteva ig ri, un pachet de pesme i
şi o sum mic de bani. S le spun c este soldat şi c merge s
îşi viziteze nişte rude din China.
A doua zi diminea a devreme, Shin s-a urcat într-un tren
înc rcat cu c rbuni care mergea la Musan, un oraş minier de la
frontier . Fusese avertizat c oraşul era plin de solda i, aşa c a
s rit din tren când acesta a încetinit pentru a intra în gara din
Musan şi a luat-o pe jos c tre sud-vest. A mers toat ziua,
str b tând aproape 30 de kilometri şi c utând o por iune uşor de
trecut a Tumenului.
F r documente de identitate, Shin ştia c ar fi arestat
dac gr nicerii îşi f ceau treaba. La primul punct de control, un
gardian i-a cerut actele. Încercând s -şi ascund teama, Shin i-a
spus c era soldat şi se întorcea acas . Haina şi c ciula de lân
furate la Gilju, având culoarea verde închis caracteristic
uniformelor militare, i-au sus inut afirma ia.
— Uite aici, s ai ce fuma, a zis Shin, dând gr nicerului
trei pachete de ig ri.
Acesta a luat ig rile şi i-a f cut semn lui Shin s treac .
La al doilea punct de control, un alt gr nicer i-a cerut
actele. Shin i-a oferit şi lui ig ri şi un pachet de pesme i.
Mergând mai departe, a întâlnit un al treilea gr nicer, apoi al
patrulea. Erau tineri, sl bi i şi fl mânzi. Pân ca Shin s apuce
s deschid gura, i-au cerut ig ri şi mâncare – nu documente de
identitate.
Shin nu ar fi putut s ias din Coreea de Nord dac nu
avea un car de noroc, mai ales la frontier . În drumul lui spre
China de la sfârşitul lunii ianuarie 2005, s-a întâmplat s
g seasc o porti deschis care i-a permis s treac ilegal
grani a f r mari riscuri, împ r ind mit în dreapta şi în stânga.
Guvernul nord-coreean fusese for at – de foametea
catastrofal de la mijlocul anilor 1990 şi importan a produselor
chinezeşti pentru hr nirea popula iei – s tolereze
permeabilitatea frontierei cu China. Aceast toleran a devenit
o politic semioficial în 2.000, când Coreea de Nord a promis
indulgen celor ce ieşeau din ar în c utarea hranei. Astfel, se
recunoştea tardiv c zeci de mii de nord-coreeni lovi i de
foamete fugiser deja în China şi c ara era din ce în ce mai
dependent de banii trimişi de ei acas . De asemenea, prin
2.000, comercian ii au început s treac cu miile dintr-o parte
într-alta a grani ei, aprovizionând cu alimente şi alte m rfuri
pie ele care înlocuiser sistemul de distribu ie public al statului.
În urma decretului lui Kim, persoanele arestate pentru
traversarea frauduloas a frontierei erau eliberate dup câteva
zile de interogatorii sau, în cel mai r u caz, dup câteva luni de
munc în lag r, în afara cazului în care anchetatorii ajungeau la
concluzia c luaser contact în China cu sud-coreeni sau
misionari1. De asemenea, guvernul nord-coreean a început s
recunoasc şi s accepte rolul micului trafic de frontier în
asigurarea hranei pentru popula ie. Dup o verificare general şi
şase luni de proceduri birocratice, autorit ile statului eliberau
uneori – mai ales dac erau mituite – certificate prin care un
comerciant primea permisiunea de a traversa legal grani a cu
China2.
Permeabilizarea grani ei cu China a schimbat vie i. Cei
care c l toreau în mod frecvent prin zonele rurale ale Coreei de
Nord au observat c mult mai mul i locuitori p reau s poarte
haine c lduroase de iarn şi c în pie ele private se vindeau
televizoare şi videoplayere chinezeşti uzate, precum şi casete şi
CD-uri video piratate. (CD-urile video ofer o rezolu ie mult
mai slab decât DVD-urile, dar CD playerele erau mai ieftine
decât DVD playerele).
Transfugii nord-coreeni ajunşi la Seul au spus c
radiourile cu tranzistoare produse în China le-au dat
posibilitatea s asculte posturi chinezeşti şi sud-coreene, precum
şi Radio Asia Liber şi Vocea Americii. Mul i au povestit cum
f cuser o pasiune pentru filmele de la Hollywood şi
telenovelele sud-coreene.
„Tr geam draperiile şi d deam volumul mic de câte ori ne
uitam la casete cu James Bond” mi-a spus la Seul o casnic
nord-coreean în vârst de patruzeci de ani. Fugise din satul ei
pesc resc într-o barc împreun cu so ul şi fiul lor. „Vizionând
aceste filme am început s aflu ce se petrece în lume, aşa
în elegeau oamenii c guvernul lui Kim Jong-il nu ac iona
pentru binele lor”.
Fiul ei mi-a spus c se îndr gostise de Statele Unite ale
Americii, unde spera s locuiasc într-o bun zi, urm rind casete
video cu îngerii lui Charlie.
Când filmele str ine au devenit un adev rat fenomen,
poli ia nord-coreean s-a alarmat şi a adoptat noi tactici pentru
a-i aresta pe cei care le vizionau. T iau alimentarea cu energie
electric a anumitor blocuri şi controlau fiecare apartament
pentru a vedea ce casete sau discuri r m seser blocate în
aparatele de redare.
Pe la vremea în care Shin şi Park îşi f ceau planul de
evadare, guvernul nord-coreean a ajuns la concluzia c frontiera
devenise mult prea uşor de trecut şi reprezenta o amenin are la
securitatea intern . Phenianul nu era de acord cu ini iativele
sud-coreene şi americane care îi ajutau pe nord-coreenii ajunşi
ilegal în China s mearg şi mai departe şi s se stabileasc în
Occident. În vara anului 2004, în cadrul celei mai ample opera ii
de acest fel, Coreea de Sud a asigurat zborul a 468 de
nord-coreeni din Vietnam la Seul. Agen ia nord-coreean de
ştiri a denun at ac iunea drept „înşel ciune, r pire şi terorism”
Cam în acelaşi timp, Congresul american a adoptat o lege prin
care se accepta stabilirea în Statele Unite ale Americii a
refugia ilor nord-coreeni, m sur considerat de Nord o
tentativ de r sturnare a guvernului s u sub pretextul promov rii
democra iei.
Din aceste motive, prin 2004 au început s se schimbe
regulile la grani . Coreea de Nord a anun at o nou politic de
pedepsire aspr a tentativelor de traversare ilegal a frontierei,
cu închisoare de pân la cinci ani. În 2006, Amnesty
International a discutat cu şaisprezece persoane care trecuser
grani a şi au spus c noile reguli intraser în vigoare iar
autorit ile din Nord avertizau c pân şi cei ce treceau ilegal
pentru prima oar aveau s fie trimişi la închisoare pentru cel
pu in un an. Pentru a-şi aplica regulile, Coreea de Nord a
instituit supravegherea fotografic şi electronic a grani ei. A
extins îngr direa cu sârm ghimpat şi a construit noi bariere
din beton3. China a înt rit la rândul s u securitatea la frontier
pentru a-i descuraja pe nord-coreeni s p trund în ar în
perioada premerg toare Jocurilor Olimpice de Var din 2008.
La sfârşitul lunii ianuarie 2005, când Shin se îndrepta pe
jos c tre China înarmat cu ig ri şi gust ri, porti a de trecere a
frontierei începea s se închid . Dar el a avut noroc: în ciuda
ordinelor de sus, cei patru solda i fl mânzi pe care i-a întâlnit
de-a lungul râului Tumen înc mai primeau mit .
— Mor de foame aici, i-a spus lui Shin ultimul soldat
mituit în drumul lui spre China. P rea s aib în jur de
şaisprezece ani. Nu
Postul lui de paz era lâng un pod peste care se trecea în
China. Shin i-a dat un cârnat din tofu, ig ri şi o pung de
bomboane.
— Trec mul i oameni în China? a întrebat Shin.
— Sigur, a r spuns gr nicerul. Trec cu binecuvântarea
armatei şi se întorc dup ce fac destui bani.
În Lag rul 14, Shin discutase adesea cu Park despre ce
vor face dup ce treceau frontiera. Aveau de gând s stea cu
unchiul lui Park, şi lui Shin i-a venit acum în minte acel unchi.
— Aş putea s -mi vizitez unchiul care st în satul de
dincolo de râu? a întrebat Shin, chiar dac nu avea habar unde
locuia de fapt unchiul lui Park. Î i fac cinste când m -ntorc.
— Sigur, du-te, i-a r spuns gr nicerul. Dar eu sunt de
gard numai pân la 7 seara. S te-ntorci pân atunci, bine?
Gr nicerul l-a condus pe Shin printr-o p dure pân la râu,
de unde putea s -l traverseze f r probleme. Era dup -amiaza
târziu, dar Shin a promis c se va întoarce la timp, cu mâncare
pentru gr nicer.
— Râul este înghe at? a întrebat Shin. Nu mi se întâmpl
nimic?
Gr nicerul l-a asigurat c râul era înghe at şi chiar dac se
sp rgea ghea a, apa îi ajungea doar la glezne.
— Treci liniştit, i-a zis.
Râul avea aproximativ nou zeci de metri l ime. Shin a
înaintat cu grij . Pe la mijlocul drumului, ghea a s-a cr pat iar
ghetele i s-au umplut de ap rece. A s rit înapoi pe ghea a tare şi
şi-a continuat târâş traversarea.
Pe cel lalt mal, Shin s-a ridicat în picioare şi s-a întors ca
s arunce o ultim privire Coreei de Nord.
Se întreba dac tat l lui o fi fost ucis în lag r.
Tân rul gr nicer nord-coreean îl urm rise pe Shin cu
privirea. V zându-l c nu se gr beşte, i-a f cut semn s dispar
mai iute în
CAPITOLUL 1 9
CHINA
Shin a luat-o la fug şi s-a ascuns în p dure; curând,
picioarele au început s -i înghe e. Se întuneca şi era epuizat
dup o zi lung petrecut în frig. Din cauz c îşi p strase
pu inii bani pentru ig rile şi gust rile destinate gr nicerilor,
mâncase insuficient în ultimele zile.
Pentru a se înc lzi şi a se îndep rta de râu, a urcat un deal
şi a luat-o pe un drum care se întindea printre nişte lanuri
acoperite de z pad . Dincolo de câmpuri, nu la foarte mare
distan , se vedea între Shin şi case erau doi oameni pe drum.
Aveau lanterne şi purtau veste cu ceva scris în chinez pe spate.
Shin a aflat ulterior c erau solda i chinezi din paza de frontier .
Începând din 2002, când sute de nord-coreeni în c utare de azil
puseser China într-o situa ie delicat dând buzna în ambasadele
str ine, solda ii începuser s patruleze de-a lungul grani elor,
repatriind silit zeci de mii de persoane care trecuser ilegal
frontiera1. Solda ii pe care i-a z rit Shin se uitau la cer. B iatul
s-a gândit c num rau stelele. În orice caz, prezen a lui nu p rea
s -i intereseze. Shin a gr bit pasul c tre pâlcul de case.
Planul lui de supravie uire în China era la fel de neclar
precum cel de evadare din Coreea de Nord. Nu ştia unde s se
duc sau cu cine s ia leg tura. Voia doar s se îndep rteze cât
mai mult de grani . Ajunsese într-o zon s rac , muntoas , slab
populat a provinciei Jilin. Cel mai apropiat oraş era Helong,
situat la vreo 50 de kilometri nord de locul în care traversase
râul. Singura lui speran st tea în zvonurile auzite de la
comercian ii itineran i din Coreea de Nord: în regiunea de
frontier tr iau destui chinezi de origine coreean care i-ar fi
putut oferi mâncare şi ad post, ba poate chiar
Intrând în curtea unei case, Shin a declanşat o serie de
l tr turi. A num rat şapte câini – un num r surprinz tor dup
standardele Coreei de Nord, unde animalele de cas fuseser
decimate de vagabonzi, mul i dintre ei copii orfani, care furau,
jupuiau şi frigeau câinii în timpul anilor foametei2.
Când s-a deschis uşa casei, Shin a cerut ceva de mâncare
şi un loc de dormit. Un b rbat de origine coreean i-a spus s
plece. Poli ia îl avertizase chiar în acea diminea s nu dea
ajutor nord-coreenilor. Shin a încercat la urm toarea cas , unde
a fost refuzat, de ast dat f r menajamente, de un alt chinez de
etnie
Shin n-a avut încotro şi a plecat. Îi era groaznic de frig.
Într-o groap în care se f cuse foc a g sit nişte t ciuni. A luat
câ iva şi i-a dus în p durea de zad din apropiere, a cur at
z pada de pe un petic de p mânt, a g sit nişte surcele şi a reuşit
s fac un foc. Şi-a scos ghetele şi şosetele ude şi le-a pus la
uscat lâng foc. F r s vrea, a adormit.
În zori, focul se stinsese. Fa a lui Shin era plin de
chiciur . Înghe at pân la oase, şi-a pus şosetele şi ghetele, care
erau înc ude. A plecat mai departe şi a mers toat diminea a pe
drumuri mai l turalnice, sperând astfel s se îndep rteze de
grani . Pe la amiaz a v zut la distan un punct de control, a
p r sit drumul şi a mers pân ce a dat de o cas , la a c rei uş a
b tut.
— Pute i s m ajuta i, v rog?
Un chinez coreean a refuzat s -l primeasc în cas . I-a
spus c nevasta lui era bolnav mintal. Dar i-a dat lui Shin dou
Pentru a evita punctele de control şi a se îndep rta de
grani , Shin a luat-o de-a lungul unei poteci şerpuite care urca
muntele şi a mers pe ea aproape toat ziua. (Shin nu ştie exact
pe unde a umblat în prima zi în China; Google Earth arat , în
acea regiune de lâng grani , mun i împ duri i şi pâlcuri r zle e
de case.) Pe la asfin it, şi-a încercat norocul la o alt cas
r neasc , nou construit din BCA şi înconjurat de cote e de
porci. Cinci câini au început s latre când a intrat în curte.
De dup uşa din fa s-a ivit fa a unui b rbat de vârst
mijlocie.
— Eşti din Coreea de Nord? l-a întrebat pe Shin.
Shin a dat din cap istovit.
B rbatul, un ran chinez care vorbea pu in coreean , l-a
invitat pe Shin în untru şi a cerut unei tinere s fiarb orez.
ranul a spus c angajase odat doi fugari nord-coreeni şi c
aceştia f cuser treab bun . I-a oferit lui Shin mâncare, cazare
şi cinci yuani pe zi – circa şaizeci de cen i – dac voia s
îngrijeasc de înainte de a mânca prima lui mas cald în China,
Shin avea o slujb şi un loc de dormit. Fusese de inut, turn tor,
fugar şi ho , dar niciodat angajat. Slujba era un început oportun
şi o eliberare enorm . Punea cap t unei luni îngrozitoare de fug
prin ger. O via întreag de sclavie devenea de domeniul
trecutului.
În buc t ria cresc torului de porci Shin a g sit mâncare
suficient în cursul lunii urm toare. Îşi umplea stomacul de trei
ori pe zi cu carnea pr jit la care el şi Park visaser în Lag rul
14.
Se sp la cu s pun şi ap cald . A sc pat de p duchii cu
care tr ise de la naştere.
Fermierul i-a cump rat lui Shin antibiotic pentru arsurile
de pe picioare, haine groase şi cizme de lucru. B iatul a aruncat
hainele furate care nu erau pe m sura lui şi îl f ceau s arate ca
un nord-coreean.
Avea o camer numai a lui, unde se culca pe podea,
învelit cu câteva p turi. Putea s doarm chiar şi zece ore pe
noapte, un lux inimaginabil. Tân ra din cas – care s-a dovedit a
fi concubina ranului – îi g tea şi îl înv a no iuni de baz de
chinez .
Shin lucra la porci din zori pân la şapte sau opt seara
pentru şaizeci de cen i pe zi. Uneori mergea cu fermierul la
vân toare de mistre i în mun ii din jur. ranul îi împuşca, iar
Shin âra carcasele pân la ferm , unde erau tranşate şi vândute.
Chiar dac munca era adeseori extenuant , nimeni nu-l
b tea sau amenin a pe Shin. Întremat de pe urma hranei
abundente şi a somnului, teama a început s -i dispar . Când s-au
trezit într-o zi cu poli ia la poart , fermierul i-a spus lui Shin s
se prefac c este mut. ranul a garantat pentru el şi poli ia a
plecat.
Totuşi, Shin îşi d dea seama c era binevenit în casa
fermierului numai din cauz c era mân de lucru ieftin .
Capacitatea zonelor chineze de frontier de a atrage nord
coreeni este considerabil – şi considerabil subapreciat în afara
Asiei de Nord-Est. Regiunea nu este atât de str in – sau de
neprimitoare – pentru imigran ii vorbitori de coreean .
Când ajung în China, primii „str ini” întâlni i de fugari
sunt, de obicei, de origine coreean , oameni care vorbesc
aceeaşi limb , m nânc acelaşi gen de mâncare şi au aceleaşi
valori culturale. Cu un pic de noroc, fugarii pot g si, asemenea
lui Shin, ceva de lucru, ad post şi un loc în care s se simt în
siguran .
Aşa st teau lucrurile înc din anii 1860, când Coreea de
Nord a fost lovit de foamete şi mul i rani au trecut în China
peste râurile Tumen şi Yalu în c utarea hranei. Mai târziu,
guvernul imperial chinez a recrutat rani coreeni pentru a crea o
zon tampon împotriva expansiunii ruse, iar dinastia coreean
Choson le-a permis s plece legal. Înainte de al Doilea R zboi
Mondial, japonezii care au ocupat peninsula lor şi nord-estul
Chinei au împins zeci de mii de rani coreeni peste grani
pentru a sl bi domina ia chinez asupra regiunii.
Aproape dou milioane de etnici coreeni tr iesc acum în
cele trei provincii nord-estice ale Chinei, cea mai mare
concentra ie fiind în Jilin, unde a ajuns Shin dup ce a traversat
râul înghe at. În interiorul acestei provincii, China a creat
Prefectura Autonom Coreean Yanbian, în care 40% din
popula ie este de etnie coreean şi guvernul subven ioneaz
şcoli şi publica ii în limba coreean .
Vorbitorii de coreean din nord-estul Chinei au contribuit
la schimbarea cultural din interiorul Coreei de Nord, urm rind
acas seriale sud-coreene cu ajutorul antenelor de satelit,
înregistrându-le pe CD-uri video de slab calitate şi trecându-le
cu miile peste grani în Coreea de Nord, unde le vând pe numai
cincisprezece cen i, potrivit Rimjin-gang, revist publicat la
Ōsaka care primeşte informa ii din Nord.
Serialele sud-coreene – care prezint maşini rapide,
locuin e opulente şi aplombul Coreei de Sud – sunt etichetate
drept „material vizual imoral” şi sunt interzise în Coreea de
Nord. Cu toate acestea, au ajuns s aib o audien enorm în
Phenian şi în alte oraşe, unde exist informa ii c poli iştii
îns rcina i cu confiscarea CD-urilor le urm resc ei înşişi, iar
adolescen ii imit inflexiunile limbii coreene vorbite de starurile
din Seul3.
Aceste programe TV au distrus propaganda
nord-coreean de decenii care pretinde c Sudul este un loc
s rac, oprimat şi nefericit şi c sud-coreenii tânjesc la unificare
sub conducerea p rinteasc a dinastiei Kim.
În ultima jum tate de secol, guvernele Chinei şi Coreei de
Nord şi-au folosit în mod cooperativ for ele de securitate pentru
a se asigura c num rul coreenilor care trec grani a nu creşte
considerabil. Potrivit guvernului sud-coreean, între cele dou
ri s-a semnat la începutul anilor 1960 un acord secret asupra
securit ii frontierei. Un al doilea acord din 1986 oblig China
s -i trimit pe transfugii nord-coreeni înapoi acas unde sunt de
regul aresta i, tortura i şi supuşi la luni sau ani de munc
for at .
inându-şi cet enii prizonieri în interiorul rii, Coreea
de Nord sfideaz un acord interna ional pe care s-a angajat s -l
respecte. Acordul din 1966 spune: „Orice om este liber s
p r seasc orice ar , inclusiv ara proprie” 4.
Definindu-i pe transfugii nord-coreeni drept „refugia i
economici” şi trimi ându-i acas pentru a fi persecuta i, China
îşi încalc obliga iile asumate ca semnatar a conven iei
interna ionale din 1951 privind statutul refugia ilor. Beijingul
refuz s îi lase pe transfugi s cear azil şi nu permite
reprezentan ei înaltului Comisariat pentru Refugia i al
Na iunilor Unite s lucreze de-a lungul grani ei cu Coreea de
Nord.
Legea interna ional în vigoare a fost considerat mai
pu in important decât interesele strategice ale Coreei de Nord şi
Chinei. Un exod în mas din Coreea de Nord ar fi putut
depopula substan ial ara, submina capacitatea ei de a-şi produce
necesarul de alimente şi sl bi – sau poate chiar r sturna –
regimul. Riscul unui asemenea exod creşte pe m sur ce
economia Chinei se înt reşte, Coreea de Nord se pr buşeşte şi se
duce vorba c via a este mai bun în China.
Pentru guvernul chinez, un aflux necontrolat de refugia i
coreeni s rmani este indezirabil din mai multe motive. Ar
accentua dramatic s r cia din cele trei provincii de nord-est ale
Chinei, care nu prea s-au bucurat de abunden a generat de
boom-ul economic al rii. Mai important, ar putea gr bi
pr buşirea regimului din Coreea de Nord şi conduce la
unificarea Peninsulei lor sub un guvern seulez strâns aliat cu
Statele Unite ale Americii. În acest proces, China ar pierde un
tampon esen ial între una dintre regiunile sale cele mai s race şi
o Coree unit , înst rit , orientat c tre Occident. Aceasta, în
schimb, putea stârni sentimente na ionaliste în rândul minorit ii
coreene din regiunile chineze de grani .
Pozi ia Beijingului fa de transfugii chinezi, transpus în
practic de poli ie şi gr niceri, este bine în eleas de fermieri,
maiştri din fabrici şi al i şefi din provinciile chineze nord-estice.
Totuşi, dup cum a aflat Shin, ei sunt destul de dispuşi s
ignore directivele na ionale când au de-a face cu un
nord-coreean harnic care-şi ine gura şi munceşte din greu
pentru şaizeci de cen i pe zi. Angajatorii chinezi au, de
asemenea, libertatea de a-şi înşela, abuza sau concedia oricând
ajutoarele nord-coreene.
N-a trecut nicio lun şi în elegerea lui Shin cu fermierul a
c zut.
Shin aducea ap de la un pârâu de lâng ferm când s-a
întâlnit cu al i doi transfugi nord-coreeni. Le era foame şi frig şi
se ad posteau într-o colib abandonat din p dure, aflat nu
departe de ferm . Shin l-a rugat pe fermier s -i ajute şi el a
f cut-o, dar f r tragere de inim – fapt pe care Shin nu l-a
sesizat imediat.
Unul dintre transfugi era o femeie la patruzeci şi ceva de
ani care mai trecuse grani a şi înainte. So ul ei chinez şi copilul
pe care îl aveau tr iau în apropiere şi femeia voia s ia leg tura
cu ei prin telefon. Fermierul a l sat-o s foloseasc telefonul lui.
În câteva zile, ea şi cel lalt transfug au plecat.
Dar fermierul a fost iritat de faptul c a trebuit s
ad posteasc trei nord-coreeni. I-a spus lui Shin c trebuie s
plece şi el.
Fermierul ştia de o alt slujb : un prieten de-al lui avea o
cresc torie de vite sus la munte. S-a oferit s -l conduc acolo cu
maşina lui. Dup dou ore pe drumuri de munte, au ajuns. Erau
nu departe de Helong, un oraş cu o popula ie de circa 85.000 de
locuitori. Dac se inea de treab , i-a spus fermierul, Shin va fi
r spl tit generos.
De-abia dup ce a plecat fermierul, Shin a descoperit c
nimeni de la ferma de vite nu vorbea coreeana.
CAPITOLUL 20
AZIL
În urm toarele zece luni, Shin a r mas în locul unde l-a
l sat cresc torul de porci, având grij de vite pe p şunile
montane şi dormind pe podeaua unei camere de la ferm
împreun cu al i doi muncitori, nişte chinezi ursuzi. Era liber s
plece oricând ar fi vrut. Dar nu ştia unde s se duc sau ce
altceva ar fi putut face.
Park trebuia s se ocupe de viitorul lor. În Lag rul 14,
acesta îl asigurase pe Shin c , odat ajunşi în China, va aranja
plecarea în Coreea de Sud. Park inten iona s apeleze la ajutorul
unchiului lui din China. Acesta le-ar fi f cut rost de bani,
documente şi contacte. Dar Park era mort şi Coreea de Sud era
imposibil de departe.
Faptul c se oprise momentan la acea ferm avea totuşi
unele avantaje. R nile de pe picioarele lui Shin s-au vindecat;
arsurile provocate de electricitate i s-au cicatrizat în sfârşit. De
la v cari şi administratorul fermei Shin a înv at un pic de
chinez conversa ional . Şi pentru prima oar în via avea
acces la o maşin elecun aparat de radio.
 Aproape în fiecare diminea Shin umbla la scal ,
navigând prin duzina de posturi în limba coreean care
transmiteau zilnic în Coreea de Nord şi nord-estul Chinei.
Aceste posturi, finan ate de
Coreea de Sud, Statele Unite ale Americii şi Japonia,
difuzau ştiri din Asia şi din lume şi reportaje extrem de critice
despre Coreea de Nord şi dinastia Kim. Temele principale erau
penuria cronic de alimente din Nord, înc lc rile drepturilor
omului, provoc rile militare, programul nuclear şi dependen a
de China. Un timp considerabil de emisie era dedicat modului
de via decent, dup standardele nord-coreene, al transfugilor
care locuiau în Coreea de Sud, unde li se asigura o locuin şi
primeau şi alte subven ii de la guvernul din Seul.
Unele posturi sunt conduse de transfugi (cu asisten
financiar de la SUA şi din alte surse) care au recrutat reporteri
în interiorul Coreei de Nord. Aceşti reporteri, care folosesc
telefoane mobile şi trimit înregistr rile audio şi video pe
stick-uri de memorie USB, au revolu ionat transmisiunile de
ştiri despre Coreea de Nord. În 2002, au trecut luni întregi pân
ce lumea a aflat despre reformele economice care au redus
restric iile privind pie ele private din Coreea de Nord. Şapte ani
mai târziu, când guvernul nord-coreean a lansat o reform
monetar dezastruoas care a s r cit şi revoltat mii de
comercian i, ştirea a fost raportat dup numai câteva ore de
Radio Coreea de Nord Liber .
În interiorul Coreei de Nord, pedeapsa pentru ascultarea
acestor posturi poate fi de zece ani într-un lag r de munc . Dar
ara a fost inundat în ultimii ani cu radiouri de trei dolari, aduse
prin contraband din China, şi cinci pân la dou zeci la sut
dintre nord-coreeni ascult zilnic transmisiunile, potrivit datelor
adunate în China de la transfugi, comercian i şi alte persoane
care au trecut frontiera1. Mul i au declarat c ascultarea
posturilor str ine le-a oferit o motiva ie important pentru a
p r si ara2.
Ascultând radioul la ferma de vite din China, Shin se
bucura s aud voci care vorbeau o limb pe care o în elegea. A
auzit ştirea senza ional – chiar dac era veche de un an – c
sute de transfugi nord-coreeni fuseser aduşi cu avionul din
Vietnam la Seul. O aten ie deosebit d dea reportajelor despre
condi iile de traversare a frontierei, traseele urmate de cei care
c l toreau prin China înspre Coreea de Sud şi vie ile pe care le
duceau odat ajunşi acolo.
Lui Shin îi venea îns greu s în eleag cele auzite la
radio.
Transmisiunile erau destinate în primul rând
nord-coreenilor educa i care crescuser cu presa de stat care
venereaz puterile divine şi în elepciunea dinastiei Kim şi care
avertizeaz c americanii, sud-coreenii şi japonezii comploteaz
pentru a prelua întreaga Peninsul Coreean . În Lag rul 14 Shin
nu fusese expus la aceast propagand şi asculta
contrapropaganda Occidentului cu urechile unui copil curios,
derutat, uneori plictisit, dar întotdeauna f r a în elege contextul.
În cele patru s pt mâni de prelegeri pe care i le inuse lui
Shin despre felul în care func iona lumea, Park fusese la fel de
critic fa de guvernul nord-coreean. Dar Shin se pref cuse doar
a fi interesat, în afara ocaziilor în care Park vorbea despre
mâncare.
Shin era derutat de multe dintre transmisiunile radio
despre Coreea de Nord. Ştia pu ine lucruri despre familia Kim şi
chiar mai pu ine despre felul în care era v zut pe mapamond.
Chiar şi când auzea informa ii interesante despre vie ile
nord-coreenilor ajunşi în China şi Coreea de Sud, nu avea cu
cine s le comenteze.
F r o limb comun în care s comunice cu cineva, a
început s se simt la ferma de vite mai singur decât în lag rul
de munc .
 Pe la sfârşitul anului 2005, în pragul iernii, Shin s-a
hot rât s plece mai departe.
Auzise la radio c bisericile coreene din China îi ajutau
uneori pe transfugi. Aşa c şi-a f cut un plan sumar: s plece
înspre vest şi sud, punând o distan cât mai mare între el,
Coreea de Nord şi gr niceri. Apoi avea s caute nişte coreeni
prietenoşi. Cu ajutorul lor, spera s g seasc o slujb stabil în
sudul Chinei şi s -şi cl deasc un trai modest. Renun ase la
orice speran s mai ajung în Coreea de Sud.
Shin ştia suficient chinez ca s -i poat spune
administratorului fermei de vite c pleac . I-a explicat c dac
r mânea în apropierea frontierei avea s fie pân la urm arestat
de poli ie şi trimis înapoi în Coreea de Nord.
F r mult vorb , b rbatul i-a pl tit şase sute de yuani,
adic vreo şaptezeci şi doi de dolari. Avusese grij de vite
vreme de zece luni, aşa c salariul zilnic era de mai pu in de 25
de cen i. Odat ce la ferma de porci primise 60 de cen i pe zi,
Shin se aştepta la o sum cel pu in dubl .
Fusese înşelat, dar asemenea tuturor nord-coreeni care
munceau în China, nu era în pozi ia de a protesta. Ca dar de
r mas-bun, administratorul fermei i-a dat lui Shin o hart şi l-a
dus la sta ia de autobuz din oraşul cel mai apropiat, Helong.
Fa de aventura nord-coreean , c l toria prin China i s-a
p rut lui Shin uşoar şi lipsit de riscuri. Hainele sale – primite
în dar de la primul fermier la care lucrase – erau confec ionate
local şi nu atr geau aten ia. C l torind singur şi inându-şi gura
închis , a descoperit c înf işarea şi comportamentul nu-i
tr dau identitatea de nord-coreean pe fug .
Uneori, întâlnind etnici coreeni şi cerându-le mâncare,
bani sau ceva de munc , Shin vedea c nimeni nu se mira s
vad un nord-coreean. Înaintea lui au mai fost şi al i fugari. Pe
cei mai mul i oameni pe care îi întâlnea nu-i îngrijorau şi nici
nu-i interesau nord-coreenii. Erau s tui de ei.
 Nimeni nu i-a cerut lui Shin un document de identitate
când şi-a cump rat în Helong bilet pentru c l toria de 170 de
kilometri pân la Changehun, capitala provinciei Jilin, sau când
s-a urcat într-un tren pentru c l toria de 800 de kilometri pân la
Beijing, sau când a c l torit peste 1.500 kilometri cu autobuzul
spre Chengdu, un oraş cu cinci milioane de locuitori din
sud-vestul Chinei.
Când a ajuns la Chengdu, o destina ie pe care o alesese la
întâmplare în autogara din Beijing, Shin s-a apucat s -şi caute
de
La un restaurant coreean, a g sit o revist în care erau
trecute numele şi adresele câtorva biserici mici. La fiecare
biseric , a cerut s vorbeasc cu pastorul, explicându-i c era un
nord-coreean care avea nevoie de ajutor. Pastorii de etnie
coreean i-au dat bani, pân la echivalentul a 15 dolari. Dar
niciunul nu i-a oferit de lucru sau cazare. În plus, i-au spus s
plece. Era ilegal s aju i un transfug.
Când cerea ajutor în China, Shin avea grij s nu spun
prea mult. Nu a zis nim nui c evadase dintr-un lag r de munc
pentru de inu ii politici, temându-se c ar putea fi predat la
poli ie, încerca s evite conversa iile lungi. St tea departe de
hoteluri şi pensiuni, unde se temea c i s-ar cere documente de
identitate.
În schimb, şi-a petrecut multe nop i în internet caf -uri,
s lile r spândite pretutindeni în Asia de Est în care o gr mad
de tineri, în special celibatari, se joac pe calculator sau
navigheaz pe in hin a aflat c în astfel de locuri putea g si
informa ii folositoare şi se putea odihni, chiar dac nu dormea.
Ar ta la fel ca mul i dintre tinerii f r slujb şi f r int care
pierdeau vremea pe acolo, şi nimeni nu i-a cerut vreodat actele.
Dup ce a fost refuzat de opt biserici din Chengdu, Shin
s-a hot rât s fac lungul drum înapoi la Beijing unde, vreme de
zece zile, a c utat de lucru prin restaurantele coreene. Uneori
patronii sau administratorii localelor îi d deau de mâncare sau
ceva bani. Dar niciunul nu i-a oferit un loc de munc .
Neg sind de lucru, Shin nu a intrat în panic şi nu s-a
descurajat. Mâncarea însemna pentru el mult mai mult decât
pentru al i oameni, şi peste tot pe unde mergea în China se g sea
din belşug. Spre uimirea lui, China era un loc unde pân şi câinii
p reau bine hr ni i, iar dac r mânea f r bani de mâncare,
putea s cerşeasc . A v zut c de obicei chinezii îi d deau ceva.
Shin a ajuns s cread c nu avea s mai fl mânzeasc
vreodat . Acest gând l-a liniştit şi i-a dat speran . Nu mai era
nevoit s intre prin efrac ie în case pentru a g si bani, mâncare şi
îmbr c minte.
Shin a plecat cu autobuzul la Tianjin, un oraş cu zece
milioane de locuitori situat la 110 kilometri de Beijing, unde şi-a
încercat din nou norocul în bisericile coreene. Pastorii i-au oferit
sume mici de bani, dar nu şi un ad post sau un loc de munc . Cu
autobuzul a parcurs al i 350 kilometri spre sud pân la Jinan, un
oraş de cinci milioane de oameni şi a petrecut acolo cinci zile,
luând la rând bisericile coreene. Nici de ast dat nu a reuşit
s -şi g seasc de
A plecat din nou c tre sud. Pe 6 februarie 2006 – la un an
şi o s pt mân dup ce traversase Tumenul înghe at şi ajunsese
în China – Shin a ajuns la Hangzhou, un oraş cu vreo şase
milioane de locuitori situat în delta fluviului Yang- i. În al
treilea restaurant coreean în care a intrat, patronul i-a oferit o
slujb .
Restaurantul, numit Haedanghwa Korean Cuisine,
frem ta de clien i, iar Shin lucra ore lungi, sp lând vase şi
f când curat la mese. Dup unsprezece zile, se s turase. I-a spus
patronului c demisioneaz , şi-a luat plata şi s-a urcat într-un
autobuz cu destina ia Shanghai, la 150 kilometri în sud.
La autogara din Shanghai, Shin a r sfoit o revist în limba
coreean , a g sit o list a restaurantelor coreene şi a pornit din
nou în c utare de lucru.
— Pot s vorbesc cu patronul? a întrebat-o Shin pe
chelneri a din primul restaurant de pe list .
— De ce întrebi? a replicat aceasta.
— Sunt din Coreea de Nord, de-abia am venit cu
autobuzul şi n-am unde s m duc, a spus Shin. M întrebam
dac n-aş putea g si ceva de lucru aici.
Chelneri a i-a spus c patronul era ocupat.
— Ar fi ceva aici pentru mine? a insistat Shin.
— Nu avem niciun post liber, dar omul de acolo spune c
este din Coreea, ar trebui s îl întrebi pe el.
Chelneri a a ar tat spre un client care lua masa.
— Scuza i-m , sunt din Coreea de Nord şi caut ceva de
munc , a spun Shin. V rog s m ajuta i.
Dup ce a studiat fa a lui Shin o vreme, b rbatul l-a
întrebat de unde anume era. Shin i-a zis c din Buckhang, oraşul
din apropierea Lag rului 14, locul în care furase primul sac de
orez.
— Chiar eşti din Coreea de Nord? a întrebat b rbatul,
sco ând un carne el de reporter şi începând s noteze ceva.
Shin întâlnise un jurnalist, un corespondent din Shanghai
al unei importante companii media sud-coreene.
— De ce ai venit la Shanghai? l-a întrebat pe Shin.
Shin a repetat ce spusese mai înainte. C uta de lucru. Îi
era foame. Jurnalistul a notat totul. Nu era genul de conversa ie
cu care era obişnuit Shin. Nu întâlnise niciodat un jurnalist. Se
sim ea neliniştit.
Dup o t cere lung , b rbatul l-a întrebat pe Shin dac
voia s se duc în Coreea de Sud – o întrebare care l-a neliniştit
şi mai mult pe Shin. La acea vreme, abandonase deja orice
speran de a mai ajunge în Coreea de Sud. I-a spus jurnalistului
c nu se putea duce acolo pentru c nu avea bani.
Jurnalistul i-a sugerat s plece de la restaurant împreun .
Afar , în strad , a oprit un taxi, i-a spus lui Shin s urce şi a
intrat şi el al turi. Dup câteva minute, i-a spus c mergeau la
Consulatul Coreei
Neliniştea lui Shin s-a transformat în panic în momentul
în care jurnalistul a început s -i explice c la coborârea din taxi
era posibil s se afle în pericol. I-a spus s fie gata de fug în
cazul în care îl înh a cineva.
Apropiindu-se de consulat, au v zut maşini de poli ie şi
câ iva ofi eri în uniform posta i în jurul intr rii. Începând din
anul 2002, guvernul de la Beijing se str duia – şi reuşise chiar –
s -i împiedice pe nord-coreeni s p trund în ambasadele şi
consulatele
Shin se inuse departe de poli ia chinez . Temându-se de
arestare şi deportare, nu îndr znise niciodat s intre într-o cas
pentru a fura haine sau mâncare. Încercase s se ascund , şi
reuşise.
Iat c acum un str in îl ducea într-o cl dire bine p zit şi
îl sf tuia s o ia la s n toasa dac poli ia încerca s -l re in .
Când taxiul s-a oprit în fa a cl dirii pe care flutura steagul
sud-coreean, Shin sim ea c de-abia mai respir . A coborât din
maşin , dar nu ştia nici dac mai este în stare s mearg .
Jurnalistul i-a spus s zâmbeasc , l-a luat pe dup umeri şi l-a
tras aproape de el. Împreun s-au îndreptat c tre poarta
consulatului. Vorbind în chinez , jurnalistul a spus poli iştilor c
el şi prietenul lui aveau
Poli ia a deschis poarta şi le-a f cut semn s intre.
Odat intra i, jurnalistul i-a spus lui Shin s se relaxeze.
Dar Shin nu-şi d dea seama c este în siguran . În ciuda
asigur rilor repetate ale personalului consulatului, nu-i venea s
cread c se afl cu adev rat sub protec ia guvernului Coreei de
Sud. Nu în elegea ce înseamn imunitatea diplomatic .
În consulat era o atmosfer pl cut , func ionarii
sud-coreeni erau amabili şi în untru mai era un fugar
nord-coreean cu care putea s stea de vorb .
Pentru prima dat în via , Shin a f cut duş în fiecare zi.
Avea haine noi, lenjerie curat . Odihnit şi sim indu-se tot mai în
siguran , Shin a aşteptat îndeplinirea formalit ilor care aveau
s -i permit s plece în Coreea de Sud.
Auzise de la func ionarii din consulat c jurnalistul care îl
ajutase (şi care nu vrea nici acum s -i fie dat numele publicit ii)
avusese necazuri cu autorit ile chineze.
Apoi, dup şase luni de locuit la consulat, Shin a zburat la
Seul, unde Serviciul Na ional de Informa ii al Coreei de Sud a
manifestat un interes neobişnuit pentru el. În timpul discu iilor
care au durat aproape dou s pt mâni, Shin şi-a dep nat
întreaga poveste a vie ii în fa a agen ilor Serviciului Na ional de
Informa ii. A încercat s relateze totul cât mai fidel, trecând
totuşi sub t cere episodul cu tr darea mamei şi a fratelui s u.
Când agen ii sud-coreeni au terminat de discutat cu Shin, a venit
rândul celor de la Serviciului Secret al SUA. Exista o în elegere
din timpul r zboiului coreean, veche de peste un deceniu, care
d dea Serviciului Secret american şansa s afle la prima mân
care dintre dezertori ştie ceva despre Nord.
Sergentul Matthew E. McMahon, crescut în Virginia, cel
care era responsabil cu procedura de interogare în coreean , a
discutat cu Shin aproximativ o or şi jum tate, într-un spital
militar. El a fost şocat cât de traumatizat şi confuz p rea Shin.
„Se str duia s -şi st pâneasc orice emo ie”, şi-a amintit
McMahon. „A spus povestea f r s îşi schimbe vreo tr s tur a
fe ei. Nu cred c era pe deplin conştient despre ce urma s se
întâmple sau despre locul unde se afla. P rea c nu mai vorbise
vreodat cu un caucazian”.
Spre deosebire de al i dezertori interoga i de McMahon,
Shin era complet ignorant în ceea ce priveşte via a de zi cu zi
din Coreea de Nord. Nu ştia nimic despre Kim Jong-il. În
schimb, a spus o poveste pe care anchetatorul american a
considerat-o credibil şi uluitoare. (Shin nu-i spusese c şi-a
turnat propria mam ). McMahon a scris rapid un raport lung,
care a atras un interes deosebit din partea comunit ii
lucr torilor din serviciile secrete americane – oameni despre
care el a spus c niciodat nu au acordat prea mult aten ie
lag relor.
CAPITOLUL 21
K’UREDIT K’ADUS
Când agen ii de informa ii au terminat de discutat cu el,
Shin a fost trimis la Hanawon, care înseamn „Casa Unit ii” în
limba coreean . Este un centru de refugia i administrat de stat,
situat pe nişte dealuri verzi la vreo 60 kilometri sud de Seul, un
megalopolis de peste dou zeci de milioane de oameni.
Complexul arat ca un spital pentru boli mintale bine finan at şi
bine p zit: cl diri cu trei etaje din c r mid roşie încercuite de
un gard înalt, supravegheate de camere video şi patrulate de
solda i înarma i.
Hanawon a fost construit în 1999 de Ministerul Unific rii
pentru a ad posti, hr ni şi înv a transfugii nord-coreeni s se
adapteze şi s supravie uiasc în cultura capitalist
ultracompetitiv a Sudului.
În acest scop, centrul are personal care include psihologi,
consilieri de carier şi profesori pentru toate materiile, de la
istoria lumii la şoferie. În centru mai exist doctori, asistente
medicale, dentişti. În cele trei luni pe care le petrec acolo,
refugia ii afl ce drepturi au conform legii sud-coreene şi
viziteaz în grup centre comerciale, b nci şi sta ii de metrou.
„To i refugia ii au probleme de adaptare”, mi-a spus Ko
Gyoung-bin, directorul general al centrului Hanawon, când am
Ini ial, Shin a p rut s se adapteze mai bine decât
majoritatea. „Ieşirile în lume” nu l-au surprins sau speriat. Dup
ce umblase de unul singur prin câteva dintre cele mai mari şi
mai prospere oraşe ale Chinei, era obişnuit cu aglomera ia,
cl dirile înalte, circula ia maşinilor şi obiectele electronice.
În prima lun de şedere la Hanawon, a primit un
document de identitate cu fotografie care îi atesta cet enia
sud-coreean , acordat automat tuturor fugarilor din Nord. De
asemenea, a asistat la cursuri în care erau explicate numeroasele
programe şi ajutoare guvernamentale oferite refugia ilor,
inclusiv un apartament gratuit, o aloca ie de 800 dolari/lun
pentru doi ani şi 18.000 de dolari dac se înscria într-o form de
înv mânt superior sau curs de formare profesional .
La cursurile organizate pentru refugia i a înv at c
R zboiul Coreean a fost declanşat de invazia surpriz a Coreei
de Nord asupra Sudului din 25 iunie 1950. Este o lec ie de
istorie care îi uluieşte pe cei mai mul i nou-veni i din Nord. Înc
din copil rie, guvernul i-a înv at c r zboiul a fost pornit de
Coreea de Sud cu încurajarea şi sprijin armat a Statelor Unite ale
Americii. La Hanawon, mul i refugia i refuz pur şi simplu s
cread c acest stâlp fundamental al istoriei nord-coreene este o
minciun . Se înfurie. Probabil c tot aşa ar reac iona americanii
dac le-ar spune cineva c al Doilea R zboi Mondial a început
în Pacific în urma unui atac neaşteptat al SUA asupra portului
Tokyo.
Odat ce Shin nu fusese înv at mai nimic în Lag rul 14,
istoria radical revizuit a Peninsulei Coreene nu-l şoca defel.
Mult mai interesat era de cursurile la care înv a cum s
utilizeze un calculator şi s g seasc informa ii pe internet.
C tre sfârşitul primei luni la Hanawon, tocmai când
ajunsese s se simt în largul lui acolo, Shin a început s aib
vise tulbur toare. O vedea pe mama lui spânzurat , trupul lui
Park electrocutat şi vizualiza tortura la care credea c i-a fost
supus tat l dup evadarea lui. Coşmarurile persistau, aşa c a
fost nevoit s renun e la un curs de mecanic auto. Nu s-a dus la
şcoala de şoferi. Era aproape paralizat de vinov ie.
Aproape to i refugia ii ajunşi la Hanawon prezint
simptome clinice de paranoia. Vorbesc în şoapt şi sar la b taie.
Le este team s -şi dezv luie numele, vârsta sau locul naşterii.
Manierele lor sunt adeseori jignitoare pentru sud-coreeni. Nu
sunt obişnui i s spun „mul umesc” sau „îmi pare r u”.
În vizitele la banc sunt îngrozi i de întreb rile pe care le
adreseaz func ionarii în vederea deschiderii unui cont. Pun la
îndoial motiva ia aproape oric rei persoane aflate într-o pozi ie
de autoritate. Se simt vinova i pentru cei pe care i-au l sat în
urm . Sunt nelinişti i, uneori pân la panic , în leg tur cu
inferioritatea lor din punct de vedere educa ional şi financiar
fa de sud-coreeni. Le este ruşine pentru felul în care se
îmbrac , vorbesc sau îşi poart p rul.
„În Coreea de Nord, paranoia era o reac ie ra ional la
condi iile reale şi îi ajuta pe oamenii aceştia s supravie uiasc ”,
a remarcat specialista în psihologia clinic Kim Hee-Kyung, cu
care am discutat în cabinetul ei de la Hanawon. „Dar asta îi
împiedic s în eleag ce se petrece în Coreea de Sud. Este un
obstacol real în calea integr rii”.
Adolescen ii din Nord petrec dou luni pe an la liceul
Hangyoreh, o şcoal de îndreptare finan at de stat, afiliat
Hanawonului. A fost construit în 2006 pentru a-i ajuta pe
tinerii nou-sosi i din Nord care, în majoritatea lor, nu ar putea
urma şcolile publice din Coreea de Sud.
Aproape to i au probleme cu no iunile de baz de citit şi
socotit. Unii au tulbur ri cognitive, provocate probabil de
subnutri ia din frageda copil rie. Cunoştin ele de istoria lumii se
rezum , chiar şi în cazul celor mai deştep i, la poveştile
personale mitice despre Marele Conduc tor, Kim Ir-sen, şi
iubitul s u fiu, Kim Jong-il.
„Educa ia din Coreea de Nord este inutil pentru traiul în
Coreea de Sud”, mi-a spus Gwak Jong-moon, directorul liceului
Hangyoreh. „Când eşti rupt de foame, n-ai chef de înv tur şi
nici profesorii n-au chef de predat. Mul i dintre elevii noştri au
stat ascunşi în China ani de zile, f r acces la şcolarizare. În
copil rie, în Coreea de Nord, au crescut hr nindu-se cu coaj de
copac şi crezând c aşa este normal”.
În timpul ieşirilor la film, tinerii transfugi intr adeseori
în panic când se sting luminile, temându-se c vrea cineva s -i
r peasc . Sunt ului i de coreeana vorbit în Coreea de Sud, în
care limba este împânzit de americanisme precum syop ing
(shopping) şi k akt el (cocktail).
Li se pare incredibil c banii sunt stoca i în K’uredit
K’adus de plastic.
Pizza, hotdogii şi hamburgerii – hrana principal a
adolescen ilor sud-coreeni – le provoac indigestii. La fel şi
por iile prea mari de orez, alimentul de baz care în era
post-foamete a devenit un lux în Coreea de Nord.
O adolescent de la şcoala Hangyoreh a f cut gargar cu
balsam de rufe, confundându-l cu apa de gur . Alta a folosit
detergent în loc de f in . Multe sunt îngrozite când aud pentru
prima oar zgomotul unei maşini electrice de sp lat. Pe lâng
faptul c sunt paranoici, deruta i şi tehnofobi, refugia ii sufer
adeseori de boli şi tulbur ri care pot fi prevenite şi care sunt
inexistente în Coreea de Sud. Chung Jung-hee mi-a spus c
multe femei din Nord au chisturi şi infec ii ginecologice. Mi-a
mai zis c mul i transfugi vin infecta i cu tuberculoz care nu a
fost tratat nicicând cu antibiotice. În multe cazuri, vin cu
indigestie cronic şi hepatit B. Afec iunile medicale de rutin
sunt adeseori greu de diagnosticat din cauz c refugia ii nu sunt
obişnui i cu controalele medicale şi sunt suspicioşi fa de
doctorii care le pun întreb ri personale şi le prescriu
medicamente. B rba ii, femeile şi copiii au probleme dentare
grave cauzate de subnutri ie şi lipsa calciului în alimenta ie.
Jum tate din banii cheltui i anual pe îngrijirea medical la
Hanawon se duce pe tratamente stomatologice protetice.
Cei mai mul i dintre refugia ii ajunşi la Hanawon au fugit
din Coreea de Nord cu ajutorul agen ilor sud-coreeni. Aceştia
aşteapt ca transfugii s -şi termine stagiul la centrul de refugia i
şi s înceap s primeasc sumele lunare de la stat. Apoi îşi cer
partea. Refugia ii de la Hanawon sunt îngrozi i de povara
datoriilor, mi-a spus asistenta-şef .
Shin nu avea de ce s -şi fac griji pentru datorii, iar
s n tatea lui fizic era relativ bun dup jum tate de an de
odihn şi mese regulate la consulatul din Shanghai.
Îns nu sc pase de coşmaruri.
Au devenit mai dese şi mai tulbur toare. Imaginile oribile
din Lag rul 14 care i se derulau în minte îi întunecau noua via
Când s n tatea mental i s-a înr ut it, personalul
medical de la Hanawon şi-a dat seama c avea nevoie de aten ie
special şi l-a transferat la sec ia psihiatric a spitalului din
apropiere unde a petrecut dou luni şi jum tate, parte a lor în
izolare, şi mai tot timpul pe medica ie care îl ajuta s doarm şi
s m nânce.
Începuse s in un jurnal la consulatul sud-coreean din
Shanghai, iar doctorii de la sec ia psihiatric l-au încurajat s
continue s scrie, ca parte a tratamentului pentru tulburarea de
stres posttraumatic pe care o diagnosticaser .
Shin îşi aminteşte vag perioada petrecut la spital, ştie
doar c a început s doarm ceva mai bine.
Dup externare, s-a mutat într-un apartament mic
cump rat pentru el de Ministerul Unific rii la Hwaseong, un
oraş cu circa 500.000 de locuitori situat în zona de câmpie din
centrul Peninsulei coreene, pe lâng Marea Galben . Hwaseong
se g seşte la 50 de kilometri sud de Seul.
În prima lun , Shin a ieşit rar din cas . Urm rea
desf şurarea vie ii sud-coreene de la ferestrele apartamentului
s u. Pân la urm s-a aventurat pe str zi. Shin nu ştie exact cum
şi când s-a întâmplat: a fost asemenea creşterii unei unghii – te
trezeşti, pur şi sim început s ia lec ii de şofat. Din cauza
vocabularului limitat, a picat de dou ori la examenul scris
pentru ob inerea permisului auto. Lui Shin i-a venit greu s
g seasc o slujb pe placul lui sau s se in de o slujb care i se
oferea. A strâns fier vechi, a f cut oale din lut şi a lucrat într-un
magazin din cartier.
Consilierii de carier de la Hanawon spun c majoritatea
nord-coreenilor în exil întâmpin aceleaşi greut i. Imigran ii
aşteapt ca statul s le rezolve problemele şi nu se consider
r spunz tori pentru eşecurile pe pia a muncii, chiar dac sunt
provocate de lipsa de zel sau de întârzierile la lucru. De multe
ori îşi abandoneaz slujbele g site de guvern şi pornesc afaceri
proprii care nu merg. Unii nou-veni i sunt dezam gi i de ceea ce
percep a fi decaden a şi inegalitatea vie ii din Sud. Angajatorii
conştien i de rela ia de lucru dificil cu nord-coreeni sunt
stimula i de Ministerul Unific rii cu subven ii de 18.000 de
dolari pe an dac risc s angajeze un transfug.
Shin a stat multe ore în garsoniera lui, sim indu-se
disperat de singur. A încercat s dea de unchiul lui mai vârstnic,
Shin Taie Sub, a c rui fug în Coreea de Sud dup R zboiul
Coreean constituise crima pentru care întreaga lui familie fusese
trimis în Lag rul 14.
Dar Shin nu avea decât un nume, iar guvernul
sud-coreean i-a spus c nu de inea informa ii despre persoana cu
acea identitate. Ministerul Unific rii l-a informat c putea
întreprinde cercet ri numai pentru persoanele care ceruser
reunirea cu membrii pierdu i ai familiei. Shin a renun at pân la
urm .
Unul dintre psihiatrii care îl trataser pe Shin la spital l-a
pus în leg tur cu un consilier de la Database Center for North
Korean Human Rights, organiza ia neguvernamental din Seul
care strânge, analizeaz şi public informa ii despre abuzurile
s vârşite
Consilierul l-a încurajat pe Shin s -şi transforme jurnalul
terapeutic într-un volum de memorii, pe care Database Center i
l-a publicat în limba coreean în 2007. Lucrând la carte, Shin a
început s -şi petreac aproape tot timpul la sediul Database
Center din Seul, unde i se d duse un loc de dormit şi unde s-a
împrietenit cu redactorii şi personalul.
Când s-a dus vorba în Seul despre naşterea şi evadarea lui
dintr-un lag r de munc etanş, a început s întâlneasc mul i
militan i de seam pentru drepturile omului şi conduc tori ai
organiza iilor transfugilor. Povestea lui a fost analizat de al i
foşti de inu i şi gardieni din lag re, precum şi de jurişti
specializa i în domeniu, jurnalişti sud-coreeni şi al i exper i care
aveau cunoştin e vaste despre lag re. Informa iile furnizate de
Shin despre modul de func ionare a lag relor, trupul lui plin de
cicatrice, privirea h ituit au fost conving toare – şi a fost
recunoscut drept primul nord-coreean care a reuşit s ajung în
Sud dup ce a evadat dintr-o închisoare politic .
An Myeong Chul, gardian şi şofer în patru lag re din
Nord, a declarat pentru International Herald Tribune c nu avea
nicio îndoial c Shin tr ise într-o zon de control complet.
Când s-au întâlnit, An a spus c a observat semne gr itoare:
evitarea contactului vizual şi bra ele deformate de munca
prestat în copil rie1.
„La început nu-mi venea s -l cred pe Shin, fiindc nimeni
nu mai reuşise s evadeze” mi-a spus în 2008 Kim Taie Jin,
preşedintele organiza iei Democracy Network Against Korean
Gulag, el însuşi transfug care a petrecut un deceniu în Lag rul
15 şi a fost eliberat2.
Dar Kim, asemenea altor oameni care cunoşteau lag rele
din proprie experien , a conchis în urma întâlnirii cu Shin c
povestea lui era pe cât de extraordinar , pe atât de credibil .
Şi în afara Coreei de Sud, specialiştii în drepturile omului
au început s aud de Shin. În prim vara lui 2008 a fost invitat
în Japonia şi Statele Unite ale Americii. A vorbit la
Universitatea Berkeley din California şi Universitatea Columbia
şi s-a adresat angaja ilor de la Google.
F cându-şi prieteni în rândul oamenilor care în elegeau
trauma suferit , Shin a c p tat încredere şi a început s îşi
îmbog easc cunoştin ele despre patria lui. Devora ştirile
despre Coreea de Nord pe internet sau din ziare. Citise despre
istoria Peninsulei Coreene, despre reputa ia dictaturii familiei
Kim şi statutul de paria interna ional al rii sale.
La Database Center, unde personalul lucra de ani de zile
cu nord-coreeni, Shin era v zut ca un fel de copil minune mai
din
„În compara ie cu al i transfugi, Shin înv a repede şi era
extrem de adaptabil la şocul cultural”, a spus Lee Yong-Koo, un
lider de echip de acolo.
Stând în compania noilor s i prieteni, Shin a început s
mearg la biseric duminic diminea , cu toate c nu în elegea
conceptul de Dumnezeu iubitor şi iert tor.
Din instinct, Shin se ferea s întrebe orice. În lag r,
profesorii îi pedepseau pe copiii care puneau întreb ri. La Seul,
deşi era înconjurat de prieteni bine informa i, lui Shin îi era
aproape imposibil s cear îndrum ri. Citea mult, dar nu c uta
în dic ionar cuvintele pe care nu le ştia. Nu cerea niciodat unui
prieten s -i explice ceva ce nu pricepea. Odat ce trecea rapid
peste ceea ce nu în elegea, c l toriile la Tokyo, New York şi în
California nu i-au trezit cine ştie ce sentimente de uimire şi
încântare. Shin ştia c îşi submina abilitatea de a se adapta la
noua lui via , dar mai ştia c nu se putea for a s se schimbe.
CAPITOLUL 22
SUD-COREENII NU SUNT PREA INTERESA I
Singurele zile de naştere care contau în Lag rul 14 erau
ale lui Kim Jong-il şi Kim Ir-sen. Acestea sunt s rb tori
na ionale în Coreea de Nord şi, pân şi într-un lag r de munc
pe via , de inu ii primesc o zi liber .
 Cât despre ziua de naştere a lui Shin, nimeni nu i-a dat
vreo aten ie în anii petrecu i în lag r, nici m car Shin.
Situa ia s-a schimbat când a împlinit dou zeci şi şase de
ani în Coreea de Sud. Patru prieteni au organizat pentru el o
petrecere surpriz la T.G.I. Fridays în centrul Seulului.
„Am fost emo ionat” mi-a spus când ne-am întâlnit pentru
prima oar în decembrie 2008, la câteva zile dup aniversarea
zilei lui de naştere.
Dar astfel de ocazii erau rare şi, cu toate c petrecerea îi
pl cuse, Shin nu era fericit în Coreea de Sud. Tocmai renun ase
la o slujb de chelner cu jum tate de norm de la o ber rie din
Seul. Nu ştia cum îşi va pl ti chiria de 300 de dolari pe lun
pentru c m ru a pe care o ocupa într-un apartament din centru
în condi iile în care nu mai primea aloca ia lunar de 800 de
dolari de la Ministerul Unific rii. Îşi cheltuise şi to i banii din
cont. Se v ita c ar putea ajunge printre vagabonzii f r ad post
de la gara central din Seul.
Nici via a social nu era mai promi toare. Mânca uneori
împreun cu colegii de apartament, dar nu avea o iubit sau un
prieten bun. Evita s munceasc sau s socializeze cu al i
nord-coreeni care fuseser elibera i din lag rele de munc . În
aceast privin era la fel ca mul i al i transfugi nord-coreeni.
Studiile arat c au re ineri în a socializa şi adeseori evit
contactul cu al ii în primii doi sau trei ani de la sosirea în Sud1.
Cartea lui de memorii a fost un fiasco, cu vreo cinci sute
de exemplare vândute din cele trei mii tip rite. Shin nu a scos
niciun ban de pe urma ei.
„Oamenii nu prea sunt interesa i”, a declarat pentru
Christian Science Monitor Kim Sang-hun, directorul Database
Center, dup ce organiza ia lui a publicat cartea. „Indiferen a
societ ii sud-coreene în ceea ce priveşte drepturile
nord-coreene este cumplit ” 2.
Dar Shin nu era în niciun caz primul supravie uitor al
unui lag r din Nord salutat de publicul sud-coreean cu un c scat
co-Kang Chol-hwan a petrecut împreun cu familia un deceniu
în Lag rul 15 înainte de a fi declara i „recuperabili” şi elibera i
în 1987. Dar povestea lui tulbur toare, scris împreun cu
jurnalistul Pierre Rigoulot şi publicat mai întâi în limba
francez în 2.000, a atras la fel de pu in aten ie în Coreea de
Sud pân ce a fost tradus în englez sub titlul The Aquariums
of Pyongyang (Acvariile Phenianului) şi un exemplar a ajuns
cumva pe masa preşedintelui George W. Bush. Acesta l-a invitat
pe Kang la Casa Alb pentru a discuta despre Coreea de Nord şi
a descris ulterior Acvariile drept „una dintre cele mai influente
c r i din câte am citit pe durata mandatului meu” 3.
„Nu vreau s fiu critic la adresa acestei ri”, mi-a spus
Shin la prima noastr întâlnire, „dar aş spune c din întreaga
popula ie a Coreei de Sud, numai 0,001 la sut au un interes real
pentru Coreea de Nord. Modul de trai al sud-coreenilor nu le
permite s se gândeasc la ce se petrece dincolo de grani ele lor.
N-au ce g si
Shin exagera lipsa de preocupare a Sudului pentru Nord,
dar avea dreptate într-o oarecare m sur . Este un punct mort
care deruteaz grupurile locale şi interna ionale de ap rare a
drepturilor omului. Dovezile copleşitoare ale atrocit ilor din
lag rele de munc ale Nordului nu au reuşit s provoace o
reac ie hot rât a publicului sud-coreean. Dup cum observa
Asocia ia Baroului Coreean, „sud-coreenii, care pream resc
public virtutea iubirii fr eşti, sunt afunda i în mod inexplicabil
într-o mlaştin adânc de indiferen ” 4.
Când preşedintele sud-coreean Lee Myung-bak a fost ales
în 2007, doar trei la sut dintre votan i au men ionat Coreea de
Nord drept zon de preocupare major . Sondajele au ar tat c
principalul lor interes era s aib salarii mai mari.
Când vine vorba de bani, Coreea de Nord este o pierdere
de timp. Economia sud-coreean este de 38 de ori mai puternic
decât a Nordului, iar volumul tranzac iilor interna ionale este de
224 de ori mai mare5.
Totuşi, beligeran a periodic a Coreei de Nord reuşeşte s
declanşeze reac ii de furie în Sud. În 2010, Coreea de Nord a
lansat un atac submarin surpriz care a ucis patruzeci şi şase de
marinari sud-coreeni şi a scufundat nava de r zboi Cheonan care
naviga în apele teritoriale sud-coreene. Peste câteva luni, Nordul
a lansat tiruri de artilerie asupra unei mici insule sud-coreene,
ucigând patru persoane. Dar dorin a de r zbunare a Sudului
dispare repede.
Dup ce anchetatorii interna ionali au confirmat c nava
Cheonan a fost scufundat de o torpil nord-coreean ,
electoratul din Sud a refuzat s se ralieze în jurul preşedintelui
Lee, care declarase c guvernul Coreei de Nord trebuia „s
pl teasc ”. Nu a existat o versiune sud-coreean a efectului
„9/11” care a împins Statele Unite ale Americii în r zboaie cu
Afganistanul şi Irakul. În schimb, partidul lui Lee a fost învins
în alegerile urm toare, ceea ce a demonstrat c popula ia
sud-coreean era mai interesat de men inerea p cii şi protejarea
standardelor de trai decât în a da o lec ie Coreei de Nord.
„Nimeni nu are de câştigat din declanşarea unui r zboi,
rece sau cald”, mi-a spus Lim Seung-youl, un distribuitor de
îmbr c minte din Seul în vârst de dou zeci şi şapte de ani.
„Na iunea noastr este mai bogat şi mai deşteapt decât Coreea
de Nord. Trebuie s folosim ra iunea, nu confruntarea”.
De decenii, sud-coreenii „şlefuiesc” sensul ra iunii ca
reac ie la o dictatur vecin care şi-a mutat circa 80% din
artilerie la mai pu in de o sut de kilometri de zona
demilitarizat , por iunea de frontier strict p zit care separ
cele dou Coree, şi a amenin at nu o dat c va transforma
Seulul (situat la doar 50 de kilometri de grani ) într-o „mare de
foc”. La fiecare zece sau cincisprezece ani, Nordul mai
întreprinde un sângeros atac surpriz – de la raidul din 1968 al
unui comando care a încercat s -l asasineze pe preşedintele
Coreei de Sud, pân la bombardarea în 1987 a unui avion de
pasageri al Korean Air şi încercarea nereuşit de infiltrare
submarin a comandourilor din for ele speciale din 1996 sau
scufundarea în 2010 a navei de r zboi şi bombardarea insulei.
Atacurile au ucis sute de sud-coreeni, dar nu au
determinat electoratul s cear guvernului s lanseze un
contraatac major.
Nici nu l-au oprit pe sud-coreeanul obişnuit s devin mai
bogat, mai bine educat, s aib o locuin mai bun în ceea ce a
devenit a patra economie din Asia şi a unsprezecea din lume.
Sud-coreenii au urm rit cu aten ie consecin ele unific rii
germane şi au observat pre ul pl tit de Vest. Povara
propor ional a Coreei de Sud, dup cum arat unele studii, ar fi
de dou ori şi jum tate mai mare decât cea a Germaniei de Vest
dup ce a absorbit fosta Germanie de Est. Studiile au descoperit
c ar putea costa peste dou miliarde de dolari pe o perioad de
treizeci de ani, ar presupune m rirea taxelor pentru şase decenii
şi ar necesita ca 10% din produsul intern brut al Sudului s fie
cheltuit în Nord în
Sud-coreenii îşi doresc unificarea cu Nordul, dar nu
acum, cel pu in nu în timpul vie ii lor – în principal din cauza
costurilor care ar fi inacceptabil de mari.
Shin şi mul i al i transfugi se plâng, destul de îndrept i i,
c sunt v zu i în Coreea de Sud ca nişte r noi needuca i,
neciopli i şi prost îmbr ca i, a c ror ar aduce numai b taie de
cap.
Exist dovezi considerabile c societatea sud-coreean nu
îi ajut pe refugia i s se integreze. Rata şomajului
nord-coreenilor din Sud este de patru ori mai mare decât cea
na ional ; în rândul nord-coreenilor se produc de dou ori şi
jum tate mai multe sinucideri decât printre sud-coreeni.
Dar sud-coreenu îşi caut locul în cultura lor obsedat de
succes, de statut social şi de educa ie. Shin încerca s se
integreze într-o societate în care se muncea excesiv, nesigur şi
stresat . Sud-coreenii muncesc mai mult, dorm mai pu in şi se
sinucid într-o propor ie mult mai ridicat decât cet enii oric rei
alte ri dezvoltate, potrivit Organiza iei pentru Cooperare şi
Dezvoltare Economic (OCDE) care sprijin dezvoltarea
economic în treizeci şi patru de ri bogate.
În plus, sud-coreenii se privesc unii pe al ii cu un ochi
nimicitor de critic. Pentru cei mai mul i dintre ei, nu ai valoare
decât dac eşti admis la una dintre cele câteva universit i de
prestigiu selective şi dac ai o slujb foarte bine pl tit la un
conglomerat precum Samsung, Hyundai şi LG.
„Este o societate neiert toare, necru toare şi în continu
competi ie” mi-a spus Andrew Eungi Kim, profesor de
sociologie la Universitatea din Coreea, una dintre şcolile de elit
ale rii. „Dac tinerii nu ob in calific rile cuvenite devin
pesimişti. Sunt convinşi c nu pot avea un start bun în via .
Presiunea de a fi foarte bun la şcoal începe s se simt înc de
prin clasa a patra, dac vre i s m crede i, şi devine un scop în
sine pentru elevii din clasa a şaptea”.
Cheltuielile şcoalare au ajuns astfel la cifre incredibile.
Printre rile bogate, Coreea de Sud este pe primul loc la
cheltuielile pentru educa ie pe cap de locuitor, care includ
meditatori şi cursuri de limba englez în ar şi în str in tate.
Patru din cinci elevi de toate vârstele merg la cursuri de
aprofundare a cunoştin elor în afara şcolii. În jur de 6% din
produsul intern brut al rii este repartizat educa iei; mai mult
decât dublu fa de procentajele care îi revin în Statele Unite ale
Americii, Japonia sau Marea Britanie.
Obsesia Coreei de Sud pentru succes a pl tit dividende
uluitoare. Economiştii interna ionali v d în Coreea de Sud cel
mai impresionant exemplu pentru ceea ce pot face pie ele libere,
un guvern democratic şi perseveren a pentru a transforma o
mic regiune agrar într-o superputere mondial .
Dar costurile umane ale îmbog irii subite au fost la fel de
ului-Cu toate c rata sinuciderilor în majoritatea celorlalte ri
bogate a atins un vârf la începutul anilor 1980, în Coreea de Sud
aceasta continu s urce, dublându-se din 2.000. În 2008 rata
sinuciderilor era de dou ori şi jum tate mai mare decât în SUA
şi semnificativ mai ridicat decât în ara vecin Japonia, în care
suicidul este adânc înr d cinat în cultur . Pare s se fi r spândit
ca un fel de boal infec ioas accentuat de ambi ie, dorin a de
îmbog ire, destr marea familiei şi singur tate.
„Nu suntem dispuşi s mergem la doctori pentru a ne trata
depresiile. Ne este foarte team s nu fim considera i nebuni”,
mi-a spus Ha Kyooseob, psihiatru la Facultatea de Medicin a
Universit ii Na ionale din Seul şi şef al Asocia iei Coreene
pentru Prevenirea Suicidului. „Este aspectul cel mai întunecat al
dezvolt rii noastre rapide”.
Deşi presiunea succesului explic într-o bun m sur
indiferen a Coreei de Sud fa de transfugii precum Shin, mai
exist un factor important: o schism în opinia public în ceea
ce priveşte gestionarea riscurilor pe care le implic vecin tatea
cu Coreea de in func ie de direc ia din care bat vânturile
politice, publicul şi guvernul de la Seul oscileaz între conciliere
limitat şi confruntare prudent .
Dup preluarea mandatului în 2008, preşedintele Lee şi
partidul s u aflat la guvernare au adoptat o atitudine mai rigid
fa de Coreea de Nord, t ind aproape toate ajutoarele şi
impunând condi ii pentru cooperarea în curs pentru dezarmare
nuclear şi drepturile omului. Politica aceasta a condus la câ iva
ani tensiona i de lans ri de rachete, afaceri economice înghe ate,
împuşc turi la grani e şi amenin ri periodice cu „r zboiul total”
din partea Nordului.
Înaintea lui Lee, Coreea de Sud a avut o abordare aproape
complet opus . Ca parte a Politicii Razei de soare, preşedin ii
Kim Dae-jung şi Roh Moo-hyun au participat la summituri cu
Kim Jong-il la Phenian, au aprobat dona ii masive cu alimente şi
îngr ş minte şi au fost de acord cu afaceri economice
generoase. Politica a ignorat îns existen a lag relor de munc şi
nu a f cut nicio încercare de a urm ri cine anume în Coreea de
Nord beneficia de ajutor. Dar i-a adus lui Kim Dae-jung Premiul
Nobel pentru Pace.
Rela ia boln vicioas a Sudului cu Nordul este ocazional
pus în scen la grani a dintre cele dou Coree într-un fel de
teatru Kabuki. Acolo, transfugii lanseaz c tre Coreea de Nord
mesaje ofensatoare la adresa lui Kim Jong-il. Manifestele îl
descriu ca pe un mare amator de vinuri scumpe de import,
seduc tor de neveste ale altor b rba i, ucigaş, st pân de sclavi şi
„diavolul însuşi”.
Am asistat la o astfel de lansare de baloane şi am v zut
cum se str duia poli ia guvernului lui Lee s apere un transfug
nord-coreean pe nume Park Sang Hak de furia unioniştilor şi a
intelectualilor universitari, care insistau c interac iunea paşnic
era singura politic admisibil .
Park a lovit pe unul dintre contraprotestatari drept în cap
– o lovitur care a sunat ca o bât în contact cu o minge de
baseball. Pe al ii i-a scuipat. Pân s fie imobilizat de poli ie, a
reuşit şi s scoat din buzunar un revolver cu gaze lacrimogene
şi a tras. Dar nu a putut s -i opreasc pe adversari s -i sfâşie cea
mai mare parte a sacilor cu manifeste antinord-coreene.
În cele din urm , grupul lui Park a reuşit s lanseze doar
un balon din cele zece preg tite şi zeci de mii de manifeste s-au
împr ştiat pe jos.
Pe Shin l-am întâlnit pentru prima oar în ziua care a
urmat acestui fiasco. El nu participase. Confruntarea de strad
nu era stilul s u. Urm rise filme vechi cu eliberarea
prizonierilor din lag rele de concentrare naziste, care prezentau
scene cu buldozere care dezgropau cadavre pe care cel de-al
Treilea Reich al lui Adolf Hitler încercase s le ascund .
„Este doar o chestiune de timp”, mi-a spus Shin, „pân
când Coreea de Nord hot r şte s distrug lag rele. Sper c
Statele Unite ale Americii, prin presiuni şi putere de convingere,
pot determina [guvernul nord-coreean] s nu-i ucid pe to i acei
de inu i din lag re”.
Shin nu se l murise cum îşi va pl ti facturile, îşi va
asigura un trai sau îşi va g si o iubit în Coreea de Sud. Dar se
hot râse ce voia s fac în via : s militeze pentru drepturile
omului şi s aduc în aten ia opiniei publice interna ionale
existen a lag relor de munc .
În acest scop, inten iona s plece din Coreea de Sud şi s
se mute în Statele Unite ale Americii. Acceptase oferta f cut de
Liberty în North Korea, organiza ia non-profit care i-a
sponsorizat prima c l torie în America. Se muta în sudul
Californiei.
CAPITOLUL 23
SUA
Într-o sear r coroas de var , într-o suburbie a Los
Angelesului de pe malul oceanului, Shin se afla în fa a unui
auditoriu restrâns de adolescen i americani de origine coreean .
Îmbr cat într-un tricou roşu, blugi şi sandale, ar ta relaxat şi
surâdea dulce copiilor aten i, aşeza i pe scaune pliante. Fusese
invitat s in un discurs la Prima Biseric Prezbiterian din
Torrance. Ca în toate apari iile sale publice, tema era via a în
Lag rul 14.
De mai mult de un an, sponsorii de la LiNK îl tot
trimiteau la astfel de evenimente şi îl b teau la cap s
preg teasc replici potrivite. Voiau s in un discurs bine
organizat, puternic emo ional, de preferin în limba englez ,
care va face uz de povestea lui unic pentru a impresiona
publicul american, motiva voluntarii şi, posibil, strânge ceva
bani pentru cauza drepturilor omului în Coreea de Nord. Dup
cum mi-a spus unul dintre liderii organiza iei, „Shin ar putea fi
extrem de valoros pentru aceast mişcare. Îi spunem mereu c el
ar putea fi chipul Coreei de Nord”.
Shin nu era la fel de sigur.
Pentru acea sear la Torrance nu preg tise nimic. Dup ce
a fost prezentat de un membru LiNK, a salutat elevii în coreean
şi i-a invitat, printr-un interpret, s -i adreseze întreb ri. Când o
fat din public l-a rugat s explice cum a evadat, a p rut
îndurerat.
— Este o chestiune personal şi sensibil , a spus el. M
feresc s vorbesc despre asta.
F r tragere de inim , a spus totuşi câteva cuvinte despre
evadare – o poveste scurt , sumar şi în general de neîn eles
pentru cineva care nu îi cunoştea bine via a.
— Povestea mea este sfâşietoare, a spus dup vreun sfert
de or , punând punct întâlnirii. N-aş vrea s v întristez.
Îşi plictisise şi z p cise auditoriul. Un b iat – nel murit
cine era Shin şi ce f cuse în Coreea de Nord – a pus o ultim
întrebare. Cum fusese serviciul militar în Coreea de Nord? Shin
l-a corectat pe b iat, precizând c nu servise în Armata
Poporului Coreean. „Nu am fost vrednic”, a ad ugat.
Dup ce l-am urm rit în biseric l-am rugat pe Shin s -mi
explice ce se întâmpla: De ce îşi dorea s fie un lupt tor pentru
drepturile omului când îi venea atât de greu s vorbeasc în
public despre via a din lag r? De ce l sa deoparte p r ile
poveştii care ar putea irita publicul?
— Întâmpl rile prin care am trecut m privesc doar pe
mine, mi-a r spuns, f r s se uite în ochii mei. Celor mai mul i
oameni le va fi imposibil s priceap despre ce vorbesc.
Coşmarurile – imagini ale mamei spânzurate – continuau
s -i bântuie somnul. ipetele lui nocturne îi trezeau pe
voluntarii LiNK cu care împ r ea apartamentul din Torrance.
Refuza consilierea gratuit a psihoterapeu ilor vorbitori de
coreean din Los Angeles. Nu voia s se înscrie la cursurile care
i-ar fi adus o diplom echivalent celei de absolvire a liceului.
La facultate nici nu voia s se gândeasc .
În timpul lungilor noastre s pt mâni de discu ii, Shin a
pomenit de mai multe ori de „partea moart ” din interiorul lui
care îl împiedica s simt . Uneori se pref cea c este fericit,
mi-a spus, pentru a vedea cum reac ioneaz ceilal i. Dar de cele
mai multe ori nu f cea niciun efort.
Shin nu s-a acomodat uşor la stilul de via american.
La scurt vreme dup ce a ajuns în California în
prim vara anului 2009, Shin a început s aib migrene grave şi
frecvente. Colegii de la LiNK şi-au f cut griji c sufer de stres
post-traumatic. S-a dovedit îns c durerile de cap erau de la
dantura foarte stricat . În urma tratamentului stomatologic,
migrenele i-au disp rut.
Aceast vindecare rapid a fost o excep ie.
Pentru Shin nu exista – şi nu exist – o cale rapid de
acomodare cu via a din afara gardului, fie în Statele Unite ale
Americii sau în Coreea de Sud. Am în eles acest lucru din
discu iile pe care le-am purtat cu prietenii lui şi cu el însuşi.
„Shin este înc prizonier”, mi-a spus Andy Kim, un tân r
de origine coreean care lucra pentru LiNK şi care, pentru o
vreme, a fost cel mai apropiat confident al lui Shin. „Nu se
poate bucura de via când al i oameni sufer în lag re. Fericirea
înseamn pentru el egoism”.
Andy şi Shin sunt cam de aceeaşi vârst şi luau adesea
masa împreun la Los Chilaquiles, un local mexican ieftin din
apropierea sediului LiNK situat într-un centru industrial din
Torrance. Shin era pasionat de mâncare şi îşi deschidea sufletul
când se afla într-un restaurant coreean sau mexican. De-a lungul
câtorva luni, Andy s-a întâlnit s pt mânal cu Shin la prânz
pentru a discuta despre via a lui în Statele Unite ale Americii.
Lucrurile se îmbun t iser pu in. Shin devenise
comunicativ şi vesel la lucru. Îi uimea pe Andy şi pe ceilal i
colegi de la LiNK intrând pe nepus mas în biroul lor şi
spunându-le c îi „iubeşte” Dar alteori nu reac iona bine la
sfaturile aceloraşi persoane şi nu reuşea s fac deosebirea între
critica constructiv şi tr darea personal . Shin nu înv ase înc
foarte bine cum s -şi administreze banii, cheltuind uneori mai
mult decât îşi permitea pe mese sau bilete de avion pentru
prieteni. Când era deprimat, spunea c este „un gunoi, un om de
nimic”.
„Uneori Shin se vede prin ochii noului s u sine, iar alteori
se vede prin ochii gardienilor din lag r” crede Andy. „Tr ieşte şi
aici şi acolo”. Când l-am întrebat pe Shin dac este adev rat,
mi-a con
„Evoluez de la starea de animal” a spus. „Dar este un
process foarte lent. Uneori încerc s plâng şi s râd ca al i
oameni, doar ca s v d cum este, dar nu-mi vin lacrimile, nu-mi
vine râsul”.
Comportamentul lui nu era neobişnuit: cercet torii îl
observaser la supravie uitorii lag relor de concentrare de
pretutindeni. Ei îşi tr iesc via a având, aşa cum o numeşte
psihiatrul de la Har
„Oamenii aceştia sufer nu numai de sindromul
post-traumatic clasic, ci şi de schimb ri profunde în rela ia cu
Dumnezeu, cu al i oameni şi cu ei înşişi” scrie Herman în cartea
ei Trauma and Recovery (Traum şi recuperare), o analiz a
consecin elor psihologice ale terorii politice. Cei mai mul i
supravie uitori sunt „copleşi i de ruşine, dispre de sine şi un
sentiment de eşec” 1.
Curând dup sosirea lui Shin în California, Kyung Soon
Chung, so ia unui pastor n scut la Seul, a început s -i fac de
mâncare, s -i poarte de grij şi s -i urm reasc paşii acomod rii
la via a american . Prima dat când s-a dus la ea acas pentru a
lua cina, femeia a vrut s -l îmbr işeze, îns Shin nu a l sat-o –
nu se sim ea în largul lui s fie atins.
Dar a continuat s vin la cin , în parte pentru c -i pl cea
la nebunie cum g tea Kyung. În plus, se împrietenise cu copiii
de dou zeci şi ceva de ani ai lui Kyung: Eunice, militant pentru
drepturile omului pe care o cunoscuse la Seul, şi fratele ei mai
mic, David, proasp t absolvent al Universit ii Yale, interesat la
rândul lui de drepturile omului. Familia, de a c rei ospitalitate
s-au bucurat mul i imigran i nord-coreeni, locuieşte în
Riverside, un oraş situat la 100 de kilometri est de Torrance.
Kyung şi so ul ei, Jung Kun Kim, administreaz un mic
aşez mânt creştin denumit Ivy Global Mission.
Shin a descoperit o familie coreean care era deschis ,
ospitalier şi iubitoare. Era invidios şi pu in copleşit de
intensitatea cu care ineau unii la al ii – şi la el. Timp de aproape
doi ani, s-a dus din dou în dou sâmbete la cin la Kyung.
R mânea s doarm peste noapte într-o camer de oaspe i şi
mergea duminica la slujb împreun cu familia.
Kyung, care nu vorbeşte bine engleza, a început s -l
numeasc pe Shin fiul ei cel mai mare. În timp, Shin a ajuns s -i
accepte – ba chiar s -i întoarc – îmbr iş rile. A aflat c îi
pl cea înghe ata de iaurt şi înainte de a veni la cin se oprea la
supermarket şi îi cump ra o cutie. Ea îl tachina, întrebându-l
„Când ai de gând s -mi aduci o nor ?” El o flata, spunându-i c
a sl bit şi c arat mai tân r . St teau de vorb ore întregi, doar
ei doi.
„De ce eşti atât de bun cu mine? a întrebat-o Shin într-o
zi în care era bântuit din nou de trecut. Nu ştii ce am f cut?”
I-a spus lui Kyung c este „dezgustat” de el însuşi, c nu
îşi poate ierta faptul c şi-a l sat tat l în lag r şi c se ur şte
pentru c s-a târât peste corpul lui Park. I-a mai spus c îi este
ruşine c a furat orez şi îmbr c minte de la nişte nord-coreeni
s raci, dup ce evadase din lag r.
Shin nu va sc pa vreodat de sentimentele de vinov ie,
crede Kyung. Dar ea i-a spus tot timpul c are o conştiin
puternic şi o inim bun . I-a mai zis c are un avantaj în fa a
altor nord-coreeni: nu a fost contaminat de propaganda sau de
cultul personalit ii din jurul dinastiei Kim.
„Shin are o anume puritate”, mi-a zis. „Nu i-au sp lat
creierul”. Dup cum au observat copiii lui Kyung, via a în
California a produs schimb ri izbitoare în încrederea şi
aptitudinile sociale ale lui Shin: a devenit mai pu in timid, a
început s zâmbeasc , s îmbr işeze lumea. Înainte şi dup
unele dintre interviurile pe care le-am avut cu el în California,
m-a îmbr işat şi pe mine.
„Înainte era stingherit în prezen a prietenilor mei de la
biseric ” mi-a spus Eunice. „Acum glumeşte şi râde cu ei”.
David a fost de aceeaşi p rere. „Shin manifest o empatie
real fa de ceilal i. Chestia asta care se numeşte dragoste – s-ar
putea s existe în sufletul s u”. Autoevaluarea lui Shin a fost
mai pu in sangvin .
„Pentru c sunt înconjurat de oameni buni, încerc s fac şi
eu bine”, mi-a zis. „Dar nu este ceva care s vin de la sine”.
În California, Shin a început s cread c întregul merit
pentru evadarea sa din Lag rul 14 şi pentru toate întâmpl rile
ulterioare îi revenea lui Dumnezeu. Abia de curând a început s
cread în divinitate. Nu auzise de Dumnezeu pân ce nu fusese
prea târziu pentru mama lui, fratele s u şi Park. Se îndoia c
Dumnezeu îi p zise tat l de r zbunarea gardienilor.
În mod similar, vinov ia nu fusese o problem pentru
Shin în Lag rul 14. Ca adolescent, era furios pe mama lui pentru
c îl b tea, pentru c riscase evadarea, pentru c din cauza ei
fusese el torturat. Nu a plâns-o dup ce a fost spânzurat . Dar ca
supravie uitor adult, odat ce s-a distan at emo ional fa de
lag r, furia i s-a transformat în vinov ie şi dispre de sine. „Sunt
sentimente care s-au înfiripat încet în sufletul meu”, a spus.
V zând cum se comport familiile iubitoare, este dureros s -şi
aminteasc ce fel de fiu a fost el odinioar .
Shin venise la Torrance cu gândul c va ajuta LiNK
lucrând cu voluntarii organiza iei şi vorbind la evenimente. În
schimb, LiNK îi asigura cazarea şi o aloca ie, dar nu un salariu.
Cu ajutorul organiza iei, Shin a primit o viz cu intr ri multiple
pe zece ani, care îi permitea s stea în Statele Unite ale Americii
timp de cel mult şase luni o dat .
Legea american a imigra iei acord o aten ie special
refugia ilor nord-coreeni, iar statutul unic al lui Shin de victim
n scut şi crescut într-o închisoare politic îi d dea o şans
excelent de a ob ine reziden permanent în SUA. Dar el nu a
cerut o carte verde. Nu se putea hot rî unde voia s tr iasc .
Îi era greu s se implice în orice activitate. La Torrance
s-a înscris la un curs de limba englez , dar s-a retras dup trei
luni. Cea mai mare parte a timpului şi-o petrecea la sediul
LiNK, unde citea pe net ştiri din Coreea de Nord şi st tea la
taclale cu personalul vorbitor de coreean . Se mul umea uneori
s dea cu m tura, s sorteze cutii şi s care mobil . I-a spus lui
Hannah Song, directoarea executiv , c voia s fie tratat exact
ca şi ceilal i membri ai personalului. Dar alteori se îmbufna şi
trântea când primea o sarcin care nu-i convenea. Din şase în
şase luni f cea o pauz de la munc , fiind nevoit s se întoarc
în Coreea de Sud pentru câteva s pt mâni.
LiNK îi îndeamn pe nord-coreenii pe care îi ajut s vin
în Statele Unite ale Americii s îşi fac un „plan de via ” la
scurt vreme dup sosire. Este o list de obiective practice,
realizabile, care pot ajuta un nou-venit s îşi cl deasc o via
stabil şi productiv ; planul include st pânirea limbii engleze,
înv area unei meserii, consiliere şi lec ii de administrare a
banilor.
Shin a refuzat s îşi fac un astfel de plan, iar Song şi
ceilal i de la LiNK l-au l sat în pace.
„Povestea lui este atât de puternic ” a spus Song. „Se
sim ea îndrept it s fie o excep ie şi noi am fost de acord. L-am
l sat s se plimbe, pur şi simplu, prin Torrance. Simte nevoia s
priceap de ce a supravie uit lag rului. Nu cred c s-a l murit
înc ”.
În afara Peninsulei Coreene, nu exist loc mai bun decât
Los Angeles unde un coreean nu este nevoit s înv e vreo alt
limb . Peste trei sute de mii de americani de origine coreean
s-au stabilit în interiorul şi în jurul oraşului.
În Torrance şi în împrejurimi, puteai s m nânci, s î i
faci cump r turile, s munceşti şi s te rogi în coreean . Shin a
înv at destul englez cât s îşi comande hamburgerii şi
mâncarea mexican şi s discute despre baseball şi vreme cu
colegii de aparta-Dormea într-un pat suprapus din casa cu patru
dormitoare pus la dispozi ie de LiNK, care ad postea pân la
şaisprezece persoane – tineri voluntari şi stagiari care veneau şi
plecau. În buc t rie, în ziua în care am fost eu în vizit , pe
maşina de sp lat vase era lipit un bilet pe care scria: „V rog s
nu m deschide i. Sunt stricat şi miros urât” Mobila era uzat ,
covorul decolorat, iar pe veranda din fa erau arunca i tenişi,
sandale şi şlapi. Shin împ r ea un dormitor înghesuit cu al i trei
voluntari de la LiNK.
Lui Shin îi pl cea camaraderia cvasihaotic , specific
unui c min studen esc. Deşi colegii n scu i în America erau
uneori g l gioşi, ştiau pu in coreean şi nu st teau niciodat
prea mult, Shin prefera prezen a lor trec toare decât traiul de
unul singur. Probabil c era din cauza perioadei în care tr ise în
Lag rul 14. Dormea mai bine şi savura mâncarea atunci când
era înconjurat de oameni, chiar şi de str ini. Când nu reuşea s
adoarm sau când îl trezeau coşmarurile, se d dea jos din pat şi
se culca pe podea, aşa cum dormea în lag r.
La munc se ducea cu bicicleta. Era un drum de dou zeci
de minute prin Torrance, un conglomerat industrial-suburban
multicultural, veşnic sc ldat în soare. Situat la 30 de kilometri
sud-vest de centrul Los Angelesului, are o por iune frumoas de
plaj la golful Santa Monica pe care Shin se plimba uneori.
Bulevardele largi ale oraşului au fost trasate acum un secol de
Frederick Law Olmsted Jr” arhitectul care a proiectat mallul din
Washington. Fa ada în stil neo-mediteranean a Liceului din
Torrance a servit drept fundal pentru serialele TV Beverly Hills,
90210 şi Bujfy, spaima vampirilor. Torrance are şi o rafin rie
ExxonMobil în care se prelucreaz mare parte din i eiul din
sudul Californiei. Înainte de a tr i la comun în acea cas , Shin a
stat pentru mai mult de jum tate de an într-un apartament
supraaglomerat cu trei dormitoare pe care LiNK îl închinase în
apropierea unui depozit mare de petrol numit
ConocoPhillips/Torrance Tank Farm.
LiNK s-a mutat la Torrance de la Washington, D.C., în
c utarea unor chirii mai mici şi pentru a se concentra asupra
dezvolt rii mişc rii. California de sud era un loc mai bun pentru
recrutarea şi g zduirea temporar a tinerilor voluntari pe care-i
numeşte „nomazi”. Dup ce sunt instrui i la Torrance, aceştia
c l toresc peste tot în Statele Unite ale Americii, in prezent ri
şi vorbesc despre nerespectarea drepturilor omului în Coreea de
Nord.
La sfârşitul celei de-a doua veri petrecute de Shin în
California a venit o nou voluntar , Harim Lee, o tân r supl şi
foarte atr g toare n scut la Seul, care se mutase în SUA
împreun cu familia la vârsta de patru ani.
Urmaşe liceul într-o suburbie a oraşului Seattle şi era
student în anul doi la sociologie la Universitatea Washington
când l-a v zut pe Shin pentru prima oar într-un filmule pe
Youtube. Acesta se adresa unui auditoriu din Mountain View,
California, r spunzând întreb rilor despre via a lui angaja ilor la
Google. Tân ra a g sit şi articolul meu din Washington Post
despre Shin, în care îl citam spunând c şi-ar dori s aib o
iubit , dar nu ştia cum ar putea-o
 Harim, care este bilingv , se întorsese pentru o scurt
perioad în Coreea de Sud s lucreze ca traduc toare pentru o
organiza ie neguvernamental care milita pentru ap rarea
drepturilor omului în Coreea de Nord. Dup al treilea an de
facultate, s-a hot rât s renun e la studii şi s se implice în
problematica nord-coreean . A g sit pe internet informa ii
despre programul Nomad al LiNK. A aflat c Shin locuia la
Torrance cu numai dou s pt mâni înainte de a pleca din Seattle
pentru a-şi începe preg tirea la LiNK. Pe drumul c tre Los
Angeles s-a gândit numai la Shin. Îl considera o celebritate şi se
ruga s devin apropia i. În Torrance, l-a z rit venind cu
bicicleta la sediul LiNK şi şi-a propus s g seasc momentul şi
locul potrivit pentru a sta de vorb cu el. S-au pl cut imediat
unul pe cel lalt. El avea dou zeci şi şapte de ani; ea, dou zeci şi
doi.
La LiNK exist o regul strict care interzice întâlnirile
dintre refugia ii nord-coreeni şi stagiari, mul i dintre ei la vârsta
studen iei şi departe de p rin i. Ideea este de a-i proteja atât pe
stagiari, cât şi pe refugia i, şi de a evita problemele în
implementarea programului Nomad.
Shin şi Harim au ignorat regula. Când au fost avertiza i c
trebuie s înceteze s se mai întâlneasc pân când Harim îşi
termin stagiul, ambii s-au înfuriat. Harim a amenin at c
pleac . „Le-am ar tat foarte clar c , dup p rerea noastr , regula
era greşit ” mi-a
Shin a luat avertismentul ca pe o insult personal . S-a
plâns c era tratat ca un om de nimic şi a remarcat c Andy Kim,
confidentul lui, avea o rela ie cu o stagiar . „Pe mine m
desconsider ”, mi-a spus. „Cred c îmi pot conduce via a
personal ”.
Dup o c l torie în Coreea de Sud şi câteva luni de
chibzuial , Shin a plecat de la LiNK. Rela ia cu Harim nu a fost
singurul motiv. Pe Hannah Song o deranja c Shin evita uneori
s îşi asume r spunderea, se aştepta la un tratament privilegiat şi
nu f cea mare efort s înve e engleza, ceea ce îi limita rolul de
vorbitor în Statele Unite ale Americii. Au fost şi nişte
neîn elegeri legate de locuin . Dup cum a auzit Shin, LiNK nu
avea s îi mai asigure cazarea. Song a spus c îl informase pe
Shin c , la un moment dat, va trebui s se descurce singur.
Neîn elegerile erau, probabil, inevitabile. Cu siguran nu
a fost ceva ieşit din comun. În Coreea de Sud, transfugii
nord-coreeni îşi abandoneaz adeseori locurile de munc ,
pretinzând c sunt persecuta i. La Hanawon, centrul pentru
refugia i din Coreea de Sud, consilierii în carier spun c
paranoia legat de locul de munc , demisiile furtunoase,
sentimentele de tr dare sunt probleme cronice ale
nord-coreenilor. Mul i dintre ei nu ajung niciodat s se
adapteze la noile condi ii de via .
Situa ia nu este foarte diferit în Statele Unite ale
Americii. Cliff Lee, un american n scut în Coreea care locuieşte
în Alexandria, Virginia, a oferit ad post multor nord-coreeni în
ultimii ani şi a observat un punct comun al dificult ilor de
adaptare ale acestora: „Ei ştiu c în Coreea de Nord au auzit
numai minciuni şi sunt acum sceptici la tot ce le spune o
organiza ie”.
Song a fost îndurerat de decizia lui Shin de a pleca. S-a
considerat vinovat pentru c nu i-a cerut mai devreme, de când
a ajuns în California, s îşi asume responsabilitatea pentru
propria persoan . Ceea ce o îngrijora cel mai tare, mi-a spus, era
faptul c nu ştia ce avea Shin de gând s fac pentru restul vie ii.
EPILOG
F R SC PARE
În februarie 2011, la câteva zile dup plecarea de la
LiNK, Shin a zburat pe Coasta de Vest, în statul Washington.
S-a mutat cu Harim la locuin a p rin ilor ei din Sammamish, o
suburbie a oraşului Seattle din vestul Mun ilor Cascadelor.
 Mutarea lui brusc m-a surprins. În plus, m-a îngrijorat,
gândindu-m , asemenea prietenilor lui din Los Angeles, c era
impulsiv şi îşi t ia pun ile f r un motiv temeinic. Dar pentru
mine a simplificat lucrurile din punct de vedere logistic.
Întâmpl tor, sunt din statul Washington. Dup ce am plecat din
Tokyo şi de la Washington Post, m-am mutat înapoi la Seattle
pentru a lucra la aceast carte. Când Shin m-a sunat acas şi
mi-a spus în engleza lui stricat c îmi devenise vecin, l-am
invitat la ceai.
Munca noastr împreun era aproape terminat , iar Shin
îşi inuse cuvântul. M l sase s explorez col urile cele mai
întunecate ale trecutului s u. Dar mai aveam nevoie de ceva: s
în eleg mai bine ceea ce voia de la viitor. Fiindc st tea pe
canapea, al turi de Harim, în camera mea de zi, l-am întrebat
dac puteam s îi vizitez. Voiam s îi cunosc pe p rin ii lui
Harim.
Shin şi Harim au fost prea politicoşi pentru a m refuza.
Mi-au spus, în schimb, c acum era prea mult dezordine. M
vor anun a când se ivea un moment potrivit. F r a spune un nu
explicit, mi-au dat de în eles c preferau ca lungul meu
interogatoriu s ia sfârşit – şi asta cât mai curând.
Shin şi Harim au bus bazele unui ONG pe care l-au
denumit North Korea Freedom Plexus. Pentru a-l finan a, sperau
s strâng bani din dona ii, iar Shin inten iona s in multe
discursuri. Ambi ioasa lor misiune era s deschid ad posturi
pentru transfugii sosi i în China şi s trimit manifeste împotriva
regimului în Coreea de Nord. În acest scop, Shin mi-a spus c
mersese de dou ori în regiunile de frontier din China şi avea
de gând s o mai fac . Când l-am întrebat dac nu se temea c ar
putea fi r pit sau arestat în China, pe teritoriul c reia se ştie c
ac ioneaz agen i nord-coreeni, mi-a spus c se bucur de
protec ia unui paşaport sud-coreean şi c este întotdeauna
prudent. Dar acesta nu este un r spuns care s -i bucure pe
prietenii lui care l-au sf tuit s stea departe de China.
Lowell şi Linda Dye – so ii din Columbus care au citit
articolul meu despre Shin din 2008 şi care i-au pl tit drumul
spre Statele Unite ale Americii – au fost dezam gi i şi îngrijora i
când au auzit c a plecat de la LINK şi s-a mutat la Seattle.
Familia Dye şi familia Kim din Riverside, California, i-au spus
lui Shin c fondarea unui nou ONG este o idee riscant şi c ar
fi fost mai productiv dac lucra în continuare al turi de o
organiza ie bine-cunoscut şi bine finan at .
Shin s-a apropiat de so ii Dye. Îi numeşte „p rin i” şi le ia
îngrijorarea în serios. Dup ce s-a mutat la Seattle, a acceptat
invita ia de a se duce la Columbus şi de a sta cu ei vreo dou
s pt mâni, timp în care Harim avea s r mân acas , la Seattle.
So ii Dye au vrut s -l ajute pe Shin s fac un plan de
viitor. Lowell, consultant în management, crede c are nevoie de
un impresar, de un contabil şi de un jurist. Dar în Columbus, el
şi Shin nu au reuşit s aib o discu ie serioas , în parte datorit
faptului c Shin, din cauza fusului orar din Seattle, dormea pân
înspre prânz şi st tea noaptea pân târziu de vorb cu Harim pe
Skype.
„Ne-a zis c o iubeşte cu adev rat pe Harim”, a spus
Lowell. „Este drumul pe care a ales s mearg . Îl face fericit”.
Când Shin s-a întors la Seattle, ne-am întâlnit din nou to i
trei. Casa lor era tot de nevizitat, mi-au spus, aşa c ne-am dus
la o cafea la Starbucks. Când i-am întrebat cum le merge rela ia,
Harim a roşit, a surâs, şi s-a uitat iubitoare la Shin.
Shin nu a zâmbit.
Nu voia s vorbeasc despre acest sublet.
Am insistat, amintindu-i c îmi zisese de atâtea ori c nu
credea c este în stare s iubeasc şi, în mod sigur, nu se vedea
însurat. Se mai schimbase ceva?
„Important acum este s muncim”, a spus. „Dup ce
termin m ce avem de f cut, sunt speran e de progres”.
 Rela ia lor nu a inut. La şase luni dup ce se mutase la
Harim, Shin m-a sunat şi mi-a spus c se desp r eau. Nu voia s
discute motivele. A doua zi a luat avionul spre Columbus,
ducându-se s stea la familia Dye. Nu ştia sigur încotro avea s
o apuce de acolo, poate înapoi în Coreea de Sud.
În perioada în care a locuit în zona Seattle, Shin m-a
invitat la o biseric penticostal americano-coreean din
suburbiile de nord ale oraşului. inea un discurs şi p rea
ner bd tor s fiu prezent. Am ajuns la biseric cu câteva minute
înainte de ora programat , într-o sear de duminic rece şi
ploioas . Shin m aştepta. Mi-a strâns mâna cu ambele lui
mâini, m-a privit în ochi şi m-a rugat s iau loc pe o banc din
fa . Era îmbr cat mai formal decât îl v zusem vreodat : costum
gri elegant, c maş azurie, pantofi negri bine lustrui i. Biserica
era plin .
Dup un imn şi o rug ciune rostit de pastor, Shin a venit
în fa şi şi-a început discursul. F r noti e, f r emo ii, a vorbit
o or întreag . A început provocându-şi publicul de imigran i
coreeni şi copiii lor adul i crescu i în SUA cu afirma ia c Kim
Jong-il era mai r u decât Hitler. Dac Hitler îşi atacase
duşmanii, Kim îşi muncea propriul popor pân la moarte în
locuri precum Lag rul 14.
Dup ce a captat aten ia adun rii, Shin s-a prezentat pe
sine drept un animal de prad care fusese înv at în lag r s -şi
toarne familia şi prietenii – şi s nu aib remuşc ri. „Nu ştiam
decât c trebuie s -i vânez pe al ii ca s supravie uiesc eu”, a
spus.
În lag r, când înv torul a omorât în b taie o coleg în
vârst de şase ani pentru c o prinsese cu cinci boabe de porumb
în buzunar, Shin a m rturisit publicului c „nu sim ise mare
lucru”. „Nu ştiam ce sunt compasiunea sau triste ea”, a spus.
„Ne-au educat de la naştere aşa încât s nu fim în stare de
sentimente omeneşti normale. Acum c am sc pat de acolo,
înv s m emo ionez. Am înv at s plâng. Simt c devin
uman”.
Dar Shin a precizat c mai erau multe de f cut. „Am
sc pat din punct de vedere fizic”, a zis. „Nu şi emo ional”.
Pe la sfârşitul discursului, Shin a descris cum se târâse
peste corpul electrocutat al lui Park. A spus c motivele pentru
care evadase din Lag rul 14 nu erau nobile. Nu tânjea dup
libertate sau drepturi politice. Îi era doar foame.
Discursul lui Shin m-a uimit. În compara ie cu vorbitorul
re inut, incoerent pe care îl v zusem cu şase luni în urm în
sudul Californiei, era de nerecunoscut. Îşi valorificase ura de
sine şi o folosea pentru a acuza statul care îi otr vise inima şi îi
ucisese familia.
Spovedania lui, dup cum am aflat mai târziu, era
rezultatul calculat al muncii sus inute. Shin observase c
sesiunile sale întortocheate de întreb ri şi r spunsuri îi plictiseau
pe oameni.
Aşa c se hot râse s dea curs sfatului pe care îl ocolise
ani întregi: s dea o form discursului, s îl adapteze în func ie
de public şi s memoreze ceea ce voia s spun .
Preg tirea a dat roade. În acea sear , pe chipurile
ascult torilor puteai sentimente de nesiguran , dezgust, furie şi
şoc. Pe unele fe e curgeau lacrimi. Când Shin a încheiat,
spunând auditoriului c un singur om, dac refuz s tac , poate
ajuta la eliberarea zecilor de mii care r mân în lag rele de
munc nord-coreene, biserica a explodat în aplauze.
În acel discurs, chiar dac nu şi în via a lui înc , Shin
preluase controlul asupra trecutului s u.
ANEX
CELE ZECE REGULI ALE LAG RULUI 14
La şcoala din lag r, Shin a fost obligat s memoreze
aceste reguli şi a fost pus adeseori s le recite.
1. Nu încerca i s evada i.
 De inu ii prinşi încercând s evadeze vor fi împuşca i
imediat. Oricine este martor la o tentativ de evadare şi nu o
raporteaz va fi împuşcat imediat.
Martorii unei tentative de evadare trebuie s înştiin eze
f r întârziere un gardian.
De inu ilor le este interzis s se adune în grupuri de doi
sau mai mul i pentru a pl nui sau încerca o evadare.
2. Nu v asocia i.
De inu ii care s-au adunat într-un grup mai mare de doi
f r permisiunea unui gardian vor fi împuşca i imediat.
De inu ii care intr f r permisiune în satul gardienilor
sau care aduc pagube propriet ii publice vor fi împuşca i
imediat.
Nicio adunare nu va dep şi num rul de de inu i
încuviin at de gardianul responsabil.
În afara programului de munc , de inu ii nu au voie s se
adune f r aprobare prealabil .
Trei sau mai mul i de inu i nu au voie s se deplaseze
împreun noaptea f r permisiunea gardianului responsabil.
3. Nu fura i.
De inu ii prinşi furând sau în posesia unor arme vor fi
împuşca i imediat.
De inu ii care nu raporteaz sau care ajut al i de inu i
care au furat sau posed arme vor fi împuşca i imediat.
De inu ii care fur sau ascund mâncare vor fi împuşca i
imediat.
De inu ii care aduc în mod inten ionat pagube oric rui
material utilizat în lag r vor fi împuşca i imediat.
4. Respecta i necondi ionat ordinele gardienilor.
De inu ii care au inten ii rele fa de un gardian sau care
atac fizic un gardian vor fi împuşca i imediat.
De inu ii care nu respect întru totul ordinele unui gardian
vor fi împuşca i imediat.
 De inu ii nu au voie s se plâng de gardieni sau s -i
vorbeasc
Când întâlnesc un gardian, de inu ii trebuie s se încline
respectuos.
5. Raporta i atunci când observa i ceva suspect.
De inu ii care acoper sau ofer ajutor unui fugar vor fi
împuşca i imediat.
De inu ii care de in sau ascund posesiunile unui fugar,
conspir cu el sau nu îl raporteaz vor fi împuşca i imediat.
6. Urm ri i-v unii pe al ii şi raporta i f r întârziere orice
comportament suspect.
To i de inu ii trebuie s îi observe pe ceilal i şi s fie
vigilen i. Trebuie observat atent felul în care vorbesc şi se
comport ceilal i de inu i. Orice lucru care trezeşte suspiciune
va fi raportat imediat unui gardian.
De inu ii trebuie s ia parte la şedin ele de lupt
ideologic şi s critice cu vehemen comportamentul propriu şi
al celorlal i da i
7. Îndeplini i-v şi dep şi i-v norma de munc .
De inu ii care îşi neglijeaz norma de munc sau nu şi-o
îndeplinesc vor fi considera i refractari şi vor fi împuşca i
imediat.
Fiecare de inut este r spunz tor de îndeplinirea normei
sale de munc .
A- i îndeplini norma de munc înseamn s - i speli
p catele şi s r spl teşti statul pentru îng duin a ar tat .
Norma de munc stabilit de un gardian nu poate fi
schimbat .
8. În afar de locul de munc , nu intra i în contact cu
de inu i de sex opus din motive personale.
De inu ii care au contact sexual f r aprobare prealabil
vor fi împuşca i imediat.
De inu ii de sexe opuse nu vor conversa în afara locului
de munc f r aprobare prealabil .
De inu ii nu vor merge la toalet pentru sexul opus f r
aprobare prealabil .
De inu ii de sexe opuse nu se vor ine de mân şi nu vor
dormi
De inu ii care nu îşi recunosc p catele şi pretind c nu le
au vor „De inu ii trebuie s cugete adânc la ac iunile pe care
le-au c ele şi au reflectat îndelung la faptelebr.
NOTE
INTRODUCERE: NU CUNOŞTEA CUVÂNTUL
„DRAGOSTE”.
1. Amnesty International, „Images Reveal Scale of North
Korean Political Prison Camps”, 3 mai 2011,
http://www.amnesty.org/en/
news-and-updates/images-reveal-scale-north-korean-politicalpri
son-camps-201105 – 03.
2. Kang Chol-hwan şi Pierre Rigoulot, The Aquariums of
Pyongyang (New York: Basic Books, 2001), 79.
3. Aceşti martori, inclusiv Shin, au fost intervieva i de
David Hawk, cercet tor din cadrul Comitetului pentru
Drepturile Omului în Coreea de Nord, localizat în Washington,
DC. Relat rile lor pot fi g site, al turi de fotografii din satelit
ale lag relor, în a doua edi ie a raportului lui Hawk „The Hidden
Gulag: The Lives and Voices of «Those Who are Sent to the
Mountains», 2012, actualizat periodic.
4. Korean Bar Association, „White Paper on Human
Rights în North Korea 2008” (Seul: Korea Institute for Na ional
Unification, 2008).
5. Ken E. Cauze, „An Examination of the North Korean
Police State” (Washington, D.C.: Comitetul pentru Drepturile
Omului în Coreea de Nord, 2012), 17,27,37.
6. Jurnalistele TV americane Laura Ling şi Eu na Lee au
petrecut aproape cinci luni în închisori nord-coreene dup ce au
intrat ilegal în ar în 2009. Au fost eliberate în urma vizitei la
Phenian a lui
Bill Clinton, în cursul c reia preşedintele american s-a
fotografiat împreun cu Kim Jong-il.
7. Escape front Camp 14: Total Control Zone, un film de
Marc Wiesse, premiat la Festivalul de film de la Toronto în
2012.
8. Hyun-sik Kim şi Kwang-ju Son, Documentary Kim
Jongll (Seul: Chonji Media, 1997), 202, citat în Ralph Hassig şi
Kongdan Oh, The Hidden People of North Korea (Lanham,
Md.: Rowman & Littlefield, 2009), 27.
CAPITOLUL 1: B IATUL CARE MÂNCA
MÂNCAREA MAMEI
1. Interviul autorului cu Chun Jung-hee, asistent -şef la
centrul pentru refugia i Hanawon din Coreea de Sud. Din 1999,
în centrul finan at de guvern se m soar în l imea şi greutatea
transfugilor nord-coreeni.
CAPITOLUL 3: CREMA SOCIET II
1. Interviurile autorului cu transfugi realizate între 2007 şi
2010. Sistemul este bine descris şi de Andrei Lankov în North of
the DMZ (Jefferson, N.C.: McFarland & Company, 2007), 67 –
69; şi de Hassig şi Oh în The Hidden People of North Korea,
198 – 199.
2. Stilul de via al lui Kim Jong-il este descris în Hassig
şi Oh, 2735. Vezi şi fotografiile de pe Google Earth compilate
de Curtis Melvin, pe blogul lui, North Korean Economy Watch,
http:// www.nkeconwatch.
cotn/2011/06/10/friday-fun-kim-jong-ils
3. Andrew Higgins, „Who Will Succeed Kim Jong II”,
Washington Post (16 iulie 2009).
4. „Crima” lui Kim Young Soon a fost aceea de a fi
prieten cu prima so ie a lui Kim Jong-il. Pentru asta, a petrecut
opt ani în Lag rul 15. Cei patru copii şi p rin ii ei au fost trimişi
şi ei în lag r, pentru „vinov ie prin asociere” Un reprezentant
oficial al trupelor de securitate i-a spus c , dac ar fi vorbit
despre Iubitul Conduc tor şi so ia lui, n-ar fi p r sit niciodat
lag rul.
1. Kangşi Rigoulot, The Aquariums of Pyongyang, 100.
2. Kim Yong, Long Road Home (New York: Columbia
University Press, 2009), 85.
CAPITOLUL 10: ÎN CÂMPUL MUNCII
1. Andrea Matles Savada, ed” North Korea: A Country
Study (Washington, D.C.: GPO for the Library of Congress,
1993).
2. Yuk-Sa Li, ed., Juche! The Speeches şi Writings of Kim
II Sung (New York: Grossman Publishers, 1972), 157. Citat în
Stanford Journal of East Aslan Affairs 1, no. 1 (prim vara
2003), 105.
CAPITOLUL 11: PUIUL DE SOMN DE LA FERM
1. Stephan Haggard şi Marcus Noland, Famine în North
Korea (New York: Columbia University Press, 2007), 175.
2. Wonhyuk Lim, „North Korea’s Economic Futures”
(Washington, D.C., Brookings Institution, 2005).
CAPITOLUL 13: DECIZIA DE A NU MAI TURNA
1. Elmer Luchterhand, „Prisoner Behavior and Social
System în the Nazi Camp”. International Journal of Psychiatry
13 (1967), 245 – 264.
2. Eugene Weinstock, Beyond the Last Path (New York:
Boni şi Gaer, 1947), 74.
3. Ernest Schable, „A Tragedy Revealed: Heroines Last
Days”. Life (18 august, 1958), 7818144. Citat de Shamai
Davidson în „Human Reciprocity Among the Jewish Prisoners
în the Nazi Concentration Camps” The Nazi Concentration
Camps (Ierusalim: Yad Vashem, 1984), 555 – 572.
4. Terrence Des Pres, The Survivor: An Anatomy of Life
in the Death Camps (New York: Oxford University Press,
1976), 142.
1. Yong, Long Road Home, 106.
2. Park era excesiv de optimist. Na iunile Unite, care
numiser în 2004 un raportor special pentru drepturile omului în
Coreea de Nord, nu reuşiser s influen eze guvernul de la
Phenian, nici s atrag aten ia opiniei publice interna ionale în
leg tur cu lag rele. Coreea de Nord a refuzat ferm intrarea în
ar a reprezentantului ONU pentru drepturile omului şi i-a
condamnat rapoartele anuale, descriindu-le ca pe nişte tentative
de r sturnare a guvernului. Rapoartele s-au num rat printre cele
mai critice şi incisive analize ale crizei drepturilor omului din
Coreea de Nord. În 2009, când şi-a încheiat mandatul pe şase
ani de raportor, Vitit Muntarbhorn a declarat, „Exploatarea
oamenilor obişnui i… a devenit prerogativa nociv a elitei
conduc toare”. A ad ugat c „situa ia drepturilor omului în ar
r mâne însp imânt toare, dat fiind natura represiv a puterii:
concentrat în câteva mâini, absolut şi crud ”.
CAPITOLUL 16: LA FURAT
1. Yoonok Chang, Stephan Haggard, Marcus Noland,
„Migration Experiences of North Korean Refugees: Survey
Evidence from China” (Washington, D.C.: Peterson Institute,
2008), 1.
CAPITOLUL 17: C L TORIA C TRE NORD
1. Lankov, North of the DMZ, 180 – 183.
2. Vezi Daily NK, 25 octombrie 2010, pentru o descriere
am nun it hila. http://www.dailynk.com/english/read. php?
catald = nk01500 &
3. Andrew S. Natsios, The Great North Korean Famine
(Washington, D.C.: United States Institute for Peace Press,
2001), 218.
4. Charles Robert Jenkins, The Reluctant Communist
(Berkeley: University of California Press, 2008), 129.
5. Barbara Demick, Nothing to Envy (New York: Spiegel
& Grau, 2009).
CAPITOLUL 18: GRANI A
1. Human Rights Watch, „Harsher Policies Against
Border-Crossers” (martie 2007).
2. Lankov, North of the DMZ, 183.
3. Interviul autorului realizat în Seul cu reprezentan i ai
organiza iei budiste nonprofit Good Friends, care primeşte
informa ii de pe teritoriul Coreei de Nord.
CAPITOLUL 19: CHINA
1. Chang et al, „Migration Experiences of North Korean
Refugees” 9.
2. Demick, Nothing to Envy, 163.
3. Rimjin-gang: News from Inside North Korea, editat de
Jiro Ishimaru (Ōsaka: AsiaPress International, 2010), 11 – 15.
4. United Nations International Covenant on Civil and
Political Rights, Article 12 (2),
http://www2.ohehr.org/english/law/cepr.htm.
CAPITOLUL 20: AZIL
1. Lee Gwang Baek, „Impact of Radio Broadcasts în
North Korea”, discurs la Conferin a Interna ional privind
Drepturile Omului, 1 noiembrie 2010,
http://nknet.org/eng/board/jbbs view.
2. Peter M. Beck, „North Korea’s Radio Waves of
Resistance”, Wall Street Journal (16 aprilie 2010).
CAPITOLUL 21: K’UREDIT K’ADUS
1. Choe Sang-hun, „Born and Raised în a North Korean
Gulag”, International Herald Tribune (9 iulie 2007).
2. Blaine Harden, „North Korean Prison Camp Escapee
Tells of Horrors”, Washington Post (11 decembrie 2008), 1.
http://www
Washingtonpost.com/wpdyn/content/article/2008/12/10/AR200
81 21003855.html.
1. Suh Jae-jean, „North Korean Defectors: Their
Adaptation and Resettlement” East Aslan Review 14, nr. 3
(toamna 2002), 77.
2. Donald Kirk, „North Korean Defector Speaks Out”,
Christian Science Monitor (6 noiembrie 2007).
3. George W. Bush, Decision Points (New York: Crown,
2010), 422.
4. Korean Bar Association, „White Paper on Human
Rights în North Korea 2008”. 40.
5. Moon Ihiwan, „North Korea’s GDP Growth Better
Than South Korea’s „Bloomberg Businessweek (30 iunie 2009).
CAPITOLUL 23: SUA
1. Judith Herman, Trauma and Recovery (New York:
Basic Books. 1997), 94 – 95.
MUL UMIRI
Aceast carte nu ar fi putut fi scris , fireşte, f r curajul,
inteligen a şi r bdarea lui Shin Dong-hyuk. Timp de doi ani şi
pe dou continente a acceptat s îşi retr iasc suferin ele
trecutului, povestindu-mi-le cu lux de am nunte.
Îi mul umesc Lisei Colacurcio, membr a Comitetului
american pentru Drepturile Omului în Coreea de Nord, de la
care am auzit pentru prima oar despre Shin. Kenneth Cukier,
corespondent al revistei The Economist, mi-a sugerat c
povestea lui Shin trebuia relatat într-o carte scris în limba
englez şi mi-a oferit sfaturi utile în acest sens.
Nefiind vorbitor de coreean , am avut nevoie de ajutorul
traduc torilor. Le mul umesc Stellei Kim şi lui Jennifer Cho din
Seul. Tot la Seul, am beneficiat de ajutorul lui Yoonjung Seo şi
al lui Brian Lee, iar la Tokyo, de cel al lui Akiko Yamamoto. În
California am g sit în David Kim un excelent traduc tor, dar şi
un prieten. De asemenea, David m-a ajutat şi cu sfaturile legate
de manuscris.
La sediul din Torrance al organiza iei Liberty în North
Korea (LiNK), Hannah Song şi Andy Kim m-au ajutat s în eleg
modul în care s-a acomodat Shin cu stilul de via american. În
plus, Song a petrecut multe ore rezolvând probleme logistice
pentru Shin şi pentru mine. La Seattle, m-am bucurat de ajutorul
lui Harim Lee. În Columbus, Ohio, Lowell şi Linda Dye, pe care
Shin a ajuns s îi considere noii s i p rin i, mi-au oferit sfaturi şi
un nou punct de vedere.
Pentru îndrum rile în încercarea mea de a în elege ce se
petrece în interiorul Coreei de Nord îi mul umesc lui Marcus
Noland, director adjunct la Institutul Peterson pentru Economie
Interna ional din Washington, care şi-a rupt cu generozitate din
timpul s u şi mi-a împ rt şit din cunoştin ele sale. Studiul
privind Coreea de Nord pe care l-a întreprins în colaborare cu
Stephan Haggard a constituit o surs foarte important . De
asemenea, discu iile purtate cu Kongdan Oh, cercet toare la
Institutul pentru Analize în Domeniul Ap r rii din Alexandria,
Virginia, m-au ajutat s în eleg ceea ce auzisem de la Shin şi de
la al i nord-coreeni. C r ile pe care le-a scris împreun cu so ul
ei, Ralph Hassig, un savant nord-coreean, au fost de nepre uit.
La Seul, Andrei Lankov, care pred cursuri nord-coreene la
Universitatea Kookmin, a fost mereu dispus s îmi
împ rt şeasc opiniile sale.
Doi bloggeri neobosi i, Joshua Stanton de la One Free
Korea şi Curtis Melvin de la North Korean Economy Watch,
mi-au furnizat informa ii utile şi permanent actualizate privind
economia, guvernarea, politica şi armata Coreei de Nord.
Trebuie s men ionez şi cartea Barbarei Demick, Nothing to
Envy, care m-a ajutat s în eleg modul de gândire al
nord-coreenilor obişnui i.
Mul umiri speciale doresc s adresez organiza iei
Database for North Korean Human Rights din Seul. A publicat
memoriile în limba coreean ale lui Shin şi l-a încurajat s
colaboreze cu mine. O surs la fel de pre ioas a fost „Cartea
Alb a Drepturilor Omului în Coreea de Nord 2008” a Baroului
Coreean.
David Hawk, autor al lucr rii „The Hidden Gulag:
Exposing North Korea’s Prison Camps” şi, probabil, cea mai
important personalitate care a semnalat lumii existen a şi
activit ile care se desf şoar în lag re, mi-a împ rt şit din
experien a şi informa iile sale. Îi mul umesc şi Suzannei
Scholte, care a condus o serie de campanii interna ionale pentru
drepturile omului în Coreea de Nord. La Seattle, Blaise Aguera
y Arcaş şi Sam Howe Verhovek mi-au oferit sugestii excelente
în scrierea acestei c r i.
Impresarul meu, Raphael Sagalyn, are un merit deosebit
în realizarea acestui proiect. Mul umiri lui Kathryn Court,
redactor la Viking, şi asistentei sale Tara Singh pentru c a
crezut în el şi pentru sfaturile care au îmbun t it considerabil
manuscrisul.
David Hoffman, şeful departamentului de politic extern
de la Washington Post care m-a trimis în Asia, mi-a recomandat
s investighez mai îndeaproape Coreea de Nord. Când am ezitat,
a insistat. Când am avut dificult i, m-a încurajat. De asemenea,
m-au sprijinit şi redactorii Doug Jehl şi Kevin Sullivan de la
Post. Donald E. Graham, preşedintele companiei Washington
Post, a dat extrem de mult aten ie Coreei de Nord şi mi-a spus
întotdeauna atunci când am reuşit s scriu ceva interesant despre
aceast ar .
La final, vreau s men ionez rolul crucial jucat de so ia
mea, Jessica Kowal, în realizarea acestei lucr ri. Pe lâng
sfaturile legate de text, m-a convins c istorisirea poveştii lui
Shin era cel mai bun lucru pe care îl puteam face. Copiii mei,
Lucinda şi Arno, au pus o mul ime de întreb ri despre via a lui
Shin. Le-a fost imposibil s în eleag cruzimea Coreei de Nord,
dar au recunoscut în Shin un om extraordinar. Sunt de aceeaşi
p rere.
 POSTFA A AUTORULUI
Shin a p r sit Statele Unite ale Americii în 2011 şi s-a
întors în Coreea de Sud, unde şi-a cump rat un mic apartament
în Seul. Se sim ea mai bine acolo, datorit limbii, mânc rii şi
companiei unor mici grupuri de tineri activişti pentru drepturile
omului. Împreun cu aceştia, Shin a lansat o emisiune
s pt mânal pe internet, în care a invitat defectori s vorbeasc
despre via a lor în Coreea de Nord şi s explice de ce au fugit.
Purtând ochelari care îi dau aerul unui avangardist om de
ştiin , Shin a devenit co-prezentator al serialului InsideNK (în
interiorul Correi de Nord), din care câteva episoade au fost
postate pe Youtube cu subtitrare în englez . În fa a camerei, era
calm, amabil şi curios. Emisiunea nu era despre el, dar
comentariile lui ocazionale aveau virulen politic . Într-o edi ie
a programului a spus c dictatorii din Coreea de Nord „îşi pot
salva vie ile recunoscând în fa a lumii brutalit ile pe care le-au
comis şi cerându-şi iertare cu captele plecate…”
Când Evadare din lagărul 14 a fost publicat pentru
prima dat , jurnaliştii l-au asaltat pe Shin cu întreb ri. Voiau s
ştie despre mama lui. De ce-a tr dat-o? De ce a min it despre
ea? De ce s-a decis s spun adev rul în carte?
Ştia c aceste întreb ri vor veni şi a încercat s explice cât
mai bine. „Înainte, gândeam ca un prizonier dintr-un lag r de
munc şi nu în elegeam cu adev rat lucruri elementare ca
prietenia sau familia”, le-a spus el lui Evan Ramstad şi Soo-ah
Shin, de la Wall Street Journal. „A fost dureros s privesc în
urm , dar adev ratul mod de a dep şi aceast situa ie era s-o
scot la lumin , nu s-o ascund. Am început s m simt
responsabil pentru moartea mamei mele şi s conştientizez c
era p catul meu. Şi am vrut s o rog s m ierte, chiar dac
murise deja. Am m rturisit aceast poveste în ideea de a-i cere
iertare” 1.
O s pt mân dup ce a fost publicat cartea, Shin a
c l torit la Washington, D.C., ca s vorbeasc la o conferin
interna ional despre lag re2. Într-o sal plin de academicieni,
jurnalişti şi oficiali guvernamentali din Statele Unite ale
Americii şi Coreea de Sud, el a men ionat un alt motiv pentru
care s-a l sat v zut drept un fiu cu inima de ghea care şi-a
tr dat mama. A spus c a vrut ca lumea s în eleag c Coreea
de Nord continu s creasc şi s spele min ile copiilor sclavi în
închisori precum Lag rul 14, iar aceşti copii – precum el – nu
în eleg nimic din emo iile umane. Cuvintele sale au provocat o
t cere împietrit .
Mai mult decât ar fi îndr znit s spere, povestea lui Shin a
avut succes. Evadare din Lagărul 14 a devenit bestseller
interna ional, tradus în 22 de limbi, inclusiv coreean şi chinez .
Au ap rut fragmente în The Guardian, The Wall Street Journal,
publica ia online Atlantic, Le Monde şi Der Spiegel. C r ii i s-a
alocat o s pt mân
Evan Ramstad şi Soo-Ah Shin, „A Conversation with
Shin Dong-hyuk”, Wall Street Journal, 26 martie 2012.
„Hidden Gulag Second Edition: Political Prison Camps
Conference” Comitetul pentru drepturile omului în Coreea de
Nord, Wahington DC, 10 aprilie 2012. G zduit de Institutul
Peterson pentru economie interna ional ,
http://www.hink.org/events-view. php? id = 2.
de lectur pe roluri la BBC Radio 4. Shin a fost nevoit s
treac printr-un epuizant program de interviuri, uneori şapte pe
zi, pentru ziare, posturi de radio şi TV din întreaga lume.
Deşi i s-a p rut umilitor şi epuizant, în felul acesta a
devenit imaginea gulagului din Coreea de Nord. Oameni
importan i i-au înv at numele. Secretarul de stat Hillary Clinton
l-a pomenit într-un discurs inut la muzeul US Holocaust
Memorial, spunând c „a devenit scopul vie ii lui s atrag
aten ia lumii asupra condi iilor din ara sa” 3. Preşedintele
sud-coreean Lee Myung-bak le-a spus congresmanilor
americani c înc lcarea drepturilor omului în Nord este mai
important decât armele nucleare4. Citând povestea lui Shin,
procurorul-şef din procesul crimelor de r zboi comise de
dictatorul sârb Slobodan Miloşevici a cerut Consiliului de
Securitate al ONU s autorizeze o investiga ie a crimelor
nord-coreene împotriva umanit ii5. Dup întâlnirea cu Shin,
înaltul Comisar al Na iunilor Unite pentru Drepturile Omului,
Navi Pillay, a spus c a sosit vremea pentru o „anchet
interna ional serioasa” asupi a crimelor comise în lag rele din
Coreea de Nord3. The Economist a dojenit lumea întreag –
inclusiv pe sine – pentru c nu a luat în serios problemele Coreei
de Nord. „Poate c amploarea atrocit ilor
3 Hillary Rodham Clinton, „Remarke al the U.S.
Holocaust Memorial Museum Forward-Looking Symposium on
Genocide Prevention”, Washington DC. 24 iulie 2012,
http://www.state. gov/secretary/nu/2012/07/195409.htm.
decât armele nucleare” agen ia France-Press, 23 mai
2012, http://bit. ly/Jded9L.
5 Geoffrey Nice şi William Schabas, „Put North Korea on
Trial”, New York amor eşte indignarea” scria într-un editorial
ap rut dup publicarea c r ii. „Cu siguran este mai uşor s fii
sarcastic cu regimul, de parc ar fi condus de extratereştri
ciuda i, decât s te confrun i cu suferin ele pe care le provoac
acesta (The Economist este vinovat). Dar crimele, înrobirile,
disloc rile de popula ie, tortura, violul – Coreea de Nord a
comis aproape toate atrorcit ile care sunt considerate crime
împotriva umanit ii”4.

3
„Pillay cere să se acorde mai multă atenţie asupra încălcării drepturilm omului în
Coreea de Nord, solicitând o anchetă internaţională’: Ofic iul înaltului Comisariat
al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului Geneva, 13 ianuarie 2013,
http://www.ohchr.org/EN/NewsEvents/Pages/
DisplayNews.aspx?NewsID=12923&LangID=E
4
„Niciodată, din nou?” The Economist, 21 aprilie 2012
 Cartea a ap rut în libr riile din lumea întreag şi astfel
Shin a c l torit dintr-o ar în alta, explicând ce a f cut în lag r
şi reamintind oamenilor c în continuare exist sclavi şi
turn tori. Reporterii îl întrebau aproape zilnic dac în Coreea de
Nord au încercat s -l omoare. Nu era o întrebare neîntemeiat .
În cel pu in trei ocazii diferite, Phenian a trimis asasini s -i
ucid pe dezertorii care vorbesc prea mult. Dou tentative au
eşuat, dar guvernul sud-coreean a declarat c agen i
nord-coreeni l-au împuşcat mortal pe Lee Han Young la Seul, în
1997. El era un nepot al fostei so ii a lui Kim Jong-il şi un
opozant f iş al Nordului.5
La pu in timp dup apari ia c r ii Evadare din Lagărul
14, Coreea de Nord şi-a intensificat denun rile la adresa celor
care criticau nerespectarea drepturilor omului. „Armata şi
popula ia [din Coreea de Nord] nu vor l sa vreodat ca SUA s
doboare inviolabilul sistem socialist sub preten ia ap rar rii
drepturilor omului”, este declara ia oficial a Agen iei Centrale
de Ştiri.6 Dup care a emis şi o amenin are, în care se spunea c
dezertorii şi activiştii pentru drepturile omului vor suporta
represalii: „Cei care îndr znesc s r neasc demnitatea liderului
suprem al Coreei de Nord] nu vor fi în siguran , indiferent
unde se afl , şi nu vor reuşi s scape de pedeapsa
neîndur toare…”7.
La întrebarea despre siguran a lui, Shin putea s r spund
liniştit. Nu îi era fric . El a spus c nimic nu-l va putea opri s
vorbeasc despre ceea ce i s-a întâmplat în interiorul Lag rului

s ul complot de asasinare”, New York Times, 21 aprilie 2010.

6
„KNCA cere SUA să ia in serios propriile probleme legate de drepturile omului",
Agenţia de ştiri nord-coreeană (KCNA), 15 mai 2012, http://
www.kcna.co.jp/item/2012/201205/newsl5/20120515-llee.html.
7
„DRPK va lua măsuri corespunzătoare împotriva terorismului", Agenţia de ştiri
nord-coreeană, 31 iulie 2012, http://www.kcna.co.jp/item/2012/
201207/news31/20120731-27ee.html.
14 pân când gulagul nord-coreean va fi închis şi to i prizonierii
elibera i.
„În Lag rul 14, nimic nu amintea de normalitate. Nimic
bun nu era de aşteptat de la ziua de mâine, în afara n dejdii
într-o mas care s î i umple stomacul – întotdeauna aceeaşi,
anume o mân de m lai şi un blid de ciorb din varz acr ,
primite de la cazan, la cap tul unei zile de munc istovitoare.
Nicio speran , niciun alt gând. O lume în care singura
certitudine era aceea c po i oricând s fii pedepsit, c moartea
te priveşte întotdeauna din spate şi te aşteapt , r bd toare, ca pe
o prad sigur ”.
— MARIUS OPREA
Lag rele de munc din Coreea de Nord au o existen
mult mai îndelungat decât a Gulagului sovietic şi a lag relor de
concentrare naziste. Chiar dac fotografiile f cute din satelit
sunt mai mult decât gr itoare, guvernul nord-coreean neag
prezen a acestor închisori, Nicio persoan n scut în lag r nu a
reuşit vreodat s evadeze – nimeni, cu excep ia lui Shin
Dong-hyuk, care a sc pat din acel infern şi a povestit ce se
întâmpl acolo.
În Evadare din Lagârul 14, un bestseller publicat în 22 de
ri, printre care Brazilia, Japonia, Rusia şi China, jurnalistul
american Blaine Harden dezv luie secretele celui mai represiv
sistem totalitar din lume, prin intermediul relat rii înfior toare a
lui Shin, un b iat care nu ştia nimic despre lumea de afar ,
devenise de mic un turn tor şi fusese obligat s asiste la execu ia
familiei sale.
O poveste despre suferin şi curaj, supravie uire şi
speran , cartea de fa este o m rturie şocant despre
evenimentele din spatele gardului electrificat.
„O carte remarcabil , care ar trebui s fac parte din
bibliografia oric rei programe de liceu şi a orelor de educa ie
civic din facult i”.
— THE SEATTLE TIMES