Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Istorie și Filosofie

Referat la tema:
” Orașul indian medieval.
Viața economică și socială.”

A efectuat: studenta anului I, gr I (istorie),

Bogaciuc Ana
A verificat: doctor, conferenţiar universitar,
Sîrghi Dumitru

Chișinău-2014
Apariția orașelor – temple în India
Istoria orașului – templu Chidambaram ilustrează transformarea unui loc sfînt într-
un loc regional, a cărui faimă s-a răspîndit în întraga Indiei. Chidambaram este
identificat cu un cult al lui Shiva ca ”Rege al dansatorilor” (Nataraja”). Originea
cultului pare să fi fost venerarea unei pietre la un eleșteu, care a devenit apoi
rezervorul templului. Piatra a fost identificată mai tîrzoi cu un lingam1 Shiva și a
fost venerată ca Mulastbana (Locul de origine). Existaă de asemenea cultul unei
zeițe al cărei altar era denumit Perampalam (”Marea Sală”). În plus , există și un
Cidampalam (”Mică Sală”), asociată cu un cult similar cu cel a lui Murugan, un
zeu slujit de preoți care dansează în stare de transă. Întregul complex sacru era
denumit Puliyur (Orașul tigrului) în tamil. Actualizarea cultului lingam-ului Shiva
și sanscritizarea numelui orașului-teplu au fost primele realizări a procesului de
sanscritizare. Într-un mod similar , au apărut și alți zei locali ca figuri majore ale
panteonului hindus. Minakshi, zeița cu ochi de pește a dinastiei Pandya din
Madurai, a rămas zeitate dominantă.
În timp ce orașele Chidambaram și Madurai sunt astfel asociate cu Shiva, celălalt
mare zeu, Vishnu, își are propriile centre importante din India de Sud la Tirupati și
Srirangam, unde este venerat ca Shri Venkateshvara. În Deccan, la Pandharpur,
mulți pelerini sunt atrași de cultul lui Vithoba, asociat în mod similar cu Vishnu.
De asemenea, în deccan mai există și zei pastorali precum Khandoba, al cărui mare
templu de la Jejuri, lîngă Pune, atrage mulți credincioși din castele hinduse
superioare, precum și tribul Dhangar, de păstori a zonelor muntoase. În India de
est, Jagannath din Puri constituie un alt exemplu uimitor de transformare a unui
zeu tribal într-o mare zeitate a panteonului hindus.

1
(În religia hinduistă) Simbol falic stilizat al principiului cosmic masculin și al zeului Siva. ( sanscr. linga = semn,
trăsătură ) [Dicționar de mitologie generală, Victor Kernbach]
Aspecte specifice evoluției orașului indian în epoca medievală
Condiții favorabile pentru formarea orașului ca centru meșteșugăresc și comercial
se crează încă din antichitate. Creșterea necesităților societății au condus la
dezvoltarea comerțului intren, între regiuni, extern. Așezările orășenești anume în
acest răstimp se transformă în orașe sub aspect social-economic, meșteșugurile și
comerțul devin activități primcipalle a orășenilor, rolul lor devine decisiv în
activitatea orașului, cutoate că această nu exclude o administrare politică a
aristocrației în majoritatea orașelor. Baza populației o constituiau corporațiile
profesionale de comercianți și meșteșugari.
În evul mediu timpuriu (sec III-XII) existau adunarea orășenilor (sabkha), care
ăncludea un număr limitat de persoane (nobilii și reprezentanții poporului), ce se
realiza înafara orașului, pe un teritoriu neutru pentru grupele de populație. Orașul
avea propriile organe de justiție, folosinduse de dretul de imunitate juridică. În
principiu orașele se bucurau de autonomie, cu excepția unor centre ce depindeau de
anumiți factori. În centrele politice și capitale regele, reprezentanții lui sau vasalii
aveau dreptul să se implice direct în activitatea orașului. Caracteristic este faptul că
conducătorii capitalelor, erau și conducători de corporații, și miniștri la palat sau
slujitori regali. Evident că aceștia eliberați de orice control regal, puteau să
conducă orașul după bunul plac. Bineînțeles că orașul lupta pentru libertate și
drepturi. ”Libertățile” orașului, atribuțiile și legile interne erau întărite documentar.
Orașul avea unele teritorii agricole, dar în general agricultura avea un caracter
auxiliar.
În epoca medievală timpurie orașele indiene au multe aspecte asemănătoare cu cele
a orașelor europene sec XI-XIII. Ca în Europa, pentru dezvoltarea orașului o
importanță majoră a avut comețul extern, totodată și comerțul intern între regiuni.
În același timp interacțiunea economică cu sfera agricolă era limitată. Cerințele
comerțului extern motivau o anumită specializare a agriculturii și dezvoltarea unor
meșteșuguri în apropierea nemijlocită a orașelor. Comerțul extern era la scară
înaltă, dar inegale în timp. Apogeul acestui comert îl ajunge în sec XV-XVII.,
intens se dezvoltă comerțul cu Asia de Sud-Est.
În istoria orasului indian precolonial nu au avut loc schimbări majore de caracter
formativ. Izvoarele istorice vorbesc despre continuitatea dezvoltării orașului,
dezvoltare treptată a relației marfă-bani în mijlocul mileniului I a erei noastre.
Orașul avea bază internă stabilă. Formarea organizării administrative, a relașiilor
de vasalitate, ierarhizarea politică s-a sfîrșit către sec VII-X. Acestea au dus la
schimbări de ordin social-politice și economice. Însă acestea a influențat negativ
asupra orașului indian, intensificînd dependența acestuia făță de feudali.
Către sex XI se observă o decădere substanțială a caracteristicilor calitative a
orașului în India. Specificul dezvoltării secietății indiene a dus la diminuarea
treptată a factorilor progresivi în viața acestui dinamic și conservativ institut de
formație feudală. Lupta orașului pentru independență, ce derula cu mai mult sau
mai puțin succes, s-a sfîrșit cu supunere feudală a orașului, preluînd forme mult
mai severe în perioada dominației musulmane. Autoguvernarea orașelor a fost
lichidată practiv definitiv. De fapt, orașul a fost pus în dependență totală de
samovolnicia autorităților și a feudalilor locali. Rămășițile autoguvernării orașelor
s-au păstrat în unele regiuni, unde influența musulmană a fost minimă. Dar, orașele
pierdeau în lupta cu feudalii și pînă la venirea musulmanilor. A favorizat acest
lucru limitarea posibilităților lărgirii schimbului economic cu satele de la periferie.
Schimbul cu satele se limita datorită existenței sistemului djadjmani1 și nivelului
înalt exploatării prin rentă a agriculturii. Drept că, aceast sistem nu ducea la
autarhie2 agricolă a obștilor și admitea în măsură cunoscută relația marfă-bani.
Baza economiei satului rămînea cea naturală chiar în circumstanța unoi nivel înalt
a relațiilor marfă-bani, ce a fost evident în perioada colonială. ”Izolarea orașului de
sate a fost minoră, decît se presupunea, drept că în unele cazur neînsemnate, marfa,
care, necătînd la simplitatea sa, erau pentru comunități ”obiecte de lux”, dar nu
obiecte de uz zilnic.”3 Economia orașului era specializată în confecționarea
obiectelor de lux și altor obiecte, care puteau fi utilizate numai în oraș sau de
feudali. Dar, prezentînd prin sine un sistem social și de producție complicat, avînd
majoritatea populații oameni săraci, orașul era la fel și piață de piese de muncă și
cele mai simple obiecte de uz, cerere la aceste produse orașul îl asigura. Cererea de
alimente în mare măsură se asigura din contul realizării de feudali a rentei naturale.
Asupra orașului în mare măsură se extindea măsurile sistemului castă comunală.
Organizațiile orășenești căpătau forme comunale sau de castă. Dezbinarea castelor
împiedica uniunea orășenilor. Casta a contribuit la păstrarea mentalităților arhaice,
împiedica activismul, atitunii conștiente față de activitățile de producție. Către evul
mediu tîrziu s-a format practica impozitelor și dărilor în orașe, ce a dus la control
sever a arendașilor monopoliști asupra uricărei activități meșteșugărești sau
comerț. Aceste circumstanțe puneau piedice activității antreprenorialelibere,
suprimînd orice inițiativă. În oraș, spre sfîrșitul evului mediu, predomina
personalitatea supusă, pasivă, controlat strict în toate sferele activității sociale.
Psihologia conducerii orașelor era limitată de adaptarea la sistemul existent,
utilizării metodelor tradiționale a comerțului și a muncii meșteșugarilor.
Caracteristic era tendința de a investi capitalul în obținerea proprietății feudale. Un
moment negativ în orașul medieval indian era suprepopularea acestuia cu popolație
neproductivă parazitară, care conducea categoriile demoralizate a meșteșugarilor și
comercianților.

1
Termen adoptat în literatură sociologiei, sistem a acordării serviciilor reciproce de către membrii diferitor caste
[”Ekonomiko-ritualinye aspekty sistemy Djadjmani”, Leonid Borisovich Alaev]
2
Politică prin care se tinde spre crearea unei economii naționale închise, izolate de circuitul economic mondial.
3
Е.М. Очерки истории Индии до XIII века, М., 1990, p. 274
Concentrația în orșul medieval a meșteșugăritului în formă separată de agricultură
a precedat dezvoltarea puterilor de procere în sate – în agricultură și meșteșugului.
Progresul în agricultură și dezoltării activităților agricole a fost premisa divizării
teritoriale a meșteșugurilo și agriculturii.
Stimul important în lărgirea industriei orașului indian medieval a fost apariția aici
cererii eficace a produselor meșteșugărești, în special acumularea de feudali a
bogățiilor (inclusiv bănești), sursa cărora era expluatarea feudală. În modul de viață
feudal tot mai inens se includea produsele meșteșugărești, prezentînd de multe oi
obiecte culturale – covoare, arme bogat încrustate și instrumente metalice, articole
din lemn încrustate, plamume din mătasă și brocart1, îmbrăcîminte, etc.

1
Țesătură de mătase de calitate superioară, înflorată sau ornamentată cu fire de aur ori de argint; frenghie.
Categoriile sociale și structura de castă a populației în oraș
Coexistența castelor, relațiile sofisticate dintre acestea este una din caracteristicile
specifice a structurii societății medievale în India. Aceasta este specific și orașului,
unde aceasta era complicat de diversitate religioasă, mult mai accentuat în oraș
decît în sate. Casta și sistemul de caste a apărut și s-a dezvoltat împreună cu
procesele complicate a specialăzării muncii și diferențierii sociale în care
elementele patriarhale și chiar arhaice aveau o anumită rezistență.
În India medievală casta avea o funcție socială proeminentă. Însă poate fi casta
considerată drept ”comunitate socială” cum o consideră unii cercetători.
Diferențierea lor rezultă din din faptul că ce provine din diferite categorii sociale,
în ciuda sacralizării au fost statice (ce crea iluzia stabilității), doar cu o ”întîrziere”
înregistrînd evoluție socială. Casta, în care ”specific se divizează categorii sociale,
specializate și etnice”, fiind suprastructură1, a avut influență majoră asuprea
sistemului economic și relațiilor sociale în India.
Cercetători medievali și istorici deseori relatau î lucrările sale concepția
tradițională a castelor, prezentată în Vede și dharmashasta. Această se referă și la
gînditorul Biruni, care în descrieirea castelor a fost sub infuența Mana2 și
autorităților medievali. Dar totodată el încerca să explice rational orînduirii de
castă, asociind asta cu activitatea regilor.
Orașul – focar militaro-administrativ a puterii feudalilor
Specificul relațiilor social-economice în India mediavală – predominarea
proprietății funciare commune, lipsa în mare măsură proprietății private a
feudalilor – în multe determina concentrația puterii administrative-militare ca un
atrubut a feudalilor. Marele despotii feudale centralizate sec XIII-XVII cu
ramificarea sistemului administrativ central și regional asigurau constrîngerea
extraeconomică a populației agricultorilor.
Locul concentrării puterii militar-administrative deveneau posesiunile fortificate a
feudalilor și comunele, care pe măsura dezvoltării specializării muncii se
transformau în orașe, unde se concentra populașia, comerțul și meșteșugăritul.
Cetatea – avanposturi a feudalilor pentru aserviriea populației în Evul Mediu,
rîmănea metodă a politicii economice și sociale a feudalilor. Fiind parte a orașului,
cetatea asigura puterea lor nu doar asupra teritoriului agricol dar asupra întregului
oraș.
Sursele scrise și ercetările arheologice mărturisesc despre vechile cetăți în
India.potrivit lui Kautilie, autorul tratatului despre politica puterii regale –
1
. (În concepția marxistă) Totalitatea concepțiilor și instituțiilor politice, juridice, religioase, artistice, filosofice etc.
dintr-o anumită formațiune social-economică, generate de baza economică a acestei formațiuni.
2
Nume dat în India mai multor personaje mitice și unuia dintr’înșii s’atribue Codicele Manu, în care s’află expusă
doctrina brahmanismului.
”Arthashastra”, un oraș întărit perfect era cu un sistem de șanțuri, acoperit cu
tufișuri ghimpoase, înconjurat cu pereți cu turnuri pătrate, cu loc pentru arcași.

Orașele în India medieval de Sud sec VI – X

Comerțul, intern și extern, necătînd la la neajunsuri de producție, înflorea. Cele
mai vechi amintiri despre orașele din sud, vrbesc despre faptul că majoitatea
orașelor se ocupau cu comerțul, în deosebi cel maritime. Existau orașe în interiorul
peninsulei, ce se aflau la răscrucea drumurilor comerciale ce uneau litoralul cu
regiunile uscatului, unii din acestea erau Tagara și Paithan.
În secolele VII-VIII se observă creștere a nivelului orașelor, chiar apariția noilor
orașe, devenite centre comerciale și administrative, spre exemplu Vatapi
( Badami), Aiavole (Aihol) și altele.
Populația de comercianți și meșteșugari , de obicei, își ceau organe de
autoconducere, care preluau structura satelor obștești, dar fiind totuși orașe, cu
viață cotidiană specific, aveau anumite aspect specific.orașele erau strins legate
între dînsele, aceasta ducea la centralizarea administrative. Adunările orășenești în
sud capătă aceleași denumiri- nagaram. Baza acestor adunări o constituiau
negustorii, printer aceștia se numără și brahmanii. În aceasta se adunau
reprezentanți din toate castele. Nadaiam Udavara, capital statului Alupa, în secolul
VI era alcătuit din 1000 locuitori ” împreunî cu toți preoții”. Exista și organ mai
îngust, din 70 akkalu (familii). 1
Orașe erau în același timp centre administrative, capital a statelor, cnezatelor,
provinciilor. Deaceea, puterea regală, cît de slabă și amorfă nu ar fi, anume în
orașe se impunea cel mai ult, se executau controluri fiscale.
Secolele VI X – a fost cea mai complicată perioadă în istoria medieval a Indiei de
Sud. Insuficiența de surse istoricenu permite elucidarea multor procese politice și
evoluția social-economică. În această perioadă au avut loc cele mai principiale
schimbări schimbări în societate. Puterea politică slabă, sistem fiscal
nesatisfăcător, mărturisesc că abia se puneau bazele relațiilor feudale. În același
timp, aranjarea relațiilor dintre vasal și suzerain deja existau, progresa.
Feudalismul și-a început existența, cutoate că date concrete lipsesc, și urma să
treacă cale spre forme dezvoltate a acestor relații.
Orașe în India medievală de Sud secolele XIV –XVI
Majoritatea orașelo mari apăreau la intersectia drumurilor comerciale
internaționale, în primul rind pe litoral. Abd-ar-Razzak scria că regale Vidjinagara
1
V. A. Saletore, ”Ancient Karnatara”, vol I, Poona, 1936, p. 176
avea în posesie 300 porturi marine. Kalicut era un port importand, după cum
spunea Ibn-Battuta (1333-1346), în secolul XIV era la nivel cu Alexandria din
Egipt, Sudac din Crimeea.unele din cele mai importante orașe erau Ciaul, Dabul,
Goa, Kocin, Kuilon, Tutikorin.
Multe orașe aăreau la intersecția drumurlor commercial interne. Centre a
țesuturilor, lăptăriei, alte centre meșteșugărești erau Kancipur, Kumbacon, Nelur
etc. centre economice deseori deveneau mănăstirile. Împrejurul lor se aduna
populație de meșteșugari și negustori. Orașe în India de Sud deseori aveau un
character semiagricol. lăsau ocupațiile agricole orășenii din Vidjaianagar,
Kancipuram. Însă această nu definitive orașele sudice, aici meșteșugarii și
negustorii jucau rolul primordial. India demult stabilize relații comerciale cu toate
regiunile Oceanului Indian și nu numai.

Orașele în India medieval de Nord în secolele XIII - XIV

Meșteșugarii orășenești erau producători independenți ce aveau maerie primă și
instrumente. Ei deserveau piața locală, executau comenzile feudalilor sau a unor
personae. Regalitatea și administrația locală le impunea diverse impozite și dări.
Forma principal de organizare era gospodărie individual, el producea singur sau cu
ajutorul familiei. În secolele XIII-XIV India de Nord continua relațiile comerciale
cu Europa și Asia. Din China și din Orientul Apropiat se importa mătasă, porțelan,
cai de luptă, armură. Era dezvoltat și comerțul intern.
Specificul economiei și evoluției sociale în India, legărurile obștii, ce uneau
meșteșugurile cu agricultura, stopa dezvoltarea specializării muncii. Către secolul
XIII se întîlnește în surse diferențierea dintre oraș ( șarhi) și sat (rustai). Dar
aceasta nu se bazează pe diferențierea clasică dintre oraș și stat, ci mai mult se
referă la diferențierea dintre muncile de la oraș și de la sat.
Necătînd la dezvoltare intense a comerțului și sistemului monetary, agricultura în
India de Nord în secolele XIII- XIV rămînea cea natural. Comerțul, ca și
meșteșugăritul ( principalel ramuri fiind armele, tesături scumpe, domeniul
construcției), nu deservea țăranii, nici chiar cei ce locuiau în apropierea orașului.
Consumatorul principal a acestor produce era regalitatea, feudalii, armata plătită.
Tabloul de ansamblu a orașului medieval în India în descrieirile călătorilor.
Fragmentul din ”Cartea victoriei„ după Ishwar Prasad1, tratează modul în care
Timur Lenka a jefuit orașul Delhi în 1398. Autorul remarcă transformarea unei
părți a populației orașului în robi atît a conducătorilor cît și a ostașilr de rind.
Pietrele scumpe, rubine, jiuvaliere, diamantele furate oglindesc nivelul înalt de
dezvoltare economică a orașului respective.
Din Descrierea Indiei de către călătorul rus Afanasie Nikitin, secolul XV aflăm
despre mărfurile comercializate în diferite orașe ale Indiei. La Bidar ”poți să
cumperi și oameni negri”2. În același timp, autorul își exprimă nemulțumire în
legătura cu numărul sporit al tîlharilor și de faptul că în unele cazuri călătorul este
indus în eruare ”m-au mințit cîinii-busurmani”3

1
P. Cocârlă ”Istoria medievală universală” Crestomație, vol II, p.185
2
Op.cit. p 187
3
Op.cit. p.187
Introducere
India este un stat slab studiat în rîndurile cercetătorilor români. Actualmente rămîn
multe lacune în cunoasterea societății medieval a poporului indian. Se conoaste
puțin despre momentele de formare a feudalismului. Puțin a fost studiat și aspectul
formării orașelor. Astfel de date găsim preponderant în istoriografia sovietică, în
lucrările cercetătorilor autohtoni.
Scopul realizării acestei comunicări a fost să elucidez anumite aspect a dezvoltării
social-economice a orașului medieval Indian. Obiectivele propuse pe parcursul
realizării referatului au fost să analizez structura social și politică, aspectul religios
al orașelor indiene în perioada secolelor XII-XVII. În această perioadă se formează
și se cristalizează relațiile feudale, analiza acestui process este un alt obiectiv al
lucrării mele. În baza analizelor documentelor din acea perioadă am cercetat
aspectul de ansamblu al orașelor indiene. Penru aceasta am analizat povestirile
călătorilor ce au vizitat acest stat. Am pus în parallel unele aspect ale dezvoltării
orașului în India și în Europa
Studierea acestui capitol din istoria universală este foarte important. Civilizația
indiană a fost una importantă în dezvoltarea umanității. Importanța acesteia crește
odată cu Marile descoperiri geografice. Relațiile comerciale a Indiei cu țările
europene, a Asiei, și alte regiuni ale Oceaniei, a avut o semnificație deosebită
pentru dezvoltarea acestor regiuni și împrumutul unor aspect social-culturale.
Am ales anume acest subiect pentru că consider că dezvoltarea societății indieine
este în strînsă legătură cu dezvoltarea altor state ale lumii. Cercetarea acestor
aspect în paralele permite depistarea unor momente și aspect noi, necercetate.
Aceasta ar permite completarea spațiilor goale în cunoașterea statului indian.