Reciclarea ambalajelor în industria alimentară:

Reciclarea ambalajelor în industria alimentară:

Aspectele legate de mediu ale utilizărîi ambalajelor sunt de o mare importanţă pentru fiecare dintre noi,
nu doar pentru producătorii acestora sau pentru industria alimentară. Resursele naturale mondiale sunt
limitate, iar omenirea se află în faţa unei opţiunî dramatice: distrugere sau protejare in tot ceea ce
facem trebuie să luăm în considerare implicaţiile acţiunilor noastre asupra mediului.

A contribui la conservarea şî refolosirea resurselor existente este rnai mult decât o bună politica civică,
este un imperativ. Lumea se indreaptâ către o eră a conservării din care reciclarea este o parte
integrantă în teorie. schema materialelor folosite este circulară - un fel de mişcare perpetuă. in care
substanţele primare sunt exploatate sau colectate şi transtormate în produse care dau naştere
supraabundenţel si apoi sunt reciclate într-un proces de manufacturare.

Fară reciclare, circuitul materialclor in natură ar deveni o serie de evenimenle fâră o rezolutie logica.

Eventualele materiale utile ar deveni dispensabile si nu ar fî păstrate ca o posibila resursâ. Folosirea de

materiale deja prelucrate implică economii substanţiale de energie în comparaţie cu utilizarea
materialelor brute, iar produsele secundare sunt mai puţin poluante decat materiile prime.

Reciclarea diferitelor materiale de ambalaj:

Practic nu există o soluţie ecologicâ ideala în cazul anmalajeior. Existâ doar o multitudine de măsuri care
se pot lua. Una dintre ele este reciclarea, procesarea ambalajelor goale, astfel încât să fie aduse la forma
lor iniţială sau la un model asemănător. Unele maleriale se pretează foarte bine la reciclare. Altele, deşi
teoretic se pot recicla, necesilâ proceduri nepractice.

Aluminiul este probabil cel mai bun exemplu. Sunt necesare mari cantitaţi de energie pentru a produce
aluminiul primar, în timp ce pentru reciclare sunt necesare doar 1/12 din aceasta energie, iar produsul
obtinut este la fel de bun ca şi cel rezultat din prelucrarile primare şi poate fi prelucrat în continuare fară
nici o restricţie specificâ.

Hârtia de o anumită calitate poate fî reciclată, dar procesul necesită cantitaţi mari de energie si
substanle chimice, iar produsul finit difera substanţial faţă de cel original, in ceea ce priveste
caracteristicile sale, este inferior din punct de vedere calitativ faţâ de produsul primar.

Sticla poate fi topită si reprelucrată cu succes, dar procesul necesitâ la fel de multa energie ca şi în cazul
prelucrarii primare, dacă se iau în considerare şi costurile cu transportul sticlei uzate.

Plasticul nu poate fi considerat drept un sigur material, el fîind format mai degrabă dintr-o mare
varietatc de materiale. Teoretic, unele dintre ele sunt reciclabile, altele nu. Conform reglementarilor
internaţionale, nici un material plastic nu poate fî reprocesat pentru a fi reutilizat ca ambalaj în industria
alimentarâ.
Produsele care pot fi reciclate, precum produsele din sticlă şi aluminiu (sticle, cutii, folii, tăvi etc.) trebuie
să fie reciclate şi industria trebuie să fie de acord cu ideea de a marca aceste produse astfel încât
consumatorul să ştie ce are de facut.

De asemenea, produsele care nu sunt reciclabile nu trebuie marcate şi ele cu semnul reciclarii doar
pentru a le face să arate mai frumos. Ce poate face consumatorul cu o cutie dc bomboane goală,
marcatâ cu cele trei săgeţi care indică faptul câ respectiva cutie este reciclabilă? Anumite materiale de
ambalaj nu sunt adecvate pentru reciclare. Din această cauză pentru acestea trebuie găsite alte metode
de depozitare, nu doar gropile de gunoi. 0 soluţie ar putea fi arderea, dar unele materiale devin foarte
poluante în acest proces. Trebuie să privim materialele de ambalaj din trei unghiuri de vedere diferite:

consumul de energie necesar pentru a produce materialul respectiv în comparaţie cu depozitarea

acestuia.

gradul de toxicitate şi

metode altemative de ambalare a produselor.

Ambalajul ideal?

Ambalajul reciclabil ideal necesilă o cantitale mica de energie pentru a fi reciclat şi nu conţine
componente toxice. El protejează produsul ambalat astfel încât pierderile acestuia sunt nule şi permite
distribuirea şi stocarea produselor la temperatura camerei pe termen nelimitat. Când este ars, ambalajul
respectiv elibereaza energia înmagazinata la producerea acestuia, transformand-o în electricitale cu
emisie poluanta "zero", Este biodegradabil. Bineînteles, un astfel de ambalaj nu există, dar exista
materiale şi procese care se apropie mai mult sau mai putin de acest model ideal.

Două laboratoare independente din Europa au comparat impactul total de mediu al ambalajelor pentru
transport, realizate din hârtie neînălbita şi polietilena albă, amândouâ fiind proiectate pentru a
transporta o încarcatura de 10 kg. Ambele institute au ajuns la aceeaţi concluzie, ambalaju] de plastic
este superior din toate punctele de vedere. Această concluzie surprinde iniţial, pentru că ne-am obişnuit
sa considerâm că toate materialele realizate din materie prima naturala sunt bune iar plasticul nu este
adecvat. Voi menţiona doar câteva aspecte evidenţiate de ambele institute care aratâ însâ cât de
complexa este problema ambalajelor de transport. Pentru producţia de hârtie este nevoie de lemn.
Lemnul produce oxigen si are funcţii majore în proiejarea terenurilor împotriva eroziunii, a furtunilor
devastatoare si a aluviunilor, padurea rezervă viaţa sâlbatică şi în consecinta daca este lasata în aceasta
stare devine o sursa majora de hrana pentru noi. Producţia de hârtie implicâ mari consumuri energetice,
poluează suprafeţe întinse de apa si implica utilizarea unor substanţe chimice toxice. Un ambalaj din
hârtle esle de patru ori mai greu decât unul realizat din polietilenâ în condiţiile aceleiaşi greutaţi de
transportat, deci este necesara de patru ori mai multă energie pentru transportul ei. Cand ard, ambele
ambalaje devin poluante, hârtia într-o mai mare măsurâ, ca sâ nu mai mentionam faptul ca se arde o
cantitate quadrupla de material. Daca sunt lăsate sa se degradeze biologic, hârtia dispare mai repede,
dar chimicalele cu care a fost tratatâ celuloza modifică în mod negativ solul in care este depozitat
ambalajul. Unele plastice, precum PVC, sunt foarte criticate în prezent, în special în Europa datorita
imposibilitaţii de a fi reciclate printr-un proces mormal. PVC este în prezent interzis în Elvelia, Austria şi
Olanda, la ambalarea alimentelor. Polietilena si polipropilena, pe de alta parte, sunt două maleriale
plastice care se reproceseaza si ard foarte bine. Practic, polipropilena contine cu 30% mai multă energie
decât petrolul si degajă un fum mai puţin poluant decât acesta atunci cand este arsâ. Materialele din
aceastâ categorie sunt de asemenea considerate "ecologice" din punctul de vedere al procesului de
producţie.

In prezent revizuirea Directivelor privind ambalarea şi reziduurile rezuliate din ambalare se află la nivelul
Uniunii Europene. Exista şi o poziţie oficială a organizaţiilor din industria alimentară referitor la aceste
reglemenlâri. Eticientizarea materialelor şi prevenirea formârii deşeurilor impune o abordare a
"extracţiei, folosirii şi aruncării" mai mult ciclicâ decât tipic liniara, pentru prelucrarea şi utilizarea
resurselor. Cei "4R" -Reducerca, Refolosirea, Reciclarea şi Recumpârarea - oferâ insâ o cale simpla de a
lua în considerare modul în care atât indivizii, cât si colectivitâţile schimbâ modul de utilizare al
materialelor,

Cei 4R în actualitate

Reducerea este primul şi cel mai important pas în practicile de efîcientizare a materialelor si prevenirea
formarii deşeurilor. Este elementul esenţial al acestei probleme, deoarece implicâ acţiunile de ellminare
sau reducere a toxicităţii materialelor înainte ca acestea sâ ajungâ la groapa de gunoi a oraşului.
Reducerea materiilor prime include urmatoarele acţiuni:

• reduccrea folosirii materialelor nereciclabile

• înlocuirca malcrialelor şi produselor disponibile cu materiale şi produse retolosibile

reducerea ambalării

reducerea cantitâţii de deşeuri generate

• siabilirea unor laxe pentru deşeuri în vederea reducerii de câtre gencratori (surae) a cantitaţilor de
deşeuri

• mărirea cficienţei ulilizârii hârtiei, cartdtiului. sticlei, metalului, plasticului şi a altor tnatcriak.

Reutilizarea este urmatorul pas în eticientizarea materialelor şi în prevenirea formârii deşeurilor,

Refolosirea efectivâ pâstrează structura initială a materialului sau articolului si nu necesită eriergie sau
timp suplimentar pentru folosire.

Reciclarea este cel de-al treilea pas, care implicâ convertirea articolelor executate în materie primâ
pentru refabricare, Prin înlocuirea materialelor naturale cu resurse naturale reciclate, resursele naturale
şi energia sunt conservate. In plus, reciclarea contribuie la economie.

Recumpârarea, pasul final care incheie şi începe un nou proces ciclic 4R, presupune cumpârarea
produselor care au ca scop reducerea sursei şi/sau execuţia din rnateriale reciclate. Aceasta metodâ
încurajeazâ plaţa si dezvoltarea tehnologiei pentru produsele care conservâ resursele şi previne
formarea de deşeuri, Reciclarea este folositoare pentru mediu doar dacâ procesul de reciclare este
condus într-o manierâ logicâ. Socielâţi comerciale specializale se strâduiesc sâ comercializeze deşeuri
având ca prioritate protectla mediului. Legile românesti incumbâ mari responsabiliiâţi în cazul
distrugerilor de mediu cauzate de materialele uzate lâsate la voia întâmplării. Un management
performant evitâ riscurile privind mediul. Prin transformarea reziduurilor în resurse utilizabile, reciclarea

ofera o modalitate de administrare a reziduurilor reducând poluarea;

conservâ energia;
creeazâ locuri de muncă şi dezvollâ industrii IT manufacturiere mai competitive.

La fel ca şi deversarea reziduurilor în zone special amenaiate sau arderea lor în incineratoare, reciclarea
costâ şi ea bani. Cointeresarea societăţii în reciclare presupune o constientizare deplina a beneficiilor si
costurilur econoinice si de mediu ale reciclarii, comparativ cu consumurile unilaterale de resurse şi
stocarca produselor uzate în zone special amenajale sau arderea lor în incineratoare. Când se iau in
considerare toţi aceşli factori, devin evidente avanta|ele reciclării. Dezvoltarea durabilă este o strategie
prin care comunitaţile cautâ căi de dez'voltare economică, aducâtoare de beneficii în contul calitaţii
vietii, beneficiind de asemenea, de mediul înconjurător local. Multe comunitâţi au descoperit ca
modurile de interpretare tradiţionale de planificare şi dezvoltare creeaza, mai mult decât rezolvă,
probleme de mediu sau sociale, Acolo unde interpretările traditionale pot conduce la aglomerare,
exlindere, poluare şi consum excesiv dc resurse, dezvoltarea durabila oferâ soluţii reale şi de duratâ care
ne consolidează viitorul. Dezvoltarea durabilâ oferâ un cadru prin care comunităţile pot folosi în mod
eficient resursele, crea infrastructuri efîciente, proteja şi îmbunâtăti calitatea vieţii, crea noi activitâţi
comerciale care să se consolideze economia. Ne poate ajuta sâ dezvoltâm comunităţi sânătoase care să
poatâ sustine atât noua noastră generaţie, câl şi pe cele care urmează. Este din ce în ce mai evident
faptul că fluxurile traditionale de consum şi producţie, de ataceri si induslriale. nu sunt durabile. Enorma
crestere mondială economică şi demograficâ din ultimele patru decenii a avut un impact grav asupra
sânătăţii şi bunâstării comunitatilor şi natiunilor. Reducerea stratului de ozon şi pierderea excesivă a
biodiversităţii şi habitatului, sunt doar două exemple în acest sens. Modul de abordare din trecut a
problemelor mediului inconjurator generate de activităţile comerciale şi industriale a fost redirecţionat
spre remedierea acestuia. Această abordare a dus la succese limitate în ultirnii 20 de ani, dar atât timp
cât dezvoltarea economicâ continuă şi creşte în intensitate, apar probleme tot mai complexe, Oameni
de afaceri oficiali, academicieni, organizaţii de inleres public şi comunităţi răspund cu soluţii noi,
inovatoare pentru valorile durabile din afaceri şi industrie, Firme cum este Remat SA Mehedinti, fac
progrese mai presus decât simpla întelegere a rolului conducerii active în găsirea de soluţii pentru
valorile durabile. In cadrul colaborării cu Abatorul Mehedinţi (SC Mecarex SA) şi cu Fabrica de bomboane
(SC Cema SA). Remal SA Mehedinti colectează si repun în circuit echipamente şi utilaje scoase dln uz. Tot
pe linia conlractelor cu industria alimentară, se colectează cutii din aluminiu, sticle din plastic şi hârtie de
la restaurante şi baruri din Drobela Tumu Severm, Poate câ cel mai influent factor care începe să se
evidentieze în afaceri şi domeniul industrial este conştientizarea faptului câ reducerea reziduurilor,
eficienţa energetica şi prevenirea poluării capăta un sens economic. Companiile încep să înţeleagă că
durabilitatea impllcă mult mai mult decât consideraţii etice - ca afectează însăşi esenta şi esle parte
integrantă a afacerilor de succes, Reziduurile rezultate din ambalaje pot deveni o resursă enormă , dacă
sunt tratate corect sau o enormâ problemă, daca vom continua să neglijâm aceste aspecte.