UNIVERSITATEA DUNĂREA DE JOS GALAȚI

FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SPECIALIZAREA : MARKETING
Grupa 1, Anul 1

FINANȚE

PROF. COORDONATOR:
LĂZĂRESCU IOANA
NUME STUDENT:
BALTĂ CRISTINA
 1) PREZENTAREA ȘI ANLIZA CODULUI
FISCAL
Codul fiscal este cunoscut sub două înțelesuri: (1.) cod de identificare fiscală (CIF)
sau cod unic de identificare (CUI) al persoanelor juridice sau persoanelor fizice
autorizate, și (2.) Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
(1.) Pe baza declarației de înregistrare fiscală, depusă potrivit art. 63 din Codul de
Procedură Fiscală, organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de
Administrare Fiscală eliberează certificatul de înregistrare fiscală. În certificatul de
înregistrare fiscală se înscrie obligatoriu codul de identificare fiscala. Persoanele
juridice sau fizice înregistrate ca plătitoare de taxa pe valoarea adăugată au codul de
identificare fiscală precedat de literele “RO”.
(2.) Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal este legea cadru pentru reglementarea
impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale în România, care de la intrarea în vigoare,
1 ianuarie 2004, a suferit o serie de modificări și completări.

Impozitele și taxele reglementate prin Codul Fiscal sunt

următoarele:
a) impozitul pe profit;
b) impozitul pe venit;
c) impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;
d) impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți;
e) impozitul pe reprezentanțe;
f) taxa pe valoarea adăugată;
g) accizele;
h) impozitele și taxele locale;
i) impozitul pe construcții.

Contribuțiile sociale reglementate prin Codul Fiscal sunt

următoarele:
a) contribuțiile de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat;
b) contribuțiile de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului național
unic de asigurări sociale de sănătate;
c) contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate
datorată de angajator bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de
sănătate;
d) contribuțiile asigurărilor pentru șomaj datorate bugetului asigurărilor pentru șomaj;
e) contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale datorată
de angajator bugetului asigurărilor sociale de stat;
f) contribuția la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, datorată de
persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajator potrivit art. 4 din Legea
nr.200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata
creanțelor salariale, cu modificările ulterioare.

Scopul si sfera de cuprindere a Codului fiscal

(1) Prezentul cod stabileşte cadrul legal pentru impozitele, taxele şi contribuţiile
sociale obligatorii prevăzute la art. 2, care constituie venituri la bugetul de stat,
bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului naţional unic
de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru şomaj şi fondul de
garantare pentru plata creanţelor salariale, precizează contribuabilii care au obligaţia
să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale, precum şi modul de calcul şi
de plată al acestora. Prezentul cod cuprinde procedura de modificare a acestor
impozite, taxe şi contribuţii sociale. De asemenea, autorizează Ministerul Finanţelor
Publice să elaboreze norme metodologice, instrucţiuni şi ordine în aplicarea
prezentului cod şi a convenţiilor de evitare a dublei impuneri.
(2) Cadrul legal de administrare a impozitelor şi taxelor reglementate de prezentul
cod este stabilit prin legislaţia privind procedurile fiscale.
(3) În materie fiscală, dispoziţiile prezentului cod prevalează asupra oricăror
prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se
dispoziţiile Codului fiscal.
(4) Dacă orice prevedere a prezentului cod contravine unei prevederi a unui tratat la
care România este parte, se aplică prevederea acelui tratat.
(5) Orice măsură de natură fiscală care constituie ajutor de stat se acordă potrivit
dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile
naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 137/2007.

Interpretarea și modificarea Codului Fiscal

(1) Prezentul cod se modifică și se completează prin lege, care intră în vigoare în
termen de minimum 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) În cazul în care prin lege se introduc impozite, taxe sau contribuții obligatorii noi,
se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilități existente, acestea vor
intra în vigoare cu data de 1 ianuarie a fiecărui an și vor rămâne nemodificate cel
puțin pe parcursul acelui an.
(3) În situația în care modificările și/sau completările se adoptă prin ordonanțe, se
pot prevedea termene mai scurte de intrare în vigoare, dar nu mai puțin de 15 zile de
la data publicării, cu excepția situațiilor prevăzute la alin. (2).
(4) Fac excepție de la prevederile alin. (1) și (2) modificările care decurg din
angajamentele internaționale ale României.

Aplicarea și modificarea Codului Fiscal

-Principiile fiscalității
Impozitele și taxele reglementate de prezentul cod se bazează pe următoarele
principii:
a) neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori și
capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând prin nivelul impunerii condiții egale
investitorilor, capitalului român și străin;
b) certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu
conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie
precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege
sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de
management financiar asupra sarcinii lor fiscale;
c) justețea impunerii sau echitatea fiscală asigură ca sarcina fiscală a fiecărui
contribuabil să fie stabilită pe baza puterii contributive, respectiv în funcție de
mărimea veniturilor sau a proprietăților acestuia;
d) eficiența impunerii asigură niveluri similare ale veniturilor bugetare de la un
exercițiu bugetar la altul prin menținerea randamentului impozitelor, taxelor și
contribuțiilor în toate fazele ciclului economic, atât în perioadele de avânt economic,
cât și în cele de criză;
e) predictibilitatea impunerii asigură stabilitatea impozitelor, taxelor și contribuțiilor
obligatorii, pentru o perioadă de timp de cel puțin un an, în care nu pot interveni
modificări în sensul majorării sau introducerii de noi impozite, taxe și contribuții
obligatorii.
Lucrările de specialitate surprind fiscalitatea cu următoarele sale funcţii principale,
acestea fiind, totodată tehnici şi principii de susţinere a intervenţionismului statal: 1.
ordonează alocarea resurselor, deoarece atât prin constituirea veniturilor publice, cât
şi prin orientarea cheltuielilor publice, se efectuează o anumită ordonare a
preferinţelor colectivităţii în cadrul sistemului de decizie politică; 2. afectează
creşterea economică, prin impactul demobilizator pe care-l exercită asupra
ofertei de muncă, a economisirii, cât şi asupra intenţiilor de a investi şi de a inova; 3.
modelează deliberat deciziile economice ale cetăţenilor, dacă ar fi să se
considere ca părtinitoare subvenţiile, facilităţile şi, respectiv, exonerările fiscale sau,
din contra, suprataxarea unor activităţi, cum este cazul poluării ori a accizelor sporite
pentru consumul de tutun, alcool etc.
Din necesitatea eliminării posibilelor efecte perverse ale impozitului, aşa cum
se răsfrâng acestea asupra alocării resurselor sau asupra creşterii economice, au
apărut exigenţele de raţionalitate a sistemului fiscal, sau de fiscalitate optimală.
Analiza porneşte de la principalele funcţii ale sistemului fiscal: de finanţare, de
redistribuire şi de stabilizare, a căror obiective trebuie urmărite cumulat. Primele
rezultate ale căutărilor pentru un sistem fiscal raţional sau o fiscalitate optimă
s-au concretizat în conceperea şi aplicarea unor principii de impunere; dubla
dimensiune a impunerii, politică şi tehnică, este valorificată în formularea
primelor maxime ale impunerii (dupa Adam Smith):
a) justeţea (echitatea) fiscală este primul principiu şi a avut ca scop imediat diluarea,
chiar anularea privilegiilor nobiliare şi ale clerului faţă de restul populaţiei; ca atare,
supuşii aveau faţă de stat obligaţia de a contribui cu impozite plătite în strictă
conformitate cu veniturile sau averea pe care o au;
b) certitudinea impunerii se referă la înlăturarea arbitrariului şi a voluntarismelor,
susceptibile la abuzuri, atât din partea statului, cât şi din partea contribuabililor; se
arăta că un impozit incert poate provoca mai mult rău decât unul împovărător;
c) comoditatea impunerii face referire la acele tehnici şi metode de încasare care,
prin orice mijloace, trebuie să-i uşureze contribuabilului demersurile proprii de a-şi
plăti dările;
d) randamentul impunerii se referă la costurile pe care le presupune funcţionarea
unui sistem fiscal; acesta trebuie să fie eficient fără a necesita costuri prea mari;
trebuie să fie corect ordonat, încât să nu-i stânjenească pe contribuabili de la
activităţile lor curente, creatoare de venituri şi, în acelaşi timp, să favorizeze
alimentarea cu fonduri a bugetului public în mod sistematic şi operativ.

2) NOȚIUNI GENERALE PRIVIND

IMPOZITELE.
Impozitele reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile si/sau averea
persoanelor fizice si juridice la dispozitia statului in vederea acoperirii cheltuielilor
publice. Aceasta prelevare se face in mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil si fara
contraprestatie directa din partea statului in favoarea contribuabililor.

Prin caracterul obligatoriu al impozitelor se intelege ca plata acestora catre stat este
o sarcina impusa tuturor persoanelor fizice si/sau juridice care realizeaza venit dintr-
o anumita sursa sau poseda un anumit gen de avere pentru care, conform legii, se
datoreaza impozit. Dreptul de a introduce impozite il are statul si el se exercita, de
cele mai multe ori prin intermediul puterii legislative (Parlamentul), iar uneori prin
organele de stat locale.

Impozitele sunt plati care se fac catre stat cu titlu definitiv si nerambursabil. In
schimbul acestora, platitorii nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egala
sau apropiata.

În literatura de specialitate întâlnim mai multe definiţii ale impozitului, printre care
putem specifica cele mai des utilizate.
Impozitul este definit, în literatura economică franceză, drept o prelevare obligatorie
în profitul administraţiilor publice, care nu dă dreptul unei contrapartide directe, ci la
servicii furnizate în mod gratuit de colectivitate.
În concepţia unor economişti români, impozitul este o prelevare obligatorie şi fără
contrapartidă efectuată de administraţiile publice în vederea susţinerii cheltuielilor
publice – funcţia financiară a lor, şi în vederea regularizării activităţii economice –
funcţia politică.
Impozitul reprezintă o contribuţie bănească obligatorie şi cu titlu nerambursabil,
datorată, conform legii, statului de către persoanele fizice şi juridice pentru veniturile
pe care le obţin sau pentru averea pe care o posedă. Plata impozitului se efectuează
în cuantumul şi termenul precis stabilit prin lege.
Conform Codului fiscal al Republicii Moldova, impozitul este o plată obligatorie cu
titlu gratuit, care nu ţine de efectuarea unor acţiuni determinate şi concrete de către
organul împuternicit sau de către persoana cu funcţii de răspundere a acestuia
pentru sau în raport cu contribuabilul care a achitat această plată.
Impozitul reprezintă, în acelaşi timp, o categorie materială, economică şi juridică.
Din punct de vedere material, impozitul reprezintă o sumă concretă de bani, pe care
contribuabilii o prelevează în favoarea statului în anumite perioade de timp, conform
unei proceduri stabilite.
Ca o categorie economică, impozitul reprezintă o relaţie bănească, apărută în
cadrul mişcării într-o singură direcţie a valorii de la contribuabili spre stat, în mărime
şi termeni prestabiliţi.
Din punct de vedere juridic, impozitul reprezintă o obligaţie publică a fiecărui
contribuabil de a transmite statului o parte din veniturile sau averea sa.
Din noţiunile menţionate recurg şi principalele trăsături ale impozitelor:
Legalitatea impozitelor. Aceasta presupune, că instituirea de impozite se face în
baza autorizării conferite prin lege. Nici un impozit al statului nu se poate stabili şi
percepe decât dacă există legea respectivă la impozit.
Obligativitatea impozitelor. Aceasta înseamnă, că plata nu este benevolă, ci are
caracter obligatoriu pentru toate persoanele care obţin venituri sau deţin bunuri din
categoria celor supuse impozitării conform legilor în vigoare.
Nerestituirea impozitelor. Prevede, că prelevările de impozite la fondurile publice
de resurse financiare se fac cu titlu definitiv şi nerambursabil. Adică, transferurile de
impozite făcute în aceste fonduri sunt utilizate numai la finanţarea unor obiective
necesare tuturor membrilor societăţii şi nu unor interese individuale sau de grup.
Nonechivalenţa impozitelor. Poate fi înţeleasă, pe de o parte, ca o plată în
schimbul căreia contribuabilii nu beneficiază de contraservicii imediate şi direct din
partea statului, pe de altă parte, ca o diferenţă între cuantumul impozitelor
plătite şi valoarea serviciilor primite în schimb în viitor.
Taxa reprezintă plata efectuată de persoanele fizice şi juridice pentru serviciile
prestate acestora de instituţiile publice care primesc, întocmesc sau eliberează
diferite acte, prestează servicii şi rezolvă alte interese legitime.
Trăsăturile specifice ale taxelor sunt:
• Plata neechivalentâ pentru servicii sau lucrări efectuate de organe sau instituţii
care primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează servicii şi rezolvă
alte interese legitime ale persoanelor fizice sau juridice. Plata serviciilor sau lucrărilor
este neechivalentă deoarece, conform dispoziţiilor legale, aceasta poate fi mai mare
sau mai mică comparativ cu valoarea prestaţiilor efectuate de organe sau instituţii de
stat.
• Subiectul plătitor este precis determinat din momentul când acesta solicită
efectuarea unei activităţi din partea unei instituţii de stat.
• Taxele reprezintă o contribuţie de acoperire a cheltuielilor necesare serviciilor
solicitate de diferite persoane în mod direct şi imediat.
Astfel, între cuantumul serviciilor sau activităţile prestate de către stat nu există un
raport de echivalenţă, fiind independente de costul, preţul sau valoarea serviciului
prestat, caracteristic pentru care taxele se deosebesc fundamental de preţurile
mărfurilor sau tarifele serviciilor executate de agenţii economici. Preţurile şi tarifele
oglindesc toate cheltuielile de producţie şi circulaţie, pe când taxele nu au decât o
valoare simbolică.
Între impozite şi taxe există cîteva deosebiri:
 Astfel, în cazul impozitului, statul nu este obligat să presteze un echivalent
direct şi imediat, pe când pentru taxe se prestează de către stat un serviciu
direct şi, pe cît de posibil, imediat.
 Cuantumul impozitului se determină în funcţie de natura şi volumul venitului
impozabil, în timp ce mărimea taxei depinde, de felul şi costul serviciului
prestat.
 La impozite, termenele de plată se stabilesc în prealabil, în timp ce termenele
de plată ale taxelor se fixează, de regulă în momentul solicitării sau după
prestarea serviciilor.

Impozitele ca ştiinţă şi obiect de studiu

Actualmente, economiştii recunosc statutul de ştiinţă al impozitelor. În procesul

studiilor şi cercetărilor effectuate pe parcursul unei perioade îndelungate de
numeroşi specialişti în materie, în diverse state, a sporit volumul cunoştinţelor
referitoare la impozite, s-au făcut generalizări de valoare, au fost formulate principii
ale impunerii, au fost identificate anumite legităţi, s-au stabilit metode de investigare.
În urma cercetărilor întreprinse şi a experienţei acumulate au fost perfecţionate
continuu metodele de lucru folosite în practica fiscală, a crescut gradul de precizie al
lucrărilor de prognozare fiscală, au fost studiate efectele reformelor fiscale asupra
economiei în general, au fost dezvoltate diferite teorii referitor la dreptul statului de
reglementare a impunerii.
În acest context, putem afirma că impozitele constituie o ramură a ştiinţelor
economice şi are ca obiect de studiu:
 Relaţiile economice care apar în procesul de constituire a fondurilor bugetare
şi extrabugetare ale administraţiei centrale de stat şi locale;
 Determinarea metodelor de colectare a obligaţiilor fiscale;
 Reglarea şi orientarea pieţei autohtone şi a exportului;
 Controlul asupra corectitudinii îndeplinirii obligaţiilor fiscale;
 Determinarea direcţiilor de dezvoltare a reformei fiscale;
 Stabilirea obiectivelor politicii fiscale;
 Alte obiective.

3) CONȚINUTUL ȘI ROLUL
IMPOZITELOR.

“Impozitele inseamna ceea ce platim pentru o

societate civilizata.”
(Justice Oliver Wendell Holmes)
Impozitele reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile sau din averea
personalor fizice si juridice la dispozitia statului, in vederea acoperirii cheltuielilor
publice. Aceasta prelevare are caracter obligatoriu, este cu titlu nerambursabil si fara
contraprestatie din partea statului.
Potrivit articolului 138 din Constitutia Romaniei, impozitele datorate bugetului de stat
se stabilesc numai prin lege.
Impozitele indeplinesc un rol care se manifesta pe plan financiar, economic si social,
diferit de la o etapa de dezvoltare a economiei la alta. Rolul cel mai important al
impozitelor se manifesta pe plan financiar, in sensul ca impozitele constituie mijlocul
principal de procurare a resurselor banesti necesare acoperirii cheltuielilor publice.
Pe plan economic, rolul impozitelor se manifesta prin intermediul masurilor pe care
acesta le ia de a interveni in activitatea economica cu ajutorul impozitelor. Pe plan
social, rolul impozitelor este de redistribuire a unei parti din produsul intern brut intre
diferite categorii sociale, precum si intre persoane fizice si juridice. In general
principala categorie de resurse financiare publice este constituita din impozite si
taxe, al caror randament creste in perioada de expansiune economica, fara a mai fi
necesara apelarea la noi impozite si taxe.
Dreptul de a introduce impozite il are statul si il exercita, de cele mai multe ori, prin
intermediul organelor puterii centrale (parlamentul), iar uneori si prin organele
administrative de stat locale.Parlamentul se pronunta in legatura cu introducerea
impozitului de stat de importanta nationala, iar organele de stat locale pot introduce
anumite impozite in favoarea unitatilor administrative teritoriale, astfel platesc impozit
toate persoanele fizice sau juridice care realizeaza venit dintr-o anumita sursa
prevazuta de lege.
Cu ajutorul impozitelor, statul influenteaza o faza sau alta a procesului reproductiei
sociale, in functie de interesul pe care il are la un moment dat.Astfel, statul foloseste
parghia impozitelor pentru a stimula cresterea productiei in anumite ramuri ale
economiei, de a implanta unitati economice, in anumite zone geografice ramase in
urma din punct de vedere economic, eventual prin mutarea unor fabrici si uzine din
centrele industriale supraaglomerate.In acest scop, statul foloseste impozitele
directe care permit o implementare diferentiata a veniturilor, precum si posibilitati de
degrevare fiscala a anumitor categorii de contribuabili in functie de obiectivele
urmarite.Referitor la aceasta problema ne raliem economistului francez Maurice
Duverger care spunea:
“In neocapitalismul modern impozitul capata o semnificatie mai larga: el inceateaza
de a mai constitui grauntele de nisip care jeneaza angrenajele, pentru a deveni unul
dintre regulatoarele si motoarele masinii.Prelevarile fiscale asupra preturilor si
veniturilor nu au numai scopul de a acoperi cheltuieliele aparatului de stat, ci de a
asigura o anumita corectare si o anumita orientare a mecanismelor pietei.Scopul
“interventionist” se adauga astfel la cel “financiar”; impozitul devine un instrument
esential al politicii economice a statului; precum si a politicii sociale...”
Pe plan economic, rolul impozitelor se manifesta prin intermediul masurilor pe care
acesta le ia de a interveni in activitatea economica cu ajutorul impozitelor. Prin
impozite se poate incuraja o activitate economica, folosind forma exonerarii sau se
poate descuraja prin suprataxare, fapt ce releva posibilitatile statului de a folosi
impozitele ca mijloc de interventie in economie. Pe plan social, rolul impozitelor se
manifesta in mai multe directii, dintre care mentionam rolul lor de instrumente de
redistribuire. Prin ele, statul procedeaza la redistribuirea unei parti din produsul
intern brut intre persoanele fizice si juridice, intre paturile sociale si clasele sociale.