Baltă Cristina, Marketing, Grupa 1.

1. Funcția de Control a finanțelor

Ca funcţie atribuită finanţelor, funcţia de control are un caracter obiectiv, în sensul că
manifestarea fenomenelor financiare creează cadrul obiectiv pentru executarea
controlului financiar. Faptul că activitatea de control financiar se exercită prin
intermediul unor persoane care îndeplinesc, în cadrul juridic creat, atribuţiuni de
control financiar, imprimă acestuia şi o componentă subiectivă. Semnificaţia aceasta
rezidă în faptul că activitatea de control financiar se poate executa de către
persoane numite să efectueze munca de control. În mod firesc controlul financiar, ca
expresie a funcţiei de control, se grefează pe operaţiunile şi relaţiile băneşti privind
constituirea şi distribuirea resurselor financiare, ce configurează funcţia de repartiţie.
Functia de control a finantelor publice este strans legata de functia de repartitie,
avand insa o sfera de cuprindere mult mai mare, deoarece vizeaza atat constituirea
si repartizarea fondurilor publice, cat si modul concret de utilizare a acestora.
Controlul financiar are o sfera vasta de manifestare, cuprinzand toate domeniile vietii
sociale care tin de sectorul public: activitatea economica, educativa, culturala,
ocrotirea sanatatii, protectia sociala, asigurari sociale de stat, mentinerea ordinii
publice, apararea nationala; promovarea relatiilor cu alte state etc. ca urmare,
controlul imbraca forme diverse, este exercitat de organe diferite si foloseste
instrumente diferite.
Formele cele mai obişnuite sub care se manifestă controlul financiar, având în
vedere criteriul momentului de exercitare a controlului in raport cu operaţiunile si
procesele supuse verificării, sunt:
- controlul financiar preventiv (anticipat);
- controlul financiar concomitent (operativ-curent);
- controlul financiar postoperativ (ulterior).

2. Monopolurile fiscale – impozite indirecte

Monopolul este dreptul pe care statul si-l rezerva de a produce si/sau comercializa anumite bunuri
de consum. Astfel statul instituie monopoluri fiscale asupra productiei si/sau vanzarii unor
marfuri ca: tutun, sare, alcool, chibrituri etc. Impozitul este egal cu diferenta dintre pretul de
vanzare stabilitate de catre stat si costul de productie inclusive profitul intreprinzatorului.
Clasificarea monopolurilor in functie de sfera lor de cuprindere:
a) Monopoluri fiscale depline: se instituie de catre stat atat asupra productiei, cat si asupra
vanzarii cu ridicata ori cu amanuntul a unor marfuri;
b) Monopoluri fiscale partiale: se instituie fie numai asupra productiei si comertului cu ridicata,
fie numai asupra comertului cu amanuntul.
Veniturile realizate de catre stat prin instituirea de monopoluri fiscale sunt formate, pe de catre o
parte din profitul obtinut in procesul de producere a marfurilor respective, iar pe de alta parte din
impozitul indirect cuprins in pret, care se incaseaza de la consumatorii acestor marfuri. Astfel,
monopolurile fiscale de stat afecteaza veniturile reale ale consumatorilor.
Printre tarile in care monopolurile fiscale aduc incasari relative importante se afla:
Italia (asupra tutunului si chibriturilor), Germania (asupra alcoolului si bauturilor
alcoolizate). Spania (asupra tutunului si petrolului), Romania (asupra tutunului,
chibriturilor, timbrelor fiscale, judiciare și poștale etc.).